5. Iubire in timp.

Vedea iubirea ca pe ceva unic. O vede.
Este.
Sublim.
Este.
Cel mai frumos lucru. Este..
Sufera si e geloasa cand ii vede pe altii. Il vrea langa ea.
E fericita pentru ea. Zambeste bucuroasa cand iubirea e impartasita in mii de parti de ei si de ei.. si de ei..
Se intristeaza cand vede suferinta, aude lacrimi, simte durere..

January, 2009

In timp ce Olala incerca sa se regaseasca si sa se readuca pe frumul cel bun, sa se redreseze si sa continue sa mearga pe o linie dreapta, fara sa derapeze, Jhoanna parea a fi foarte fericita.
“Hey!
Hey!
Sooo, he is Jeremy! And she’s Olala. He’s Darec.
Nice to meet you guys!”
[...]
Jeremy pleaca si ei trei raman. Dupa un timp se reintalnesc.
“Jhoanna esti ok?
Meh, ai vazut cum s-a purtat cand v-a cunoscut. El nu e asa. I don’t know what he was trying to do.
Olala se uita pentru cateva clipe la ea. Isi muta privirea la o secunda mai departe de Jhoanna si priveste in gol, refacand portretul celui ce fusese prezentat ca iubit al celei ce statea trista si stanjenita in fata ei. Din tot ce ii povestise pana atunci, isi formase o oarecare imagine a lui Jeremy, cel care sustinea ca o iubeste, dar intr-un fel aparte: batandu-si joc de ea.
Ridica privirea, ochii Olalei ii intalnesc pe ai Jhoannei, ofteaza si ii repeta ce i-a zis de atatea ori.
“Sincer, I don’t like him. Si cum se poarta cu tine...
El zice ca ma iubeste..”
Olala tace... zambeste ascuns, cu parere de rau.
“Off ce il iubesti tu.. oarbo! Vei realiza intr-o zi ca iti oferi iubirea si el habar nu are sa o aprecieze, sa o pastreze, sa se bucure de ea..”
A incercat de atatea ori sa ii deschida ochii, sa il vada asa cum e el de fapt.
Nu a putut.
Dragostea e oarba. Si e al dracu’ de urat sa suferi din cauza ei.
Pana intr-o noapte cand..

February, 2009

4:00 AM
“Alo!
Alo, ce faci?
Bine. Tu? .. Jhoanna plangi?”
I-a spus multe; tot. Cum a aflat tot, de cealalta, de celelalte, desi nu era nimic nou, cum i-a vorbit... cum face tot ce vrea din ea..
Nu ii placea sa spuna: “Vezi, ti-am zis eu!?!” asa ca Olala nu facea decat sa o asculte si sa o roage sa se linisteasca, sa vorbeasca mai usor.. sa mearga acasa sa doarma.
“Unde esti?
Close to the lake. I’m almost there.
What are you gonna do there? Go home!
No!
Please! Go home! It’s time for you to go to bed!
I can’t sleep!”- ii spune Jhoanna intr-un final.

Timpul a trecut si Jeremy a disparut din peisaj.
Din cand in cand Jhoanna mai primea cate un apel de la o noua ea a lui Jeremy, de fiecare data o alta, geloasa si inchipuita.
I se parea ciudat Olalei, dar va afla pe pielea ei ce inseamna sa fii luata tare de o inchipuita care are senzatia ca multe sunt si se intampla, cand de fapt.. nu e nimic.

March, 2009

Jhoanna a fost capabila intr-un final sa spuna stop. “Tu si eu” al ei nu mai exista. Nu “tu-el si eu-ea”. Tu-altul si eu-tot ea.
Ii povesteste de escapadele ei, de betiile in care cade, de noptile petrecute in patul altora. Olala nu e de accord cu ce face, pentru ca stie prin ce a trecut si o vede oarecum indiferenta la tot ceea ce face; dar o asculta, de fiecare data suprinsa de capacitatea Jhoannei de a face anumite lucruri.
Un lucru o bucura insa; reusea sa se detaseze de ce simtea pentru Jeremy.

