Ultimul fum.

Traieste. O miniciuna adevarata.
Priveste. In jur, prin ei. Si-aduce aminte.
“Ce frumos era cand zambeam pentru cel mai marunt lucru, dar care ma facea fericita. Si dura. Cu cat era mai marunt, cu atat era mai puternic si mai semnificativ.”
Se gandeste. Ce frumos era cand iubea.
“Am iubit?”
A uitat.
Un el si o ea. El, geaca albastra si caciula mov. Ea, geaca verde si caciula albastra. O tine protector de brat, se apropie, o asculta, o saruta gentil pe frunte. Rad!
Unul dintre cele mai indepartate sentimente. Inca unul de fapt!
“Am ras vreodata?”
A uitat.
“Ce bine le sta impreuna!”
Zambeste. Involuntar, prima oara dupa mult timp, cu o sinceritate dureroasa.
Frana brusca o trezeste din simtiri. Copilul de mai devreme a uitat tot. Copilul? Care copil?

Merge agale!
-Nu te supara..
Ii intinde bricheta fara a-l lasa sa termine.
Privirea confuza determina dreptul la replica.
-Ai tigara intre degete. Neaprinsa. Pentru ce altceva puteai sa intri in vorba cu mine?
Nu il priveste. El pleaca fara niciun alt cuvant.

Ii vede. Nu ii aude, nu le citeste pe buze. Dar zambetele sunt suficiente.
Tentata pe moment sa mearga in urma lor, se razgandeste. Ii priveste pana dispar din campul ei vizual.
Copila se intoarce. S-a simtit urmarita. Dar asta nu o impiedica sa nu o mai priveasca. Asa era si ea: nepasatoare, dar fricoasa din cale-afara.

Nici macar un robot nu ar lua notite mai repede ca ea. Orice miscare ii e mecanica.
O alta poza, asemenea celei de mai devreme. Inainte sa o intrebe ceva, copila scoate bricheta din buzunar si i-o intinde, zambind.
-Multumesc! – o priveste insistent fara a se simti jenata de faptul ca o face sa se simta neconfortabil.
-Aveam si eu o caciula ca a ta! Verde! – ii ofera o explicatie putin ruginita. “Si un zambet ca al tau pe buzele astea ce n-au gustat fericire mult timp.. si lumina in ochii astia de robot; si lanturile inimii imi erau bine unse, probabil ca ale tale.. nu scartaiau, nu erau stricate, nu picau!” – isi spune in sinea ei.
Copila nu spune nimic; ar parea o nebuna in ochii lor.

Prezenta copilei o marcheaza. Timp de cateva ore sta nemiscata urmarindu-i pe toti. Ii deseneaza miscarile, isi imagineaza ce ar putea spune, de ce rade. Fericirii nu ii pune semn de intrebare.
El ii ofera raspunsul inainte de a formula intrebarea. O soarbe din priviri. O saruta si nu ii da drumul.
Vorbesc, se bat razand, ii ignora pe toti ceilalti pentru un moment in doi.

