11. Distanta.

October, 2009

Nu poate sa o vada. Nu se pot vedea.
E bine?
Doar niste poze ii zambesc zi de zi. Simte liniste. Are parte de caldura pe care si-a dorit-o intotdeauna, dar pe care amandoi au negat-o.. mult timp.
Inca?
Zambeste pierduta. Simte fericire.
El nu ar putea sa o minta vreodata.
Sau..?
Gelozie nefondata, egoism nejustificat, iubire neexplicata si lucruri fara sens. Toate se invart in jurul ei.
In jurul lui?
A facut o pasiune pentru misterul si farmecul ce o urmareste de atata timp. A tachinat-o, a privit-o mult timp cu un aer de superioritate. Ea la fel. L-a sfidat; era nepasatoare. Pana si ea credea asta.
El?
A facut-o sa se indoiasca de ceea ce credea. Acum.
Niciunul nu a vrut, niciunul nu a aratat ca vrea.

O priveste in intunericul noptii. Ochii mari ce absorb informatii il atrag ca un magnet.
Ii saruta pleoapele ce tremura sub atingerea lui calda.
E atat de frumoasa!
Mana lui simte uimirea chipului angelic pe care nopti la rand l-a dorit aproape.
O simte. ATAT! Doar atat..
O adora!
Il priveste speriata cum ii deseneaza conturul trupului dezbracat de simtiri.
O simte tremurand sub atingerea plapanda, aproape inexistenta... de parca ar rani-o.
Se aproprie si o saruta pe obrazul stang.
Inchide ochii si se lasa invaluita. Se lasa condusa de el.
Stie ca nu va dura pentru totdeauna.
Simte si traieste momentul.
Dimineata i-l va fura.. din nou. Incearca sa transforme momentul in eternitate.
Poate. Nimic nu e imposibil.
Pentru moment.. poate.

Se pierde in bratele lui si se privesc fara a-si spune ceva. Doar au facut-o mereu. Comunicarea era intruchipata de limbajul schimbului de priviri.
Este?
Ei nu se aud. Nu ii cunoastea vocea transpusa in sunete.
Si-o doreste.
El?
O strange tare in brate. E fericit.
Ii vede ochii stralucind in lumina slaba a noptii ce ii ascunde.
Lacrimi?
Nu asteapta un raspuns. Ei nu vorbesc. Degeaba o fac.
Nu spune nimic. Nu ar auzi-o.
Intelege raspunsul din privirea ei. O strange si mai tare in brate.
Vrea sa o stie bine, fericita.
Vrea sa se invarta in jurul ei, sa-si ghideze zambetul dupa fericirea ei, tristetea dupa lacrimile ei.
Sa simta de parca ar fi doar unul.
Se trage inapoi. E speriata. Si el simte asta.
O cheama mai aproape.
Ii numara stelele zambind si aratand cu degetul catre fiecare, sarutand-o in ritmul numaratorii. Incet, plin de dorinta si cu o pasiune ce-l arde. Pe fiecare zi mai mult.
Raspunde cu aceeasi pasiune.
Asemenea unor artisti.
Cu fiecare stea peste care trece ii fura cate un zambet. Si nu e nimic care sa il bucure mai mult decat zambetul ei si fericirea lor.

O priveste cum e cufundata intr-un somn linistit.
A trecut ceva timp. Zambeste chipului pe care il priveste cu atata sete.
O saruta usor si ea tresare, cuibarindu-se si mai tare in bratele lui.
Liniste.
E inca langa ea.

Pentru cat timp?
Nu se framanta pentru ce va fi. Asa a invatat-o.

Deschide ochii si il vede indepartandu-se fara nicio putere de a sta in loc. Se privesc nepuntinciosi.
Durerea lacrimilor ei il asurzeste.
Il doare.
Adora sa o vada zambind. Dar..
Acum tot ce ii mai leaga sunt sentimentele.. gandurile.
Si drumul inapoi.
Exista?
Stie ca se va intoarce la ea. Cunoaste drumul, desi nu l-a parcurs vreodata... fizic.
Mereu l-a stiut.
Acum doar gandurile ii aduc mai aproape.
Din ganduri se fac, se simt si se spun multe..

Cu gandul.. mereu se duce la ea.
Ea?

Déjà Vu.