September, 2009

A deschis ochii. Nu avea niciun rost sa se mai lase prostita.
Iubeste din nou sau cel putin e fericita cu un el nou, “dragutz.. ok” – se gandeste Olala.
“Se inteleg bine si pare de treaba. Dar parca sunt prea reci.” – isi continua Olala insiruirea gandurilor ei.
Ea este obisnuita cu multa caldura, pasare, apropiere, sufocare prin atingere, iubire din priviri. Asa sunt Ei doi. “Tu si eu” al Olalei.
“Eh, fiecare cum ii place..” – accepta ea.
Olala e fericita. O fericire veche, greu de descris; ceva ce ii apartine; mereu a fost a ei. Stie asta si e de ajuns. Nu e nevoie de niste explicatii oferite celor ce au senzatia ca fericirea nu exista.
Pe dracu’!
Olala stie ca sunt niste fraieri.
Fericirea exista, dar nu o atinge oricine; fericirea e pentru cine si-o doreste si crede in ea. La fel iubirea; iubirea absoluta exista pentru ca ea o traieste, o simte, o venereaza, o adora. E drogul ei.
De partea cealalta a ei, Jhoanna pare foarte hotarata in ceea ce priveste facultatea; despre Danjiel nu vorbesc foarte mult; ii mai vede din cand in cand impreuna; se inteleg bine.

Nu stie ce se va intampla cu Jhoanna, dar stie ca povestea ei nu are final.
Continua sa o scrie si sa o povesteasca cu aceeasi pasiune.
Olala isi continua povestea; iubirea o arde in interior. E focul ce nu se va stinge. Ca o masochista suporta arsurile, ii plac, le accepta si e dependenta de ele; se bucura de ele cu fiecare secunda, minut, ora, sentiment, an, cuvant - toate aruncate pentru a tine focul aprins, pentru a rezista celei mai mari furtuni; sa nu fie ploaie care sa il stinga si vant ce imprastie cenusa.

Saturday, September 26, 2009

1:47 AM
In timp ce ea traieste, vorbeste, povesteste, isi simte si isi scrie povestea-i fara sfarsit, in alt colt al lumii, cel putin o ea sufera pentru el.
Channel plange.

Va urma..

4. Discutii despre nonsens.

Friday, September 11, 2009

3:00 PM
Telefonul ii suna in semn ca a primit un mesaj.
“Lol, hai ca iti dadui mesaj pe cosmote.. ) Mergem la film la 8.”
Se uita, citeste, rade, reciteste. Raspunde sec.
“Ce prost esti lol ) Says who?”

4:15 PM
Suna telefonul. De data in semn ca trebuie sa vorbeasca.
“Dea!” – e raspunsul ei obisnuit. Nu e sictirita, nu vorbeste in scarba. Zambeste.
“Ce faci?
Uite p-aici. Terminasi?
Aha! Ia zii, mergem?
Pai ma.. nu stiu; nu prea am chef; mi-e indiferent. Daca vrei tu sa mergem, mergem; daca nu, nu!
Pai zii ma daca vrei sa mergi!
Pai ma ti-am zis.. daca vrei neaparat, mergem.
Pai nu ma.. zii daca vrei sa mergi! Sau facem mancare si ne uitam la un film? Ca daca vrei, merg si eu; daca nu, nu. Mi-e indifferent.”
Uite asa au pierdut un numar considerabil de minute, complacandu-se in amabilitati, necaracteristice lor cand venea vorba sa vorbeasca ei doi.
“Bine ma! Nu mergem!
Pai zii ma asa! Ce bine, nici eu nu vroiam!
Si atunci de ce o lalaisi atat?
Pai asa..
Hai vezi sa nu uiti sa cumperi alea!
Nu uit!”

6:10 PM
Suna telefonul.
“Deeeaa!!!!
Auzi, ce cartofi iau? Rosii, albi sau galbeni?
Huh? Faci misto de mine?
Nu ma, serios!
Stai sa ma uit!”
[...]
“Asa, ia...
Galbeni!
Nu ma! Albi!
Noi sau vechi?
Eeeee... ia noi!
Pai aia noi nu ies asa crocanti.
Ehhh, un... ia vechi atunci! Ce ma mai intrebi?
Pai nu au decat noi ma!
Tu faci la misto?
Nu!
Hai pa! Vino acasa odata!
Hai ca vin!”