Copila intelege ca e privita, se ridica si iese. In secunda urmatoare stateau fata in fata. Zambetul amabil ce i-a oferit “un foc” si ochii prietenosi ce rad in lumina, sunt acum reci, rai si cer o explicatie. Mainile ce dansau vesele in aer stau acum incrucisate intr-o imagine sobra ce nu o prinde deloc pe copila.
-Vreau sa fiu ca tine! Iar!
-Sau vrei sa fiu eu ca tine?
-Ce prostii vorbesti.. nu stii ce spui!
-Nu ai fost ca mine, dar traiai ca mine. Acum daca tu esti.. cum esti, sau altfel spus, cum nu esti, trebuie sa fiu si eu, nu?
-Doamne, ce fac?
-Iti pierzi timpul. – ii raspunde copila, foarte sincer si cu parere de rau.
-Nu stiu daca aveam altceva mai bun de facut acum.
-Nu, nu acum. Iti pierzi timpul in general.
-Cum de stii?
-Am facut si eu asta. Imi pare rau, dar nu te pot ajuta. Degeaba iti ofer eu o zi cu imprumut, daca tu un ai cerut-o. Degeaba iti zambesc, daca tu nu simti nimic. Cum de altfel, degeaba rad, daca tu nu auzi. De ce sa vorbesc, daca tu nu intelegi?
O priveste tacuta, ceea ce ii ofera copilei posibilitatea de a continua. Isi aprinde o tigara.
-Asta e ultima. Zile cu imprumut am luat si eu, pentru ca am vrut, am cerut si mi-au fost oferite. De zambit am zambit pentru ca mi-au fost oferite zambete si am vrut sa le simt. Nu am inteles din prima, dar am ascultat. Timpul m-a ajutat sa inteleg. Pe tine nici timpul nu te mai poate ajuta. Tu un mai existi ca om, ca sa nu mai vorbim de suflet. Altfel cum iti explici faptul ca doar eu te vad si aud?
-Asta pentru ca vrei.. si mai devreme…
-El nu te-a auzit. De ce crezi ca a plecat fara sa zica vreun cuvant? Nu ma ai. Nu mai existi. Asa ca, te rog, nu imi oferi zambetul ala plin de satisfactie. Ma pot lipsi de el.
Ultimul fum o invaluie pe cea din fata ei, iar chistocul cade fara suflare.
-Esti cam agresiva pentru o copila.
Fara un alt cuvant, copila se intoarce la masa.
-Cu cine vorbeai?
-Cu.. Nimeni.
Intoarce privirea catre locul in care zacea ultimul muc de tigara.
Zambeste. “Cine ar sta de nebun in frig?”
-Nu era Nimeni acolo.

11. Distanta.

October, 2009

Nu poate sa o vada. Nu se pot vedea.
E bine?
Doar niste poze ii zambesc zi de zi. Simte liniste. Are parte de caldura pe care si-a dorit-o intotdeauna, dar pe care amandoi au negat-o.. mult timp.
Inca?
Zambeste pierduta. Simte fericire.
El nu ar putea sa o minta vreodata.
Sau..?
Gelozie nefondata, egoism nejustificat, iubire neexplicata si lucruri fara sens. Toate se invart in jurul ei.
In jurul lui?
A facut o pasiune pentru misterul si farmecul ce o urmareste de atata timp. A tachinat-o, a privit-o mult timp cu un aer de superioritate. Ea la fel. L-a sfidat; era nepasatoare. Pana si ea credea asta.
El?
A facut-o sa se indoiasca de ceea ce credea. Acum.
Niciunul nu a vrut, niciunul nu a aratat ca vrea.

O priveste in intunericul noptii. Ochii mari ce absorb informatii il atrag ca un magnet.
Ii saruta pleoapele ce tremura sub atingerea lui calda.
E atat de frumoasa!
Mana lui simte uimirea chipului angelic pe care nopti la rand l-a dorit aproape.
O simte. ATAT! Doar atat..
O adora!
Il priveste speriata cum ii deseneaza conturul trupului dezbracat de simtiri.
O simte tremurand sub atingerea plapanda, aproape inexistenta... de parca ar rani-o.
Se aproprie si o saruta pe obrazul stang.
Inchide ochii si se lasa invaluita. Se lasa condusa de el.
Stie ca nu va dura pentru totdeauna.
Simte si traieste momentul.
Dimineata i-l va fura.. din nou. Incearca sa transforme momentul in eternitate.
Poate. Nimic nu e imposibil.
Pentru moment.. poate.

Se pierde in bratele lui si se privesc fara a-si spune ceva. Doar au facut-o mereu. Comunicarea era intruchipata de limbajul schimbului de priviri.
Este?
Ei nu se aud. Nu ii cunoastea vocea transpusa in sunete.
Si-o doreste.
El?
O strange tare in brate. E fericit.
Ii vede ochii stralucind in lumina slaba a noptii ce ii ascunde.
Lacrimi?
Nu asteapta un raspuns. Ei nu vorbesc. Degeaba o fac.
Nu spune nimic. Nu ar auzi-o.
Intelege raspunsul din privirea ei. O strange si mai tare in brate.
Vrea sa o stie bine, fericita.
Vrea sa se invarta in jurul ei, sa-si ghideze zambetul dupa fericirea ei, tristetea dupa lacrimile ei.
Sa simta de parca ar fi doar unul.
Se trage inapoi. E speriata. Si el simte asta.
O cheama mai aproape.
Ii numara stelele zambind si aratand cu degetul catre fiecare, sarutand-o in ritmul numaratorii. Incet, plin de dorinta si cu o pasiune ce-l arde. Pe fiecare zi mai mult.
Raspunde cu aceeasi pasiune.
Asemenea unor artisti.
Cu fiecare stea peste care trece ii fura cate un zambet. Si nu e nimic care sa il bucure mai mult decat zambetul ei si fericirea lor.

