Raspunsuri avem?

Exista fericirea sau e doar o consecinta a ceea ce numim sentimente? In ce se masoara? Cunoaste limitele?
Cum ar trebui sa arate cel mai bun prieten?
Cand ridici vocea e pentru ca esti ranit sau pentru ca urmeaza sa ranesti?
De ce atunci cand vrei sa te aperi, le faci rau celor din jurul tau?
De ce tii totul in tine..pana la refuz, fara sa ai curajul de a da totul afara treptat?
De ce esti puternic doar pentru cei din jurul tau, iar pe tine te lasi in cele din urma?
Are vreo culoare suferinta? Exista? Sau e rodul imaginatiei noastre?
De ce zambesti fara motiv?
De ce iti plac jocurile?
De ce il privesti cu coada ochiului, in speranta ca te va observa totusi?
De ce inocenta inceteaza sa mai exista dupa varsta de 7 ani?
De ce esti timida cand ai nevoie sa fii cea mai curajoasa?
De ce sa stii sa fii rea si buna in acelasi timp, pasionala si rusinoasa, indragostita si rece?
Daca esti constienta de consecinte, de ce ajungi acolo?
De ce (inca mai) faci greseli cand stii ca ai mers prea departe?
De ce/ cine iti e cel mai dor?
Care e ultima persoana draga pe care ai pierdut-o intr-un fel sau altul?
Care e ultima persoana in care ai avut incredere si te-a tradat?
Care e ultima persoana care a avut incredere in tine si pe care ai tradat-o?
Cand ai zambit ultima oara?
Cand te-ai simtit liber ultima oara?
Care a fost ultimul secret pe care l-ai destainuit cuiva?
Unde ai vrea sa fii acum?
De ce te simti singur, desi esti inconjurat de atatia oameni?

In lipsa ta.

O pereche de buze frumoase care nu zic nimic, iar in fata o privire trista.. poate ingrijorata; sprancenele incruntate nu o lasa sa ascunda ceea ce gandeste. Un zambet in spatele unui ziar ponositt rasufla usurat in incheierea unei zile fara griji.
Ochii mici si imbatraniti din spatele unei perechi de ochelari la moda si eleganta mainilor, imbraca un mare om.
O figura cunoscuta, in acelasi loc, la aceeasi ora, coboara la aceeasi statie, urca in acelasi metrou, coboara iarasi la aceeasi statie si pleaca cu acelasi autobuz.
Ganduri aleatorii ii zboara prin minte.
Depresia nu poate fi ascunsa nici macar in fata lor.
Analiza textilelor purtate zilnic o duce la disperare.
Raceala unui azi insorit o insufleteste.
A invatat cum sa planga si sa rada in acelasi timp la scena din filmul la care s-ar uita din nou si din nou..
Stresul, o idee comuna in trenul zilnic. Privirile aruncate in gol, gandurile intensificate si neimpartasite celor din jur, grijile zilei de azi si ale urmatoarei.. oamenii care vin si pleaca, cei putini care totusi rama, popularitatea dramatica, neincrederea si dorul, miile de visuri si focul fara fum o aprind in scantei slabe, care izbucnesc la cea mai mica rafala de vant si se sting cu prima picatura din roua diminetii.
Linistea noptii se lasa asupra ei. Si e atat de grea si intensa! Ii era dor sa o simta pana in maduva oaselor.
Frigul care nu ii mai lasa sa stea ca soparlele la soare la o gluma buna si o portie de ras, se abate asupra orasului mult prea mare si aglomerat pentru o mana de om de 1.80; si este pe atat de nervos in zumzetul tuturor, niciodata, nimeni si nimic, tacand.
Ii obliga la hibernare si se inchid inauntru pana la primavara.
Iar eu, eu ma dezbrac de iubire in lipsa ta si cu gandul la pustiul meu, cu un egoism ce depaseste orice limite, te rog sa plangi! Ai pierdut prima ninsoare, vino te rog cu ultima!
Nu va fi prea greu sa ma gasesti intr-un loc pustiu. Orasul, desi niciodata plin, acum e gol de tine, iar mie.. ei bine, mie imi lipseste energia necesara pentru a-l umple.

