Nu pot sa iau inapoi cuvinte pe care nu le-am zis sau sa indrept lucruri pe care nu le-am gresit. Nu pot sa recuperez prieteni care nu mi-au fost vreodata prieteni.
Am ales eu sa fiu singura? Nu, nu mi-a placut singuratatea niciodata si cu toate astea, acum ii simt gustul al dracu' de amarui. Ma deranjeaza, dar nu prea..pentru ca intruchipezi totul intr-o singura persoana, intr-un singur tu..
Dar e greu atunci cand te vad plecand si cu ochii umezi iti spun sa te duci pentru ca am nevoie sa fiu tare. Plec la randul meu, fara sa astept a-ti mai zari o data chipul in multimea de oameni care asteapta acelasi lucru ca si tine: sa plece!
Situatia, banii, timpul, tehnologia fac totul mai usor, dar e atat de greu!
Imbratisez ceea ce numesc prezenta ta, constienta de dezamagirea diminetii in care nu ma vei saruta.
Il caut cu privirea pe cel pe care iti placea sa il asculti cantand la chitara. Vreau sa il ascult pentru tine, sa il asculti prin mine. Dar parca s-a dus si el odata cu tine.
Incerc sa zambesc la auzul numelui statiei de metrou care atat de tare te amuza. Nu prea reusesc.
Si uite-ma in fata celui care sper sa imi dea transfer catre tine, dar nu.. mi-a spus ca nu exista asa ceva. Ce stie el?!
Uite-ma in fata usilor ce ni s-au deschis de zeci de ori, dar azi nu mai iesim impreuna.
Si iata-ma ajunsa in locul pe care am ajuns sa il indragesc, dar care era parca mai frumos in preajma ta.
Priveste-mi dezamagirea de a te sti in alta parte decat langa mine.
Ma sufoca aerul rautacios, ma dor zilele senine si reci. Soarele nu stie decat sa tachineze, lasand in urma lui ploile murdare.
Asculta-ma strigandu-ti numele in disperarea noptilor singure. Sterge-mi lacrimile dulci care atat de usor ma imbata intr-un somn, de fiecare data mai prost si obositor.
Ieri, primavara mea nu a inceput cu tine.
Si uite-ma iarasi luand numaratoarea de la zero. Azi, 2 Martie...am ajuns la 4.
Si continui sa ma multumesc cu auzul vocii tale, gustandu-ti rasul si sorbindu-ti ochii blocati in 2, 3 megapixeli.
Showing posts with label soare. Show all posts
Showing posts with label soare. Show all posts
Thursday, March 3, 2011
Friday, December 17, 2010
In lipsa ta.
O pereche de buze frumoase care nu zic nimic, iar in fata o privire trista.. poate ingrijorata; sprancenele incruntate nu o lasa sa ascunda ceea ce gandeste. Un zambet in spatele unui ziar ponositt rasufla usurat in incheierea unei zile fara griji.
Ochii mici si imbatraniti din spatele unei perechi de ochelari la moda si eleganta mainilor, imbraca un mare om.
O figura cunoscuta, in acelasi loc, la aceeasi ora, coboara la aceeasi statie, urca in acelasi metrou, coboara iarasi la aceeasi statie si pleaca cu acelasi autobuz.
Ganduri aleatorii ii zboara prin minte.
Depresia nu poate fi ascunsa nici macar in fata lor.
Analiza textilelor purtate zilnic o duce la disperare.
Raceala unui azi insorit o insufleteste.
A invatat cum sa planga si sa rada in acelasi timp la scena din filmul la care s-ar uita din nou si din nou..
Stresul, o idee comuna in trenul zilnic. Privirile aruncate in gol, gandurile intensificate si neimpartasite celor din jur, grijile zilei de azi si ale urmatoarei.. oamenii care vin si pleaca, cei putini care totusi rama, popularitatea dramatica, neincrederea si dorul, miile de visuri si focul fara fum o aprind in scantei slabe, care izbucnesc la cea mai mica rafala de vant si se sting cu prima picatura din roua diminetii.
Linistea noptii se lasa asupra ei. Si e atat de grea si intensa! Ii era dor sa o simta pana in maduva oaselor.
Frigul care nu ii mai lasa sa stea ca soparlele la soare la o gluma buna si o portie de ras, se abate asupra orasului mult prea mare si aglomerat pentru o mana de om de 1.80; si este pe atat de nervos in zumzetul tuturor, niciodata, nimeni si nimic, tacand.
Ii obliga la hibernare si se inchid inauntru pana la primavara.
Iar eu, eu ma dezbrac de iubire in lipsa ta si cu gandul la pustiul meu, cu un egoism ce depaseste orice limite, te rog sa plangi! Ai pierdut prima ninsoare, vino te rog cu ultima!
Nu va fi prea greu sa ma gasesti intr-un loc pustiu. Orasul, desi niciodata plin, acum e gol de tine, iar mie.. ei bine, mie imi lipseste energia necesara pentru a-l umple.
P.S.: Nu uita sa urmaresti pasii din zapada :)
Ochii mici si imbatraniti din spatele unei perechi de ochelari la moda si eleganta mainilor, imbraca un mare om.
O figura cunoscuta, in acelasi loc, la aceeasi ora, coboara la aceeasi statie, urca in acelasi metrou, coboara iarasi la aceeasi statie si pleaca cu acelasi autobuz.
Ganduri aleatorii ii zboara prin minte.
Depresia nu poate fi ascunsa nici macar in fata lor.
Analiza textilelor purtate zilnic o duce la disperare.
Raceala unui azi insorit o insufleteste.
A invatat cum sa planga si sa rada in acelasi timp la scena din filmul la care s-ar uita din nou si din nou..
Stresul, o idee comuna in trenul zilnic. Privirile aruncate in gol, gandurile intensificate si neimpartasite celor din jur, grijile zilei de azi si ale urmatoarei.. oamenii care vin si pleaca, cei putini care totusi rama, popularitatea dramatica, neincrederea si dorul, miile de visuri si focul fara fum o aprind in scantei slabe, care izbucnesc la cea mai mica rafala de vant si se sting cu prima picatura din roua diminetii.
Linistea noptii se lasa asupra ei. Si e atat de grea si intensa! Ii era dor sa o simta pana in maduva oaselor.
Frigul care nu ii mai lasa sa stea ca soparlele la soare la o gluma buna si o portie de ras, se abate asupra orasului mult prea mare si aglomerat pentru o mana de om de 1.80; si este pe atat de nervos in zumzetul tuturor, niciodata, nimeni si nimic, tacand.
Ii obliga la hibernare si se inchid inauntru pana la primavara.
Iar eu, eu ma dezbrac de iubire in lipsa ta si cu gandul la pustiul meu, cu un egoism ce depaseste orice limite, te rog sa plangi! Ai pierdut prima ninsoare, vino te rog cu ultima!
Nu va fi prea greu sa ma gasesti intr-un loc pustiu. Orasul, desi niciodata plin, acum e gol de tine, iar mie.. ei bine, mie imi lipseste energia necesara pentru a-l umple.
P.S.: Nu uita sa urmaresti pasii din zapada :)
Saturday, November 13, 2010
Drumul spre casa.
Urmeaza tacerea dupa o discutie sufocata de nodurile ce le stau in gat amandurora si incheiata de cuvintele scaldate in lacrimi.
-Imi vine sa plang, necrezand unde am ajuns. Si nu mai cred in viata aia linistita de care aveam parte acum ...nu de mult timp. Si chiar daca timpul trece, nu il lasa sa te schimbe.. decat intr-un om mai bun si mai puternic. Nu te lasa prada frustrarilor si racelii ce pe mine ma cuprind zilnic. Continua sa te bucuri de o zi senina si de soarele care iti bate in geam si te face sa zambesti. Nu lasa diminetile sa te prinda trist asa cum ma prind pe mine. Alunga-le cat de repede poti. Nu uita sa iti joci rolul de copil intr-un act serios... invata-ma si pe mine sa fac asta! Din nou!
-Dar stii sa o faci! Esti un copil ca si mine, un copil bun.. matur.
Sunt, asa este... sunt un copil..! - raspunde cu o voce pierduta, mai mult pentru sine.
-Vrea acasa! Desi.. nu am nimic acolo, nu cunosc pe nimeni..
-Acasa... acasa.. ce e acasa? Nu ai pe nimeni acolo? Atunci nu e acasa. Nu ii oferi o conotatie negativa. Acasa e locul unde te regasesti, locul in care, copil fiind, sufletul tau s-a bucurat in imaturitatea ratiunii tale. Acasa e locul unde tu, copilule, o sa alergi de fiecare data, uitandu-ti varsta, grijile, ideea de viitor, asteptarile si idealurile pe care le urmaresti pentru a le atinge departe de casa. Daca nu te simti asa cand mergi in locul ala, daca nu te asteapta nimeni acolo, daca nu te regasesti in nicio imagine a locului, daca nu simti mirosul unei dimineti de iarna in care, in loc sa mergi la scoala, iti prelungeai somnul in patul incalzit in miezul unei nopti reci, daca nu stii ce inseamna o prietenie pierduta in locul ala, daca nu iti aduci aminte de macar o lacrima pe care ai aruncat-o cat colo din te miri ce motiv, daca nu ti-e dor sa adormi prea tarziu in camera mica pentru ca pierdeai timpul cu prietenii tai, daca nu iti e dor de o seara in parcul fara nicio lumina la vremea aia, dar astazi mai frumos ca oricand, daca tu ai senzatia ca locul ala e mai urat ca niciodata, desi este vizibil imbunatatit fata de cum l-ai lasat, daca nu vrei sa ii cunosti imprejurimile pe care nu ai apucat sa le vezi inainte sa il parasesti, pentru ca, intre noi fie vorba, l-ai parasit... atunci inseamna ca acolo nu e acasa. Intelegi?
Ramane mut in fata copilului cu un suflet mai fragil decat ar fi crezut.
-Acum m-ai citit destul. Trebuie sa plec!
-Stai..
-Nu sunt o companie buna, intelegi? Ma simt singura si drept urmare vreau sa fiu singura..
-Dar esti...
Citindu-i cuvantul care nu a prins totusi viata pe buzele lui:
-Inainte sa spui asta, recapituleaza notiunea de acasa..
Inainte sa ii mai spuna ceva, era deja la usa.
-Ma lasi singur?
-..nu te las singur, presupun ca esti singur; daca ai fi acasa nu te-ai simti asa!
Se simte ranit si analizeaza cuvintele care ii rasuna ca o goarna, asurzindu-l ..'daca ai fi acasa nu te-ai simti asa, daca ai fi acasa nu te-ai simti asa' si realizeaza ca, la randul lor, cuvintele lui au ranit-o pe ea.
'ce naiba e acasa?' - isi intreaba gandul si apoi sufletul.
Desi nerostita, intrebarea primeste un raspuns.
-Ai uitat deja ce ti-am zis mai devreme.
Trezit parca la realitate, se uita nedumerit, ea citindu-i intrebarea pe chipul sensibil, dar ascuns.
-Faptul ca te incrunti denota frustrare.
-Unde te duci?
Cu lacrimi in ochi, cu privirea plecata de rusine, ii raspunde pierduta:
-.. acasa..
Cu gandul..
'nu te lasa prada frustrarii si racelii' - la randul lui se pierde in ceata deasa si in gandurile ei, marind pasul pentru a ajunge..acasa.
Din urma perechea de ochi caprui il urmareste cu teama..
'Eh copile, si asta e doar inceputul unui drum tare denivelat. Drumul pana acasa... iti va fi lung, tare lung.'
-Imi vine sa plang, necrezand unde am ajuns. Si nu mai cred in viata aia linistita de care aveam parte acum ...nu de mult timp. Si chiar daca timpul trece, nu il lasa sa te schimbe.. decat intr-un om mai bun si mai puternic. Nu te lasa prada frustrarilor si racelii ce pe mine ma cuprind zilnic. Continua sa te bucuri de o zi senina si de soarele care iti bate in geam si te face sa zambesti. Nu lasa diminetile sa te prinda trist asa cum ma prind pe mine. Alunga-le cat de repede poti. Nu uita sa iti joci rolul de copil intr-un act serios... invata-ma si pe mine sa fac asta! Din nou!