O priveste cum e cufundata intr-un somn linistit.
A trecut ceva timp. Zambeste chipului pe care il priveste cu atata sete.
O saruta usor si ea tresare, cuibarindu-se si mai tare in bratele lui.
Liniste.
E inca langa ea.

Pentru cat timp?
Nu se framanta pentru ce va fi. Asa a invatat-o.

Deschide ochii si il vede indepartandu-se fara nicio putere de a sta in loc. Se privesc nepuntinciosi.
Durerea lacrimilor ei il asurzeste.
Il doare.
Adora sa o vada zambind. Dar..
Acum tot ce ii mai leaga sunt sentimentele.. gandurile.
Si drumul inapoi.
Exista?
Stie ca se va intoarce la ea. Cunoaste drumul, desi nu l-a parcurs vreodata... fizic.
Mereu l-a stiut.
Acum doar gandurile ii aduc mai aproape.
Din ganduri se fac, se simt si se spun multe..

Cu gandul.. mereu se duce la ea.
Ea?

Am visat despre noi.

.. dormi? - intreb cu o voce pierduta.
Aceeasi respiratie usor sacadata imi ofera raspunsul pe care nu il vroiam, dar renunt sa astept o confirmare, crezand ca poate e doar un vis urat la mijloc.
Inchid usor ochii, incercand sa adorm.
Nu dorm.. nu dorm..
Te-am trezit! Imi pare rau.
Nu, eram treaz inca de cand te-ai ridicat.
Nu am vrut sa ma auzi. Haide dormi. O sa incerc si eu sa adorm.
Il sarut usor, dar il simt nelinistit. Si totusi nu zic nimic. Dar..
Unde ai fost?
Afara.
... ce ai facut? .. singura..
Nimic. Am stat; nu puteam sa dorm si mi se luase sa ma uit pe pereti.
Hmm.. ai stat ceva timp.
Sincer, nici nu stiu cat e ceasul, nici cat timp a trecut.
Sau poate doar mi s-a parut ca a trecut mult timp.
Sau poate... te gandeai la ce nu trebuie!
Nu.. eu..
Shhh.. nu spune nimic. Te inteleg.
Nu! Nu aveam voie sa fac asta!
Ba da! Stai linistit.
Dar.. nu vreau sa te pierd. Nu vreau sa fii suparata. A fost un gand stupid..
Nu sunt suparata. Si nu ma pierzi. Sunt aici si nu plec nicaieri. Dar.. da.. a fost un gand stupid. Si stiu ca nu iti va mai tine companie si altadata.
Il voi alunga!
Stiu. Acum pupa-ma! Nu vreau sa imi dai drumul!
Nu iti voi da drumul!
Zambesc. Nimic nu se compara cu ce traiesc acum.. si nu imi doresc sa se termine.
Ai adormit?
Nu.. tot nu pot sa adorm.
Acum nu mai pot nici eu sa dorm. Nu rade, nu fii rautacioasa!
Bine, bine, hai ma pupi?
Meriti?
Da, normal!
Si ma saruti usor, indepartandu-mi orice teama.
Auzi? Nu vrei sa mergem sa ne plimbam?
Hmm.. de ce nu? Haide!
Yayy.. hai!
Si razi de mine. - Unde mergi asa?
Eh, haide, nu imi strica cheful!
Nu te supara, dar esti amuzanta! Si ai dreptate, oricum nu ne vede nimeni.
Si daca ne-ar vedea ce?
Ne-ar trata ca pe niste... doi nu prea intregi la mine?
Asa si? Noi stim ca suntem perfect normali!
Adevarat! Ia-ti macar ceva in picioare! Unde te duci?
Haide maaa, ca nu avem nevoie de nimic. E cald afara. E frumos, senin, pustiu. Haide odata!
Si incerc sa alerg; ma las ajunsa de tine. Ma saruti si ma strangi in brate. Tare!
Linistea mormantala e tulburata de rasetele noastre senine, colorate. Toti sase suntem verzi in noaptea asta: eu, tu, rasul meu.. si rasul tau; noi si rasetele noastre.
Mergem unde vedem (sau nu) cu ochii. Destinatia nu e prea importanta pentru noi.
Asfaltul se incalzeste la fiecare pas pe care il facem si inghite orice pietricica, orice ciob, orice ar putea sa ne raneasca. Nu vrea sa ne vada tristi.
Alergam, radem, vorbim, numaram stelele.. ne iubim.
Incepe sa se lumineze!
Dar a trecut ceva timp..; ti-e frig?
Doar un pic..
Si ma strangi si mai tare in brate; atat asteptam.
Soarele e rabdator; ne face semn ca putem sa ne sarutam linistiti; aparitia lui poate sa astepte un pic, iar noi nu putem sa o pierdem.
Ii zambim in semn ca poate sa vina.
Cu un joc de culori pe care nu l-am vazut pana acum ne zambeste puternic si ne imbratiseaza. E prima oara cand ne vede impreuna. Ma incalzeste, dar nu imi dai drumul din stransoare bratelor tale, ci din contra.. e mai puternica.
Si stam imbratisati, muti, privirile fiind de ajuns pentru a exprima totul.
Pe strazile pustii cu cateva minute in urma, incepe sa se forfoteasca. Nu vedem, nu auzim, nu constientizam privirile ciudate atintite asupra noastra. Ne privim si atat; ne sarutam.. zambim.
Nu mai sunt o straina pentru tine, nu-i asa?
Nu ai fost niciodata!
Dar..
Dar.. ai fost ca un mister, pe care l-am descoperit zi de zi. Si mereu voi descoperi ceva nou la tine.
Privirea ta, gesturile tale.. imi ofera siguranta si incredere in noi.
Azi cred si mai mult in noi.
Acum e randul tau. Tu intrebi. Tie ti-e teama si e timpul sa iti ofer aceeasi incredere.
O sa.. ma iubesti?
Te iubesc deja!

Azi invatam.