P.S.: Nu uita sa urmaresti pasii din zapada :)

Dialog cu Timpul.

Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”

1. Iubire pe doua sensuri.

“Te trezesti? E déjà E 7:30!”
Sare ca arsa.
“Ahh ce tarziu e!”
In doi timpi si trei miscari e gata. Nu mananca. Nu vrea. Ii e lene sau nu ii e foame. Nu prea acorda importanta motivului.
Se imbraca rapid. Se gandeste ca i-ar placea sa o vada asa. Pantalonii aia negri cad foarte bine pe ea. Una dintre bluzele ei preferate, albastra, culoarea lui preferata. Tenesii care atat de mult i-au placut si nu a plecat de acolo pana nu i-a cumparat: tot albastri.
In autobuzul rece si cald, privirile sunt atintite asupra ei. Nu stie daca ea e de vina sau ghiozdanul ei, plin de ursuleti, delfini, soricei sau catzei si insigne, reflectand personalitatea unui copil plin de viata, ce refuza a se maturiza, desi se indrepta spre punctul asta mai repede decat isi inchipuie. Copil cu suflet pur, dar patat de rautatea ce il inconjoara, visele si dorinta de culoare, aparandu-l de ceea ce e rau, de griul unora si de fontul negru al altora. Copila totusi matura, stie ce inseamna sa infrunti un rau, dar a carei naivitate e data de gol cu fiecare ocazie ivita. Si stie ca e naiva.. doar a crescut; vede, analizeaza, simte si acorda o a doua sansa. Mereu. Desigur, cunoaste si punctul. Doar ca ii e mai greu sa il puna. Ajunge la el mai greu.. dar sigur! Cand nu te astepti spune stop, pe nesimtite. Poti intelege mesajul din ceea ce spune, cum spune si cum se poarta. Nu ii place sa faca asta. Nu de putine ori se intoarce atunci cand cu durere a spus “stop”, pentru ca simte, vrea, crede ca merita; se intoarece pentru ca ii e dor.
Dar atunci cand, in naivitatea ei crede ca e bine, crede in parerile de rau, desi lipsa faptelor ar trebuia sa spuna mai multe, gaseste ratiunea de care are nevoie si pleaca, pentru ultima oara, fara a se mai uita in urma. Din cand in cand priveste o poza, zambeste fara niciun regret, amintirea pastrandu-o totusi nepatata.
In ochii obositi si calzi se observa licarul unui suras si se citeste linistea. Acum e libera. A durut-o, dar durerea nu este decat slabiciunea ce i-a parasit trupul, sufletul.. mintea.

Cu un zambet trist priveste un alt “noi”: o mangaiere, un sarut. Imaginea dispare cu 15 km la ora. Desi stie ca astfel de poze o vor “incanta” tot drumul, nu isi dezlipeste privirea de geam. Ii place aglomeratia, ii place sa vada oameni trecand, masini parcate, semafoare ce intarzie a se inverzi, case care mai de care mai frumoase, iarba inca verde, tunsa scurt.. flori inca pline de viata; benzinarii pline, studenti in primul an, ce se uita nedumeriti in jurul lor, neavand idée unde se afla in acest nou “oras”, care pe cat de multi atrage, pe atat de putini ii gazduieste pana la sfarsit; sunt dezorientati, cu harta intr-o mana, dar cu privirea atintita pe una din hartile mari ce le gasesti din loc in loc in campus si cu urechile ciulite, ascultandu-l pe cel pe care tocmai l-au intrebat unde este parcarea de la Vanier College.
Zambeste. Asa a fost si ea anul trecut, in primele doua saptamani.

