Saturday, October 16, 2009
1:00 AM
Ca un copil, incapabil sa faca vreun gest, ce plange pentru ca il doare ceva; doar gangureste, in cautare de adapost, siguranta, iubire.. protectie; asta cauta ea disperata.
Cauta sa se refugieze intr-un: “Nu, nu e adevarat!”, dar stie ca cere prea mult.
Nici sa planga nu mai poate. A incercat sa se abtina prea mult. Le-a strans pe toate intr-un colt de suflet, asteptand sa izbucneasca.
Stie ca perna le va aduna din nou.. lacrima cu lacrima, ca pe ceva de nepretuit.
Cauta ajutor; cauta raspunsuri pe care, considera ca le merita.
Se simte tradata si in acelasi timp murdara.
Priveste calm.. in gol.
Cred ca e doar socata. Da.. de-asta e atat de calma. Atat de calma...
Atat de calma! ..un calm nervos, ascuns in spatele lacrimilor neeliberate, cauza a orgoliului.
Inca simte durerea din capul pieptului. Acum, mai accentuata. Durerea fizica e acum sufleteasca.
Si totusi.. o vad socata. Lovitura e prea puternica; sufletul ei slab si vunerabil nu poate suporta asta. Probabil de asta nici nu a stiut. Adica a fost mintita. Pentru a fi protejata.
Pe dracu’!
Plange! Plange! Da afara toata durerea! Plange linistit.
“De ce?” – ofteaza usor, aproape insesizabil.
Refuza sa creada, dar totul capata sens.
“De ce?” – intreaba linistit, privind in acelasi gol. Stie ca nu va primi niciun raspuns, dar intrebarile o chinuie.
Caldura trupului se transforma usor in durere.
Ii e frig si totusi simte cum se sufoca.
Se dezbraca de hainele de abia scoase din dulapul alb, dar care déjà sunt murdare.
Se dezbraca si isi priveste trupul in oglinda.
“Esti murdar! Esti murdar de.. ea!” – ii spune cu o voce aproape stinsa, cu ochii in lacrimi, dar care reflecta totusi tarie.
Ii e.. scarba!
Se intoarce usor si pleaca. Se aseaza in patul, murdar si el.. de ea.
Priveste prin geamul ciobit si murdar din cauza ei.
Priveste in gol, prin noaptea murdara de ea.
Simpla ei prezenta murdareste tot.
Sufletul ei parsiv a ranit tot in jurul ei. Personlitatea ei a distrus tot.
A tradat tot: incredere, prietenie, iubire, trupuri, realitate, dragoste, atractie, vorbe, promisiuni, poze, imagini, intamplari, soarele diminetilor din liceu, drumul prin parc, ora 7:15 AM, ploaia de care se ascundeau in masina, discutii interminabile, noptile tarzii si zilele obosite la scoala. A tradat amintirea unei prietenii pe care Ea o regreta.
“Pe ce drum te-ai dus?”
Si-a batut joc de ceva in care Ea credea.
“De ce?” – intrebarea pe care, desi plictisita, nu conteneste sa o puna.
Un zambet de durere i se contureaza pe chipu’-i obosit de atatea povesti.
Priveste cu niste ochi mari, aparent linistiti, cu pasiune pentru ceea ce vad, simt, aud, iubesc, traiesc; priveste nedumerita.
“Ce nu ti-e clar?”
O doare. Cauta refugiu.
Refuza orice sunet. Nu suporta sa isi auda nici vocea. Aceeasi melodie pe repeat, aceeasi imagine a unei zile in care totul s-a intamplat asa repede.
Apasa nervos butonul “back”, dar.. nu functioneaza. Nu merge!!!! Vrea sa vada soarele de acum cateva zile.
“Telecomanda asta nu e buna de nimic!” – o arunca nervos, cazu in genunchi, isi cuprinse capul in maini si incepu sa planga.
Alearga de nebuna in lumea ei unde e singura pe strazi, intr-o noapte tarzie.
Friday, October 15, 2009
1:00 PM
E frig afara.
Deschide cartea. Citeste doua pagini. Nu intelege nimic. O inchide. Lacrimile... basca le protejeaza.
Imaginile o iau razna. Sunt amestecate. Nu suporta ceea ce se intampla. Nu intelege de ce.
Imaginatia ii joaca feste. Trecutul se imbina cu prezentul. Prezentul de acum, cu prezentul de acum doispe ore.
E socata. Priveste muta, trezita parca la realitatea, pe care cu greu o accepta; fara sa scoata niciun cuvant priveste...
Saturday, October 16, 2009
1:02 AM
...telecomanda sparta.
“There’s no way to go back!”
Pentru doua minute, totul a fost doar in mintea ei.
Real, dar in trecut.
Nu stie unde sa fuga, vrea doar sa strige. Nu poate.
Strigatul mut.. e de o relevant acustica pe care nu o poate descrie.
Ochii o dor. Pentru ca sufera.
Ii inchide.
Inchide ochii si tipa.
1:06 AM
Ii deschide.
Deschide ochii socata... si plange linistit.
