In lipsa ta.

O pereche de buze frumoase care nu zic nimic, iar in fata o privire trista.. poate ingrijorata; sprancenele incruntate nu o lasa sa ascunda ceea ce gandeste. Un zambet in spatele unui ziar ponositt rasufla usurat in incheierea unei zile fara griji.
Ochii mici si imbatraniti din spatele unei perechi de ochelari la moda si eleganta mainilor, imbraca un mare om.
O figura cunoscuta, in acelasi loc, la aceeasi ora, coboara la aceeasi statie, urca in acelasi metrou, coboara iarasi la aceeasi statie si pleaca cu acelasi autobuz.
Ganduri aleatorii ii zboara prin minte.
Depresia nu poate fi ascunsa nici macar in fata lor.
Analiza textilelor purtate zilnic o duce la disperare.
Raceala unui azi insorit o insufleteste.
A invatat cum sa planga si sa rada in acelasi timp la scena din filmul la care s-ar uita din nou si din nou..
Stresul, o idee comuna in trenul zilnic. Privirile aruncate in gol, gandurile intensificate si neimpartasite celor din jur, grijile zilei de azi si ale urmatoarei.. oamenii care vin si pleaca, cei putini care totusi rama, popularitatea dramatica, neincrederea si dorul, miile de visuri si focul fara fum o aprind in scantei slabe, care izbucnesc la cea mai mica rafala de vant si se sting cu prima picatura din roua diminetii.
Linistea noptii se lasa asupra ei. Si e atat de grea si intensa! Ii era dor sa o simta pana in maduva oaselor.
Frigul care nu ii mai lasa sa stea ca soparlele la soare la o gluma buna si o portie de ras, se abate asupra orasului mult prea mare si aglomerat pentru o mana de om de 1.80; si este pe atat de nervos in zumzetul tuturor, niciodata, nimeni si nimic, tacand.
Ii obliga la hibernare si se inchid inauntru pana la primavara.
Iar eu, eu ma dezbrac de iubire in lipsa ta si cu gandul la pustiul meu, cu un egoism ce depaseste orice limite, te rog sa plangi! Ai pierdut prima ninsoare, vino te rog cu ultima!
Nu va fi prea greu sa ma gasesti intr-un loc pustiu. Orasul, desi niciodata plin, acum e gol de tine, iar mie.. ei bine, mie imi lipseste energia necesara pentru a-l umple.

P.S.: Nu uita sa urmaresti pasii din zapada :)

Drumul spre casa.

Urmeaza tacerea dupa o discutie sufocata de nodurile ce le stau in gat amandurora si incheiata de cuvintele scaldate in lacrimi.
-Imi vine sa plang, necrezand unde am ajuns. Si nu mai cred in viata aia linistita de care aveam parte acum ...nu de mult timp. Si chiar daca timpul trece, nu il lasa sa te schimbe.. decat intr-un om mai bun si mai puternic. Nu te lasa prada frustrarilor si racelii ce pe mine ma cuprind zilnic. Continua sa te bucuri de o zi senina si de soarele care iti bate in geam si te face sa zambesti. Nu lasa diminetile sa te prinda trist asa cum ma prind pe mine. Alunga-le cat de repede poti. Nu uita sa iti joci rolul de copil intr-un act serios... invata-ma si pe mine sa fac asta! Din nou!
-Dar stii sa o faci! Esti un copil ca si mine, un copil bun.. matur.
Sunt, asa este... sunt un copil..! - raspunde cu o voce pierduta, mai mult pentru sine.
-Vrea acasa! Desi.. nu am nimic acolo, nu cunosc pe nimeni..
-Acasa... acasa.. ce e acasa? Nu ai pe nimeni acolo? Atunci nu e acasa. Nu ii oferi o conotatie negativa. Acasa e locul unde te regasesti, locul in care, copil fiind, sufletul tau s-a bucurat in imaturitatea ratiunii tale. Acasa e locul unde tu, copilule, o sa alergi de fiecare data, uitandu-ti varsta, grijile, ideea de viitor, asteptarile si idealurile pe care le urmaresti pentru a le atinge departe de casa. Daca nu te simti asa cand mergi in locul ala, daca nu te asteapta nimeni acolo, daca nu te regasesti in nicio imagine a locului, daca nu simti mirosul unei dimineti de iarna in care, in loc sa mergi la scoala, iti prelungeai somnul in patul incalzit in miezul unei nopti reci, daca nu stii ce inseamna o prietenie pierduta in locul ala, daca nu iti aduci aminte de macar o lacrima pe care ai aruncat-o cat colo din te miri ce motiv, daca nu ti-e dor sa adormi prea tarziu in camera mica pentru ca pierdeai timpul cu prietenii tai, daca nu iti e dor de o seara in parcul fara nicio lumina la vremea aia, dar astazi mai frumos ca oricand, daca tu ai senzatia ca locul ala e mai urat ca niciodata, desi este vizibil imbunatatit fata de cum l-ai lasat, daca nu vrei sa ii cunosti imprejurimile pe care nu ai apucat sa le vezi inainte sa il parasesti, pentru ca, intre noi fie vorba, l-ai parasit... atunci inseamna ca acolo nu e acasa. Intelegi?
Ramane mut in fata copilului cu un suflet mai fragil decat ar fi crezut.
-Acum m-ai citit destul. Trebuie sa plec!
-Stai..
-Nu sunt o companie buna, intelegi? Ma simt singura si drept urmare vreau sa fiu singura..
-Dar esti...
Citindu-i cuvantul care nu a prins totusi viata pe buzele lui:
-Inainte sa spui asta, recapituleaza notiunea de acasa..
Inainte sa ii mai spuna ceva, era deja la usa.
-Ma lasi singur?
-..nu te las singur, presupun ca esti singur; daca ai fi acasa nu te-ai simti asa!
Se simte ranit si analizeaza cuvintele care ii rasuna ca o goarna, asurzindu-l ..'daca ai fi acasa nu te-ai simti asa, daca ai fi acasa nu te-ai simti asa' si realizeaza ca, la randul lor, cuvintele lui au ranit-o pe ea.

'ce naiba e acasa?' - isi intreaba gandul si apoi sufletul.
Desi nerostita, intrebarea primeste un raspuns.
-Ai uitat deja ce ti-am zis mai devreme.
Trezit parca la realitate, se uita nedumerit, ea citindu-i intrebarea pe chipul sensibil, dar ascuns.
-Faptul ca te incrunti denota frustrare.
-Unde te duci?
Cu lacrimi in ochi, cu privirea plecata de rusine, ii raspunde pierduta:
-.. acasa..

Cu gandul..
'nu te lasa prada frustrarii si racelii' - la randul lui se pierde in ceata deasa si in gandurile ei, marind pasul pentru a ajunge..acasa.
Din urma perechea de ochi caprui il urmareste cu teama..
'Eh copile, si asta e doar inceputul unui drum tare denivelat. Drumul pana acasa... iti va fi lung, tare lung.'

Fila unui octombrie deprimant.

“Cine esti?
Tu?
Tu nu esti eu!”
Rade in hohote.
“Tu? Tu sa imi spui mie cine esti!?”
Nu recunosc persoana din fata mea. O ating si e rece. E fada, n-are nicio forma, nicio culoare in obraji; decat niste ochi mari si speriati; buzele insangerate de dor, cer ajutor. Vocea muta a ragusit. A trecut ceva timp si nimeni nu o aude. Isi pierde din vlaga.
Chipul asta nu e al meu.
Pasiune, fum, galagie care nu imi asurzeste urechile pentru ca efectiv, sunt in lumea mea.. o sticla goala si un pahar spart.
Sunt pierduta in lumina slaba a camerei de jos. Sentimentul de rusine mi-a trecut. Sunt dependenta de zambetele si buna dispozitia ce au pus stapanire pe loc. Ma regasesc in ritm, ma oglindesc in paharul de vin..; sunt ca un titirez.
Nu ma pot aduna, asa cum nu poti lipi cioburile pentru a reface paharul.
Ma regasesc, de data asta, langa o chitara uitata pe canapea.
Acordul sifonat mi-a ramas intiparit in minte, in incercarea de a canta una din melodiile mele preferate.
Foaia e alba de gandurile inca neasternute.
Scartaitul corzilor imi face semn sa ma opresc.
Ma ridic si plec.
“Nu te mai suport! Eu nu sunt asa!!”
Sunt tot timpul in asteptare.
“Astept sa pleci tu! Vreau sa ma intorc!”
Sunt doar un suflet puternic si sensibil in prezenta lui; absent in lipsa lui; am un suflet mitocan si pervers, dar mai ales rabdator.
Iluziile imi sunt greseli repetate.. iar greselile, doar niste slabiciuni justificate.
Ma ascund in noapte si strig. Asteptam de ceva timp sa fim doar eu si ea..sa ma rastesc, iar ea sa taca, din cand in cand rasufland apasat, nesuportandu-mi reactiile. Acum plange… am suparat-o si imi pare rau. O iau in brate si incep sa pasesc usor cu privirea plecata de rusine.
M-am simtit libera pentru un moment, dar libertatea nu mi-a fost oferita pe gratis.
In viata totul se plateste. Ai primit ceva pe ..gratis pana acum?
Stai linistit, vei plati mai tarziu.
Ma trezesc brusc. Ceasul arata foarte clar: Octombrie 15, 2010, 4:24 AM. Acum inteleg: trenul acela nu exista, in vacanta nu sunt, iar de la lucru nu sunt nici pe departe invoita. Cu gandul la tine mai trece un sfert de ora.
Adorm in sfarsit.
Sper ca atunci cand ma voi trezi, noaptea sa fie o zi mai buna si octombrie sa se fi sfarsit.

Biletul.

Pe podea zac norii mai linistiti astazi decat acum doua zile cand au suparat marea. Soarele bate mult mai tare, aici sus, iar cerul e la fel de frumos si linistit ca marea intr-o zi caniculara.
Privesc jocul zilelor trecute prin perdeaua trecuta de vreme. In sfarsit un zambet! 
Un lac de lumini, o mare de oameni si un ocean de locuri care imi trec pe sub ochi ori de cate ori plec si..
“Si ce?
Si atat!” – o tai scurt propriului gand.
De fapt ne desparte!
“Sau va apropie?”
Imi ascult muta gandurile frante pe alocuri. E un pic ciudat cand ceea ce ne apropie ne desparte in acelasi timp.
“Ce?”
Raspunsul e simplu: TOT!
Obsesivi.. se aruca, isi fac planuri, viseaza, asculta, se inraiesc, se dueleaza, pariaza ca si la un joc de noroc; aduc in prim plan fraze ieftine, cuvinte pompoase, lipsite de farmec. Ma plictisesc profund si adorm linistita si usor amuzata, de fiecare data.
Sunt trezita de zgomotul de afara. Unul dintre ei, mai indraznet din fire bate la usa. Din spatele ei, ii raspund scurt:
“E incuiata!
Deschide-o, te rog!
Cheia e la el!”
Deja nu mai sunt prezenta in spatele usii, dar aud cum pasii lui au amutit, curajul de mai devreme evaporandu-se usor.
Ploaia pune stapanire pe loc. Aud cum tuna, totul e prea frumos! Imi place sa lenevesc atunci cand e furtuna.
Iti las un bilet.

“Spune-le sa ma lase pentru ca sunt fericita. Sa nu mai caute o alta cheie pentru ca nu exista dublura si nici iala nu o voi schimba. Sunt jos.. dorm. Trezeste-ma cand te intorci acasa. Vreau sa vin cu tine.

Te iubesc,
C.”

P.S.: Sa nu lasi usa deschisa.

Unde sunt, suflete?