Amintirile ii joaca feste. Gandurile se amesteca cu dorinta si speranta. Vantul ii bate usor in fata; frigul ii strapunge trupul si bratele-i descoperite. Si o doare raceala soarelui. Un claxon o face sa tresara. Nu a mai auzit decat un claxon de cand e aici.
Ridica ochii; privirea i se reflecta usor in geamul murdar, sub atenta analiza a soarelui. Analizeaza o cladire in constructie de parca ar avea ceva spectaculos, atat de atenta e.
Are! Filmul escapadelor in “ruine”, inregistrat acum patru ani, cu ei doi in prim plan, se deruleaza rapid prin fata-i.
Dependenta de el, nu va renunta.
Ii e dor sa il trezeasca cu un sarut, sa se piarda in bratele lui, in asternuturile patate de dragoste.
A incercat de atatea ori sa stinga toate noptile in care se dezbracau de simtiri si se imbracau in sentimentele de dragoste ce ii lega.
Luni de-a randul a rostit cuvinte reci si a incercat sa se piarda in escapade esuate. Credea ca va reusi. Sentimentele pe care insa le ascundea destul de prost o dureau mai tare decat l-ar fi durut pe el cuvintele lipsite de substrat si baza reala. O tradau miscarile, privirea, lacrimile ce inundau perna nopti la rand, emotiile traite la citirea vestilor de la el. Isi trada propriul suflet. A incercat timp de 15 luni sa invinga ceva ce era invincibil in fata sufletului ei blonav de El, dependent de drogul ce i-a fost oferit, mereu insotit de aceeasi promisiune ca nu ii va lipsi vreodata. Spera in ei, desi nu mai credea. Nu il iubea pentru ca o iubea. Il iubea pentru ca il iubea. Si atat. Si era convinsa ca nu se va spulbera ceea ce a facut-o sa zambeasca, sa zboare fara aripi, sa isi cladeasca visuri si sa mearga mai departe pentru ele, sa isi faca sperante in care sa creada.
Ceea ce a incercat ea, a incercat si el, adaugand poate putina sare si putin piper pe alocuri. Sufletul ii plangea nopti si zile pana in momentul in care a urlat ca el nu mai poate.
Sufletele nu sunt de vanzare. Nu ale lor. Nu le-au putut oferi in schimbul ratiunii. Le-au inchiriat pe o perioada de timp, cand, cu fiecare secunda, durerea era mai apasatoare.

Teama de a se revedea i-a indreptat spre a-si recupera ceea ce dadusera de bunavoie si spre ceea ce credeau pierdut.
S-au regasit. Nimic nu a fost pierdut, ba din contra, se accentuase totul...
.. in asemenea hal..

[POATE] va continua..

Franturi de nonsens.

