Drumul spre casa.

Urmeaza tacerea dupa o discutie sufocata de nodurile ce le stau in gat amandurora si incheiata de cuvintele scaldate in lacrimi.
-Imi vine sa plang, necrezand unde am ajuns. Si nu mai cred in viata aia linistita de care aveam parte acum ...nu de mult timp. Si chiar daca timpul trece, nu il lasa sa te schimbe.. decat intr-un om mai bun si mai puternic. Nu te lasa prada frustrarilor si racelii ce pe mine ma cuprind zilnic. Continua sa te bucuri de o zi senina si de soarele care iti bate in geam si te face sa zambesti. Nu lasa diminetile sa te prinda trist asa cum ma prind pe mine. Alunga-le cat de repede poti. Nu uita sa iti joci rolul de copil intr-un act serios... invata-ma si pe mine sa fac asta! Din nou!
-Dar stii sa o faci! Esti un copil ca si mine, un copil bun.. matur.
Sunt, asa este... sunt un copil..! - raspunde cu o voce pierduta, mai mult pentru sine.
-Vrea acasa! Desi.. nu am nimic acolo, nu cunosc pe nimeni..
-Acasa... acasa.. ce e acasa? Nu ai pe nimeni acolo? Atunci nu e acasa. Nu ii oferi o conotatie negativa. Acasa e locul unde te regasesti, locul in care, copil fiind, sufletul tau s-a bucurat in imaturitatea ratiunii tale. Acasa e locul unde tu, copilule, o sa alergi de fiecare data, uitandu-ti varsta, grijile, ideea de viitor, asteptarile si idealurile pe care le urmaresti pentru a le atinge departe de casa. Daca nu te simti asa cand mergi in locul ala, daca nu te asteapta nimeni acolo, daca nu te regasesti in nicio imagine a locului, daca nu simti mirosul unei dimineti de iarna in care, in loc sa mergi la scoala, iti prelungeai somnul in patul incalzit in miezul unei nopti reci, daca nu stii ce inseamna o prietenie pierduta in locul ala, daca nu iti aduci aminte de macar o lacrima pe care ai aruncat-o cat colo din te miri ce motiv, daca nu ti-e dor sa adormi prea tarziu in camera mica pentru ca pierdeai timpul cu prietenii tai, daca nu iti e dor de o seara in parcul fara nicio lumina la vremea aia, dar astazi mai frumos ca oricand, daca tu ai senzatia ca locul ala e mai urat ca niciodata, desi este vizibil imbunatatit fata de cum l-ai lasat, daca nu vrei sa ii cunosti imprejurimile pe care nu ai apucat sa le vezi inainte sa il parasesti, pentru ca, intre noi fie vorba, l-ai parasit... atunci inseamna ca acolo nu e acasa. Intelegi?
Ramane mut in fata copilului cu un suflet mai fragil decat ar fi crezut.
-Acum m-ai citit destul. Trebuie sa plec!
-Stai..
-Nu sunt o companie buna, intelegi? Ma simt singura si drept urmare vreau sa fiu singura..
-Dar esti...
Citindu-i cuvantul care nu a prins totusi viata pe buzele lui:
-Inainte sa spui asta, recapituleaza notiunea de acasa..
Inainte sa ii mai spuna ceva, era deja la usa.
-Ma lasi singur?
-..nu te las singur, presupun ca esti singur; daca ai fi acasa nu te-ai simti asa!
Se simte ranit si analizeaza cuvintele care ii rasuna ca o goarna, asurzindu-l ..'daca ai fi acasa nu te-ai simti asa, daca ai fi acasa nu te-ai simti asa' si realizeaza ca, la randul lor, cuvintele lui au ranit-o pe ea.

'ce naiba e acasa?' - isi intreaba gandul si apoi sufletul.
Desi nerostita, intrebarea primeste un raspuns.
-Ai uitat deja ce ti-am zis mai devreme.
Trezit parca la realitate, se uita nedumerit, ea citindu-i intrebarea pe chipul sensibil, dar ascuns.
-Faptul ca te incrunti denota frustrare.
-Unde te duci?
Cu lacrimi in ochi, cu privirea plecata de rusine, ii raspunde pierduta:
-.. acasa..

Cu gandul..
'nu te lasa prada frustrarii si racelii' - la randul lui se pierde in ceata deasa si in gandurile ei, marind pasul pentru a ajunge..acasa.
Din urma perechea de ochi caprui il urmareste cu teama..
'Eh copile, si asta e doar inceputul unui drum tare denivelat. Drumul pana acasa... iti va fi lung, tare lung.'

