Pa.

Prinsa in abisul amintirilor care m-au creat ca si om, ca ceea ce vreau sa devin, sunt modelata dupa sufletul unui copil. Sunt blocata intr-o lume..
Lume? Asta numim noi lume?
Locul unde trebuie sa desenezi fericire pe chipul lor si sa le stergi lacrimile cu guma.. asta e lume?
Atunci sunteti dusi de-a dreptul.
Continui sa visez intr-o noapte pe care ceata mi-a furat-o. Ma abat din drumul visurilor mele, pentru a ma gandi din cand in cand la voi.
Regretati ceva?
Ma apasa o urma de melancolie. Nu imi pare rau ca nu ne mai cunoastem, imi pare ca am ajuns sa ne cunoastem vreodata. Teoretic vorbind; practic, nu v-am putut citi decat prea tarziu, cand, cu ironia specifica situatiei, mi-am pierdut total interesul.
E putin ciudat cum totusi atata fericire ma inunda. Nu vreau sa intorc pagina! Dar as vrea sa sterg acele cateva randuri pe care le-am scris despre voi in albumul dedicat voua... de fapt, mi-as dori sa le pot retusa, nu neaparat sterge.
Lumea? Din nou?
Lumea imi distruge visurile si sperantele. Nu stiu sa ma apar. Propria-mi indiferenta mi-a deschis ranile atat de vulnerabile la frig.
Ma trezesc visand la cai verzi pe pereti; niste ganduri aleatorii, cu privirea blocata pe cei care asteapta tramvaiul. Zambesc prosteste, ador privelistea si iubesc locul in care ma aflu.
Ma scutur de zapada, fiecare fulg pe care il reneg, ducandu-ma si mai departe de zilele in care nu intram in casa, decat pentru a ma schimba. Vechiul: "NINGEEE!!!!!" e acum inlocuit de .. "Ahhh, iarasi ninge?".
Naivitatea s-a imbracat in rautate, inocenta in minciuna, pasiunea e rece, zambetul e fals, lacrimile reale. Dar imi alung gandurile de moment, astept sa simt frigul pana in maduva oaselor si intru inapoi intr-un cadru cald si placut, de care nu m-am bucurat pana azi. Sunt in apele mele, naturala, fericita, zambitoare, bucuroasa pentru ca ii cunosc.
M-ati lasat sa plec. M-am trezit dimineata si eram singura, fara a avea macar un cuvant de spus. Usa inchisa mi-a fost un nou inceput si sincer, daca as da timpul inapoi, as fi inchis usa inainte sa o inchideti voi. Poate n-as fi deschis-o vreodata.
E randul meu sa nu va mai ascult.

Dialog cu Timpul.

Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”

Excuse me while I kiss the sea.

“Pa, pa!” – spui intr-o miscare fina a mainilor. Lacrima din coltul ochiului isi face si ea aparitia, dar ca de obicei dai vina pe soare.
“I-ai spus pa, pa?”
“Da..”
“I-ai spus si din partea mea?”
Te intorci si soarele iti intra iarasi in ochi. Lacrima capata volum si mai mare.
“Pa, pa.. iti spune si el!”
Trista, te consolezi cu ideea ca: “stiam ca va veni momentul asta.”
“Promiti ca mai venim?”
“Promit!”
Si buzele se apropie intr-o atingere atat de bine cunoscuta, dar simtita altfel de fiecare data. Mereu, mai puternica, sensibila si sincera.
Te intorci din cand in cand. Pui pariu si mizezi pe ideea de a nu te uita vreodata in urma ta, dar nu reusesti. Privesti in urma ta din cand in cand, doar, doar o mai poti atinge macar o data. Dar.. cu fiecare privirea aruncata peste umar, ea ramane in spatele tau; mai mica. Din ce in ce mai mica.
Ti-e dor de tot ce inseamna o noapte de nedormita. Ti-e dor de raceala aia pe care ati tras-o toti a doua zi.
Ce spui de plimbarile interminabile, oboseala ce punea stapanire pe voi si rasul ce va cuprindea dimineata devreme sau seara tarziu?
Vodka intr-o mana, tigara intr-o mana si camera intr-o.. alta mana. Replici de care nu iti si cu singuranta nu va mai aduceti aminte.
Ti-e dor..
Ce spui de acordurile de chitara? Doar ele mai erau muzicale.
Bulina aia rasarita sub privirile voastre si in sunetul chitarii. O raza de soare, o amenda, galagie si imbulzeala.
O iubire: veche si noua.
Un tu si un el. Mereu aceiasi. Mereu voi.
Un joc de carti, o poza, o amintire.
Ti-e dor sa adormi in bratele lui.
O dimineata senina alaturi de el. O noapte calda, in care cea mai mare suparare e ca el, in timp ce dormea s-a intors cu fundul la tine. Ai face si tu la fel. Nu poti; il iei in brate si te superi si mai tare pentru ca nu are nicio reactie. Dar stii ca atunci cand va realiza te va strange tare in brate si nu iti va mai da drumul.
Ti-e dor de toate. O clipa ai vrea sa te intorci inapoi. Si apoi inca una.. si inca una..
Ti-e dor sa flirtezi cu soarele. Ti-e dor de jocul ala nevinovat si de el.
Si iti e dor de urmele de nisip inlaturate de apa sarata cu care zilnic te-ai hranit.
Si valurile alea ce se spargeau la picioarele tale. Si marea care te tragea la ea, cu primul pas facut in apa. Te imbratisa si tu o sarutai.
Inca o clipa..
“Nu vreau sa plecam.”
“Nici eu!”
“Sper sa intarzie trenul vreo doua zile.”
Amandoi stiti ca, de fapt, va doriti cu ardoare ca trenul sa nu mai ajunga vreodata, iar voi sa nu mai plecati. Doua zambete iau nastere pe chipurile voastre. Totul, dintr-o oarecare diplomatie.
Te ia in brate. E singurul mod prin care puteti evita contactul vizual. El nu iti vede ochii tristi si nici tu nu vezi durerea ce se ascunde in spatele privirii lui. Le simtiti, dar incercati sa va ascundeti.
Momentul in care simtiti ca nu mai puteti a cam venit. Nimic nu va convine, sunteti tristi, pierduti, cu capul in nori. Cuvintele sunt de prisos.
Cand simtiti ca va ustura rana, va imbratisati si va spuneti somn usor.
Pentru ca va e dor si doare.
De ce va e voua dor, imi e si mie.
Si stii ce? Ne-am acordat o clipa..
I-am zis si eu.. “pa, pa”

Inca ii simt gustul sarat pe buzele mele si pe corpul meu..