Rasfoind volumul doi.

Ce?
Inca citesti?
Inca o citesc da. Si inca mai am mult.
Si despre ce e vorba?
Ea si-am luat un bilet fara intoarcere. A decis sa lase totul in urma; si-a impachetat visele neimplinite, aspiratiile neatinse si a plecat. Si-a impachetat amintirile si ultima tigara fumata; poarta cu ea ultimul fum pe care l-a eliberat, ultimele zambete de care s-a bucurat. Ultima lacrima s-a uscat. A incercat sa uite cuvintele urate care au ranit-o si sa pastreze amintirile. Fiecare poza inseamna ceva. Si doar ele au mai ramas din ce a fost.
Nu le priveste; a incetat sa mai faca asta; asteapta sa se aseze praful, sa se poata uita la ele zambind si fara sa verse vreo lacrima. Simte ca totusi poate sa fac asta, dar nu vrea sa se riste.
Stau si ma gandesc... ce proasta era! Plangea cand se uita la o hartie colorata; niste chipuri conturate.. triste, vesele, razand, plangand, afara, inauntru, dansand, fumand, razand, bucurandu-se de soare, ploaie sau zapada. Pentru ce? Oricum nu se mai intorceau. Important e ca s-a bucurat de tot ce a fost, a existat si a simtit vreodata.
S-a bucurat?
Da! A stiut sa faca asta in fiecare clipa.
Am incheiat capitolul, am terminat volumul si am inchis usor cartea veche; avea copertile rupte, trecuse ceva timp peste ele; se vedea. Mi-a placut ce am citit; am trait cu ea, am zambit cand era fericita. E o fire sensibila, dar totodata nebuna; iubeste viata si ii place sa rada. Am plans cand a plans si ea si incercam sa imi imaginez fiecare moment petrecut de ea si prietenii ei.
Da! Am citit si volumul al doilea. Am deschis cartea usor, desi totul e viu in ea, incepand cu paginile ei neatinse, frumoase, pline de lumina. A trecut ceva timp, dar e ca noua, la fel ca si sentimentele ce le descrie.
Ea? E aceeasi, poate un pic mai puternica; vorbeste de cum s-a ridicat, asa prafuita cum era; vorbeste despre El.
Nu. Despre el, cel care a invatat-o sa iubeasca, sa zambeasca, sa rada. Povesteste cum vorbea ore intregi cu el despre orice; el a inteles-o si i-a oferit totul. A gasit in el tot ce cauta. Sunt asa fericita!
Cum de ce? Pentru ea!
Esti nebuna!
E fericita. Stii, a incercat de mai multe ori sa isi revina si tot timpul a avut parte doar de ceva superficial, care nu o ajuta sa treaca peste; totul se prabusea; mereu gresea, desi nu a cautat decat sustinerea si iubirea pe care le pierduse. Si se oprise sa mai caute sau sa mearga inainte. Si l-a intalnit pe el.
Si ce s-a intampla cu cel..
Aa, o mai cauta din cand in cand, dar e hotarata.
Nu, pentru ca acum nu a gresit si nu va gresi. Ii e asa usor langa el. Acum poate sa fie langa el, nu doar sustinandu-l ca pe un prieten, ci iubindu-l. El e asa usor de iubit.
A lasat totul in urma si mai rasfoieste primul volum asa in treacat, zambind. S-a refacut si e capabila de tot ce era odata.
Ah, si cum descrie tot ce simte... pot simti iubirea ce o simte ea. E asa fericita.
Nu, e un pic mai complicat, dar sunt nerabdatori. Sunt curioasa ce va fi cand va sti el totul.
Pai nu stie?
Nu, nu stie tot. Ti-am zis, e mai complicat. El e mai precaut, fiind ceva mai rational, iar ea nu vrea sa faca niciun pas pana nu va sigura de ce simte el. Ah, de abia astept sa ii spuna tot ce simte!
Tu, din realista ai devenit o visatoare. Revino-ti, e doar o carte!
Nu! Totul e real! Ar trebui sa citesti si tu!
Sunt mai cerebral din fire, nu visez cu ochii deshisi trecand peste niste litere! Te las pe tine sa citesti si sa imi povestesti in continuare. Visatoareo!
Hai du-te! Lasa-ma sa termin! Intoarce-te cand termin urmatorul volum.
Auzi?
Daaa?!!
Nu ziceai ca el e ceva mai rational, mai cu picioarele pe pamant?
Asa si?
Transmite-i prietenei tale imaginare..
Exista, nu intelegi???
Da, da.. bine. Transmite-i, asa ca o idee pentru urmatorul volum, sa revina un pic cu picioarele pe pamant si sa scrie despre ceva real: pasari, apa, stele, soare, chestii de genul asta.
Ahhhh!!! Mediocrule! Totul e real, dar ce sa intelegi tu; nu degeaba ii intelege atat de putina lume. Acum inteleg de ce nu stie nimeni de ei doi.
Cum adica ii intelege?
Pai nu sunt El si Ea?
Da.. ea isi imagineaza si pune pe foaie ce crede, viseaza si la ceea ce tinde. El unde e? Totul e in imaginatia ei, altfel de ce ar sta ascunsi.
Ea scrie tot ce simte alaturi de el; el exista si ii ofera totul si viseaza langa ea. Dar oare de ce ma chinui eu cu tine? Du-te de aici!
Si unde mai e realistul?
Langa ea. O ajuta sa nu se desprinda de pamant mai mult decat e necesar si sa revina atunci cand e cazul, iar ea il ajuta sa viseze, sa isi ofere un scop, o dorinta; il ajuta sa aiba sperante. O citeste si asta e suficient cat sa ii zdruncine un pic realitatea si sa il lase sa viseze. Intelegi?
Eu? De ce sa o inteleg eu? Nu e real, de ce as intelege, de ce as accepta ceva ce nu exista? Ce, tu o intelegi?
Pai altfel de ce crezi ca inca o citesc?
Si el?
El va intelege tot mai multe, odata ce citeste si volumul asta.
Vorbesti prostii!
Nu rade! Eu cred in ea. Si ce e mai important e ca el crede in ea. Hai pleaca! Lasa-ma sa termin. Oricum, imi pierd vremea incercand sa te fac sa intelegi.

