Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 1.
Pekka.

Ma intorc in luna Ianuarie, 2011 si imi privesc domnita, lasandu-se furata de un barbat mai tanar decat mine. L-as putea numi pustan? Nu neaparat. Dar are un avantaj in fata mea. O are pe ea.
Domnita e un cuvant mult prea mare pentru ceea ce a fost ea in viata mea. Locul ei nu a fost niciodata langa mine, desi am vrut-o cu o dorinta atat de aprinsa; mai degraba i-as spune furie, pe care cu greu mi-am controlat-o.
Si in ziua de astazi, ma mai scutur si apostrofez cateodata, zarindu-i chipul, pur si simplu, undeva in departare: "De ce nu ai facut-o a ta?". Ma framanta intrebarea asta, mai ales acum. Anul patru e pe sfarsite, iar ea, copila zvapaiata si domnisoara cu forme frumoase din primul an, acum domnisoara ceva mai rea, mult mai sigura pe sine, insa la fel de sensibila si copila in adancuri, este pe picior de plecare. Viata si facultatea mi-au adus-o din nou in cale, desi parte din mine n-ar fi vrut, deoarece, o privesc cu o frustrare de nedescris, de sase luni de zile incoace. Cealalta parte radiaza odata cu intalnirile cu ea, aproape zilnice.
Ea? Ma priveste sfidator - nu ca ar fi ceva nou - cu un zambet pervers, cu dintii albi, aliniati ca la armata. Este mai rea, pentru ca imi citeste frustrarea si neputinta in ochi, dorinta in trup, simte vibratiile in corpul meu, doar cu o analiza subtila din privire. In ciuda diferentei de 30 de ani intre noi, ma simt mic si incapabil in fata ei. Mi-e rusine de ceea ce am fost si ce sunt acum.
Am dorit-o atat de tare. Gladys este copila care mi-a adus aminte care imi e locul si femeia care mi-a pus capac, fara sa puna mana vreodata pe mine, fara sa o simt in pat langa mine, fara sa se aprinda salbatic intr-o seara tarzie sau sa imi rada dimineata, de sub cearceafurile prin care mi-au trecut atatea. Inca o doresc.
Vorbeam de furie mai devreme. Din cauza ei, in anul trei, m-am hotarat sa imi iau liber un an, in speranta ca ea ar fi terminat facultatea anul trecut, eu intorcandu-ma anul aceasta si neexistand riscul de a o intalni intamplator prin facultate; refuzam din start ideea sau posibilitatea de a-i fi profesor din nou. Mi se parea prea de tot. Doi ani au fost de ajuns si mult prea mult pentru mine.
Si uite-ma, dand piept cu ironia sortii. Ma intorc intr-o dimineata de septembrie; iau acelasi autobuz, pe care l-a luat si ea intotdeauna. S-a facut ca nu ma vede, ceea ce lucra doar in favoarea mea. Eram prea socat de ce aveam in fata ochilor ca sa pot suporta o eventuala conversatie - nici macar de un schimb de priviri nu eram in stare! Nu stiu ce m-a suprins mai mult: faptul ca desi era mai mare cu un an, parea mai tanara, mai copila..mai minora - tarziu am aflat cati ani avea, desi banuiam, dupa o logica matematica, cu o eroare pozitiva de un an - sau sa fi fost formele mult mai accentuate si bine definite, fine si feminine, intr-un corp incheiat cu un cap de copila?
S-a tuns.
-O Doamne, este atat de frumoasa! - imi spuneam.
-Ce prost ai fost! Unde ti-a fost capul? - ma mustruluiam.
-Poate nu ai dorit-o suficient, Pekka! - ma spala cu sfaturi Dewayne, cel mai bun prieten al meu, care o stia pe Gladys doar din ce ii povesteam eu.
Asta..in primii doi ani.
Lovitura sub centura a avut loc nu de curand, cand.. am aflat ca Gladys a mea, era si este de fapt, de 3 luni, Gladys a lui Dewayne.

