Vis.

El vrea sa se joace, dar nu e timp azi. Nu e timp maine, nu va fi timp niciodata pentru joaca.
Ce pacat ca trebuie sa pleci!
Haide pe afara, ne plimbam pentru un timp.
Nu, nu vor vedea.
Ea e tacuta. Ii place sa danseze, sa cante; ii place sa rada. Total opusa felului ei de a fi, acum e.. tacuta.
Mergem in parc si stam pana va fi prea intuneric sa vedem ceva si apoi vom gasi drumul spre casa. Haide! Haaiideee!
Pleaca fara sa scoata vreun cuvant. Se lasa condusa de el.
Sunt inca aici si nu a fost usor. Mi-e frica de sentimentul asta.
Stiu ca ai motivele tale; imi place sa iert si sa uit; incerc sa las totul in urma mea. E timpul sa las totul sa treaca. Si e timpul sa faci si tu acelasi lucru.
Da..
Lasa frica deoparta, fii hotarata si lupta pentru ce vrei. Spune "nu" atunci cand simti ca nu vrei, fara a te mai lasa influentata. Gandeste-te mai intai la tine. Apoi la altii.
Si.. tu?
Eu.. cred in tine.
Bine, dar..
Shhh... dar nimic. Gandeste-te, fii puternica, profita de ceea ce ai. Gandeste-te bine si nu da la o parte. Poate nu vei mai gasi asta .. mai tarziu.
Ce? Un joc? Prefer sa trec pe langa el, fara sa il joc. Nu vreau sa ma joc. Nu vreau un joc nou. Vreau ceva nou si atat.
Eu nu ma joc.
Dar ce faci?
Daca ma joc inseamna sa ma plictisesc la un moment dat ca de orice alt joc nou. Ca si tine, vreau ceva nou. Si atat. Poate doar ma ascund un pic; nu las sentimentele la vedere.
Atunci ne jucam de-a v-ati ascunselea? Tu ascunzi ceva si eu sunt cea care trebuie sa gaseasca?
Nu..
Ce facem cand inversam rolurile?
Iti spun eu! Nu ascund de tine ce simt; ma ascund pe mine si nu ma vei gasi.
Adica acum..
M-ai gasit! Da!! Sunt aici; deschide naiba ochii! Deschide-ti sufletul!
Nu ma joc...
Atunci deschide-te in fata mea; ajuta-ma sa imi inlatur frica, nu ma ajuta sa o amplific! Nu imi oferi variante, nu imi oferi libertatea de a alege; da-mi doar motive, altfel voi face aceeasi greseala. Nu ma lasa sa gresesc.
Asta depinde.. si de tine!
Corect! Si de mine. Dar nu doar de mine. Nu lasa privirea in jos. Iti e rusine de ceva?
Nu!
Ti-e frica de ceva?
Ti-e frica de ceva??!!
Nu!!
Atunci? Ridica privirea! Doar cei slabi coboara privirea. Tu nu esti slab! Esti?
Nu!
Haide! E timpul sa mergem!
Nu.. de ce nu mai stam un pic?
De ce sa mai stam? Haide, vii? Sau... ma duc singura..? Nu e o problema, sunt obisnuita!
Stai!
Vii si tu?
Nu..
Atunci?
Nu pleci nici tu!
Ea zambeste fortat si usor ironic.
Zau? Si cine spune asta? Tu?
Nu.
Dar?
Coboara usor privirea, se opreste; cu un gest si o miscare usoara arata spre inima.
Ea.
Se ridica si se apropie.
Nu vrei sa pleci! Vrei?
Vrei???!!!
Nu.. dar nu vad de ce as ramane.
Se intoarce sa plece. El o prinde usor de mana.
Te iubesc!
Fara alte cuvinte, o saruta.
Ea raspunde si pentru prima oara dupa mult timp, se simte sigura pe ea, iubita, indragostita; nu are temeri, doar iubeste. Ii zambeste.
Si eu...
Hey, trezeste-te, e tarziu!
Poftim?
E tarziu! Haide!
Lasand privirea in jos, se intristeaza.
Inseamna ca..
Inseamna ca ai dormit mai mult decat trebuia, e tarziu si trebuie sa plecam. Haide odata!
O lacrima ramane pe podea, in urma pasilor ei.
Nu..; inseamna ca nu a fost decat... un vis.
Ce spui?
Nimic, nimic..
Strange din dinti si ridica privirea.
"Doar cei slabi coboara privirea."
Esti gata?
Da!
Inchide usa.
"Doar.. un vis."
Din nou, strange din dinti si.. pleaca.