As vrea si eu sa visez.
De ce? Oricum.. nu iti aduci aminte ce ai visat.
Da..
De ce vrei sa visezi? Ca sa te trezesti dimineata si sa iti dai seama ca nu a fost decat.. un vis?
Probabil nu e prea placut.. nu? Probabil tu asta simti..
Depinde de vis.
Dar.. si visele pot deveni realitate.
Adevarat! Stii.. ce am visat eu?
Ce?
Am visat de doua ori ca eram impreuna. Am avut acelasi vis: o data, in timp ce dormeam.. si o data, cand visam cu ochii deschisi.
El zambeste.
Mi-ar placea sa te vad. Sa iti cunosc zambetul si sa ma bucur cand il privesc.
As vrea sa visez si eu ce visezi tu.
De ce? Oricum nu ti-ai aduce aminte.
Eh..
Si, sa stii ca.. nu trebuie sa dormi ca sa visezi.
Acelasi zambet i se contureaza pe buze. In coltul celalalt - al lumii - zambeste si ea.
Dar.. asta inseamna ca tu vrei doar sa visezi. Nu vrei realitate.
Nu am spus asta.
Nu ma vrei cu adevarat langa tine; vrei doar sa visezi frumos, atunci cand dormi.
Nu..
In cazul asta, ar trebui poate... sa iti spun sa pleci din visele mele..
Si daca nu vreau sa plec?
Va trebui sa o faci. De ce ai ramane? Doar sa vii cand vrei, sa stai cat vrei.. sa pleci cand vrei? Te-ai gandit la ce simt eu?
Dar la ce simt eu te-ai gandit?
Da..
Si? La ce concluzie ai ajuns?
De ce ma pui sa repet? Cred ca am fost destul de clara mai sus.
Dar te-ai gandit ca poate dorinta mea de a visa ce visezi tu se intensifica pentru ca, momentan, e singurul mod in care... te pot simti mai aproape?
...
Te-ai gandit ca poate dorinta de a visa se refera de fapt la dorinta de a transforma totul in realitate? Te-ai gandit ca poate nu ma joc? Te-ai gandit ca poate vreau sa fiu realitatea ta si sa fii realitatea mea?
Nu stiu ce sa spun..
Nu trebuie sa spui nimic. Te-ai gandit ca poate dorinta de a te avea devine din ce in ce mai arzatoare si in acelasi timp doare, pentru ca nu te pot atinge, vedea, avea, saruta, imbratisa, mangaia; pentru ca nu ma pot plimba cu tine pe strada, nu te pot tine de mana, nu pot sa iti aud rasul, sa iti vad zambetul, sau sa privesc un apus cu tine? Totodata, ma bucur ca trece timpul..
Timpul..
Da timpul. Uite, cel care spuneai ca e cel mai mare dusman al tau, acum ne ajuta.. si trece; trece, ca sa ne putem intalni, sa fii reala, sa fiu real, sa fim reali!
Da..
Te-ai gandit ca poate de asta imi doresc sa visez?
E simplu; nu trebuie sa astepti noaptea... realistule!
Aici m-ai prins..
Nu pot visa eu pentru amandoi.
Nici eu nu pot fi rational pentru amandoi.
