Suflet V.S. Ratiune.

S: As vrea sa ma intalnesc cu Ea.
R: Cine-i Ea?
S: Nu stiu!
R: Pai si cum vei sti ca te-ai intalnit cu persoana potrivita?
S: O sa simt!
R: Dar stii cum arata?
S: E.. draguta, simpla, cu ochi curiosi si zambet senin, imposibil de sters.
R: De ce razi?
S: Pentru ca e impiedicata. E aiurita, cu capul in nori…
R: Si cum te va observa daca e asa cu capul in nori?
S: Se va impiedica de mine. E asa frumoasa…
R: Ai spus ca nu o cunosti.
S: Crede-ma. E un copil frumos.
R: Credeam ca ai depasit pragul de copil.
S: Niciodata. Am nevoie de un suflet tanar. Ea il are.
R: O vei tine de mana?
S: Ce intrebare e si asta? Din prima clipa. O vad pe strada, se impiedica de mine, o iau de mana. O singura atingere si nu ii mai dau drumul.
R: Ce faci daca se sperie?
S rade.
R: Daca incearca sa se desprinda, sa fuga?
S rade si mai tare.
R: Esti groaznic. De ce razi?
S: Nu stii ce spui. Asta nu se va intampla.
R: Cum de esti asa sigur pe tine?
S: Ea vrea acelasi lucru.
R: Esti nebun..
S: Da! Dupa Ea. DA!
R: Unde va veti intalni?
S: La metrou. Ba nu ca eu nu prea merg cu metroul.
R: Dar?
S: Poate la facultate. Sau.. nu! Nu mergem la acceeasi facultate.
R: De unde stii?
S: Daca eram la aceeasi facultate, nu ma mai intrebai acum unde o sa o vad prima oara, ci unde ne-am vazut prima oara. Ma rog.. poate pe strada. Nu! Nu. Cred ca la el acasa..
R: Aoleu! M-ai ametit de tot. Cine e el?
S: Un prieten.
R: Si deci o cunoaste..
S rade.
S: Habar nu am. Nu cred. Oricum nu conteaza.
R: Pai conteaza..
S: Va veni cu altcineva. Si asa o voi cunoaste.
R: Esti Mama Omida?
S: Nu trebuie sa fiu Mama Omida pentru a-mi urma destinul.
S: Hai nu te bloca. Te rog, continua. Imi place sa vorbesc despre ea.
R: Cum o cheama?
S: Urmeaza sa aflu!
R: Cati ani are?
S: Probabil suntem de o seama.
R: Ok! Imi poti spune ceva mai elocvent despre ea?
S: O iubesc!
R: Deja? Cum asa?
S: Nu intelegi nimic!
R: Explica-te.
S rade: Ai pus vreodata intrebarea “de ce?” fara sa primesti vreun raspuns?
R: De multe ori. Dar ce legatura are asta?
S: Stii de ce?
R: De ce?
S: Pentru ca m-ai intrebat pe mine. Ai pus vreodata aceeasi intrebare, dar la care ai primit raspunsul (nu ma intelege gresit) “de proasta!”?
R: Da..
S: De ce?
R: De ce..?
S: Pentru ca te-ai intrebat pe tine. Nu stiai ca eu, oricum as fi.. prost, naiv sau curva, insetat de iubire, cu dor de duca sau de stabilitate psihica si fizica, nu iti voi da niciodata, dar niciodata vreo explicatie? Pentru ca eu sunt un incapabil. Sunt mai prost decat tine, mai prost decat omul in sine. Stii cum e cand spui “ba ce prost e ala!”? Cand afirmi asta, adu-ti aminte ca exista ceva mai prost decat “ala”: sufletul!
R: Tu..
S: Da! Eu! Probabil acum astepti raspunsul la intrebarile “Deja? Cum asa?”.
R: Da..
S: Nu ai inteles nimic. Nu am niciun raspuns.
R: Nicio explicatie?
S: Chiar n-ai retinut nimic din ce ti-am zis mai devreme, nu? De ce mi-as pierde timpul explicand ceea ce NU poate fi explicat? De ce, cand tot am de facut e sa o iubesc?
R: Iubesti un suflet ce nu exista.
S: Iubesc un suflet ratacit, pierdut.
R: Atunci iti va fi si mai greu..
S: Ah, Doamne, dar cat poti sa gandesti!!!! E o provocare. Mi-a fost teama, am crezut ca nu pot face fata, dar e ceva ce e mult mai puternic decat mine.
R: Ce anume?
S: Habar nu am!
S, mai mult pentru sine: Acum tot ce trebuie e sa o fac pe ea sa creada.
R: In ce?
S: Poftim! Ce te bagi? In mine sa creada!! In Noi.
R: Cum?
S: Ma enervezi! Ce conteaza cum? Nu exista explicatii, nu intelegi? Nu le caut, nu ma intereseaza. Odata gasita vreo explicatie o sa dispara tot farmecul.
R: Orice lucru isi piere din farmec.
S: Acum chiar esti proasta! Iubirea nu e un lucru.
R: Stii multe despre iubire tu, nu?
S: Nu trebuie sa stiu prea multe pentru a o iubi.
R: Cu atitudinea asta.. o sa ramai singur, sa stii!
S: Huh? Nu stiu care din noi e mai singur. Nu stii sa te bucuri de nimic.
R: De parca..
S: Stii ce inseamna sa zambesti tamp doar pentru ca esti fericit? Nu! Pentru ca tu nu esti niciodata fericita. Tu esti precauta, mereu in priza, cu ochii deschisi, chiar si atunci cand dormi, mereu calculezi, analizezi, meditezi, premeditezi; esti suspicioasa, tafnoasa, lipsita de incredere, crezi ca le stii pe toate si ai dreptul sa te indoiesti de orice in jurul tau. Esti prea rece si..
R: Si?
S: Si lipsita de sentimente!!! Nimeni nu are nevoie de tine!
R: Si de tine cine..
S: Ahh, uite-o!!! Cat am asteptat-o!
R: ..are nevoie?
S: Ea!

