Am primit-o de la Sabina si o dau mai departe Adinei si lu' Belle de nuit.
1.Who I am? Damien Rice – The blowers daughter
2.What was this day like? Hi-Q – Asa-s prietenii
3.What should I do with my life? Vama veche – Omul plajei
4.What are my parents like? Motley Crue feat. Chester Bennington – Home sweet home
5.What is love? Jordin Sparks – Battlefield
6.What I do in school? Black Eyed Peas – I got a feeling
7.What’s my motto? Bon Jovi – It’s my life
8.What is the first thing I think first time when I wake up? Beyonce - Halo
9.What is the first thing I think when I see my teachers? Stela Enache – Ani de liceu
10.What is my life like? Jennifer Chung – Common, simple, beautiful
Tuesday, July 28, 2009
Sunday, July 26, 2009
Déjà Vu.
Incercand sa il suni iti cade din mana telefonul si se dezmembreaza. Doar un pic.
Ajunsa la locul cu pricina, suni intr-un final dramatic si afli ca era “pe vine”.
Geloasa din fire, dai cu telefonul.
“Usor Clau ca-l strici!
Da-l dracu’! Nu vezi ca si asa cazu carcasa aia metalica?
Uite-i si pe ei!”
Nervoasa te intorci cu spatele.
Mergeti la gratar fara gratar.
Gratarul fara gratar s-a dovedit a fi cel mai tare: Liberty Parade Teius.
Prieteni, bautura, muzica buna si aer curat. Carnea bine facuta si mujdeiul au intregit imaginea unei zile si a unei seri perfecte, ce v-au facut sa mai iesiti din tiparul zilelor de vara.
“Clau, esti restanta la pupicuri! Am facut gratar, merit!
Nu pot ma, am gagic!
Haide da-i un pupic! Iti dau voie!
Uite vezi? Esti singura restanta acum! Clau a trecut cu bine restanta!”
Vocea lui se pierde, voi nu o mai ascultati. A plecat (din nou) in cautarea ultimei fete ce trebuia sa treaca cu bine de restanta.
Vocile zgomotoase tulbura linistea noptii dintr-un satuc linistit, dar primitor.
Singura sticla de vin pe care o aveati a fost sparta.
“Maaa, ce naiba faci? Te tai!
Nu ma tai ma ce-aveti? Ia uite imi da peste mana!
Pai are cioburi in ea ma!
Ba n-are ma, uite!
Hai ma, tocmai aici v-ati jucat si voi cu mingea?
Tataie, ai niste vin?
Am!”
Pentru niste omeni ce nu va sunt nici bunici, nici rude, ati devenit, din nou, nepoti.
“Mamaie mai avem nevoie de niste scaune!
Dar tocator ai, Mamaie?
Am!
Mamaie mai ai niste platouri pentru carne?
Uite ca mi-ati cerut platouri!”
Pentru orice aveti nevoie, exista Mamaie. Nu tanti, nu doamna, nu bunica lu’ cole, nu bunica lu’ Angi. Mamaie.
In ciuda varstei, ii vezi cu zambetul pe buze si bucurosi sa va primeasca, desi poate nu v-au mai vazut decat o data in viata lor. Pana si vecina s-a bucurat.
Un zambet sincer face mai mult decat o mie de cuvinte.
“Mamaie, hai sa facem o poza!
Nuuu! Nu vin, nu sunt aranjata!”
Rasetele invadeaza linistea noptii ce pusese déjà stapanire pe curtea bunicilor.
“Bebe ce faci?
M-a pus Tataie sa gust vinul sa vad daca e bun!” – iti spune bucuros, stiind ca nu ai ce sa mai zici. Intr-adevar Tataie asteapta sa vada daca ii place.
Te uiti cu o uratenie subtila si rasufli greoi; accepti imbufnata. Doar face ce il roaga Tataie.
“Bafta la restante!
Sa fie!
Noroc!”
O masa copioasa, rasete bogate, zambete ascunse in negura; aceleasi persoane, aceleasi reactii; aceeasi dorinta de a va distra; aceleasi glasuri, glume si acelasi fel unic de a va simti bine. Voi cu voi. Toate, poate doar putin condimentate cu maturitate.
“Bebe, mi-e sete!
Ajunge! Ai baut bere!”
Iti sar in cap toti.
“Vinul dupa bere e placere!”
Oferindu-i Timbark, se uita la tine razand.
“Nu-mi mai e sete!
Eh atunci, canta!”
Si ii intinzi sticla.
Un cer senin, frumos, plin de stele cum nu mai vazusei de ceva timp.
Din nou, la miezul noptii, sunetele de chitara sunt acoperite de vocile ce se vor a canta. Mai conteaza ce iese si cum se aude? Va simtiti bine. Tipati, dar voua va suna bine. Radeti tare, dar voi aveti impresia ca sunteti mai linistiti si silentiosi ca niciodata. Oboseala va cuprinde, dar sunteti mai odihniti ca niciodata.
Toti se bucura la auzul vocilor voastre. Accepta veselia neobisnuita ce le-a cuprins tinutul.
Accepta pana si muzica in blana, iar pe voi, vedete pentru o seara.
Retraiesc clipele de care au avut parte, dar pe care nu le-au mai regasit de ceva timp, poate doar prin voi in seara asta.
Nimeni nu se plange. Ei .. tac si accepta resemnati ceea ce voi sunteti acum, ceea ce au fost ei odata. Poate doar un “of” infundat in perna mai tulbura linistea camerei fiecaruia. Totul formeaza melancolia vremurilor trecute si bucuria a le retrai prin voi.
La final raman doar niste voci ragusite, ale unor persoane dormice de putina liniste si odihna. Nici remi nu sunteti in stare sa mai jucati.
Imprastiati iubire multa si va lasati cuprinsi de ameteala.
In urma voastra raman ei in liniste si in intunericul noptii, totul revenind la normal.
Peste zece minute vedeti cealalta masina oprita.
“Ce s-a intamplat?
Baaa, tu trebuie sa imi cumperi mie un scaun nou, da?”
Radeti, inchideti usile si plecati mai departe. In spate, noaptea inghite si scaunul alb. Rupt.. in mai multe bucati, a fost aruncat in portbagajul uneia dintre masini, ulterior acceptandu-si plin de mandrie si orgoliu, soarta.
Pentru ca totul se intampla cu un motiv, tot in spate, tu, ai lasat un loc in care nu ai fost niciodata, dar pe care il cunosteai perfect; momente retraite intr-un loc ce ti se cuvine, desi nu iti apartine; o gradina pe care ai mai vazut-o, dar in care nu ai fost niciodata. Acelasi aer curat ce nu se compara cu aerul orasului in care stai, dar de care nu te-ai mai bucurat demult, te-a intampinat.
Toate au fost ale tale pentru cateva ore si vor continua sa fie.
Ti-ai lasat amprenta acolo.
Ai stiut sa te intorci unde nu ai fost niciodata, dar unde ai trait acum noua ani.
Acum, ca intr-adevar ai fost acolo, cu atat mai mult vei sti sa te intorci.
Si te vei intoarce in locul in care ai revazut copilul de acum noua ani, unde ai resimtit aerul curat de acum noua ani. Sigur vei reveni in locul ce seamana atat de bine cu..
“Clau, maine ne vedem la 3! Vii, da?”
Desi trezita la realitate, zambesti si foarte bucuroasa dai din cap afirmativ.
“Normal!”
Visatoare cum esti tu, iti cauti cu privirea gandurile lasate in stand-by cu cateva minute in urme.
Esti linistita.
Nu privesti in spate. Nu iti plac despartirile si ceea ce s-a intamplat acolo tine déjà de domeniul trecutului. Privirea ramane atintita in fata. Pentru ca vezi revederea, acum déjà mai aproape decat era cu un minut in urma.
Astepti sa te intorci pe ulita copilariei.
Ajunsa la locul cu pricina, suni intr-un final dramatic si afli ca era “pe vine”.
Geloasa din fire, dai cu telefonul.
“Usor Clau ca-l strici!
Da-l dracu’! Nu vezi ca si asa cazu carcasa aia metalica?
Uite-i si pe ei!”
Nervoasa te intorci cu spatele.
Mergeti la gratar fara gratar.
Gratarul fara gratar s-a dovedit a fi cel mai tare: Liberty Parade Teius.
Prieteni, bautura, muzica buna si aer curat. Carnea bine facuta si mujdeiul au intregit imaginea unei zile si a unei seri perfecte, ce v-au facut sa mai iesiti din tiparul zilelor de vara.
“Clau, esti restanta la pupicuri! Am facut gratar, merit!
Nu pot ma, am gagic!
Haide da-i un pupic! Iti dau voie!
Uite vezi? Esti singura restanta acum! Clau a trecut cu bine restanta!”
Vocea lui se pierde, voi nu o mai ascultati. A plecat (din nou) in cautarea ultimei fete ce trebuia sa treaca cu bine de restanta.
Vocile zgomotoase tulbura linistea noptii dintr-un satuc linistit, dar primitor.
Singura sticla de vin pe care o aveati a fost sparta.
“Maaa, ce naiba faci? Te tai!
Nu ma tai ma ce-aveti? Ia uite imi da peste mana!
Pai are cioburi in ea ma!
Ba n-are ma, uite!
Hai ma, tocmai aici v-ati jucat si voi cu mingea?
Tataie, ai niste vin?
Am!”
Pentru niste omeni ce nu va sunt nici bunici, nici rude, ati devenit, din nou, nepoti.
“Mamaie mai avem nevoie de niste scaune!
Dar tocator ai, Mamaie?
Am!
Mamaie mai ai niste platouri pentru carne?
Uite ca mi-ati cerut platouri!”
Pentru orice aveti nevoie, exista Mamaie. Nu tanti, nu doamna, nu bunica lu’ cole, nu bunica lu’ Angi. Mamaie.
In ciuda varstei, ii vezi cu zambetul pe buze si bucurosi sa va primeasca, desi poate nu v-au mai vazut decat o data in viata lor. Pana si vecina s-a bucurat.
Un zambet sincer face mai mult decat o mie de cuvinte.
“Mamaie, hai sa facem o poza!
Nuuu! Nu vin, nu sunt aranjata!”
Rasetele invadeaza linistea noptii ce pusese déjà stapanire pe curtea bunicilor.
“Bebe ce faci?
M-a pus Tataie sa gust vinul sa vad daca e bun!” – iti spune bucuros, stiind ca nu ai ce sa mai zici. Intr-adevar Tataie asteapta sa vada daca ii place.
Te uiti cu o uratenie subtila si rasufli greoi; accepti imbufnata. Doar face ce il roaga Tataie.
“Bafta la restante!
Sa fie!
Noroc!”
O masa copioasa, rasete bogate, zambete ascunse in negura; aceleasi persoane, aceleasi reactii; aceeasi dorinta de a va distra; aceleasi glasuri, glume si acelasi fel unic de a va simti bine. Voi cu voi. Toate, poate doar putin condimentate cu maturitate.
“Bebe, mi-e sete!
Ajunge! Ai baut bere!”
Iti sar in cap toti.
“Vinul dupa bere e placere!”
Oferindu-i Timbark, se uita la tine razand.
“Nu-mi mai e sete!
Eh atunci, canta!”
Si ii intinzi sticla.
Un cer senin, frumos, plin de stele cum nu mai vazusei de ceva timp.
Din nou, la miezul noptii, sunetele de chitara sunt acoperite de vocile ce se vor a canta. Mai conteaza ce iese si cum se aude? Va simtiti bine. Tipati, dar voua va suna bine. Radeti tare, dar voi aveti impresia ca sunteti mai linistiti si silentiosi ca niciodata. Oboseala va cuprinde, dar sunteti mai odihniti ca niciodata.
Toti se bucura la auzul vocilor voastre. Accepta veselia neobisnuita ce le-a cuprins tinutul.
Accepta pana si muzica in blana, iar pe voi, vedete pentru o seara.
Retraiesc clipele de care au avut parte, dar pe care nu le-au mai regasit de ceva timp, poate doar prin voi in seara asta.
Nimeni nu se plange. Ei .. tac si accepta resemnati ceea ce voi sunteti acum, ceea ce au fost ei odata. Poate doar un “of” infundat in perna mai tulbura linistea camerei fiecaruia. Totul formeaza melancolia vremurilor trecute si bucuria a le retrai prin voi.
La final raman doar niste voci ragusite, ale unor persoane dormice de putina liniste si odihna. Nici remi nu sunteti in stare sa mai jucati.
Imprastiati iubire multa si va lasati cuprinsi de ameteala.
In urma voastra raman ei in liniste si in intunericul noptii, totul revenind la normal.
Peste zece minute vedeti cealalta masina oprita.
“Ce s-a intamplat?
Baaa, tu trebuie sa imi cumperi mie un scaun nou, da?”
Radeti, inchideti usile si plecati mai departe. In spate, noaptea inghite si scaunul alb. Rupt.. in mai multe bucati, a fost aruncat in portbagajul uneia dintre masini, ulterior acceptandu-si plin de mandrie si orgoliu, soarta.
Pentru ca totul se intampla cu un motiv, tot in spate, tu, ai lasat un loc in care nu ai fost niciodata, dar pe care il cunosteai perfect; momente retraite intr-un loc ce ti se cuvine, desi nu iti apartine; o gradina pe care ai mai vazut-o, dar in care nu ai fost niciodata. Acelasi aer curat ce nu se compara cu aerul orasului in care stai, dar de care nu te-ai mai bucurat demult, te-a intampinat.
Toate au fost ale tale pentru cateva ore si vor continua sa fie.
Ti-ai lasat amprenta acolo.
Ai stiut sa te intorci unde nu ai fost niciodata, dar unde ai trait acum noua ani.
Acum, ca intr-adevar ai fost acolo, cu atat mai mult vei sti sa te intorci.