Wednesday, September 16, 2009

8:30 PM
[Tttzzzrrrr]
“Hadu, raspunde tu!
Bine!”
Alearga derutat.
“Ce faci ma? Unde dracu’ te duci? Uite telefon aici!
Aaaa!”
Ridica receptorul si..cu o eleganta de nedescris intreaba:
“Ma, cum plm se raspunde la asta?
Apesi pe talk ma!”
Dupa o convorbire oarecum scurta urmeaza un moment de liniste.
Un ras isteric ii apuca pe amandoi.
“M-or fi auzit?” – se intreaba el ingrozit si amuzat.
“Hai ma ca nu s-a auzit. Trebuia sa apesi pe talk!
Ia, uite, eu sun si tu raspunzi, sa vedem! Zii ceva!
Se aude?”
Incepe iarasi sa rada zgomotos si cu o pofta de nedescris.
Olala il priveste cu emotie, amuzata, incercand sa se abtina sa nu rada.
“Se aude tooott!”
Pun telefonul jos si.. rad.
“Ba, ce prost esti!”
Boom, Boom.
Pow – ca e grav.


Monday, September 21, 2009

2:30 PM
Aiurita, cu capul in nori, cum ii e in fire, dar astazi parca mai rau ca oricand, merge fara sa se uite in urma ei, in stanga sau in dreapta. Nici in fata nu se uita foarte bine. Cineva o bate pe umar:
“Hhheeyyy! I haven’t talked to u in a while! Where were u?
Lmao, yeah I know.. I had many things to do. How about u?
Oh, I still have to do the thing with my OSAP. Actually I’m going there right now.
Hey!” – ii face cu mana unui coleg comun.
“Oh, Jhoana!
Yeah.. stii ca ma saluta acum, lol?
Oh, he is in two of my classes.
Really?
Yeahh.. how about stats? Are you still going?
Yeah.
I wanna come to your class. Do u have it on Wednesday?
Yeah. Monday, Wednesday and Friday.
Ok, cool.
Omg, there are cute guys in there, but they’re too young, lol.
Jhhoooannaa, u have a boyfriend!!
I know, I know.. but.. whatever. Do you have class now?
Yeah, I have Spanish. I gotta go.
Ok then. Message me.
Yep, I will.
From 1:30 to 2:30, ok?
Sure.
Awww, see u! Hey, ai grija!”
O tot ferea de toti care treceau pe langa ea; cand unul cu scara, cand unul prea inalt, cand imbulzeala prea mare.

Tuesday, September 22, 2009

7:00 AM
“La multi ani, Simi!”

2:30 PM
“Hey! This is Olala!
Ohh hey! Where are u?
I just finished my Sosc class. Where r u?
Oh.. I’m walking towards Vari Hall.
Ok let’s meet up in front of Scott.
Ok cool. See u there!”
Amintiri, povestiri, destainuiri..
“Hey, be careful!”
Ii reaminteste ca e nebuna si ca nu s-a schimbat.
Ca acum merge la cursuri. “So do I!”
Ca acum e atent. “So am I!”
Ca acum intelege. Pentru ca nu mai e cu ea.
Rad.
Se duc sa fumeze. El. E putin socata.
Lume multa, imbulzeala.
Se aseaza pe o banca, de unde ii vad pe toti trecand.
“Hey, stop looking. U have a girlfriend!
I’m not looking at her!
Umm sure you’re not. You’re staring at her. Lol!
You’re so complicating my life!” – si incepe sa rada.
“Shhh, shut up!”

7:00 PM
“So.. these two are muciuali exclusiv..[...]”
Rade. Rau. Tare. Zgomotos.
“Ba, dar sunt numai baieti in clasa ma?
{1, 2...}
“Nu-mi spune ca ii numeri?” – o intreaba Hadu.
“Ba da! Shh!”
[...] 64, 65.
“O doamne! Sunt 65 de baieti cel putin! Pentru ca au mai plecat! Si nu cred ca suntem mai mult de 15 fete. Cred ca e mult spus si 15  Wtf?”
Pauza.
“Ma duc sa imi iau o cafea.”