Am avut orice femeie am vrut in viata mea, de orice varsta, culoare sau etnie am vrut. Mai putin pe ea. Si totusi, nici una nu a fost ca ea. Gladys este ce am avut eu mai bun. Citesc si recitesc, asta am vrut sa spun si nimic altceva. Nu mi-a oferit nimic, dar am primit totul, nu s-a rezumat decat la a fi eleva mea, la a fi in gandurile mele, picturile mele - mai fac asta in timpul liber - acum in povestile si visurile mele. Cine ar fi crezut ca un matematician imbracat in Don Juan s-ar putea indragosti? Eu, Pekka G.?! In niciun caz.

O las sa coboare in fata mea si imi continui drumul in spatele ei. Parca as fi urmarit-o, desi viata ne-a pus pe aceeasi cale, din nou. Pentru cat timp..nu stiu! Sau..nu stiam! Pentru ca timpul nostru a trecut; nu l-am avut niciodata, iar sansa mea, daca a existat vreuna, s-a dus.. o data cu aparitia lui Dewayne in viata ei. As fi vrut sa o "urmaresc" in continuare, insa a trebuit sa merg in office; aveam un curs..primul dupa o pauza de un an. Am intors privirea, in speranta ca ii voi zari ochii timizi cautandu-ma.
-Ce prost! - imi zic din nou.
Nu s-a schimbat in privinta asta; niciodata, de cand o cunosc, nu a intors privirea dupa mine: nici macar o data. Desi, poate ar fi facut-o, si nu o data, ci de fiecare data, feminitatea, mandria, orgoliul, increderea ca poate mai mult decat altele, au oprit-o de la acest pas misel, lasciv, mult prea indraznet pentru o copila ca ea. Privirea care nu s-a intors niciodata dupa mine m-a intarat cu fiecare "intalnire". Rautatea unei fapturi divine m-a transformat intr-un lup flamand de carnea ei, de mirosul ei care a obsedat atatia barbati, printre care si Dewayne.

Sunt sigur ca stia de femeile din viata mea. Nu sunt sigur cum si in ce fel, dar zambetul ei pervers, si ochii aruncati in batjocura peste mine, cu fiecare intrebare legata de matematica, imi spuneau simplu:
-Nu fi prost! Crezi ca nu stiu ce invarti? Si ghici ce? Nu o sa fiu una din ele! Si nu pentru ca nu mi-as dori, dar pentru ca iti doresti tu mult prea tare.
Si isi incheia discursul apasat, cu dintii la vedere, cu lumina licurind-i in ochii mari si tot timpul curiosi, fara astampar, intr-o vesnica analiza si cautare:
-Fraiere!
Tind sa cred ca am citit-o destul de bine, desi aveam atatea de descoperit la ea.

Si uite-ma in ziua de 13 septembrie 2009, stand la catedra in fata a 11 elevi si in fata ei. Este prea mare, diferita, altfel, pentru a categorisi-o alaturi de cei 11. Am intrat pe usa; socul a fost destul de mare, dar zambetul ei calm si rautacios in acelasi timp m-a linistit un pic si mi-a mascat reactia, relativ ciudata in fata celor 11.
Si intrebarea "De ce?" adresata catre sine - cred si sper - a fost imediat urmata de un raspuns ceva mai inteligent.
-Ca sa vezi inca o data ce ai ratat, fraiere! - privirea ei mereu prompta nu a incetat sa imi ofere raspunsul pe tava.
O priveam din nou si nu imi venea a crede. Tunsoarea o pridea extraordinar si mergea de minune alaturi de tenesi, blugii peticiti si un top mulat, pe care erau imprimati doi ochi mari, la care, involuntar sfarseam a ma uita. Gladys stia, vedea totul si ce ii mai placea. A adorat dintotdeauna sa imi joace mintea, si inca ii place sa fie admirata. Stie ca toti intorc capul dupa ea, dar ma aducea pe culmile disperarii, inca din prima zi.
Am sperat sa vina sa ma intrebe ceva la sfarsitul orei; orice legat de orar, curs, teste, teme, dar n-a facut-o. Rar punea intrebari si asta la sfarsitul semestrului, referitoare la materia cursului. In doi ani de zile, nu s-a intamplat decat intr-un sigur semestru. Deci care era probabilitatea sa vina la sfarsitul acelui semestru?
S-a ridicat usor de pe scaun, finut si-a luat ghiozdanul, a intors fundul obraznic - zambind in spatele bretonului, care ii imbraca ochii si mai mult, si-asa invaluiti ei in mister, stiind ca o voi privi si analiza din cap pana in picioare - si a plecat.