-Dar stii sa o faci! Esti un copil ca si mine, un copil bun.. matur.
Sunt, asa este... sunt un copil..! - raspunde cu o voce pierduta, mai mult pentru sine.
-Vrea acasa! Desi.. nu am nimic acolo, nu cunosc pe nimeni..
-Acasa... acasa.. ce e acasa? Nu ai pe nimeni acolo? Atunci nu e acasa. Nu ii oferi o conotatie negativa. Acasa e locul unde te regasesti, locul in care, copil fiind, sufletul tau s-a bucurat in imaturitatea ratiunii tale. Acasa e locul unde tu, copilule, o sa alergi de fiecare data, uitandu-ti varsta, grijile, ideea de viitor, asteptarile si idealurile pe care le urmaresti pentru a le atinge departe de casa. Daca nu te simti asa cand mergi in locul ala, daca nu te asteapta nimeni acolo, daca nu te regasesti in nicio imagine a locului, daca nu simti mirosul unei dimineti de iarna in care, in loc sa mergi la scoala, iti prelungeai somnul in patul incalzit in miezul unei nopti reci, daca nu stii ce inseamna o prietenie pierduta in locul ala, daca nu iti aduci aminte de macar o lacrima pe care ai aruncat-o cat colo din te miri ce motiv, daca nu ti-e dor sa adormi prea tarziu in camera mica pentru ca pierdeai timpul cu prietenii tai, daca nu iti e dor de o seara in parcul fara nicio lumina la vremea aia, dar astazi mai frumos ca oricand, daca tu ai senzatia ca locul ala e mai urat ca niciodata, desi este vizibil imbunatatit fata de cum l-ai lasat, daca nu vrei sa ii cunosti imprejurimile pe care nu ai apucat sa le vezi inainte sa il parasesti, pentru ca, intre noi fie vorba, l-ai parasit... atunci inseamna ca acolo nu e acasa. Intelegi?
Ramane mut in fata copilului cu un suflet mai fragil decat ar fi crezut.
-Acum m-ai citit destul. Trebuie sa plec!
-Stai..
-Nu sunt o companie buna, intelegi? Ma simt singura si drept urmare vreau sa fiu singura..
-Dar esti...
Citindu-i cuvantul care nu a prins totusi viata pe buzele lui:
-Inainte sa spui asta, recapituleaza notiunea de acasa..
Inainte sa ii mai spuna ceva, era deja la usa.
-Ma lasi singur?
-..nu te las singur, presupun ca esti singur; daca ai fi acasa nu te-ai simti asa!
Se simte ranit si analizeaza cuvintele care ii rasuna ca o goarna, asurzindu-l ..'daca ai fi acasa nu te-ai simti asa, daca ai fi acasa nu te-ai simti asa' si realizeaza ca, la randul lor, cuvintele lui au ranit-o pe ea.
'ce naiba e acasa?' - isi intreaba gandul si apoi sufletul.
Desi nerostita, intrebarea primeste un raspuns.
-Ai uitat deja ce ti-am zis mai devreme.
Trezit parca la realitate, se uita nedumerit, ea citindu-i intrebarea pe chipul sensibil, dar ascuns.
-Faptul ca te incrunti denota frustrare.
-Unde te duci?
Cu lacrimi in ochi, cu privirea plecata de rusine, ii raspunde pierduta:
-.. acasa..
Cu gandul..
'nu te lasa prada frustrarii si racelii' - la randul lui se pierde in ceata deasa si in gandurile ei, marind pasul pentru a ajunge..acasa.
Din urma perechea de ochi caprui il urmareste cu teama..
'Eh copile, si asta e doar inceputul unui drum tare denivelat. Drumul pana acasa... iti va fi lung, tare lung.'
Thursday, September 23, 2010
Biletul.
Pe podea zac norii mai linistiti astazi decat acum doua zile cand au suparat marea. Soarele bate mult mai tare, aici sus, iar cerul e la fel de frumos si linistit ca marea intr-o zi caniculara.
Privesc jocul zilelor trecute prin perdeaua trecuta de vreme. In sfarsit un zambet!
Un lac de lumini, o mare de oameni si un ocean de locuri care imi trec pe sub ochi ori de cate ori plec si..
“Si ce?
Si atat!” – o tai scurt propriului gand.
De fapt ne desparte!
“Sau va apropie?”
Imi ascult muta gandurile frante pe alocuri. E un pic ciudat cand ceea ce ne apropie ne desparte in acelasi timp.
“Ce?”
Raspunsul e simplu: TOT!
Obsesivi.. se aruca, isi fac planuri, viseaza, asculta, se inraiesc, se dueleaza, pariaza ca si la un joc de noroc; aduc in prim plan fraze ieftine, cuvinte pompoase, lipsite de farmec. Ma plictisesc profund si adorm linistita si usor amuzata, de fiecare data.
Sunt trezita de zgomotul de afara. Unul dintre ei, mai indraznet din fire bate la usa. Din spatele ei, ii raspund scurt:
“E incuiata!
Deschide-o, te rog!
Cheia e la el!”
Deja nu mai sunt prezenta in spatele usii, dar aud cum pasii lui au amutit, curajul de mai devreme evaporandu-se usor.
Ploaia pune stapanire pe loc. Aud cum tuna, totul e prea frumos! Imi place sa lenevesc atunci cand e furtuna.
Iti las un bilet.
“Spune-le sa ma lase pentru ca sunt fericita. Sa nu mai caute o alta cheie pentru ca nu exista dublura si nici iala nu o voi schimba. Sunt jos.. dorm. Trezeste-ma cand te intorci acasa. Vreau sa vin cu tine.
Te iubesc,
C.”
P.S.: Sa nu lasi usa deschisa.
Privesc jocul zilelor trecute prin perdeaua trecuta de vreme. In sfarsit un zambet!
Un lac de lumini, o mare de oameni si un ocean de locuri care imi trec pe sub ochi ori de cate ori plec si..
“Si ce?
Si atat!” – o tai scurt propriului gand.
De fapt ne desparte!
“Sau va apropie?”
Imi ascult muta gandurile frante pe alocuri. E un pic ciudat cand ceea ce ne apropie ne desparte in acelasi timp.
“Ce?”
Raspunsul e simplu: TOT!
Obsesivi.. se aruca, isi fac planuri, viseaza, asculta, se inraiesc, se dueleaza, pariaza ca si la un joc de noroc; aduc in prim plan fraze ieftine, cuvinte pompoase, lipsite de farmec. Ma plictisesc profund si adorm linistita si usor amuzata, de fiecare data.
Sunt trezita de zgomotul de afara. Unul dintre ei, mai indraznet din fire bate la usa. Din spatele ei, ii raspund scurt:
“E incuiata!
Deschide-o, te rog!
Cheia e la el!”
Deja nu mai sunt prezenta in spatele usii, dar aud cum pasii lui au amutit, curajul de mai devreme evaporandu-se usor.
Ploaia pune stapanire pe loc. Aud cum tuna, totul e prea frumos! Imi place sa lenevesc atunci cand e furtuna.
Iti las un bilet.
“Spune-le sa ma lase pentru ca sunt fericita. Sa nu mai caute o alta cheie pentru ca nu exista dublura si nici iala nu o voi schimba. Sunt jos.. dorm. Trezeste-ma cand te intorci acasa. Vreau sa vin cu tine.
Te iubesc,
C.”
P.S.: Sa nu lasi usa deschisa.
Tuesday, April 20, 2010
Sfarsit.
Sunt pete de sange. M-am taiat cu lacrimi ca hartia. Taioase si adanci. Ce ma ustura!!
Si curg siroaie pe obraji patati timp. Ma doare greutatea lor!
Imi sterg pistruii pictati in vreme calda.
Si uite-l cum rasare! Cum sa ma mai bucur de el?
Aduna-mi lacrimile si da-mi-le inapoi. Le arunc spre soare si il las sa le ploua iarasi peste mine.
Daca va fi sa mai plang pentru cineva,
Tot pentru tine as plange.
Nu fi trist, nu scriu despre el,
Pentru ca scriu despre mine.
M-am dezbracat in fata ta.
Am pierdut trenul. Si nu am pe cine sa dau vina.
Acum mi-e rusine. Ma arunc in gol si iti spun “la revedere”.
Cu lacrimi albastre ti-am scrijelit biletul de adio.
De fapt ti-am scris povestea din mine,
Pentru ca scriu despre tine.
Si cu lacrimi de sange te rog sa te gandesti din cand in cand la mine.
Si curg siroaie pe obraji patati timp. Ma doare greutatea lor!
Imi sterg pistruii pictati in vreme calda.
Si uite-l cum rasare! Cum sa ma mai bucur de el?
Aduna-mi lacrimile si da-mi-le inapoi. Le arunc spre soare si il las sa le ploua iarasi peste mine.
Daca va fi sa mai plang pentru cineva,
Tot pentru tine as plange.
Nu fi trist, nu scriu despre el,
Pentru ca scriu despre mine.
M-am dezbracat in fata ta.
Am pierdut trenul. Si nu am pe cine sa dau vina.
Acum mi-e rusine. Ma arunc in gol si iti spun “la revedere”.
Cu lacrimi albastre ti-am scrijelit biletul de adio.
De fapt ti-am scris povestea din mine,
Pentru ca scriu despre tine.
Si cu lacrimi de sange te rog sa te gandesti din cand in cand la mine.
Thursday, February 18, 2010
Crima.
El se prapadeste in interior. Si tot ce raman sunt o usa trantita, un pahar gol ca singurul semn al izului de alcool, amintirile inchise in afara peretilor, radioul ca singura alinare a lui si.. ziua de ieri.
"N-am avut putere sa opresc radioul.
M-as fi simtit atat de singur, atat de singur, femeie!
Te-am vazut azi. Pe un ecran mare. Nu imi venea a crede.
Buimac.. m-am uitat in ochii tai; desi nu ma vedeai.
Te crezi prea mica. Dar azi .. o lume intreaga te-a vazut. Desi poate cu alti ochi decat mine.
E ultima oara cand iti mai vorbesc. Promit.
Lasa-ma sa te privesc. Vreau sa-ti pastrez ochii in amintiri.
Lasa-ma sa te sarut. Nu vreau sa-ti uit gustul.
Stiu ca o sa pleci iar. De fapt, nici nu te-ai intors. Treci mereu pe langa mine. Nu ma mai cunosti.
Te vad atat de des.
Ce a ramas din noi?
Noi?
Plec! Doar daca pleci cu mine. Pleaca tu si plec si eu.
Nu! Nu! Esti inca aici.
Saptamana trecuta te-am zarit la semafor.
Te-am vazut ieri. Il tineai de mana. V-am urmarit. Radeai. Pareai fericita. M-ai uitat.
Azi pareai trista. Am incercat sa ma apropii, dar te-ai speriat.
Acum te vad iar. Aceeasi straina de azi si de ieri.
Esti inca prezenta. In ea.. si in ea; in toate.
Sa fii tu ca ele? Ar fi pacat! Sau ele ca tine? La fel!
Toate.. la fel!
Fara pic de orgoliu, ma plec in fata ta.
Ma doboara amintirile. Ma sufoc. Si tu nu ma ajuti deloc. De ce te tot intorci?
E ultima oara cand ma mai vezi. Pentru ca e ultima oara cand exist.
Nu vreau sa te mai ating pentru ca nu mai simt nimic.
Am uitat de mirosul tau. Lasa-ma singur.
Lasa paharul acolo! Nu mai atinge nimic!
Pleaca. Locul asta nu te stie. Pleaca, inainte sa iti lasi amprenta.
Lasa radioul pornit. Nu vreau sa fiu asa singur, femeie!