Eu cred in povestea lor..

Si din cand in cand privesc inpoi.

Si din cand in cand privesc inapoi.
Vad ceea ce m-a facut sa zambesc; vad zambete, mii; rasete, vise implinite sau neimplinite, dar cultivate; aud voci, mii de voci, glasuri placute ce m-au facut sa rad si sa zambesc, sa ma bucur de fiecare moment.
Vad momente de fericire si totodata lacrimi; clipe placute si nepasare; vad soarele care era cu noi pe fiecare zi.
Simt frigul iernii de altadata, cand cu gecile pe noi, inghetam in clasa. Simt caldura caloriferului langa care stateam cu randul, dupa ce ne intorceam. Aud observatii de care nu ne pasa si radeam pe sub mustati.
Simt "durerea" "incasarii" unui 3, satisfactia dupa o lucrare la mate la care copiam pe rupte, placerea provocata de chiulurile prea dese si multumirea parintilor ca totusi nu plecam mai devreme de la scoala si ajungeam la timp acasa; nervii, ca eram prinsi la orice incercare de a copia la religie sau plictiseala din orele de engleza.
Inca mai aud crizele profei de istorie si inca mai ascult concluziile ei "inteligente".
Mai mai amuz si astazi pe sub banca, ascunzandu-ma nu cumva sa fiu vazuta. Si inca o mai dam afara pe profa de chimie, pentru ca s-a sunat.
Si astazi imi face dirigu' observatie pentru ca inca fac parte din coltul vesel, sau din grupul ala de baieti foarte cuminti. Eu sunt fata. Si?
Da.. imi aduc aminte si de tine. Nu pot uita ceva ce m-a facut sa zambesc, sa rad.. nu pot sa uit ceea ce m-a facut fericita. Dar asta nu inseamna ca ne intoarcem la ce a fost odata. Nu inseamna ca daca imi aduc aminte de tine, vreau sa ne intoarcem la noi doi. Esti ceva ce m-a facut fericita, dar apoi ai fost motivul lacrimilor mele. Cu toate astea nu imi aduc aminte perioada aia. Nu vreau. Nu te regret. Dar "noi doi" nu mai exista demult si asta in primul rand pentru ca tu nu mai existi demult.
In al doilea rand? De ce sa iti spun? Oricum nu ai intelege. Nu are rost. Si am incetat sa ma mai justific.
Daca tu nu mai existi.. eu trebuie totusi sa continui sa traiesc. Am tinut doliu destul timp. Am accept ideea ca nu mai existi si incetand sa ma mai invinovatesc, am inceput sa traiesc. Pe tine inca te pastrez asa cum erai atunci.
Nu mai incerca.. nu faci decat sa patezi totul. Nu pata ceva frumos si pur.
Nu plang.
Vrei sa rad? Sa ma bucur ca vii mereu si ca incerci sa ma intorci din drum? Sa sar de fericire?
Caut ceva ce ma face fericita; vreau sa fiu tinuta in brate, sa simt caldura si sinceritate, nu raceala si indiferenta.
Nu le-am gasit. Dar nu vreau sa le pierd; nu vreau sa patez cu prezenta ta, ceva ce poate voi avea; nu vreau sa patez amintirea ta cu propria ta prezenta. Nu vreau sa patez ceea ce poate o sa am, cu slabiciunile mele. Vreau sa simt totul. Atat.
Am obosit. Si s-a facut prea tarziu.
Pleaca.
Si te rog, inchide tu usa in urma ta. Nu am chef sa ma ridic acum si nu vreau sa o uit deschisa.

Si.. te voi avea?

Nu a lasat soarele cu mine.

Nu prea vesela, m-am hotarat sa ies din casa; poate ma simt mai bine.

Am vrut sa fac ceva sa ies din monotonie.

O lumina se intrezareste in partea dreapta, iar parul, lasat liber, isi permite sa o ia razna, fara a putea fi controlat. Vine metroul. In sfarsit. Il asteptam de ceva vreme.

Urc fara a ma uita in stanga sau dreapta. Zaresc un loc liber si ma indrept spre el. De fapt, vagonul e aproape gol.. Cateva persoane sunt in spatele meu; undeva in fata mai este cineva. Nu stiu cine sunt, nu ma uit, nu analizez, nu ascult, nu vad, desi stiu, simt ca privirea celui ce sta la cativa metri de mine e atintita asupra mea.

Ma asez. Se pare ca o sa mai stam ceva timp pe aici: defectiuni.

Privirea mea e in jos, blocata pe un punct anume si in acelasi timp nu vede nimic. Parca mi-e rusine, teama, frica de ceva. Gandul e departe. Parca nici muzica nu mai are rezonanta. Nu aud nimic.

Din cand in cand mai privesc catre usa; poate plecam. Culoarea statica a becului imi spune ca nu.

E lume in jurul meu. Pe masura ce astept, vagonul se umple de oameni. Prezenta lor poate fi simtita, dar nu de mine. Doar privirea lui nu ma lasa in pace. Refuz sa privesc.

Brusc, tresar. Intrebata daca metroul merge in Sud, ma uit nedumerita, speriata si raspund rapid:

"Nu, merge in Nord. Celalalt merge in Sud." - si evitand contacul visual, cu un gest slab vizibil ii arat cealalalta parte a peronului.

"Multumesc."

Fortez un zambet si intorc privirea spre geam, refuzand si de data aceasta sa il privesc.

Realizand galagia provocata de sunetele, vocile, rasetele celor din jurul meu, amplific volumul in casti; la maxim.

"De ce naiba am iesi din casa? E asa urat afara."

Inainte de a ma razgandi si de a iesi, metroul isi inchide usile si pleaca. Pe masura ce opreste in statii, vagonul se goleste. Toata lumea cuboara, nimeni nu urca. Ramanem cati am fost si la inceput.

Acum ca “ei” au coborat, imi fac curaj si ridic privirea. De parka m-ar fi judecat, de parca nu as fi avut voie sa fac asta.

Il privesc. Surprina, raman muta; Nu ca as fi spus ceva pana atunci. Am inteles de ce privirea lui era atintita asupra mea.