Si te vei intoarce in locul in care ai revazut copilul de acum noua ani, unde ai resimtit aerul curat de acum noua ani. Sigur vei reveni in locul ce seamana atat de bine cu..
“Clau, maine ne vedem la 3! Vii, da?”
Desi trezita la realitate, zambesti si foarte bucuroasa dai din cap afirmativ.
“Normal!”
Visatoare cum esti tu, iti cauti cu privirea gandurile lasate in stand-by cu cateva minute in urme.
Esti linistita.
Nu privesti in spate. Nu iti plac despartirile si ceea ce s-a intamplat acolo tine déjà de domeniul trecutului. Privirea ramane atintita in fata. Pentru ca vezi revederea, acum déjà mai aproape decat era cu un minut in urma.
Astepti sa te intorci pe ulita copilariei.
Monday, July 20, 2009
Franturi de nonsens.
Un film.
Un sfert din ora din al doilea. Te plictisesti.
Un joc. Doua, trei.
Te plictisesti.
Mananci ceva, doar ca sa eviti discutiile alea idioate, fara sens, enervante, mai ales in moment ca astea. O convorbire telefonica, scurta, dar plina de nervi.
Regasire.
Cuvinte multe. Sens lipsa.
Ganduri pe tava. Intelegere minima; zero; de fapt, de partea negative a axei.
Fragmente din povestea zilei de azi.
O poveste scurta. Poate mai rupi din monotonie. Poate imprastii tristetea ce v-a cuprins pe amandoi.
Vorbesti mult. Si asta il amuza de fiecare data. Incerci sa faci asta si acum. In lupta ta de a invinge aerul monoton, iti vin in ajutor.. altii. Persoane pe care nu le-ai mai vazut demult; altele.. pe care nu le-ai vazut niciodata.
Ti se face semn din spate.
“Shhh!
Bine ai venit!
Bine te-am gasit!” – un raspuns nascut pe buzele ce au ca baza un zambet ironic, dar in care se citeste sinceritatea ce imbraca o forma fina de: “Hai las-o ca n-are rost!”
Un schimb rece de replici; obligatie, diplomatie, formalism, o accentuata falsitate. Eviti contactul vizual. Nu iti place situatia. Nu iti place sa fii pupata in ***, doar ca da bine in peisaj.
Superficialitate. Abundenta. Da bine in poza asta perfecta, modificata in photoshop. Dar nu esti in poza. Nu atingi o perfectiune plasticata ca a ei.
“Ce faceti mai?
Pe aici. Ne plimbam. Voi?
Uite mergem aici jos. Veniti?
Vrei sa mergi?”
Dai din umeri in semn de indiferenta. Nu vrei sa spui nu. Poate el chiar vrea sa mearga.
Va continuati drumul impreuna.
O mie de cuvinte ce ar putea descrie foarte prost ce simti; oricum daca le legi intre ele nu prezinta niciun fel de sens pentru niciunul din ei.
O mie de ganduri.
Oameni. Multi.
“Buna!
Ce bei?
Tu?
O bere.
4.”
Vocile tumultoase tulbura usor linistea. Radeti.
S-a rupt firul.
“Tu ai spus ce vrei?
Da.” Si te saruta. “Unde iti e gandu?l”
“Niciunde..”
Zambete, cuvinte, propozitii de neinteles. Vorbesc toti in acelasi timp. Din diplomatie legi cateva vorbe cu ei.
Te gandesti in alta parte.
“Ce-i cu tine?
Nimic.” Raspunzi sec, incercand sa il convingi ca totul e bine. Nu iti doresti sa ascunzi ceva, nu vrei sa il minti. Departe e de tine gandul asta.
Dar..
Nici tu nu stii ce ai.
Meloncalie. Adanca.
Il privesti. Il iubesti. Iti place sa te uiti in ochii lui senini si limpezi, azi un pic obositi si tristi. Il saruti usor, plapand, de teama sa nu-i ranesti buzele sensibile. Nu te saturi de el.
“Daca va tine anul asta... pft, e bine!
Multumim de incurajare!
Prostule!” – incepi si vorbesti iarasi cu gandurile tale.
“Vezi ca el vorbeste cu tine!”
Trezita brusc, il vezi zambind si auzi ce spune ultima oara.
“Neah! Ii pot spune orice acum; nu ma aude.”
Zambesti, pui o intrebare de care uiti rapid si te detasezi iarasi de discutiile ce au loc la masa asta mica.
Locatie se schimba. Ramai doar cu el. Nu asa ai vrut? Dar niciunul nu isi poate sterge melancolia ce se citeste pe chipurile voastre.
Fotografia orei 12 se schimba. Cadrul se mareste.
“Clau ce ai ma? Esti suparata pe mine?
Aaa.. nu ma! Ce naiba?!?
Te intreb.. ultima oara cand ne-am vazut ne-am inteles bine.”
Si radeti.
Iesi si inchizi usa. Te hotarasti sa te sacrifici zece minute si sa dardai un pic. Nu vrei sa creada ca esti suparata pe ei.
Cu aceeasi diplomatie zambesti, ascultandu-le povestile. Gandul iti e departe. Incerci sa il risipesti, sa il lasi usor dus de vant, oriunde in alta parte, numai la tine in minte nu. Nu reusesti.
Urmele de buze pe tot corpul te incalzesc. Ce faci daca nu mai sunt?
Nu vrei sa te gandesti. Ii spui sa plece.
Admiri dibacia cu care manuieste fumul de tigara. Esti fascinata de zambetul si privirea lui. Iubesti ceea ce te leaga de el.
Ce faci daca il pierzi?
Ce faci ca sa nu mai gresesti?
Lasa orgoliul la o parte!
Te ia in brate. Esti in siguranta.
Il saruti si ii spui ca il iubesti.
“Si eu!“
Aceeasi privire calda, aceleasi brate puternice, aceeasi atingere suava te fac sa uiti de frig, sa nu simti nimic decat ca te iubeste; sa nu te gandesti la nimic decat la faptul ca.. sunteti voi doi.
Aici. Acum. Mereu.
Monday, July 13, 2009
Din nou despre Noi.
O noapte intr-un loc perfect.
Un fum din tigara pe care o sorbi neinsetat si susurul unei ape involburate. Ea sparge tacerea si ne aduce aminte ca nu suntem.. asa singuri. Radem mai incet.
Un tu si un eu.
Gingasa gelozie prezenta cand nu e nimeni in jur. Doar el mai strabate prin aerul nepoluat, dezbracandu-ma din simtiri si jucandu-se prin parul meu. Nu-ti convine. Ma strangi in brate si imi aranjezi suvitele ce s-au lasat duse de.. vant.
Esti gelos pe vant, tontule?
Si soarelui ii e teama sa ma priveasca. S-a lasat prada norilor de cum am aparut.
Te sarut asa cum mereu ti-a placut, asa cum iti va placea intotdeauna. Pentru ca nu te mai saturi de mine; nu ne saturam de noi.
Si ei ne privesc.
Noaptea alba si un zambet pierdut, dar ramas in amintire.
Un film, doua.. trei.
O floare, doua, trei.. multe: galbene, albe, mov, roz, de frisca si de capsuni. Toate pentru mine.
Un vin bun. Pentru noi.
Teama de singurate pusa la pamant de curajul de noi.
Suntem noi. Suntem tot.
Protectia resimtita la fiecare pas.
Ce faci?
Trag jaluzele. Nu vreau sa te mai priveasca! Vreau sa fiu doar eu cu tine. Sa fim doar noi.
Veghezi asupra mea. Vrei sa ma stii bine.
Dorm linistita la tine in brate, semn ca poti adormi.
Dimineata tot aici voi fi, poate un pic mai matinala, dar te voi privi asa cum o fac de fiecare data cand lenesul din tine vorbeste. Te voi saruta si voi sti sa te trezesc pentru ca dormi cu spatele la mine. Tu nu te superi.
Un drum la care am pornit. Cel mai lung si cel mai frumos. Nu ne vom opri.
Pentru ca e bine.
Greul, de acum e usor pentru noi. Drumurile lungi si anevoioase sunt ca niste plimbari ingreunate de pietrisul de pe strazile neasfaltate.
Timpul, zilele, lunile in care nu te am langa mine sunt ca.. interminabilele ore de franceza si istorie din liceu. 50 de minute – doar atat nu te am langa mine. Apoi se va suna de iesire si voi alerga iarasi in bratele tale.
Shhh! Ce bine! Au revoir!
Si acum te vad: acelasi chip senin de care mi-e dor mereu, aceiasi ochi in care ma regasesc neincetat, aceeasi iubire de care ma agat in fiecare secunda pentru a ma tine la suprafata.
Si acum.. acelasi Noi.
Saturday, July 4, 2009
Atac la persoana.
Ce trebuie sa faci ca sa iti dai seama ca ceea ce ai nu poate si nu merita a fi inlocuit?
Trebuie sa pierzi totul?
Trebuie sa gresesti mereu?
Esti constienta de tot.. riscuri, consecinte, motive, urmari, dorinte, vise, aspiratii, jocuri perverse, altele sensibile, sentimente frumoase, ganduri inselate, vise spulberate si sperante desarte. Esti perfida si ipocrita, dar perfecta. Esti de neatins, de neinlocuit. Esti ascunsa si criminala perfecta.
Esti atinsa, te clatini usori, iti schimbi privirea, te intorci si pleci. Dai senzatia de slabiciune, dar esti puternica. Te vei intoarce pentru ca lucrurile nu vor ramane asa. Esti ambitioasa si razbunatoare.
Ei te cred puternica, dar in interior te topesti mai rau ca ceara. Te doare si iti strangi fiecare lacrima. Astepti momentul de glorie cand le vei da pe toate afara, cand niciunul nu va ramane nerasplatit.
Mereu vrei sa fii sus. Iti place sa te joci, iubesti focul, adori intunericul. El e cel care te-a acoperit cu adevarat vreodata. El stie tot. Stie ceea ce ei nu au auzit, nu au vazut, nu au simtit. Stie ceea ce nici parintii tai nu stiu. Stie ce faci, unde mergi, cu cine, cand te intorci, ce vorbesti, ce gandesti, ce asculti si ce simti. Si tot el stie de cate ori nu ai dormit pentru ca ai fost prea ocupata sa plangi. El mai stie si de cate ori ai plans pe melodia aia pusa pe repeat. Stie si de cate ori ai stat treaza razand cu prietenii tai.
Focul arde in jurul tau nelasand pe nimeni sa se apropie si sa te raneasca. Dar tot el a fost cel care te-a ranit de cateva ori, amintindu-ti care ti-e locul. Se pare ca inca nu ai inteles.
Ce o sa faci cand se va stinge? Ramai tu, singura.. ca cenusa; si atunci va veni randul tau. Te spulberi ca toate visele pe care le-ai spulberat la randul tau?
Ce faci cand din intuneric se face zi? Ce faci cand albul captureaza tot ceea ce e negru.. mai putin pe tine? Pentru ca si tu esti.. neagra.
Revii la normalitate; esti aceeasi fire sensibila, incapabila de a face vreun rau; tu esti victima. Pe tine te ranesc toti.
Pierzi, simti ca nu vrei sa te mai ridici, iti e bine in starea de moleseala constanta. Pe dracu'!
Iti place sa te uiti in oglinda, tot timpul dorindu-ti sa vezi altceva si cu toate astea nu faci nimic?
Iti place ce vezi? Nu!
Iti dai o palma sa iti revii, vorbesti cu persoana din fata ta pe care o consideri ca fiind o straina.
Nu te recunosti, nu esti tu.
Ai promis ca nu o sa mai pici!
Ai promis ca nu mai gresesti. Ai promis ca te vei schimba!
Unde esti tu? Sus, unde ai vrut mereu sa fii?
Nu! Esti tot jos; dupa fiecare esec, tot jos; te ridici singura si te ridici, de fiecare data tot mai mult; te dobori tot singura. Duci o lupta constanta cu tine. Nu ai obosit? Esti masochista?
Unde sunt greselile indreptate sau lucrurile bine facute? Unde e schimbarea de care vorbeai?
Iti spun eu. Nu e!
Si (te) minti in continuare! (Te) Minti bine! Ai ajuns sa crezi si tu in greselile pe care le faci.
Iti place jocul, iti asumi riscul de a pierde tot si nu te dai inapoi cand vine vorba de o noua provocare. Refuzi orice provocare, dar accepti in acelasi timp.
De fiecare data cand refuzi sa gresesti, faci o greseala si mai mare.
Nu ti-e rusine?
Nu te-ai saturat sa arzi in focul in care intri mereu, dar care nu te raneste niciun pic?
Nu te-ai saturat sa gresesti cu niste vise, sperante.. oameni, ganduri, sentimente? Nu te-ai saturat sa fii personajul negativ din povestea perfecta?
De ce ti-e frica sa il lasi pe copilul din tine sa iasa la suprafata? De ce ti-e frica sa fii sensibila? De ce ti-e frica sa fii asa cum esti?
Sau nu prea mai stii cum sa faci asta?
De ce nu vrei sa fii libera?
Iti place sa te simti incoltita mereu?
Nu..
Nu iti pare rau ?
Ba da..
Intra in joc aia numita constiinta, nu?
Haha! O mai ai?
Wednesday, July 1, 2009
Kun for mig.
Ne-am certat.
Dormi?
Haide.. stiu ca nu dormi!
Atunci de ce mai intrebi?
De ce nu vorbesti cu mine?
Nu zic nimic. Se uita la mine cu privrea-i pierduta. Ma priveste, incearca sa spuna ceva, dar se intristeaza. Incet, incet, observ cum isi pierde din culoarea inchisa si rece, dar la care am gasit refugiu mereu. Pentru ca imi zambeste, ma tine in brate si nu imi da drumul, ma ajuta sa ma ascund si ma asculta. Are totusi sufletul cald. Chiar si atunci cand plange. Intind bratele si ascult. Las lacrimile sa ma ude si simt.