Scrisoare de departe.

Ruinele, azi “corpul nou”.
Imi pare rau de voi, cei care nu stiti ce inseamna curiozitatea de a explora un loc nou si urat. Dar ce frumos imi mai parea! Asa.. plin de mister. Mi se facea inima cat un purice. Nu era nimeni acolo. Ciment, praf, si tavane cazute; geamuri.. nu, usi.. nu! Frumoase, locuri frumoase! Curiozitatea unui loc inspaimantator, pentru unii sau pentru altii, satisfactia unei tigari fumate pe ascuns acolo. Pentru ca nu aveai voie acolo.

Fuga pe o ploaie torentiala, prin clasa a 12-a; fuga de un profesor si intalnirea (imediata gandului anterior) cu dansul sau cu dansa.
“Diaconescu, iti scad eu nota la purtare!”
Am ras si am mers mai departe, eventual la urmatoarea ora, gandidu-ma: “Ba, ce proasta sunt!”
Dand un pic timpul inapoi, prin clasa a 9-a..
“Claudia, engleza nu-ti mai place, nu?”
A urmat un moment cu mine insami, asemanator celui de mai sus.
Indepartat moment, rusinos la momentul acela (cand, aparent recuperam orele intr-o zi de sambata), poate din cauza respectului pe care i-l purtam doamnei profesoare. Acum mi se pare amuzant si sunt sigura ca nici dansa nu imi poarta pica. Probabil nici nu mai tine minte.
Clasa a 9-a a adus in locul ala numai genii. Eram buni la toate: la romana, la mate, la geografie si istorie, la logica, la engleza si franceza, la fizica si la chimie. La biologie nu. Am fost varza de la inceput si ne-am murat pe parcurs. Pana prin semestrul al doilea cand au inceput sa ne cunoasca domnii profesori si nu a mai mers vrajeala “olimpicilor” din noi.
“Eram de vis!” – cum ar fi spus un vechi “prieten”, care.. atunci cand tot liceul a plecat acasa pentru ca era un fel de pana de curent (adica nu mai era lumina in toata scoala!), ne-a tinut in clasa si ne-a dat sa rezolvam o problema. Ca sa vedem ce scria la tabla, a scos lanterna si a grait: “Sa se faca lumina!”.. si luminati am ramas (in ale informaticii).

“Ba, Barbuica, tu esti sanatos la cap?” – raspunsul la intrebarea domnului profesor, director la vremea aceea, cu privirea blocata si cu degetul arand spre nicaieri, nu a incetat sa apara si a constat in hohote de ras din partea noastra si intr-o privire tare nedumerita, plictisita, convingatoare a elevului in cauza.
Ce mai radeam.
Si ce frustrati am fost pentru ca patru ani de zile, am reusit sa ii copiem pe toti (e momentul adevarului, da!), mai putin pe profesorul de religie. A fost de-a dreptul strigator la cer!

Colindele, plimbarile in parc, nervii intinsi la maxim, si corectitudinea de care prea putini au dat dovada.
“Diaconescu, Barbu, dati-va jos de acolo!” – aparent nu aveam voie sa ne urcam pe geam, la etajul 1 al Internat-ului, pentru a .. manca cirese. Pentru ca ramanea dirigu’ fara cirese. “Urla” la noi sa ne miscam de acolo, pentru ca la intoarcerea din pauza sa-l gasim.. cocotat. Si apoi radea nevinovat ca un copil prins cu nazbatia si in acelasi timp ironic: “Na ca v-am facut-o!”
Si ce frumoase erau momentele in care chiuleam si, nevinovati, sunam:
“Domn’ diriginte, suntem la Napolli, veniti?
Da ma, dar vin la 13:30, dupa ce se suna. Sunt inchis in laborator, singur, cu catalagul. Am ora cu voi, ati uitat?”
Si ce il mai compatimeam pentru toate cate facea pentru noi. L-am indragit asa tare pe omul ala. Ne invata cum sa mintim: “Pai bine mai desteptilor, de ce nu ati spus ca ati venit toti dimineata la laborator? Si gata! ~ Aaaa, la asta nu ne-am gandit! ~ Tot eu sa va invat, ma?”
Multe sunt momentele alaturi de dansul si nu numai, scurt e timpul pentru a le enumera; dar pentru a le trai din nou.. pe toate?!? Cu siguranta as face asta de mi s-ar oferi posibilitatea.