Vocea feminina anunta sosirea la urmatoarea statie. Il vad ca se ridica. Realizand ce va face, pentru prima oara mi-am dorit ca metroul sa nu functioneze, sa intarzie, sa se opreasca, sa aiba o defectiune; orice. Dar .. nu.

Ca si data trecuta, eu nu am avut curaj sa spun nimic.

Ca si data trecuta, el nu a spus nimic.

Doar m-a privit si a zambit.

Metroul se opreste, usile se deschid. Ma ridic, dar inainte de a face un pas, usile se inchid iarasi, lasandu-ne de o parte si de alta a lor.

El sta pe loc si priveste cum ma indepartez. In continuare imi zambeste.

Desi cu o dorinta imensa de a ajunge pe plaja, m-am oprit inainte sa ajung acolo. Soare nu e; el nu e.. “de ce m-as duce acolo?”.

Fara sa stau prea mult pe ganduri, iau metroul ce merge in partea opusa, pentru a ma intoarce acasa.

Lasand iarasi privirea in jos, lacrimile apar rapid. Mintea mea o ia razna, simt cum ametesc; totul se invarte in jurul meu.. E prea multa lume.

“Off, macar de ar pleca mai repede!”

Ajungand in statia finala, cobor si merg, parca fara nicio tinta. Cu ochii plini de lacrimi, pentru prima oara privesc fiecare persoana care trece pe langa mine si care ma priveste ciudat, ca la o nebuna lasata libera pe strazi si in acelasi timp cu o privire intrebatoare: “Esti bine?” - “Dar ce? Va pasa?”

“La ce bun daca nu l-am privit pe el?”

De cate ori va fi nevoie sa intalnesc fericirea, sa am curaj sa o prind de mana, sa o privesc, sa o pastrez?

De cate ori va trece pe langa mine fara sa ma opreasca? De cate ori ma va privi indepartandu-ma?

De cate ori voi pleca fara sa fac nimic, privindu-l cum sta, nefacand nimic la randul lui?

Daca a fost ultima noastra sansa? Trenul trece o singura data. A trecut. S-a oprit. Am urcat. A oprit. A coborat, eu am ramas.

De ce a plecat? De ce n-a spus nimic?

De ce nu l-am oprit? De ce nu am coborat cu el?

Cu intrebari fara raspuns, regrete, dorinte de a-l revedea, de a-I zambi, de a-l opri, de a ramane cu el, cu ultime sperante si cu lacrimi in ochi, las statia de metrou in urma si ma indrept usor spre casa.

Tarandu-mi picioarele, cu trupul bolnav, plang si stiu ca il vreau langa mine.

Cand voi avea curaj sa ii spun tot ce simt?

Cand imi va arata tot ce simte?

Cand vom mai fi impreuna?

Vom mai fi?

Nu pleci.. nu?

Auzi?
Te superi daca astazi sunt copil?.. daca nu vreau sa fiu serioasa; si rad din orice, nu iau nimic in serios, in afara de ceea ce simt pentru tine? Te superi daca imi doresc sa ne prostim? Sa radem si sa fim ca atunci cand eram mici; fara griji, suparaciosi, ne certam des, dar ne impacam in secunda urmatoare. Azi vreau sa "ne certam". Te superi daca vreau sa te tachinez, daca ma tachinezi, iar eu "ma supar" si sunt copilaroasa?... daca fac pe imbufnata doar ca sa te fac sa ma saruti mai mult si mai mult, sa ma iei in brate si sa nu imi mai dai drumul? Te superi daca... vreau sa fiu tare si "nu vreau" sa te sarut?Astazi vreau sa fiu mica. Vreau sa ma dematurizez. Te superi?Vreau sa ne jucam, sa fim copii, sa ne dam in leagane, sa cad, sa ma lovesc si sa ma ridic razand. Vreau sa ma dau peste cap si sa ma joc in nisip. Vreau sa merg in parc, sa ma plimb, sa mananc vata pe bat si sa nu stiu ca am si alte griji decat cele ale unui copil. Vreau ca cea mai mare grija a mea sa fie ca.. am pierdut la sotron, m-am incurcat in elastic sau am pierdut la morisca mare, cand jucam coarda.Vreau sa ma joc ratele si vanatorii sau cutiutza. Vreau sa ma joc castel. Azi vreau sa desenez cu creta pe asfalt; zambete, flori, cer senin, soare. Vreau sa arunc mingea in fata masinii si.. sa sparg o oglinda sau un geam. Vreau sa trezim toti vecinii, iar cel de la 1 sa iasa pe geam, foarte suparat pentru ca facem galagie. Vreau sa mergem sa furam prune de la casa din spatele blocului. Vreau sa ma plimb cu bicicleta si sa ma iau la intrecere.Vreau sa uit ce inseamna sa fii "mare".
Vreau sa imi regasesc fericirea in lucruri simple.Te superi?Te superi daca vreau sa ma joc cu zapada si sa ma bucur de iarna asa cum o faceam cand eram mica? Te superi daca te rog sa ne bucuram impreuna, sa fim copii, sa ne batem cu bulgari, sa facem ingeri si sa inghetam de frig; sa ne luam in brate sa ne incalzim; daca mergem sa ne cumparam covrigi si foarte amuzata, il iau de nas pe Mos Craciun de la magazin, te superi?... daca vreau sa ma bucur de o ploaie de primavara, sa sar in balti si sa stropesc in jurul meu? O sa te superi daca te murdaresc un pic?Te superi daca te rog sa fii copil, daca te rog sa renuntam la maturitate din cand in cand?Te superi daca sunt copilaroasa, daca ma port ca atare? Ma vrei tot timpul serioasa?Nu vreau sa fiu "mare". Nu am chef azi.
Te superi daca vreau sa fiu copil?Acum plang si vreau sa ai grija de mine, sa ma iei in brate si sa ma linistesti.
Sunt trista.. si nu vreau decat sa fiu cu tine, sa ai grija de mine, sa ma saruti ... sa ma faci sa rad.
Copilul din mine, azi, striga dupa tine. Va striga si maine.. pana vei veni.Te superi daca vii, daca stai.. daca iti cer sa ramai pentru totdeauna?
Te superi daca nu vreau sa pleci?
Ramai chiar daca sunt copil?

Nepasare.

Ti-am zis sa nu imi mai zici asa.