Invata-ma sa fiu rationala, atunci!
Asculta-ti inima cand e vorba de noi doi; fii cerebrala, rationala, hotarata, cand e vorba de... ei. Lasa-te influentata de sentimentele tale pentru mine, de sentimentele mele pentru tine si nu de deciziile, rugamintile, cuvintele, jignirile lor. Mergi pe drumul inimii cand te indrepti spre mine; urmeaza calea ratiunii cand te indrepti spre ei. Cauta si gaseste finalul drumului spre ei si pune punct cand e cazul. Uita de finalul drumului spre mine; sterge-l, nu exista, nu a existat si nu va exista.
Si cum stiu asta?
Deja intervine ratiunea aici. Inveti repede, dar nu confunda ratiunea cu visul. Raspunsul ti-l ofera visatoarea din tine, care il stie deja. Acum, invata-ma sa visez!
Poti inchide ochii, te poti uita in gol, privi pe fereastra si .. sa visezi. Poti sa te uiti la soare si sa ii zambesti. In momentul ala, ii voi zambi si eu. Poti sa lasi ploaia sa te ude; te gandesti ca esti cu mine; iubesc ploaia.. iubeste-o si tu! Cand mergi pe strada, nu te gandi la examenul pe care il ai intr-o jumatate de ora; gandeste-te ce frumos ar fi daca te-as astepta cand termini. Si nu, nu te intrista! Zambeste. E un vis frumos si visele pot deveni realitate. Gandeste-te ca o data o sa fac si asta. Cand vezi ca "aia doi" se tin de mana si se saruta, zambeste. Nu te intrista, nu ii invidia. Gandeste-te ce frumos ar fi sa fii cu mine in momentul ala. Si.. gandeste-te ca momentul in care vom face asta, va veni si vom fi mai frumosi decat sunt "aia doi". Asculta o melodie care iti aduce aminte de mine, de noi.. de ce am cultivat impreuna pana acum; greu de inteles pentru altii, usor de simtit pentru noi; gandeste-te ca mai urmeaza multe. Zambeste.
Cat as vrea sa te sarut acum.. si sa te tin in brate.
Gandeste-te ca vreau acelasi lucru. Zambeste. In curand, o sa devina realitate.
Da... abia astept.
Cauta-l pe visatorul din tine. E acolo, dar i-a fost frica sa iasa la suprafata.
Probabil..
Pentru ce? Nu e frumos sa visezi? Nu e frumos sa stii ca visele o sa devina realitate? Nu e bine sa visezi si sa ai un scop? Nu e frumos cand le indeplinesti si bucuros, cultivi altele?
Cat mi-as dori sa fii langa mine acum..
Sper ca zambesti! Zambesti nu-i asa?
Da!
Foarte bine! Inveti repede.. visatorule! Nu te supara ca trebuie sa dormim acum. Pune-te in pat si gandeste-te ce frumos va fi cand ma vei tine in brate si vom adormi impreuna.
Visatoareo! - si rade.
Rade si ea in.. coltul celalalt.
Realistule!