Zilele astea m-au imbatranit. Astept ceva ce am incetat sa mai astept, iar intre timp am uitat sa mai zambesc. Trecerea parsiva a timpului ma oboseste. Glumele rasuflate ale persoanelor aflate la un metru langa mine ma dezgusta, in timp ce “ihihi” si “ahaha” – urile celorlalti ma enerveaza la culme.
Maschez zambete o data la 2, 3 poate 5 minute in functie de aglomeratie, fara de care, de altfel, nu pot sta. Trebuie!
Ma enerveaza faptul ca nu iti pot raspunde la telefon. Te sun inapoi. Ai uitat sa mai raspunzi. Sau poate ai adormit?
Poate ti-ai dat seama de greseala, ma gandesc.
Sau poate e o pauza pe care ti-o doreai. De fapt, ti-o impuneai!
Eronat!
Suni inapoi.
“Ce faci, iubita mea?”
Ascult buimacita. Te ascult cu dor, desi nu te cunosc. Mi-esti strain, absent dar omniprezent. Si nici macar nu iti mai recunosc chipul. Sau sa fie vocea?
Cunosc ceva, te-am intalnit vreodata?
Vorbesc prostii. Cum sa uit ceva ce iubesc?
Te-am intalnit, dar totul e asa indepartat, incat ma intreb unde e trecutul care stim prea bine ca nu se mai intoarce. A plecat ca apa raului, care le duce pe toate.
Ceasu’-mi sleit de sperante, ramane in urma, dar orele nu se mai intorc. Chipul fericirii tale si saruturile pe care le stiam a da, care ne strapungeau cu sageti ce usor ne gadilau tot corpul, e transparent acum. Nu vad nimic. Iti aud sperantele si dorinta. Iti simt respiratia calda si usor sacadata. Iti vad buzele uscate de emotie si incapatanare. Iti vad ochii atat de plini!
Doare sa nu iti pot atinge ochii, sa nu iti respir aerul, sa nu iti redau culoarea buzelor atat de frumoase.
S-au dus zilele in care stiam sa (ne) iubim si briza marii care cu atata dragoste ne-a imbartisat?
Unde sunt, suflete?
Unde esti, ce faci? Cum iti suna ochii? Cat de muta iti e vocea? Ce culoare (mai) au buzele tale?
Inca te doare, suflete?
Ma invart intr-un cerc, cu care m-am obisnuit. Nu mai ametesc, dar ma doare captivitatea. Vreau sa ies!
Singura, lipsita de vlaga, ma arunc cu capul inainte, in speranta unei (alte) greseli care sa ma arunce in bratele tale.
Nu ma mai suport eu. Atat de prefacuta sunt!
Unde ti-e zambetul de altadat’ si ce ai facut cu cheia sperantelor mele?
Unde sunt, suflete?
Nu am stare, nu imi gasesc locul; ma vand in fumul de tigara si ceata noptii, pe cateva zambete, o gluma buna, putin alcool si o imbratisare.
Ma intorc acasa si ma afund in cartea pe care o traiesc la fel de intens ca si clipele cu tine. Ma ascund in visul, care ma (a)duce de fiecare data langa tine. Ma las in bataia vantului, in speranta regasirii noastre.
Unde suntem, suflete?
Te vad fugitiv, ca intotdeauna.
“Adu-mi realitatea din vis!”

Lupta cu timpul.

Nu-i da pace. Lumina ce paseste usor prin gemuletul de sus al camerei o deranjeaza si ii vine sa planga in fiecare diminieata cand ii simte prezenta.
Se afunda si mai tare in perna, lasand doar un mic loc ce poate fi patruns de lumina si pe unde sa poata respira. Nu mai poate sa doarma, dar refuza a se ridica din pat.
Iarasi a plans in vis.

- Cine-s mai frumosi? Oamenii? Ploaia?
- Oamenii in ploaie..
- O sa ii ploua pe aripi?
- … caci aripile lui te imbratiseaza..
- O sa le ploua zborul.
- Chiar ploua infernal
- .. ei se iubeau.”

Cele trei voci slabe s-au pierdut de ceva timp in intunericul noptii. Dar persista in jurul ei, caldura cuvintelor protejand-o.
A rapit-o cum o face pe fiecare zi. Ce ironie! Uraste ziua de fiecare data cand ii fura intunericul, linistea, ploaia tarzie din noapte, caldura rece si respiratia umeda a printesei negre..; si totusi fara zi, ea nu ar fi.
Ii tine companie de fiecare data, plangandu-se de oboseala acumulata de atata timp incoace.
E 5:00 AM, din nou. Vrea sa inchida ochii, insa ii e teama; de un vis nou si urat, de o lacrima abundenta si rece, de o poza veche ce tot revine, de o replica dura, niciodata spusa! Ii e teama de o noua zi.
Secundele sunt multe, minutele se imputineaza, orele se reduc de 60 de ori, zilele devin tot mai putine. Saptamanile apar o data la 7 zile, iar lunile din ce in ce mai rar. Ca sa nu mai vorbim de ani.. Cand era mica timpul parea mai mare, mai lung, mai puternic in fata… timpului?! Ce prostie! Lupta se da timp si timp. Undeva la mijloc e ea; sunt ei!
Este mereu grabita; fuge, cauta, plange, striga; poate din cauza asta se grabeste timpul. Si-a asumat un rol mult prea periculos pentru ea; a preluat controlul, totodata pierzandul, nefiind capabila de un control chibzuit. Si timpul incearca sa tina, alaturi de ea, pasul alert, tot mai alert cu fiecare zi. Inconstienta, s-a grabit.
Singura, priveste spre cer.
Inchide ochii usor si se lasa in voia lor: visului de care nu ii mai pasa si noptii, pe care o indrageste enorm, dar care fuge mereu de ea. Se lasa in voia lui: timpului, acum dur din cauza ei. A pierdut lupta in fata lui; un moft pe care il regreta, un control pe care nu trebuia sa si-l doreasca. Isi doreste sa-l convinga sa se dea inapoi. Insa el e necrutator.
Ii ploua sub pleoape. Se lasa in voia lacrimilor batrane, trecute de timp.
“Oare e prea tarziu?!”
Ar trebui sa invete sa acorde timp.. timpului.
.. daca mai este timp..

Scrisoare de departe.

Ruinele, azi “corpul nou”.
Imi pare rau de voi, cei care nu stiti ce inseamna curiozitatea de a explora un loc nou si urat. Dar ce frumos imi mai parea! Asa.. plin de mister. Mi se facea inima cat un purice. Nu era nimeni acolo. Ciment, praf, si tavane cazute; geamuri.. nu, usi.. nu! Frumoase, locuri frumoase! Curiozitatea unui loc inspaimantator, pentru unii sau pentru altii, satisfactia unei tigari fumate pe ascuns acolo. Pentru ca nu aveai voie acolo.

Fuga pe o ploaie torentiala, prin clasa a 12-a; fuga de un profesor si intalnirea (imediata gandului anterior) cu dansul sau cu dansa.
“Diaconescu, iti scad eu nota la purtare!”
Am ras si am mers mai departe, eventual la urmatoarea ora, gandidu-ma: “Ba, ce proasta sunt!”
Dand un pic timpul inapoi, prin clasa a 9-a..
“Claudia, engleza nu-ti mai place, nu?”
A urmat un moment cu mine insami, asemanator celui de mai sus.
Indepartat moment, rusinos la momentul acela (cand, aparent recuperam orele intr-o zi de sambata), poate din cauza respectului pe care i-l purtam doamnei profesoare. Acum mi se pare amuzant si sunt sigura ca nici dansa nu imi poarta pica. Probabil nici nu mai tine minte.
Clasa a 9-a a adus in locul ala numai genii. Eram buni la toate: la romana, la mate, la geografie si istorie, la logica, la engleza si franceza, la fizica si la chimie. La biologie nu. Am fost varza de la inceput si ne-am murat pe parcurs. Pana prin semestrul al doilea cand au inceput sa ne cunoasca domnii profesori si nu a mai mers vrajeala “olimpicilor” din noi.
“Eram de vis!” – cum ar fi spus un vechi “prieten”, care.. atunci cand tot liceul a plecat acasa pentru ca era un fel de pana de curent (adica nu mai era lumina in toata scoala!), ne-a tinut in clasa si ne-a dat sa rezolvam o problema. Ca sa vedem ce scria la tabla, a scos lanterna si a grait: “Sa se faca lumina!”.. si luminati am ramas (in ale informaticii).

“Ba, Barbuica, tu esti sanatos la cap?” – raspunsul la intrebarea domnului profesor, director la vremea aceea, cu privirea blocata si cu degetul arand spre nicaieri, nu a incetat sa apara si a constat in hohote de ras din partea noastra si intr-o privire tare nedumerita, plictisita, convingatoare a elevului in cauza.
Ce mai radeam.
Si ce frustrati am fost pentru ca patru ani de zile, am reusit sa ii copiem pe toti (e momentul adevarului, da!), mai putin pe profesorul de religie. A fost de-a dreptul strigator la cer!

Colindele, plimbarile in parc, nervii intinsi la maxim, si corectitudinea de care prea putini au dat dovada.
“Diaconescu, Barbu, dati-va jos de acolo!” – aparent nu aveam voie sa ne urcam pe geam, la etajul 1 al Internat-ului, pentru a .. manca cirese. Pentru ca ramanea dirigu’ fara cirese. “Urla” la noi sa ne miscam de acolo, pentru ca la intoarcerea din pauza sa-l gasim.. cocotat. Si apoi radea nevinovat ca un copil prins cu nazbatia si in acelasi timp ironic: “Na ca v-am facut-o!”
Si ce frumoase erau momentele in care chiuleam si, nevinovati, sunam:
“Domn’ diriginte, suntem la Napolli, veniti?
Da ma, dar vin la 13:30, dupa ce se suna. Sunt inchis in laborator, singur, cu catalagul. Am ora cu voi, ati uitat?”
Si ce il mai compatimeam pentru toate cate facea pentru noi. L-am indragit asa tare pe omul ala. Ne invata cum sa mintim: “Pai bine mai desteptilor, de ce nu ati spus ca ati venit toti dimineata la laborator? Si gata! ~ Aaaa, la asta nu ne-am gandit! ~ Tot eu sa va invat, ma?”
Multe sunt momentele alaturi de dansul si nu numai, scurt e timpul pentru a le enumera; dar pentru a le trai din nou.. pe toate?!? Cu siguranta as face asta de mi s-ar oferi posibilitatea.

In 2008, pe 1 Martie, am invatat ca prietenii fac minuni, iar in octombrie 2009 am aflat ca tot ei te si doboara. Dar ti-e dor de ei. Si te intrebi de ce. Doar nu vrei sa treci prin aceleasi momente si apoi sa iti iei iar teapa?! Ba da, asta vrei si stii ca daca te-ai intoarce inapoi, ai urma (repet!) exact acelasi drum.
Da, tot drumul ala, zilnic. L-ai fi facut cu ochii inchisi. Te trezeai imediat cand simteai mirosul covrigilor calzi de pe Dinu Lipatti. Ca ce buni mai erau!
Sau fructele si covrigii in zilele friguroase de iarna, cand ne intorceam acasa cu buzunarele mai pline decat dupa alocatia pe doua luni. Dar mai mult de atat, ne intorceam fericiti. Fericiti pentru ca i-am facut pe altii fericiti. Nu aveam nevoie de prea multe: o chitara, o multime de voci (nu neaparat bune); in schimb voie buna si veselia caracteristica noua. Mai pe scurt si intr-un cuvant, aveam nevoie de “noi” si atat!