Un film.
Un sfert din ora din al doilea. Te plictisesti.
Un joc. Doua, trei.
Te plictisesti.
Mananci ceva, doar ca sa eviti discutiile alea idioate, fara sens, enervante, mai ales in moment ca astea. O convorbire telefonica, scurta, dar plina de nervi.
Regasire.
Cuvinte multe. Sens lipsa.
Ganduri pe tava. Intelegere minima; zero; de fapt, de partea negative a axei.
Fragmente din povestea zilei de azi.
O poveste scurta. Poate mai rupi din monotonie. Poate imprastii tristetea ce v-a cuprins pe amandoi.
Vorbesti mult. Si asta il amuza de fiecare data. Incerci sa faci asta si acum. In lupta ta de a invinge aerul monoton, iti vin in ajutor.. altii. Persoane pe care nu le-ai mai vazut demult; altele.. pe care nu le-ai vazut niciodata.
Ti se face semn din spate.
“Shhh!
Bine ai venit!
Bine te-am gasit!” – un raspuns nascut pe buzele ce au ca baza un zambet ironic, dar in care se citeste sinceritatea ce imbraca o forma fina de: “Hai las-o ca n-are rost!”
Un schimb rece de replici; obligatie, diplomatie, formalism, o accentuata falsitate. Eviti contactul vizual. Nu iti place situatia. Nu iti place sa fii pupata in ***, doar ca da bine in peisaj.
Superficialitate. Abundenta. Da bine in poza asta perfecta, modificata in photoshop. Dar nu esti in poza. Nu atingi o perfectiune plasticata ca a ei.
“Ce faceti mai?
Pe aici. Ne plimbam. Voi?
Uite mergem aici jos. Veniti?
Vrei sa mergi?”
Dai din umeri in semn de indiferenta. Nu vrei sa spui nu. Poate el chiar vrea sa mearga.
Va continuati drumul impreuna.
O mie de cuvinte ce ar putea descrie foarte prost ce simti; oricum daca le legi intre ele nu prezinta niciun fel de sens pentru niciunul din ei.
O mie de ganduri.
Oameni. Multi.
“Buna!
Ce bei?
Tu?
O bere.
4.”
Vocile tumultoase tulbura usor linistea. Radeti.
S-a rupt firul.
“Tu ai spus ce vrei?
Da.” Si te saruta. “Unde iti e gandu?l”
“Niciunde..”
Zambete, cuvinte, propozitii de neinteles. Vorbesc toti in acelasi timp. Din diplomatie legi cateva vorbe cu ei.
Te gandesti in alta parte.
“Ce-i cu tine?
Nimic.” Raspunzi sec, incercand sa il convingi ca totul e bine. Nu iti doresti sa ascunzi ceva, nu vrei sa il minti. Departe e de tine gandul asta.
Dar..
Nici tu nu stii ce ai.
Meloncalie. Adanca.
Il privesti. Il iubesti. Iti place sa te uiti in ochii lui senini si limpezi, azi un pic obositi si tristi. Il saruti usor, plapand, de teama sa nu-i ranesti buzele sensibile. Nu te saturi de el.
“Daca va tine anul asta... pft, e bine!
Multumim de incurajare!
Prostule!” – incepi si vorbesti iarasi cu gandurile tale.
“Vezi ca el vorbeste cu tine!”
Trezita brusc, il vezi zambind si auzi ce spune ultima oara.
“Neah! Ii pot spune orice acum; nu ma aude.”
Zambesti, pui o intrebare de care uiti rapid si te detasezi iarasi de discutiile ce au loc la masa asta mica.
Locatie se schimba. Ramai doar cu el. Nu asa ai vrut? Dar niciunul nu isi poate sterge melancolia ce se citeste pe chipurile voastre.
Fotografia orei 12 se schimba. Cadrul se mareste.
“Clau ce ai ma? Esti suparata pe mine?
Aaa.. nu ma! Ce naiba?!?
Te intreb.. ultima oara cand ne-am vazut ne-am inteles bine.”
Si radeti.
Iesi si inchizi usa. Te hotarasti sa te sacrifici zece minute si sa dardai un pic. Nu vrei sa creada ca esti suparata pe ei.
Cu aceeasi diplomatie zambesti, ascultandu-le povestile. Gandul iti e departe. Incerci sa il risipesti, sa il lasi usor dus de vant, oriunde in alta parte, numai la tine in minte nu. Nu reusesti.
Urmele de buze pe tot corpul te incalzesc. Ce faci daca nu mai sunt?
Nu vrei sa te gandesti. Ii spui sa plece.
Admiri dibacia cu care manuieste fumul de tigara. Esti fascinata de zambetul si privirea lui. Iubesti ceea ce te leaga de el.
Ce faci daca il pierzi?
Ce faci ca sa nu mai gresesti?
Lasa orgoliul la o parte!
Te ia in brate. Esti in siguranta.
Il saruti si ii spui ca il iubesti.
“Si eu!“
Aceeasi privire calda, aceleasi brate puternice, aceeasi atingere suava te fac sa uiti de frig, sa nu simti nimic decat ca te iubeste; sa nu te gandesti la nimic decat la faptul ca.. sunteti voi doi.
Aici. Acum. Mereu.

Motive.