In 2008, pe 1 Martie, am invatat ca prietenii fac minuni, iar in octombrie 2009 am aflat ca tot ei te si doboara. Dar ti-e dor de ei. Si te intrebi de ce. Doar nu vrei sa treci prin aceleasi momente si apoi sa iti iei iar teapa?! Ba da, asta vrei si stii ca daca te-ai intoarce inapoi, ai urma (repet!) exact acelasi drum.
Da, tot drumul ala, zilnic. L-ai fi facut cu ochii inchisi. Te trezeai imediat cand simteai mirosul covrigilor calzi de pe Dinu Lipatti. Ca ce buni mai erau!
Sau fructele si covrigii in zilele friguroase de iarna, cand ne intorceam acasa cu buzunarele mai pline decat dupa alocatia pe doua luni. Dar mai mult de atat, ne intorceam fericiti. Fericiti pentru ca i-am facut pe altii fericiti. Nu aveam nevoie de prea multe: o chitara, o multime de voci (nu neaparat bune); in schimb voie buna si veselia caracteristica noua. Mai pe scurt si intr-un cuvant, aveam nevoie de “noi” si atat!

Aparent si teoretic totul s-a terminat cu o ploaie de lacrimi, cand, imbratisati ne leganam pe melodia de la Vama Veche. Practic, totul continua. Un pic altfel; eu aici, ei acolo, altii prin partea cealalta. Si cam atat.
Patru ani am trait, am zambit, ras, plans; am petrecut, am dansat, ne-am bucurat sau ne-am certat. Eram dati afara unul dupa altul sau ascultati impreuna, primind toti.. aceleasi note. Eram ridicati in fata clasei pentru….diverse. Am chiulit si copiat impreuna, mergand pe regula: “toti pentru unul, si unul pentru toti!” Am mers impreuna pana la sfarsitul celor patru ani, cand ii suprprindeam pe altii cu legatura stransa dintre toti. Funia invizibila ne-a tinut stransi legati si dupa; nu s-a deteriorat, acum a devenit doar un pic mai elastica. Ne permite sa ne asfaltam drumul, pentru a ne putea cladi viitorul.
As avea nevoie de alti patru ani pentru a-ti povesti clipele noastre, Radu. Si de o viata pentru a-ti impartasi totul dupa plecarea noastra.
Stiu ca zambesti acum, batrane! Iti aduci aminte tot, nu?
Scriu de departe; si iti scriu tie, draga Radu! Pentru ca mi-e dor de tine.
Nu vreau sa ne uiti. Am fost, suntem si vom fi acolo cu tine. Nu fi suparat ca am plecat, stiu ca ne-ai iubit, chiar daca nu de putine ori lipseam de la intalnirile cu tine, aducand marturii mincinoase; sau fugeam de la locul faptei brusc. Dar trebuia sa ne salvam pielea, Radu! Si tu stii asta, nu?
A trebuit sa ne urmam drumul. Cu fiecare pas descoperim o alta portiune de drum aflata in constructie. De noi depinde finalizarea proiectului.
Dar asta nu inseamna ca te-am uitat. Te-am vizitat anul trecut cand am trecut pe acolo. Fii sigur ca o voi face de fiecare data cand voi avea ocazia. De altfel.. si ei.
La cat de multe ne-ai oferit in cei patru ani de zile cand te-am avut alaturi, nu prea se cuvine sa iti cer ceva, dar indraznesc sfios sa te rog sa nu te schimbi, Radu!

A ta,
Clau.

2:24 AM.

Ma placi. Mai mult decat atat, te-ai indragostit.
De mine, de timp, de o clipa in doi.
De soare si de momentele cu noi.
Mi-ai povestit cum s-a intamplat.

Schita.
Ma intorc si plec.
E clipa in care fac pe nebuna.
Am samanta de drac.
Zambesc triumfator.
Imi desenezi slabiciunea.

Ma cunosti.
Sarutul tau ma doboara. Imbratisarea ma salveaza.
In schimbul unui zambet te-am cunoscut. El te-a ridicat.
Pentru un sarut, m-ai cunoscut.
El mi te-a adus.
Ma inveti sa cresc.