Ma opresc la El.

Iarasi ai venit?
De ce?
Nu incerca sa ma intorci, sa ma mai aduci inapoi. Nu incerca sa mai rastalmacesti lucrurile. Nu incerca sa ma mai chinui; iti pierzi timpul.
Nu plange! Heh, de cate ori am auzit asta de la tine.
Nu plange!!! Ti-am zis. Tu ai ales. Din nou, am respectat decizia ta. Cu greu am facut-o, dar am acceptat-o intr-un final.
Acum eu sunt cea care ia decizii.
Nu! Nici vorba! Nu decid eu pentru tine, niciodata nu am facut-o; in schimb te-am lasat sa iei decizii pentru mine. Acum iau decizii singura: eu pentru mine. Renunta in a incerca sa ma faci sa ma razgndesc, sa imi dau seama de o greseala pe care nu o fac, dupa care sa ma privesti plin de mandrie, orgoliu si cu un zambet ascuns, dar care totusi se citeste pe chipul tau.. sa ma privesti ca pe un trofeu, asa cum ai mai facut-o de doua ori.
A treia e cu noroc. Pentru mine!
Nu sunt ironica!
Cred ca e momentul sa pleci. Nu avem ce sa ne mai spunem.
Da! M-am intalnit cu el, asa cum ti-am zis. Ma astepta acolo, asa cum ti-am spus.
Da! Am fost cu el. Nu inteleg de ce imi ceri atatea explicatii.
Pleaca! Inceteaza sa ma mai cauti. Nu te cunosc!
Ba nu, nu te cunosc! Esti un strain, intelege! El a fost langa mine cand am deschis ochii. Langa el am renascut. Trecutul meu nu e legat de tine. Tot ce imi aduc aminte e legat doar de el. Ziua de ieri e trecutul meu. Trecutul meu e el.
Nu, de data asta nu o sa regret ce fac. De data asta nu fac nimic gresit.
Privirea calda pe care multi o vad, putini o citesc; eu sunt oarba, dar am parte de ea: o simt, o citesc, ma bucur de ea, ma incalzeste si imi da viata, spune totul fara sa o intreb, fara sa imi vorbeasca, fara sa imi ofere raspunsuri. Nu exista intrebari, nu exista raspunsuri. Atingere blanda de care multe au parte, niciuna nu o simte cum o simt eu. Vocea misterioasa, fara rezonanta acustica pe care altii o aud, eu o simt. Stii de ce am parte de toate astea? Pentru ca el e plin de viata, sentimente frumoase, puritate; in sufletul lui e soare. El mi-a spus "Buna dimineata". El mi-a intins mana, pe care multi au atins-o, dar careia nimeni nu i-a simtit forta. Mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic. Mi-a zambit si mi-a spus "Bine ai venit!". M-a primit langa el si nu imi va da drumul.
E un risc pe care mi-l asum. Nici nu stiu daca il pot numi risc. Tot ce stiu e ca.. nu o sa regret.
Ratiune? Nu, nu sunt condusa de ratiune. Eu nu sunt tu; tu recurgi la sentimente doar cand vezi ca ma pierzi; atunci dai dracu' ratiunea si scoti la suprafata ce simti tu cu adevarat. Nici nu stiu ce sa mai cred si nici nu ma voi mai complica cu niste lucruri, cand ma pot bucura de cel mai simplu si in acelasi timp cel mai frumos sentiment. El nu ma raneste. Ma ajuta, nu vezi? Sunt sus, din nou. Chiar mai sus decat obisnuiam sa fiu. Nu imi cere explicatii, nu ma iubeste pentru a-mi face pe plac, o face pentru ca simte. Nu ma cauta impins de orgoliu, ma cauta impins de sentimente.
Pentru noi doi.. e prea tarziu. Chiar tu ai spus-o la un moment dat.
Da, da.. stiu; am mai spus-o si mi-a parut rau.
Acum este diferit.