Lor.. nu le da voie sa imi vada lacrimile, nu le da voie sa ma raneasca sau sa imi vorbeasca.
Dar ca de fiecare data.. se pregateste sa plece. Niciun minut in plus, nicio secunda in plus. De parca prietenia ar urma un program fix.
Niste ochi frumosi si stralucitori; un zambet cald si o privire blanda, silueta fina si atragatoare.. perfecta; deseori trista, da voie lacrimilor sa cada; lacrimile.. pure, transparente, calde la atingere si murdare la impactul cu.. noi.
Ascult cum plange.
Galagios, zgomotos.. parca vrea atentie.
Sunt rece. Pentru prima oara sunetul lacrimilor imi zgarie auzul. Dar tot imi place. Accept ca imi place, dar nu recunosc.
Ma ridic. Vreau sa plec, dar realizez ca oriunde m-as duce va fi cu mine pana i se va incheia programul. Ma vede, ma simte, ma aude oriunde as fi.. orice as face.
De ce esti trista? Vorbeste cu mine..
Ma da’ ma lasi? Ma intreb cum de am avut incredere in tine atata timp. Aaaa.. sa stii ca nu ma impresionezi cu lacrimile tale..
O sa plec in curand si nu o sa incerc sa te mai impresionez.
Asa si? Mereu pleci si ma lasi singura. Mereu te..
Ma ce?
.. te duci la altii!!!
Trebuie!
Cu greu imi stapanesc lacrimile. Sunt dezamagita. Am avut incredere in .. ea. E perfecta: sexy, fina, subtila, calda, frumoasa, mereu zambitoare.. chiar si atunci cand plange, atragatoare. Dar e pentru toti.
Nu stiu cum, dar se imparte perfect.. acum la mine, mai incolo la tine, apoi la el, la celalalt..
Da.. perfecta.. face fata fiecaruia ca o prostituata ce lucreaza urmand un program. Acum la el, mai incolo la celalalt, apoi la restul...
Am parte de curva perfecta.
Nu pleci? Vezi ca intarzii si iti superi clientii!!
Nu imi vorbi asa. Nu ai niciun drept.
Vorbesc cum vreau. Eu am fost “doar pentru tine”. Tu in schimb.. esti pentru toti. Te deranjeaza daca iti spun pe nume.. curvo?
Stii prea bine ca altfel nu se poate si mai stii ca.. nu te-am dezamagit si nu o voi face.
Normal.. esti perfecta! Dar asta nu iti ia statutul de .. curva!
E timpul sa plec!
Nu mi-ai zis niciodata cand pleci; ma trezeam si tu nu mai erai. Apareai pe nesimtite si.. plecai la fel. Acum de ce imi spui? La ce bun? Pleaca!
Si.. s-a oprit din plans. Nu o vad. Nu o aud, nu o simt. A plecat. A plecat inainte sa imi termin fraza.
Dar.. stiu ca se va intoarce. Mereu o face!
Si stiu ca, din nou, ma voi refugia in bratele ei. Mereu a fost asa.
Ma doare, dar o accept asa. Mereu ma voi intoarce la ea. Oricat de greu imi este sa accept, stiu ca asa e!
Si.. niciodata nu va fi “doar pentru mine”.
Dormi?
Haide.. stiu ca nu dormi!
Atunci de ce mai intrebi?
De ce nu vorbesti cu mine?
Nu zic nimic. Se uita la mine cu privrea-i pierduta. Ma priveste, incearca sa spuna ceva, dar se intristeaza. Incet, incet, observ cum isi pierde din culoarea inchisa si rece, dar la care am gasit refugiu mereu. Pentru ca imi zambeste, ma tine in brate si nu imi da drumul, ma ajuta sa ma ascund si ma asculta. Are totusi sufletul cald. Chiar si atunci cand plange. Intind bratele si ascult. Las lacrimile sa ma ude si simt.
Lor.. nu le da voie sa imi vada lacrimile, nu le da voie sa ma raneasca sau sa imi vorbeasca.
Dar ca de fiecare data.. se pregateste sa plece. Niciun minut in plus, nicio secunda in plus. De parca prietenia ar urma un program fix.
Niste ochi frumosi si stralucitori; un zambet cald si o privire blanda, silueta fina si atragatoare.. perfecta; deseori trista, da voie lacrimilor sa cada; lacrimile.. pure, transparente, calde la atingere si murdare la impactul cu.. noi.
Ascult cum plange.
Galagios, zgomotos.. parca vrea atentie.
Sunt rece. Pentru prima oara sunetul lacrimilor imi zgarie auzul. Dar tot imi place. Accept ca imi place, dar nu recunosc.
Ma ridic. Vreau sa plec, dar realizez ca oriunde m-as duce va fi cu mine pana i se va incheia programul. Ma vede, ma simte, ma aude oriunde as fi.. orice as face.
De ce esti trista? Vorbeste cu mine..
Ma da’ ma lasi? Ma intreb cum de am avut incredere in tine atata timp. Aaaa.. sa stii ca nu ma impresionezi cu lacrimile tale..
O sa plec in curand si nu o sa incerc sa te mai impresionez.
Asa si? Mereu pleci si ma lasi singura. Mereu te..
Ma ce?
.. te duci la altii!!!
Trebuie!
Cu greu imi stapanesc lacrimile. Sunt dezamagita. Am avut incredere in .. ea. E perfecta: sexy, fina, subtila, calda, frumoasa, mereu zambitoare.. chiar si atunci cand plange, atragatoare. Dar e pentru toti.
Nu stiu cum, dar se imparte perfect.. acum la mine, mai incolo la tine, apoi la el, la celalalt..
Da.. perfecta.. face fata fiecaruia ca o prostituata ce lucreaza urmand un program. Acum la el, mai incolo la celalalt, apoi la restul...
Am parte de curva perfecta.
Nu pleci? Vezi ca intarzii si iti superi clientii!!
Nu imi vorbi asa. Nu ai niciun drept.
Vorbesc cum vreau. Eu am fost “doar pentru tine”. Tu in schimb.. esti pentru toti. Te deranjeaza daca iti spun pe nume.. curvo?
Stii prea bine ca altfel nu se poate si mai stii ca.. nu te-am dezamagit si nu o voi face.
Normal.. esti perfecta! Dar asta nu iti ia statutul de .. curva!
E timpul sa plec!
Nu mi-ai zis niciodata cand pleci; ma trezeam si tu nu mai erai. Apareai pe nesimtite si.. plecai la fel. Acum de ce imi spui? La ce bun? Pleaca!
Si.. s-a oprit din plans. Nu o vad. Nu o aud, nu o simt. A plecat. A plecat inainte sa imi termin fraza.
Dar.. stiu ca se va intoarce. Mereu o face!
Si stiu ca, din nou, ma voi refugia in bratele ei. Mereu a fost asa.
Ma doare, dar o accept asa. Mereu ma voi intoarce la ea. Oricat de greu imi este sa accept, stiu ca asa e!
Si.. niciodata nu va fi “doar pentru mine”.
Sunday, June 28, 2009
Sa recapitulam.
Vrei sa mananci ceva?
Nu.
De ce? Nu ai mancat nimic toata ziua.
Nu imi e foame!
Acelasi dialog plictisitor, enervant, lipsit de gust si totusi amar. Nu imi e foame, nu am chef sa mananc azi, acum, maine, peste o ora. Mananc atunci cand vreau, am pofta, cand cere al meu organism (slabit).
De ce nu iesi? E frumos afara.
Nu vreau. Nu am cu cine. E plictisitor. Toti se uita la mine. E stresant. Vreau sa fiu linistita. Orasul asta ma deprima, bine? Si plus de asta, nu imi sta parul bine si arat prea obosita. Se vor uita toti urat la mine.
Ca sa lamurim niste lucruri: am parul lung sau scurt pentru ca asa am EU chef; in primul rand, am slabit pentru ca asa am vrut EU si nu pentru a nu-ti mai placea tie de mine. In al doilea rand, stresul. In al treilea rand, nu cred ca iti pasa. Sau nu trebuie sa iti pese. Port ochelari pentru ca TREBUIE si nu pentru ca nu vrei tu sa ii port, pentru ca ti se pare inutil. Pentru ca in urma cu 3 luni nu am vrut sa ii port si s-a agravat. In concluzie, ii port pentru a nu ajunge ca tine! Frustratule!
Nu te bag in seama, tu de ce imi acorzi atentie? Am viata mea si ma bucur de ea fara sa ma hranesc cu barfe zilnice si fara sa fumez SF-uri la cafeaua (pe care nu o beau)dimineata .
Sunt capabila sa merg pe strada fara sa ma uit la tine. Nu te analizez din cap pana in picioare. Nu aduc critici la adresa ta.
Te crezi special? Stai linistit. Nu imi doream sa te vad. M-a mancat undeva sa ies din casa.
Aud si eu destule despre tine. Tac, ascult si merg mai departe.
In momentele astea ma consider asa importanta. Pentru ca sunt. Sa mor daca te mint. Dar ce-ar fi sa mergi mai departe?
Invata sa vorbesti despre tine, sa te analizezi pe tine si sa ii lasi pe altii in pace. Invata sa te pui pe tine intr-o lumina, eventual buna. Concentreaza-te asupra ta. De mine am singura grija. Si la fel de singura decid daca vreau sa ma vada lumea cu ochi buni sau nu.
Vreau sa ma plimb pe strada linistita, fara sa te uiti tu la mine ca am parul prea deschis la culoare. Nu mai am chef sa aud cum te plangi tu despre ceea ce fac eu, atata timp cat noi doi nu discutam, si nu corespondam decat atunci cand crezi tu povestile nemuritoare cu mine in prim plan.
Un singur telefon e de ajuns pentru a sti toti ce faci. O singura privire e suficienta pentru a vedea ura si invidia din ochii proastelor care te urasc pentru ca esti mai fluierata decat ele.
Ia tu toate fluierele, fata! N-am nevoie de ele!
Nu ma placi? Mi-ai luat o piatra de inima. Eu nu te suport! Ca atare te ignor. De ce nu inveti sa faci si tu la fel?
Nu mai are acelasi farmec nu?
De ce nu am voie sa port pantaloni scurti? De ce nu am voie sa ma plimb unde, cand si cu cine vreau? De ce nu am voie sa fiu feminina?
De ce nu am voie sa vorbesc urat atunci cand am nervi?
Feminina nu, pentru ca parca as fi .. baby doll. Baietoasa nu, pentru ca par mahalagioaica si.. unde dracu’ e feminitatea aia (de care oricum nu am voie sa dau dovada)?
Visatoare nu, pentru ca sunt prea proasta. Asa si? Te afecteaza cu ceva prostia mea?
Nu!
Asa ma gandeam si eu.
Copila nu, pentru ca trebuie sa ma maturizez.
Dar de unde stii tu ca nu sunt matura? Si imatura daca sunt, te afecteaza?
Din nou, nu!
Si din nou, la fel ma gandeam si eu. Sunt imatura, nu discuta cu mine si nu te cobori la mintea mea.. de copil netrecut prin viata!
Ce stii tu prin cate am trecut si ce incercat de viata sunt.
Numai problemele tale sunt importante. Stim déjà asta. Altceva, my dear?
Ala nu e bun pentru tine. Isi bate joc.
Nu toti sunt ca tine!
Mi se pare sau incepi sa te enervezi? Adevarul te atinge unde nu ar trebui pentru ca.. doare. Ouch!
Dar cine a zis ca eu tot ce fac, fac pentru a te multumi pe tine? Cine a zis ca vreau sa fiu suficient de buna pentru tine?
Cine a zis ca vreau sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale cand de fapt eu ma consider mai buna ca tine? Eu nu imi caut limitele. Tu ti le-ai impus. Iar eu ti le-am depasit demult. Pentru ca sunt mai buna ca tine.
Why don’t you get your own life?
Nu.
De ce? Nu ai mancat nimic toata ziua.
Nu imi e foame!
Acelasi dialog plictisitor, enervant, lipsit de gust si totusi amar. Nu imi e foame, nu am chef sa mananc azi, acum, maine, peste o ora. Mananc atunci cand vreau, am pofta, cand cere al meu organism (slabit).
De ce nu iesi? E frumos afara.
Nu vreau. Nu am cu cine. E plictisitor. Toti se uita la mine. E stresant. Vreau sa fiu linistita. Orasul asta ma deprima, bine? Si plus de asta, nu imi sta parul bine si arat prea obosita. Se vor uita toti urat la mine.
Ca sa lamurim niste lucruri: am parul lung sau scurt pentru ca asa am EU chef; in primul rand, am slabit pentru ca asa am vrut EU si nu pentru a nu-ti mai placea tie de mine. In al doilea rand, stresul. In al treilea rand, nu cred ca iti pasa. Sau nu trebuie sa iti pese. Port ochelari pentru ca TREBUIE si nu pentru ca nu vrei tu sa ii port, pentru ca ti se pare inutil. Pentru ca in urma cu 3 luni nu am vrut sa ii port si s-a agravat. In concluzie, ii port pentru a nu ajunge ca tine! Frustratule!
Nu te bag in seama, tu de ce imi acorzi atentie? Am viata mea si ma bucur de ea fara sa ma hranesc cu barfe zilnice si fara sa fumez SF-uri la cafeaua (pe care nu o beau)dimineata .
Sunt capabila sa merg pe strada fara sa ma uit la tine. Nu te analizez din cap pana in picioare. Nu aduc critici la adresa ta.
Te crezi special? Stai linistit. Nu imi doream sa te vad. M-a mancat undeva sa ies din casa.
Aud si eu destule despre tine. Tac, ascult si merg mai departe.
In momentele astea ma consider asa importanta. Pentru ca sunt. Sa mor daca te mint. Dar ce-ar fi sa mergi mai departe?
Invata sa vorbesti despre tine, sa te analizezi pe tine si sa ii lasi pe altii in pace. Invata sa te pui pe tine intr-o lumina, eventual buna. Concentreaza-te asupra ta. De mine am singura grija. Si la fel de singura decid daca vreau sa ma vada lumea cu ochi buni sau nu.