Si ma gasesc singur, pe balconul apartamentului, unde, tragand neinsetat din zecile de tigari pe care le fumam noapte de noapte, visam la ea. Dupa care ma ridicam de pe scaun si incepeam sa o pictez goala, asa cum mi-o imaginam: superba! Fata din picturile mele are picioarele lungi, subtiri, sani rotunzi si ridcati, iar sfarcurile zambesc strengareste in tablou. Ce ma obseda, mic si obraznic, era fundul ei, care mi-a facut de atatea ori cu ochiul. Asta a fost si a ramas Gladys in mintea mea.
Invaluit in ceata fumului, ma ridic si intru in camera, pe care inca nu am avut curaj sa o deschid de cand m-am intors din calatorie. Ii creasem altar, eram innebunit de tot ce insemna Gladys, iar ea habar nu avea. Am realizat in tot acest timp, ca pe ea nu as fi dorit-o asa cum le-am dorit pe celelalte. Am vrut sa fie a mea, femeia si amanta mea, iubita si prietena mea, cea careia i-as fi pregatit micul dejun si pe care as fi sarutat-o pe frunte inainte sa plec, si nu cea careia i-as fi lasat un bilet scurt: "Gasesti mancare in frigider. Nu uita sa faci patul si trage, te rog, usa dupa tine. Pekka"
Absenta ei, de altfel constanta si permanenta, este un altfel de a spune ca am avut orice femeie mi-am dorit, mai putin pe ea.
Ma intreb: de ce pe mine m-a respins? Diferenta de varsta nu a stiut-o niciodata, am avut multa grija de mine si mereu am mintit in legatura cu varsta mea..pentru ca am putut si pot.
Totusi de ce Dewayne da.. si eu nu? De ce prietenul meu cel mai bun?
Rautatea ei nu mai este raspunsul; nici in ziua de astazi, ea n-are habar ca noi doi iubim aceeasi Gladys.

Dialog.

Esti sigura de ceva pe lumea asta?
De ce as fi sigura pe oameni si pe ce zic ei, cand ei sunt cei care ma dezamagesc? Sunt sigura pe ai mei si pe familia mea, sunt sigura pe cerul senin de maine, pe soarele care imi zambeste; sunt sigura de fericirea mea; sunt sigura de zambetul si rasetele zgomotoase din metrou (ale mele)... fara sa mi pese ca se uita toti la mine. Si? Sunt fericita: de asta sunt sigura! Da! Ti-am raspuns la intrebare?
Da, dar am o problema.
Care? Oricum nu te pot ajuta, dar intreb din bun simt si pentru ca m-ai ascultat tot timpul.
Ca ai spus doar ce vrei tu sa zugravesti, in felul in care vrei, cand de fapt altceva e important si la alte lucruri te gandesti. Ai spus doar un singur lucru real.
Care?
Familia ta.
Asta crezi tu?
Restul... iarta-ma, dar sunt chestii ...nu copilaresti, dar ...fabricate. Parerea mea, dragul meu partener de dialog. Nu e ironie, inceteaza sa mai simti asta.
Nu anticipa ce simt; nu stii ce simt, habar nu ai; doar EL stie. Si lasa-ma sa te dezamagesc: totul e real, tot ce ti-am zis e real. Ok, de acord, au fost idei si schite. Acum sunt 3D, reale. RE-A-LE!
O, nu! Sa ma dezamagesti?
Da! Si daca dezamagirea provocata inseamna sa stii ca imi e bine, atunci lasa-ma sa iti spun ca nu imi pare rau ca te dezamagesc.

Grav daca ai zis asta...
De ce?
Inseamna ca de fapt nu exist pentru tine, nu stii cine sunt, nu stii cu cine vorbesti!
Dar ce? Pe tine nu te-au mai dezamagit oamenii? I'm a human being, for god sake. Don't forget that!
Mai mult decat te gandesti!
Pai ok; si atunci ce te surprinde asa mult la mine? Nu inteleg.

Ca ma treci la categoria "mi-e indiferent asta".

Plus ca dezamgirea asta nu consta in ceva real, practic; consta mai mult in ceva care se refera la contradictie: adica tu crezi ceva, cand de fapt se intampla altceva cu mine, sau speri ca se intampla altceva decat sustin. Parca imi vroiai binele, nu?