Nu am avut timp! Nu am timp nici sa dorm.
Ma vrei, dar nu ma vrei. Imi reprosezi si ma dai la o parte. Nu suporti sa vezi pe nimeni langa mine, dar nici pe tine nu ai vrut sa te mai vezi langa mine. Cine te mai intelege? Cred ca nici tu.

Amuzant e faptul ca brusc iti pasa de mine. Brusc, ti-ai adus aminte de mine, brusc vrei sa stii ce se intampla, sa ma asculti, sa ma ajuti eventual. Fii serios! Ma faci sa rad cu gura pana la urechi! Dar apreciez; si asa sunt eu stresata. Face bine o portie de ras.

Hmm.. ciudat mod de a privi lucrurile. Daca tu consideri ca a tine la o persoana, arati ca iti pasa de ea din joi in pasti, cand iti aduci aminte.. atunci cred ca mai bine ne oprim aici. Incep sa ma enervez.

Eram foarte calma pana sa apari tu.

Asa si? De ce imi mai ceri explicatii? Cu ce te mai ajuta? De ce inca trebuie sa ma justific in fata ta? M-ai dat la o parte. Ai lasat praful sa se depuna si asa cum ai spus si tu.. poate a aparut altcineva care l-a dat la o parte, care m-a ridicat si m-a ingrijit. Dar, pentru inceput am ales sa ma ridic singura.

Niciodata nu ai avut. De ce ma mai cauti, daca spui ca nu ai timp?

Bun simt? Raspunsurile tale dovedesc exat contrariul: adica lipsa de bun simt; lipsa totala de bun simt!

Totul e amuzant. Inceteaza sa mai intrebi asta doar de dragul de a face conversatie. Ma mir ca mai stii ce inseamna sa ma cauti. Aaaa, asa e... o faci rar, dar o faci. Frumos mod de a gandi. Dar nu imi pasa.

Auzi.. dar tu crezi ce spui? Hai razi cu mine, te rog.

Da, da.. cand o sa am timp o sa fac si asta. Dar de ce sa pierd timpul cu asta, oricum nu te intereseaza? Ti-ai adus aminte acum?

Aaa, da, da. Mai, tu nu ai incredere in mine; eu de ce naiba as mai crede in tine? Cu ce scop? Care-i ideea? M-ai dat la o parte; mi-ai zis "ai facut foarte bine" cand ti-am zis ca m-am sters de praf; acum ce vrei? Mintea mea necoapta nu prea pricepe.

De ce nu ma lasi tu in pace? De ce tot cauti vinovati pentru ceea ce faci, vei face sau ti se va intampla? Eu propun sa nu te mai chinui. Nu incerca sa imi mai lasi impresia ca iti pasa. Prea tarziu. Iti pierzi timpul. Nu da roade. Fa ceva mai util pentru tine.. si de ce nu, si pentru mine!?

De exemplu sa nu imi mai ceri explicatii, sa nu imi ceri sa ma mai justific, sa nu ma mai cauti doar ca sa faci impresie buna si asa mai departe. Aproape ca nici nu te mai cunosc.

Uita-te la tine. Credeam ca nu e adevarat. Dar nu ma mai intereseaza. Faci ce vrei.

Nu conteaza cine mi-a zis! Chiar crezi ca mai conteaza asta acum? Dar raspunsul e acelasi ca intotdeauna si nu e minciuna: intamplare. Nu te spionez. Nu am facut-o niciodata. Crezi ca nu am alte lucruri mai bune de facut?

Te-am jignit? Dar ce.. adevarul doare? Nu am folosit niciun apelativ necrestin la adresa ta, asa ca nu vad unde e jignirea.

Asa, mai bine. Du-te si vezi-ti de ale tale, iar intre timp, imi vad si eu de ale mele. Nici sa purtam o discutie normala nu suntem in stare.

Esti de acord? Nu pot sa cred. Hai nu imi spune: eu sunt vinovata. Oricum nu imi pasa.

Nu? Nu pot sa cred.

Auzi.. nu trebuia sa pleci?

Nu, dar tot imi reprosai ca n-ai timp, de parca eu te-am cautat pe tine.

Distractie placuta!

Nu sunt! Esti paranoic. Spun doar "pa" atunci.. e bine?

"Pa, pa!"

Pleaca.

Sunt rea, rece, dezamagita, ranita.
Ai pus punct; nu l-am vazut sau am refuzat sa il accept. In timp, am ingrosat singura punctul; nu a putut si nu poate fi sters; nu va fi sters, il voi vedea. E acolo.
Acum te intorci. Nu sunt o jucarie. Si nici nu am chef de jocuri. Ne-am jucat destul. Suficient. Daca tie ti-a placut, afla ca mie nu.
Poti sa ma consideri o straina. Am ajuns sa fiu asta cu ceva timp in urma.
Acum.. lasa-ma sa fiu fericita. O merit! Iar tu.. tu nu ma meriti! Asa cum esti acum.. nu, nu ma meriti!
Sunt eu, aceeasi, copila, vesela, mereu cu zambetul pe buze, cu aceeasi incredere in ceea ce se intampla in jurul meu, mereu galagioasa; imi place sa mi se faca observatie si sa rad pe sub mustati. Ma bucur de aceleasi sentimente, apreciez din nou lucrurile pe care le credeam... urate, ratate, pierdute, pierdere de timp. Adorm zambind si ma trezesc zambind.
Totul a trecut. Pentru tine nu exist.
Ba nu! Nu exist.
Pentru mine, nu existi. Noi nu mai existam.
Nu! S-a terminat; tu ai ales..
Te-ai jucat suficient, cand ai avut chef, iar atunci cand te-ai plictisit m-ai lasat sa ma prafuiesc, aducandu-ti aminte de mine din cand in cand.
Se pare ca ultima oara ai uitat de tot de mine. Praful s-a depus intr-un strat prea mare. Nu te-ai mai intors sa ma iei de acolo. Sau ai facut-o.. tarziu. Altcineva l-a sters in locul tau.
Ai zis ca regreti totul. Acum brusc nu mai regreti?
Aaa... nervi.. da da.... da si eu sunt la fel de lipsita de calm si rabdare; prin urmare, incep sa ma enervez.
Ba da, sunt si rea: cu tine! Rece cu tine, dezamagita si ranita de tine.
Inceteaza sa ma mai strigi asa. Nu mai sunt a ta. As vrea sa pot sa spun ca regret, ca te urasc, dar nu pot. Eu nu sunt.. tu.
Doar.. lasa-ma sa fiu fericita, vesela, nerabdatoare, enervanta, cu zambetul pe buze, iubitoare, calda. Lasa-ma sa ii ofer iubirea lui.. pentru ca merita.
Daca vrei sa ma urasti, fa-o. Ai facut-o de atatea ori.. m-am obisnuit. Numai pleaca; uita de locurile mele preferate, uita de ceea ce ma inveselea cand eram trista, uita de ceea ce faceam cand eram ranita, uita de ceea ce imi placea, ceea ce ma facea sa zambesc sau sa plang. Uita sa ma tii in brate. Uita sa ma sustii cand am nevoie. Nu ai mai facut-o demult. Trebuie sa fi uitat pana acum.
Nu conteaza! Doar uita de tot ce are legatura cu mine.
Nu mai are rost. Noi nu mai avem niciun rost.
Pleaca, nu imi mai tulbura linistea; te rog sa nu mai vii oriunde stii ca sunt.
Prea tarziu sa ma sustii sau sa imi stergi lacrimile.
NU! Nu vreau sa aud asta.
Am spus ca nu vreau! Prea tarziu.
Ajunge!
Pentru ca sunt ranita.. pentru ca sunt dezamagita.
Nu incerca sa ma mai intorci din drum.
Pleaca si lasa-ma.. lasa-ma sa fiu fericita!