Aparent si teoretic totul s-a terminat cu o ploaie de lacrimi, cand, imbratisati ne leganam pe melodia de la Vama Veche. Practic, totul continua. Un pic altfel; eu aici, ei acolo, altii prin partea cealalta. Si cam atat.
Patru ani am trait, am zambit, ras, plans; am petrecut, am dansat, ne-am bucurat sau ne-am certat. Eram dati afara unul dupa altul sau ascultati impreuna, primind toti.. aceleasi note. Eram ridicati in fata clasei pentru….diverse. Am chiulit si copiat impreuna, mergand pe regula: “toti pentru unul, si unul pentru toti!” Am mers impreuna pana la sfarsitul celor patru ani, cand ii suprprindeam pe altii cu legatura stransa dintre toti. Funia invizibila ne-a tinut stransi legati si dupa; nu s-a deteriorat, acum a devenit doar un pic mai elastica. Ne permite sa ne asfaltam drumul, pentru a ne putea cladi viitorul.
As avea nevoie de alti patru ani pentru a-ti povesti clipele noastre, Radu. Si de o viata pentru a-ti impartasi totul dupa plecarea noastra.
Stiu ca zambesti acum, batrane! Iti aduci aminte tot, nu?
Scriu de departe; si iti scriu tie, draga Radu! Pentru ca mi-e dor de tine.
Nu vreau sa ne uiti. Am fost, suntem si vom fi acolo cu tine. Nu fi suparat ca am plecat, stiu ca ne-ai iubit, chiar daca nu de putine ori lipseam de la intalnirile cu tine, aducand marturii mincinoase; sau fugeam de la locul faptei brusc. Dar trebuia sa ne salvam pielea, Radu! Si tu stii asta, nu?
A trebuit sa ne urmam drumul. Cu fiecare pas descoperim o alta portiune de drum aflata in constructie. De noi depinde finalizarea proiectului.
Dar asta nu inseamna ca te-am uitat. Te-am vizitat anul trecut cand am trecut pe acolo. Fii sigur ca o voi face de fiecare data cand voi avea ocazia. De altfel.. si ei.
La cat de multe ne-ai oferit in cei patru ani de zile cand te-am avut alaturi, nu prea se cuvine sa iti cer ceva, dar indraznesc sfios sa te rog sa nu te schimbi, Radu!

A ta,
Clau.

Un ultim sfarsit.

Si strig, ma doare! Fug, ma agit!
Si urlu! Te strig! Unde esti?
“Aici!”
Ma minti! M-ai uitat.
“Te iubesc!” – mi-amintesti.
Nu te cred, dar ea te vea.
Sunt a ta..
Sunt a ta!
Dar iarasi strig! Nu te ating. Nu ma auzi si iar ma sting..
Cuvinte rele iti rostesc. Imi place sa te ranesc.
Te perpelesti. Imi place sa te privesc cand te chinui, plangi, strigi, ceri ajutor.
Ajunge, ajunge!
Imi spui - “Plec!”
Te rog, pleaca!
Rasuflu usurata.
Azi am fost eliberata.

Sfarsit.

Sunt pete de sange. M-am taiat cu lacrimi ca hartia. Taioase si adanci. Ce ma ustura!!
Si curg siroaie pe obraji patati timp. Ma doare greutatea lor!
Imi sterg pistruii pictati in vreme calda.
Si uite-l cum rasare! Cum sa ma mai bucur de el?
Aduna-mi lacrimile si da-mi-le inapoi. Le arunc spre soare si il las sa le ploua iarasi peste mine.
Daca va fi sa mai plang pentru cineva,
Tot pentru tine as plange.
Nu fi trist, nu scriu despre el,
Pentru ca scriu despre mine.
M-am dezbracat in fata ta.
Am pierdut trenul. Si nu am pe cine sa dau vina.
Acum mi-e rusine. Ma arunc in gol si iti spun “la revedere”.
Cu lacrimi albastre ti-am scrijelit biletul de adio.
De fapt ti-am scris povestea din mine,
Pentru ca scriu despre tine.
Si cu lacrimi de sange te rog sa te gandesti din cand in cand la mine.

Recapitulare.

Unde e copilul ce mergea pe role?
Au orbit ochii in care ma oglindeam zilnic ca in izvorul din zilele fierbinti de vara?
S-a stins lumina ce a ajuns sa ne doara in timp? Strapungea secretele noastre. Le lasa libere, in voia lor, in vazul tuturor. S-a lasat intunericul ce a cusut legatura, ne-a recuperat si ascuns secretele, ne-a lasat liberi in voia impulsului, ne-a impins spre pacat si ne-a lasat prada tentatiei.
Cerul credea ca te stie. Am avut incredere in tine si la fel am crezut si eu. Cu siguranta te credeam adevarat.. in orice colt de spatiu.
Acum, in visul cel mai mic, tu esti afara. Nu te mai gasesc. Ochii-ti stralucesc in aceleasi reflectii, acum mult mai slabe. Strazile pastreaza urmele pasilor tai. Si umbrele imi arata poza cea mare. Soarele iti pastreaza chipul vesel si ploaia-mi arunca in brate toate lacrimile pe care le-am varsat.
Valurile isi revarsa furia asupra mea si simt durere. Marea ma iubea.

Recunosti zidul ala vechi?
Inca pastreaza cuvintele scrijelite cu mult timp in urma: “te-am iubit, te iubesc si te voi iubi.”

Post-mortem.

Isi ridica pleoapele grele de lacrimi. Acum paseste incet, nu vrea sa deranjeze pe nimeni. Fluturii zboara in culori sub cerul de culoarea pijamalelor intacte. Aripile frante zac intr-un colt, de cateva luni uitate. Sufla. Praful o raneste si da inapoi. Nu renunta. Ele o vor ajuta sa zboare din nou. Nu plange; stie ca lacrimile din trecut sunt taria ei din prezent. Si lacrimile nu ii vor mai aduce ceva inapoi. Linistea locului o enerveaza; dar ramasese singura de mult timp. Podeaua nepasita de ani buni scartaie si singuratatea o sperie. Peretii reci o gonesc, usa deschisa la perete o indeamna sa plece cat mai are timp.
A fost un somn lung. Deschide geamul cu greu. E primavara din nou si totul schimbat. Sentimentele o regasesc; amintirile o napadesc si priveste inapoi. Nu poate sa accepte sau sa treaca peste, zambeste monoton, isi lipeste aripile la loc si .. pleaca unde ar fi trebuit sa plece inca din ziua aia, cand s-a blocat in fata masinii. La pamant rapusa, a vazut cerul mai clar ca niciodata.
Atunci a zambit fara speranta; vantul a strapuns-o si a inchis ochii speriata de un albastru crud.
Acum a gasit curajul de a-i deschide. In lumina isi recapata stralucirea si aripile proaspat slefuite isi iau zborul.
Unde?

Lumea prin ochii unui copil.

Tu ce crezi ca e in spatele cerului?
Nu stiu..
Eu cred ca e alta lume.
Pai este o alta lume.
De unde stii?
Pai mai sunt atatea planete..
Pai lasa ca ele sunt sub cer. Toate stelele si toata galaxia sunt sub cer. Dar deasupra lui, oare ce e?
Mda..
Cand eram mica imi imaginam ca noi oamenii si toate blocurile, strazile, masinile, tot, tot, tot, suntem niste piese de Lego si un copil mare, mare se joaca cu noi. El ne adoarme, el ne da sa mancam, el ne imbraca. Dar el e mare, asa ca Gulliver in tara piticilor stii?
Da..
Auzi?
Da.
Dar daca pamantul e rotund, atunci si cerul e tot rotund?
Pai, da.. sau poate e patrat.
Crezi?
Da.
Bine, si atunci ce e dupa cer?
Dumnezeu cred.
Pai si Dracu’ unde e?
Sub pamant, nu?
Nuu, nu are cum sa fie acolo! Sub pamant inseamna in interior de tot. Nu e acolo. Cred ca e sub cer, adica sub latura de jos, ca ai zis ca e patrat nu?
Da, da! Acolo e!
Pai si dar cum naiba.. daca Dracu’ merge asa pe latura si apoi urca pe langa inaltime..
Ajunge in Rai!
Dar el nu sta intr-un cazan?
Eh sta in cazan, nu sta in niciun cazan!
Pai nu prepara tot felul de substante?
Ce substante? Ii arde pe pacatosi. Asa ca mine.
Lasa ca tu vii in Rai cu mine.
Eh, crezi ca e asa usor?
Lasa, ca iti pun eu o pila buna, o sa vezi!
Da?
Da!
Bine!
Stii in ce e imbracat Dumnezeu?
Nu, in ce?
Pai are o haina luuuunga si larga. E alba. Si cred ca pe alocuri are niste nunate de mov.
Mov? De ce?
Nu stiu, asa cred eu. Si e mare, inalt, puternic. Are barba alba si nu foarte lunga. Si parul lung, ca de rocker asa. Dar ma intreb de ce e descult..
E descult?
Da.. oare nu are bani sa cumpere de incaltat? Sau e prea cald in Rai?
Poate nu are nevoie.
Poate.. daca sta pe cer.. peste nori, nu are nevoie. Cred ca Dumnezeu e fericit.
De ce crezi asta? Uite, sunt atatia oameni rai in lume.
Da, dar El i-a creat. Inseamna ca a vrut. Asa cum ne-a creat, are puterea sa ne distruga.
Pe toti?
Pe toti, da.. dar nu vrea. Daca vroia, o facea, nu crezi?
Pai dar sunt multi oameni nevinovati.
Dar El ne-a creat ma! Suntem ai Lui. Copiii Lui. Suntem toti frati. Unul pentru toti si toti pentru unul.

We love YorkU.

Intrebare: Iti place la York?

La initiativa a trei oameni (Gillian Fajertag, Mirna Thomas, Lisa-Anne De Buono), s-a creat “locul”, pagina, grupul. Etc, unde noi (ai lui YorkU) ne impartasim trairile, experientele mai mult sau mai putin obisnuite traite la YorkU, evident. Dragut, zic.

Claudia (adica eu) a vazut miercuri la Blueberry Hill, la toaleta fiind si spalandu-se pe maini (detalii), o fata. In oglinda o vede pe tipa intrand. Nimic neobisnuit pana cand i-a zarit paharul de bere din mana. Inteleg ca era St. Patrick’s Day(=toata lumea in campus era beata), dar ce doamne iarta-ma facea fata aia cu berea la baie? Se cam clatina, i-a luat ceva timp pana a intrat intr-una dintre cabine?! A asezat paharul pe bazin si.. ma rog, Claudia a iesit din baie. Cateva minute mai tarziu o vede si pe tipa iesind. Parca scotea flacari pe nas. Se uita cu atat ura la ea. Ahhh, era (tot) cu paharul de bere, la fel de plin. De ce se uita urat la Clau? Sau poate avea un defect si de fapt nu se uita la ea?!?!
Later Edit: Sergiu: Ehhh, poate vrea sa bea o bere in timp ce se ****.

Barbara ne marturiseste cum marti, in casa scarii la Bethune, zareste un.. prezervativ! Folosit! Desigur, este de admirat faptul ca studentii se protejeaza. A venit primavera. In camera deja e mult prea cald “for science”.

Laura Lamaie Lemon, a ramas socata in Februarie cand a vazut “o fata incaltata in pantofi de piele cu cele mai inalte tocuri realizate vreodata si cu.. fundul –atarnand- in toata splendoarea lui pe sub fustita ei.” Hey, Laura, trebuie sa fii pitzipoanca sexy tot timpul. Pentru asta nu exista sezon rece. Acum ca a venit primavera, watch out! Poate o vezi naked, pe undeva prin campus.

Indreptandu-ne un pic atentia si catre tehnologie, Nicholas ne-a vorbit despre “specimenele perfecte” pe care le detine YorkU si de care noi ne bucuram zilnic. Unul dintre calculatorele de la Scott Library nu funtiona “properly”. Mesajul pe ecran suna cam asa “Incorrect password. Number of incorrect passwords attempt: A”. Acum, nah, mie nu mi s-a intamplat sa dau peste un specimen ¡¡¡asa!!! dereglat, dar intrebare mea e: Doar unul dintre calculatoare?? Eh, Nicholas, Scott e plin de astfel de specimene.
Later Edit: Adu-ti laptopul de acasa. Sau, daca nu iti plac greutatile, mergi la Gauss Lab sau CSE Lab (cu ele sunt eu familiarizata). Nu o sa iti para rau, decat daca nu ai account :D. Ca sa nu mai pierzi timpul, iti spun ca nu-ti poti face account decat daca ai vreun curs care necesita prezenta ta la unul dintre laboratoare.