Clau, Clau... stop putin. Ai spus-o pe un ton anume, imi pare rau ca te dezamagesc..
Ce ton? Ca nici macar nu am vorbit.
De parca eu eram ala cu degetele incrucisate la spate, da doamne sa-i fie rau.
Orice e posibil!
Nu rade. Nu glumesc!
Ok, nu rade foarte tare, pentru ca eu chiar nu glumesc.
Intotdeauna am facut contra.
Pacat, nu imi place sa fiu luata peste picior.
De ce zambesti? Au plecat cuvintele? Ti-ai inghitit limba? Sa stii ca nu ai nevoie de ea.
Clau... iarta-ma ca-ti spun asta, dar mult mai bine incheiem discutia aici...
Cum vrei.

Luata peste picior, ironii...
Adevaruri.. Razi? Ma bucur. Macar de ar fi real.
Nu, nu e real.
Atunci de ce minti? Si imi ceri sa am incredere in tine? Glumesti!
Rad, dar nu fizic.
Ma depaseste, dar nu imi da explicatii, nu le vreau. Si pun punct discutiei. Nu isi are rostul. De fapt ai pus tu punct mai devreme. Mai pun si eu unul; sa fiu sigura ca se incheie.
Nu ti-am cerut sa ai incredere in mine, am cerut doar sa nu cauti nod in papura...
Nu caut niciun nod, nicaieri.
Perfect atunci! Sunt eu nebun.
Da! Esti! Acestea fiind spuse.. cu bine!
Pe curand Clau.

Noi.

Ai venit cand eram singura, daramata, atunci cand nu aveam nici cea mai mica putere de a ma ridica.

Mi-ai redat incredere in mine, demult pierduta; mi-ai redat incredera necesara pentru a iubi, ceea ce nu credeam a fi posibil.

Mi-ai redat soarele, lumina, bucuria de a trai, dorinta de a veni o noua zi si de a o trai din plin. Mi-ai redat inocenta si puritatea, mi-ai oferit protectia careia ii duceam lipsa.

Ma iubesti si e tot ce caut. Nu aveam incredere in nimeni. Nu stiu de unde, cum si in ce fel ai aparut si nu imi pasa; viata mea e in mainile tale acum.

Zambesc. M-ai invatat sa fac asta cu adevarat. Nu o mai facusem de ceva timp. Nu mai stiam ce inseamna un zambet sincer.

Rad. M-ai ajutat sa fac asta din nou.

Iubesc. Mi-ai lasat inima libera; m-ai facut sa te iubesc intr-un fel aparte. Ai reusit sa inlaturi ceea ce pusese stapanire pe sentimentele mele: frica, deznadejde si de ce nu, ura!?

Am uitat ce inseamna sa plangi.

Fiecare zi e o zi cu soare, iar daca ploua si e frig ma lasi sa ma cuibaresc in bratele tale. Ma lasi sa visez fara sa imi fie frica sa ma trezesc, fara sa imi spulberi visele. Nu le strangi in mana si nu le faci praf; nu le lasi sa dispara in bataia vantului; le transformi in realitate. Imi zambesti in semn ca pot sa visez iarasi.

Ma lasi sa fiu copila atunci cand vreau sa fiu; esti copil alaturi de mine.

Langa tine continui zilnic sa ma maturizez, dar continui sa il scoti la iveala pe copilul din mine; nu vrei sa se piarda. Tu crezi in el; un copil nu te-ar minti.

Ei nu vad legatura dintre noi doi, cu ochi buni.

Iar mie mi-e frica si ti-am spus asta. Cred ca asta le ofera satisfactie si mai mare.

Dar am incredere ca impreuna vom inlatura frica. Daca eu o sa fiu mereu fricoasa, pe tine cine te va sustine? Pana si cel mai puternic e slab la un moment dat; chiar si cel curajos va avea un moment de cumpana in care va simti nevoia de protectie. Iar daca eu sunt fricoasa, langa tine cine va fi?

Da! Eu. E adevarat. Dar trebuie sa te ajut, nu sa te afund si mai rau. Trebuie sa invat sa fiu puternica, pentru a te putea sustine, pentru a te proteja.

Iar frica nu ma va ajuta.