Vreau sa ma plimb pe strada linistita, fara sa te uiti tu la mine ca am parul prea deschis la culoare. Nu mai am chef sa aud cum te plangi tu despre ceea ce fac eu, atata timp cat noi doi nu discutam, si nu corespondam decat atunci cand crezi tu povestile nemuritoare cu mine in prim plan.
Un singur telefon e de ajuns pentru a sti toti ce faci. O singura privire e suficienta pentru a vedea ura si invidia din ochii proastelor care te urasc pentru ca esti mai fluierata decat ele.
Ia tu toate fluierele, fata! N-am nevoie de ele!
Nu ma placi? Mi-ai luat o piatra de inima. Eu nu te suport! Ca atare te ignor. De ce nu inveti sa faci si tu la fel?
Nu mai are acelasi farmec nu?
De ce nu am voie sa port pantaloni scurti? De ce nu am voie sa ma plimb unde, cand si cu cine vreau? De ce nu am voie sa fiu feminina?
De ce nu am voie sa vorbesc urat atunci cand am nervi?
Feminina nu, pentru ca parca as fi .. baby doll. Baietoasa nu, pentru ca par mahalagioaica si.. unde dracu’ e feminitatea aia (de care oricum nu am voie sa dau dovada)?
Visatoare nu, pentru ca sunt prea proasta. Asa si? Te afecteaza cu ceva prostia mea?
Nu!
Asa ma gandeam si eu.
Copila nu, pentru ca trebuie sa ma maturizez.
Dar de unde stii tu ca nu sunt matura? Si imatura daca sunt, te afecteaza?
Din nou, nu!
Si din nou, la fel ma gandeam si eu. Sunt imatura, nu discuta cu mine si nu te cobori la mintea mea.. de copil netrecut prin viata!
Ce stii tu prin cate am trecut si ce incercat de viata sunt.
Numai problemele tale sunt importante. Stim déjà asta. Altceva, my dear?
Ala nu e bun pentru tine. Isi bate joc.
Nu toti sunt ca tine!
Mi se pare sau incepi sa te enervezi? Adevarul te atinge unde nu ar trebui pentru ca.. doare. Ouch!
Dar cine a zis ca eu tot ce fac, fac pentru a te multumi pe tine? Cine a zis ca vreau sa fiu suficient de buna pentru tine?
Cine a zis ca vreau sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale cand de fapt eu ma consider mai buna ca tine? Eu nu imi caut limitele. Tu ti le-ai impus. Iar eu ti le-am depasit demult. Pentru ca sunt mai buna ca tine.
Why don’t you get your own life?
Wednesday, June 24, 2009
Sufletul mi-e aglomerat.
Aglomeratie. Mi-a placut intotdeauna. De altfel e singurul lucru care imi place la orasul ala de cacat, si ceea ce imi displace la orasul asta. Tocmai pentru ca nu exista. Stau si ma gandesc care e mai naspa? Ala sau asta?
Meniul e cel mai prost cu putinta, ever: oameni care n-au ce face, stres la ordinea zilei, nervi la comanda, tristete si depresie ca desert, pustietate ca meniu special.
Ieri, trenul.. si-a bagat coada in intimitatea mea. Toti se uita la tine, toata lumea te analizeaza. Parul e zurliu, celulita se observa (asta daca nu esti prea slaba, rahitica sau anorexica), sanii sunt prea mici sau prea mari, cearcanele prea accentuate. Ochelarii nu stau bine. Vorbesti prea tare si razi prea colorat. Mai si mirosi a tutun. E trist daca esti fericit. Hai sa devenim niste depresati care nu stiu ce e aia viata. Analiza facuta din cap pana in picioare. Ei chiar se plictisesc.. m-am gandit..
O figura cunoscuta in zecile de oameni. Nu ne-am cunoscut personal, dar imi doream sa nu il mai vad vreodata. Eh, m-am speriat, mi-am adus aminte de vremurile bune (era sursa noastra de amuzament si frica in acelasi timp) si am mers sa imi ocup locul. Trist. Statea la doi metri de mine. Dar m-am obisnuit rapid cu ideea. Ma amuza. Stiam ca m-a recunoscut. Si el stia ca stiu asta.
Timp de trei ore n-am visat cu ochii deschisi, nu m-am uitat pe geam si nu m-am gandit la cai verzi pe pereti. Am luat totul asa cum era. Si realitatea asa cum (e)ra. Chiar privita prin prisma unui tren. Si nu mi-a placut. Mi-am zis ca sunt nebuna. Dar ajunsa aici unde nimic nu mai e cum era, am realizat ca sunt perfect normala si mi-am schimbat rapid parerea. Am dat nas in nas cu aceeasi realitate ce pute, duhneste si doare.
Pentru a ramane in continuare in starea mea de normalitate, am revenit la ceea ce mi-a dat mereu incredere si m-a facut sa vad altfel lucrurile, ajutandu-ma sa merg mai departe mult mai usor. Visez si o fac foarte bine, fara sa imi pese de toti cei care considera culoarea ca fiind o pata, baloanele pentru copiii mici si visele pentru persoanele naive. Macar sa fiu eu prea patata de culoare, prea copil si prea naiva. Sa fie ei sobri, ciufuti, pusi pe cearta.. tristi. Ma simt mai bogata decat ei.
Am parte si detin ceea ce nu vor si nu isi doresc.
Un cantec de suflet, o dorinta ascunsa, sentimente bine puse la incercare de timp si oameni,.. vise si un accord surd de chitara. Aceeasi veche iubire ce m-a durut nopti la rand, dar care se consuma insetata, mereu tot mai puternic. Aceeasi iubire ce scoate tot ce e mai bun din mine, incercand sa puna intr-un colt tot ce e rau. Acelasi el ce m-a urmarit inca de cand m-a lasat sa plec. A obosit. Si cand ma credeam libera de un suflet ce-l credeam pierdut.. m-a oprit. Si nu mi-a mai dat drumul. M-a legat de el.. si e bine.
Azi.. e inca aici. Azi inca ma iubeste. Si sunt fericita. Azi nu visez doar ca sa ma eliberez din bratele realitatii. Azi.. visam pentru noi. Pentru ca azi suntem doi. Tot noi doi. Un Noi vechi si nou, un Noi mai puternic si mai matur, dar la fel de copilaros. Un Noi pe care nimeni nu il va intelege. Un Noi de care nu ma pot lipsi pentru ca il iubesc.
Dar.. pentru prima oara am ranit un vis. Sau pentru prima oara imi pare rau ca am ranit un vis ce m-a ajutat sa cresc. Pentru ca eu chiar l-am iubit. Totul era doar in mintea mea si mereu a fost asa cum am vrut eu, oricand putand sa schimb ceva (fara) sa ranesc pe cineva. Dar.. acum nu a fost asa. Am avut de ales: sa ranesc visul netransformat (inca) in realitate si sa ma intorc la Noi sau sa cred in visul meu si sa il ranesc pe Noi. Am preferat ceea ce am avut si in realitate si in vis. Am ales ceea ce iubeam demult. Si l-am ales pe Noi. Nu regret. Il iubesc...
Dar am gresit cu un vis..
Sufletul ala... eu il iubesc.
Meniul e cel mai prost cu putinta, ever: oameni care n-au ce face, stres la ordinea zilei, nervi la comanda, tristete si depresie ca desert, pustietate ca meniu special.
Ieri, trenul.. si-a bagat coada in intimitatea mea. Toti se uita la tine, toata lumea te analizeaza. Parul e zurliu, celulita se observa (asta daca nu esti prea slaba, rahitica sau anorexica), sanii sunt prea mici sau prea mari, cearcanele prea accentuate. Ochelarii nu stau bine. Vorbesti prea tare si razi prea colorat. Mai si mirosi a tutun. E trist daca esti fericit. Hai sa devenim niste depresati care nu stiu ce e aia viata. Analiza facuta din cap pana in picioare. Ei chiar se plictisesc.. m-am gandit..
O figura cunoscuta in zecile de oameni. Nu ne-am cunoscut personal, dar imi doream sa nu il mai vad vreodata. Eh, m-am speriat, mi-am adus aminte de vremurile bune (era sursa noastra de amuzament si frica in acelasi timp) si am mers sa imi ocup locul. Trist. Statea la doi metri de mine. Dar m-am obisnuit rapid cu ideea. Ma amuza. Stiam ca m-a recunoscut. Si el stia ca stiu asta.
Timp de trei ore n-am visat cu ochii deschisi, nu m-am uitat pe geam si nu m-am gandit la cai verzi pe pereti. Am luat totul asa cum era. Si realitatea asa cum (e)ra. Chiar privita prin prisma unui tren. Si nu mi-a placut. Mi-am zis ca sunt nebuna. Dar ajunsa aici unde nimic nu mai e cum era, am realizat ca sunt perfect normala si mi-am schimbat rapid parerea. Am dat nas in nas cu aceeasi realitate ce pute, duhneste si doare.
Pentru a ramane in continuare in starea mea de normalitate, am revenit la ceea ce mi-a dat mereu incredere si m-a facut sa vad altfel lucrurile, ajutandu-ma sa merg mai departe mult mai usor. Visez si o fac foarte bine, fara sa imi pese de toti cei care considera culoarea ca fiind o pata, baloanele pentru copiii mici si visele pentru persoanele naive. Macar sa fiu eu prea patata de culoare, prea copil si prea naiva. Sa fie ei sobri, ciufuti, pusi pe cearta.. tristi. Ma simt mai bogata decat ei.
Am parte si detin ceea ce nu vor si nu isi doresc.
Un cantec de suflet, o dorinta ascunsa, sentimente bine puse la incercare de timp si oameni,.. vise si un accord surd de chitara. Aceeasi veche iubire ce m-a durut nopti la rand, dar care se consuma insetata, mereu tot mai puternic. Aceeasi iubire ce scoate tot ce e mai bun din mine, incercand sa puna intr-un colt tot ce e rau. Acelasi el ce m-a urmarit inca de cand m-a lasat sa plec. A obosit. Si cand ma credeam libera de un suflet ce-l credeam pierdut.. m-a oprit. Si nu mi-a mai dat drumul. M-a legat de el.. si e bine.
Azi.. e inca aici. Azi inca ma iubeste. Si sunt fericita. Azi nu visez doar ca sa ma eliberez din bratele realitatii. Azi.. visam pentru noi. Pentru ca azi suntem doi. Tot noi doi. Un Noi vechi si nou, un Noi mai puternic si mai matur, dar la fel de copilaros. Un Noi pe care nimeni nu il va intelege. Un Noi de care nu ma pot lipsi pentru ca il iubesc.
Dar.. pentru prima oara am ranit un vis. Sau pentru prima oara imi pare rau ca am ranit un vis ce m-a ajutat sa cresc. Pentru ca eu chiar l-am iubit. Totul era doar in mintea mea si mereu a fost asa cum am vrut eu, oricand putand sa schimb ceva (fara) sa ranesc pe cineva. Dar.. acum nu a fost asa. Am avut de ales: sa ranesc visul netransformat (inca) in realitate si sa ma intorc la Noi sau sa cred in visul meu si sa il ranesc pe Noi. Am preferat ceea ce am avut si in realitate si in vis. Am ales ceea ce iubeam demult. Si l-am ales pe Noi. Nu regret. Il iubesc...
Dar am gresit cu un vis..
Sufletul ala... eu il iubesc.
Saturday, June 13, 2009
S-a terminat povestea?
Pictez totul. Incerc sa conturez ceea ce e.. asa cum vreau. Nu prea imi iese. Nu trebuia sa ma astept sa fie totul... verde. Nu trebuia sa fac din pictura un hobby. Am gresit cu niste pete de culoare.
Ploua pentru fiecare clipa petrecuta departe. Am primit tot ce am vrut la un moment dat; si nu, nu e vorba de ambitie.
Acum.. stric totul, asa cum imi sta in fire. Gresesc cu niste clipe de poveste, peste care, plina de inconstienta, arunc clipe de cosmar. Nu mi le doresc, dar ma linistesc, desi imi aduc lacrimi... multe. Le gust, le sorb cu fiecare secunda.. nu ma satur de ele, dar vreau sa le usuc.
Ce as putea sa mai fac? Acum de ce mai ploua? Nu am ce mi-am dorit? Nu sunt unde mi-am dorit sa ajung?
Si totusi tot ploaia ma va proteja. O voi simti, ei nu ma vor vedea. Ele ma vor ascunde. Ei nu ma vor citi. Si tunetul asta imi acopera tipatul mut. Pentru prima oara, fulgerul nu imi inspira teama. De fapt.. nu imi inspira nimic: o lumina, oarecum puternica, ce din cand in cand, coloreaza locul in care ma aflu: murdar, fara pata de culoare, plin de viata, dar mort in acelasi timp: un loc in care exista orice, dar nu liniste; undeva unde poate mi-ar fi placut totusi sa fiu; sunt, dar ma dezgusta.
Acum?
Prea liniste, urat, murdar; prea multi nori, prea multi care nu stiu ce inseamna caldura, apropiere, rabdare, bun simt.
Stau si privesc sus, printre picaturi. Ma simt ca acolo, cu o mica diferenta: nu e "acolo".
Sa imi pregatesc cicatricele? Sa-mi deschid ranile pentru a-mi fi mai usor? Sa sper? Sa visez? Sa ma bucur? Sa fiu fericita?
Poate un pic mai incolo. Acum astept soarele sa iasa. Nu credeam, dar... cerul senin chiar exista daca privesti in spatele norilor. E acolo; l-am vazut acum cateva zile: mare, albastru, senin si fara pata. Stiu ca e acolo si va fi.. pentru mine, desi acum te rog: nu opri ploaia!
Nu vreau sa ma vada cand plang.