Iti complic existenta, dar nu ma lasi. Iti dau batai de cap, dar nu renunti.
Fac numai tampenii, dar ai grija de mine.
Un inceput fara sfarsit. Dar eu stiam.
Orgoliul si incapatanarea ne-au legat. Eu nu ne dau drumul. Tu ma tii strans de mana.

Ea mi-a spus ca m-ai adus cu picioarele pe pamant. Si eu i-am raspuns ca de fapt m-ai ridicat din nou in lumea mea. Sus. Cu ratiunea sufletului si inima gandului.
Te-am intrebat daca vrei sa vii sa stai cu mine pe planeta mea.
Dar deja ajunsesei.
Ea m-a intrebat ce inseamna toate astea. I-am schitat ceva rapid. Nu stia despre ce e vorba. Am renuntat.

Pot sa rad. Visez.
Ochii-mi sunt dezgoliti de lumina. Lacrimile dor in prezenta ei. Fug, lasandu-i senini si veseli.
Ma inveti, ma ajuti, ma ridici. Imi zambesti.
Sunt libera!
Ma tachinezi. Traim.
Stiu ca nu ma crezi, dar esti groaznic!

E soare in ochii tai. Ti-am zis asta acum ceva timp.
Ai inceput sa razi.
Mi-ai spus ca iesi din joc.
Dar eu nu glumeam.
Am zambit. Urma sa te afunzi mai rau.
Nu realizai. Dar am stiut tot timpul.
Si ai jucat mai intens.
Asa cum mi-am dorit…
..jocul in care niciunul nu pierde.
Am pornit amandoi invingatori.

Te asteptam.
Bine-ai venit!

Dialog cu Timpul.

Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”

5. Iubire in timp.

Vedea iubirea ca pe ceva unic. O vede.
Este.
Sublim.
Este.
Cel mai frumos lucru. Este..
Sufera si e geloasa cand ii vede pe altii. Il vrea langa ea.
E fericita pentru ea. Zambeste bucuroasa cand iubirea e impartasita in mii de parti de ei si de ei.. si de ei..
Se intristeaza cand vede suferinta, aude lacrimi, simte durere..

January, 2009

In timp ce Olala incerca sa se regaseasca si sa se readuca pe frumul cel bun, sa se redreseze si sa continue sa mearga pe o linie dreapta, fara sa derapeze, Jhoanna parea a fi foarte fericita.
“Hey!
Hey!
Sooo, he is Jeremy! And she’s Olala. He’s Darec.
Nice to meet you guys!”
[...]
Jeremy pleaca si ei trei raman. Dupa un timp se reintalnesc.
“Jhoanna esti ok?
Meh, ai vazut cum s-a purtat cand v-a cunoscut. El nu e asa. I don’t know what he was trying to do.
Olala se uita pentru cateva clipe la ea. Isi muta privirea la o secunda mai departe de Jhoanna si priveste in gol, refacand portretul celui ce fusese prezentat ca iubit al celei ce statea trista si stanjenita in fata ei. Din tot ce ii povestise pana atunci, isi formase o oarecare imagine a lui Jeremy, cel care sustinea ca o iubeste, dar intr-un fel aparte: batandu-si joc de ea.
Ridica privirea, ochii Olalei ii intalnesc pe ai Jhoannei, ofteaza si ii repeta ce i-a zis de atatea ori.
“Sincer, I don’t like him. Si cum se poarta cu tine...
El zice ca ma iubeste..”
Olala tace... zambeste ascuns, cu parere de rau.
“Off ce il iubesti tu.. oarbo! Vei realiza intr-o zi ca iti oferi iubirea si el habar nu are sa o aprecieze, sa o pastreze, sa se bucure de ea..”
A incercat de atatea ori sa ii deschida ochii, sa il vada asa cum e el de fapt.
Nu a putut.
Dragostea e oarba. Si e al dracu’ de urat sa suferi din cauza ei.
Pana intr-o noapte cand..

February, 2009

4:00 AM
“Alo!
Alo, ce faci?
Bine. Tu? .. Jhoanna plangi?”
I-a spus multe; tot. Cum a aflat tot, de cealalta, de celelalte, desi nu era nimic nou, cum i-a vorbit... cum face tot ce vrea din ea..
Nu ii placea sa spuna: “Vezi, ti-am zis eu!?!” asa ca Olala nu facea decat sa o asculte si sa o roage sa se linisteasca, sa vorbeasca mai usor.. sa mearga acasa sa doarma.
“Unde esti?
Close to the lake. I’m almost there.
What are you gonna do there? Go home!
No!
Please! Go home! It’s time for you to go to bed!
I can’t sleep!”- ii spune Jhoanna intr-un final.