Mda, hai sa vorbim despre bani. Mai mult sau mai putin. Kriss Sunca Bacon i-a vazut pe cei de la CUPE 3903 in Vari Hall. Kriss, nu protestau. Ar fi chiar culmea, ca dupa ce ne-au tinut 3 luni in greva anul trecut, acum sa protesteze, iar?!?!?! De fapt ei sarbatoreau: “On Friday January 29th, one year after the day CUPE 3903 was legislated back to work, the democratic committee of the union organized a small event to commemorate the one year anniversary.” Imi pare rau ca nu i-am vazut. Mi-era dor sa ma uit urat la ei si sa ii injur printre dinti.

Ibrahim se plimba prin CLH, cand vede un automat care avea geamul spart si toate ciocolatelele (except one) disparusera. Tine sa mentioneze ca el nu a luat niciuna (adica sa se jure ca el nu s-a atins de ele, de parca l-ar fi acuzat cineva). Nu stiu de fapt de ce e asa ingrijorat. In Romania, ar fi disparut masinaria cu totul. Ah si cu geamul intreg.

Anisa a vazut persoane care “se trageau” in poza in fata la Vari Hall. Era o nunta, cica. Tine sa mentioneze niste detalii: mireasa isi retusa machiajul (asa si?!), iar domnisoarele de onoare purtau rochii negre si aveau buchete de flori negre. Ok, ok! Mdeah, nunta sau inmormantare, mi-e totuna. Asadar, totul capata un sens acum.

Omar a vazut saptamana trecut un tip care arata homeless (lol, ce o fi asa ciudat; majoritatea arata asa; le place pentru ca e cool, nigger!) care dormea pe un fotoliu la Scott. Din nou, nimic neobisnuit. Cu totii dormim acolo cel putin o data. Am zis, cel putin!!! Partea amuzanta e ca tipul radea foarte tare si vorbea in somn. Ok, sunt sigura ca a avut parte de un somn profund si tare bun!

Intrebare-Raspuns: Desigur! De ce nu mi-ar placea? Avem “di tati” acolo! :D
Mai noi, au bagat in stoc pantalonasi scurti si bluzite decoltate. Cu siguranta, “examinatorii” sunt la datorie!

Draga C.,

Ne cunoastem de atata timp. Nu inteleg de ce in ultima vreme te-ai purtat asa ciudat.
Esti rece. Orice problema aveam, o rezolvam impreuna. Comunicarea era cea mai buna cale. Nu asa spuneai?
De ce imi intorci spatele acum?
M-am saturat de jocul asta. Imi pare rau. Stiu ca te-am cam neglijat. Esti suparata, nu?
Nu prea ajuta, dar stii ca imi pasa. In cate parti sa ma impart si eu? Sunt trasa in dreapta de Responsabilitate, in stanga de Maturitate, in fata de Seriozitate si in spate de Organizare. Ma duc de fiecare data dupa ele, incerc sa le urmez. Am nevoie de ele sa ma traga in sus, cand Esec incearca sa ma traga in jos. Intelegi? Dar asta nu inseamna ca te-am uitat, la naiba!

Totusi, nu cred ca sunt singura care trebuie sa fie invinuita. Tu? Cu tine cum ramane? Si tu te-ai indepartat de mine, mai ales in ultimii doi ani. Pas cu pas, pleci usor. Si eu nu te-am gonit in niciun moment!!! Sa iti aduc aminte de momentele in care te imploram sa ramai, sa nu pleci??? Te-ai intors la mine si mi-ai spus clar si raspicat ca nu ma mai vrei. Si ai trantit usa. De fiecare data. Pentru ca nu doar o data mi-ai spus asta. Te mai intorci. Nu ai plecat. Refuz sa cred. De ce nu spui nimic?
De ce il lasi pe Spate sa imi vorbeasca, atunci cand eu vreau sa vorbesc cu tine?
Astazi pareai a fi mai aproape de mine. Sa fi fost Zi si Soare de vina? Te-au influentat ei?
Nu stiu, dar mi-e asa dor de Clipe.. ce frumoase erau! Si de Timp. Era de nepretuit!

Stiu ca am facut cateva greseli, dar nu credeam ca in final avea sa fie asa. Nu le credeam atat de grave. Nu m-am intrebat niciodata cat “o sa mai tina?” pentru ca nu am crezut intr-un sfarsit. Acum ca vrei sa pleci (nu ai plecat inca, nu?) simt ca imi lipseste ceva.

Te iubesc si sunt atat de trista. Tu chiar nu mai simti nimic pentru mine?
Minte si Suflet nu te pot uita. Ochi nu inceteaza a te privi cum te indepartezi si plange. Gura urla de durere. Buza te cheama inapoi si Mana incearca sa te mai atinga, sa te prinda. Pe Picior il doare de cand a cazut la ski. Ai uitat ca nu poate sa alerge?

Cu dor,
A ta C.

P.S.: iti trimit poza cu Noi, de azi. Vreau sa iti aduca aminte de ziua asta petrecuta impreuna, de noi doua.. Copilarie!

Definitia iubirii?!

Le dau dreptate profilor de la facultate, care nu de putine ori au spus: “Wiki is garbage! Don’t use wiki.” Intuitia ma determina sa cred ca wiki inseamna acelasi lucru pentru profesorii respectivi, dar din motive total diferite.

Yes, wiki is garbage! Da, intrebati-o pe wiki si va va raspunde despre dragoste, a se intelege iubire ca “sinonim absolut”. Am intrat din curiozitate, sa vad si eu care e definitia iubirii.

"Deci nu din cauza ca esti in vreun impas existential in care iti pui la indoiala toate trairile de pana atunci?”
Ba da! Ba da, Alex! BA DA!!
Pentru ca eu insami am ajuns sa ma intreb: stiu ce e iubirea? O simt sau doar cred ca o simt? Ce inseamna de fapt? Stim noi de fapt sa iubim? Stim noi ce inseamna sa iubesti? De unde stim ca iubim daca noi nu stim definitia iubirii?
De ce ai vorbi despre iubire? Ma indoiesc ca cineva poate sa explice asa ceva in cuvinte. E ceva ce se simte, auzim in versuri. Cu riscul de a parea cliché, dar chiar “nu se exprima in cuvinte, ci se simte.” Si atunci de ce incearca unul sau altul sa o contureze cu ajutorul unor cuvinte, aparent frumoase; cuvintele le poti simti?

“Clau, nu te supara pe bietii oameni de la wikipedia care au incercat sa caute cea mai larg folosita descriere a iubirii: ei se bazeaza pe studii psihologice in care au fost intrebati cateva mii de indivizi.”
Dar ce imi pasa mie de studiile lor psihologice? Sufletul meu e rezultat al studiilor? NU! Mintea mea? NU! Sentimentele mele? NU! Ale voastre sau ale miilor de indivizi? NU! NU! NU!
In schimb studiile lor sunt rezultate ale exprimarii sentimentelor noastre, descrierii sufletelor noastre, dezgolirilor mintilor noastre!
Dar da cu rest! Rezultatele oferite de ei, raspunsurile lor nu vor fi niciodata exacte (vorbim in materie de iubire). Sufletul nu vorbeste, el simte, da? Atunci cum te astepti la vreo explicatie (logica) din partea unui amarat care, fizic vorbind, nu exista?! Sufletul, ma!
Totul se bazeaza pe niste presupuneri, care la randul lor nu au nicio baza. Pentru ca noi de fapt nu avem habar despre ce vorbim.
Nu poti generaliza ceea ce eu simt, cred, vad, ascult (a nu se confunda verbul “a asculta” cu verbul “a auzi”).
Nu sunt suparata pe “bietii oameni de la Wikipedia”, dar in locul lor la “search for love”, as intoarce “Page not found!!!!” – cu patru semne de exclamare, da!
Ei o lalaie mult prea mult pe un subiect complex, nedefinit (nu ca “termenul nu e clar definit”, nu e definit deloc!). Rezultate exacte apar intr-o stiinta exacta (e.g. matematica). Iubirea nu e o stiinta, in primul rand, ca sa nu mai vorbim de exactitate.
“Neurobiologic s-a constatat că intensitatea biocurenţilor din anumite zone cerebrale devin mai active fără a putea localiza clar un centru nervos al iubirii în creier, acest fenomen este corelat cu modificări biochimice care determină reacţiile biologice care devin tot mai intense, influenţând comportamentul, gândirea lucidă.” – de cate ori trebuie sa citesti asta ca o sa intelegi?

Sunt doua categorii de oameni: cei care cred in iubire si cei care nu cred in iubire, cea din urma fiind cea dintai cu un procentaj relativ mai mare. In prima categorie se incadreaza: oamenii care cred in iubire, dar care nu o ating niciodata; oamenii care cred in iubire si care cred ca au atins-o si oamenii care cred in iubire si care chiar au atins-o. Din pacate din ultima subcategorie, facem parte foarte putini.
Facem? Da, facem. Tind sa cred ca am atins-o.
Acum, iti dau dreptate, Alex!
“Analizand cele zise de tine... din start pot sa spun ca cea de-a treia subcategorie este inclusa de a doua.” Adevarat!
Acum.. nu pot sa-mi justific apartenenta la ultima subcategorie pentru ca.. (cu riscul de a ma repeta; lame!) nu se poate; asta simt eu si nu sunt in stare sa exprim in cuvinte. Dar vad, simt, aud.
Punct.

“Esti o fata cu un suflet complex! Cum intelegi tu fericirea? Fericire = iubire?”
O intrebare… buna! Fericirea e ca si iubirea (cica dragoste de sine, romantica, de familie, platonica, fata de Divinitate! – de acord, dar cum Doamne iarta-ma explici tu dragostea romantica? Ma depaseste). Cum spuneam, daca iubirea e de mai multe feluri, fericirea e la fel.
Fericita sunt cand iau o nota mare. Sau e doar o stare de multumire si satisfactie personala?
Fericita sunt ca a venit primavera. Sau asta e o stare de bine?
Fericita sunt ca a castigat Canada medalia de aur la hockey. Sau aste e doar o stare de satisfactie?
Probabil nu am reusit decat sa imi pun alta intrebare.
Ce e fericirea?
Desi e evident ca exista mai multe categorii, atat ale iubirii cat si ale fericirii, nu as pune semn de egalitate intre ele. Pe cat de bine se pot include, pe atat de bine se pot exclude.
E.g: El o iubeste. Ea nu il iubeste. Deci, el nu e fericit (sentimental vorbind).
E.g*: Ei se iubesc. Ei sunt fericiti (din nou, sentimental vorbind).
In ambele situatii pot fi sau nu fericiti pe alte planuri. Si? Inseamna asta fericire deplina? NU!

Du-te pe wiki, “insert” love. Si o sa vezi “Definitions”.
Oamenii astia sunt cucu, pe cuvant. Dar presupun ca frustrarea mea in ceea ce priveste ignoranta lor la adresa “iubirii” nu o sa schimbe cu nimic, nici pagina de web, nici dorinta lor de a ne ajuta a aprofunda acest subiect complicat al “iubirii” prin definitii imbecile rezultate in urma studiilor.
Iubirea e ceva mult prea firav. E tot ce pot spune. Iar ei.. o terfelesc cum au chef, dand explicatii stupide la ceea ce simt eu. Cum pot ei sa explice ce simt eu, daca nici eu nu pot?!

Mi-e frica sa dau un search despre fericire. Asa ca ma opresc.
Punct!

Sufletul unei curve.