Te rog sa pleci acum.
Invata sa faci ceea ce nu ai vrut sa ma inveti pe mine. Accepta, mergi mai departe, tine capul sus si iubeste. Daca pe mine nu ai vrut sa ma inveti, renunta la egoism macar pentru propria ta persoana. Daca vei fi egoist si cu tine, inseamna ca ai o problema si trebuie sa o rezolvi. Dar nu veni la mine pentru ajutor.
Stiu, sunt egoista! Dar nu ma cauta; nu voi avea cu ce sa te ajut. Si.. nu ma vei gasi.
Nu! E prea tarziu. Eu am invatat deja. El mi-a fost si imi este profesor.
De ce trebuie sa tot repet? Sunt in crestere, urc pe o scara interminabila, dar nu obosesc. El ma ajuta sa urc tot timpul. Rade de mine cand mai raman in urma, dar nu ma lasa acolo. Ma ia in brate, imi ofera putere, ma saruta si mergem mai departe. Eu in dreptul lui, el in dreptul meu. Niciodata el in fata si eu in spate. Niciodata unul in urma celuilalt, intotdeauna pe aceeasi linie. Si din treapta in treapta caut ceva, gasesc si tind spre altceva, continui sa caut, gasesc si tintesc tot mai sus.
Caut iubire, ceea ce tu nu esti capabil sa imi oferi. Ai renuntat. Caut protectie, ceea ce tu mi-ai oferit, dar ai incetat sa o mai faci. Caut sinceritate, ceea ce la tine nu se mai gaseste. Caut un suflet viu, ceea ce tu nu mai ai. Caut sentimente sincere, de a caror semnificatie tu habar nu ai. Caut realitatea care sa o aduca cu picioarele pe pamant pe visatoarea din mine. Si caut un visator, care face totusi diferenta intre ce e real si ce e vis. Caut realul care ma compenseaza. Caut un suflet pereche, ceea ce tu nu esti pentru mine.
El e dispus sa faca asta. Imi ofera ce credeam ca am pierdut: puritate.
Cu el urc fiecare treapta, cu el descopar iubirea din ce in ce mai pasionala, protectia din ce in ce mai accentuata, sinceritatea ca pe o carte deschisa, viata pe care el mi-a oferit-o, dandu-mi o a doua sansa. Cu el descopar sentimentele sincere ce le cultivam unul pentru celalalt, dar pe care nu le culegem, ci le hranim cu fiecare treapta urcata, ducandu-le la infinit, ele hranindu-ne pofta de celalalt, fara sa ne fie frica de momentul in care nu ar mai creste. Totul este atat de usor langa el; si .. totul este real.
Ziua cultiv vise, noaptea le culeg.. cu el.
Si.. sunt fericita.
M-ai dat la o parte. Dar am gasit o usa deshisa. A mea s-a inchis in urma ta si s-a deschis in fata lui.
Nu, nu am cheia. Oricum nu ti-as oferi-o. Nu o meriti. Cheia e la el si.. nu o cer inapoi. Nu vreau. A inchis usa in urma lui si cheia a aruncat-o. Mi-a dat cheia lui. Am inchis usa dupa ce am intrat si am aruncat cheia. Suntem doar eu si el. Nu putem sa iesim. Nimeni nu poate sa intre.
Nici macar tu.
Nu! Nu! Nu o vei gasi! Cheia e reala doar in ochii nostri. Esti orb. Nu o vei vedea, nu o vei gasi, nu o vei simti daca vei calca pe ea. Poti sa o cauti, dar iti pierzi timpul.
Tu nu vei mai intra inapoi, odata ce ai inchis usa cand ai plecat.
Nu mai spune nimic. Trebuie sa plec.
Sa te iert? Pentru ce? Nu imi aduc aminte de nimic. Nu stiu cine esti. Dar daca tot sustii ca mi-ai facut rau, atunci poti sa stai linistit. Te iert.
Ma duc. El ma asteapta.

Suflet.