Fara vointa, cu teama, frica, indiferenta, raceala incerc sa merg mai departe. De fapt nu merg nicaieri, ma indrept spre niciunde.
Din cauza ta, am invatat sa joc fara sa ma implic, tocmai pentru a iesi mereu castigatoare si pentru a nu fi ranita. Adica intru in joc, particip, licitez, castig; pariez, castig; ma plictisesc si ies. Nu imi pasa de altceva.
Nu sunt capabila sa simt ce simteam odata. Nu pot sa iubesc, sa ocrotesc, sa sustin, sa am grija de cineva.
Nu pot sa il ating pentru ca inseamna sa il ranesc cu atingeri aspre, taioase, reci.
Nu pot sa il sarut pentru ca ar insemnsa sa ii dau sperante; un sarut cald pentru el, dar in acelasi timp fara niciun fel de implicare emotionala din partea mea. Si asta o stiu doar eu. Si asta, doar pentru ca nu vreau sa visez si sa sper.
Nu il pot lua in brate pentru ca l-as sufoca cu o imbratisare rece, fara nicio rezonanta sentimentala.
Nu pot sa il privesc pentru ca s-ar lovi de raceala si indiferenta ce au pus stapanire pe mine; ochi reci si rai, decolorati de lacrimi, fara culoarea senina de altdata.
Nu imi dai voie sa ating, sa sarut, sa simt, sa iubesc, sa imbratisez, sa plang de fericire.
Te joci cu mine; te-ai jucat murdar. Ne-am jucat murdar. Unde e punctul pe care il pusesei? Nu e. Nu l-ai pus niciodata.
Nu ma lasi sa ii ofer ceea ce ai refuzat tu sa mai primesti.
De fapt.. nici nu ii pot oferi ceva ce nu am: inima capabila sa iubeasca nu exista in mine, iar sufletul imi este gol.
El nu o sa iubeasca un suflet gol. Nu o sa indrageasca o persoana fara inima.
Cauta un vis, o speranta, o iubire. Nu sunt capabila sa ii ofer ceva.
Nu am nimic bun.
Ofer doar zambete false zi de zi; nu am incredere in nimeni, nici macar in mine.
Nu am incredere ca soferul de autobuz ma va duce in siguranta la destinatie.
Nu am incredere in soarele ce va rasari maine dimineata. Nu am incredere ca va rasari, ca ma va incalzi sau ca va mai rade cu mine.
Nu am incredere ca cerul senin ma va face sa zambesc sau ca ploaia imi va sterge lacrimile si imi va umple sufletul.
Nu am incredere ca noaptea ma va ajuta sa uit. Si nu cred ca perna ma va ajuta dimineata sa nu mai aud zgomotul de afara.
Nu mai cred in culoarea copacului inflorit sau in mirosul ierbii. Nu am incredere ca a venit primavara.
Si nu cred ca va veni vara.
Nu cred in apa marii, care odata ma vindeca, ma ajuta; ma ocrotea. O iubeam.
Nu cred nici in nisipul de pe plaja.
Nu cred in lume, care era a mea odata: toata a mea.
Nu cred in copilul din mine si nu cred in mine.
Nu cred in ceea ce pot oferi. Nu cred ca pot oferi ceva.
Nu cred ca pot fi mai buna decat ma consider.
Stiu ca merit mai mult, dar nu am incredere. Mi-e frica sa merg mai departe pentru a obtine mai mult.
Si nu cred in tine; nu cred in ce simti.
Mi-e frica de el si nu cred ca poate simti ceva pentru mine.
Pentru ca mi-e frica sa tind catre ceva ce nu merit.
Si mi-e frica de un nou inceput.
Totul.. din cauza ta, a unui santaj emotional.
Totul.. pentru ca sunt slaba.
Si azi.. vad aceeasi oameni plecand, venind, coborand, urcand, zambind, razand.. privindu-ma.
Pentru ca azi sunt tot aici.. jos.. si plang. Pentru ca sunt prea slaba sa ma ridic. Pentru ca ieri i-am dat drumul si azi refuz sa prind mana inca intinsa.
Pentru ca azi imi e rusine sa privesc in ochii lui blanzi; refuz sa accept ce simte si mi-e frica sa ma bucur de ceea ce el imi poate oferi.
Pentru ca nici azi.. nu am incredere in mine.