Inchide usa. Nu vreau ca vantul sa imi adie gandul catre tine. Nu vreau ca ploaia sa-mi aduca mirosul tau. Nu vreau ca soarele sa topeasca-n fata-mi surasul tau sau ..vocea ta sa spulbere linistea noptii. Nu vreau sa iti zaresc privirea cristalina in ea, mereu o alta ea.
Urasc marea din cauza ta. Semanati atat de bine. Nu vreau sa o mai vad. Stiu ca m-ar intreba de tine.
Tranteste usa. E tot ce vreau sa aud in urma ta! Tot ce vreau sa ramana in urma ta e usa aia inchisa! La dracu’!
Ahhh.. iarasi sunetul ala sacadat.
Ai inchis demult!
Ce prost sunt! Cat te iubesc, femeie!
O sa dorm! O sa dorm pana ziua de ieri va fi azi! E inca ieri, pentru ca nu am dormit! Da!
Esti aici! Te-ai intors! Sunt obosit. Aseaza-te langa mine."
Receptorul cade sub greutatea furiei. Lacrimile ard podeaua. O tine in brate. Cu un ultim zambet adoarme alaturi de ea. Un zgomot ciudat, niste voci slabe, imprejurari necunoscute si cauze nedetermintate aduc totul la tacere. Radioul s-a oprit si paharul zace in mii de parti. Ieri e acum pentru totdeauna.
Pentru ca ieri a fost ultima oara cand au existat.
"N-am avut putere sa opresc radioul.
M-as fi simtit atat de singur, atat de singur, femeie!
Te-am vazut azi. Pe un ecran mare. Nu imi venea a crede.
Buimac.. m-am uitat in ochii tai; desi nu ma vedeai.
Te crezi prea mica. Dar azi .. o lume intreaga te-a vazut. Desi poate cu alti ochi decat mine.
E ultima oara cand iti mai vorbesc. Promit.
Lasa-ma sa te privesc. Vreau sa-ti pastrez ochii in amintiri.
Lasa-ma sa te sarut. Nu vreau sa-ti uit gustul.
Stiu ca o sa pleci iar. De fapt, nici nu te-ai intors. Treci mereu pe langa mine. Nu ma mai cunosti.
Te vad atat de des.
Ce a ramas din noi?
Noi?
Plec! Doar daca pleci cu mine. Pleaca tu si plec si eu.
Nu! Nu! Esti inca aici.
Saptamana trecuta te-am zarit la semafor.
Te-am vazut ieri. Il tineai de mana. V-am urmarit. Radeai. Pareai fericita. M-ai uitat.
Azi pareai trista. Am incercat sa ma apropii, dar te-ai speriat.
Acum te vad iar. Aceeasi straina de azi si de ieri.
Esti inca prezenta. In ea.. si in ea; in toate.
Sa fii tu ca ele? Ar fi pacat! Sau ele ca tine? La fel!
Toate.. la fel!
Fara pic de orgoliu, ma plec in fata ta.
Ma doboara amintirile. Ma sufoc. Si tu nu ma ajuti deloc. De ce te tot intorci?
E ultima oara cand ma mai vezi. Pentru ca e ultima oara cand exist.
Nu vreau sa te mai ating pentru ca nu mai simt nimic.
Am uitat de mirosul tau. Lasa-ma singur.
Lasa paharul acolo! Nu mai atinge nimic!
Pleaca. Locul asta nu te stie. Pleaca, inainte sa iti lasi amprenta.
Lasa radioul pornit. Nu vreau sa fiu asa singur, femeie!
Inchide usa. Nu vreau ca vantul sa imi adie gandul catre tine. Nu vreau ca ploaia sa-mi aduca mirosul tau. Nu vreau ca soarele sa topeasca-n fata-mi surasul tau sau ..vocea ta sa spulbere linistea noptii. Nu vreau sa iti zaresc privirea cristalina in ea, mereu o alta ea.
Urasc marea din cauza ta. Semanati atat de bine. Nu vreau sa o mai vad. Stiu ca m-ar intreba de tine.
Tranteste usa. E tot ce vreau sa aud in urma ta! Tot ce vreau sa ramana in urma ta e usa aia inchisa! La dracu’!
Ahhh.. iarasi sunetul ala sacadat.
Ai inchis demult!
Ce prost sunt! Cat te iubesc, femeie!
O sa dorm! O sa dorm pana ziua de ieri va fi azi! E inca ieri, pentru ca nu am dormit! Da!
Esti aici! Te-ai intors! Sunt obosit. Aseaza-te langa mine."
Receptorul cade sub greutatea furiei. Lacrimile ard podeaua. O tine in brate. Cu un ultim zambet adoarme alaturi de ea. Un zgomot ciudat, niste voci slabe, imprejurari necunoscute si cauze nedetermintate aduc totul la tacere. Radioul s-a oprit si paharul zace in mii de parti. Ieri e acum pentru totdeauna.
Pentru ca ieri a fost ultima oara cand au existat.
Monday, January 25, 2010
Dialog cu Timpul.
Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”
Saturday, January 16, 2010
Abstract.
Te-a vazut in negura noptii si ti-a desenat trupul in lumina pala a lunii.
O asteptai , dar nu i-ai spus nimic.. despre tine.
Poate pentru ca nu era singura. Ai simtit stelele in urma ei.
A mirosit o raza de soare dimineata.
S-a lasat curatata de ploaia rece, cateva ore mai tarziu.
S-a simtit altfel. E alta.
“Si simt ca..”
Shhh! N-ai voie.
Un zambet curat si o zi senina.
Inimile cu portile grele, sunt larg deschise.
O clipa infinita conturata de frigul ce strapunge si cel mai puternic trup.
E un frig alb, acoperit usor de o caldura multicolora.
E apa aia cristalina care sterge orice urma.. de..
“.. am uitat!” – spui amuzata.
Nu sunt lacrimile in care te innecai intr-un act sinucigas.
Si nici tacerea innegurata ce te izola. Si-a schimbat culoarea.
Nu-i un vis dus de vant facut praf odata cu cresterea vitezei; si nici un val de sentimente ce da inapoi precum refluxul.
Nu sunt cuvintele grele ce apasa cu forta lasand rani sangerande.
Ai pierdut mult. Nu credeau intr-o recuperare a ta, pierzandu-si si ultima urma de speranta.
Transfuzia aia ti-a salvat viata.
Nu mai esti omuletzul ala vechi.
Totul arata asta.
Totul era premeditat si refuzai a crede.
Precautia si esecul. Sau esecul precautiei.
Ai iesit de sub control.
Nu uita sa respiri incet.
Nu mai poti vorbi.
Pentru tine vorbesc ochii.
Nu cuvinte mari.
Buzele gesticuleaza.
Gesturi simple.
Trupul iti danseaza in desene abstracte.
Cu un creion proaspat ascutit.
“Citeste-ma!"
O asteptai , dar nu i-ai spus nimic.. despre tine.
Poate pentru ca nu era singura. Ai simtit stelele in urma ei.
A mirosit o raza de soare dimineata.
S-a lasat curatata de ploaia rece, cateva ore mai tarziu.
S-a simtit altfel. E alta.
“Si simt ca..”
Shhh! N-ai voie.
Un zambet curat si o zi senina.
Inimile cu portile grele, sunt larg deschise.
O clipa infinita conturata de frigul ce strapunge si cel mai puternic trup.
E un frig alb, acoperit usor de o caldura multicolora.
E apa aia cristalina care sterge orice urma.. de..
“.. am uitat!” – spui amuzata.
Nu sunt lacrimile in care te innecai intr-un act sinucigas.
Si nici tacerea innegurata ce te izola. Si-a schimbat culoarea.
Nu-i un vis dus de vant facut praf odata cu cresterea vitezei; si nici un val de sentimente ce da inapoi precum refluxul.
Nu sunt cuvintele grele ce apasa cu forta lasand rani sangerande.
Ai pierdut mult. Nu credeau intr-o recuperare a ta, pierzandu-si si ultima urma de speranta.
Transfuzia aia ti-a salvat viata.
Nu mai esti omuletzul ala vechi.
Totul arata asta.
Totul era premeditat si refuzai a crede.
Precautia si esecul. Sau esecul precautiei.
Ai iesit de sub control.
Nu uita sa respiri incet.
Nu mai poti vorbi.
Pentru tine vorbesc ochii.
Nu cuvinte mari.
Buzele gesticuleaza.
Gesturi simple.
Trupul iti danseaza in desene abstracte.
Cu un creion proaspat ascutit.
“Citeste-ma!"
Sunday, January 10, 2010
8.
Atunci..
Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!
O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.
El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.
Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”
Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.
Acum..
Soarele a rasarit iar.
Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.
Cineva.. are grija de el.
Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!
O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.
El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.
Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”
Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.
Acum..
Soarele a rasarit iar.
Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.
Cineva.. are grija de el.
Thursday, January 7, 2010
Punct si de la capat.
Am descoperit ca te iubeam. Mult.
Ca nu ti-am aratat suficient? Pentru ca n-am stiut?!?!
Copila.
Dar tu.. tu!!! Tu ai stiut sa ma iei ca atare?
Ai incercat, stim.. stim asta!
Ai facut asta? Da, asa e, stim!
Scena finala.
De cand ai plecat.. am invatat sa rad. Si nu pentru ca esti amuzant. Ti-ai pierdut din haz.
Am invatat …
sa ma bucur de tot. Adica nu trebuie sa impart nimic cu tine, exact! Inca esti prompt!
sa matur praful. Adica nu a ramas nimic in urma ta. Nici macar parfumul nu ti-l mai simt.
“Te-am iubit fraiere!”
A durut.
Dar nu te mai simt.
Noptile s-au pierdut.
Nimic nu a existat.
Nu mai existi!
Am mai invatat…
sa gasesc solutii la orice. Si “solutiile” nu mai sunt Tu.
sa vad soarele cu alti ochi. Acum pot sa il iau in brate. Gelozia ta nu ma mai impiedica sa fac ce vreau.
Si am invatat..
sa uit cine esti si cum te cheama.
Oh, ba da!
Am invatat..
sa infrunt ceea ce ma sperie. Mult mai usor. Pentru ca acum sunt singura. Sau nu..
sa lupt si sa ma ridic singura. Tot fara tine. Si e bine.
Am zis ca mi-e foarte bine!
Si fac ce vreau Eu! Nu ce vrei Tu! Si in niciun caz ce vrem Noi.
Nu prea ma bag in seama cu strainii. Noi imi e strain.
Noi era de fapt noi? Ciudat. Nu-mi aduc aminte.
Nu mai am nici timp, nici chef.
De noi.
Tu ce credeai?
Nu te obosi. Stiu!
Luptele de pe obrajii mei s-au incheiat. Campul s-a inchis. Mi-am cules fiecare lacrima si le pastrez pe toate. Departe de tine.
Stiu sa fiu egoista.
Departe de tine tin tot; si rasul zgomotos ce atat de mult iti placea, zambetul si saruturile de care nu te puteai lipsi, ochii somnorosi de care te rugai dimineata, zorii ce ne prindeau impreuna, gandurile frumoase pe care le imparteam cu tine, sentimentele.. toate pentru tine.
Nu vreau sa (mai) impartim nimic!
Transparenta s-a umplut usor, usor de culoare.
Tot ce reprezint acum in fata ta.. e un zid. Nu vezi prin mine, nu ma citesti.
Nu stii ce simt. Nu treci de mine.
Nu te strecori.
Imi poti spune "lemn". Parca ti-am mai zis, nu?
Nici macar ochii nu mai vorbesc.
Buzele imi tac.
Inima nu te mai asculta.
Am invatat doar sa fiu mai atenta.. si mai precauta.
Dar sa stii ca.. inca mi-e dor sa mai fiu copilul ala fara griji si neindragostit. Dar am timp sa invat..
Pentru ca acum sunt pe drumul cel bun!!! Si nu datorita tie!
SFARSIT!