Privesc o poza. Ma indragostesc de ea. Privesc alta poza. Acelasi zambet il conturez pe buze. Inima capata o forta pe care demult o credeam pierduta.
Zambesc.
Iubesc.
Nu m-a invatat nimeni sa fac asta. Am invatat singura, sau.. m-ai invatat tu? Nu stiu si sincer, nu stiu daca imi pasa.
Iubesc un suflet, indragesc o poza. Iubesc ce se afla in spatele pozei, in spatele cuvintelor nerostite, dar scrise. Sufletul din spatele pozei este asa cum imi doream, asa cum inca imi doresc, asa cum obisnuia sufletul tau sa fie: intelegator, amuzant, apropiat, inteligent, pasator, plin de subtilitati, mister... matur.
Tu? Acum? Un strain. Tu nu erai asa. Descrierea de mai sus nu mai coincide cu felul tau de a fi, de a gandi, de a te purta, de... a ma iubi.
Tu nu ma mai lasi sa privesc prin tine. Nu o voi mai face. Te-ai inchis. Esti un suflet gol.. nu ai nimic bun, nimic din ceea ce obisnuiai sa ai. Te-ai pierdut de tot. Nu te mai recunosc. Pot spune ca nu te cunosc.
Atunci, ce rost mai avem eu si tu? Ce rost am mai avea Noi?
Nu iubesc un suflet pustiu, gol si in acelasi timp plin de ura, probabil.
Iubesc un suflet nou, dar vechi in acelasi timp, un suflet pur, ce iubeste la randul lui.. iubesc sufletul unei poze.
Tu ai murit. Te-ai sinucis. Te-am omorat eu? Poate, dar timpul nu il pot da inapoi. Tot ce stiu e ca ce erai tu nu mai esti, ce eram noi nu mai suntem, ce eram eu nu mai sunt. Tu, eu, noi nu mai exista. Cu greu am acceptat pierderea ta, dar am facut-o.
Acum zambesc din nou.
El se deshide in fata mea.
Iubesc un suflet, care pentru mine nu e trecut.. e prezent, e viitor.
Imi zambeste din spatele pozei, ma aude in spatele cuvintelor. Il regasesc intr-o melodie, il caut in vise, il vad pe strada. Ma cauta, lui ii e dor de mine. Se enerveaza cand nu da de mine, cand nu ma vede.
E adevarat; nu te-am uitat. As fi ipocrita sa spun ca te-am uitat. Nu cred ca e posibil asa ceva; poate in cazul unei eventuale amnezii. Poate as zice "multumesc", cine stie?! Dar astea sunt detalii.
Nu te-am uitat, dar el este ce erai tu pentru mine ieri. Azi - prezentul si maine - viitorul. Maine, el va fi prezentul, iar azi va fi trecutul. Viitorul? Poimaine.
De ce plangi? Nu tu ai vrut sa fie asa?
Tu ai ales sa ramai gol, pustiit, negru, afundat in ceea ce numesti "simtit bine", tu ai ales sa te distrugi, sa te inchizi, sa te izolezi, sa urasti si sa regreti tot ce are legatura cu mine. Tu ai ales sa apesi pe tragaci, tu ai ales sa ucizi ultima farama ce se afla in tine, in ciuda incercarilor mele.
De ce te uiti la poza? Iubesc ce se afla in spatele pozei.
Si in poza nu esti tu.
Pe tine nu te cunosc, nu te-am cunoscut niciodata.
Scuza-ma, trebuie sa plec. Ma asteapta in vis. Ti-am zis ca se supara daca nu ma gaseste.
Ma iubeste.

