Lupta cu timpul.

Nu-i da pace. Lumina ce paseste usor prin gemuletul de sus al camerei o deranjeaza si ii vine sa planga in fiecare diminieata cand ii simte prezenta.
Se afunda si mai tare in perna, lasand doar un mic loc ce poate fi patruns de lumina si pe unde sa poata respira. Nu mai poate sa doarma, dar refuza a se ridica din pat.
Iarasi a plans in vis.

- Cine-s mai frumosi? Oamenii? Ploaia?
- Oamenii in ploaie..
- O sa ii ploua pe aripi?
- … caci aripile lui te imbratiseaza..
- O sa le ploua zborul.
- Chiar ploua infernal
- .. ei se iubeau.”

Cele trei voci slabe s-au pierdut de ceva timp in intunericul noptii. Dar persista in jurul ei, caldura cuvintelor protejand-o.
A rapit-o cum o face pe fiecare zi. Ce ironie! Uraste ziua de fiecare data cand ii fura intunericul, linistea, ploaia tarzie din noapte, caldura rece si respiratia umeda a printesei negre..; si totusi fara zi, ea nu ar fi.
Ii tine companie de fiecare data, plangandu-se de oboseala acumulata de atata timp incoace.
E 5:00 AM, din nou. Vrea sa inchida ochii, insa ii e teama; de un vis nou si urat, de o lacrima abundenta si rece, de o poza veche ce tot revine, de o replica dura, niciodata spusa! Ii e teama de o noua zi.
Secundele sunt multe, minutele se imputineaza, orele se reduc de 60 de ori, zilele devin tot mai putine. Saptamanile apar o data la 7 zile, iar lunile din ce in ce mai rar. Ca sa nu mai vorbim de ani.. Cand era mica timpul parea mai mare, mai lung, mai puternic in fata… timpului?! Ce prostie! Lupta se da timp si timp. Undeva la mijloc e ea; sunt ei!
Este mereu grabita; fuge, cauta, plange, striga; poate din cauza asta se grabeste timpul. Si-a asumat un rol mult prea periculos pentru ea; a preluat controlul, totodata pierzandul, nefiind capabila de un control chibzuit. Si timpul incearca sa tina, alaturi de ea, pasul alert, tot mai alert cu fiecare zi. Inconstienta, s-a grabit.
Singura, priveste spre cer.
Inchide ochii usor si se lasa in voia lor: visului de care nu ii mai pasa si noptii, pe care o indrageste enorm, dar care fuge mereu de ea. Se lasa in voia lui: timpului, acum dur din cauza ei. A pierdut lupta in fata lui; un moft pe care il regreta, un control pe care nu trebuia sa si-l doreasca. Isi doreste sa-l convinga sa se dea inapoi. Insa el e necrutator.
Ii ploua sub pleoape. Se lasa in voia lacrimilor batrane, trecute de timp.
“Oare e prea tarziu?!”
Ar trebui sa invete sa acorde timp.. timpului.
.. daca mai este timp..