Atac la persoana.

Ce trebuie sa faci ca sa iti dai seama ca ceea ce ai nu poate si nu merita a fi inlocuit?
Trebuie sa pierzi totul?
Trebuie sa gresesti mereu?
Esti constienta de tot.. riscuri, consecinte, motive, urmari, dorinte, vise, aspiratii, jocuri perverse, altele sensibile, sentimente frumoase, ganduri inselate, vise spulberate si sperante desarte. Esti perfida si ipocrita, dar perfecta. Esti de neatins, de neinlocuit. Esti ascunsa si criminala perfecta.
Esti atinsa, te clatini usori, iti schimbi privirea, te intorci si pleci. Dai senzatia de slabiciune, dar esti puternica. Te vei intoarce pentru ca lucrurile nu vor ramane asa. Esti ambitioasa si razbunatoare.
Ei te cred puternica, dar in interior te topesti mai rau ca ceara. Te doare si iti strangi fiecare lacrima. Astepti momentul de glorie cand le vei da pe toate afara, cand niciunul nu va ramane nerasplatit.
Mereu vrei sa fii sus. Iti place sa te joci, iubesti focul, adori intunericul. El e cel care te-a acoperit cu adevarat vreodata. El stie tot. Stie ceea ce ei nu au auzit, nu au vazut, nu au simtit. Stie ceea ce nici parintii tai nu stiu. Stie ce faci, unde mergi, cu cine, cand te intorci, ce vorbesti, ce gandesti, ce asculti si ce simti. Si tot el stie de cate ori nu ai dormit pentru ca ai fost prea ocupata sa plangi. El mai stie si de cate ori ai plans pe melodia aia pusa pe repeat. Stie si de cate ori ai stat treaza razand cu prietenii tai.
Focul arde in jurul tau nelasand pe nimeni sa se apropie si sa te raneasca. Dar tot el a fost cel care te-a ranit de cateva ori, amintindu-ti care ti-e locul. Se pare ca inca nu ai inteles.
Ce o sa faci cand se va stinge? Ramai tu, singura.. ca cenusa; si atunci va veni randul tau. Te spulberi ca toate visele pe care le-ai spulberat la randul tau?
Ce faci cand din intuneric se face zi? Ce faci cand albul captureaza tot ceea ce e negru.. mai putin pe tine? Pentru ca si tu esti.. neagra.
Revii la normalitate; esti aceeasi fire sensibila, incapabila de a face vreun rau; tu esti victima. Pe tine te ranesc toti.
Pierzi, simti ca nu vrei sa te mai ridici, iti e bine in starea de moleseala constanta. Pe dracu'!
Iti place sa te uiti in oglinda, tot timpul dorindu-ti sa vezi altceva si cu toate astea nu faci nimic?
Iti place ce vezi? Nu!
Iti dai o palma sa iti revii, vorbesti cu persoana din fata ta pe care o consideri ca fiind o straina.
Nu te recunosti, nu esti tu.
Ai promis ca nu o sa mai pici!
Ai promis ca nu mai gresesti. Ai promis ca te vei schimba!
Unde esti tu? Sus, unde ai vrut mereu sa fii?
Nu! Esti tot jos; dupa fiecare esec, tot jos; te ridici singura si te ridici, de fiecare data tot mai mult; te dobori tot singura. Duci o lupta constanta cu tine. Nu ai obosit? Esti masochista?
Unde sunt greselile indreptate sau lucrurile bine facute? Unde e schimbarea de care vorbeai?
Iti spun eu. Nu e!
Si (te) minti in continuare! (Te) Minti bine! Ai ajuns sa crezi si tu in greselile pe care le faci.
Iti place jocul, iti asumi riscul de a pierde tot si nu te dai inapoi cand vine vorba de o noua provocare. Refuzi orice provocare, dar accepti in acelasi timp.
De fiecare data cand refuzi sa gresesti, faci o greseala si mai mare.
Nu ti-e rusine?
Nu te-ai saturat sa arzi in focul in care intri mereu, dar care nu te raneste niciun pic?
Nu te-ai saturat sa gresesti cu niste vise, sperante.. oameni, ganduri, sentimente? Nu te-ai saturat sa fii personajul negativ din povestea perfecta?
De ce ti-e frica sa il lasi pe copilul din tine sa iasa la suprafata? De ce ti-e frica sa fii sensibila? De ce ti-e frica sa fii asa cum esti?
Sau nu prea mai stii cum sa faci asta?
De ce nu vrei sa fii libera?
Iti place sa te simti incoltita mereu?
Nu..
Nu iti pare rau ?
Ba da..
Intra in joc aia numita constiinta, nu?
Haha! O mai ai?