E dimineata din nou

Si ma trezesc cu aceeasi durere in suflet, durere pe care o port zi de zi, dimineata, la pranz si seara... si intre mese; probabil e acolo sa ma hraneasca; ma alimenteaza cu raceala, dorinta de a nu mai iubi, de a privi lumea cu niste ochi reci, fara nicio urma de sentiment cald...
Ma trezesc si mananc cu aceeasi obsesie ca sunt grasa si ca trebuie sa slabesc; inghit cu aceeasi durere...
Imi traiesc ziua cu aceleasi sentimente de regret si vinovatie asa cum traiesc si celelalte zile. Toata lumea ma stie cu zambetul pe buze, razand tot timpul, vorbind cat pentru 30 de oameni la un loc, vesela si cu o dorinta imensa, fara margini de a trai viata. In ochii lor trebuie sa continui sa fiu la fel; asa cred ei.. ca sunt la fel. Ieri, dupa ce am dat o replica a la "vechea EU", mi s-a spus: "Cole, ce ma bucur ca nu te-ai schimbat! :)))".
Un zambet trist si oarecum fortat mi s-a conturat pe buze. A disparut la fel de repede cum a si aparut.
Fake-uiesc zambete tot timpul; traiesc de ceva timp cu durerea in suflet, cu lacrimi in ochi, ascunse bine, ce asteapta sa cada imediat ce raman singura, incat m-am obisnuit sa .. desenez zambete, de data asta pe propriul meu chip; astfel ma ascund, fara sa stie .. ei ce simt eu..; am momente in care izbucnesc, pentru simplul fapt ca nu mai rezist... dar in momentele ca alea, de obicei sunt singura. Ma mai vede Dudu din cand in cand. El ma sustine si ma face sa rad, ma inveseleste si ma ajuta sa uit, cel putin pe moment, de ceea ce simt si ma doare.
Ma afund in carti. Regasesc pasiunea de a citi. Foarte prost spus. Nu am avut niciodata pasiunea pentru citit. Am citit, dar nu zeci de carti si am citit doar ce, intr-adevar mi-a atras atentia. Acum, ele sunt cele care ma ajuta sa ma detasez, imi ocupa timpul pe cat de mult posibil..
Poate cartile o sa reprezinte scaparea mea..

... sau poate ma mint singura... din nou..
..pana cand?

Copilaria de ieri.

Ati auzit de melodia Casablanca? Sigur ca ati auzit (cei mai multi dintre voi). Una din melodiile copilariei noastre; toti o fredonam, toti o stiam si o cantam, chiar daca poate nu stiam semnificatia versurilor; poate nici nu o cantam corect. Ceva de genul Rednex - Cotton Eye Joe, care de la mine suna ceva de genul: mraman catnagio, aprimeri longago (pe romaneste). Casablanca, sincera sa fiu, nu imi aduc aminte cum o cantam. Acum ascult melodia.

Zilele trecute vorbeam cu un prieten bun si imi zice: "Ia asculta asta!". M-am gandit ca cine stie ce dracu imi trimite (stiu cu cine am de a face.. si hai sa spunem doar ca nu avem aceleasi gusturi in materie de muzica) si i-am zis: "Nu mc :D". Drept raspuns am primit: "Asculta ma, o sa iti placa!"
Si? Am dat click si mi s-a facut pielea de gaina pe mine. Instant. Intr-o fractiune de secunda.. flash-back; inapoi la copilarie. E uimitor cum anumite lucruri te fac sa iti aduci aminte de o anumita perioada, de anumite persoane, de anumite locuri, intamplari; totul intr-o fractiune de secunda, indiferent cat timp ar fi trecut.

Si uite asa a inceput o discutie despre vremea copilariei noastre.

Guma turbo, guma aia cu menta (nu mai tin minte cum se numea), suc de la tec (mami nu ma lasa sa beau, dar tot o faceam), bonibon, stropitul cu sifon, ratele si vanatorii, cutiuta, castel; tara, tara, vrem ostasi, omul negru.... va spun ceva toate astea? Lista poate continua, dupa cum prea bine stim toti.

E trist cand vezi ca in ziua de azi totul a fost inlocuit de .. WOW, Eve Online, Diablo, GTA si dracu stie cate jocuri pe calculator (nu sunt cunoscatoare in materie, nu ma atrag; prin urmare.. stiu doar ca exista); eh trebuie sa recunosc ca ma jucam si eu Diablo acum 5 ani, dar asa, cu bun simt. E trist sa vezi cum iesitul in fata blocului a fost inlocuit de calculator, messenger, hi5, facebook, netlog, MSN, miniclip, samd.
Nu neg faptul ca in zilele noastre, calculatorul, implicit internetul, au devenit o necesitate. Dar ar trebui sa ne rezum la atat: NECESITATE!!! Nu dependenta si nu obsesie.