14. Aglomeratie.

Trec pe langa.
Lacrimile.
Visul de noaptea trecuta.
Ziua de maine.
Speranta de ieri.
Zambetul orei 8, de azi de dimineata.
Visul zilei de azi.
Zgomotul alarmei de incendiu.
Speranta de azi.
Urletele celui ce nu ii lasa sa intre in Vari Hall.
Aiureala din timpul zilei.
Tipul cu ochelari ce a rugat-o sa ii aiba grija de lucruri.
Ploaia rece de dupa amiaza.
Tipul pe care l-a lovit aseara, din plin, in neatentia-i specifica.
Scuzele de rigoare.
Nepasarea.
Discutia cu Tudor.
Poza din autobuz.
Domnul ce i-a facut loc in celalalt autobuz care era packed.
Glumele cu Radu.
Timpul.
Nap-ul de 10 minute, din autobuz.
Examenul de maine.
Weekend-ul.
Orele de cand are melodia asta pe repeat.
Cuvintele.
Odata cu alarma de la telefon, visul de acum.
Odata cu El, Noi.

Pierde.
Ziua de maine.
O noua speranta.
Visul zilei de azi.
Orele de cand are melodia aia pe repeat.
Cuvintele.
Timpul.
Odata cu alarma, noaptea trecuta.
Odata cu El, pe Noi.

Regaseste.
Alte lacrimi.
Un alt vis.
O alta speranta.
Un alt zambet.
O alta alarma de incendiu, falsa ca intotdeauna.
Strigatele impunatoare, cica. (FRAIERILOR!)
Aiureala omniprezenta.
Ploaia rece.
Tipul accidentat aseara (doar au cursuri impreuna de luni pana vineri).
Nepasarea.
Discutii cu Tudor si glume cu Radu.
Un nap si un examen.
Un nou weekend.
O alta noapte.
Alte cuvinte.
Sentimentele!
Odata cu El, pe Noi.

Franturi de nonses dintr-un Semptembrie absurd.