Danseaza in cercurile de fum agresiv conturate de mintea lui bolnava care nu vedea in ea decat un simbol al placerii si al pasiunii animalice de care se descarca in fiecare noapte, mereu mai insetat.
“Nu mai pot!
Nu imi pasa! Esti aici pentru ca vreau eu, imi place mie si eu pot! POT sa te am cand VREAU pentru ca asa IMI PLACE MIE!
Ti-am zis de atatea ori sa nu mai sufli fumul spre mine! Ce crezi ca sunt eu?”
Ii taie vorba brusc.
“Nimic iubito, eu nu cred ca esti ceva sau cineva. Esti ceea ce esti fara sa cred eu ca esti si te tratez ca atare.”
Rasul lui puternic invadeaza linistea incaperii, in timp ce ea strange din dinti, adunandu-si lacrimile din coltul ochiului.
“Razi tu razi, dar sa stii ca intr-o zi nu o sa ma mai gasesti!
Eh haide, ti-am mai spus! Nu ma ameninta! Iei totul mult prea personal.
Adica eu ma dedic intru-totul tie si tu.. arrrghhhh.. personal?!?!?!
Nu, nu! Sa nu complicam lucrurile. E mult mai simplu decat atat. Eu iti ofer bani, tu-mi oferi placere. Trup iubito, asta imi oferi! Dezbraca-te! Vreau sa te vad iar!”
Dar ea nu-l mai asculta.
Isi ia blugii, bluza si haina lunga ce ii acoperi tot ce inseamna urme murdare, semne si cicatrici lasate de timp si de barbatii ce au intrat in viata ei seara si.. au iesit dimineata.
Avea ceva. Aventurile ei nocturne nu o impiedicau sa duca o viata normala, timida, izolata, salbatica ar spune unii. Parul negru, lung si ondulat, ochii de un verde crud, privirea-i timida.. toate ii dadeau aspect de papusica incapabila de a face rau cuiva sau cu atat mai putin .. ei. Cine ar fi crezut ca se vindea, oferind placeri “scumpe” asa ziselor “animale de pe langa casa omului”?
“Unde pleci? Intoarce-te! Ce faci!?
Imi pare rau. Programul s-a incheiat.
Dar nici nu..
M-ai platit sa prestez pana la ora 2:00 AM. E 2:01 AM. Ne mai vedem!”
Usa trantita il zbuciuma pe barbatul ramas pe jumatate gol in mijlocul camerei. Este pentru prima oara cand o femeie ii inchide gura si il lasa… asa! Este pentru prima oara cand ea…
.. se plimba in nestire pe strazi. Se opreste in fata unei balti cu intentia de a o ocoli. Se loveste de propria-i imagine pe care nu o mai recunoaste. Nu e cea care iesea din camera unul barbat mai bogata material, dar din ce in ce mai mult fara niciun fel de valoare morala.
Nu ocoleste balta. Sare, sare! Poate o curate de tot! Dar apa e murdara. Isi pune ultimele sperante in ploaia torentiala ce cadea in tropote asurzitoare.
Si fuge! Fuge, vrea sa ajunga in locul unde era inainte de… primul.
“Poti porni oricand vrei, dar nu te mai poti intoarce vreodata!” – cuvintele astea o ingrozesc.
“Voi.. va vindeti trupul, nu sufletul! Ce-ai facut?”
Iti vinzi trupul, le pierzi pe amandoua. Iti rascumperi trupul, sufletul e de negasit. Iti vinzi sufletul, te pierzi de tot, nefiind capabila de a mai cere ceva inapoi.
Cu prima farama de neatentie, isi trage ultima rasuflare pe sinele de tren.
Sufletul ce si-a oferit trupul in shimbul unei firimituri de iubire neimpartasita e acum.. in alta parte.
In urma ei.. au ramas sutele de picturi ale omului care, obsedat de ea, a ajuns in pragul nebuniei odata cu pierderea ei.
Orgoliul lui a impins-o sa zboare, sa se elibereze, sa fuga si sa uite de ce a fost.
Ogoliul lui a impiedicat-o sa traiasca frumos.. iubirea pe care si-o intruchipase in animalul din el.

Judas.

Bucuresti, Februarie 26, 2010

Draga C.,

Ultimul semn pe care l-am primit de la tine a fost pe 13 Ianuarie si ti-am raspuns, tocmai pentru ca apreciez.
Dar spune-mi tu, ce puteam sa fac?
Sa am pretentia sa vorbesti cu mine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?
Nu stiu ce impresie ai tu, dar nici mie nu mi-a fost atat de usor... ma stiam cu musca pe caciula si mi-era greu sa fac eu primul pas.
Imi doresc sa te aud; mi-e dor de vremurile bune.
Pentru atunci cand o sa vrei sa vorbesti cu mine... eu sunt aici oricand! :)

C.


Toronto, Februarie 28, 2010

C.,

Eu nu incep cu “Draca C.,” pentru ca.. nu meriti.
Sunt agresiva, stiu. Am fost criticata pentru agresivitatea de care dau dovada cand vorbesc cu tine. Ma rog ipotetic vorbind. Nu te-am mai auzit, nu te-am mai vazut, nu ti-am mai vorbit de mult timp..
Dar, necunoscandu-i pe cei care ma critica, iti spun raspicat: Nu imi pasa!
Ce puteai sa faci? Sa eviti!
Ce impresie am eu? Stii deja! :)
Ti-era greu sa faci primul pas? Nu era mai usor sa nu faci un ultim pas? :)
Iti doresti sa ma auzi? Dar cand ma auzeai, de ce nu ai stiut sa apreciezi?
Ce am trait eu alaturi de tine, a fost o minciuna. Ce ai trait tu alaturi de mine, nu. Te cred ca ti-e dor de vremurile bune. :) Mi-e dor, dar de ce mi-e fi dor de o.. minciuna?
Cand am vrut sa vorbesc cu tine, mi-ai intors spatele… eu am fost aici mereu!

C.


“After we'd been through so much, how could you let me down?
Down, you let me down!”

Leapsa de Februarie.

The A to Z Survey


1. A is for Age:
Twenty.

2. B is for Beer of choice:
I don’t really know.

3. C is for Career right now:
I’m a student.

4. D is for your Dog's name:
No dogs.

5. E is for Essential item you use every day:

Cream, make-up, pencil, iPod [:X], cellphone.

6. F is for Favorite TV show at the moment:
No clue.

7. G is for favorite Game:
Rummy?!

8. H is for Home town:
Slatina.

9. I is for Instruments you play:
Guitar, but just a bit.

10. J is for favorite Juice:
Pomegranate.

11. K is for whose butt you'd like to Kick:
Too many. [:d]

12. L is for Last place you ate:
Home.

13. M is for Marriage:
Huh? [:D]

14. N is for your full Name:
Claudia Maria Diaconescu.

15. O is for Overnight hospital stays:
4 days I think.

16. P is for People you were with today:
Family.

17. Q is for Quote:
“Happiness is not a destination, but a way of living.”

18. R is for biggest Regret:
Eh..

19. S is for Status:
[_]

20. T is for Time you woke up today:
Uh, 1:15 PM. [:D]

21. U is for Underwear you have on now:
Lol! Cute underwear [:D]

22. V is for Vegetable you love:
Broccoli.

23. W is for Worst habit:
I talk too much.

24. X is for X-rays you've had:
Lungs, teeth.

25. Y is for Yummy food you ate today:
Eggplant salad. [:D]

26. Z is for the Zodiac sign:
Sagittarius

My life according to Kelly Clarkson.

Using only song names from ONE ARTIST or GROUP, cleverly answer these questions. You can't use the band I used. Try not to repeat a song title. It's a lot harder than you think! Repost as "my life according to (band name)"

Pick your Artist:
Kelly Clarkson.

Are you a male or female:
Miss independent.

Describe yourself:
Beautiful disaster.

How do you feel:
Haunted. [:d]

Describe where you currently live:
Behind these hazel eyes.

If you could go anywhere, where would you go?
Walk away.

Your favorite form of transportation?
Just missed the train.

Your best friend?
Judas.

You and your best friend are:
Already gone.

What's the weather like:
Sober.

Favorite time of day:
Anytime.

If your life was a TV show what would it be called?
Never again.

What is life to you:
Some kind of a miracle.

Your relationship:
You found me./ My life would suck without you. [:d:d]

Your fear:
You thought wrong.

What is the best advice you have to give:
Breakaway.

Thought for the Day:
Thankful./ Can I have a kiss? [:d]

My motto:
Don’t waste your time.

Crima.

El se prapadeste in interior. Si tot ce raman sunt o usa trantita, un pahar gol ca singurul semn al izului de alcool, amintirile inchise in afara peretilor, radioul ca singura alinare a lui si.. ziua de ieri.

"N-am avut putere sa opresc radioul.
M-as fi simtit atat de singur, atat de singur, femeie!
Te-am vazut azi. Pe un ecran mare. Nu imi venea a crede.
Buimac.. m-am uitat in ochii tai; desi nu ma vedeai.
Te crezi prea mica. Dar azi .. o lume intreaga te-a vazut. Desi poate cu alti ochi decat mine.
E ultima oara cand iti mai vorbesc. Promit.
Lasa-ma sa te privesc. Vreau sa-ti pastrez ochii in amintiri.
Lasa-ma sa te sarut. Nu vreau sa-ti uit gustul.
Stiu ca o sa pleci iar. De fapt, nici nu te-ai intors. Treci mereu pe langa mine. Nu ma mai cunosti.
Te vad atat de des.
Ce a ramas din noi?
Noi?
Plec! Doar daca pleci cu mine. Pleaca tu si plec si eu.
Nu! Nu! Esti inca aici.
Saptamana trecuta te-am zarit la semafor.
Te-am vazut ieri. Il tineai de mana. V-am urmarit. Radeai. Pareai fericita. M-ai uitat.
Azi pareai trista. Am incercat sa ma apropii, dar te-ai speriat.
Acum te vad iar. Aceeasi straina de azi si de ieri.
Esti inca prezenta. In ea.. si in ea; in toate.
Sa fii tu ca ele? Ar fi pacat! Sau ele ca tine? La fel!
Toate.. la fel!
Fara pic de orgoliu, ma plec in fata ta.
Ma doboara amintirile. Ma sufoc. Si tu nu ma ajuti deloc. De ce te tot intorci?
E ultima oara cand ma mai vezi. Pentru ca e ultima oara cand exist.
Nu vreau sa te mai ating pentru ca nu mai simt nimic.
Am uitat de mirosul tau. Lasa-ma singur.
Lasa paharul acolo! Nu mai atinge nimic!
Pleaca. Locul asta nu te stie. Pleaca, inainte sa iti lasi amprenta.
Lasa radioul pornit. Nu vreau sa fiu asa singur, femeie!
Inchide usa. Nu vreau ca vantul sa imi adie gandul catre tine. Nu vreau ca ploaia sa-mi aduca mirosul tau. Nu vreau ca soarele sa topeasca-n fata-mi surasul tau sau ..vocea ta sa spulbere linistea noptii. Nu vreau sa iti zaresc privirea cristalina in ea, mereu o alta ea.
Urasc marea din cauza ta. Semanati atat de bine. Nu vreau sa o mai vad. Stiu ca m-ar intreba de tine.
Tranteste usa. E tot ce vreau sa aud in urma ta! Tot ce vreau sa ramana in urma ta e usa aia inchisa! La dracu’!
Ahhh.. iarasi sunetul ala sacadat.
Ai inchis demult!
Ce prost sunt! Cat te iubesc, femeie!
O sa dorm! O sa dorm pana ziua de ieri va fi azi! E inca ieri, pentru ca nu am dormit! Da!
Esti aici! Te-ai intors! Sunt obosit. Aseaza-te langa mine."

Receptorul cade sub greutatea furiei. Lacrimile ard podeaua. O tine in brate. Cu un ultim zambet adoarme alaturi de ea. Un zgomot ciudat, niste voci slabe, imprejurari necunoscute si cauze nedetermintate aduc totul la tacere. Radioul s-a oprit si paharul zace in mii de parti. Ieri e acum pentru totdeauna.
Pentru ca ieri a fost ultima oara cand au existat.

In seara asta vreau sa plang.