Dialog.

Esti sigura de ceva pe lumea asta?
De ce as fi sigura pe oameni si pe ce zic ei, cand ei sunt cei care ma dezamagesc? Sunt sigura pe ai mei si pe familia mea, sunt sigura pe cerul senin de maine, pe soarele care imi zambeste; sunt sigura de fericirea mea; sunt sigura de zambetul si rasetele zgomotoase din metrou (ale mele)... fara sa mi pese ca se uita toti la mine. Si? Sunt fericita: de asta sunt sigura! Da! Ti-am raspuns la intrebare?
Da, dar am o problema.
Care? Oricum nu te pot ajuta, dar intreb din bun simt si pentru ca m-ai ascultat tot timpul.
Ca ai spus doar ce vrei tu sa zugravesti, in felul in care vrei, cand de fapt altceva e important si la alte lucruri te gandesti. Ai spus doar un singur lucru real.
Care?
Familia ta.
Asta crezi tu?
Restul... iarta-ma, dar sunt chestii ...nu copilaresti, dar ...fabricate. Parerea mea, dragul meu partener de dialog. Nu e ironie, inceteaza sa mai simti asta.
Nu anticipa ce simt; nu stii ce simt, habar nu ai; doar EL stie. Si lasa-ma sa te dezamagesc: totul e real, tot ce ti-am zis e real. Ok, de acord, au fost idei si schite. Acum sunt 3D, reale. RE-A-LE!
O, nu! Sa ma dezamagesti?
Da! Si daca dezamagirea provocata inseamna sa stii ca imi e bine, atunci lasa-ma sa iti spun ca nu imi pare rau ca te dezamagesc.

Grav daca ai zis asta...
De ce?
Inseamna ca de fapt nu exist pentru tine, nu stii cine sunt, nu stii cu cine vorbesti!
Dar ce? Pe tine nu te-au mai dezamagit oamenii? I'm a human being, for god sake. Don't forget that!
Mai mult decat te gandesti!
Pai ok; si atunci ce te surprinde asa mult la mine? Nu inteleg.

Ca ma treci la categoria "mi-e indiferent asta".

Plus ca dezamgirea asta nu consta in ceva real, practic; consta mai mult in ceva care se refera la contradictie: adica tu crezi ceva, cand de fapt se intampla altceva cu mine, sau speri ca se intampla altceva decat sustin. Parca imi vroiai binele, nu?

Clau, Clau... stop putin. Ai spus-o pe un ton anume, imi pare rau ca te dezamagesc..
Ce ton? Ca nici macar nu am vorbit.
De parca eu eram ala cu degetele incrucisate la spate, da doamne sa-i fie rau.
Orice e posibil!
Nu rade. Nu glumesc!
Ok, nu rade foarte tare, pentru ca eu chiar nu glumesc.
Intotdeauna am facut contra.
Pacat, nu imi place sa fiu luata peste picior.
De ce zambesti? Au plecat cuvintele? Ti-ai inghitit limba? Sa stii ca nu ai nevoie de ea.
Clau... iarta-ma ca-ti spun asta, dar mult mai bine incheiem discutia aici...
Cum vrei.

Luata peste picior, ironii...
Adevaruri.. Razi? Ma bucur. Macar de ar fi real.
Nu, nu e real.
Atunci de ce minti? Si imi ceri sa am incredere in tine? Glumesti!
Rad, dar nu fizic.
Ma depaseste, dar nu imi da explicatii, nu le vreau. Si pun punct discutiei. Nu isi are rostul. De fapt ai pus tu punct mai devreme. Mai pun si eu unul; sa fiu sigura ca se incheie.
Nu ti-am cerut sa ai incredere in mine, am cerut doar sa nu cauti nod in papura...
Nu caut niciun nod, nicaieri.
Perfect atunci! Sunt eu nebun.
Da! Esti! Acestea fiind spuse.. cu bine!
Pe curand Clau.

Totul pentru noi. Stii asta nu?