Atat de frumoasa este azi; o priveste si ii contureaza fin silueta; a slabit. E un pic trista; ingandurata. Acum zambeste, mai mult fortat, la “a nerdy joke” spusa de proful ei preferat. Sta acolo, in prima banca. E greu sa se uite in alta parte.
Nu poate sa minta. Vrea sa mearga inapoi sa ii vada chipul, sa ii simta atingerea, sa il sarute.. sa o tina in brate.
Inca o zi fara el.
Inca o zi.. fara ea.
Poate sa astepte pentru totdeauna.
Ochii mari si curiosi si in acelasi timp obositi nu se dezlipesc de pe imaginea proiectata pe tabla. Poate din cand in cand priveste in jurul ei. Poate, din intamplare il vede.
Zgomotul provocat de deshiderea usii o face sa mai tesara din timp in timp. Poate intra pe usa.
“Ce proasta sunt!” – rade trist in sinea ei.
Intr-adevar. Nu mai e la liceu. Nu mai e in penultima banca de la geam. Nu mai are certitudinea ca intra pe usa. Pentru simplul fapt ca nu mai sunt colegi; pentru simplul fapt ca a trecut perioada aia.
Momentan, aparent, toata atentia ii este acordata celui ce ii este professor.
“Oare la ce se gandeste?”
Gandurile ii alearga prin sala mare si rece, intunecata si de altfel, neprimitoare; de parca le aduna cineva, le asculta, le intelege si i le inapoiaza.
Aiurea! Fiecare e cu treaba lui.

Transcrie mecanic ceea ce vede pe tabla. Din cand in cand face loc si vectorilor in filtrul gandirii ei.
Vocile ii zdruncina de tot firea-i adormita, obosita, aparent cea mai plictisita si indiferenta.
“Acolo e sapte!
Unde?
Sus, prima, la P!
Si acolo e 2, nu -2!”
Dupa o analiza scurta, observa ca ei au dreptate.
“Da! Se vede ca sunteti atenti! Ma corectati. Eu nu pot sa vad de aici tot ce fac!”
Atenti? Pe dracu’!
Un professor in varsta, cu un oarecare zambet prietenos, intiparit pe chipu-i imbatranit de vreme; foarte dezorientat, scrie pe unde apuca si cateodata da impresia ca se incurca in propriile-i idei si explicatii.
“Unde mi-o fi fost capul cand am zis ca va dau 5 teste si 5 quiz-uri? Nu stiu la ce naiba ma gandeam. Nu am cum sa va dau 5 teste! O sa refac programul!”
“Mda.. bine faci!” – murmura ea, lasand sa se distinga o urma de zambet ironic si plin de satisfactie.

“Multumesc pentru prezenta! Ne vedem data viitoare!”

“Umm.. e totusi bun; isi da silinta.” – constata ea dupa o analiza mai atenta a persoanei cu parul zbarlit si chelie in mijloc. O amuza.
Dar tot Peter, e preferatul ei.

Isi inchide ghiozdanul si da drumul la muzica. Pleaca usor spre biblioteca. Cere cartea si cu aceleasi miscari mecanice o xeroxeaza in doar o ora.
“.. primavara incepe cu tine..... prima dragoste nu, nu se uita niciodata!”
Cum sa se uite cand prima e de fapt ultima, iar ultima e.. singura.
Un apel pierdut. Plictisita, pierduta in spatiu, suna inapoi. Raspunsuri scurte, lipsite de sens.
“Ce faci?
Xeroxez cartea. Eram la ora!
Aaa. Ok!
De ce m-ai sunat?
Vroiam sa vad ce faci. Sunt in autobuz.
Hai ca acum nu mai intarzii!
Da, sa speram!
Hai, have fun!
Pa!
Pa!”
Nimic nu se leaga. Acum e aici, peste doua minute e in cladirea de langa, in secunda urmatoare in cealalta. Sau... de ce nu, in doua locuri in acelasi timp. Acum asculta definitii despre vectori, in minutul urmator cauta clasa pentru cursul de Economie Politica a Sanatatii.
“Oare de ce naiba mi-am ales cursul asta? Poate trebuia sa il iau la anul! Meh, poate renunt la el!”
Va afla ca nu e dracul atat de negru. Ii va placea cursul.