Pictez totul. Incerc sa conturez ceea ce e.. asa cum vreau. Nu prea imi iese. Nu trebuia sa ma astept sa fie totul... verde. Nu trebuia sa fac din pictura un hobby. Am gresit cu niste pete de culoare.
Ploua pentru fiecare clipa petrecuta departe. Am primit tot ce am vrut la un moment dat; si nu, nu e vorba de ambitie.
Acum.. stric totul, asa cum imi sta in fire. Gresesc cu niste clipe de poveste, peste care, plina de inconstienta, arunc clipe de cosmar. Nu mi le doresc, dar ma linistesc, desi imi aduc lacrimi... multe. Le gust, le sorb cu fiecare secunda.. nu ma satur de ele, dar vreau sa le usuc.
Ce as putea sa mai fac? Acum de ce mai ploua? Nu am ce mi-am dorit? Nu sunt unde mi-am dorit sa ajung?
Si totusi tot ploaia ma va proteja. O voi simti, ei nu ma vor vedea. Ele ma vor ascunde. Ei nu ma vor citi. Si tunetul asta imi acopera tipatul mut. Pentru prima oara, fulgerul nu imi inspira teama. De fapt.. nu imi inspira nimic: o lumina, oarecum puternica, ce din cand in cand, coloreaza locul in care ma aflu: murdar, fara pata de culoare, plin de viata, dar mort in acelasi timp: un loc in care exista orice, dar nu liniste; undeva unde poate mi-ar fi placut totusi sa fiu; sunt, dar ma dezgusta.
Acum?
Prea liniste, urat, murdar; prea multi nori, prea multi care nu stiu ce inseamna caldura, apropiere, rabdare, bun simt.
Stau si privesc sus, printre picaturi. Ma simt ca acolo, cu o mica diferenta: nu e "acolo".
Sa imi pregatesc cicatricele? Sa-mi deschid ranile pentru a-mi fi mai usor? Sa sper? Sa visez? Sa ma bucur? Sa fiu fericita?
Poate un pic mai incolo. Acum astept soarele sa iasa. Nu credeam, dar... cerul senin chiar exista daca privesti in spatele norilor. E acolo; l-am vazut acum cateva zile: mare, albastru, senin si fara pata. Stiu ca e acolo si va fi.. pentru mine, desi acum te rog: nu opri ploaia!
Nu vreau sa ma vada cand plang.
Tuesday, June 2, 2009
Suflet pierdut.
Tot ce a cladit ea din vise s-a daramat.
A gresit cu niste vise, cu niste sperante; a gresit cu o poveste pe care nu trebuia sa o schiteze; a gresit cu niste clipe in care nu trebuia sa creada. A gresit cu niste personaje care nu trebuiau conturate. A incercat sa le stearga, dar urma lor ramane. Se stie ca au trecut pe acolo, desi, ar fi preferat sa traiasca niste clipe de poveste decat sa guste niste lacrimi, carora a dorit sa le uite gustul. Dar ratiunea nu a fost prietena ei si nu a ajutat-o.
A avut incredere in suflet. A fost atat de bun cu ea, oferindu-i ceea ce altii poate nu au parte: iubire, sentimente, caldura, dorinta si pasiune, vise implinite si altele ce asteptau sa fie implinite. Poate.. inca asteapta.
A vrut sa il protejeze si l-a inchis.
Se plimba pe strazile pustii; in toiul verii, doar niste potecute reci.. pe ele paseste pierduta, in cautarea lui. In mijlocul noptii aude doar glasul gandurilor ei. Simte doar caldura lacrimilor .. reci?!
Viseaza.
Il vede. O umbra se contureaza in fata ei.
Trist, plans, rece, indiferent, lipsit de culoare: nu il recunoaste. Se uita speriata.
"Ce este Chihiro? Sustii ca tii la mine si ma iubesti, dar nu ma recunosti?"
Dar..
"Ce prostuta esti! Uite ce ai facut din mine!"
Eu nu am vrut asta; am vrut doar sa fii.. bine..
"Da... inchizandu-ma? M-ai privat de libertatea de a iubi, Chihiro! Asta e rolul meu si stii ce? Iubeam sa iubesc, iubeam sa rad si sa ma bucur vazandu-te fericita. Te iubeam Chihiro!"
Dar.. ai suferit apoi..
"Pentru ca tu plangeai Chihiro!"
Pai si daca plangeam, iar tu erai asa bun.. de ce nu ma faceai fericita? M-ai lasat sa iubesc in continuare un suflet care nu era al meu.. de ce?
"Iubirea e sincera, pura, frumoasa, Chihiro! Nu cauta explicatii! Nu le vei gasi! Ceea ce simteai tu.. pfff, nu gaseai la oricine! Acum ce ai?"
Mm..
"Raspunde Chihiro! Ce ai?"
Nimic nu am .. nu am nimic!!! Nu am ratiune, nu am suflet, nu am nimic; nici sperante, nici vise..
"Ba da.. ma uit la tine; te vad.. inca visezi cu ochii deschisi! Speri in continuare. Iubesti in continuare. Si asta nu mai tine de mine."
Dar ?
"Eu nu sunt in tine nu vezi? Totul tine de tine; nu ai uitat pentru ca nu ai vrut!"
Ba..
"Nu! Nu ai vrut; ti-e frica sa te legi de ceva nou; crezi in ceea ce ai avut si vrei sa crezi ca inca ai!"
Nu mai am.. stiu asta..
"In sufletul tau speranta e vie.. si ea te tine in viata; Chihiro, nu uita sa visezi, sa speri si sa oferi ce ai mai bun! Doar asa vei fi tu si vei ramane in viata!"
Stai? Unde pleci?
"Eu nu mai sunt parte din tine..."
Cum adica?
"Chihiro, m-ai ranit! M-ai transformat! Eu nu sunt vesel, tu da; eu nu ii zambesc soarelui in fiecare dimineata si nu ii fac cu ochiul; tu da. Eu nu iubesc marea; tu o adori. Eu nu ma bucur de un sarut; tu il traiesti intens. Eu nu simt nimic. Tu esti plina de iubire, bucurie, dorinta de a darui fara a primi ceva in schimb. Iti doresti doar sa fii iubita sincer. Eu nu am culoare. Tu esti plina de culorile cele mai vii. Nu mai am nimic din ce ai tu sau din ce aveam inainte."
Totul din cauza mea..
"Nu Chihiro! Si uite ca am totusi ceva.. slabiciunea pe care inca o ai si tu. Nu te invinovati; te-am iubit eu prea mult si din cauza asta ma simt ranit. Tu nu fi ca mine! Priveste-te si accepta-te asa cum esti si cauta-l pe cel care ti se potriveste. Eu nu mai sunt cum trebuie sa fiu pentru a te tine in viata. E timpul sa te descurci."
Singura..
"Nu.. nu singura; doar.. fara mine."
Nu pleca! Eu te iubesc.. stiu ca te-am ranit, dar..
"Nu plec din cauza ta; plec pentru ca nu pot sa iti ofer ce ai nevoie. Corespund altcuiva acum; nu stiu cui.. voi afla. Nu stiu acum ce simt; habar nu am daca simt ceva. Dar stiu ca te-am iubit enorm. Si vreau sa fii bine. Iti fac rau daca raman."
Nuuuu! Ramai... ramai aici.. vei fi cum sunt eu.. din nou; te voi ajuta!
"Zambeste! Iubeste si spera! Viseaza, Chihiro!"
Te voi gasi! Si vei fi al meu! Asa cum erai tu... te voi gasi..
"Te iubesc, Chihiro!"
Tresare. Simte pe piele picaturile calde de ploaie.
Stiam eu!
Si se lasa rasfatata, aducandu-si aminte cum se bucurau amandoi de ploaie, cum sareau in balti si cum radeau impreuna.
Un zambet de regret i se citeste pe chipul pe care lacrimile nu se mai disting de stropii de apa.
Se ridica, parca fara nicio putere; se simte pierduta.. si incepe sa paseasca usor spre nicaieri.
Glasul ii e pierdut, iar ochii inundati privesc neputinciosi. E confuza si nu stie ce sa faca.
Inca te astept.. suflete!
A gresit cu niste vise, cu niste sperante; a gresit cu o poveste pe care nu trebuia sa o schiteze; a gresit cu niste clipe in care nu trebuia sa creada. A gresit cu niste personaje care nu trebuiau conturate. A incercat sa le stearga, dar urma lor ramane. Se stie ca au trecut pe acolo, desi, ar fi preferat sa traiasca niste clipe de poveste decat sa guste niste lacrimi, carora a dorit sa le uite gustul. Dar ratiunea nu a fost prietena ei si nu a ajutat-o.
A avut incredere in suflet. A fost atat de bun cu ea, oferindu-i ceea ce altii poate nu au parte: iubire, sentimente, caldura, dorinta si pasiune, vise implinite si altele ce asteptau sa fie implinite. Poate.. inca asteapta.
A vrut sa il protejeze si l-a inchis.
Se plimba pe strazile pustii; in toiul verii, doar niste potecute reci.. pe ele paseste pierduta, in cautarea lui. In mijlocul noptii aude doar glasul gandurilor ei. Simte doar caldura lacrimilor .. reci?!
Viseaza.
Il vede. O umbra se contureaza in fata ei.
Trist, plans, rece, indiferent, lipsit de culoare: nu il recunoaste. Se uita speriata.
"Ce este Chihiro? Sustii ca tii la mine si ma iubesti, dar nu ma recunosti?"
Dar..
"Ce prostuta esti! Uite ce ai facut din mine!"
Eu nu am vrut asta; am vrut doar sa fii.. bine..
"Da... inchizandu-ma? M-ai privat de libertatea de a iubi, Chihiro! Asta e rolul meu si stii ce? Iubeam sa iubesc, iubeam sa rad si sa ma bucur vazandu-te fericita. Te iubeam Chihiro!"
Dar.. ai suferit apoi..
"Pentru ca tu plangeai Chihiro!"
Pai si daca plangeam, iar tu erai asa bun.. de ce nu ma faceai fericita? M-ai lasat sa iubesc in continuare un suflet care nu era al meu.. de ce?
"Iubirea e sincera, pura, frumoasa, Chihiro! Nu cauta explicatii! Nu le vei gasi! Ceea ce simteai tu.. pfff, nu gaseai la oricine! Acum ce ai?"
Mm..
"Raspunde Chihiro! Ce ai?"
Nimic nu am .. nu am nimic!!! Nu am ratiune, nu am suflet, nu am nimic; nici sperante, nici vise..
"Ba da.. ma uit la tine; te vad.. inca visezi cu ochii deschisi! Speri in continuare. Iubesti in continuare. Si asta nu mai tine de mine."
Dar ?
"Eu nu sunt in tine nu vezi? Totul tine de tine; nu ai uitat pentru ca nu ai vrut!"
Ba..
"Nu! Nu ai vrut; ti-e frica sa te legi de ceva nou; crezi in ceea ce ai avut si vrei sa crezi ca inca ai!"
Nu mai am.. stiu asta..
"In sufletul tau speranta e vie.. si ea te tine in viata; Chihiro, nu uita sa visezi, sa speri si sa oferi ce ai mai bun! Doar asa vei fi tu si vei ramane in viata!"
Stai? Unde pleci?
"Eu nu mai sunt parte din tine..."
Cum adica?
"Chihiro, m-ai ranit! M-ai transformat! Eu nu sunt vesel, tu da; eu nu ii zambesc soarelui in fiecare dimineata si nu ii fac cu ochiul; tu da. Eu nu iubesc marea; tu o adori. Eu nu ma bucur de un sarut; tu il traiesti intens. Eu nu simt nimic. Tu esti plina de iubire, bucurie, dorinta de a darui fara a primi ceva in schimb. Iti doresti doar sa fii iubita sincer. Eu nu am culoare. Tu esti plina de culorile cele mai vii. Nu mai am nimic din ce ai tu sau din ce aveam inainte."
Totul din cauza mea..
"Nu Chihiro! Si uite ca am totusi ceva.. slabiciunea pe care inca o ai si tu. Nu te invinovati; te-am iubit eu prea mult si din cauza asta ma simt ranit. Tu nu fi ca mine! Priveste-te si accepta-te asa cum esti si cauta-l pe cel care ti se potriveste. Eu nu mai sunt cum trebuie sa fiu pentru a te tine in viata. E timpul sa te descurci."
Singura..
"Nu.. nu singura; doar.. fara mine."
Nu pleca! Eu te iubesc.. stiu ca te-am ranit, dar..
"Nu plec din cauza ta; plec pentru ca nu pot sa iti ofer ce ai nevoie. Corespund altcuiva acum; nu stiu cui.. voi afla. Nu stiu acum ce simt; habar nu am daca simt ceva. Dar stiu ca te-am iubit enorm. Si vreau sa fii bine. Iti fac rau daca raman."
Nuuuu! Ramai... ramai aici.. vei fi cum sunt eu.. din nou; te voi ajuta!
"Zambeste! Iubeste si spera! Viseaza, Chihiro!"
Te voi gasi! Si vei fi al meu! Asa cum erai tu... te voi gasi..
"Te iubesc, Chihiro!"
Tresare. Simte pe piele picaturile calde de ploaie.
Stiam eu!
Si se lasa rasfatata, aducandu-si aminte cum se bucurau amandoi de ploaie, cum sareau in balti si cum radeau impreuna.
Un zambet de regret i se citeste pe chipul pe care lacrimile nu se mai disting de stropii de apa.
Se ridica, parca fara nicio putere; se simte pierduta.. si incepe sa paseasca usor spre nicaieri.
Glasul ii e pierdut, iar ochii inundati privesc neputinciosi. E confuza si nu stie ce sa faca.
Inca te astept.. suflete!
Saturday, May 30, 2009
Intunericul noptii din zi.
Vazandu-l alergand fara sa arunce o singura privire in urma lui, optimisul ei se spulbera brusc.