Si te vreau langa mine.
Astazi, maine si mereu: te vreau langa mine.
Nu vreau sa glumim; daca tot glumim, ce vrei de la mine?
Eu? E simplu: te vreau pe tine.
Vreau sa iti zambesc. Imi doresc sa vrei sa vezi totul prin mine.
Vreau sa imi vezi privirea, sa te bucuri de zambetul meu, sa te amuze rasul meu, sa imi cunosti vocea, sa cunosti fiecare particica din mine.
Vreau sa ma tachinezi, sa ma gadili pentru ca stii ca nu imi place, sa ma alergi si sa razi de mine ca sunt prea inceata. Astept sa razi de mine pentru ca dorm pe plaja, pentru ca ma plang ca e apa prea rece sau ca ma sperii de o meduza.
Nu vreau sa ma judeci; vreau sa ma asculti. Vreau sa ma sustii si sa ma ajuti sa gasesc solutii.
Atunci cand plang, tu sa fii langa mine; sa ma iei in brate si sa ma strangi tare. Atat imi doresc. Nu vreau cuvinte. Mi-e de ajuns sa ma privesti cald, sa ma iubesti, sa te simt langa mine: nu fizic, ci cu inima; sa ma saruti si sa imi stergi lacrimile.
Vreau sa ma cunosti mai bine ca oricine, sa stii tot ce imi place si ce nu; sa ai grija de mine ca de un copil mic, sa porti o discutie serioasa ca si cu un adult; sa ma vezi frumoasa, cand pentru ei sunt urata; sa vezi partea buna din mine, cand ei vad partea urata; sa am suflet bun, cand pentru toti am suflet rau; sa imi vorbesti frumos, cand ei imi vorbesc urat.
Vreau sa fii langa mine, cand ei ma dau la o parte si uita de mine; sa ma iei in brate cand ma simt singura, sa intelegi totul atunci cand ei nu inteleg nimic; sa ma asculti cand ei ma judeca; sa imi spui unde gresesc si sa ma indrumi.
Astept sa imi deschizi ochii cand ei imi vor raul.
Vreau sa fiu langa tine... sa te iubesc, sa invatam totul impreuna; sa te ascult si sa ma enervez cand nu intelegi. Vei fi tu calm si pentru mine.
Vreau sa fiu acolo cand ai nevoie si nu numai. Vreau sa te apar de ei, sa iti zambesc si sa te fac sa intelegi ca nu ai nevoie de nimeni altcineva; sa ne privim si sa intelegem totul; sa ne tinem de mana si sa simtim totul; sa ne bucuram de tot ce e in jurul nostru si sa ne dam seama ca nu putem unul fara celalalt.
Vreau sa ma saruti si sa vrei mai mult.
Vreau sa iti doresti totul.
Nu exista totul sau nimic. Nu exista nimic, nu exista asa si asa. Exista tot.
Vreau totul.
Si stiu ca il voi avea. Acum stiu. Stim amandoi.
Vreau sa fii cel ce a fost si a ramas; cel ce ramane si va ramane.
Vreau sa fiu cea care a venit, a ramas si nu va pleca.
Vreau sa fim Noi si atat.
Si vom fi. Stii asta nu?

Stii?

La fel ca si vinerea trecuta si ca in alte vineri.. l-am asteptat.
A venit tarziu.
Probabil a avut treaba, a fost ocupat..; a fost cu .. ea.
Nu stiu.
Mi-a fost frica sa il intreb si am incercat sa ascund, sa nu vada.
Ma doare de fiecare data cand stiu ca e cu .. ea. Viseaza la mine, dar se multumeste cu ea.
Probabil e dreptul lui. Ea ii ofera ce eu simt, dar nu ii pot oferi: o fericire reala, pe care sa o poata atinge, de care sa aiba parte cand vrea.
Dar oare o simte..?
Nu stiu.. vreau sa cred ca nu, vreau sa stiu ca nu.
Vreau sa stiu ca langa mine e fericit. Vreau sa stiu ca ma iubeste.
Sunt atatea lucruri pe care as vrea sa i le spun; simt atat de multe si nu stiu cum sa ii spun.
Mi-e teama sa nu il pierd, daca ii spun; dar daca il pierd pentru ca ma inchid in mine, nu il las sa vada, sa stie, sa simta?
As vrea sa strig, sa urlu, sa stie toti ca il iubesc. Mai mult de atat, as vrea sa stie el, sa vada, sa accepte, sa simta.
As vrea sa pot sa ii spun, fara sa imi fie frica.
As vrea sa stie cat sunt de fericita si tot ce simt pentru el.
Vreau sa il iubesc fara retineri si vreau sa stie asta.
Sau poate ar trebui sa il inteleg. Mi-a spus ca daca iubesti il intelegi pe cel de langa tine. Eu il iubesc si nu vreau sa renunt la el.
Tare mult mi-as dori sa.. simta ce simt eu.
Imi doresc sa ma bucur de el; doar eu. Il vreau langa mine, pentru mine, cu mine..
Cat as vrea sa stie totul..

Ba! Da, am inceput perfect, mai bine nici ca se putea. Incep cum vreau si termin la fel.
Deci: Ba! Stiti ce imi place la voi, ma? Ca judecati. Pfoai si o faceti al dracului de bine. Cand e vorba de judecat, barfit, vorbit urat, analizat, criticat, aruncat cuvinte urate, doar ca sa va simtiti bine, nu va intrece nimeni. Dar nimeni ma!
Asa! Fericiti? Presupun ca da. Sunteti si voi primii la ceva. Si fara sa depuneti prea mult efort. Bine, asta in cazul in care, sper ca nu va inchipuiti ca a sta la o tigara cu o bere/ suc/ cafea/ ciocolata calda/ ceai, sau te miri ce, depinde de fitzele fiecaruia, in fata, inseamna depunere de efort. Daca e asa, lasati-ma sa stiu si voi discuta cu voi de la alt nivel. Adica de sus la si mai jos, nu cumva sa intelegi gresit.
Da.. acum sa fac prezentarea da?
Sa discutam despre ce probleme aveti voi.
Nu, nu discutam despre ale mele; nu o sa stau sa va impui capul cu prostiile mele, cu problemele mele. Eu sunt o dragutza si nu sunt egoista; prin urmare hai sa discutam despre ce va doare.
De ce ma judecati ca vorbesc, ca rad, ca zambesc? Doar pentru ca voi credeti ca trebuie sa plang? O sa ma gandesc la asta. Dar nu promit nimic!
De ce sa ma dau la o parte din calea fericirii? Doar pentru ca vrei voi, pentru ca voi sunteti de parere ca trebuie sa sufar? Dar cine a zis ca trebuie sa va cer permisiunea pentru a fi fericita sau pentru a iubi? La asta nici nu promit ca ma gandesc. Pentru ca nu o voi face. Ar trebui sa fiu tampita.
Ce va intereseaza pe voi cu cine ies eu? Am si eu prieteni. Si NU, nu sunteti doar voi prietenii mei. Doar pentru ca voi nu ii cunoasteti, doar pentru ca nu sunt prieteni si cu voi, asta nu inseamna ca nu trebuie sa ies cu ei.
Eu aleg cand sa rad, cand sa zambesc, cand sa iubesc, pe cine, cum si in ce fel; cum sa ma uit la el si cum sa reactionez; eu aleg cand tip, urlu, fac zgomot, dorm, ma trezesc. Asta ca sa va fie un pic clar, nu cumva sa mai suferiti si sa va doara de astfel de lucruri.
Da pe voi nu va doare.. gura? Get a life! Gasiti si voi alte subiecte de discutie: politica, istorie, pictura, literatura, mate, fizica, muzica, facultate, in ce cluburi mergeti vineri, sambata si duminica sau cum copiati la urmatorul examen, cum sa va lasati de fumat, sau ce muci v-ati facut la ultima petrecere. Contraziceti-va si voi pe niste subiecte mai interesante, mai inteligente; discutati despre noile legi din Afghanistan, despre criza economica, despre cat de buni sunt romanii la computere si la spart banci, samd. Pentru ca puteti si va duce capul. Dar e totul mai usor cand vine vorba sa vorbiti de altul?
De ce nu va uitati la voi, cei care intruchipati perfectiunea? Cand nu va veti gasi niciun defect in a voastra perfectiune atunci sa comentati, analizati, criticati, barfiti.
Pana atunci, ciocul mic si joc de glezna.
Hai ca deja mi-a sarit tzandara.
Va simtiti mai bine acum? Sper ca da; ne intalnim data viitoare cand va .. doare ceva; doar atunci va pot ajuta. In rest, nu exist.