Incercand sa il suni iti cade din mana telefonul si se dezmembreaza. Doar un pic.
Ajunsa la locul cu pricina, suni intr-un final dramatic si afli ca era “pe vine”.
Geloasa din fire, dai cu telefonul.
“Usor Clau ca-l strici!
Da-l dracu’! Nu vezi ca si asa cazu carcasa aia metalica?
Uite-i si pe ei!”
Nervoasa te intorci cu spatele.
Mergeti la gratar fara gratar.
Gratarul fara gratar s-a dovedit a fi cel mai tare: Liberty Parade Teius.
Prieteni, bautura, muzica buna si aer curat. Carnea bine facuta si mujdeiul au intregit imaginea unei zile si a unei seri perfecte, ce v-au facut sa mai iesiti din tiparul zilelor de vara.
“Clau, esti restanta la pupicuri! Am facut gratar, merit!
Nu pot ma, am gagic!
Haide da-i un pupic! Iti dau voie!
Uite vezi? Esti singura restanta acum! Clau a trecut cu bine restanta!”
Vocea lui se pierde, voi nu o mai ascultati. A plecat (din nou) in cautarea ultimei fete ce trebuia sa treaca cu bine de restanta.
Vocile zgomotoase tulbura linistea noptii dintr-un satuc linistit, dar primitor.
Singura sticla de vin pe care o aveati a fost sparta.
“Maaa, ce naiba faci? Te tai!
Nu ma tai ma ce-aveti? Ia uite imi da peste mana!
Pai are cioburi in ea ma!
Ba n-are ma, uite!
Hai ma, tocmai aici v-ati jucat si voi cu mingea?
Tataie, ai niste vin?
Am!”
Pentru niste omeni ce nu va sunt nici bunici, nici rude, ati devenit, din nou, nepoti.
“Mamaie mai avem nevoie de niste scaune!
Dar tocator ai, Mamaie?
Am!
Mamaie mai ai niste platouri pentru carne?
Uite ca mi-ati cerut platouri!”
Pentru orice aveti nevoie, exista Mamaie. Nu tanti, nu doamna, nu bunica lu’ cole, nu bunica lu’ Angi. Mamaie.
In ciuda varstei, ii vezi cu zambetul pe buze si bucurosi sa va primeasca, desi poate nu v-au mai vazut decat o data in viata lor. Pana si vecina s-a bucurat.
Un zambet sincer face mai mult decat o mie de cuvinte.
“Mamaie, hai sa facem o poza!
Nuuu! Nu vin, nu sunt aranjata!”
Rasetele invadeaza linistea noptii ce pusese déjà stapanire pe curtea bunicilor.
“Bebe ce faci?
M-a pus Tataie sa gust vinul sa vad daca e bun!” – iti spune bucuros, stiind ca nu ai ce sa mai zici. Intr-adevar Tataie asteapta sa vada daca ii place.
Te uiti cu o uratenie subtila si rasufli greoi; accepti imbufnata. Doar face ce il roaga Tataie.
“Bafta la restante!
Sa fie!
Noroc!”
O masa copioasa, rasete bogate, zambete ascunse in negura; aceleasi persoane, aceleasi reactii; aceeasi dorinta de a va distra; aceleasi glasuri, glume si acelasi fel unic de a va simti bine. Voi cu voi. Toate, poate doar putin condimentate cu maturitate.
“Bebe, mi-e sete!
Ajunge! Ai baut bere!”
Iti sar in cap toti.
“Vinul dupa bere e placere!”
Oferindu-i Timbark, se uita la tine razand.
“Nu-mi mai e sete!
Eh atunci, canta!”
Si ii intinzi sticla.
Un cer senin, frumos, plin de stele cum nu mai vazusei de ceva timp.
Din nou, la miezul noptii, sunetele de chitara sunt acoperite de vocile ce se vor a canta. Mai conteaza ce iese si cum se aude? Va simtiti bine. Tipati, dar voua va suna bine. Radeti tare, dar voi aveti impresia ca sunteti mai linistiti si silentiosi ca niciodata. Oboseala va cuprinde, dar sunteti mai odihniti ca niciodata.
Toti se bucura la auzul vocilor voastre. Accepta veselia neobisnuita ce le-a cuprins tinutul.
Accepta pana si muzica in blana, iar pe voi, vedete pentru o seara.
Retraiesc clipele de care au avut parte, dar pe care nu le-au mai regasit de ceva timp, poate doar prin voi in seara asta.
Nimeni nu se plange. Ei .. tac si accepta resemnati ceea ce voi sunteti acum, ceea ce au fost ei odata. Poate doar un “of” infundat in perna mai tulbura linistea camerei fiecaruia. Totul formeaza melancolia vremurilor trecute si bucuria a le retrai prin voi.
La final raman doar niste voci ragusite, ale unor persoane dormice de putina liniste si odihna. Nici remi nu sunteti in stare sa mai jucati.
Imprastiati iubire multa si va lasati cuprinsi de ameteala.
In urma voastra raman ei in liniste si in intunericul noptii, totul revenind la normal.
Peste zece minute vedeti cealalta masina oprita.
“Ce s-a intamplat?
Baaa, tu trebuie sa imi cumperi mie un scaun nou, da?”
Radeti, inchideti usile si plecati mai departe. In spate, noaptea inghite si scaunul alb. Rupt.. in mai multe bucati, a fost aruncat in portbagajul uneia dintre masini, ulterior acceptandu-si plin de mandrie si orgoliu, soarta.
Pentru ca totul se intampla cu un motiv, tot in spate, tu, ai lasat un loc in care nu ai fost niciodata, dar pe care il cunosteai perfect; momente retraite intr-un loc ce ti se cuvine, desi nu iti apartine; o gradina pe care ai mai vazut-o, dar in care nu ai fost niciodata. Acelasi aer curat ce nu se compara cu aerul orasului in care stai, dar de care nu te-ai mai bucurat demult, te-a intampinat.
Toate au fost ale tale pentru cateva ore si vor continua sa fie.
Ti-ai lasat amprenta acolo.
Ai stiut sa te intorci unde nu ai fost niciodata, dar unde ai trait acum noua ani.
Acum, ca intr-adevar ai fost acolo, cu atat mai mult vei sti sa te intorci.
Si te vei intoarce in locul in care ai revazut copilul de acum noua ani, unde ai resimtit aerul curat de acum noua ani. Sigur vei reveni in locul ce seamana atat de bine cu..
“Clau, maine ne vedem la 3! Vii, da?”
Desi trezita la realitate, zambesti si foarte bucuroasa dai din cap afirmativ.
“Normal!”
Visatoare cum esti tu, iti cauti cu privirea gandurile lasate in stand-by cu cateva minute in urme.
Esti linistita.
Nu privesti in spate. Nu iti plac despartirile si ceea ce s-a intamplat acolo tine déjà de domeniul trecutului. Privirea ramane atintita in fata. Pentru ca vezi revederea, acum déjà mai aproape decat era cu un minut in urma.
Astepti sa te intorci pe ulita copilariei.