Zambetul i se sparge intr-o secunda, devenind prea serioasa pentru firea ei copilaroasa, pentru o persoana care inca nu vrea sa creasca.
Priveste pentru ultima oara in urma ei.
As vrea sa te cred! Dar acum sunt singura... singura..
Zambeste fortat si usor ironic; scarbita, deschide un pachet cu guma.
Urca in autobuz si arata biletul fara a se putea citi nimic pe chipul ei. Nu priveste pe nimeni. Cu un aer aparent de superioritate, se aseaza pe un scaun si isi fixeaza privirea pe geam.
Ce am facut?
"Ceva ce nu trebuia sa faci!"
Tresare speriata, scotand un sunet intepator, dar in acelasi timp usor surd.
Privirile toate atintite asupra ei, o determina sa isi intoarca privirea spre geam.
M-ai speriat!
"Asa si?"
Esti nesimtita!
"Hm.. eu incercam doar sa te fac sa.."
Sa ce? Hai du-te! N-am nevoie de tine.
"Te inseli! Asta e unul din momentele in care ai nevoie de mine."
Si ma rog de ce?
"Ca sa nu pici! Proasto! Dar daca nu ma vrei, am plecat!"
Stai..
"Nu! Descurca-te singura, visatoareo! Apeleaza la suflet! Mereu l-ai preferat pe el in locul meu!"
Pentru ca nu am vrut sa fiu rece si indiferenta asa cum esti tu. Ratiunea nu iubeste.
"Dar gandeste! Sa te vad acum ce faci!?"
Dar... meh, du-te..; cine are nevoie de tine...?!?
Neasteptand vreun raspuns se intoarce la monologul intrerupt pentru cateva momente de cineva oarecum strain ei.
Aceeasi intrebare se repeta la nesfarsit. Este enervant de repetitiva.
Ce am facut? Ce am facut?...
Zambeste.
A fost frumos...
"Si acum cu ce ai ramas?"
Am ramas cu o amintire frumoasa.
Si un zambet incearca sa se contureze pe chipu-i de piatra. Buzele uscate si crapate o dor si zambetul se retrage. Ii e rusine ca a incercat sa apara.
"Mai bine! Nu aveam nevoie sa iti vad zambetul fals!"
"Taci! Asa! Taci! stii ca am dreptate!"
Eh, haide ... ma lasi? Credeam ca ai plecat!
"Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!"
Adica?
"Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe."
Dar el a spus ca..
"Stiu ce a spus. Eram cu tine! Am incercat sa te fac sa nu il asculti, dar nu ai avut urechi pentru mine."
A fost frumos..
"Pe dracu! Pe moment! Acum ce faci? Te gandesti la el, ca il vrei langa tine. Deschide ochii! Nu va fi langa tine! Tot eu o sa fiu cu tine mereu, orice ai face."
Dar de ce? Eu nu te vreau! Nu te-am avut niciodata si m-am descurcat fara tine; ce nevoie as avea de tine acum?
"Incepi sa ma enervezi! Nu m-ai avut pentru ca ai refuzat sa ma vezi. Te-ai descurcat pentru ca era totul frumos. Idealul ala exista si se fructifica. Apoi a picat. Si tu ce ai facut? Ai picat cu el! Din pacate nu pot sa plec de langa tine, desi imi doresc din tot sufletul. Pentru ca esti proasta!"
Ahhh, te uraaasssccc!!! Pleaca, sau macar nu mai vorbi cu mine. Lasa-ma!
"Stiu ca ma urasti pentru ca nu am sentimente frumoase. Dar macar.. te-as tine cu picioarele pe pamant. Dar tu refuzi. Ramai cu sufletul tau: alt prost."
Inceteaza!!! De el sa nu te iei.
"Ce copila esti! Sa vedem cat o sa mai traiasca si sufletul tau. In ritmul asta, se duce.. Si o data cu el, o sa mori si tu Chihiro."
Nu e adevarat!!! L-am inchis... l-am inchis.. tocmai ca sa nu il ranesc. Va trai.
"Ce naiva esti! E mai expus ca oricand si fiecare nota de indiferenta pe care incerci sa le-o canti celor din jurul tau, pe el il asurzeste. Fiecare privire rece pe care incerci sa o arunci pe el il ingheata. In acelasi timp, fiecare minciuna pe care ti-o spui tie, pe el il indeparteaza. Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Fara sa scoata vreun cuvant, coboara si lipsita de vlaga si de orice urma de viata, se indreapta spre metrou.
Sunt singura.. sunt singura..! Are dreptate..
Si o usoara licarire i se oberva in ochi.
Nu! Nu am voie sa plang! Oooofff, unde esti?
"Aaaa! Acum ai nevoie de mine?"
Nu ma lasa sa plang! Te rog.
"Nu te las, dar nu stiu cat voi putea pune stapanire pe tine. Nu stiu ce dracu' faci, dar nu faci bine."
Si totul se rupe brusc.
In secunda urmatoare Chihiro se indreapta spre casa, dar in acelasi timp fara sa aiba vreo tinta. Nu se uita pe unde merge.
Chihiro isi umple odhii cu lacrimile stranse de-a lungul timpului.
"Uita-te pe unde mergi! Toata lumea se uita la tine!"
Cui ii mai pasa de lume? Si oricum nu ma vede nimeni! E noapte!
"Mergi mai incet! Nu ma pot tine de tine; ai pasul prea mare! Chihiro!!!"
Mi-e frig si vreau sa ajung acasa!
"E zi si soarele bate deasupra ta. Revino-ti!"
Se opreste brusc si ridica privirea. Lumina care inainte o deranja, dar care o facea sa zambeasca, acum e.. nimic. Soarele pe care nu putea sa il priveasca, dar caruia ii zambea si pe care il saluta in fiecare dimineata, acum e.. nimic. Se uita orbeste spre el. Nu vede nimic.
Mie mi-e frig si frica de intuneric.
Si isi continua drumul.
"Dar e zi... Chi...!" - se aude vocea pierduta.
Chihiro nu mai aude nimic. Speriata se uita in stanga si in dreapta, dar intunericul ce s-a format in jurul ei o impiedica sa mai vada ceva. Panza ce a pus stapanire pe ochi e din ce in ce mai groasa.
Unde esti? De ce ai plecat? Nu trebuia sa...
Si plange..
Si tu?! Si tu m-ai lasat singura, desi ai spus ca nu ma vei lasa?! Nu trebuia sa te cred! Nu trebuia.. sa te cred...
Macar il am pe el.. asa prost cum e, dar e al meu! Esti aici?
Neprimind vreun raspuns, repeta intrebarea.
Esti aici?? Raspunde-mi!
Dar.. nu aude nimic.
A avut dreptate! Esti un prost!! Tu de ce ai plecat? Mereu am incercat sa te protejez; mereu te-am hranit si acum ce-mi faci?
Si aude aceleasi fraze la nesfarsit: "Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!", "Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe.", "Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Si atunci.. eu ce fac? Plec? Singura? Unnnddee??
Se opreste.
Poate se intoarce prostul ala...; sau poate vine inapoi tradatoarea aia.. Macar sa ma gaseasca.
Momentan.. o sa stau aici... singura...
Zambetul i se sparge intr-o secunda, devenind prea serioasa pentru firea ei copilaroasa, pentru o persoana care inca nu vrea sa creasca.
Priveste pentru ultima oara in urma ei.
As vrea sa te cred! Dar acum sunt singura... singura..
Zambeste fortat si usor ironic; scarbita, deschide un pachet cu guma.
Urca in autobuz si arata biletul fara a se putea citi nimic pe chipul ei. Nu priveste pe nimeni. Cu un aer aparent de superioritate, se aseaza pe un scaun si isi fixeaza privirea pe geam.
Ce am facut?
"Ceva ce nu trebuia sa faci!"
Tresare speriata, scotand un sunet intepator, dar in acelasi timp usor surd.
Privirile toate atintite asupra ei, o determina sa isi intoarca privirea spre geam.
M-ai speriat!
"Asa si?"
Esti nesimtita!
"Hm.. eu incercam doar sa te fac sa.."
Sa ce? Hai du-te! N-am nevoie de tine.
"Te inseli! Asta e unul din momentele in care ai nevoie de mine."
Si ma rog de ce?
"Ca sa nu pici! Proasto! Dar daca nu ma vrei, am plecat!"
Stai..
"Nu! Descurca-te singura, visatoareo! Apeleaza la suflet! Mereu l-ai preferat pe el in locul meu!"
Pentru ca nu am vrut sa fiu rece si indiferenta asa cum esti tu. Ratiunea nu iubeste.
"Dar gandeste! Sa te vad acum ce faci!?"
Dar... meh, du-te..; cine are nevoie de tine...?!?
Neasteptand vreun raspuns se intoarce la monologul intrerupt pentru cateva momente de cineva oarecum strain ei.
Aceeasi intrebare se repeta la nesfarsit. Este enervant de repetitiva.
Ce am facut? Ce am facut?...
Zambeste.
A fost frumos...
"Si acum cu ce ai ramas?"
Am ramas cu o amintire frumoasa.
Si un zambet incearca sa se contureze pe chipu-i de piatra. Buzele uscate si crapate o dor si zambetul se retrage. Ii e rusine ca a incercat sa apara.
"Mai bine! Nu aveam nevoie sa iti vad zambetul fals!"
"Taci! Asa! Taci! stii ca am dreptate!"
Eh, haide ... ma lasi? Credeam ca ai plecat!
"Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!"
Adica?
"Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe."
Dar el a spus ca..
"Stiu ce a spus. Eram cu tine! Am incercat sa te fac sa nu il asculti, dar nu ai avut urechi pentru mine."
A fost frumos..
"Pe dracu! Pe moment! Acum ce faci? Te gandesti la el, ca il vrei langa tine. Deschide ochii! Nu va fi langa tine! Tot eu o sa fiu cu tine mereu, orice ai face."
Dar de ce? Eu nu te vreau! Nu te-am avut niciodata si m-am descurcat fara tine; ce nevoie as avea de tine acum?
"Incepi sa ma enervezi! Nu m-ai avut pentru ca ai refuzat sa ma vezi. Te-ai descurcat pentru ca era totul frumos. Idealul ala exista si se fructifica. Apoi a picat. Si tu ce ai facut? Ai picat cu el! Din pacate nu pot sa plec de langa tine, desi imi doresc din tot sufletul. Pentru ca esti proasta!"
Ahhh, te uraaasssccc!!! Pleaca, sau macar nu mai vorbi cu mine. Lasa-ma!
"Stiu ca ma urasti pentru ca nu am sentimente frumoase. Dar macar.. te-as tine cu picioarele pe pamant. Dar tu refuzi. Ramai cu sufletul tau: alt prost."
Inceteaza!!! De el sa nu te iei.
"Ce copila esti! Sa vedem cat o sa mai traiasca si sufletul tau. In ritmul asta, se duce.. Si o data cu el, o sa mori si tu Chihiro."
Nu e adevarat!!! L-am inchis... l-am inchis.. tocmai ca sa nu il ranesc. Va trai.
"Ce naiva esti! E mai expus ca oricand si fiecare nota de indiferenta pe care incerci sa le-o canti celor din jurul tau, pe el il asurzeste. Fiecare privire rece pe care incerci sa o arunci pe el il ingheata. In acelasi timp, fiecare minciuna pe care ti-o spui tie, pe el il indeparteaza. Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Fara sa scoata vreun cuvant, coboara si lipsita de vlaga si de orice urma de viata, se indreapta spre metrou.
Sunt singura.. sunt singura..! Are dreptate..
Si o usoara licarire i se oberva in ochi.
Nu! Nu am voie sa plang! Oooofff, unde esti?
"Aaaa! Acum ai nevoie de mine?"
Nu ma lasa sa plang! Te rog.
"Nu te las, dar nu stiu cat voi putea pune stapanire pe tine. Nu stiu ce dracu' faci, dar nu faci bine."
Si totul se rupe brusc.
In secunda urmatoare Chihiro se indreapta spre casa, dar in acelasi timp fara sa aiba vreo tinta. Nu se uita pe unde merge.
Chihiro isi umple odhii cu lacrimile stranse de-a lungul timpului.
"Uita-te pe unde mergi! Toata lumea se uita la tine!"
Cui ii mai pasa de lume? Si oricum nu ma vede nimeni! E noapte!
"Mergi mai incet! Nu ma pot tine de tine; ai pasul prea mare! Chihiro!!!"
Mi-e frig si vreau sa ajung acasa!
"E zi si soarele bate deasupra ta. Revino-ti!"
Se opreste brusc si ridica privirea. Lumina care inainte o deranja, dar care o facea sa zambeasca, acum e.. nimic. Soarele pe care nu putea sa il priveasca, dar caruia ii zambea si pe care il saluta in fiecare dimineata, acum e.. nimic. Se uita orbeste spre el. Nu vede nimic.
Mie mi-e frig si frica de intuneric.
Si isi continua drumul.
"Dar e zi... Chi...!" - se aude vocea pierduta.
Chihiro nu mai aude nimic. Speriata se uita in stanga si in dreapta, dar intunericul ce s-a format in jurul ei o impiedica sa mai vada ceva. Panza ce a pus stapanire pe ochi e din ce in ce mai groasa.
Unde esti? De ce ai plecat? Nu trebuia sa...
Si plange..
Si tu?! Si tu m-ai lasat singura, desi ai spus ca nu ma vei lasa?! Nu trebuia sa te cred! Nu trebuia.. sa te cred...
Macar il am pe el.. asa prost cum e, dar e al meu! Esti aici?
Neprimind vreun raspuns, repeta intrebarea.
Esti aici?? Raspunde-mi!
Dar.. nu aude nimic.
A avut dreptate! Esti un prost!! Tu de ce ai plecat? Mereu am incercat sa te protejez; mereu te-am hranit si acum ce-mi faci?
Si aude aceleasi fraze la nesfarsit: "Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!", "Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe.", "Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Si atunci.. eu ce fac? Plec? Singura? Unnnddee??