Azi invatam.

As vrea si eu sa visez.
De ce? Oricum.. nu iti aduci aminte ce ai visat.
Da..
De ce vrei sa visezi? Ca sa te trezesti dimineata si sa iti dai seama ca nu a fost decat.. un vis?
Probabil nu e prea placut.. nu? Probabil tu asta simti..
Depinde de vis.
Dar.. si visele pot deveni realitate.
Adevarat! Stii.. ce am visat eu?
Ce?
Am visat de doua ori ca eram impreuna. Am avut acelasi vis: o data, in timp ce dormeam.. si o data, cand visam cu ochii deschisi.
El zambeste.
Mi-ar placea sa te vad. Sa iti cunosc zambetul si sa ma bucur cand il privesc.
As vrea sa visez si eu ce visezi tu.
De ce? Oricum nu ti-ai aduce aminte.
Eh..
Si, sa stii ca.. nu trebuie sa dormi ca sa visezi.
Acelasi zambet i se contureaza pe buze. In coltul celalalt - al lumii - zambeste si ea.
Dar.. asta inseamna ca tu vrei doar sa visezi. Nu vrei realitate.
Nu am spus asta.
Nu ma vrei cu adevarat langa tine; vrei doar sa visezi frumos, atunci cand dormi.
Nu..
In cazul asta, ar trebui poate... sa iti spun sa pleci din visele mele..
Si daca nu vreau sa plec?
Va trebui sa o faci. De ce ai ramane? Doar sa vii cand vrei, sa stai cat vrei.. sa pleci cand vrei? Te-ai gandit la ce simt eu?
Dar la ce simt eu te-ai gandit?
Da..
Si? La ce concluzie ai ajuns?
De ce ma pui sa repet? Cred ca am fost destul de clara mai sus.
Dar te-ai gandit ca poate dorinta mea de a visa ce visezi tu se intensifica pentru ca, momentan, e singurul mod in care... te pot simti mai aproape?
...
Te-ai gandit ca poate dorinta de a visa se refera de fapt la dorinta de a transforma totul in realitate? Te-ai gandit ca poate nu ma joc? Te-ai gandit ca poate vreau sa fiu realitatea ta si sa fii realitatea mea?
Nu stiu ce sa spun..
Nu trebuie sa spui nimic. Te-ai gandit ca poate dorinta de a te avea devine din ce in ce mai arzatoare si in acelasi timp doare, pentru ca nu te pot atinge, vedea, avea, saruta, imbratisa, mangaia; pentru ca nu ma pot plimba cu tine pe strada, nu te pot tine de mana, nu pot sa iti aud rasul, sa iti vad zambetul, sau sa privesc un apus cu tine? Totodata, ma bucur ca trece timpul..
Timpul..
Da timpul. Uite, cel care spuneai ca e cel mai mare dusman al tau, acum ne ajuta.. si trece; trece, ca sa ne putem intalni, sa fii reala, sa fiu real, sa fim reali!
Da..
Te-ai gandit ca poate de asta imi doresc sa visez?
E simplu; nu trebuie sa astepti noaptea... realistule!
Aici m-ai prins..
Nu pot visa eu pentru amandoi.
Nici eu nu pot fi rational pentru amandoi.
Invata-ma sa fiu rationala, atunci!
Asculta-ti inima cand e vorba de noi doi; fii cerebrala, rationala, hotarata, cand e vorba de... ei. Lasa-te influentata de sentimentele tale pentru mine, de sentimentele mele pentru tine si nu de deciziile, rugamintile, cuvintele, jignirile lor. Mergi pe drumul inimii cand te indrepti spre mine; urmeaza calea ratiunii cand te indrepti spre ei. Cauta si gaseste finalul drumului spre ei si pune punct cand e cazul. Uita de finalul drumului spre mine; sterge-l, nu exista, nu a existat si nu va exista.
Si cum stiu asta?
Deja intervine ratiunea aici. Inveti repede, dar nu confunda ratiunea cu visul. Raspunsul ti-l ofera visatoarea din tine, care il stie deja. Acum, invata-ma sa visez!
Poti inchide ochii, te poti uita in gol, privi pe fereastra si .. sa visezi. Poti sa te uiti la soare si sa ii zambesti. In momentul ala, ii voi zambi si eu. Poti sa lasi ploaia sa te ude; te gandesti ca esti cu mine; iubesc ploaia.. iubeste-o si tu! Cand mergi pe strada, nu te gandi la examenul pe care il ai intr-o jumatate de ora; gandeste-te ce frumos ar fi daca te-as astepta cand termini. Si nu, nu te intrista! Zambeste. E un vis frumos si visele pot deveni realitate. Gandeste-te ca o data o sa fac si asta. Cand vezi ca "aia doi" se tin de mana si se saruta, zambeste. Nu te intrista, nu ii invidia. Gandeste-te ce frumos ar fi sa fii cu mine in momentul ala. Si.. gandeste-te ca momentul in care vom face asta, va veni si vom fi mai frumosi decat sunt "aia doi". Asculta o melodie care iti aduce aminte de mine, de noi.. de ce am cultivat impreuna pana acum; greu de inteles pentru altii, usor de simtit pentru noi; gandeste-te ca mai urmeaza multe. Zambeste.
Cat as vrea sa te sarut acum.. si sa te tin in brate.
Gandeste-te ca vreau acelasi lucru. Zambeste. In curand, o sa devina realitate.
Da... abia astept.
Cauta-l pe visatorul din tine. E acolo, dar i-a fost frica sa iasa la suprafata.
Probabil..
Pentru ce? Nu e frumos sa visezi? Nu e frumos sa stii ca visele o sa devina realitate? Nu e bine sa visezi si sa ai un scop? Nu e frumos cand le indeplinesti si bucuros, cultivi altele?
Cat mi-as dori sa fii langa mine acum..
Sper ca zambesti! Zambesti nu-i asa?
Da!
Foarte bine! Inveti repede.. visatorule! Nu te supara ca trebuie sa dormim acum. Pune-te in pat si gandeste-te ce frumos va fi cand ma vei tine in brate si vom adormi impreuna.
Visatoareo! - si rade.
Rade si ea in.. coltul celalalt.
Realistule!