Mesaj. Il citeste. Pentru moment, chipu-i imbracat in tristete, se lumineaza usor, sub privirile celor din jur.
“[...] Te iubesc:*”
“Si eu te iubesc!” – murmura pentru sine, de parca ar auzi-o. Dar stie ca simte si ii e de ajuns.
Se intoarce asupra cartii pe care o citea cu multa curiozitate, placere si dorinta de a afla cat mai multe.
Cafea multa. Somn putin. O poza de a lor. Pixul si foaia.
Scrie despre ei. Lucruri lipsite de un sens anume, dar pe bazele carora si-au cladit iubirea aia absurda in care (doar ei) cred cu ardoare.
Cu aceleasi miscari fine mai ia o gura din cafeua care, spera ea, sa ii tina ochii obositi, pe linia de plutire. Cearcanele, un pic accentuate si ochii rosii, sunt usor mascati de ochelarii, carora vrand nevrand le e recunoscatoare: culori mai aprinse, numere mai clare, chestii din astea...
Maimutza ii face cu mana din cartea veche a lui Rebreanu.
Atipeste 10 minute. Oboseala déjà acumulata isi spune cuvantul.
E tarziu..
Trista priveste insigna ce ii spune zilnic “I’m OK”, zambeste si stie ca totul va fi bine.
Inca o gura de cafea, isi ia ghiozdanul si pleaca usor spre clasa aia mica si parca un pic mai primitoare decat celelalte.

Insotita de absurdul ce o inconjoara, se clatina usor, dorindu-si parca sa scape de povara incercarii de a da sens tuturor lucrurilor din jurul ei, oricarui vis pe care si-l fructifica, oricarei sperante pe care si-o amplifica.
Reuseste.
De fapt nici nu stie ce e mai bine sa faca.
Sa accepte absurdul in care se complace? Sa dea sens lucrurilor pe care ea le considera logice, dar pe care ei le privesc absurde, de neexplicat.. prostii?
Habar nu are. Nu se intelege nici pe ea in momentul asta. In incercarea ei de a se inveseli, isi ocupa mintea cu alte lucruri, care ii fac mai mult rau decat isi inchipuie.
Se hotaraste sa nu se mai gandeasca la nimic.
Aude doar muzica in casti. Nu ii pasa de nimic.
A ajuns.
Se gandeste la el, dintr-o sala de clasa cu background spaniol.

Urasc Septembrie. Nu imi place toamna. Si totusi o accept (ce altceva pot face). Dar toamna fara tine.. e absurda si urata, prea absurda.. si prea urata.
Da! E absurd ca nu esti cu mine acum.

Pleaca.

Sunt rea, rece, dezamagita, ranita.
Ai pus punct; nu l-am vazut sau am refuzat sa il accept. In timp, am ingrosat singura punctul; nu a putut si nu poate fi sters; nu va fi sters, il voi vedea. E acolo.
Acum te intorci. Nu sunt o jucarie. Si nici nu am chef de jocuri. Ne-am jucat destul. Suficient. Daca tie ti-a placut, afla ca mie nu.
Poti sa ma consideri o straina. Am ajuns sa fiu asta cu ceva timp in urma.
Acum.. lasa-ma sa fiu fericita. O merit! Iar tu.. tu nu ma meriti! Asa cum esti acum.. nu, nu ma meriti!
Sunt eu, aceeasi, copila, vesela, mereu cu zambetul pe buze, cu aceeasi incredere in ceea ce se intampla in jurul meu, mereu galagioasa; imi place sa mi se faca observatie si sa rad pe sub mustati. Ma bucur de aceleasi sentimente, apreciez din nou lucrurile pe care le credeam... urate, ratate, pierdute, pierdere de timp. Adorm zambind si ma trezesc zambind.
Totul a trecut. Pentru tine nu exist.
Ba nu! Nu exist.
Pentru mine, nu existi. Noi nu mai existam.
Nu! S-a terminat; tu ai ales..
Te-ai jucat suficient, cand ai avut chef, iar atunci cand te-ai plictisit m-ai lasat sa ma prafuiesc, aducandu-ti aminte de mine din cand in cand.
Se pare ca ultima oara ai uitat de tot de mine. Praful s-a depus intr-un strat prea mare. Nu te-ai mai intors sa ma iei de acolo. Sau ai facut-o.. tarziu. Altcineva l-a sters in locul tau.
Ai zis ca regreti totul. Acum brusc nu mai regreti?
Aaa... nervi.. da da.... da si eu sunt la fel de lipsita de calm si rabdare; prin urmare, incep sa ma enervez.
Ba da, sunt si rea: cu tine! Rece cu tine, dezamagita si ranita de tine.
Inceteaza sa ma mai strigi asa. Nu mai sunt a ta. As vrea sa pot sa spun ca regret, ca te urasc, dar nu pot. Eu nu sunt.. tu.
Doar.. lasa-ma sa fiu fericita, vesela, nerabdatoare, enervanta, cu zambetul pe buze, iubitoare, calda. Lasa-ma sa ii ofer iubirea lui.. pentru ca merita.
Daca vrei sa ma urasti, fa-o. Ai facut-o de atatea ori.. m-am obisnuit. Numai pleaca; uita de locurile mele preferate, uita de ceea ce ma inveselea cand eram trista, uita de ceea ce faceam cand eram ranita, uita de ceea ce imi placea, ceea ce ma facea sa zambesc sau sa plang. Uita sa ma tii in brate. Uita sa ma sustii cand am nevoie. Nu ai mai facut-o demult. Trebuie sa fi uitat pana acum.
Nu conteaza! Doar uita de tot ce are legatura cu mine.
Nu mai are rost. Noi nu mai avem niciun rost.
Pleaca, nu imi mai tulbura linistea; te rog sa nu mai vii oriunde stii ca sunt.
Prea tarziu sa ma sustii sau sa imi stergi lacrimile.
NU! Nu vreau sa aud asta.
Am spus ca nu vreau! Prea tarziu.
Ajunge!
Pentru ca sunt ranita.. pentru ca sunt dezamagita.
Nu incerca sa ma mai intorci din drum.
Pleaca si lasa-ma.. lasa-ma sa fiu fericita!