Timpul a trecut si Jeremy a disparut din peisaj.
Din cand in cand Jhoanna mai primea cate un apel de la o noua ea a lui Jeremy, de fiecare data o alta, geloasa si inchipuita.
I se parea ciudat Olalei, dar va afla pe pielea ei ce inseamna sa fii luata tare de o inchipuita care are senzatia ca multe sunt si se intampla, cand de fapt.. nu e nimic.

March, 2009

Jhoanna a fost capabila intr-un final sa spuna stop. “Tu si eu” al ei nu mai exista. Nu “tu-el si eu-ea”. Tu-altul si eu-tot ea.
Ii povesteste de escapadele ei, de betiile in care cade, de noptile petrecute in patul altora. Olala nu e de accord cu ce face, pentru ca stie prin ce a trecut si o vede oarecum indiferenta la tot ceea ce face; dar o asculta, de fiecare data suprinsa de capacitatea Jhoannei de a face anumite lucruri.
Un lucru o bucura insa; reusea sa se detaseze de ce simtea pentru Jeremy.

September, 2009

A deschis ochii. Nu avea niciun rost sa se mai lase prostita.
Iubeste din nou sau cel putin e fericita cu un el nou, “dragutz.. ok” – se gandeste Olala.
“Se inteleg bine si pare de treaba. Dar parca sunt prea reci.” – isi continua Olala insiruirea gandurilor ei.
Ea este obisnuita cu multa caldura, pasare, apropiere, sufocare prin atingere, iubire din priviri. Asa sunt Ei doi. “Tu si eu” al Olalei.
“Eh, fiecare cum ii place..” – accepta ea.
Olala e fericita. O fericire veche, greu de descris; ceva ce ii apartine; mereu a fost a ei. Stie asta si e de ajuns. Nu e nevoie de niste explicatii oferite celor ce au senzatia ca fericirea nu exista.
Pe dracu’!
Olala stie ca sunt niste fraieri.
Fericirea exista, dar nu o atinge oricine; fericirea e pentru cine si-o doreste si crede in ea. La fel iubirea; iubirea absoluta exista pentru ca ea o traieste, o simte, o venereaza, o adora. E drogul ei.
De partea cealalta a ei, Jhoanna pare foarte hotarata in ceea ce priveste facultatea; despre Danjiel nu vorbesc foarte mult; ii mai vede din cand in cand impreuna; se inteleg bine.

Nu stie ce se va intampla cu Jhoanna, dar stie ca povestea ei nu are final.
Continua sa o scrie si sa o povesteasca cu aceeasi pasiune.
Olala isi continua povestea; iubirea o arde in interior. E focul ce nu se va stinge. Ca o masochista suporta arsurile, ii plac, le accepta si e dependenta de ele; se bucura de ele cu fiecare secunda, minut, ora, sentiment, an, cuvant - toate aruncate pentru a tine focul aprins, pentru a rezista celei mai mari furtuni; sa nu fie ploaie care sa il stinga si vant ce imprastie cenusa.

Saturday, September 26, 2009

1:47 AM
In timp ce ea traieste, vorbeste, povesteste, isi simte si isi scrie povestea-i fara sfarsit, in alt colt al lumii, cel putin o ea sufera pentru el.
Channel plange.

Va urma..

Ma opresc la El.