Nu te mai ascult.

De ce ma tot cauti? Ti-am zis sa nu ma mai cauti. Nu stiu ce urmaresti, ce incerci sa faci. Sa ma dai din nou peste cap?
Nu te mai cred.
E treaba mea ce fac si cu cine sa vorbesc. Nu inteleg cu ce te deranjeaza. Tu ai ales sa fie asa. Ai ales sa tii legatura cu mine foarte rar; tu ai ales sa se creeze distanta asta intre noi; m-ai dat la o parte. Am inteles pana la urma si am iesit din al tau peisaj; se pare ca te incurcam. Mereu eram in drumul tau. Te-am tinut in loc de la a iubi, a fi cu cineva, a te bucura, a fi tu insuti; te-am tinut in loc si imi pare rau ca ai ramas in urma din cauza mea. Dar am realizat si m-am dat din drum. Acum ce naiba faci? Ma tot cauti.. ca sa ce?
Acum te-ai gandit sa ma cauti? Acum, cand imi e mai bine? Acum, cand ma simt libera, cand am lasat ura ce ma cuprinsese, la o parte? Ma cauti iarasi ca sa ma faci sa renunt la mine, din nou, pentru tine, iar ca urmare sa ma indepartezi si sa stam sa ne "jucam"? Acum, cand sunt fericita, cand m-am regasit, ce naiba incerci sa faci? Nu stiu, nu incerc sa aflu, pot sa banuiesc, dar iti spun: Iti pierzi timpul!
Nu te cred! Nu iti pasa!
Poate ti-a pasat, dar a incetat sa iti pese demult; asta cred si continui sa cred; sau.. si daca iti pasa, ciudat mod de a arata. Inca o data imi demonstrezi ca indiferenta mea te-a durut si te doare. De fapt, cum am mai spus-o, la tine, acum, e vorba doar de orgoliu.
Ba da! De orgoliu; nimic altceva!
Tu nu crezi in mine! Eu de ce as crede in tine? Habar nu am ce faci, sau daca e adevarat ce imi spui - deci, nu te cred!
Acum ce mai faci aici? Ti-am zis ca iti pierzi timpul. Lasa-ma sa fiu fericita; mi-e bine fara tine si daca te gandesti ca o sa reusesti ce ai reusit cu sase luni in urma, nu pot sa iti spun decat ca... te inseli.
Dar daca tot ma intrebi cum mai e viata mea, pot sa iti spun ca imi e bine. Asa ca poti sa stai linistit.
Acum pleaca! Nu te mai ascult!
Tine cont ca inca sunt calma si vorbesc frumos.
Te rog sa pleci!

Mai stii cand..