Noi.

Ai venit cand eram singura, daramata, atunci cand nu aveam nici cea mai mica putere de a ma ridica.

Mi-ai redat incredere in mine, demult pierduta; mi-ai redat incredera necesara pentru a iubi, ceea ce nu credeam a fi posibil.

Mi-ai redat soarele, lumina, bucuria de a trai, dorinta de a veni o noua zi si de a o trai din plin. Mi-ai redat inocenta si puritatea, mi-ai oferit protectia careia ii duceam lipsa.

Ma iubesti si e tot ce caut. Nu aveam incredere in nimeni. Nu stiu de unde, cum si in ce fel ai aparut si nu imi pasa; viata mea e in mainile tale acum.

Zambesc. M-ai invatat sa fac asta cu adevarat. Nu o mai facusem de ceva timp. Nu mai stiam ce inseamna un zambet sincer.

Rad. M-ai ajutat sa fac asta din nou.

Iubesc. Mi-ai lasat inima libera; m-ai facut sa te iubesc intr-un fel aparte. Ai reusit sa inlaturi ceea ce pusese stapanire pe sentimentele mele: frica, deznadejde si de ce nu, ura!?

Am uitat ce inseamna sa plangi.

Fiecare zi e o zi cu soare, iar daca ploua si e frig ma lasi sa ma cuibaresc in bratele tale. Ma lasi sa visez fara sa imi fie frica sa ma trezesc, fara sa imi spulberi visele. Nu le strangi in mana si nu le faci praf; nu le lasi sa dispara in bataia vantului; le transformi in realitate. Imi zambesti in semn ca pot sa visez iarasi.

Ma lasi sa fiu copila atunci cand vreau sa fiu; esti copil alaturi de mine.

Langa tine continui zilnic sa ma maturizez, dar continui sa il scoti la iveala pe copilul din mine; nu vrei sa se piarda. Tu crezi in el; un copil nu te-ar minti.

Ei nu vad legatura dintre noi doi, cu ochi buni.

Iar mie mi-e frica si ti-am spus asta. Cred ca asta le ofera satisfactie si mai mare.

Dar am incredere ca impreuna vom inlatura frica. Daca eu o sa fiu mereu fricoasa, pe tine cine te va sustine? Pana si cel mai puternic e slab la un moment dat; chiar si cel curajos va avea un moment de cumpana in care va simti nevoia de protectie. Iar daca eu sunt fricoasa, langa tine cine va fi?