Era chiar aici
.. si..
nu conta nimic.
Ieri
.. erau..
prea multa durere
.. si..
prea multe de iertat.
Ajuta-ma sa-mi amintesc.
Azi. Azi era.
As fi fost mai bine
..daca..
iti aminteai.
Eram mai puternica
.. sau..
mai bine eram un lemn uscat, decat copacul doborat;
.. dar..
incapatanata si impulsiva, n-am reusit sa gasesc echilibrul.
Sau poate trebuie sa fiu mai generoasa.
..dar..
generozitatea se calculeaza in cifre.
Inca sunt egoísta
..sau..
doar precauta.
Mi-e teama; egoismul nu are loc aici.
Mi-e frica.
Nu vad unde gresesc..
si..
..mi-e rusine.
In seara asta vreau sa plang.
.. si plang!
De ce se intampla totul.. asa?
Pentru ca asa a fost sa fie.

“Copila, destinul iti e scris. Tu asteapta sa il traiesti!”

Ultimul fum.

Traieste. O miniciuna adevarata.
Priveste. In jur, prin ei. Si-aduce aminte.
“Ce frumos era cand zambeam pentru cel mai marunt lucru, dar care ma facea fericita. Si dura. Cu cat era mai marunt, cu atat era mai puternic si mai semnificativ.”
Se gandeste. Ce frumos era cand iubea.
“Am iubit?”
A uitat.
Un el si o ea. El, geaca albastra si caciula mov. Ea, geaca verde si caciula albastra. O tine protector de brat, se apropie, o asculta, o saruta gentil pe frunte. Rad!
Unul dintre cele mai indepartate sentimente. Inca unul de fapt!
“Am ras vreodata?”
A uitat.
“Ce bine le sta impreuna!”
Zambeste. Involuntar, prima oara dupa mult timp, cu o sinceritate dureroasa.
Frana brusca o trezeste din simtiri. Copilul de mai devreme a uitat tot. Copilul? Care copil?

Merge agale!
-Nu te supara..
Ii intinde bricheta fara a-l lasa sa termine.
Privirea confuza determina dreptul la replica.
-Ai tigara intre degete. Neaprinsa. Pentru ce altceva puteai sa intri in vorba cu mine?
Nu il priveste. El pleaca fara niciun alt cuvant.

Ii vede. Nu ii aude, nu le citeste pe buze. Dar zambetele sunt suficiente.
Tentata pe moment sa mearga in urma lor, se razgandeste. Ii priveste pana dispar din campul ei vizual.
Copila se intoarce. S-a simtit urmarita. Dar asta nu o impiedica sa nu o mai priveasca. Asa era si ea: nepasatoare, dar fricoasa din cale-afara.

Nici macar un robot nu ar lua notite mai repede ca ea. Orice miscare ii e mecanica.
O alta poza, asemenea celei de mai devreme. Inainte sa o intrebe ceva, copila scoate bricheta din buzunar si i-o intinde, zambind.
-Multumesc! – o priveste insistent fara a se simti jenata de faptul ca o face sa se simta neconfortabil.
-Aveam si eu o caciula ca a ta! Verde! – ii ofera o explicatie putin ruginita. “Si un zambet ca al tau pe buzele astea ce n-au gustat fericire mult timp.. si lumina in ochii astia de robot; si lanturile inimii imi erau bine unse, probabil ca ale tale.. nu scartaiau, nu erau stricate, nu picau!” – isi spune in sinea ei.
Copila nu spune nimic; ar parea o nebuna in ochii lor.

Prezenta copilei o marcheaza. Timp de cateva ore sta nemiscata urmarindu-i pe toti. Ii deseneaza miscarile, isi imagineaza ce ar putea spune, de ce rade. Fericirii nu ii pune semn de intrebare.
El ii ofera raspunsul inainte de a formula intrebarea. O soarbe din priviri. O saruta si nu ii da drumul.
Vorbesc, se bat razand, ii ignora pe toti ceilalti pentru un moment in doi.

Copila intelege ca e privita, se ridica si iese. In secunda urmatoare stateau fata in fata. Zambetul amabil ce i-a oferit “un foc” si ochii prietenosi ce rad in lumina, sunt acum reci, rai si cer o explicatie. Mainile ce dansau vesele in aer stau acum incrucisate intr-o imagine sobra ce nu o prinde deloc pe copila.
-Vreau sa fiu ca tine! Iar!
-Sau vrei sa fiu eu ca tine?
-Ce prostii vorbesti.. nu stii ce spui!
-Nu ai fost ca mine, dar traiai ca mine. Acum daca tu esti.. cum esti, sau altfel spus, cum nu esti, trebuie sa fiu si eu, nu?
-Doamne, ce fac?
-Iti pierzi timpul. – ii raspunde copila, foarte sincer si cu parere de rau.
-Nu stiu daca aveam altceva mai bun de facut acum.
-Nu, nu acum. Iti pierzi timpul in general.
-Cum de stii?
-Am facut si eu asta. Imi pare rau, dar nu te pot ajuta. Degeaba iti ofer eu o zi cu imprumut, daca tu un ai cerut-o. Degeaba iti zambesc, daca tu nu simti nimic. Cum de altfel, degeaba rad, daca tu nu auzi. De ce sa vorbesc, daca tu nu intelegi?
O priveste tacuta, ceea ce ii ofera copilei posibilitatea de a continua. Isi aprinde o tigara.
-Asta e ultima. Zile cu imprumut am luat si eu, pentru ca am vrut, am cerut si mi-au fost oferite. De zambit am zambit pentru ca mi-au fost oferite zambete si am vrut sa le simt. Nu am inteles din prima, dar am ascultat. Timpul m-a ajutat sa inteleg. Pe tine nici timpul nu te mai poate ajuta. Tu un mai existi ca om, ca sa nu mai vorbim de suflet. Altfel cum iti explici faptul ca doar eu te vad si aud?
-Asta pentru ca vrei.. si mai devreme…
-El nu te-a auzit. De ce crezi ca a plecat fara sa zica vreun cuvant? Nu ma ai. Nu mai existi. Asa ca, te rog, nu imi oferi zambetul ala plin de satisfactie. Ma pot lipsi de el.
Ultimul fum o invaluie pe cea din fata ei, iar chistocul cade fara suflare.
-Esti cam agresiva pentru o copila.
Fara un alt cuvant, copila se intoarce la masa.
-Cu cine vorbeai?
-Cu.. Nimeni.
Intoarce privirea catre locul in care zacea ultimul muc de tigara.
Zambeste. “Cine ar sta de nebun in frig?”
-Nu era Nimeni acolo.

Monolog.

Cei patru pereti care au acoperit-o de nenumarate ori, o cuprind iarasi in brate. Au fost martorii lacrimilor ce au incalzit-o de atatea ori iarna trecuta, prietenii de suferinta, complici ai gandurilor ei; inca sunt cei ce ii vegheaza somnul.
“De ce nu ma observi?”
Apasa pe intrerupator. Lumina pala ii deranjeaza ochii obositi. O dor.
“De ce suntem doi straini cand.. totul e asa puternic?
Revino-ti!
Ce se intampla cu tine? Tu nu esti asa. Daca nu mai simti nimic pentru mine, spune-mi. Sunt aici! Te uiti peste umarul meu cand ma saruti, privesti prin mine cand vorbesti cu mine. Spune-mi ce inseamna asta? Incerc sa spun “adio”, dar nu pot.
Lumea asta e o miniciuna si o simt.
Mai ai timp sa intelegi ce am sa iti spun? Cat rau poti sa imi faci..
Ma prindeai cand incercam sa zbor si cadeam fara aripi; …si ti-am lasat in grija sufletul meu.
Acum vii si spulberi tot.
Sunt prinsa in lantul minciunilor tale, in visul cuvintelor si dorinta pormisiunilor. M-ai ingenunchiat. Mi-ai spus ca nu vei pleca vreodata. Ma priveai in ochi si stiai ca imi spui doar minciuni.
Asta e viata mea. Te urmaresc zilnic. Te-ai nascut pentru a pleca de langa mine. Mereu fugi. Si atunci? De ce mai suntem impreuna?
Iti caut privirea, urmaresc un vis ce se spulbera in zori. Poate intr-o dimineata, in zori, odata cu visul, se va spulbera si imaginea ta.
Pari a merge mai departe asa usor.. ce am facut?”
Tresare.
“Sterge-ti ochii. Usuca lacrimile. Lasa-i liberi. Ridica-te si incearca sa gasesti un zambet; o sa intalnesti altceva..; incearca sa spui “adio”; zboara, du-te!”
O alta privire rece esueaza. Nu stie ce inseamna ura, indiferenta, ratiunea, puterea.
Aceeasi imagine reflectata in oglinda ciobita, acelasi zambet speriat, aceleasi lacrimi senine.. aceeasi lipsa de curaj.
“Dar nu pot sa plec.”
Se tareste spre usa.
Trupul usor cade sub greutatea viselor neimplinite. Ii e blonav de el.
E dimineata. E timpul ca el sa plece. De-ar mai sta macar o zi…
Il saruta de bun ramas si il strange in brate pentru ultima oara.
Brusc, lacrimile curg pe obrajii amandurora. Amandoi stiu ca lacrimile lui sunt o alta minciuna.
Dar pana diseara ea va uita de “ultima oara”.
Ratiunea se afla inca sub semnul sclaviei. Sufletul dicteaza, ea executa.
“Mi-e teama. Cred ca am nevoie de tine.
Nu-ti simt minciunile.Traiesc pentru ca inca le respir.”
Din nou isi urmareste visul in inchisoarea iubirii pe care o simte.
“Pana cand??!”

Scrisoare.

“Draga S.,

“Orice s-ar intampla, vom fi mereu unul langa altul!”
N-am plecat de langa tine. Poate am plecat amandoi .. pe aceeasi directie, in sensuri opuse.
Nu! Nu! Nu am spus ca impreuna o sa fim mereu? Nu esti tu prietenul meu cel mai bun? Ce e cu tine? Te distrugi si dai vina pe cine? Pe tine! De ce?
Si cu mine ce ai?
Imi cauti vina acolo unde nu exista.
Timpul nu a fost acelasi. Si nu e acelasi; si nu va mai fi vreodata. Mereu va fi altceva. Si nici in favoarea noastra nu e. Stii.. doar am vorbit de atatea ori despre el, noi, tu, eu.
Atatea cuvinte.. aruncate in nestire?
Mi-ai fost alaturi..la bine si mai ales cand plangeam si cadeam; ma ridicai cu o gluma, o vorba buna, orice lucru ce imi aducea zambetul pe buze si stiai.. si nu ma vedeai, dar stiai. Nu te-am mintit.
Nu am facut prea multe pentru tine. Am incercat sa te ascult. Nu prea stiu sa ofer sfaturi. La ce bun, daca eu am continuat pe un drum “du-te, vino”? Dar oricand ai putut conta pe mine. Si, la naiba! Inca poti face asta.
Nu trebuie sa imi ceri voie sa vorbesti cu mine. Tu scrie-mi; voi vedea! Lasa ideile alea tampite la o parte. Iti voi raspunde. Doar pentru ca nu sunt aici la momentul care trebuie, nu inseamna ca nu sunt acolo! Cu tine!
Vreau sa te vad zambind, sa urli de fericire. Mi-ar placea sa am umorul tau.
Mi-e dor de tine.
Vrei sa fugi? Unde?
Vrei sa te izolezi? De ce?
Crezi ca nu te descurci?
Te lasi doborat de sentimente? De suflet?
Fii rational! Sau cauta echilibrul ala de care ii vorbeai Micului Strain. Da dovada ca poti face fata.
Ridica privirea si mergi inainte.
Arunca jocurile. Sparge sticlele de bere. Deschide sertarul si arunca si aia 10 lei pe geam. Citesti din nou fraza, nu? Stiu, stiu ca sunt ultimii tai bani; ultimii 10 lei.. ultimul joint aruncat pe geam.
Plangi daca vrei sa plangi, dar ridica-te! Nu s-a sfarsit nimic, asa ca nu sari cu cuvinte grele! Nu te vor apara de mine! Si .. de ce te-ai apara de mine? Nu iti vreau raul.
Nu ai crezut intr-o falsa prietenie. Sunt aici; la fel de orgolioasa.
Nu te pot ajuta sa zbori, dar nu arde poza! Nu lasa scrumul sa ne intre in ochi. Nu vreau fumul sa se piarda in bataia vantului.
Cand te simti in stare sa vorbesti cu mine, cand ti-ai limpezit gandurile, cand realizezi ca inca sunt aici.. bate-mi la usa!