Se opreste.
Poate se intoarce prostul ala...; sau poate vine inapoi tradatoarea aia.. Macar sa ma gaseasca.
Momentan.. o sa stau aici... singura...
Thursday, May 28, 2009
Chihiro si balonasul de guma colorata.
Face un balon. El se apropie si ii saruta coltul buzelor. Fara nicio reactie, nu il priveste, dar zambeste si merge mai departe.
Te astept pana iesi! Nu o sa mergi direct acasa!
Cu un zambet ironic, ea intreba:
Dar?
Mai stam si noi un pic..
Trece timpul. Intrebatoare, privirea ei il intalneste: "Stai! Unde pleci?"
A lui raspunde clipind cu calm si ascunzand un zambet cald si plin de dorinta: "Stai linistita! Te astept afara!"
Linistita si-a continuat ce avea de facut. In zece minute iese.
"Nu mai e!"
Da sa iasa din cladire si dau nas in nas. Se amuza. Basca nu o lasa sa vada prea multe.
Credeam ca ai plecat! M-am intors si nu erai acolo.
Si eu credeam ca tu ai plecat!
Ies razand, continuand o discutie banala, dar care i-a apropiat.
Pfff, ce frig e afara! Ploua?
Un pic. Vrei sa mergem inauntru?
Nu! Imi place cand ploua.
Si zambeste, uitandu-se spre cer, dezamagita totusi ca nu prea are ce sa vada. Dar.. zambeste in continuare.
O tine in brate si o priveste. Se apropie din cand in cand, dar se opreste.
Ia alta guma. Aia nu mai era buna de baloane.
Yeyy! Gata! Acum pot sa fac baloane.
Il sparg eu!
Si buzele se ating usor.. firav.. fugitiv. Si se retrag.
Isi vorbesc, rad, zambesc, dar ea nu il priveste. Si basca ii e complice. O acopera.
O tine in brate si se apropie din ce in ce mai mult, oprindu-se totusi de fiecare data.
Timpul trece fara sa isi dea seama.
Vrei sa mergem?
Nu..
Rade. Si se apropie de ea.
Si... ce o sa faci apoi?
Pai.. o sa merg acasa?!?!
E aproape. Intalnirea e inevitabila.
O sa mergi acasa?.. si zambeste.
Fara sa mai astepte vreun raspuns.. o saruta. Dintr-odata nu mai e nimic in jurul lor. Noaptea e si mai intunecata, ploaia s-a oprit, frig nu mai e. Oamenii au disparut.
Pfff! Si uite-l pe baiatul asta cum revine la realitate!
Ce vrei sa spui?
Nimic.. doar ca .. stii, atunci cand esti in alt loc si te intorci la realitate, nu e prea placut.
Ea zambeste usor, trist ... fara sa mai spuna nimic.
O saruta din nou, cu dorinta si mai puternica. Se simte.
Pleaca.
Se opresc; o imbratiseaza si ii spune ca e timpul sa plece.
O sa te mai vad?
Poti sa fii sigura de asta!
Si .. el, fara sa priveasca in urma, fara sa stie ce a lasat acolo, pleaca.
Culoarea si-a spus cuvantul, balonasul a marcat teritoriile si le-a unit.
E timpul sa plece si ea. Sparge un ultim balon si arunca guma. Nu mai avea acelasi gust si nici aceeasi culoare. Nu mai avea aceeasi putere de a face baloane.
Zambeste, se intoarce si pleaca.
Sunt sigura!
Te astept pana iesi! Nu o sa mergi direct acasa!
Cu un zambet ironic, ea intreba:
Dar?
Mai stam si noi un pic..
Trece timpul. Intrebatoare, privirea ei il intalneste: "Stai! Unde pleci?"
A lui raspunde clipind cu calm si ascunzand un zambet cald si plin de dorinta: "Stai linistita! Te astept afara!"
Linistita si-a continuat ce avea de facut. In zece minute iese.
"Nu mai e!"
Da sa iasa din cladire si dau nas in nas. Se amuza. Basca nu o lasa sa vada prea multe.
Credeam ca ai plecat! M-am intors si nu erai acolo.
Si eu credeam ca tu ai plecat!
Ies razand, continuand o discutie banala, dar care i-a apropiat.
Pfff, ce frig e afara! Ploua?
Un pic. Vrei sa mergem inauntru?
Nu! Imi place cand ploua.
Si zambeste, uitandu-se spre cer, dezamagita totusi ca nu prea are ce sa vada. Dar.. zambeste in continuare.
O tine in brate si o priveste. Se apropie din cand in cand, dar se opreste.
Ia alta guma. Aia nu mai era buna de baloane.
Yeyy! Gata! Acum pot sa fac baloane.
Il sparg eu!
Si buzele se ating usor.. firav.. fugitiv. Si se retrag.
Isi vorbesc, rad, zambesc, dar ea nu il priveste. Si basca ii e complice. O acopera.
O tine in brate si se apropie din ce in ce mai mult, oprindu-se totusi de fiecare data.
Timpul trece fara sa isi dea seama.
Vrei sa mergem?
Nu..
Rade. Si se apropie de ea.
Si... ce o sa faci apoi?
Pai.. o sa merg acasa?!?!
E aproape. Intalnirea e inevitabila.
O sa mergi acasa?.. si zambeste.
Fara sa mai astepte vreun raspuns.. o saruta. Dintr-odata nu mai e nimic in jurul lor. Noaptea e si mai intunecata, ploaia s-a oprit, frig nu mai e. Oamenii au disparut.
Pfff! Si uite-l pe baiatul asta cum revine la realitate!
Ce vrei sa spui?
Nimic.. doar ca .. stii, atunci cand esti in alt loc si te intorci la realitate, nu e prea placut.
Ea zambeste usor, trist ... fara sa mai spuna nimic.
O saruta din nou, cu dorinta si mai puternica. Se simte.
Pleaca.
Se opresc; o imbratiseaza si ii spune ca e timpul sa plece.
O sa te mai vad?
Poti sa fii sigura de asta!
Si .. el, fara sa priveasca in urma, fara sa stie ce a lasat acolo, pleaca.
Culoarea si-a spus cuvantul, balonasul a marcat teritoriile si le-a unit.
E timpul sa plece si ea. Sparge un ultim balon si arunca guma. Nu mai avea acelasi gust si nici aceeasi culoare. Nu mai avea aceeasi putere de a face baloane.
Zambeste, se intoarce si pleaca.
Sunt sigura!
Saturday, May 23, 2009
O stii si tu pe "prietena" mea.
Stii ca sunt o visatoare, idealista, perfectionista.
Visez cu ochii deschisi.
Ma uit in gol si ma pierd.
Sunt pretentioasa. Stii asta. Stiu ca stii asta.
Cu cat obtin mai mult, cu atat imi doresc mai mult. Niciodata nu o sa ma multumesc cu ce am. Tot timpul o sa vreau ceva. Nu altceva, ci acel ceva tot timpul nou, imbunatatit, "updated".
Stii ca ma apropii de tine, dar ma opresc. Cu pasi marunti, cu putina incredere in mine, ma indrept din nou spre tine. Dar.. increderea nu dureaza mult.
Am mers si m-am oprit. Merg si ma opresc. Am vrut sa spun ca ma intorc inapoi, sau ca plec. Dar nu e asa.
Merg si cand mi-e frica ma opresc. Stii asta.
Simt ca pierd, plang.
Ma linistesc, ma ridic, ma sterg de praf, imi usuc lacrimile si merg mai departe.
Apropierea ma face sa imi fie frica. Distanta diminuata zilnic ma face sa imi fie frica.
"Noi" ma face sa imi fie frica. Sentimentele ma inspaimanta. Stii asta.
Si uite-ma stand pe loc. Nu singura. Frica a fost mereu prietena mea. Nu am vrut-o. Nu o doresc. Nu imi inspira incredere, dar nu scap de ea. Nu o vreau langa mine.
Dar nu pleaca.
Ma lupt cu ea, ma lupt cu mine. Inca imi tine companie.
Mai pleaca din cand in cand; mai vrea cate o pauza. Dar cand realizeaza ca o iau pe aratura apare si imi spune ca mi-a simtit lipsa. Cica nu vrea sa ma lase sa fac vreo prostie.
Nu vrea sa ma lase sa dezamgesc si imi ia dreptul de a ma lasa iubita.
Sau poate nu e un drept. Poate fi o nevoie, o dorinta. Poate.. o pretentie, o toana.
Orice ar fi, ea mi-l/ mi-o ia. Si stii asta.
Nu e corect; fata de mine, fata de tine.. fata de noi. Stii asta. Stim amandoi.
Cine e ea?
Si daca eu te vreau langa mine, de ce o las pe ea sa decida? De ce din cauza lor decide ea?
Ceva ce tu.. nu stii e ca... ei nu ne vor pe "Noi".
De ce mi-e frica sa spun ca eu il vreau pe "Noi"?
Mi-e frica sa ma indrept spre propria mea fericire, tocmai pentru ca nu vreau sa o stric.
Mi-e teama sa iubesc, pentru ca nu vreau sa ranesc. Sau poate nu stiu sa iubesc.
Nu ma las iubita de teama ca nu pot raspunde la fel.
De ce mi-e frica sa accept ca "Noi" exista deja?
Visez cu ochii deschisi.
Ma uit in gol si ma pierd.
Sunt pretentioasa. Stii asta. Stiu ca stii asta.
Cu cat obtin mai mult, cu atat imi doresc mai mult. Niciodata nu o sa ma multumesc cu ce am. Tot timpul o sa vreau ceva. Nu altceva, ci acel ceva tot timpul nou, imbunatatit, "updated".
Stii ca ma apropii de tine, dar ma opresc. Cu pasi marunti, cu putina incredere in mine, ma indrept din nou spre tine. Dar.. increderea nu dureaza mult.
Am mers si m-am oprit. Merg si ma opresc. Am vrut sa spun ca ma intorc inapoi, sau ca plec. Dar nu e asa.
Merg si cand mi-e frica ma opresc. Stii asta.
Simt ca pierd, plang.
Ma linistesc, ma ridic, ma sterg de praf, imi usuc lacrimile si merg mai departe.
Apropierea ma face sa imi fie frica. Distanta diminuata zilnic ma face sa imi fie frica.
"Noi" ma face sa imi fie frica. Sentimentele ma inspaimanta. Stii asta.
Si uite-ma stand pe loc. Nu singura. Frica a fost mereu prietena mea. Nu am vrut-o. Nu o doresc. Nu imi inspira incredere, dar nu scap de ea. Nu o vreau langa mine.
Dar nu pleaca.
Ma lupt cu ea, ma lupt cu mine. Inca imi tine companie.
Mai pleaca din cand in cand; mai vrea cate o pauza. Dar cand realizeaza ca o iau pe aratura apare si imi spune ca mi-a simtit lipsa. Cica nu vrea sa ma lase sa fac vreo prostie.
Nu vrea sa ma lase sa dezamgesc si imi ia dreptul de a ma lasa iubita.
Sau poate nu e un drept. Poate fi o nevoie, o dorinta. Poate.. o pretentie, o toana.
Orice ar fi, ea mi-l/ mi-o ia. Si stii asta.
Nu e corect; fata de mine, fata de tine.. fata de noi. Stii asta. Stim amandoi.
Cine e ea?
Si daca eu te vreau langa mine, de ce o las pe ea sa decida? De ce din cauza lor decide ea?
Ceva ce tu.. nu stii e ca... ei nu ne vor pe "Noi".
De ce mi-e frica sa spun ca eu il vreau pe "Noi"?
Mi-e frica sa ma indrept spre propria mea fericire, tocmai pentru ca nu vreau sa o stric.
Mi-e teama sa iubesc, pentru ca nu vreau sa ranesc. Sau poate nu stiu sa iubesc.
Nu ma las iubita de teama ca nu pot raspunde la fel.
De ce mi-e frica sa accept ca "Noi" exista deja?
Sunday, May 17, 2009
17.
Mi s-a spus ca nu sunt fericita pentru ca tind catre un idel, ceva absolut.. imposibil de atins.
De ce nu pot fi fericita? Pentru ca nu ating mediocritatea ce ii caracterizeaza pe (ca sa nu generalizez) unii dintre noi, voi, ei? Pentru ca tind mai sus; aspir la mai mult? Nu pot fi fericita pentru ca imi doresc sa iubesc, sa fiu iubita? Ciudat mod de a gandi; oricat de ciudata as fi, nu sunt solidara cand vine vorba de a impartasi parerea mai sus mentionata.
Si de unde concluzia ca nu sunt fericita? Pot sa strig in gura mare: Sunt fericita! Nu o fac acum, dar o voi face. Pentru ca nu ma intereseaza sa ma auda ei, ci absolutul la care tind.
Poate ca imi vad idealul acum; il simt, il aud, ii zambesc, il gust.
Mediocritatea si superficialitatea ma lasa rece. Nu incerc sa fac o persoana mediocra sa creada in ceva mai bun, pentru ca imi pierd timpul. E superficial(a): ca atare, se multumeste cu putin, cu ce are. Nu crede in ceva mai bun, in ceva mai sensibil, pur, sincer... total! Nu e usor, adevarat! Dar nici imposibil!
Lucrurile simple, dar de care stii intr-adevar sa te bucuri inving mediocritatea.
Iubirea ce ia nastere de la o simpla privire, un cuvant, o atingere nepalpabila, un sunet surd, un zambet imaginar, atata timp cat se pariaza pe ea, poate invinge mediocritatea.
Ma simt libera, fericita, iubita.
Nu e usor, dar azi inca te am.
Azi!
Imi privesc idealul cu sufletul! Ma face asta nefericita?
Am gustat lacrimile provocate de frica de a nu-l pierde. L-am iubit de pe vremea cand nu il cunosteam.
L-am pictat in culori, asa cum am vrut. Ma face asta nefericita?