Da! Eu. E adevarat. Dar trebuie sa te ajut, nu sa te afund si mai rau. Trebuie sa invat sa fiu puternica, pentru a te putea sustine, pentru a te proteja.

Iar frica nu ma va ajuta.

Voi invata sa fiu puternica pentru amandoi, atunci cand esti slab, sa te ridic, atunci cand cazi, sa te fac sa zambesti cand esti trist. Vreau sa invat sa te vindec atunci cand te ranesti. Vreau sa plang cu tine, atunci cand plangi.

Vreau sa continui sa cresc langa tine, sa inchid toate ranile trecute, sa iti fac loc tie, sa te inchid si sa nu iti mai dau drumul.

Stiu ca nu ma vei rani.

Vei continua sa cresti in mine, sa crezi in mine.. sa ma faci fericita.

Vreau sa invat sa te fac fericit.

Invata-ma sa te castig, nu ma lasa sa te pierd.

Vreau sa te invat sa ma iubesti.

Nu te mai ascult.

De ce ma tot cauti? Ti-am zis sa nu ma mai cauti. Nu stiu ce urmaresti, ce incerci sa faci. Sa ma dai din nou peste cap?
Nu te mai cred.
E treaba mea ce fac si cu cine sa vorbesc. Nu inteleg cu ce te deranjeaza. Tu ai ales sa fie asa. Ai ales sa tii legatura cu mine foarte rar; tu ai ales sa se creeze distanta asta intre noi; m-ai dat la o parte. Am inteles pana la urma si am iesit din al tau peisaj; se pare ca te incurcam. Mereu eram in drumul tau. Te-am tinut in loc de la a iubi, a fi cu cineva, a te bucura, a fi tu insuti; te-am tinut in loc si imi pare rau ca ai ramas in urma din cauza mea. Dar am realizat si m-am dat din drum. Acum ce naiba faci? Ma tot cauti.. ca sa ce?
Acum te-ai gandit sa ma cauti? Acum, cand imi e mai bine? Acum, cand ma simt libera, cand am lasat ura ce ma cuprinsese, la o parte? Ma cauti iarasi ca sa ma faci sa renunt la mine, din nou, pentru tine, iar ca urmare sa ma indepartezi si sa stam sa ne "jucam"? Acum, cand sunt fericita, cand m-am regasit, ce naiba incerci sa faci? Nu stiu, nu incerc sa aflu, pot sa banuiesc, dar iti spun: Iti pierzi timpul!
Nu te cred! Nu iti pasa!
Poate ti-a pasat, dar a incetat sa iti pese demult; asta cred si continui sa cred; sau.. si daca iti pasa, ciudat mod de a arata. Inca o data imi demonstrezi ca indiferenta mea te-a durut si te doare. De fapt, cum am mai spus-o, la tine, acum, e vorba doar de orgoliu.
Ba da! De orgoliu; nimic altceva!
Tu nu crezi in mine! Eu de ce as crede in tine? Habar nu am ce faci, sau daca e adevarat ce imi spui - deci, nu te cred!
Acum ce mai faci aici? Ti-am zis ca iti pierzi timpul. Lasa-ma sa fiu fericita; mi-e bine fara tine si daca te gandesti ca o sa reusesti ce ai reusit cu sase luni in urma, nu pot sa iti spun decat ca... te inseli.
Dar daca tot ma intrebi cum mai e viata mea, pot sa iti spun ca imi e bine. Asa ca poti sa stai linistit.
Acum pleaca! Nu te mai ascult!
Tine cont ca inca sunt calma si vorbesc frumos.
Te rog sa pleci!