Mi-e dor de tine,
C.”

Cu lacrimi in ochi si orgoliul curgandu-i in vene, impatureste foaia A4 si.. o pune in sertar.

Suflet V.S. Ratiune.

S: As vrea sa ma intalnesc cu Ea.
R: Cine-i Ea?
S: Nu stiu!
R: Pai si cum vei sti ca te-ai intalnit cu persoana potrivita?
S: O sa simt!
R: Dar stii cum arata?
S: E.. draguta, simpla, cu ochi curiosi si zambet senin, imposibil de sters.
R: De ce razi?
S: Pentru ca e impiedicata. E aiurita, cu capul in nori…
R: Si cum te va observa daca e asa cu capul in nori?
S: Se va impiedica de mine. E asa frumoasa…
R: Ai spus ca nu o cunosti.
S: Crede-ma. E un copil frumos.
R: Credeam ca ai depasit pragul de copil.
S: Niciodata. Am nevoie de un suflet tanar. Ea il are.
R: O vei tine de mana?
S: Ce intrebare e si asta? Din prima clipa. O vad pe strada, se impiedica de mine, o iau de mana. O singura atingere si nu ii mai dau drumul.
R: Ce faci daca se sperie?
S rade.
R: Daca incearca sa se desprinda, sa fuga?
S rade si mai tare.
R: Esti groaznic. De ce razi?
S: Nu stii ce spui. Asta nu se va intampla.
R: Cum de esti asa sigur pe tine?
S: Ea vrea acelasi lucru.
R: Esti nebun..
S: Da! Dupa Ea. DA!
R: Unde va veti intalni?
S: La metrou. Ba nu ca eu nu prea merg cu metroul.
R: Dar?
S: Poate la facultate. Sau.. nu! Nu mergem la acceeasi facultate.
R: De unde stii?
S: Daca eram la aceeasi facultate, nu ma mai intrebai acum unde o sa o vad prima oara, ci unde ne-am vazut prima oara. Ma rog.. poate pe strada. Nu! Nu. Cred ca la el acasa..
R: Aoleu! M-ai ametit de tot. Cine e el?
S: Un prieten.
R: Si deci o cunoaste..
S rade.
S: Habar nu am. Nu cred. Oricum nu conteaza.
R: Pai conteaza..
S: Va veni cu altcineva. Si asa o voi cunoaste.
R: Esti Mama Omida?
S: Nu trebuie sa fiu Mama Omida pentru a-mi urma destinul.
S: Hai nu te bloca. Te rog, continua. Imi place sa vorbesc despre ea.
R: Cum o cheama?
S: Urmeaza sa aflu!
R: Cati ani are?
S: Probabil suntem de o seama.
R: Ok! Imi poti spune ceva mai elocvent despre ea?
S: O iubesc!
R: Deja? Cum asa?
S: Nu intelegi nimic!
R: Explica-te.
S rade: Ai pus vreodata intrebarea “de ce?” fara sa primesti vreun raspuns?
R: De multe ori. Dar ce legatura are asta?
S: Stii de ce?
R: De ce?
S: Pentru ca m-ai intrebat pe mine. Ai pus vreodata aceeasi intrebare, dar la care ai primit raspunsul (nu ma intelege gresit) “de proasta!”?
R: Da..
S: De ce?
R: De ce..?
S: Pentru ca te-ai intrebat pe tine. Nu stiai ca eu, oricum as fi.. prost, naiv sau curva, insetat de iubire, cu dor de duca sau de stabilitate psihica si fizica, nu iti voi da niciodata, dar niciodata vreo explicatie? Pentru ca eu sunt un incapabil. Sunt mai prost decat tine, mai prost decat omul in sine. Stii cum e cand spui “ba ce prost e ala!”? Cand afirmi asta, adu-ti aminte ca exista ceva mai prost decat “ala”: sufletul!
R: Tu..
S: Da! Eu! Probabil acum astepti raspunsul la intrebarile “Deja? Cum asa?”.
R: Da..
S: Nu ai inteles nimic. Nu am niciun raspuns.
R: Nicio explicatie?
S: Chiar n-ai retinut nimic din ce ti-am zis mai devreme, nu? De ce mi-as pierde timpul explicand ceea ce NU poate fi explicat? De ce, cand tot am de facut e sa o iubesc?
R: Iubesti un suflet ce nu exista.
S: Iubesc un suflet ratacit, pierdut.
R: Atunci iti va fi si mai greu..
S: Ah, Doamne, dar cat poti sa gandesti!!!! E o provocare. Mi-a fost teama, am crezut ca nu pot face fata, dar e ceva ce e mult mai puternic decat mine.
R: Ce anume?
S: Habar nu am!
S, mai mult pentru sine: Acum tot ce trebuie e sa o fac pe ea sa creada.
R: In ce?
S: Poftim! Ce te bagi? In mine sa creada!! In Noi.
R: Cum?
S: Ma enervezi! Ce conteaza cum? Nu exista explicatii, nu intelegi? Nu le caut, nu ma intereseaza. Odata gasita vreo explicatie o sa dispara tot farmecul.
R: Orice lucru isi piere din farmec.
S: Acum chiar esti proasta! Iubirea nu e un lucru.
R: Stii multe despre iubire tu, nu?
S: Nu trebuie sa stiu prea multe pentru a o iubi.
R: Cu atitudinea asta.. o sa ramai singur, sa stii!
S: Huh? Nu stiu care din noi e mai singur. Nu stii sa te bucuri de nimic.
R: De parca..
S: Stii ce inseamna sa zambesti tamp doar pentru ca esti fericit? Nu! Pentru ca tu nu esti niciodata fericita. Tu esti precauta, mereu in priza, cu ochii deschisi, chiar si atunci cand dormi, mereu calculezi, analizezi, meditezi, premeditezi; esti suspicioasa, tafnoasa, lipsita de incredere, crezi ca le stii pe toate si ai dreptul sa te indoiesti de orice in jurul tau. Esti prea rece si..
R: Si?
S: Si lipsita de sentimente!!! Nimeni nu are nevoie de tine!
R: Si de tine cine..
S: Ahh, uite-o!!! Cat am asteptat-o!
R: ..are nevoie?
S: Ea!

2:24 AM.

Ma placi. Mai mult decat atat, te-ai indragostit.
De mine, de timp, de o clipa in doi.
De soare si de momentele cu noi.
Mi-ai povestit cum s-a intamplat.

Schita.
Ma intorc si plec.
E clipa in care fac pe nebuna.
Am samanta de drac.
Zambesc triumfator.
Imi desenezi slabiciunea.

Ma cunosti.
Sarutul tau ma doboara. Imbratisarea ma salveaza.
In schimbul unui zambet te-am cunoscut. El te-a ridicat.
Pentru un sarut, m-ai cunoscut.
El mi te-a adus.
Ma inveti sa cresc.

Iti complic existenta, dar nu ma lasi. Iti dau batai de cap, dar nu renunti.
Fac numai tampenii, dar ai grija de mine.
Un inceput fara sfarsit. Dar eu stiam.
Orgoliul si incapatanarea ne-au legat. Eu nu ne dau drumul. Tu ma tii strans de mana.

Ea mi-a spus ca m-ai adus cu picioarele pe pamant. Si eu i-am raspuns ca de fapt m-ai ridicat din nou in lumea mea. Sus. Cu ratiunea sufletului si inima gandului.
Te-am intrebat daca vrei sa vii sa stai cu mine pe planeta mea.
Dar deja ajunsesei.
Ea m-a intrebat ce inseamna toate astea. I-am schitat ceva rapid. Nu stia despre ce e vorba. Am renuntat.

Pot sa rad. Visez.
Ochii-mi sunt dezgoliti de lumina. Lacrimile dor in prezenta ei. Fug, lasandu-i senini si veseli.
Ma inveti, ma ajuti, ma ridici. Imi zambesti.
Sunt libera!
Ma tachinezi. Traim.
Stiu ca nu ma crezi, dar esti groaznic!

E soare in ochii tai. Ti-am zis asta acum ceva timp.
Ai inceput sa razi.
Mi-ai spus ca iesi din joc.
Dar eu nu glumeam.
Am zambit. Urma sa te afunzi mai rau.
Nu realizai. Dar am stiut tot timpul.
Si ai jucat mai intens.
Asa cum mi-am dorit…
..jocul in care niciunul nu pierde.
Am pornit amandoi invingatori.

Te asteptam.
Bine-ai venit!

Dialog cu Timpul.

Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”

Funny, but not really. "It's complicated"

Iti cumperi o cafea. Neagra, (doar) cu doua cuburi de zahar.
Te duci la biblioteca, imprumuti cartea, o xeroxezi. Se termina colile. N-ai timp sa ceri sa puna altele, n-ai timp nici sa mergi in alta parte, pentru ca acolo erau ocupate toate “masinariile”. Aveai timp doar cat sa mai xeroxezi cateva pagini. Putine iti mai trebuiau. Pleci, cu gandul ca.. “o sa ma intorc eu altadata!”
Mergi la clasa. Ecuatii diferentiale. “Interesant curs!” - iti spui. De fapt, stim cu totii ca il urasti. Deschizi cafeaua cumparata in urma cu 10 minute. Afli ca de fapt.. cafeaua neagra nu e doar neagra. E cu lapte. Nu iti place cafeau cu lapte, dar o bei, desi iti trece prin gand sa o duci inapoi.
Il rogi pe prof sa iti explice ceva. Dupa 5 minute de citit si recitit enuntul problemei iti spune: “Da, ce poti spune despre solutiile ecuatiei? Asta trebuie sa faci!”. Mi-a dat raspunsul, adica cerinta problemei. Dude, stiu ce am de facut, nu stiu cum sa fac!!!
E ok! Pleci mai departe. Cele trei autobuze au tinut cu tine. La fel si vremea.

Ianuarie 22, 2010.

Primavara.
Poate un pic exagerat, dar e asa frumos afara! Zambesti fara motiv. Sau poate cu motiv(e), dar e ceva prea intens.

Ianuarie 23, 2010.
Nu! Nu a fost ziua ta!
NU!
O zi adorabila. Rasete, zambete, pana si pass de doua ori mai ieftin.
Totul pana cand.. pentru o secunda imaginea dispare; din cauza vitezei si a faptului ca ti-a fugit imaginea pentru moment, te sperii si iti pierzi echilibrul. E ok, nu era prima oara. Prima oara in ultimii doi ani, da! Dar acum..
Din spate trei copilasi vin spre tine. Baiatul cel mare, de vreo 10 ani, vine si iti aduce betele. Se aseaza langa ceilalti doi (o fetita si un baietel de 6 ani). Stau toti trei jos si se uita speriati la tine.
“Esti ok?”
Te uiti la ei si schitezi un zambet fals pentru ca ii vedeai ca sunt ingrijorati desi nu te stiau.
“Sunt bine, multumesc! Duceti-va! Stati linistiti!”
“Esti bine?” – te intreaba cel care era cu tine la momentul ala.
“Da.. cred ca da!
Poti sa mergi?
Sper..!”
Te ridica si mergi cativa metri.
“Aaaa uite ma ca poti sa mergi!!” – iti spune razand.
Te opresti si cu o vocea grava ii spui..
“Nu, nu pot! Nu am control asupra piciorului!”
Ii dispare zambetul de pe buze si adopta aceeasi figura grava.
“Ok, ramai aici, ma duc jos sa le spun sa vina dupa tine. O secunda!”
Ti se parea o vesnicie.
Nu iti place sa te plangi, dar te-ai speriat.

