Rasfoind volumul doi.

Ce?
Inca citesti?
Inca o citesc da. Si inca mai am mult.
Si despre ce e vorba?
Ea si-am luat un bilet fara intoarcere. A decis sa lase totul in urma; si-a impachetat visele neimplinite, aspiratiile neatinse si a plecat. Si-a impachetat amintirile si ultima tigara fumata; poarta cu ea ultimul fum pe care l-a eliberat, ultimele zambete de care s-a bucurat. Ultima lacrima s-a uscat. A incercat sa uite cuvintele urate care au ranit-o si sa pastreze amintirile. Fiecare poza inseamna ceva. Si doar ele au mai ramas din ce a fost.
Nu le priveste; a incetat sa mai faca asta; asteapta sa se aseze praful, sa se poata uita la ele zambind si fara sa verse vreo lacrima. Simte ca totusi poate sa fac asta, dar nu vrea sa se riste.
Stau si ma gandesc... ce proasta era! Plangea cand se uita la o hartie colorata; niste chipuri conturate.. triste, vesele, razand, plangand, afara, inauntru, dansand, fumand, razand, bucurandu-se de soare, ploaie sau zapada. Pentru ce? Oricum nu se mai intorceau. Important e ca s-a bucurat de tot ce a fost, a existat si a simtit vreodata.
S-a bucurat?
Da! A stiut sa faca asta in fiecare clipa.
Am incheiat capitolul, am terminat volumul si am inchis usor cartea veche; avea copertile rupte, trecuse ceva timp peste ele; se vedea. Mi-a placut ce am citit; am trait cu ea, am zambit cand era fericita. E o fire sensibila, dar totodata nebuna; iubeste viata si ii place sa rada. Am plans cand a plans si ea si incercam sa imi imaginez fiecare moment petrecut de ea si prietenii ei.
Da! Am citit si volumul al doilea. Am deschis cartea usor, desi totul e viu in ea, incepand cu paginile ei neatinse, frumoase, pline de lumina. A trecut ceva timp, dar e ca noua, la fel ca si sentimentele ce le descrie.
Ea? E aceeasi, poate un pic mai puternica; vorbeste de cum s-a ridicat, asa prafuita cum era; vorbeste despre El.
Nu. Despre el, cel care a invatat-o sa iubeasca, sa zambeasca, sa rada. Povesteste cum vorbea ore intregi cu el despre orice; el a inteles-o si i-a oferit totul. A gasit in el tot ce cauta. Sunt asa fericita!
Cum de ce? Pentru ea!
Esti nebuna!
E fericita. Stii, a incercat de mai multe ori sa isi revina si tot timpul a avut parte doar de ceva superficial, care nu o ajuta sa treaca peste; totul se prabusea; mereu gresea, desi nu a cautat decat sustinerea si iubirea pe care le pierduse. Si se oprise sa mai caute sau sa mearga inainte. Si l-a intalnit pe el.
Si ce s-a intampla cu cel..
Aa, o mai cauta din cand in cand, dar e hotarata.
Nu, pentru ca acum nu a gresit si nu va gresi. Ii e asa usor langa el. Acum poate sa fie langa el, nu doar sustinandu-l ca pe un prieten, ci iubindu-l. El e asa usor de iubit.
A lasat totul in urma si mai rasfoieste primul volum asa in treacat, zambind. S-a refacut si e capabila de tot ce era odata.
Ah, si cum descrie tot ce simte... pot simti iubirea ce o simte ea. E asa fericita.
Nu, e un pic mai complicat, dar sunt nerabdatori. Sunt curioasa ce va fi cand va sti el totul.
Pai nu stie?
Nu, nu stie tot. Ti-am zis, e mai complicat. El e mai precaut, fiind ceva mai rational, iar ea nu vrea sa faca niciun pas pana nu va sigura de ce simte el. Ah, de abia astept sa ii spuna tot ce simte!
Tu, din realista ai devenit o visatoare. Revino-ti, e doar o carte!
Nu! Totul e real! Ar trebui sa citesti si tu!
Sunt mai cerebral din fire, nu visez cu ochii deshisi trecand peste niste litere! Te las pe tine sa citesti si sa imi povestesti in continuare. Visatoareo!
Hai du-te! Lasa-ma sa termin! Intoarce-te cand termin urmatorul volum.
Auzi?
Daaa?!!
Nu ziceai ca el e ceva mai rational, mai cu picioarele pe pamant?
Asa si?
Transmite-i prietenei tale imaginare..
Exista, nu intelegi???
Da, da.. bine. Transmite-i, asa ca o idee pentru urmatorul volum, sa revina un pic cu picioarele pe pamant si sa scrie despre ceva real: pasari, apa, stele, soare, chestii de genul asta.
Ahhhh!!! Mediocrule! Totul e real, dar ce sa intelegi tu; nu degeaba ii intelege atat de putina lume. Acum inteleg de ce nu stie nimeni de ei doi.
Cum adica ii intelege?
Pai nu sunt El si Ea?
Da.. ea isi imagineaza si pune pe foaie ce crede, viseaza si la ceea ce tinde. El unde e? Totul e in imaginatia ei, altfel de ce ar sta ascunsi.
Ea scrie tot ce simte alaturi de el; el exista si ii ofera totul si viseaza langa ea. Dar oare de ce ma chinui eu cu tine? Du-te de aici!
Si unde mai e realistul?
Langa ea. O ajuta sa nu se desprinda de pamant mai mult decat e necesar si sa revina atunci cand e cazul, iar ea il ajuta sa viseze, sa isi ofere un scop, o dorinta; il ajuta sa aiba sperante. O citeste si asta e suficient cat sa ii zdruncine un pic realitatea si sa il lase sa viseze. Intelegi?
Eu? De ce sa o inteleg eu? Nu e real, de ce as intelege, de ce as accepta ceva ce nu exista? Ce, tu o intelegi?
Pai altfel de ce crezi ca inca o citesc?
Si el?
El va intelege tot mai multe, odata ce citeste si volumul asta.
Vorbesti prostii!
Nu rade! Eu cred in ea. Si ce e mai important e ca el crede in ea. Hai pleaca! Lasa-ma sa termin. Oricum, imi pierd vremea incercand sa te fac sa intelegi.

Eu cred in povestea lor..