E dimineata din nou

Si ma trezesc cu aceeasi durere in suflet, durere pe care o port zi de zi, dimineata, la pranz si seara... si intre mese; probabil e acolo sa ma hraneasca; ma alimenteaza cu raceala, dorinta de a nu mai iubi, de a privi lumea cu niste ochi reci, fara nicio urma de sentiment cald...
Ma trezesc si mananc cu aceeasi obsesie ca sunt grasa si ca trebuie sa slabesc; inghit cu aceeasi durere...
Imi traiesc ziua cu aceleasi sentimente de regret si vinovatie asa cum traiesc si celelalte zile. Toata lumea ma stie cu zambetul pe buze, razand tot timpul, vorbind cat pentru 30 de oameni la un loc, vesela si cu o dorinta imensa, fara margini de a trai viata. In ochii lor trebuie sa continui sa fiu la fel; asa cred ei.. ca sunt la fel. Ieri, dupa ce am dat o replica a la "vechea EU", mi s-a spus: "Cole, ce ma bucur ca nu te-ai schimbat! :)))".
Un zambet trist si oarecum fortat mi s-a conturat pe buze. A disparut la fel de repede cum a si aparut.
Fake-uiesc zambete tot timpul; traiesc de ceva timp cu durerea in suflet, cu lacrimi in ochi, ascunse bine, ce asteapta sa cada imediat ce raman singura, incat m-am obisnuit sa .. desenez zambete, de data asta pe propriul meu chip; astfel ma ascund, fara sa stie .. ei ce simt eu..; am momente in care izbucnesc, pentru simplul fapt ca nu mai rezist... dar in momentele ca alea, de obicei sunt singura. Ma mai vede Dudu din cand in cand. El ma sustine si ma face sa rad, ma inveseleste si ma ajuta sa uit, cel putin pe moment, de ceea ce simt si ma doare.
Ma afund in carti. Regasesc pasiunea de a citi. Foarte prost spus. Nu am avut niciodata pasiunea pentru citit. Am citit, dar nu zeci de carti si am citit doar ce, intr-adevar mi-a atras atentia. Acum, ele sunt cele care ma ajuta sa ma detasez, imi ocupa timpul pe cat de mult posibil..
Poate cartile o sa reprezinte scaparea mea..

... sau poate ma mint singura... din nou..
..pana cand?

As vrea sa...

..ma trezesc dimineata si sa nu stiu nimic despre tine, sa nu stiu cine esti, ce ai facut, unde te-am cunoscut, sa nu am habar ca te-as fi cunoscut, sa nu stiu ca ar fi fost vreodata ceva intre noi; as vrea sa nu stiu ce ai reprezentat si ce reprezinti pentru mine de 3 ani incoace;
As vrea sa fii un strain; da! Un strain. Sa te vad pe strada ca pe oricare alta persoana, sa nu te cunosc, sa trec pe langa tine ca pe langa orice om obisnuit si sa imi continui drumul..
As vrea sa fiu rece, de piatra, fara nicio urma de sentiment, fara niciun fel de caldura in suflet.. astfel nu as sti ce e durerea..
As vrea sa nu te mai iubesc..
Cu toate astea, nu regret nimic din ceea ce are legatura cu tine.. doar mi-as dori sa fiu amnezica in ceea ce te priveste...
.. atat...
.. ma culc.. poate de maine dimineata voi uita cine esti si ce reprezinti pentru mine in momentul asta;
... sau poate poimaine... peste doua zile?! vreodata??

Sperante.

O alta zi e pe sfarsite. Sau s-a sfarsit. Depinde cum privesti lucrurile; pentru mine o zi e incheiata in momentul in care pun capul pe perna, inchid ochii si adorm.
E intuneric afara, e noapte.
E frig, rece, negru, innorat.. totul e trist.
Mi-e dor de tine. Iar! Incerc sa invat, dar gandul meu fuge la tine; o ia razna tot timpul. Nu il pot controla; nu ii pot spune: "Gata! De azi nu te mai gandesti la EL!". Mi-as raci gura degeaba; am facut-o de atatea ori.. nu ma asculta..
Nu ma pot controla; nu imi pot controla sentimentele; mintea, inima, gandul, ratiunea... toate te striga pe tine!! Toate te cauta pe tine.
Sufletul meu inca te cauta. Refuza sa renunte. Speranta doare, dar a renunta doare si mai tare. Inca sper. Toata fiinta mea spera, te asteapta.
Indiferenta? Nu e punctul meu forte. Am incercat, nu a dat rezultate.
Am gresit si inca astept sa ma ierti; inca sper sa iti deschizi din nou sufletul si inima in fata mea, sa imi spui, fara frica: "Te iubesc!"
Astept sa fiu din nou a ta..