Iarasi ai venit?
De ce?
Nu incerca sa ma intorci, sa ma mai aduci inapoi. Nu incerca sa mai rastalmacesti lucrurile. Nu incerca sa ma mai chinui; iti pierzi timpul.
Nu plange! Heh, de cate ori am auzit asta de la tine.
Nu plange!!! Ti-am zis. Tu ai ales. Din nou, am respectat decizia ta. Cu greu am facut-o, dar am acceptat-o intr-un final.
Acum eu sunt cea care ia decizii.
Nu! Nici vorba! Nu decid eu pentru tine, niciodata nu am facut-o; in schimb te-am lasat sa iei decizii pentru mine. Acum iau decizii singura: eu pentru mine. Renunta in a incerca sa ma faci sa ma razgndesc, sa imi dau seama de o greseala pe care nu o fac, dupa care sa ma privesti plin de mandrie, orgoliu si cu un zambet ascuns, dar care totusi se citeste pe chipul tau.. sa ma privesti ca pe un trofeu, asa cum ai mai facut-o de doua ori.
A treia e cu noroc. Pentru mine!
Nu sunt ironica!
Cred ca e momentul sa pleci. Nu avem ce sa ne mai spunem.
Da! M-am intalnit cu el, asa cum ti-am zis. Ma astepta acolo, asa cum ti-am spus.
Da! Am fost cu el. Nu inteleg de ce imi ceri atatea explicatii.
Pleaca! Inceteaza sa ma mai cauti. Nu te cunosc!
Ba nu, nu te cunosc! Esti un strain, intelege! El a fost langa mine cand am deschis ochii. Langa el am renascut. Trecutul meu nu e legat de tine. Tot ce imi aduc aminte e legat doar de el. Ziua de ieri e trecutul meu. Trecutul meu e el.
Nu, de data asta nu o sa regret ce fac. De data asta nu fac nimic gresit.
Privirea calda pe care multi o vad, putini o citesc; eu sunt oarba, dar am parte de ea: o simt, o citesc, ma bucur de ea, ma incalzeste si imi da viata, spune totul fara sa o intreb, fara sa imi vorbeasca, fara sa imi ofere raspunsuri. Nu exista intrebari, nu exista raspunsuri. Atingere blanda de care multe au parte, niciuna nu o simte cum o simt eu. Vocea misterioasa, fara rezonanta acustica pe care altii o aud, eu o simt. Stii de ce am parte de toate astea? Pentru ca el e plin de viata, sentimente frumoase, puritate; in sufletul lui e soare. El mi-a spus "Buna dimineata". El mi-a intins mana, pe care multi au atins-o, dar careia nimeni nu i-a simtit forta. Mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic. Mi-a zambit si mi-a spus "Bine ai venit!". M-a primit langa el si nu imi va da drumul.
E un risc pe care mi-l asum. Nici nu stiu daca il pot numi risc. Tot ce stiu e ca.. nu o sa regret.
Ratiune? Nu, nu sunt condusa de ratiune. Eu nu sunt tu; tu recurgi la sentimente doar cand vezi ca ma pierzi; atunci dai dracu' ratiunea si scoti la suprafata ce simti tu cu adevarat. Nici nu stiu ce sa mai cred si nici nu ma voi mai complica cu niste lucruri, cand ma pot bucura de cel mai simplu si in acelasi timp cel mai frumos sentiment. El nu ma raneste. Ma ajuta, nu vezi? Sunt sus, din nou. Chiar mai sus decat obisnuiam sa fiu. Nu imi cere explicatii, nu ma iubeste pentru a-mi face pe plac, o face pentru ca simte. Nu ma cauta impins de orgoliu, ma cauta impins de sentimente.
Pentru noi doi.. e prea tarziu. Chiar tu ai spus-o la un moment dat.
Da, da.. stiu; am mai spus-o si mi-a parut rau.
Acum este diferit.
