8.

Atunci..

Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!

O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.

El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.

Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”

Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.


Acum..
Soarele a rasarit iar.

Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.

Cineva.. are grija de el.

Motive.

Fara vointa, cu teama, frica, indiferenta, raceala incerc sa merg mai departe. De fapt nu merg nicaieri, ma indrept spre niciunde.
Din cauza ta, am invatat sa joc fara sa ma implic, tocmai pentru a iesi mereu castigatoare si pentru a nu fi ranita. Adica intru in joc, particip, licitez, castig; pariez, castig; ma plictisesc si ies. Nu imi pasa de altceva.
Nu sunt capabila sa simt ce simteam odata. Nu pot sa iubesc, sa ocrotesc, sa sustin, sa am grija de cineva.
Nu pot sa il ating pentru ca inseamna sa il ranesc cu atingeri aspre, taioase, reci.
Nu pot sa il sarut pentru ca ar insemnsa sa ii dau sperante; un sarut cald pentru el, dar in acelasi timp fara niciun fel de implicare emotionala din partea mea. Si asta o stiu doar eu. Si asta, doar pentru ca nu vreau sa visez si sa sper.
Nu il pot lua in brate pentru ca l-as sufoca cu o imbratisare rece, fara nicio rezonanta sentimentala.
Nu pot sa il privesc pentru ca s-ar lovi de raceala si indiferenta ce au pus stapanire pe mine; ochi reci si rai, decolorati de lacrimi, fara culoarea senina de altdata.
Nu imi dai voie sa ating, sa sarut, sa simt, sa iubesc, sa imbratisez, sa plang de fericire.
Te joci cu mine; te-ai jucat murdar. Ne-am jucat murdar. Unde e punctul pe care il pusesei? Nu e. Nu l-ai pus niciodata.
Nu ma lasi sa ii ofer ceea ce ai refuzat tu sa mai primesti.
De fapt.. nici nu ii pot oferi ceva ce nu am: inima capabila sa iubeasca nu exista in mine, iar sufletul imi este gol.
El nu o sa iubeasca un suflet gol. Nu o sa indrageasca o persoana fara inima.
Cauta un vis, o speranta, o iubire. Nu sunt capabila sa ii ofer ceva.
Nu am nimic bun.
Ofer doar zambete false zi de zi; nu am incredere in nimeni, nici macar in mine.
Nu am incredere ca soferul de autobuz ma va duce in siguranta la destinatie.
Nu am incredere in soarele ce va rasari maine dimineata. Nu am incredere ca va rasari, ca ma va incalzi sau ca va mai rade cu mine.
Nu am incredere ca cerul senin ma va face sa zambesc sau ca ploaia imi va sterge lacrimile si imi va umple sufletul.
Nu am incredere ca noaptea ma va ajuta sa uit. Si nu cred ca perna ma va ajuta dimineata sa nu mai aud zgomotul de afara.
Nu mai cred in culoarea copacului inflorit sau in mirosul ierbii. Nu am incredere ca a venit primavara.
Si nu cred ca va veni vara.
Nu cred in apa marii, care odata ma vindeca, ma ajuta; ma ocrotea. O iubeam.
Nu cred nici in nisipul de pe plaja.
Nu cred in lume, care era a mea odata: toata a mea.
Nu cred in copilul din mine si nu cred in mine.
Nu cred in ceea ce pot oferi. Nu cred ca pot oferi ceva.
Nu cred ca pot fi mai buna decat ma consider.
Stiu ca merit mai mult, dar nu am incredere. Mi-e frica sa merg mai departe pentru a obtine mai mult.
Si nu cred in tine; nu cred in ce simti.
Mi-e frica de el si nu cred ca poate simti ceva pentru mine.
Pentru ca mi-e frica sa tind catre ceva ce nu merit.
Si mi-e frica de un nou inceput.
Totul.. din cauza ta, a unui santaj emotional.
Totul.. pentru ca sunt slaba.
Si azi.. vad aceeasi oameni plecand, venind, coborand, urcand, zambind, razand.. privindu-ma.
Pentru ca azi sunt tot aici.. jos.. si plang. Pentru ca sunt prea slaba sa ma ridic. Pentru ca ieri i-am dat drumul si azi refuz sa prind mana inca intinsa.
Pentru ca azi imi e rusine sa privesc in ochii lui blanzi; refuz sa accept ce simte si mi-e frica sa ma bucur de ceea ce el imi poate oferi.
Pentru ca nici azi.. nu am incredere in mine.