Recunoaste ca-i un cantec prost.. recunoaste ca si Tu ai fost…
Clau…!!??
Huh? Ne cunoastem?
Clau!!?!?!
Recunoaste ca-i un cantec prost..
Ca nu ti-am aratat suficient? Pentru ca n-am stiut?!?!
Copila.
Dar tu.. tu!!! Tu ai stiut sa ma iei ca atare?
Ai incercat, stim.. stim asta!
Ai facut asta? Da, asa e, stim!
Scena finala.
De cand ai plecat.. am invatat sa rad. Si nu pentru ca esti amuzant. Ti-ai pierdut din haz.
Am invatat …
sa ma bucur de tot. Adica nu trebuie sa impart nimic cu tine, exact! Inca esti prompt!
sa matur praful. Adica nu a ramas nimic in urma ta. Nici macar parfumul nu ti-l mai simt.
“Te-am iubit fraiere!”
A durut.
Dar nu te mai simt.
Noptile s-au pierdut.
Nimic nu a existat.
Nu mai existi!
Am mai invatat…
sa gasesc solutii la orice. Si “solutiile” nu mai sunt Tu.
sa vad soarele cu alti ochi. Acum pot sa il iau in brate. Gelozia ta nu ma mai impiedica sa fac ce vreau.
Si am invatat..
sa uit cine esti si cum te cheama.
Oh, ba da!
Am invatat..
sa infrunt ceea ce ma sperie. Mult mai usor. Pentru ca acum sunt singura. Sau nu..
sa lupt si sa ma ridic singura. Tot fara tine. Si e bine.
Am zis ca mi-e foarte bine!
Si fac ce vreau Eu! Nu ce vrei Tu! Si in niciun caz ce vrem Noi.
Nu prea ma bag in seama cu strainii. Noi imi e strain.
Noi era de fapt noi? Ciudat. Nu-mi aduc aminte.
Nu mai am nici timp, nici chef.
De noi.
Tu ce credeai?
Nu te obosi. Stiu!
Luptele de pe obrajii mei s-au incheiat. Campul s-a inchis. Mi-am cules fiecare lacrima si le pastrez pe toate. Departe de tine.
Stiu sa fiu egoista.
Departe de tine tin tot; si rasul zgomotos ce atat de mult iti placea, zambetul si saruturile de care nu te puteai lipsi, ochii somnorosi de care te rugai dimineata, zorii ce ne prindeau impreuna, gandurile frumoase pe care le imparteam cu tine, sentimentele.. toate pentru tine.
Nu vreau sa (mai) impartim nimic!
Transparenta s-a umplut usor, usor de culoare.
Tot ce reprezint acum in fata ta.. e un zid. Nu vezi prin mine, nu ma citesti.
Nu stii ce simt. Nu treci de mine.
Nu te strecori.
Imi poti spune "lemn". Parca ti-am mai zis, nu?
Nici macar ochii nu mai vorbesc.
Buzele imi tac.
Inima nu te mai asculta.
Am invatat doar sa fiu mai atenta.. si mai precauta.
Dar sa stii ca.. inca mi-e dor sa mai fiu copilul ala fara griji si neindragostit. Dar am timp sa invat..
Pentru ca acum sunt pe drumul cel bun!!! Si nu datorita tie!
SFARSIT!
Recunoaste ca-i un cantec prost.. recunoaste ca si Tu ai fost…
Clau…!!??
Huh? Ne cunoastem?
Clau!!?!?!
Recunoaste ca-i un cantec prost..
Friday, September 18, 2009
1. Iubire pe doua sensuri.
“Te trezesti? E déjà E 7:30!”
Sare ca arsa.
“Ahh ce tarziu e!”
In doi timpi si trei miscari e gata. Nu mananca. Nu vrea. Ii e lene sau nu ii e foame. Nu prea acorda importanta motivului.
Se imbraca rapid. Se gandeste ca i-ar placea sa o vada asa. Pantalonii aia negri cad foarte bine pe ea. Una dintre bluzele ei preferate, albastra, culoarea lui preferata. Tenesii care atat de mult i-au placut si nu a plecat de acolo pana nu i-a cumparat: tot albastri.
In autobuzul rece si cald, privirile sunt atintite asupra ei. Nu stie daca ea e de vina sau ghiozdanul ei, plin de ursuleti, delfini, soricei sau catzei si insigne, reflectand personalitatea unui copil plin de viata, ce refuza a se maturiza, desi se indrepta spre punctul asta mai repede decat isi inchipuie. Copil cu suflet pur, dar patat de rautatea ce il inconjoara, visele si dorinta de culoare, aparandu-l de ceea ce e rau, de griul unora si de fontul negru al altora. Copila totusi matura, stie ce inseamna sa infrunti un rau, dar a carei naivitate e data de gol cu fiecare ocazie ivita. Si stie ca e naiva.. doar a crescut; vede, analizeaza, simte si acorda o a doua sansa. Mereu. Desigur, cunoaste si punctul. Doar ca ii e mai greu sa il puna. Ajunge la el mai greu.. dar sigur! Cand nu te astepti spune stop, pe nesimtite. Poti intelege mesajul din ceea ce spune, cum spune si cum se poarta. Nu ii place sa faca asta. Nu de putine ori se intoarce atunci cand cu durere a spus “stop”, pentru ca simte, vrea, crede ca merita; se intoarece pentru ca ii e dor.
Dar atunci cand, in naivitatea ei crede ca e bine, crede in parerile de rau, desi lipsa faptelor ar trebuia sa spuna mai multe, gaseste ratiunea de care are nevoie si pleaca, pentru ultima oara, fara a se mai uita in urma. Din cand in cand priveste o poza, zambeste fara niciun regret, amintirea pastrandu-o totusi nepatata.
In ochii obositi si calzi se observa licarul unui suras si se citeste linistea. Acum e libera. A durut-o, dar durerea nu este decat slabiciunea ce i-a parasit trupul, sufletul.. mintea.
Cu un zambet trist priveste un alt “noi”: o mangaiere, un sarut. Imaginea dispare cu 15 km la ora. Desi stie ca astfel de poze o vor “incanta” tot drumul, nu isi dezlipeste privirea de geam. Ii place aglomeratia, ii place sa vada oameni trecand, masini parcate, semafoare ce intarzie a se inverzi, case care mai de care mai frumoase, iarba inca verde, tunsa scurt.. flori inca pline de viata; benzinarii pline, studenti in primul an, ce se uita nedumeriti in jurul lor, neavand idée unde se afla in acest nou “oras”, care pe cat de multi atrage, pe atat de putini ii gazduieste pana la sfarsit; sunt dezorientati, cu harta intr-o mana, dar cu privirea atintita pe una din hartile mari ce le gasesti din loc in loc in campus si cu urechile ciulite, ascultandu-l pe cel pe care tocmai l-au intrebat unde este parcarea de la Vanier College.
Zambeste. Asa a fost si ea anul trecut, in primele doua saptamani.
Amintirile ii joaca feste. Gandurile se amesteca cu dorinta si speranta. Vantul ii bate usor in fata; frigul ii strapunge trupul si bratele-i descoperite. Si o doare raceala soarelui. Un claxon o face sa tresara. Nu a mai auzit decat un claxon de cand e aici.
Ridica ochii; privirea i se reflecta usor in geamul murdar, sub atenta analiza a soarelui. Analizeaza o cladire in constructie de parca ar avea ceva spectaculos, atat de atenta e.
Are! Filmul escapadelor in “ruine”, inregistrat acum patru ani, cu ei doi in prim plan, se deruleaza rapid prin fata-i.
Dependenta de el, nu va renunta.
Ii e dor sa il trezeasca cu un sarut, sa se piarda in bratele lui, in asternuturile patate de dragoste.
A incercat de atatea ori sa stinga toate noptile in care se dezbracau de simtiri si se imbracau in sentimentele de dragoste ce ii lega.
Luni de-a randul a rostit cuvinte reci si a incercat sa se piarda in escapade esuate. Credea ca va reusi. Sentimentele pe care insa le ascundea destul de prost o dureau mai tare decat l-ar fi durut pe el cuvintele lipsite de substrat si baza reala. O tradau miscarile, privirea, lacrimile ce inundau perna nopti la rand, emotiile traite la citirea vestilor de la el. Isi trada propriul suflet. A incercat timp de 15 luni sa invinga ceva ce era invincibil in fata sufletului ei blonav de El, dependent de drogul ce i-a fost oferit, mereu insotit de aceeasi promisiune ca nu ii va lipsi vreodata. Spera in ei, desi nu mai credea. Nu il iubea pentru ca o iubea. Il iubea pentru ca il iubea. Si atat. Si era convinsa ca nu se va spulbera ceea ce a facut-o sa zambeasca, sa zboare fara aripi, sa isi cladeasca visuri si sa mearga mai departe pentru ele, sa isi faca sperante in care sa creada.
Ceea ce a incercat ea, a incercat si el, adaugand poate putina sare si putin piper pe alocuri. Sufletul ii plangea nopti si zile pana in momentul in care a urlat ca el nu mai poate.
Sufletele nu sunt de vanzare. Nu ale lor. Nu le-au putut oferi in schimbul ratiunii. Le-au inchiriat pe o perioada de timp, cand, cu fiecare secunda, durerea era mai apasatoare.
Teama de a se revedea i-a indreptat spre a-si recupera ceea ce dadusera de bunavoie si spre ceea ce credeau pierdut.
S-au regasit. Nimic nu a fost pierdut, ba din contra, se accentuase totul...
.. in asemenea hal..
[POATE] va continua..
Sare ca arsa.
“Ahh ce tarziu e!”
In doi timpi si trei miscari e gata. Nu mananca. Nu vrea. Ii e lene sau nu ii e foame. Nu prea acorda importanta motivului.
Se imbraca rapid. Se gandeste ca i-ar placea sa o vada asa. Pantalonii aia negri cad foarte bine pe ea. Una dintre bluzele ei preferate, albastra, culoarea lui preferata. Tenesii care atat de mult i-au placut si nu a plecat de acolo pana nu i-a cumparat: tot albastri.
In autobuzul rece si cald, privirile sunt atintite asupra ei. Nu stie daca ea e de vina sau ghiozdanul ei, plin de ursuleti, delfini, soricei sau catzei si insigne, reflectand personalitatea unui copil plin de viata, ce refuza a se maturiza, desi se indrepta spre punctul asta mai repede decat isi inchipuie. Copil cu suflet pur, dar patat de rautatea ce il inconjoara, visele si dorinta de culoare, aparandu-l de ceea ce e rau, de griul unora si de fontul negru al altora. Copila totusi matura, stie ce inseamna sa infrunti un rau, dar a carei naivitate e data de gol cu fiecare ocazie ivita. Si stie ca e naiva.. doar a crescut; vede, analizeaza, simte si acorda o a doua sansa. Mereu. Desigur, cunoaste si punctul. Doar ca ii e mai greu sa il puna. Ajunge la el mai greu.. dar sigur! Cand nu te astepti spune stop, pe nesimtite. Poti intelege mesajul din ceea ce spune, cum spune si cum se poarta. Nu ii place sa faca asta. Nu de putine ori se intoarce atunci cand cu durere a spus “stop”, pentru ca simte, vrea, crede ca merita; se intoarece pentru ca ii e dor.
Dar atunci cand, in naivitatea ei crede ca e bine, crede in parerile de rau, desi lipsa faptelor ar trebuia sa spuna mai multe, gaseste ratiunea de care are nevoie si pleaca, pentru ultima oara, fara a se mai uita in urma. Din cand in cand priveste o poza, zambeste fara niciun regret, amintirea pastrandu-o totusi nepatata.
In ochii obositi si calzi se observa licarul unui suras si se citeste linistea. Acum e libera. A durut-o, dar durerea nu este decat slabiciunea ce i-a parasit trupul, sufletul.. mintea.