Azi te sarut cu gust de ciocolata si te miros cu aroma de capsuni. Raceala ta ma incalzeste; caldura ta ma ajuta sa imi revin; ma racoreste.
Sunt patata de soare si peste mine au trecut norii albastri deseati acum cateva zile. Sunt colorata si am putin din portocaliul cu care esti patat in fiecare seara.
Imi place portocaliul pe care il porti tot timpul diferit. Are gust de piersica.
Iubesc jocul de culori cu care ma imbratisezi; tot timpul diferit, dar in acelasi timp neschimbat: aceeasi aroma, aceeasi caldura, acelasi gust dulce.. aceleasi sentimente.. poate mai puternice.
Azi m-am lasat imbracata de soare. Ma inveseleste, iar tu .. tii la mine mai mult.. si mai mult.
Cu fiecare atingere lasi o pata. Simetrice, dar dezordonate, jucause, dar cuminti, sincere si fara impuritati, se imprima usor, firav, pe nesimtite.
Cu cat mai multe pete, cu atat mai multe sentimente.
Usor, in timp si cu rabdare, ai invins incapatanarea ce ma caracterizeaza. Mi-am lasat sufletul liber; si.. nu m-a durut. Mi-era frica de tatuaje. Dar.. chiar nu m-a durut.
Nu stiu cum ai facut, ce ai facut si nu ma intereseaza. Imi place.. si e unic.
E facut special pentru mine. Colorat asa cum nu acceptam odata.
Nimic semnificativ pentru ei, totul pentru mine.
Incolor pentru ei; doar noi il vedem.
Vesel, pur si fara pata, plin de culori ce nu exista pentru ei. Le pastram pentru noi.
Te vad in albastrul senin pe care il zaresc atunci cand ridic privirea. Te vad zambind pe fiecare dimineata, undeva, sus. Si zambesc si eu. Iti ofer un zambet larg, colorat... Te simt in verdele crud, de altfel preferatul meu. De fapt.. toate sunt acum preferatele mele. Totul din cauza ta.
Iti simt atingerea cand cand ma ploua. Iti simt caldura cand ploua linistit si mi-as dori sa fiu langa tine cand e furtuna. Sa pot cu o singura atingere sa tin durerea departe de tine. Sa nu te atinga furtuna; sa te ating eu. Sa fiu capabila sa te apar. Ma voi lupta cu ea. Mereu am facut-o. Si nu m-a doborat niciodata.
Te miros la fiecare adiere.
Te gust cu fiecare aroma.
Te regasesc in orice imi place sa vad.. sa simt. Te cunosc.
Te sarut in fiecare vis si te tin in brate in fiecare speranta.
Te aud mereu; te simt neincetat.
Totul se invarte in jurul nostru. Nimic nu intra, nimic nu iese. Noi suntem si atat.
Maine totul va fi mai mult decat un cer senin, un soare puternic, sau o ploaie calda de vara.
Maine totul va fi noi. Maine noi vom fi totul.
Maine te voi scoate din visele mele; te voi atinge si vom fi noi.
Am pariat si pariez. Castig. Mereu voi iesi castigatoare! Pentru ca stiu sa visez, sa sper, sa ma bucur sincer.. sa iubesc.
Pentru ca nu sunt mediocra! Ma caracterizeaza ceva mai bun decat superficialitatea!
Pentu ca am incredere in ceva simplu, dar complicat; am incredere in fluturi... si am incredere in tine.
Nu sunt incolora. Si cred in iubire, in ceva plapand si puternic totodata.
Si.. maine voi putea sa spun ce simt cu o singura privire. Maine voi fi capabila sa iti arat tot ce simt cu o singura atingere.
Pentru ca tu crezi in mine.
De ce nu pot fi fericita? Pentru ca nu ating mediocritatea ce ii caracterizeaza pe (ca sa nu generalizez) unii dintre noi, voi, ei? Pentru ca tind mai sus; aspir la mai mult? Nu pot fi fericita pentru ca imi doresc sa iubesc, sa fiu iubita? Ciudat mod de a gandi; oricat de ciudata as fi, nu sunt solidara cand vine vorba de a impartasi parerea mai sus mentionata.
Si de unde concluzia ca nu sunt fericita? Pot sa strig in gura mare: Sunt fericita! Nu o fac acum, dar o voi face. Pentru ca nu ma intereseaza sa ma auda ei, ci absolutul la care tind.
Poate ca imi vad idealul acum; il simt, il aud, ii zambesc, il gust.
Mediocritatea si superficialitatea ma lasa rece. Nu incerc sa fac o persoana mediocra sa creada in ceva mai bun, pentru ca imi pierd timpul. E superficial(a): ca atare, se multumeste cu putin, cu ce are. Nu crede in ceva mai bun, in ceva mai sensibil, pur, sincer... total! Nu e usor, adevarat! Dar nici imposibil!
Lucrurile simple, dar de care stii intr-adevar sa te bucuri inving mediocritatea.
Iubirea ce ia nastere de la o simpla privire, un cuvant, o atingere nepalpabila, un sunet surd, un zambet imaginar, atata timp cat se pariaza pe ea, poate invinge mediocritatea.
Ma simt libera, fericita, iubita.
Nu e usor, dar azi inca te am.
Azi!
Imi privesc idealul cu sufletul! Ma face asta nefericita?
Am gustat lacrimile provocate de frica de a nu-l pierde. L-am iubit de pe vremea cand nu il cunosteam.
L-am pictat in culori, asa cum am vrut. Ma face asta nefericita?
Azi te sarut cu gust de ciocolata si te miros cu aroma de capsuni. Raceala ta ma incalzeste; caldura ta ma ajuta sa imi revin; ma racoreste.
Sunt patata de soare si peste mine au trecut norii albastri deseati acum cateva zile. Sunt colorata si am putin din portocaliul cu care esti patat in fiecare seara.
Imi place portocaliul pe care il porti tot timpul diferit. Are gust de piersica.
Iubesc jocul de culori cu care ma imbratisezi; tot timpul diferit, dar in acelasi timp neschimbat: aceeasi aroma, aceeasi caldura, acelasi gust dulce.. aceleasi sentimente.. poate mai puternice.
Azi m-am lasat imbracata de soare. Ma inveseleste, iar tu .. tii la mine mai mult.. si mai mult.
Cu fiecare atingere lasi o pata. Simetrice, dar dezordonate, jucause, dar cuminti, sincere si fara impuritati, se imprima usor, firav, pe nesimtite.
Cu cat mai multe pete, cu atat mai multe sentimente.
Usor, in timp si cu rabdare, ai invins incapatanarea ce ma caracterizeaza. Mi-am lasat sufletul liber; si.. nu m-a durut. Mi-era frica de tatuaje. Dar.. chiar nu m-a durut.
Nu stiu cum ai facut, ce ai facut si nu ma intereseaza. Imi place.. si e unic.
E facut special pentru mine. Colorat asa cum nu acceptam odata.
Nimic semnificativ pentru ei, totul pentru mine.
Incolor pentru ei; doar noi il vedem.
Vesel, pur si fara pata, plin de culori ce nu exista pentru ei. Le pastram pentru noi.
Te vad in albastrul senin pe care il zaresc atunci cand ridic privirea. Te vad zambind pe fiecare dimineata, undeva, sus. Si zambesc si eu. Iti ofer un zambet larg, colorat... Te simt in verdele crud, de altfel preferatul meu. De fapt.. toate sunt acum preferatele mele. Totul din cauza ta.
Iti simt atingerea cand cand ma ploua. Iti simt caldura cand ploua linistit si mi-as dori sa fiu langa tine cand e furtuna. Sa pot cu o singura atingere sa tin durerea departe de tine. Sa nu te atinga furtuna; sa te ating eu. Sa fiu capabila sa te apar. Ma voi lupta cu ea. Mereu am facut-o. Si nu m-a doborat niciodata.
Te miros la fiecare adiere.
Te gust cu fiecare aroma.
Te regasesc in orice imi place sa vad.. sa simt. Te cunosc.
Te sarut in fiecare vis si te tin in brate in fiecare speranta.
Te aud mereu; te simt neincetat.
Totul se invarte in jurul nostru. Nimic nu intra, nimic nu iese. Noi suntem si atat.
Maine totul va fi mai mult decat un cer senin, un soare puternic, sau o ploaie calda de vara.
Maine totul va fi noi. Maine noi vom fi totul.
Maine te voi scoate din visele mele; te voi atinge si vom fi noi.
Am pariat si pariez. Castig. Mereu voi iesi castigatoare! Pentru ca stiu sa visez, sa sper, sa ma bucur sincer.. sa iubesc.
Pentru ca nu sunt mediocra! Ma caracterizeaza ceva mai bun decat superficialitatea!
Pentu ca am incredere in ceva simplu, dar complicat; am incredere in fluturi... si am incredere in tine.
Nu sunt incolora. Si cred in iubire, in ceva plapand si puternic totodata.
Si.. maine voi putea sa spun ce simt cu o singura privire. Maine voi fi capabila sa iti arat tot ce simt cu o singura atingere.
Pentru ca tu crezi in mine.
Wednesday, May 13, 2009
Am visat despre noi.
.. dormi? - intreb cu o voce pierduta.
Aceeasi respiratie usor sacadata imi ofera raspunsul pe care nu il vroiam, dar renunt sa astept o confirmare, crezand ca poate e doar un vis urat la mijloc.
Inchid usor ochii, incercand sa adorm.
Nu dorm.. nu dorm..
Te-am trezit! Imi pare rau.
Nu, eram treaz inca de cand te-ai ridicat.
Nu am vrut sa ma auzi. Haide dormi. O sa incerc si eu sa adorm.
Il sarut usor, dar il simt nelinistit. Si totusi nu zic nimic. Dar..
Unde ai fost?
Afara.
... ce ai facut? .. singura..
Nimic. Am stat; nu puteam sa dorm si mi se luase sa ma uit pe pereti.
Hmm.. ai stat ceva timp.
Sincer, nici nu stiu cat e ceasul, nici cat timp a trecut.
Sau poate doar mi s-a parut ca a trecut mult timp.
Sau poate... te gandeai la ce nu trebuie!
Nu.. eu..
Shhh.. nu spune nimic. Te inteleg.
Nu! Nu aveam voie sa fac asta!
Ba da! Stai linistit.
Dar.. nu vreau sa te pierd. Nu vreau sa fii suparata. A fost un gand stupid..
Nu sunt suparata. Si nu ma pierzi. Sunt aici si nu plec nicaieri. Dar.. da.. a fost un gand stupid. Si stiu ca nu iti va mai tine companie si altadata.
Il voi alunga!
Stiu. Acum pupa-ma! Nu vreau sa imi dai drumul!
Nu iti voi da drumul!
Zambesc. Nimic nu se compara cu ce traiesc acum.. si nu imi doresc sa se termine.
Ai adormit?
Nu.. tot nu pot sa adorm.
Acum nu mai pot nici eu sa dorm. Nu rade, nu fii rautacioasa!
Bine, bine, hai ma pupi?
Meriti?
Da, normal!
Si ma saruti usor, indepartandu-mi orice teama.
Auzi? Nu vrei sa mergem sa ne plimbam?
Hmm.. de ce nu? Haide!
Yayy.. hai!
Si razi de mine. - Unde mergi asa?
Eh, haide, nu imi strica cheful!
Nu te supara, dar esti amuzanta! Si ai dreptate, oricum nu ne vede nimeni.
Si daca ne-ar vedea ce?
Ne-ar trata ca pe niste... doi nu prea intregi la mine?
Asa si? Noi stim ca suntem perfect normali!
Adevarat! Ia-ti macar ceva in picioare! Unde te duci?
Haide maaa, ca nu avem nevoie de nimic. E cald afara. E frumos, senin, pustiu. Haide odata!
Si incerc sa alerg; ma las ajunsa de tine. Ma saruti si ma strangi in brate. Tare!
Linistea mormantala e tulburata de rasetele noastre senine, colorate. Toti sase suntem verzi in noaptea asta: eu, tu, rasul meu.. si rasul tau; noi si rasetele noastre.
Mergem unde vedem (sau nu) cu ochii. Destinatia nu e prea importanta pentru noi.
Asfaltul se incalzeste la fiecare pas pe care il facem si inghite orice pietricica, orice ciob, orice ar putea sa ne raneasca. Nu vrea sa ne vada tristi.
Alergam, radem, vorbim, numaram stelele.. ne iubim.
Incepe sa se lumineze!
Dar a trecut ceva timp..; ti-e frig?
Doar un pic..
Si ma strangi si mai tare in brate; atat asteptam.
Soarele e rabdator; ne face semn ca putem sa ne sarutam linistiti; aparitia lui poate sa astepte un pic, iar noi nu putem sa o pierdem.
Ii zambim in semn ca poate sa vina.
Cu un joc de culori pe care nu l-am vazut pana acum ne zambeste puternic si ne imbratiseaza. E prima oara cand ne vede impreuna. Ma incalzeste, dar nu imi dai drumul din stransoare bratelor tale, ci din contra.. e mai puternica.
Si stam imbratisati, muti, privirile fiind de ajuns pentru a exprima totul.
Pe strazile pustii cu cateva minute in urma, incepe sa se forfoteasca. Nu vedem, nu auzim, nu constientizam privirile ciudate atintite asupra noastra. Ne privim si atat; ne sarutam.. zambim.
Nu mai sunt o straina pentru tine, nu-i asa?
Nu ai fost niciodata!
Dar..
Dar.. ai fost ca un mister, pe care l-am descoperit zi de zi. Si mereu voi descoperi ceva nou la tine.
Privirea ta, gesturile tale.. imi ofera siguranta si incredere in noi.
Azi cred si mai mult in noi.
Acum e randul tau. Tu intrebi. Tie ti-e teama si e timpul sa iti ofer aceeasi incredere.
O sa.. ma iubesti?
Te iubesc deja!
Subscribe to:
Posts (Atom)