8:25 PM
Vede pe cineva fluturandu-si mana. Cu forta. Mare forta.
Zice ca o confunda; sau ca e un alt obsedat; a dat peste destui azi. Isi continua drumul amuzata, cand..
“Hey! Ce faci? Nu ma mai recunosti?”
Se intoarce nedumerita.
“Aaaa, doamne, mii de scuze!
Nu-i nimic! Ce faci? Cum a fost in Romania?”
[...]

Dovada a inaltimii la care se afla capul ei, undeva peste linia de bun simt a norilor, se indreapta catre alta sala. Aham, incurca usile.
Nu-i nimic. Si Rey a facut la fel.
“Hey, it’s the other one!
Oh, thanks!”

8:30 PM
“Aaah, uite, aia au plecat!
Pe bune? Daca nu imi spuneai tu, muream prost!”
Linistea salii in care se aflau e tulburata din nou.

8:45 PM
“Olala, vrei un mar?
NU! Tu vrei o para?
Madalina! ..
Huh?
Iti explic eu apoi! Aaaa, ai para la tine?
Nu ma!”

10:15 PM
Nu e tarziu. DELOC! Autobuzul se opreste.
Autobuzul s-a stricat.
Ei sunt nervosi.
Ei sunt dati afara din (era sa zic avion) autobuz, pentru a se muta cu cortul in altul (PLIN).
Se opreste si asta.
Daca ne muta iar..
“Shoot me now!”

Wednesday, September 23, 2009

1:30 PM
“Omg, Jhoana! Finally! I gtg to the washroom!
Wanna me to come with u?
No, that’s fine!
O doamne, Olala, dar ai slabit mult!
Neah, ti se pare!”
Isi deschide cartea sa citeasca.
[...]
“Gata?
Dap! Am terminat-o!
Cool!
Intelegi?
Yeah, I actually do!
But.. ce o sa faci? There is no chance to take all the second year courses in the summer.
Ohhh no, no! Iau pentru primul semestru, this summer, iau la anul in vara iar and.. in anul patru o sa fiu cu tine. Yeeeyyy!
LMAO!”
Li se face semn sa vorbeasca mai incet.
Le bufneste rasul si mai tare; altii de prin jur rad, in semn de solidaritate.
“Ma dar asta e tare nesimtit!” – ii spune cu un accent tare simpatic.
“Jhoana, taci, daca e roman?
Asa si? Nu-mi pasa!” – raspunde, scotand la iveala acelasi accent dragutz si inconfundabil.

Wednesday, 23 September 2009

11:43 PM
by Raiyan Awal -
Yeah it's really tricky. Can anyone tell me whether there is a central underground passage in York that connects all the buildings.

Thursday, September 24, 2009

11:30 AM
Se duce, se plimba, merge spre iesirea din Central Square, se uita in dreapta (dupa cum primise indicatii) si vede mare, pe o foaie: “To the Labs!”
“Aha, asta e usa ce duce catre vagauna de care vorbea Hadu!” – constata ea .. bucuroasa?!?!
Coboara scarile. Locul e tare suspect si total diferit fata de ceea ce e in facultate, campus, laboratoare, scari, lifturi, bassementuri, sali de clasa. Pana si toatelata e mai frumoasa si mai primitoare.
“Wooow!”
I se parea totusi interesant; parca se pregatea sa investigheze ceva; asa mergea de prudent, cu privirea atintita in orice directie, urmarind semnele cu mare atentie.
Intr-un final dramatic dupa ce se plimba printr-un intreg pasaj subteran vede pe stanga, o usa pe care scrie frumos: “EATS 047”
In sfarsit.
Intra, se face comoda pe un scaun mai incomod decat a vazut ea vreodata, la o masa cretina si incepe sa... isi faca singura tema. Asculta din cand in cand ce zice TA-ul, cand (se chinuia) sa vorbeasca despre problemele care o interesau pe ea.

12:30 PM
“Hey, did u do #4?
Yeah.. actually I’m done.
Ohhh really? But u know, u can go home.
Yeah I know.. it’s just that I wanna take another look.
What answer did u get?”
Le raspunde, ei nu inteleg, se apropie sa le explice. Intr-un final se aseaza la cealalta masa la care erau ei 4 si incep sa faca problemele impreuna; ea le mai explica, ei o intrebau; apoi comparau raspunsurile.