Cu un zambet trist priveste un alt “noi”: o mangaiere, un sarut. Imaginea dispare cu 15 km la ora. Desi stie ca astfel de poze o vor “incanta” tot drumul, nu isi dezlipeste privirea de geam. Ii place aglomeratia, ii place sa vada oameni trecand, masini parcate, semafoare ce intarzie a se inverzi, case care mai de care mai frumoase, iarba inca verde, tunsa scurt.. flori inca pline de viata; benzinarii pline, studenti in primul an, ce se uita nedumeriti in jurul lor, neavand idée unde se afla in acest nou “oras”, care pe cat de multi atrage, pe atat de putini ii gazduieste pana la sfarsit; sunt dezorientati, cu harta intr-o mana, dar cu privirea atintita pe una din hartile mari ce le gasesti din loc in loc in campus si cu urechile ciulite, ascultandu-l pe cel pe care tocmai l-au intrebat unde este parcarea de la Vanier College.
Zambeste. Asa a fost si ea anul trecut, in primele doua saptamani.
Amintirile ii joaca feste. Gandurile se amesteca cu dorinta si speranta. Vantul ii bate usor in fata; frigul ii strapunge trupul si bratele-i descoperite. Si o doare raceala soarelui. Un claxon o face sa tresara. Nu a mai auzit decat un claxon de cand e aici.
Ridica ochii; privirea i se reflecta usor in geamul murdar, sub atenta analiza a soarelui. Analizeaza o cladire in constructie de parca ar avea ceva spectaculos, atat de atenta e.
Are! Filmul escapadelor in “ruine”, inregistrat acum patru ani, cu ei doi in prim plan, se deruleaza rapid prin fata-i.
Dependenta de el, nu va renunta.
Ii e dor sa il trezeasca cu un sarut, sa se piarda in bratele lui, in asternuturile patate de dragoste.
A incercat de atatea ori sa stinga toate noptile in care se dezbracau de simtiri si se imbracau in sentimentele de dragoste ce ii lega.
Luni de-a randul a rostit cuvinte reci si a incercat sa se piarda in escapade esuate. Credea ca va reusi. Sentimentele pe care insa le ascundea destul de prost o dureau mai tare decat l-ar fi durut pe el cuvintele lipsite de substrat si baza reala. O tradau miscarile, privirea, lacrimile ce inundau perna nopti la rand, emotiile traite la citirea vestilor de la el. Isi trada propriul suflet. A incercat timp de 15 luni sa invinga ceva ce era invincibil in fata sufletului ei blonav de El, dependent de drogul ce i-a fost oferit, mereu insotit de aceeasi promisiune ca nu ii va lipsi vreodata. Spera in ei, desi nu mai credea. Nu il iubea pentru ca o iubea. Il iubea pentru ca il iubea. Si atat. Si era convinsa ca nu se va spulbera ceea ce a facut-o sa zambeasca, sa zboare fara aripi, sa isi cladeasca visuri si sa mearga mai departe pentru ele, sa isi faca sperante in care sa creada.
Ceea ce a incercat ea, a incercat si el, adaugand poate putina sare si putin piper pe alocuri. Sufletul ii plangea nopti si zile pana in momentul in care a urlat ca el nu mai poate.
Sufletele nu sunt de vanzare. Nu ale lor. Nu le-au putut oferi in schimbul ratiunii. Le-au inchiriat pe o perioada de timp, cand, cu fiecare secunda, durerea era mai apasatoare.
Teama de a se revedea i-a indreptat spre a-si recupera ceea ce dadusera de bunavoie si spre ceea ce credeau pierdut.
S-au regasit. Nimic nu a fost pierdut, ba din contra, se accentuase totul...
.. in asemenea hal..
[POATE] va continua..
Wednesday, May 13, 2009
Am visat despre noi.
.. dormi? - intreb cu o voce pierduta.
Aceeasi respiratie usor sacadata imi ofera raspunsul pe care nu il vroiam, dar renunt sa astept o confirmare, crezand ca poate e doar un vis urat la mijloc.
Inchid usor ochii, incercand sa adorm.
Nu dorm.. nu dorm..
Te-am trezit! Imi pare rau.
Nu, eram treaz inca de cand te-ai ridicat.
Nu am vrut sa ma auzi. Haide dormi. O sa incerc si eu sa adorm.
Il sarut usor, dar il simt nelinistit. Si totusi nu zic nimic. Dar..
Unde ai fost?
Afara.
... ce ai facut? .. singura..
Nimic. Am stat; nu puteam sa dorm si mi se luase sa ma uit pe pereti.
Hmm.. ai stat ceva timp.
Sincer, nici nu stiu cat e ceasul, nici cat timp a trecut.
Sau poate doar mi s-a parut ca a trecut mult timp.
Sau poate... te gandeai la ce nu trebuie!
Nu.. eu..
Shhh.. nu spune nimic. Te inteleg.
Nu! Nu aveam voie sa fac asta!
Ba da! Stai linistit.
Dar.. nu vreau sa te pierd. Nu vreau sa fii suparata. A fost un gand stupid..
Nu sunt suparata. Si nu ma pierzi. Sunt aici si nu plec nicaieri. Dar.. da.. a fost un gand stupid. Si stiu ca nu iti va mai tine companie si altadata.
Il voi alunga!
Stiu. Acum pupa-ma! Nu vreau sa imi dai drumul!
Nu iti voi da drumul!
Zambesc. Nimic nu se compara cu ce traiesc acum.. si nu imi doresc sa se termine.
Ai adormit?
Nu.. tot nu pot sa adorm.
Acum nu mai pot nici eu sa dorm. Nu rade, nu fii rautacioasa!
Bine, bine, hai ma pupi?
Meriti?
Da, normal!
Si ma saruti usor, indepartandu-mi orice teama.
Auzi? Nu vrei sa mergem sa ne plimbam?
Hmm.. de ce nu? Haide!
Yayy.. hai!
Si razi de mine. - Unde mergi asa?
Eh, haide, nu imi strica cheful!
Nu te supara, dar esti amuzanta! Si ai dreptate, oricum nu ne vede nimeni.
Si daca ne-ar vedea ce?
Ne-ar trata ca pe niste... doi nu prea intregi la mine?
Asa si? Noi stim ca suntem perfect normali!
Adevarat! Ia-ti macar ceva in picioare! Unde te duci?
Haide maaa, ca nu avem nevoie de nimic. E cald afara. E frumos, senin, pustiu. Haide odata!
Si incerc sa alerg; ma las ajunsa de tine. Ma saruti si ma strangi in brate. Tare!
Linistea mormantala e tulburata de rasetele noastre senine, colorate. Toti sase suntem verzi in noaptea asta: eu, tu, rasul meu.. si rasul tau; noi si rasetele noastre.
Mergem unde vedem (sau nu) cu ochii. Destinatia nu e prea importanta pentru noi.
Asfaltul se incalzeste la fiecare pas pe care il facem si inghite orice pietricica, orice ciob, orice ar putea sa ne raneasca. Nu vrea sa ne vada tristi.
Alergam, radem, vorbim, numaram stelele.. ne iubim.
Incepe sa se lumineze!
Dar a trecut ceva timp..; ti-e frig?
Doar un pic..
Si ma strangi si mai tare in brate; atat asteptam.
Soarele e rabdator; ne face semn ca putem sa ne sarutam linistiti; aparitia lui poate sa astepte un pic, iar noi nu putem sa o pierdem.
Ii zambim in semn ca poate sa vina.
Cu un joc de culori pe care nu l-am vazut pana acum ne zambeste puternic si ne imbratiseaza. E prima oara cand ne vede impreuna. Ma incalzeste, dar nu imi dai drumul din stransoare bratelor tale, ci din contra.. e mai puternica.
Si stam imbratisati, muti, privirile fiind de ajuns pentru a exprima totul.
Pe strazile pustii cu cateva minute in urma, incepe sa se forfoteasca. Nu vedem, nu auzim, nu constientizam privirile ciudate atintite asupra noastra. Ne privim si atat; ne sarutam.. zambim.
Nu mai sunt o straina pentru tine, nu-i asa?
Nu ai fost niciodata!
Dar..
Dar.. ai fost ca un mister, pe care l-am descoperit zi de zi. Si mereu voi descoperi ceva nou la tine.
Privirea ta, gesturile tale.. imi ofera siguranta si incredere in noi.
Azi cred si mai mult in noi.
Acum e randul tau. Tu intrebi. Tie ti-e teama si e timpul sa iti ofer aceeasi incredere.
O sa.. ma iubesti?
Te iubesc deja!
Sunday, May 10, 2009
Verde, portocaliu si rosu.
Deschid volumul cu momente si schite. Fumez.
Praful depus pe coperta me inneaca. Rad.
Ce vremuri. Zambesc.
Odata cu ultimul fum, inchid cartea. Tresar la scartzaitul usii.
Nu stii sa bati? M-ai speriat.
Scuze. Ce faci?
Plec.
Unde?
Nu stiu!
Dupa o scurta pauza...
Esti nebuna?
Inca mai ai dubii?
Dumnezeule, cat ai putut sa fumezi! Deschide geamul! E prea mult fum! Nu te deranjeaza?
Nu! Pe tine?
Da!
Atunci deschide-l!
Deci, imi spui ce faci? Ce e aia?
Primul volum: Momente si schite.
Aaa, da, mi-a placut! Dar ce faci?
Plec, nu intelegi?
Unde?
Nu stiu, n-auzi? Vreau ceva nou, caut ceva nou. Totul e.. vechi. Am dus la bun sfarsit un roman, o poveste, o schita. Am incheiat o iubire. E timpul sa ma concentrez pe altceva; vreau un alt proiect. Iar locul asta nu prea ma ajuta; aceeasi oameni..
Dar tu tii la cei de langa tine..
Da! E adevarat; si nu renunt la ei. Doar ca povestea s-a incheiat. Pentru o piesa noua am nevoie de actori noi, de studio nou; aici totul e vechi. Nimic nu ma inspira. Nici macar tigarile nu le mai fumez cu aceeasi placere. Imi dai voie o secunda? Trebuie sa imi iau hainele.
De ce o dai la o parte?
Asa.
Si pe aia?
La fel.
Ce naiba faci? E printre preferatele tale.
Era!!! Negru e rece, trist, indiferent, gol. Nu imi place. Nu ma inspira. Griul nici atat.
Dar..
Ai o tigara? Tocmai le-am terminat.
Nu am! Si ai fumat suficient.
Detalii..
Dar de ce nu imi spui si mie ce se intampla cu tine?
Ce sa iti spun? Sunt fericita. Si pentru fericire plec. Imi iau cu mine doar ce e colorat. Aaaa si creioanele colorate. Sa nu uitam de ele. Imi trebuie pentru proiect. L-am schitat. Si sunt foarte entuziasmata. Nici nu stii.
Si cartile?
Umm.. o sa ... ba nu.. le iau cu mine. Da!
Cand pleci?
Habar nu am!
Aaaa, nu te-ai hotarat?
Ti se pare tie ca am luat alta decizie in afara de cea a plecarii?
Sunt confuza.
Eu nu.
Cu cine pleci?
Pai.. geamantanul, cartile, visele si sperantele mele, culorile, acuarelele si soarele.
Care soare?
Ala mare, galben si gras, care e afara, in sufletul meu, in mintea mea, in ochii mei si pe buzele mele. Traieste in mine, cu mine.
Esti dusa.. afara ploua.
Pai da. L-am luat deja. E captiv. E al meu acum.
Tu ai probleme..
Nu mai am.
Pleci singura?
Poate pentru tine inseamna sa fii singura.. pentru mine inseamna totul. Soarele completeaza totul.
Nu inteleg nimic. Pleci singura.. dar..
Rad.
Nu fii prostuta; nu sunt singura; si.. ma asteapta cineva.
Pai nu ziceai ca nu stii unde te duci?
Ba da, dar ma asteapta cineva oriunde as ajunge. Si oricand as pleca, el e cu mine.
Cine?
Tocmai ti-am zis ca el, soarele.. frumos, colorat, viu colorat.