Voi invata sa fiu puternica pentru amandoi, atunci cand esti slab, sa te ridic, atunci cand cazi, sa te fac sa zambesti cand esti trist. Vreau sa invat sa te vindec atunci cand te ranesti. Vreau sa plang cu tine, atunci cand plangi.

Vreau sa continui sa cresc langa tine, sa inchid toate ranile trecute, sa iti fac loc tie, sa te inchid si sa nu iti mai dau drumul.

Stiu ca nu ma vei rani.

Vei continua sa cresti in mine, sa crezi in mine.. sa ma faci fericita.

Vreau sa invat sa te fac fericit.

Invata-ma sa te castig, nu ma lasa sa te pierd.

Vreau sa te invat sa ma iubesti.

Ma opresc la El.

Iarasi ai venit?
De ce?
Nu incerca sa ma intorci, sa ma mai aduci inapoi. Nu incerca sa mai rastalmacesti lucrurile. Nu incerca sa ma mai chinui; iti pierzi timpul.
Nu plange! Heh, de cate ori am auzit asta de la tine.
Nu plange!!! Ti-am zis. Tu ai ales. Din nou, am respectat decizia ta. Cu greu am facut-o, dar am acceptat-o intr-un final.
Acum eu sunt cea care ia decizii.
Nu! Nici vorba! Nu decid eu pentru tine, niciodata nu am facut-o; in schimb te-am lasat sa iei decizii pentru mine. Acum iau decizii singura: eu pentru mine. Renunta in a incerca sa ma faci sa ma razgndesc, sa imi dau seama de o greseala pe care nu o fac, dupa care sa ma privesti plin de mandrie, orgoliu si cu un zambet ascuns, dar care totusi se citeste pe chipul tau.. sa ma privesti ca pe un trofeu, asa cum ai mai facut-o de doua ori.
A treia e cu noroc. Pentru mine!
Nu sunt ironica!
Cred ca e momentul sa pleci. Nu avem ce sa ne mai spunem.
Da! M-am intalnit cu el, asa cum ti-am zis. Ma astepta acolo, asa cum ti-am spus.
Da! Am fost cu el. Nu inteleg de ce imi ceri atatea explicatii.
Pleaca! Inceteaza sa ma mai cauti. Nu te cunosc!
Ba nu, nu te cunosc! Esti un strain, intelege! El a fost langa mine cand am deschis ochii. Langa el am renascut. Trecutul meu nu e legat de tine. Tot ce imi aduc aminte e legat doar de el. Ziua de ieri e trecutul meu. Trecutul meu e el.
Nu, de data asta nu o sa regret ce fac. De data asta nu fac nimic gresit.
Privirea calda pe care multi o vad, putini o citesc; eu sunt oarba, dar am parte de ea: o simt, o citesc, ma bucur de ea, ma incalzeste si imi da viata, spune totul fara sa o intreb, fara sa imi vorbeasca, fara sa imi ofere raspunsuri. Nu exista intrebari, nu exista raspunsuri. Atingere blanda de care multe au parte, niciuna nu o simte cum o simt eu. Vocea misterioasa, fara rezonanta acustica pe care altii o aud, eu o simt. Stii de ce am parte de toate astea? Pentru ca el e plin de viata, sentimente frumoase, puritate; in sufletul lui e soare. El mi-a spus "Buna dimineata". El mi-a intins mana, pe care multi au atins-o, dar careia nimeni nu i-a simtit forta. Mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic. Mi-a zambit si mi-a spus "Bine ai venit!". M-a primit langa el si nu imi va da drumul.
E un risc pe care mi-l asum. Nici nu stiu daca il pot numi risc. Tot ce stiu e ca.. nu o sa regret.
Ratiune? Nu, nu sunt condusa de ratiune. Eu nu sunt tu; tu recurgi la sentimente doar cand vezi ca ma pierzi; atunci dai dracu' ratiunea si scoti la suprafata ce simti tu cu adevarat. Nici nu stiu ce sa mai cred si nici nu ma voi mai complica cu niste lucruri, cand ma pot bucura de cel mai simplu si in acelasi timp cel mai frumos sentiment. El nu ma raneste. Ma ajuta, nu vezi? Sunt sus, din nou. Chiar mai sus decat obisnuiam sa fiu. Nu imi cere explicatii, nu ma iubeste pentru a-mi face pe plac, o face pentru ca simte. Nu ma cauta impins de orgoliu, ma cauta impins de sentimente.
