In lipsa ta.

O pereche de buze frumoase care nu zic nimic, iar in fata o privire trista.. poate ingrijorata; sprancenele incruntate nu o lasa sa ascunda ceea ce gandeste. Un zambet in spatele unui ziar ponositt rasufla usurat in incheierea unei zile fara griji.
Ochii mici si imbatraniti din spatele unei perechi de ochelari la moda si eleganta mainilor, imbraca un mare om.
O figura cunoscuta, in acelasi loc, la aceeasi ora, coboara la aceeasi statie, urca in acelasi metrou, coboara iarasi la aceeasi statie si pleaca cu acelasi autobuz.
Ganduri aleatorii ii zboara prin minte.
Depresia nu poate fi ascunsa nici macar in fata lor.
Analiza textilelor purtate zilnic o duce la disperare.
Raceala unui azi insorit o insufleteste.
A invatat cum sa planga si sa rada in acelasi timp la scena din filmul la care s-ar uita din nou si din nou..
Stresul, o idee comuna in trenul zilnic. Privirile aruncate in gol, gandurile intensificate si neimpartasite celor din jur, grijile zilei de azi si ale urmatoarei.. oamenii care vin si pleaca, cei putini care totusi rama, popularitatea dramatica, neincrederea si dorul, miile de visuri si focul fara fum o aprind in scantei slabe, care izbucnesc la cea mai mica rafala de vant si se sting cu prima picatura din roua diminetii.
Linistea noptii se lasa asupra ei. Si e atat de grea si intensa! Ii era dor sa o simta pana in maduva oaselor.
Frigul care nu ii mai lasa sa stea ca soparlele la soare la o gluma buna si o portie de ras, se abate asupra orasului mult prea mare si aglomerat pentru o mana de om de 1.80; si este pe atat de nervos in zumzetul tuturor, niciodata, nimeni si nimic, tacand.
Ii obliga la hibernare si se inchid inauntru pana la primavara.
Iar eu, eu ma dezbrac de iubire in lipsa ta si cu gandul la pustiul meu, cu un egoism ce depaseste orice limite, te rog sa plangi! Ai pierdut prima ninsoare, vino te rog cu ultima!
Nu va fi prea greu sa ma gasesti intr-un loc pustiu. Orasul, desi niciodata plin, acum e gol de tine, iar mie.. ei bine, mie imi lipseste energia necesara pentru a-l umple.

P.S.: Nu uita sa urmaresti pasii din zapada :)

Biletul.

Pe podea zac norii mai linistiti astazi decat acum doua zile cand au suparat marea. Soarele bate mult mai tare, aici sus, iar cerul e la fel de frumos si linistit ca marea intr-o zi caniculara.
Privesc jocul zilelor trecute prin perdeaua trecuta de vreme. In sfarsit un zambet! 
Un lac de lumini, o mare de oameni si un ocean de locuri care imi trec pe sub ochi ori de cate ori plec si..
“Si ce?
Si atat!” – o tai scurt propriului gand.
De fapt ne desparte!
“Sau va apropie?”
Imi ascult muta gandurile frante pe alocuri. E un pic ciudat cand ceea ce ne apropie ne desparte in acelasi timp.
“Ce?”
Raspunsul e simplu: TOT!
Obsesivi.. se aruca, isi fac planuri, viseaza, asculta, se inraiesc, se dueleaza, pariaza ca si la un joc de noroc; aduc in prim plan fraze ieftine, cuvinte pompoase, lipsite de farmec. Ma plictisesc profund si adorm linistita si usor amuzata, de fiecare data.
Sunt trezita de zgomotul de afara. Unul dintre ei, mai indraznet din fire bate la usa. Din spatele ei, ii raspund scurt:
“E incuiata!
Deschide-o, te rog!
Cheia e la el!”
Deja nu mai sunt prezenta in spatele usii, dar aud cum pasii lui au amutit, curajul de mai devreme evaporandu-se usor.
Ploaia pune stapanire pe loc. Aud cum tuna, totul e prea frumos! Imi place sa lenevesc atunci cand e furtuna.
Iti las un bilet.

“Spune-le sa ma lase pentru ca sunt fericita. Sa nu mai caute o alta cheie pentru ca nu exista dublura si nici iala nu o voi schimba. Sunt jos.. dorm. Trezeste-ma cand te intorci acasa. Vreau sa vin cu tine.

Te iubesc,
C.”

P.S.: Sa nu lasi usa deschisa.