Vis.

El vrea sa se joace, dar nu e timp azi. Nu e timp maine, nu va fi timp niciodata pentru joaca.
Ce pacat ca trebuie sa pleci!
Haide pe afara, ne plimbam pentru un timp.
Nu, nu vor vedea.
Ea e tacuta. Ii place sa danseze, sa cante; ii place sa rada. Total opusa felului ei de a fi, acum e.. tacuta.
Mergem in parc si stam pana va fi prea intuneric sa vedem ceva si apoi vom gasi drumul spre casa. Haide! Haaiideee!
Pleaca fara sa scoata vreun cuvant. Se lasa condusa de el.
Sunt inca aici si nu a fost usor. Mi-e frica de sentimentul asta.
Stiu ca ai motivele tale; imi place sa iert si sa uit; incerc sa las totul in urma mea. E timpul sa las totul sa treaca. Si e timpul sa faci si tu acelasi lucru.
Da..
Lasa frica deoparta, fii hotarata si lupta pentru ce vrei. Spune "nu" atunci cand simti ca nu vrei, fara a te mai lasa influentata. Gandeste-te mai intai la tine. Apoi la altii.
Si.. tu?
Eu.. cred in tine.
Bine, dar..
Shhh... dar nimic. Gandeste-te, fii puternica, profita de ceea ce ai. Gandeste-te bine si nu da la o parte. Poate nu vei mai gasi asta .. mai tarziu.
Ce? Un joc? Prefer sa trec pe langa el, fara sa il joc. Nu vreau sa ma joc. Nu vreau un joc nou. Vreau ceva nou si atat.
Eu nu ma joc.
Dar ce faci?
Daca ma joc inseamna sa ma plictisesc la un moment dat ca de orice alt joc nou. Ca si tine, vreau ceva nou. Si atat. Poate doar ma ascund un pic; nu las sentimentele la vedere.
Atunci ne jucam de-a v-ati ascunselea? Tu ascunzi ceva si eu sunt cea care trebuie sa gaseasca?
Nu..
Ce facem cand inversam rolurile?
Iti spun eu! Nu ascund de tine ce simt; ma ascund pe mine si nu ma vei gasi.
Adica acum..
M-ai gasit! Da!! Sunt aici; deschide naiba ochii! Deschide-ti sufletul!
Nu ma joc...
Atunci deschide-te in fata mea; ajuta-ma sa imi inlatur frica, nu ma ajuta sa o amplific! Nu imi oferi variante, nu imi oferi libertatea de a alege; da-mi doar motive, altfel voi face aceeasi greseala. Nu ma lasa sa gresesc.
Asta depinde.. si de tine!
Corect! Si de mine. Dar nu doar de mine. Nu lasa privirea in jos. Iti e rusine de ceva?
Nu!
Ti-e frica de ceva?
Ti-e frica de ceva??!!
Nu!!
Atunci? Ridica privirea! Doar cei slabi coboara privirea. Tu nu esti slab! Esti?
Nu!
Haide! E timpul sa mergem!
Nu.. de ce nu mai stam un pic?
De ce sa mai stam? Haide, vii? Sau... ma duc singura..? Nu e o problema, sunt obisnuita!
Stai!
Vii si tu?
Nu..
Atunci?
Nu pleci nici tu!
Ea zambeste fortat si usor ironic.
Zau? Si cine spune asta? Tu?
Nu.
Dar?
Coboara usor privirea, se opreste; cu un gest si o miscare usoara arata spre inima.
Ea.
Se ridica si se apropie.
Nu vrei sa pleci! Vrei?
Vrei???!!!
Nu.. dar nu vad de ce as ramane.
Se intoarce sa plece. El o prinde usor de mana.
Te iubesc!
Fara alte cuvinte, o saruta.
Ea raspunde si pentru prima oara dupa mult timp, se simte sigura pe ea, iubita, indragostita; nu are temeri, doar iubeste. Ii zambeste.
Si eu...
Hey, trezeste-te, e tarziu!
Poftim?
E tarziu! Haide!
Lasand privirea in jos, se intristeaza.
Inseamna ca..
Inseamna ca ai dormit mai mult decat trebuia, e tarziu si trebuie sa plecam. Haide odata!
O lacrima ramane pe podea, in urma pasilor ei.
Nu..; inseamna ca nu a fost decat... un vis.
Ce spui?
Nimic, nimic..
Strange din dinti si ridica privirea.
"Doar cei slabi coboara privirea."
Esti gata?
Da!
Inchide usa.
"Doar.. un vis."
Din nou, strange din dinti si.. pleaca.