8.

Atunci..

Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!

O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.

El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.

Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”

Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.


Acum..
Soarele a rasarit iar.

Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.

Cineva.. are grija de el.

Déjà Vu.

Incercand sa il suni iti cade din mana telefonul si se dezmembreaza. Doar un pic.
Ajunsa la locul cu pricina, suni intr-un final dramatic si afli ca era “pe vine”.
Geloasa din fire, dai cu telefonul.
“Usor Clau ca-l strici!
Da-l dracu’! Nu vezi ca si asa cazu carcasa aia metalica?
Uite-i si pe ei!”
Nervoasa te intorci cu spatele.
Mergeti la gratar fara gratar.
Gratarul fara gratar s-a dovedit a fi cel mai tare: Liberty Parade Teius.
Prieteni, bautura, muzica buna si aer curat. Carnea bine facuta si mujdeiul au intregit imaginea unei zile si a unei seri perfecte, ce v-au facut sa mai iesiti din tiparul zilelor de vara.
“Clau, esti restanta la pupicuri! Am facut gratar, merit!
Nu pot ma, am gagic!
Haide da-i un pupic! Iti dau voie!
Uite vezi? Esti singura restanta acum! Clau a trecut cu bine restanta!”
Vocea lui se pierde, voi nu o mai ascultati. A plecat (din nou) in cautarea ultimei fete ce trebuia sa treaca cu bine de restanta.
Vocile zgomotoase tulbura linistea noptii dintr-un satuc linistit, dar primitor.
Singura sticla de vin pe care o aveati a fost sparta.
“Maaa, ce naiba faci? Te tai!
Nu ma tai ma ce-aveti? Ia uite imi da peste mana!
Pai are cioburi in ea ma!
Ba n-are ma, uite!
Hai ma, tocmai aici v-ati jucat si voi cu mingea?
Tataie, ai niste vin?
Am!”
Pentru niste omeni ce nu va sunt nici bunici, nici rude, ati devenit, din nou, nepoti.
“Mamaie mai avem nevoie de niste scaune!
Dar tocator ai, Mamaie?
Am!
Mamaie mai ai niste platouri pentru carne?
Uite ca mi-ati cerut platouri!”
Pentru orice aveti nevoie, exista Mamaie. Nu tanti, nu doamna, nu bunica lu’ cole, nu bunica lu’ Angi. Mamaie.
In ciuda varstei, ii vezi cu zambetul pe buze si bucurosi sa va primeasca, desi poate nu v-au mai vazut decat o data in viata lor. Pana si vecina s-a bucurat.
Un zambet sincer face mai mult decat o mie de cuvinte.
“Mamaie, hai sa facem o poza!
Nuuu! Nu vin, nu sunt aranjata!”
Rasetele invadeaza linistea noptii ce pusese déjà stapanire pe curtea bunicilor.
“Bebe ce faci?
M-a pus Tataie sa gust vinul sa vad daca e bun!” – iti spune bucuros, stiind ca nu ai ce sa mai zici. Intr-adevar Tataie asteapta sa vada daca ii place.
Te uiti cu o uratenie subtila si rasufli greoi; accepti imbufnata. Doar face ce il roaga Tataie.
“Bafta la restante!
Sa fie!
Noroc!”
O masa copioasa, rasete bogate, zambete ascunse in negura; aceleasi persoane, aceleasi reactii; aceeasi dorinta de a va distra; aceleasi glasuri, glume si acelasi fel unic de a va simti bine. Voi cu voi. Toate, poate doar putin condimentate cu maturitate.
“Bebe, mi-e sete!
Ajunge! Ai baut bere!”
Iti sar in cap toti.
“Vinul dupa bere e placere!”
Oferindu-i Timbark, se uita la tine razand.
“Nu-mi mai e sete!
Eh atunci, canta!”
Si ii intinzi sticla.
Un cer senin, frumos, plin de stele cum nu mai vazusei de ceva timp.
Din nou, la miezul noptii, sunetele de chitara sunt acoperite de vocile ce se vor a canta. Mai conteaza ce iese si cum se aude? Va simtiti bine. Tipati, dar voua va suna bine. Radeti tare, dar voi aveti impresia ca sunteti mai linistiti si silentiosi ca niciodata. Oboseala va cuprinde, dar sunteti mai odihniti ca niciodata.
Toti se bucura la auzul vocilor voastre. Accepta veselia neobisnuita ce le-a cuprins tinutul.
Accepta pana si muzica in blana, iar pe voi, vedete pentru o seara.
Retraiesc clipele de care au avut parte, dar pe care nu le-au mai regasit de ceva timp, poate doar prin voi in seara asta.
Nimeni nu se plange. Ei .. tac si accepta resemnati ceea ce voi sunteti acum, ceea ce au fost ei odata. Poate doar un “of” infundat in perna mai tulbura linistea camerei fiecaruia. Totul formeaza melancolia vremurilor trecute si bucuria a le retrai prin voi.
La final raman doar niste voci ragusite, ale unor persoane dormice de putina liniste si odihna. Nici remi nu sunteti in stare sa mai jucati.
Imprastiati iubire multa si va lasati cuprinsi de ameteala.
In urma voastra raman ei in liniste si in intunericul noptii, totul revenind la normal.
Peste zece minute vedeti cealalta masina oprita.
“Ce s-a intamplat?
Baaa, tu trebuie sa imi cumperi mie un scaun nou, da?”
Radeti, inchideti usile si plecati mai departe. In spate, noaptea inghite si scaunul alb. Rupt.. in mai multe bucati, a fost aruncat in portbagajul uneia dintre masini, ulterior acceptandu-si plin de mandrie si orgoliu, soarta.
Pentru ca totul se intampla cu un motiv, tot in spate, tu, ai lasat un loc in care nu ai fost niciodata, dar pe care il cunosteai perfect; momente retraite intr-un loc ce ti se cuvine, desi nu iti apartine; o gradina pe care ai mai vazut-o, dar in care nu ai fost niciodata. Acelasi aer curat ce nu se compara cu aerul orasului in care stai, dar de care nu te-ai mai bucurat demult, te-a intampinat.
Toate au fost ale tale pentru cateva ore si vor continua sa fie.
Ti-ai lasat amprenta acolo.
Ai stiut sa te intorci unde nu ai fost niciodata, dar unde ai trait acum noua ani.
Acum, ca intr-adevar ai fost acolo, cu atat mai mult vei sti sa te intorci.
Si te vei intoarce in locul in care ai revazut copilul de acum noua ani, unde ai resimtit aerul curat de acum noua ani. Sigur vei reveni in locul ce seamana atat de bine cu..
“Clau, maine ne vedem la 3! Vii, da?”
Desi trezita la realitate, zambesti si foarte bucuroasa dai din cap afirmativ.
“Normal!”
Visatoare cum esti tu, iti cauti cu privirea gandurile lasate in stand-by cu cateva minute in urme.
Esti linistita.
Nu privesti in spate. Nu iti plac despartirile si ceea ce s-a intamplat acolo tine déjà de domeniul trecutului. Privirea ramane atintita in fata. Pentru ca vezi revederea, acum déjà mai aproape decat era cu un minut in urma.
Astepti sa te intorci pe ulita copilariei.