-M-ai sarutat prima oara? Si cum ne feream de tatal tau? Fiindu-mi prof, mi-era rusine.
-Pai daca erai panca.
Facand pe suparata, ma sarutai. Stiai ca imi trece.
-Dar tu mai stii, cand ne vedea Gabi cand ne sarutam pe furis?
-Daaaa! Un pusti de 6-7 ani facea misto de noi.
Radeam.
-Mai stii cand ne plimbam de mana pe strada, fara nicio tinta anume?
-Dar tu mai stii cand o minteam pe mamaie? Dadeam orice motiv, mai mult sau mai putin credibil, doar ca sa pot sa stau chiar si 5 minute in plus cu tine. Orice doar sa ma bucur mai mult de tine. Haide pupa-ma!
-Nu vreau! - ma tachinai.
-N-auzi sa ma pupi?
-N-auzi ca nu vreau?
-Haide ma, pupa-ma odata! - si incepeam sa ma smiorcai.
Radeai de mine, ma luai in brate si ma sarutai. Iti placea. Imi placea. Ne placea. "Scapand" din stransoarea bratelor tale (nu vroiai sa imi dai drumul, nu vroiai sa ma pierzi) te-am intrebat amuzata:
-Auzi, dar mai stii cand ne-a vazut profa de info? Te ciupeam de fund.
Rasetele noastre zguduiau linistea camerei.
-Mai stii cand m-ai sunat la 3 dimineata si plangeai in telefon pentru ca ti s-a furat camera?
-Da.. - si ma cuprindea nostalgia provocata de pierderea camerei mele. Uoooofff!
Induiosat de "uooofff" al meu, ma luai in brate si ma sarutai iarasi. Stiam eu ca "uooff" avea sa functioneze. Mereu functiona.
-Te iubesc!
-Si eu te iubesc!
Si ne strangeam in brate, tare de tot. Nu imi dadeai drumul si eu te sarutam intruna.
-Mai stii cand am mers la mare si adormeam tot timpul pe plaja si tu trageai de mine?
-Lasa asta. Trageam de tine, in fiecare dimineata. Erai lenesa; de fapt esti. - si radeai.
-Cin'minute.
Radeam amandoi. Iar el repeta.
-Cin'minute. - radea. Erai asa simpatica.
Ma sarutai iar.
Eram asa fericita. Totul era asa usor langa tine, cu tine.
-Ha, dar mai stii, cand ne-am amuzat cu totii, eu si baietii, ca tu dormeai, fara sa simti cum noi urlam langa tine, cum am aruncat cu sticla in perete, care te-a lovit din greseala? Si tu nu simteai nimic? Haha. Si eu te pupaceam si tu nu simteai nimic.
Incercand sa faci pe suparatul, te bufnea rasul intr-un final.
-Da, si tu, prietena mea, radeai de mine, huh?
-Haaaiiideee maaa! Vino sa te pup!
-Lasa, lasa.
-Hai nu mai fii panc!
Erai mai puternic decat mine, dar imediat te lasai sarutat. Nu dura mult "supararea".
-Auzi, dar il mai stii pe ala de ne tinea teoria carnii sanatoase, tinuta in conditii bune, in loc sa ne dea sa mancam?
-Hai ca pana la urma a fost buuunn.
-Mwah!
-Mai stii cand a cazut Adi de pe scaun, cand ne jucam whist?
-Da, daaaa... asta dupa ce mancam 11 persoane dintr-o oala si doua farfurii.
-Aaaa, cea mai tare faza a fost in vara aia cand a intrat Razvan in alta camera!
-Cand?
-Nu mai stii? Il cauta pe Alex si a crezut ca e in camera noastra. Dar a gresit camera.
-Aaaa. Mai sa il ia ala la bataie.
Camera se umple iarasi de rasetele noastre.
-Mai stii cum se uita toata lumea de pe plaja la tine si la Luci, cand faceati groapa aia in nisip. Parca erati doi copii mici. Sora si fratele.
-Hai taci, nu fii rautacios, ca pana la urma ati ajuns si voi sa faceti cu noi si apoi ne-au ingropat pe mine si pe tine in nisip.
-Nu imi aduc aminte - incerai sa pari convingator.
-Taaacciii ca avem poze. Ha!
Si vazand ca nu e cale de intoarcere, ma sarutaaaaiii.
-Da si cum v-am ingropat noi, apoi, pe tine si pe Luci.
Radeam.
-Da, imi aduc aminte. Ce se uitau aia 4 de pe cearceaf la noi.
-Da si radeau de gafa lu' Alex. - te grabeai sa ma completezi.
-Care?
-Aia cu viermii! - si incepeai sa razi.
Radeam amandoi. Ma sarutai din nou.

Inca ma mai saruti... doar in vise, cand esti al meu; doar atunci mai esti cu mine, langa mine, alaturi de mine; doar atunci te mai simt..
In poze, in amintiri, in visele si sperantele mele, in sufletul meu.. inca esti al meu; vei fi .. mereu.

Mai stii cand...
.. ne iubeam?
Eu inca stiu.. inca sunt dispusa sa te iubesc...