Te rog sa pleci acum.
Invata sa faci ceea ce nu ai vrut sa ma inveti pe mine. Accepta, mergi mai departe, tine capul sus si iubeste. Daca pe mine nu ai vrut sa ma inveti, renunta la egoism macar pentru propria ta persoana. Daca vei fi egoist si cu tine, inseamna ca ai o problema si trebuie sa o rezolvi. Dar nu veni la mine pentru ajutor.
Stiu, sunt egoista! Dar nu ma cauta; nu voi avea cu ce sa te ajut. Si.. nu ma vei gasi.
Nu! E prea tarziu. Eu am invatat deja. El mi-a fost si imi este profesor.
De ce trebuie sa tot repet? Sunt in crestere, urc pe o scara interminabila, dar nu obosesc. El ma ajuta sa urc tot timpul. Rade de mine cand mai raman in urma, dar nu ma lasa acolo. Ma ia in brate, imi ofera putere, ma saruta si mergem mai departe. Eu in dreptul lui, el in dreptul meu. Niciodata el in fata si eu in spate. Niciodata unul in urma celuilalt, intotdeauna pe aceeasi linie. Si din treapta in treapta caut ceva, gasesc si tind spre altceva, continui sa caut, gasesc si tintesc tot mai sus.
Caut iubire, ceea ce tu nu esti capabil sa imi oferi. Ai renuntat. Caut protectie, ceea ce tu mi-ai oferit, dar ai incetat sa o mai faci. Caut sinceritate, ceea ce la tine nu se mai gaseste. Caut un suflet viu, ceea ce tu nu mai ai. Caut sentimente sincere, de a caror semnificatie tu habar nu ai. Caut realitatea care sa o aduca cu picioarele pe pamant pe visatoarea din mine. Si caut un visator, care face totusi diferenta intre ce e real si ce e vis. Caut realul care ma compenseaza. Caut un suflet pereche, ceea ce tu nu esti pentru mine.
El e dispus sa faca asta. Imi ofera ce credeam ca am pierdut: puritate.
Cu el urc fiecare treapta, cu el descopar iubirea din ce in ce mai pasionala, protectia din ce in ce mai accentuata, sinceritatea ca pe o carte deschisa, viata pe care el mi-a oferit-o, dandu-mi o a doua sansa. Cu el descopar sentimentele sincere ce le cultivam unul pentru celalalt, dar pe care nu le culegem, ci le hranim cu fiecare treapta urcata, ducandu-le la infinit, ele hranindu-ne pofta de celalalt, fara sa ne fie frica de momentul in care nu ar mai creste. Totul este atat de usor langa el; si .. totul este real.
Ziua cultiv vise, noaptea le culeg.. cu el.
Si.. sunt fericita.
M-ai dat la o parte. Dar am gasit o usa deshisa. A mea s-a inchis in urma ta si s-a deschis in fata lui.
Nu, nu am cheia. Oricum nu ti-as oferi-o. Nu o meriti. Cheia e la el si.. nu o cer inapoi. Nu vreau. A inchis usa in urma lui si cheia a aruncat-o. Mi-a dat cheia lui. Am inchis usa dupa ce am intrat si am aruncat cheia. Suntem doar eu si el. Nu putem sa iesim. Nimeni nu poate sa intre.
Nici macar tu.
Nu! Nu! Nu o vei gasi! Cheia e reala doar in ochii nostri. Esti orb. Nu o vei vedea, nu o vei gasi, nu o vei simti daca vei calca pe ea. Poti sa o cauti, dar iti pierzi timpul.
Tu nu vei mai intra inapoi, odata ce ai inchis usa cand ai plecat.
Nu mai spune nimic. Trebuie sa plec.
Sa te iert? Pentru ce? Nu imi aduc aminte de nimic. Nu stiu cine esti. Dar daca tot sustii ca mi-ai facut rau, atunci poti sa stai linistit. Te iert.
Ma duc. El ma asteapta.