Tu realizezi ce spui?
Da, dar tu intelegi ce spun eu?
Nu prea.
Atunci? Hai lasa asta; haide sa imi iau si eu niste tigari.
Cu asta ce faci?
Cum ce fac? Plec!
Acum?
Pai da.. decat imi iau tigarile si plec.
Ha! Vezi? E soare!
Mai devreme ploua. Ai vazut si tu! Cum e posibil?
Ce nu ti-e clar? Am spus. E al meu. Cand ies eu, iese si el. Pentru ca e mereu cu mine. Hai nu te mai uita asa la mine. Intra si cumpara-mi si mie alea, te rog frumos.
Multumesc.
Si acum?
Si acum.. iti spun "la revedere" si sa ai grija de tine. Atat. Hai ia-ma in brate. Ne vom revedea intr-o zi.
Dar.. cu ce pleci?
Cu trenul.
Bilet ai?
Nu imi trebuie. Imi trebuie doar ce vreau; iau doar ce vreau; tind doar catre ceea ce vreau. Stai linistita. Ma voi descurca.
Nu ma indoiesc... - si sunetul se pierde incet.
Ma urc in trenul murdar, dar nu imi pasa. La scurt timp:
Amenda!
Se uita la mine stramb, nedumerit. Ridica din spranceana, isi lasa ochelarii pe varful nasului si pe mine ma bufneste rasul. Imi cer scuze si incerc sa ma abtin.
Poftim?
Amenda, cat e amenda?
Ce amenda domnisoara?
Rad.
Pai daca nu am bilet trebuie sa platesc amenda, nu?
Aaaa, deci nu ai bilet.
In principiu, atat teoretic cat si practic... NU!
Faci misto de mine?
Nu.. deci?
Pai.. amenda e..
Aaaa, nu am bani.
Nici macar nu am spus cat e.
Nu conteaza, nu am niciun ban.
Atunci imi pare rau sa iti spun, dar la urmatoarea statie cobori.
Pe bune?
De ce razi? Esti fericita ca nu ajungi unde trebuie la timp?
Dar ce stii tu unde si cand trebuie sa ajung? Nu stii nimic.
Rad din nou. Hai lasa-ma acum. Am nevoie de un moment de liniste.
Mai degraba de un control - si incearca sa isi faca pierduta vocea.
Neah, n-am nicio sansa. Hai terminasi de controlat?
Nu.
Si atunci? Ce mai stai pe aici?
Zambesc. Ce stie el?
Ma lovesc nas in nas cu aceeasi persoana.
Dar ce crezi ca nu coboram si singurica?
Vroiam sa ma asigur, doar!
Corect! Haide, drum bun.
Si tie, bafta!
Nu imi trebuie mie asa ceva. Obtin totul doar pentru ca vreau.
Esti nebuna!
Iar tu, un prost!
Si plec. Plecam. Haide grasule, nu fii lenes. Mai e un pic si poti sa dormi. Ah, ce imi place cand esti asa portocaliu. Uite, ne potrivim. Hai, ia-ma in brate.
La ce te gandesti?
La proiectul meu.
Eu fac parte din proiectul tau?
Pai altfel cum? Ai vazut tu zile senine fara soare?
Dar.. daca ploua?
Tot senin o sa fie. Am eu grija de tine. Nimic nu te va stinge.
Hai, hai sa dormim grasule, maine am mult de colorat.
Mai intai pupa-ma!
Rade de mine.
Te-ai rosit!
Shhh, nu mai rade! Mai bine, zi-mi.. colorezi cu mine maine?
Mai intrebi? Cu ce vrei sa incepem?
Cu noi. Tu ce culori vrei?
Verde si portocaliu!
Verde si portocaliu sa fie!
Si rosu!
Si rosu!
Ce vremuri. Zambesc.
Odata cu ultimul fum, inchid cartea. Tresar la scartzaitul usii.
Nu stii sa bati? M-ai speriat.
Scuze. Ce faci?
Plec.
Unde?
Nu stiu!
Dupa o scurta pauza...
Esti nebuna?
Inca mai ai dubii?
Dumnezeule, cat ai putut sa fumezi! Deschide geamul! E prea mult fum! Nu te deranjeaza?
Nu! Pe tine?
Da!
Atunci deschide-l!
Deci, imi spui ce faci? Ce e aia?
Primul volum: Momente si schite.
Aaa, da, mi-a placut! Dar ce faci?
Plec, nu intelegi?
Unde?
Nu stiu, n-auzi? Vreau ceva nou, caut ceva nou. Totul e.. vechi. Am dus la bun sfarsit un roman, o poveste, o schita. Am incheiat o iubire. E timpul sa ma concentrez pe altceva; vreau un alt proiect. Iar locul asta nu prea ma ajuta; aceeasi oameni..
Dar tu tii la cei de langa tine..
Da! E adevarat; si nu renunt la ei. Doar ca povestea s-a incheiat. Pentru o piesa noua am nevoie de actori noi, de studio nou; aici totul e vechi. Nimic nu ma inspira. Nici macar tigarile nu le mai fumez cu aceeasi placere. Imi dai voie o secunda? Trebuie sa imi iau hainele.
De ce o dai la o parte?
Asa.
Si pe aia?
La fel.
Ce naiba faci? E printre preferatele tale.
Era!!! Negru e rece, trist, indiferent, gol. Nu imi place. Nu ma inspira. Griul nici atat.
Dar..
Ai o tigara? Tocmai le-am terminat.
Nu am! Si ai fumat suficient.
Detalii..
Dar de ce nu imi spui si mie ce se intampla cu tine?
Ce sa iti spun? Sunt fericita. Si pentru fericire plec. Imi iau cu mine doar ce e colorat. Aaaa si creioanele colorate. Sa nu uitam de ele. Imi trebuie pentru proiect. L-am schitat. Si sunt foarte entuziasmata. Nici nu stii.
Si cartile?
Umm.. o sa ... ba nu.. le iau cu mine. Da!
Cand pleci?
Habar nu am!
Aaaa, nu te-ai hotarat?
Ti se pare tie ca am luat alta decizie in afara de cea a plecarii?
Sunt confuza.
Eu nu.
Cu cine pleci?
Pai.. geamantanul, cartile, visele si sperantele mele, culorile, acuarelele si soarele.
Care soare?
Ala mare, galben si gras, care e afara, in sufletul meu, in mintea mea, in ochii mei si pe buzele mele. Traieste in mine, cu mine.
Esti dusa.. afara ploua.
Pai da. L-am luat deja. E captiv. E al meu acum.
Tu ai probleme..
Nu mai am.
Pleci singura?
Poate pentru tine inseamna sa fii singura.. pentru mine inseamna totul. Soarele completeaza totul.
Nu inteleg nimic. Pleci singura.. dar..
Rad.
Nu fii prostuta; nu sunt singura; si.. ma asteapta cineva.
Pai nu ziceai ca nu stii unde te duci?
Ba da, dar ma asteapta cineva oriunde as ajunge. Si oricand as pleca, el e cu mine.
Cine?
Tocmai ti-am zis ca el, soarele.. frumos, colorat, viu colorat.
Tu realizezi ce spui?
Da, dar tu intelegi ce spun eu?
Nu prea.
Atunci? Hai lasa asta; haide sa imi iau si eu niste tigari.
Cu asta ce faci?
Cum ce fac? Plec!
Acum?
Pai da.. decat imi iau tigarile si plec.
Ha! Vezi? E soare!
Mai devreme ploua. Ai vazut si tu! Cum e posibil?
Ce nu ti-e clar? Am spus. E al meu. Cand ies eu, iese si el. Pentru ca e mereu cu mine. Hai nu te mai uita asa la mine. Intra si cumpara-mi si mie alea, te rog frumos.
Multumesc.
Si acum?
Si acum.. iti spun "la revedere" si sa ai grija de tine. Atat. Hai ia-ma in brate. Ne vom revedea intr-o zi.
Dar.. cu ce pleci?
Cu trenul.
Bilet ai?
Nu imi trebuie. Imi trebuie doar ce vreau; iau doar ce vreau; tind doar catre ceea ce vreau. Stai linistita. Ma voi descurca.
Nu ma indoiesc... - si sunetul se pierde incet.
Ma urc in trenul murdar, dar nu imi pasa. La scurt timp:
Amenda!
Se uita la mine stramb, nedumerit. Ridica din spranceana, isi lasa ochelarii pe varful nasului si pe mine ma bufneste rasul. Imi cer scuze si incerc sa ma abtin.
Poftim?
Amenda, cat e amenda?
Ce amenda domnisoara?
Rad.
Pai daca nu am bilet trebuie sa platesc amenda, nu?
Aaaa, deci nu ai bilet.
In principiu, atat teoretic cat si practic... NU!
Faci misto de mine?
Nu.. deci?
Pai.. amenda e..
Aaaa, nu am bani.
Nici macar nu am spus cat e.
Nu conteaza, nu am niciun ban.
Atunci imi pare rau sa iti spun, dar la urmatoarea statie cobori.
Pe bune?
De ce razi? Esti fericita ca nu ajungi unde trebuie la timp?
Dar ce stii tu unde si cand trebuie sa ajung? Nu stii nimic.
Rad din nou. Hai lasa-ma acum. Am nevoie de un moment de liniste.
Mai degraba de un control - si incearca sa isi faca pierduta vocea.
Neah, n-am nicio sansa. Hai terminasi de controlat?
Nu.
Si atunci? Ce mai stai pe aici?
Zambesc. Ce stie el?
Ma lovesc nas in nas cu aceeasi persoana.
Dar ce crezi ca nu coboram si singurica?
Vroiam sa ma asigur, doar!
Corect! Haide, drum bun.
Si tie, bafta!
Nu imi trebuie mie asa ceva. Obtin totul doar pentru ca vreau.
Esti nebuna!
Iar tu, un prost!
Si plec. Plecam. Haide grasule, nu fii lenes. Mai e un pic si poti sa dormi. Ah, ce imi place cand esti asa portocaliu. Uite, ne potrivim. Hai, ia-ma in brate.
La ce te gandesti?
La proiectul meu.
Eu fac parte din proiectul tau?
Pai altfel cum? Ai vazut tu zile senine fara soare?
Dar.. daca ploua?
Tot senin o sa fie. Am eu grija de tine. Nimic nu te va stinge.
Hai, hai sa dormim grasule, maine am mult de colorat.
Mai intai pupa-ma!
Rade de mine.
Te-ai rosit!
Shhh, nu mai rade! Mai bine, zi-mi.. colorezi cu mine maine?
Mai intrebi? Cu ce vrei sa incepem?
Cu noi. Tu ce culori vrei?
Verde si portocaliu!
Verde si portocaliu sa fie!
Si rosu!
Si rosu!
Thursday, May 7, 2009
Motive.
Fara vointa, cu teama, frica, indiferenta, raceala incerc sa merg mai departe. De fapt nu merg nicaieri, ma indrept spre niciunde.
Din cauza ta, am invatat sa joc fara sa ma implic, tocmai pentru a iesi mereu castigatoare si pentru a nu fi ranita. Adica intru in joc, particip, licitez, castig; pariez, castig; ma plictisesc si ies. Nu imi pasa de altceva.
Nu sunt capabila sa simt ce simteam odata. Nu pot sa iubesc, sa ocrotesc, sa sustin, sa am grija de cineva.
Nu pot sa il ating pentru ca inseamna sa il ranesc cu atingeri aspre, taioase, reci.
Nu pot sa il sarut pentru ca ar insemnsa sa ii dau sperante; un sarut cald pentru el, dar in acelasi timp fara niciun fel de implicare emotionala din partea mea. Si asta o stiu doar eu. Si asta, doar pentru ca nu vreau sa visez si sa sper.
Nu il pot lua in brate pentru ca l-as sufoca cu o imbratisare rece, fara nicio rezonanta sentimentala.