Astia mici nu stiu ce inseamna sa iesi sa te joci cu mingea in fata blocului, sa sari coarda, sa te joci sotronul, WC sau zilele saptamanii. Nu stiu ce inseamna sa iesi sa te joci iarna in zapada, sa faci oameni de zapada, sa te dai pe gheata si sa intri in casa de 10 ori sa te schimbi, pentru ca esti prea ud (si asta pentru ca te cheama mami; altfel ai sta de dimineata pana seara in aceeasi pereche de pantaloni, ud fleasca pana la chiloti, sosete si maiou). Intre noi fie vorba, ce necesitate poate sa aiba un pustiulica de 8, 9, 10 ani, in ceea ce priveste calculatorul?

Si eu, de prin clasa a 10-a, cand mi-am bagat internet prin cablu, am inceput sa petrec foarte mult timp la calculator, dar.. Asta cand eram acasa, ca nu aveam voie sa ies, pe motiv ca trebuie sa invat; stia dracu ce faceam eu in camera; eram la liceu, imi luasem lumea in cap, visam cu ochii deschisi, nu ma gandeam la bac, la admitere la facultate; nu aveam nicio grija. Deci da!! Foloseam messengerul; il foloseam cand veneam de la scoala si noaptea; conferinte pe mess, jocuri online, samd, toate pana dimineata, iar apoi la scoala. Si acum il folosesc, ce-i drept, mult mai rar. Foloseam netul, dar niciodata, nici in ruptul capului nu as fi dat o plimbare, o iesire la suc, discoteca, film (la cineva acasa), samd pentru conferinte pe mess. Sa fim seriosi! Ies tot timpul. Urasc sa stau in casa si prin urmare ies mereu. Am iesit si sa ma joc in zapada. Da! Imi place sa ma joc in zapada, de mica mi-a placut, nu o sa inceteze sa imi placa si in niciun caz nu o sa ma dau inapoi de la o bataie cu bulgari, de la a degusta zapada si turturii, de la a face ingeri sau de la a ma da pe gheata direct pe blugii noi!! De ce? Doar pentru ca sunt un pic cam mare (in conceptia unora) ca sa mai fac asta? Cresc, dar am suflet de copil si nu o sa imi fie rusine cu asta. Ma bucur de tot ce ma inconjoara, atat cat se mai poate. Spun "atat cat se mai poate" pentru ca in ziua de azi, cand avem tot ce vrem sau avem acces la tot, oricand, ca e vara ca e iarna, cam greu sa te mai bucuri de ceva anume. As vrea sa ma intorc in vremea copilariei cand nu ma interesa ca nu am bani in buzunar sau daca aveam 1000 de lei (pe vremea aia), eram bogata. Imi aduc aminte cum imi placea maruntisu. Adica peferam sa am 10 monede de cate 100 de lei fiecare decat sa am o hartie de 1000 de lei. Nu stiu de ce, dar eu aveam impresia ca am mai multi bani.
Deh, mica si proasta.
Si lista micilor placeri poate continua.

Acum... eh, s-au schimbat vremurile. Toata lumea este dependenta (cica) de mess. Toti vorbesc pe mess, iar cand vine vorba sa vorbeasca fata in fata, pauza.
Stau si privesc ce diferita e copilaria de ieri fata de copilaria de azi. Nu critic, nu fac morala. Cine sunt sa fac asta? Pur si simplu, ma uit, analizez si ma intristez. Pentru ca intr-adevar .. e trist. E trist sa nu mai vezi zeci de copii stransi in fata blocului, razand, tipand, enervand lumea pentru ca e intre 12 si 16 (ore de liniste), catarandu-se, rupandu-si genunchii, cautand si certandu-se pentru niste pietre de sotron sau facand spectacole in scara. E trist sa nu ii mai vezi mancand seminte in fata blocului, jucandu-se cu papusile, sau de-a magazinul, plimbandu-se cu bicicletele, cazand cu rolele sau furand prune, cirese sau zarzare de la casele din apropiere. Punct
Si de la capata.
Incetez, pentru ca, sincera sa fiu, m-am intristat. Deh, sunt mai sensibila de felul meu!