Mai stii cand..

-M-ai sarutat prima oara? Si cum ne feream de tatal tau? Fiindu-mi prof, mi-era rusine.
-Pai daca erai panca.
Facand pe suparata, ma sarutai. Stiai ca imi trece.
-Dar tu mai stii, cand ne vedea Gabi cand ne sarutam pe furis?
-Daaaa! Un pusti de 6-7 ani facea misto de noi.
Radeam.
-Mai stii cand ne plimbam de mana pe strada, fara nicio tinta anume?
-Dar tu mai stii cand o minteam pe mamaie? Dadeam orice motiv, mai mult sau mai putin credibil, doar ca sa pot sa stau chiar si 5 minute in plus cu tine. Orice doar sa ma bucur mai mult de tine. Haide pupa-ma!
-Nu vreau! - ma tachinai.
-N-auzi sa ma pupi?
-N-auzi ca nu vreau?
-Haide ma, pupa-ma odata! - si incepeam sa ma smiorcai.
Radeai de mine, ma luai in brate si ma sarutai. Iti placea. Imi placea. Ne placea. "Scapand" din stransoarea bratelor tale (nu vroiai sa imi dai drumul, nu vroiai sa ma pierzi) te-am intrebat amuzata:
-Auzi, dar mai stii cand ne-a vazut profa de info? Te ciupeam de fund.
Rasetele noastre zguduiau linistea camerei.
-Mai stii cand m-ai sunat la 3 dimineata si plangeai in telefon pentru ca ti s-a furat camera?
-Da.. - si ma cuprindea nostalgia provocata de pierderea camerei mele. Uoooofff!
Induiosat de "uooofff" al meu, ma luai in brate si ma sarutai iarasi. Stiam eu ca "uooff" avea sa functioneze. Mereu functiona.
-Te iubesc!
-Si eu te iubesc!
Si ne strangeam in brate, tare de tot. Nu imi dadeai drumul si eu te sarutam intruna.
-Mai stii cand am mers la mare si adormeam tot timpul pe plaja si tu trageai de mine?
-Lasa asta. Trageam de tine, in fiecare dimineata. Erai lenesa; de fapt esti. - si radeai.
-Cin'minute.
Radeam amandoi. Iar el repeta.
-Cin'minute. - radea. Erai asa simpatica.
Ma sarutai iar.
Eram asa fericita. Totul era asa usor langa tine, cu tine.
-Ha, dar mai stii, cand ne-am amuzat cu totii, eu si baietii, ca tu dormeai, fara sa simti cum noi urlam langa tine, cum am aruncat cu sticla in perete, care te-a lovit din greseala? Si tu nu simteai nimic? Haha. Si eu te pupaceam si tu nu simteai nimic.
Incercand sa faci pe suparatul, te bufnea rasul intr-un final.
-Da, si tu, prietena mea, radeai de mine, huh?
-Haaaiiideee maaa! Vino sa te pup!
-Lasa, lasa.
-Hai nu mai fii panc!
Erai mai puternic decat mine, dar imediat te lasai sarutat. Nu dura mult "supararea".
-Auzi, dar il mai stii pe ala de ne tinea teoria carnii sanatoase, tinuta in conditii bune, in loc sa ne dea sa mancam?
-Hai ca pana la urma a fost buuunn.
-Mwah!
-Mai stii cand a cazut Adi de pe scaun, cand ne jucam whist?
-Da, daaaa... asta dupa ce mancam 11 persoane dintr-o oala si doua farfurii.
-Aaaa, cea mai tare faza a fost in vara aia cand a intrat Razvan in alta camera!
-Cand?
-Nu mai stii? Il cauta pe Alex si a crezut ca e in camera noastra. Dar a gresit camera.
-Aaaa. Mai sa il ia ala la bataie.
Camera se umple iarasi de rasetele noastre.
-Mai stii cum se uita toata lumea de pe plaja la tine si la Luci, cand faceati groapa aia in nisip. Parca erati doi copii mici. Sora si fratele.
-Hai taci, nu fii rautacios, ca pana la urma ati ajuns si voi sa faceti cu noi si apoi ne-au ingropat pe mine si pe tine in nisip.
-Nu imi aduc aminte - incerai sa pari convingator.
-Taaacciii ca avem poze. Ha!
Si vazand ca nu e cale de intoarcere, ma sarutaaaaiii.
-Da si cum v-am ingropat noi, apoi, pe tine si pe Luci.
Radeam.
-Da, imi aduc aminte. Ce se uitau aia 4 de pe cearceaf la noi.
-Da si radeau de gafa lu' Alex. - te grabeai sa ma completezi.
-Care?
-Aia cu viermii! - si incepeai sa razi.
Radeam amandoi. Ma sarutai din nou.

Inca ma mai saruti... doar in vise, cand esti al meu; doar atunci mai esti cu mine, langa mine, alaturi de mine; doar atunci te mai simt..
In poze, in amintiri, in visele si sperantele mele, in sufletul meu.. inca esti al meu; vei fi .. mereu.

Mai stii cand...
.. ne iubeam?
Eu inca stiu.. inca sunt dispusa sa te iubesc...

As vrea sa...

..ma trezesc dimineata si sa nu stiu nimic despre tine, sa nu stiu cine esti, ce ai facut, unde te-am cunoscut, sa nu am habar ca te-as fi cunoscut, sa nu stiu ca ar fi fost vreodata ceva intre noi; as vrea sa nu stiu ce ai reprezentat si ce reprezinti pentru mine de 3 ani incoace;
As vrea sa fii un strain; da! Un strain. Sa te vad pe strada ca pe oricare alta persoana, sa nu te cunosc, sa trec pe langa tine ca pe langa orice om obisnuit si sa imi continui drumul..
As vrea sa fiu rece, de piatra, fara nicio urma de sentiment, fara niciun fel de caldura in suflet.. astfel nu as sti ce e durerea..
As vrea sa nu te mai iubesc..
Cu toate astea, nu regret nimic din ceea ce are legatura cu tine.. doar mi-as dori sa fiu amnezica in ceea ce te priveste...
.. atat...
.. ma culc.. poate de maine dimineata voi uita cine esti si ce reprezinti pentru mine in momentul asta;
... sau poate poimaine... peste doua zile?! vreodata??