Pentru noi doi.. e prea tarziu. Chiar tu ai spus-o la un moment dat.
Da, da.. stiu; am mai spus-o si mi-a parut rau.
Acum este diferit.
Te rog sa pleci acum.
Invata sa faci ceea ce nu ai vrut sa ma inveti pe mine. Accepta, mergi mai departe, tine capul sus si iubeste. Daca pe mine nu ai vrut sa ma inveti, renunta la egoism macar pentru propria ta persoana. Daca vei fi egoist si cu tine, inseamna ca ai o problema si trebuie sa o rezolvi. Dar nu veni la mine pentru ajutor.
Stiu, sunt egoista! Dar nu ma cauta; nu voi avea cu ce sa te ajut. Si.. nu ma vei gasi.
Nu! E prea tarziu. Eu am invatat deja. El mi-a fost si imi este profesor.
De ce trebuie sa tot repet? Sunt in crestere, urc pe o scara interminabila, dar nu obosesc. El ma ajuta sa urc tot timpul. Rade de mine cand mai raman in urma, dar nu ma lasa acolo. Ma ia in brate, imi ofera putere, ma saruta si mergem mai departe. Eu in dreptul lui, el in dreptul meu. Niciodata el in fata si eu in spate. Niciodata unul in urma celuilalt, intotdeauna pe aceeasi linie. Si din treapta in treapta caut ceva, gasesc si tind spre altceva, continui sa caut, gasesc si tintesc tot mai sus.
Caut iubire, ceea ce tu nu esti capabil sa imi oferi. Ai renuntat. Caut protectie, ceea ce tu mi-ai oferit, dar ai incetat sa o mai faci. Caut sinceritate, ceea ce la tine nu se mai gaseste. Caut un suflet viu, ceea ce tu nu mai ai. Caut sentimente sincere, de a caror semnificatie tu habar nu ai. Caut realitatea care sa o aduca cu picioarele pe pamant pe visatoarea din mine. Si caut un visator, care face totusi diferenta intre ce e real si ce e vis. Caut realul care ma compenseaza. Caut un suflet pereche, ceea ce tu nu esti pentru mine.
El e dispus sa faca asta. Imi ofera ce credeam ca am pierdut: puritate.
Cu el urc fiecare treapta, cu el descopar iubirea din ce in ce mai pasionala, protectia din ce in ce mai accentuata, sinceritatea ca pe o carte deschisa, viata pe care el mi-a oferit-o, dandu-mi o a doua sansa. Cu el descopar sentimentele sincere ce le cultivam unul pentru celalalt, dar pe care nu le culegem, ci le hranim cu fiecare treapta urcata, ducandu-le la infinit, ele hranindu-ne pofta de celalalt, fara sa ne fie frica de momentul in care nu ar mai creste. Totul este atat de usor langa el; si .. totul este real.
Ziua cultiv vise, noaptea le culeg.. cu el.
Si.. sunt fericita.
M-ai dat la o parte. Dar am gasit o usa deshisa. A mea s-a inchis in urma ta si s-a deschis in fata lui.
Nu, nu am cheia. Oricum nu ti-as oferi-o. Nu o meriti. Cheia e la el si.. nu o cer inapoi. Nu vreau. A inchis usa in urma lui si cheia a aruncat-o. Mi-a dat cheia lui. Am inchis usa dupa ce am intrat si am aruncat cheia. Suntem doar eu si el. Nu putem sa iesim. Nimeni nu poate sa intre.
Nici macar tu.
Nu! Nu! Nu o vei gasi! Cheia e reala doar in ochii nostri. Esti orb. Nu o vei vedea, nu o vei gasi, nu o vei simti daca vei calca pe ea. Poti sa o cauti, dar iti pierzi timpul.
Tu nu vei mai intra inapoi, odata ce ai inchis usa cand ai plecat.
Nu mai spune nimic. Trebuie sa plec.
Sa te iert? Pentru ce? Nu imi aduc aminte de nimic. Nu stiu cine esti. Dar daca tot sustii ca mi-ai facut rau, atunci poti sa stai linistit. Te iert.
Ma duc. El ma asteapta.