Au urmat intrebari de genul: ce ai mancat dimineata?, ti-aduci aminte tot inainte de accident si dupa?, ti-aduci aminte cum ai ajuns aici?. Raspunsul referitor la masa de dimineata.. l-a facut pe cel ce te ajuta sa se uita la tine cam.. ciudat. “Umm.. sorry?!” Pe moment a crezut ca nu prea erai pe ale tale si ca intr-adevar te lovisei la cap desi ai spus CLAR ca NU.
Vroiai decat sa pleci.
Erai vioaie. Sareai intr-un picior.
“Fii mai responsabila!” – auzi dintr-o parte.
“Te doare?
Nu!
Minti!
Nu! Bine ma doare un pic! Dar imi trece. E doar un picior!
Da, asa e, mai ai altul!
Intr-adevar!”

“Hai nu chemi ambulanta? Ajungem si noi mai repede acasa!”

“Ce face? Cum ii e?
Pai, urla de durere pe aici.
Hey, uite un curcubeu!
Auzi, trebuie sa inchid; deja vede curcubee!”

“Eu opresc motorul!
Uita-te la ala!
Auzi, dar ce film vad aia din fata?
Nu stiu, ca nu vad pana acolo!
Hai ca ma duc sa iti iau niste zapada. Da-mi punga.”

Cele trei ore petrecute in traffic au fost.. umm.. groaznice?!

It wasn’t your day. Definitely NOT!
Ah si sa nu uitam de zgarietura din barba. E chiar amuzanta! De fapt, doar tie ti se pare amuzanta!

Acum stai cocotata in varful patului; nu ai voie sa te misti pentru ca sar toti din toate partile. Acum nu ti se mai pare amuzant. DELOC!
“Daca ai nevoie de ceva, spune-mi mie! NU AI VOIE SA TE RIDICI!
Dar pot sa merg singura..:-s
Eh poti, nu poti!!!”

Later edit: “Iar te ridicasi maaaa?????”

Doi zero.

Regula #1: Stiu ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, dar nu uita sa iti pui centura de siguranta.

Regula #2: Stiu ca nu suporti legea, dar!!!!! Nu tine naveta de bere in masina, pe post de suport pentru fund.
Aviz Barbarului. Pardon Barbur-ului. De altfel, esti la a doua abatere. Sunt cu ochii pe tine.

Regula #3: Nu ii lasa cheile sora-tii, daca stii ca ajungi inaintea ei acasa!
Aviz lui Baiazid.

Regula #4: Nu incerca sa pasezi cheile dintr-o masina in alta, in mijlocul strazii. Ori tu nu le ai cu aruncatul ori eu cu prinsul.
Tind sa cred ca tu esti vinovata, domnisoara Pop.

Regula #5: Nu iti cere scuze (in mijlocul strazii) pentru ca m-ai lovit cu cheile. Nu avem timp de scuze. Nu acolo.
A doua atentionare domnisoare Pop. La a treia te taxez.

Regula #6: Jepy, nu porni masina cand usa e deschisa si eu incerc sa adun cheile de pe jos!
Prima!

Regula #7: Nu trece pe rosu mai ales cand politia e undeva.. in spate:
“Baa, era rosu!
N-am vazut!”
A doua!

Regula #8: Nu te/ne minti: “Urma sa se faca verde!” pentru ca stii ca nu e asa.
A treia! Te-ai ars!

Regula #9: Ganditorule, nu fa glume proaste prietenilor tai:
“G: Ba, politia!
J: Ce ma??
B: Ba termina ma glumele astea!”

Regula #10: Nu poza cu mainile prin locuri (aparent) ciudate de pe corpul vara-tii. Destul i-ati bagat la idei cand ati intrat amandoi in baie.

Regula #11: In baie nu se sta mai mult de o jumatate de ora. Daca depasesti limita, ori lumea uita de tine, ori intra la banuieli, ori se sperie. Niciuna din situatii nu iti e favorabila.
Aviz Ganditorului! Esti la a treia, dar te iert, nu degeaba mi-esti frate.

Regula #12: Nu te certa cu taica-to pe tema bauturii. Oricum nu o sa te creada cand ii vei spune ca de fapt mama ta “ii fura” JB-ul si nu tu.
Pointless.

Regula #13: Nu arunca sticle de bere la vecinul de jos. Sau daca totusi o faci, incearca sa eviti masa aia care e de sticla. Daca totusi nu poti.. just enjoy the sound!
Aviz.. Nadiei Comaneci?! (Pentru detalii ask Baiazid!)

Regula #14: Pentru a functiona timer-ul camerei, indicat este sa selectezi optiunea “de facut poze” si nu optiunea “de inregistrat”. Ma rog, puteti sa incercati, dar va garantez ca NU merge.
Noi stim! La fel si domnisoara Pop, nu-i asa?
A treia!

Regula #14'(prim): Este absolut inutil sa filmezi timp de un minut. Asta nu inseamna ca faci poza.
Daca tot nu intelegi, reciteste Regula #13, domnisoara Pop.
A patra! Il depasesti cu mandrie pe Jepy.

Regula #15: Nu parca masina in garaj daca nu mai ai cum sa intri pentru ca nu ai cheie.
Si totusi cum ai intrat sa parchezi masina?
1. Lipsa cheii.
2. Lipsa G2-ului. Baiazid, am eu senzatia sau te cam certi cu legea?

Regula #16: Nu mai dormiti cu usa deschisa! Prietenii vostri parsivi v-au facut poze pentru a se amuza pe seama voastra.
Acum intre noi fie vorba, erai funny alaturi de Baiazid, domnisoara Pop!

Regula #17: La usa se bate si doar cand auzi “Da, intra!”, intri. Daca auzi doar “Da!” e indicat sa stai in banca ta. Sau poti incerca sa intri, dar vei fi dat afara.
Aviz lui DJ_Myrazz!

Regula #18: Nu suna sa renunti la taxiul pe care l-a comandat Kadin, pentru ca vrei sa mergi cu masina care e in garajul de la care nu ai cheie. Va trebui sa mai dai un alt telefon… sa chemi un alt taxi.
Tu sa dai telefonul; Kadin nu mai e asa binevoitoare ca si prima data.

Regula #19: Nu le spune alor tai ca nu dormi acasa. Risti “sa puna mama zavorul” si sa nu ai cum sa intri in casa.. la 5 dimineata cand te razgandesti si vrei de fapt sa dormi ca un prunc in patutul tau.

Regula #20: DJ_Myrazz, nu o uita pe Lili!

Introducere.
Totul a inceput.. vineri.

Cuprins.
:D

Incheiere.
Si sambata s-a terminat.

Abstract.

Te-a vazut in negura noptii si ti-a desenat trupul in lumina pala a lunii.
O asteptai , dar nu i-ai spus nimic.. despre tine.
Poate pentru ca nu era singura. Ai simtit stelele in urma ei.
A mirosit o raza de soare dimineata.
S-a lasat curatata de ploaia rece, cateva ore mai tarziu.
S-a simtit altfel. E alta.
“Si simt ca..”
Shhh! N-ai voie.

Un zambet curat si o zi senina.
Inimile cu portile grele, sunt larg deschise.
O clipa infinita conturata de frigul ce strapunge si cel mai puternic trup.
E un frig alb, acoperit usor de o caldura multicolora.
E apa aia cristalina care sterge orice urma.. de..
“.. am uitat!” – spui amuzata.

Nu sunt lacrimile in care te innecai intr-un act sinucigas.
Si nici tacerea innegurata ce te izola. Si-a schimbat culoarea.
Nu-i un vis dus de vant facut praf odata cu cresterea vitezei; si nici un val de sentimente ce da inapoi precum refluxul.
Nu sunt cuvintele grele ce apasa cu forta lasand rani sangerande.
Ai pierdut mult. Nu credeau intr-o recuperare a ta, pierzandu-si si ultima urma de speranta.
Transfuzia aia ti-a salvat viata.
Nu mai esti omuletzul ala vechi.
Totul arata asta.
Totul era premeditat si refuzai a crede.
Precautia si esecul. Sau esecul precautiei.

Ai iesit de sub control.
Nu uita sa respiri incet.
Nu mai poti vorbi.
Pentru tine vorbesc ochii.
Nu cuvinte mari.
Buzele gesticuleaza.
Gesturi simple.
Trupul iti danseaza in desene abstracte.
Cu un creion proaspat ascutit.

“Citeste-ma!"

Sentimente.

Mai stiti? Tu?
Dar tu?
Voi.. voi mai stiti?
V-aduceti aminte cand..?

Totul e amintire…
De tine mi-e dor.
Pe tine te urasc.
Iar pe tine te port cu mine in gand!
Nu, nu te voi uita!
Betia de la 7 dimineata!
Un acord de chitara.
Niste voci.. false.
Un rasarit ca niciunul altul.
De voi mi-e dor!
Noptile in parc si fumul de tigara.
Jocurile si glumele haioase pentru unii, proaste pentru cei luati peste picior.
Familia!
Colindele. Banii si muzeul.
Pozele. Marea si muntele.
Noi toti! Chiulul. Laptele gros si Avioanele.
Certurile. Clubul abonatilor la 2 si la 3.
Bradul ala mic si “Ticiref Nuicarc”!
Dar..
Pe tine nu vreau sa te mai vad!
Am fost plina de praf, pe alocuri presarata cu ura.
M-am imbracat. Insa ranile nu le-am putut acoperi.
Dar n-am uitat.
Du-te!
Lasa-le sa se cicatrizeze.
Nu mai vreau nimic!
Am totul acum!
Pe tine te iubesc!
Si pe tine! Si tin enorm la ceea ce ne leaga!
Ahhh, iubesc poza asta!
Copilita fara minte, nebuna dupa alb, linistita de rosul ala aprins, acum verde!
Vino! Dar fara el! Si nu o lua nici pe ea.
Cum?
Nu.
Nu imi pasa.

De ce sunteti?
Ocupati locurile degeaba!
Cum sunteti?
Rai! Da!
Sau cum ati fost?
Perfizi!
De ce nu va mai pot atinge?
Nu v-am atins niciodata.
V-am avut vreodata?
Am fost prea naiva.
V-am cunoscut vreodata?
Pe dracu’!
Ati fost voi langa mine?
Cu un scop!
Cine sunteti???
Voi..
..ati venit.. si ati plecat.. sau ati ramas.
Daca ati venit si ati ramas, e cazul sa plecati.
Cine?
Tu..pentru ca de tine nu mi-e dor. Ai lasat mult praf si ura in urma ta.
Si.. ah..
.. inca mai esti?
N-am pentru ce sa te iert. Datorita tie, acum un imi mai pasa de nimic. Datorita tie sunt MAI puternica.
Si totusi mi-as dori sa ma mai pot bucura de orice.. fara sa fiu precauta. Precautia nu face decat sa imi ia un pic din bucuria de a trai fiecare moment, desi il fructific la maxim.
Datorita TIE nu sunt asa! ACUM! Astept momentul ala.
Pentru ca DA! Cred din nou :) Dar nu datorita prezentei tale.
Du-te! Du-te acum!
Si tu sa pleci! Acum esti in alt loc. Probabil iti e mai bine. Cine s-ar fi gandit ca te voi pierde? Ca ma vei pierde? Ca ne vom.. pierde? Prin ce momente am trecut. Nu te voi mai vedea. Dar nu mi-e dor de tine. Odihneste-te in pace!
Da!
Voi plecati!

Restul sunteti ai mei!

Tu. Tie iti simt lipsa; imbratisarea pe care nu mi-ai dat-o niciodata sau vorbele bune pe care nu le-am auzit niciodata. Poate ne vom revedea intr-o zi.

Si .. Tu!!!
Tu ramai aici!
TU ramai cu mine!!

8.

Atunci..

Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!

O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.

El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.

Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”

Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.


Acum..
Soarele a rasarit iar.

Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.

Cineva.. are grija de el.