Fila unui octombrie deprimant.

“Cine esti?
Tu?
Tu nu esti eu!”
Rade in hohote.
“Tu? Tu sa imi spui mie cine esti!?”
Nu recunosc persoana din fata mea. O ating si e rece. E fada, n-are nicio forma, nicio culoare in obraji; decat niste ochi mari si speriati; buzele insangerate de dor, cer ajutor. Vocea muta a ragusit. A trecut ceva timp si nimeni nu o aude. Isi pierde din vlaga.
Chipul asta nu e al meu.
Pasiune, fum, galagie care nu imi asurzeste urechile pentru ca efectiv, sunt in lumea mea.. o sticla goala si un pahar spart.
Sunt pierduta in lumina slaba a camerei de jos. Sentimentul de rusine mi-a trecut. Sunt dependenta de zambetele si buna dispozitia ce au pus stapanire pe loc. Ma regasesc in ritm, ma oglindesc in paharul de vin..; sunt ca un titirez.
Nu ma pot aduna, asa cum nu poti lipi cioburile pentru a reface paharul.
Ma regasesc, de data asta, langa o chitara uitata pe canapea.
Acordul sifonat mi-a ramas intiparit in minte, in incercarea de a canta una din melodiile mele preferate.
Foaia e alba de gandurile inca neasternute.
Scartaitul corzilor imi face semn sa ma opresc.
Ma ridic si plec.
“Nu te mai suport! Eu nu sunt asa!!”
Sunt tot timpul in asteptare.
“Astept sa pleci tu! Vreau sa ma intorc!”
Sunt doar un suflet puternic si sensibil in prezenta lui; absent in lipsa lui; am un suflet mitocan si pervers, dar mai ales rabdator.
Iluziile imi sunt greseli repetate.. iar greselile, doar niste slabiciuni justificate.
Ma ascund in noapte si strig. Asteptam de ceva timp sa fim doar eu si ea..sa ma rastesc, iar ea sa taca, din cand in cand rasufland apasat, nesuportandu-mi reactiile. Acum plange… am suparat-o si imi pare rau. O iau in brate si incep sa pasesc usor cu privirea plecata de rusine.
M-am simtit libera pentru un moment, dar libertatea nu mi-a fost oferita pe gratis.
In viata totul se plateste. Ai primit ceva pe ..gratis pana acum?
Stai linistit, vei plati mai tarziu.
Ma trezesc brusc. Ceasul arata foarte clar: Octombrie 15, 2010, 4:24 AM. Acum inteleg: trenul acela nu exista, in vacanta nu sunt, iar de la lucru nu sunt nici pe departe invoita. Cu gandul la tine mai trece un sfert de ora.
Adorm in sfarsit.
Sper ca atunci cand ma voi trezi, noaptea sa fie o zi mai buna si octombrie sa se fi sfarsit.

Crima.

El se prapadeste in interior. Si tot ce raman sunt o usa trantita, un pahar gol ca singurul semn al izului de alcool, amintirile inchise in afara peretilor, radioul ca singura alinare a lui si.. ziua de ieri.

"N-am avut putere sa opresc radioul.
M-as fi simtit atat de singur, atat de singur, femeie!
Te-am vazut azi. Pe un ecran mare. Nu imi venea a crede.
Buimac.. m-am uitat in ochii tai; desi nu ma vedeai.
Te crezi prea mica. Dar azi .. o lume intreaga te-a vazut. Desi poate cu alti ochi decat mine.
E ultima oara cand iti mai vorbesc. Promit.
Lasa-ma sa te privesc. Vreau sa-ti pastrez ochii in amintiri.
Lasa-ma sa te sarut. Nu vreau sa-ti uit gustul.
Stiu ca o sa pleci iar. De fapt, nici nu te-ai intors. Treci mereu pe langa mine. Nu ma mai cunosti.
Te vad atat de des.
Ce a ramas din noi?
Noi?
Plec! Doar daca pleci cu mine. Pleaca tu si plec si eu.
Nu! Nu! Esti inca aici.
Saptamana trecuta te-am zarit la semafor.
Te-am vazut ieri. Il tineai de mana. V-am urmarit. Radeai. Pareai fericita. M-ai uitat.
Azi pareai trista. Am incercat sa ma apropii, dar te-ai speriat.
Acum te vad iar. Aceeasi straina de azi si de ieri.
Esti inca prezenta. In ea.. si in ea; in toate.
Sa fii tu ca ele? Ar fi pacat! Sau ele ca tine? La fel!
Toate.. la fel!
Fara pic de orgoliu, ma plec in fata ta.
Ma doboara amintirile. Ma sufoc. Si tu nu ma ajuti deloc. De ce te tot intorci?
E ultima oara cand ma mai vezi. Pentru ca e ultima oara cand exist.
Nu vreau sa te mai ating pentru ca nu mai simt nimic.
Am uitat de mirosul tau. Lasa-ma singur.
Lasa paharul acolo! Nu mai atinge nimic!
Pleaca. Locul asta nu te stie. Pleaca, inainte sa iti lasi amprenta.
Lasa radioul pornit. Nu vreau sa fiu asa singur, femeie!
Inchide usa. Nu vreau ca vantul sa imi adie gandul catre tine. Nu vreau ca ploaia sa-mi aduca mirosul tau. Nu vreau ca soarele sa topeasca-n fata-mi surasul tau sau ..vocea ta sa spulbere linistea noptii. Nu vreau sa iti zaresc privirea cristalina in ea, mereu o alta ea.
Urasc marea din cauza ta. Semanati atat de bine. Nu vreau sa o mai vad. Stiu ca m-ar intreba de tine.
Tranteste usa. E tot ce vreau sa aud in urma ta! Tot ce vreau sa ramana in urma ta e usa aia inchisa! La dracu’!
Ahhh.. iarasi sunetul ala sacadat.
Ai inchis demult!
Ce prost sunt! Cat te iubesc, femeie!
O sa dorm! O sa dorm pana ziua de ieri va fi azi! E inca ieri, pentru ca nu am dormit! Da!
Esti aici! Te-ai intors! Sunt obosit. Aseaza-te langa mine."

Receptorul cade sub greutatea furiei. Lacrimile ard podeaua. O tine in brate. Cu un ultim zambet adoarme alaturi de ea. Un zgomot ciudat, niste voci slabe, imprejurari necunoscute si cauze nedetermintate aduc totul la tacere. Radioul s-a oprit si paharul zace in mii de parti. Ieri e acum pentru totdeauna.
Pentru ca ieri a fost ultima oara cand au existat.