Nu pot sa il privesc pentru ca s-ar lovi de raceala si indiferenta ce au pus stapanire pe mine; ochi reci si rai, decolorati de lacrimi, fara culoarea senina de altdata.
Nu imi dai voie sa ating, sa sarut, sa simt, sa iubesc, sa imbratisez, sa plang de fericire.
Te joci cu mine; te-ai jucat murdar. Ne-am jucat murdar. Unde e punctul pe care il pusesei? Nu e. Nu l-ai pus niciodata.
Nu ma lasi sa ii ofer ceea ce ai refuzat tu sa mai primesti.
De fapt.. nici nu ii pot oferi ceva ce nu am: inima capabila sa iubeasca nu exista in mine, iar sufletul imi este gol.
El nu o sa iubeasca un suflet gol. Nu o sa indrageasca o persoana fara inima.
Cauta un vis, o speranta, o iubire. Nu sunt capabila sa ii ofer ceva.
Nu am nimic bun.
Ofer doar zambete false zi de zi; nu am incredere in nimeni, nici macar in mine.
Nu am incredere ca soferul de autobuz ma va duce in siguranta la destinatie.
Nu am incredere in soarele ce va rasari maine dimineata. Nu am incredere ca va rasari, ca ma va incalzi sau ca va mai rade cu mine.
Nu am incredere ca cerul senin ma va face sa zambesc sau ca ploaia imi va sterge lacrimile si imi va umple sufletul.
Nu am incredere ca noaptea ma va ajuta sa uit. Si nu cred ca perna ma va ajuta dimineata sa nu mai aud zgomotul de afara.
Nu mai cred in culoarea copacului inflorit sau in mirosul ierbii. Nu am incredere ca a venit primavara.
Si nu cred ca va veni vara.
Nu cred in apa marii, care odata ma vindeca, ma ajuta; ma ocrotea. O iubeam.
Nu cred nici in nisipul de pe plaja.
Nu cred in lume, care era a mea odata: toata a mea.
Nu cred in copilul din mine si nu cred in mine.
Nu cred in ceea ce pot oferi. Nu cred ca pot oferi ceva.
Nu cred ca pot fi mai buna decat ma consider.
Stiu ca merit mai mult, dar nu am incredere. Mi-e frica sa merg mai departe pentru a obtine mai mult.
Si nu cred in tine; nu cred in ce simti.
Mi-e frica de el si nu cred ca poate simti ceva pentru mine.
Pentru ca mi-e frica sa tind catre ceva ce nu merit.
Si mi-e frica de un nou inceput.
Totul.. din cauza ta, a unui santaj emotional.
Totul.. pentru ca sunt slaba.
Si azi.. vad aceeasi oameni plecand, venind, coborand, urcand, zambind, razand.. privindu-ma.
Pentru ca azi sunt tot aici.. jos.. si plang. Pentru ca sunt prea slaba sa ma ridic. Pentru ca ieri i-am dat drumul si azi refuz sa prind mana inca intinsa.
Pentru ca azi imi e rusine sa privesc in ochii lui blanzi; refuz sa accept ce simte si mi-e frica sa ma bucur de ceea ce el imi poate oferi.
Pentru ca nici azi.. nu am incredere in mine.
Din cauza ta, am invatat sa joc fara sa ma implic, tocmai pentru a iesi mereu castigatoare si pentru a nu fi ranita. Adica intru in joc, particip, licitez, castig; pariez, castig; ma plictisesc si ies. Nu imi pasa de altceva.
Nu sunt capabila sa simt ce simteam odata. Nu pot sa iubesc, sa ocrotesc, sa sustin, sa am grija de cineva.
Nu pot sa il ating pentru ca inseamna sa il ranesc cu atingeri aspre, taioase, reci.
Nu pot sa il sarut pentru ca ar insemnsa sa ii dau sperante; un sarut cald pentru el, dar in acelasi timp fara niciun fel de implicare emotionala din partea mea. Si asta o stiu doar eu. Si asta, doar pentru ca nu vreau sa visez si sa sper.
Nu il pot lua in brate pentru ca l-as sufoca cu o imbratisare rece, fara nicio rezonanta sentimentala.
Nu pot sa il privesc pentru ca s-ar lovi de raceala si indiferenta ce au pus stapanire pe mine; ochi reci si rai, decolorati de lacrimi, fara culoarea senina de altdata.
Nu imi dai voie sa ating, sa sarut, sa simt, sa iubesc, sa imbratisez, sa plang de fericire.
Te joci cu mine; te-ai jucat murdar. Ne-am jucat murdar. Unde e punctul pe care il pusesei? Nu e. Nu l-ai pus niciodata.
Nu ma lasi sa ii ofer ceea ce ai refuzat tu sa mai primesti.
De fapt.. nici nu ii pot oferi ceva ce nu am: inima capabila sa iubeasca nu exista in mine, iar sufletul imi este gol.
El nu o sa iubeasca un suflet gol. Nu o sa indrageasca o persoana fara inima.
Cauta un vis, o speranta, o iubire. Nu sunt capabila sa ii ofer ceva.
Nu am nimic bun.
Ofer doar zambete false zi de zi; nu am incredere in nimeni, nici macar in mine.
Nu am incredere ca soferul de autobuz ma va duce in siguranta la destinatie.
Nu am incredere in soarele ce va rasari maine dimineata. Nu am incredere ca va rasari, ca ma va incalzi sau ca va mai rade cu mine.
Nu am incredere ca cerul senin ma va face sa zambesc sau ca ploaia imi va sterge lacrimile si imi va umple sufletul.
Nu am incredere ca noaptea ma va ajuta sa uit. Si nu cred ca perna ma va ajuta dimineata sa nu mai aud zgomotul de afara.
Nu mai cred in culoarea copacului inflorit sau in mirosul ierbii. Nu am incredere ca a venit primavara.
Si nu cred ca va veni vara.
Nu cred in apa marii, care odata ma vindeca, ma ajuta; ma ocrotea. O iubeam.
Nu cred nici in nisipul de pe plaja.
Nu cred in lume, care era a mea odata: toata a mea.
Nu cred in copilul din mine si nu cred in mine.
Nu cred in ceea ce pot oferi. Nu cred ca pot oferi ceva.
Nu cred ca pot fi mai buna decat ma consider.
Stiu ca merit mai mult, dar nu am incredere. Mi-e frica sa merg mai departe pentru a obtine mai mult.
Si nu cred in tine; nu cred in ce simti.
Mi-e frica de el si nu cred ca poate simti ceva pentru mine.
Pentru ca mi-e frica sa tind catre ceva ce nu merit.
Si mi-e frica de un nou inceput.
Totul.. din cauza ta, a unui santaj emotional.
Totul.. pentru ca sunt slaba.
Si azi.. vad aceeasi oameni plecand, venind, coborand, urcand, zambind, razand.. privindu-ma.
Pentru ca azi sunt tot aici.. jos.. si plang. Pentru ca sunt prea slaba sa ma ridic. Pentru ca ieri i-am dat drumul si azi refuz sa prind mana inca intinsa.
Pentru ca azi imi e rusine sa privesc in ochii lui blanzi; refuz sa accept ce simte si mi-e frica sa ma bucur de ceea ce el imi poate oferi.
Pentru ca nici azi.. nu am incredere in mine.
Friday, May 1, 2009
Tanjesc dupa fericire.
Ca un copil ce tanjeste mult timp dupa o jucarie, ma simt eu. O pandeste, ii da tarcoale, face tot posibilul sa o obtina. Si apoi? Se plictiseste de ea. Odata obtinuta, ea nu mai reprezinta niciun fel de interes.
Am fost in cautarea ei mult timp. Caut fericirea absoluta, ceea ce, zic unii, gasesti doar in carti.
Cui ii pasa de carti? Asta e realitatea mea si asta vreau, asta imi doresc, asta caut.
Cui ii mai pasa de gura lumii? Azi toti iti vor binele, maine iti intorc toti spatele.
Adica tot ce ai azi nu e realizat pe o baza solida; totul e superficial. Ca atare, te bucuri de ceva superficial. Fericirea e superficiala, starea de bine e superficiala, faptul ca toti tin la tine e superficial. Ceea ce azi te bucura, dar maine te plictiseste, ceea ce azi iti doresti, maine obtii si la care poimaine renunti, e superficial. Nu tind catre superficialitate si vreau ceva real, puternic, complet.. absolut. Vreau ceva de care sa ma bucur si azi si maine si mereu.
Fericirea superficiala e doar un joc; te joci azi, eventual maine si il inchei, plecand in cautarea altei jucarii.
Merit mai mult decat atat. Merit mai mult decat un joc.
Fericirea merita mai mult. Merita sa fie tratata la un nivel mult mai ridicat fata de ceea ce numim superficialitate.
Dar fericirea de care am avut parte, cea care o credeam a fi pentru totdeauna, s-a incheiat. Nu a fost superficiala, dar a incetat sa mai existe. Am primit o lovitura puternica si cand m-am trezit, m-am vazut singura, fara sustinere, fara sa am idee incotro sa merg. Pierderea ei a adus o serie de bucurii superficiale. Paream a fi bine. Privind inapoi, imi dau seama ce mediocra eram. Am dat nas in nas cu realitatea. Atunci am vazut: ajunsesem sa ma bucur de lucruri mediocre; ma bucuram pe moment, dupa care nu mai stiam de mine.
In timp, cu rabdare, am invatat din nou sa traiesc intr-un mod fericit, sa ma bucur de lucruri simple, dar nu superficiale. Stiam ca o voi gasi intr-un final. Si am intalnit-o. Poate e prea mult spus. Stiu ca o simt... il simt.
Pe zi ce trece sunt tot mai aproape de ea, o simt tot mai mult si stiu ca o voi atinge.
Dar mi-e frica sa ma bucur de ea. Mi-e frica sa o ating. Nu vreau sa o ranesc, sa o patez; e pura.
Eu sunt plina de slabiciuni. Nu vreau sa isi lase amprenta peste ea.
Imi doresc atat de mult sa o ating, incat stiu ca in momentul in care ne vom cunoaste si o voi imbratisa o sa fiu capabila sa strig in gura mare ca sunt fericita. In acelasi timp, imi doresc atat de mult sa ajung la ea, incat mi-e teama ca voi renunta la ea, odata ce o am. Simt ca nu voi face asta, dar ratiunea ma doboara. Ratiunea, deloc prietena cu visatoarea din mine, acum ma doboara. Imi doresc sa ma lasa in pace, sa gust fericirea, sa iubesc si sa ma las iubita. Nu vreau sa imi ascund lacrimile la gandul ca el va fugi. Nu vreau sa existe lacrimi, nu vreau sa existe gandul asta.
Vreau sa fiu libera de orice fel de ratiune; doar asa, voi merita sa ma bucur de ea.. de el. Doar asa o voi putea proteja de mine, de slabiciunile mele, de tot ce e rau in mine.
Vreau sa ma conduca sentimentele, asa cum o faceau odata.
M-am saturat de temerile ce au pus stapanire pe mine. M-am saturat sa ma gandesc ca el vrea sa plece, cand de fapt nu imi da niciun motiv sa gandesc asa.
Dar poate am avut doar o zi proasta.
Vreau sa te tin in brate si sa visez langa tine.
Te vreau pentru totdeauna.
Nu vreau sa pleci.
Vreau soare. Atunci cand ploua, vreau soare. Atunci cand plang, vreau zambetul tau.
Cand e noapte, vreau dimineata. Cand e frig, vreau cald.
Cand te am pe tine, te vreau pe tine.
Ce trebuie sa fac?
Am fost in cautarea ei mult timp. Caut fericirea absoluta, ceea ce, zic unii, gasesti doar in carti.
Cui ii pasa de carti? Asta e realitatea mea si asta vreau, asta imi doresc, asta caut.
Cui ii mai pasa de gura lumii? Azi toti iti vor binele, maine iti intorc toti spatele.
