Funny, but not really. "It's complicated"

Iti cumperi o cafea. Neagra, (doar) cu doua cuburi de zahar.
Te duci la biblioteca, imprumuti cartea, o xeroxezi. Se termina colile. N-ai timp sa ceri sa puna altele, n-ai timp nici sa mergi in alta parte, pentru ca acolo erau ocupate toate “masinariile”. Aveai timp doar cat sa mai xeroxezi cateva pagini. Putine iti mai trebuiau. Pleci, cu gandul ca.. “o sa ma intorc eu altadata!”
Mergi la clasa. Ecuatii diferentiale. “Interesant curs!” - iti spui. De fapt, stim cu totii ca il urasti. Deschizi cafeaua cumparata in urma cu 10 minute. Afli ca de fapt.. cafeaua neagra nu e doar neagra. E cu lapte. Nu iti place cafeau cu lapte, dar o bei, desi iti trece prin gand sa o duci inapoi.
Il rogi pe prof sa iti explice ceva. Dupa 5 minute de citit si recitit enuntul problemei iti spune: “Da, ce poti spune despre solutiile ecuatiei? Asta trebuie sa faci!”. Mi-a dat raspunsul, adica cerinta problemei. Dude, stiu ce am de facut, nu stiu cum sa fac!!!
E ok! Pleci mai departe. Cele trei autobuze au tinut cu tine. La fel si vremea.

Ianuarie 22, 2010.

Primavara.
Poate un pic exagerat, dar e asa frumos afara! Zambesti fara motiv. Sau poate cu motiv(e), dar e ceva prea intens.

Ianuarie 23, 2010.
Nu! Nu a fost ziua ta!
NU!
O zi adorabila. Rasete, zambete, pana si pass de doua ori mai ieftin.
Totul pana cand.. pentru o secunda imaginea dispare; din cauza vitezei si a faptului ca ti-a fugit imaginea pentru moment, te sperii si iti pierzi echilibrul. E ok, nu era prima oara. Prima oara in ultimii doi ani, da! Dar acum..
Din spate trei copilasi vin spre tine. Baiatul cel mare, de vreo 10 ani, vine si iti aduce betele. Se aseaza langa ceilalti doi (o fetita si un baietel de 6 ani). Stau toti trei jos si se uita speriati la tine.
“Esti ok?”
Te uiti la ei si schitezi un zambet fals pentru ca ii vedeai ca sunt ingrijorati desi nu te stiau.
“Sunt bine, multumesc! Duceti-va! Stati linistiti!”
“Esti bine?” – te intreaba cel care era cu tine la momentul ala.
“Da.. cred ca da!
Poti sa mergi?
Sper..!”
Te ridica si mergi cativa metri.
“Aaaa uite ma ca poti sa mergi!!” – iti spune razand.
Te opresti si cu o vocea grava ii spui..
“Nu, nu pot! Nu am control asupra piciorului!”
Ii dispare zambetul de pe buze si adopta aceeasi figura grava.
“Ok, ramai aici, ma duc jos sa le spun sa vina dupa tine. O secunda!”
Ti se parea o vesnicie.
Nu iti place sa te plangi, dar te-ai speriat.

Au urmat intrebari de genul: ce ai mancat dimineata?, ti-aduci aminte tot inainte de accident si dupa?, ti-aduci aminte cum ai ajuns aici?. Raspunsul referitor la masa de dimineata.. l-a facut pe cel ce te ajuta sa se uita la tine cam.. ciudat. “Umm.. sorry?!” Pe moment a crezut ca nu prea erai pe ale tale si ca intr-adevar te lovisei la cap desi ai spus CLAR ca NU.
Vroiai decat sa pleci.
Erai vioaie. Sareai intr-un picior.
“Fii mai responsabila!” – auzi dintr-o parte.
“Te doare?
Nu!
Minti!
Nu! Bine ma doare un pic! Dar imi trece. E doar un picior!
Da, asa e, mai ai altul!
Intr-adevar!”

“Hai nu chemi ambulanta? Ajungem si noi mai repede acasa!”

“Ce face? Cum ii e?
Pai, urla de durere pe aici.
Hey, uite un curcubeu!
Auzi, trebuie sa inchid; deja vede curcubee!”

“Eu opresc motorul!
Uita-te la ala!
Auzi, dar ce film vad aia din fata?
Nu stiu, ca nu vad pana acolo!
Hai ca ma duc sa iti iau niste zapada. Da-mi punga.”

Cele trei ore petrecute in traffic au fost.. umm.. groaznice?!

It wasn’t your day. Definitely NOT!
Ah si sa nu uitam de zgarietura din barba. E chiar amuzanta! De fapt, doar tie ti se pare amuzanta!

Acum stai cocotata in varful patului; nu ai voie sa te misti pentru ca sar toti din toate partile. Acum nu ti se mai pare amuzant. DELOC!
“Daca ai nevoie de ceva, spune-mi mie! NU AI VOIE SA TE RIDICI!
Dar pot sa merg singura..:-s
Eh poti, nu poti!!!”

Later edit: “Iar te ridicasi maaaa?????”