Adica tot ce ai azi nu e realizat pe o baza solida; totul e superficial. Ca atare, te bucuri de ceva superficial. Fericirea e superficiala, starea de bine e superficiala, faptul ca toti tin la tine e superficial. Ceea ce azi te bucura, dar maine te plictiseste, ceea ce azi iti doresti, maine obtii si la care poimaine renunti, e superficial. Nu tind catre superficialitate si vreau ceva real, puternic, complet.. absolut. Vreau ceva de care sa ma bucur si azi si maine si mereu.
Fericirea superficiala e doar un joc; te joci azi, eventual maine si il inchei, plecand in cautarea altei jucarii.
Merit mai mult decat atat. Merit mai mult decat un joc.
Fericirea merita mai mult. Merita sa fie tratata la un nivel mult mai ridicat fata de ceea ce numim superficialitate.
Dar fericirea de care am avut parte, cea care o credeam a fi pentru totdeauna, s-a incheiat. Nu a fost superficiala, dar a incetat sa mai existe. Am primit o lovitura puternica si cand m-am trezit, m-am vazut singura, fara sustinere, fara sa am idee incotro sa merg. Pierderea ei a adus o serie de bucurii superficiale. Paream a fi bine. Privind inapoi, imi dau seama ce mediocra eram. Am dat nas in nas cu realitatea. Atunci am vazut: ajunsesem sa ma bucur de lucruri mediocre; ma bucuram pe moment, dupa care nu mai stiam de mine.
In timp, cu rabdare, am invatat din nou sa traiesc intr-un mod fericit, sa ma bucur de lucruri simple, dar nu superficiale. Stiam ca o voi gasi intr-un final. Si am intalnit-o. Poate e prea mult spus. Stiu ca o simt... il simt.
Pe zi ce trece sunt tot mai aproape de ea, o simt tot mai mult si stiu ca o voi atinge.
Dar mi-e frica sa ma bucur de ea. Mi-e frica sa o ating. Nu vreau sa o ranesc, sa o patez; e pura.
Eu sunt plina de slabiciuni. Nu vreau sa isi lase amprenta peste ea.
Imi doresc atat de mult sa o ating, incat stiu ca in momentul in care ne vom cunoaste si o voi imbratisa o sa fiu capabila sa strig in gura mare ca sunt fericita. In acelasi timp, imi doresc atat de mult sa ajung la ea, incat mi-e teama ca voi renunta la ea, odata ce o am. Simt ca nu voi face asta, dar ratiunea ma doboara. Ratiunea, deloc prietena cu visatoarea din mine, acum ma doboara. Imi doresc sa ma lasa in pace, sa gust fericirea, sa iubesc si sa ma las iubita. Nu vreau sa imi ascund lacrimile la gandul ca el va fugi. Nu vreau sa existe lacrimi, nu vreau sa existe gandul asta.
Vreau sa fiu libera de orice fel de ratiune; doar asa, voi merita sa ma bucur de ea.. de el. Doar asa o voi putea proteja de mine, de slabiciunile mele, de tot ce e rau in mine.
Vreau sa ma conduca sentimentele, asa cum o faceau odata.
M-am saturat de temerile ce au pus stapanire pe mine. M-am saturat sa ma gandesc ca el vrea sa plece, cand de fapt nu imi da niciun motiv sa gandesc asa.
Dar poate am avut doar o zi proasta.
Vreau sa te tin in brate si sa visez langa tine.
Te vreau pentru totdeauna.
Nu vreau sa pleci.
Vreau soare. Atunci cand ploua, vreau soare. Atunci cand plang, vreau zambetul tau.
Cand e noapte, vreau dimineata. Cand e frig, vreau cald.
Cand te am pe tine, te vreau pe tine.
Ce trebuie sa fac?
Sunday, March 29, 2009
Noi.
Ai venit cand eram singura, daramata, atunci cand nu aveam nici cea mai mica putere de a ma ridica.
Mi-ai redat incredere in mine, demult pierduta; mi-ai redat incredera necesara pentru a iubi, ceea ce nu credeam a fi posibil.
Mi-ai redat soarele, lumina, bucuria de a trai, dorinta de a veni o noua zi si de a o trai din plin. Mi-ai redat inocenta si puritatea, mi-ai oferit protectia careia ii duceam lipsa.
Ma iubesti si e tot ce caut. Nu aveam incredere in nimeni. Nu stiu de unde, cum si in ce fel ai aparut si nu imi pasa; viata mea e in mainile tale acum.
Zambesc. M-ai invatat sa fac asta cu adevarat. Nu o mai facusem de ceva timp. Nu mai stiam ce inseamna un zambet sincer.
Rad. M-ai ajutat sa fac asta din nou.
Iubesc. Mi-ai lasat inima libera; m-ai facut sa te iubesc intr-un fel aparte. Ai reusit sa inlaturi ceea ce pusese stapanire pe sentimentele mele: frica, deznadejde si de ce nu, ura!?
Am uitat ce inseamna sa plangi.
Fiecare zi e o zi cu soare, iar daca ploua si e frig ma lasi sa ma cuibaresc in bratele tale. Ma lasi sa visez fara sa imi fie frica sa ma trezesc, fara sa imi spulberi visele. Nu le strangi in mana si nu le faci praf; nu le lasi sa dispara in bataia vantului; le transformi in realitate. Imi zambesti in semn ca pot sa visez iarasi.
Ma lasi sa fiu copila atunci cand vreau sa fiu; esti copil alaturi de mine.
Langa tine continui zilnic sa ma maturizez, dar continui sa il scoti la iveala pe copilul din mine; nu vrei sa se piarda. Tu crezi in el; un copil nu te-ar minti.
Ei nu vad legatura dintre noi doi, cu ochi buni.
Iar mie mi-e frica si ti-am spus asta. Cred ca asta le ofera satisfactie si mai mare.
Dar am incredere ca impreuna vom inlatura frica. Daca eu o sa fiu mereu fricoasa, pe tine cine te va sustine? Pana si cel mai puternic e slab la un moment dat; chiar si cel curajos va avea un moment de cumpana in care va simti nevoia de protectie. Iar daca eu sunt fricoasa, langa tine cine va fi?
Da! Eu. E adevarat. Dar trebuie sa te ajut, nu sa te afund si mai rau. Trebuie sa invat sa fiu puternica, pentru a te putea sustine, pentru a te proteja.
Iar frica nu ma va ajuta.
Voi invata sa fiu puternica pentru amandoi, atunci cand esti slab, sa te ridic, atunci cand cazi, sa te fac sa zambesti cand esti trist. Vreau sa invat sa te vindec atunci cand te ranesti. Vreau sa plang cu tine, atunci cand plangi.
Vreau sa continui sa cresc langa tine, sa inchid toate ranile trecute, sa iti fac loc tie, sa te inchid si sa nu iti mai dau drumul.
Stiu ca nu ma vei rani.
Vei continua sa cresti in mine, sa crezi in mine.. sa ma faci fericita.
Vreau sa invat sa te fac fericit.
Invata-ma sa te castig, nu ma lasa sa te pierd.
Vreau sa te invat sa ma iubesti.
Saturday, March 28, 2009
Nu te mai ascult.
De ce ma tot cauti? Ti-am zis sa nu ma mai cauti. Nu stiu ce urmaresti, ce incerci sa faci. Sa ma dai din nou peste cap?
Nu te mai cred.
E treaba mea ce fac si cu cine sa vorbesc. Nu inteleg cu ce te deranjeaza. Tu ai ales sa fie asa. Ai ales sa tii legatura cu mine foarte rar; tu ai ales sa se creeze distanta asta intre noi; m-ai dat la o parte. Am inteles pana la urma si am iesit din al tau peisaj; se pare ca te incurcam. Mereu eram in drumul tau. Te-am tinut in loc de la a iubi, a fi cu cineva, a te bucura, a fi tu insuti; te-am tinut in loc si imi pare rau ca ai ramas in urma din cauza mea. Dar am realizat si m-am dat din drum. Acum ce naiba faci? Ma tot cauti.. ca sa ce?
Acum te-ai gandit sa ma cauti? Acum, cand imi e mai bine? Acum, cand ma simt libera, cand am lasat ura ce ma cuprinsese, la o parte? Ma cauti iarasi ca sa ma faci sa renunt la mine, din nou, pentru tine, iar ca urmare sa ma indepartezi si sa stam sa ne "jucam"? Acum, cand sunt fericita, cand m-am regasit, ce naiba incerci sa faci? Nu stiu, nu incerc sa aflu, pot sa banuiesc, dar iti spun: Iti pierzi timpul!
Nu te cred! Nu iti pasa!
Poate ti-a pasat, dar a incetat sa iti pese demult; asta cred si continui sa cred; sau.. si daca iti pasa, ciudat mod de a arata. Inca o data imi demonstrezi ca indiferenta mea te-a durut si te doare. De fapt, cum am mai spus-o, la tine, acum, e vorba doar de orgoliu.
Ba da! De orgoliu; nimic altceva!
Tu nu crezi in mine! Eu de ce as crede in tine? Habar nu am ce faci, sau daca e adevarat ce imi spui - deci, nu te cred!
Acum ce mai faci aici? Ti-am zis ca iti pierzi timpul. Lasa-ma sa fiu fericita; mi-e bine fara tine si daca te gandesti ca o sa reusesti ce ai reusit cu sase luni in urma, nu pot sa iti spun decat ca... te inseli.
Dar daca tot ma intrebi cum mai e viata mea, pot sa iti spun ca imi e bine. Asa ca poti sa stai linistit.
Acum pleaca! Nu te mai ascult!
Tine cont ca inca sunt calma si vorbesc frumos.
Te rog sa pleci!
Nu te mai cred.
E treaba mea ce fac si cu cine sa vorbesc. Nu inteleg cu ce te deranjeaza. Tu ai ales sa fie asa. Ai ales sa tii legatura cu mine foarte rar; tu ai ales sa se creeze distanta asta intre noi; m-ai dat la o parte. Am inteles pana la urma si am iesit din al tau peisaj; se pare ca te incurcam. Mereu eram in drumul tau. Te-am tinut in loc de la a iubi, a fi cu cineva, a te bucura, a fi tu insuti; te-am tinut in loc si imi pare rau ca ai ramas in urma din cauza mea. Dar am realizat si m-am dat din drum. Acum ce naiba faci? Ma tot cauti.. ca sa ce?
Acum te-ai gandit sa ma cauti? Acum, cand imi e mai bine? Acum, cand ma simt libera, cand am lasat ura ce ma cuprinsese, la o parte? Ma cauti iarasi ca sa ma faci sa renunt la mine, din nou, pentru tine, iar ca urmare sa ma indepartezi si sa stam sa ne "jucam"? Acum, cand sunt fericita, cand m-am regasit, ce naiba incerci sa faci? Nu stiu, nu incerc sa aflu, pot sa banuiesc, dar iti spun: Iti pierzi timpul!
Nu te cred! Nu iti pasa!
Poate ti-a pasat, dar a incetat sa iti pese demult; asta cred si continui sa cred; sau.. si daca iti pasa, ciudat mod de a arata. Inca o data imi demonstrezi ca indiferenta mea te-a durut si te doare. De fapt, cum am mai spus-o, la tine, acum, e vorba doar de orgoliu.
Ba da! De orgoliu; nimic altceva!
Tu nu crezi in mine! Eu de ce as crede in tine? Habar nu am ce faci, sau daca e adevarat ce imi spui - deci, nu te cred!
Acum ce mai faci aici? Ti-am zis ca iti pierzi timpul. Lasa-ma sa fiu fericita; mi-e bine fara tine si daca te gandesti ca o sa reusesti ce ai reusit cu sase luni in urma, nu pot sa iti spun decat ca... te inseli.
Dar daca tot ma intrebi cum mai e viata mea, pot sa iti spun ca imi e bine. Asa ca poti sa stai linistit.
Acum pleaca! Nu te mai ascult!
Tine cont ca inca sunt calma si vorbesc frumos.
Te rog sa pleci!
Subscribe to:
Posts (Atom)