1:30 PM
[somebody call 911..]
Iese, raspunde si se intoarce in clasa.
“Hey, are u Russian?
No, I’m Romanian!
Romanian?
Yeah...
Sa mori tu!”
Pe moment se blocheaza, schitzeaza un zambet, parca ceva o impiedica sa rada.
“Romanian?
Yeah!
Si vorbesti romaneste?
Da ma!”

2:30 PM
“Hey! What’s your name? I mean.. nu e asta nume romanesc?
Oprea is my last name.
Uite..”
[Barnaru Alexandru]
Se intoarce si cu un zambet larg pe fata:
“Any Romanians in the class?”
O mana ridicata ii raspunde la intrebare.
“Cool!”
Prea plictisit Alexandru, prea amuzati ei.
Pleaca. Pe drumul pe care a venit ea.
Se incurca un pic, se uita; “interesant loc” – se gandeste ea din nou.
“Haha! Ia sa vedem unde naiba iesim!
Pai stiu unde iesim! Ca pe aici am venit!
Aaa da?
Da! Tu pe unde ai venit?
CSE, am coborat si de acolo am mers pana aici!”
Se uita un pic socata.
“Pe bune?
Da..”

Incepe sa isi puna .. aceeasi intrebare.
“I guess, we just have to explore.”

[POATE] va urma..

3. Pe furis se iubeau. Albastru interzis.

10:30 AM
Priveste prin geamurile ce dau in interiorul bibliotecii.
“Locul asta e atat de mare!” – inca este surprinsa; chiar si acum, dupa un an si ceva.
Locul e imbacsit de studenti si angajati; fiecare cu rostul lui. Priveste printre rafturile de la etajul 5 al lui Scott. Acolo ii place sa stea; s-a obisnuit inca din prima clipa cu ultimul etaj. Desi toate celelalte sunt identice (rafturi, carti multe, din orice domeniu, loc de studiu, cum intri in stanga si in dreapta; calculatoare imediat cum intri), tot la ultimul etaj ii place sa stea. Vede tot; cade pe ganduri, parca plutind usor pana la parter.
Vede mai usor geamurile mici din tavan, de altfel aproape singurele. Nu isi da seama daca mai ploua. De fapt.. nici nu stie daca a inceput inca sa ploua.

Ca in fiecare zi, amintirile ii joaca feste. Incercand sa nu se mai gandeasca la ceva ce odata a durut-o, isi indreapta mintea catre ceva ce acum totusi o amuza.
Isi aduce aminte de escapadele nocturne alaturi de cel pe care il iubeste si l-a iubit mereu. Imaginea celor cinci, zece minute petrecute noaptea pe furis, alaturi de el, i se deseneaza pe gemul din fata ei.
Cum statea la el in brate, cum se priveau fara sa isi spuna nimic; doar tristetea li se putea citi in priviri; cum mergeau noaptea pe gradiste cu prietenii lor, ce le-au fost totodata complici la acea escapada ce pentru ei nu mai era un secret.
La el in brate se simtea ocorotita; mai mult rau isi faceau si faceau si altora, desi ceea ce nu stii nu te poate rani. Dar ei se iubeau. Nu era un secret. Fiecare apartinea altcuiva, in fata lumii, dar noaptea ii lega de fiecare data pe Ei doi. Noaptea Ei doi erau impreuna. Noaptea, gelozia ii manca pe amandoi, noaptea se sarutau in voie, se strangeau in brate si nu si-ar mai fi dat drumul.
Cateodata furau cateva ore din zile pentru a se dedica unul altuia, desi niciodata suficiente, niciodata cum si-ar fi dorit; “somnul de dupa-amiaza” i-l dedica lui.

Asternuturile le-au pastrat mirosul dragostei; nu i-au respins, dar le-au incurajat iubirea.
Fiecare coltisor al camerei ei l-a recunoscut si l-a acoperit dupa-amiezile cand ea.. trebuia sa.. doarma.
S-au acceptat si s-au iubit, cum nu o mai facusera.. departe de ochii lumii; trebuiau sa fure din clipele care candva erau ale lor; se furisau, de parca a iubi e rusinos. Se imbatau in gustul lacrimilor varsate impreuna, dar orgoliul nu ii aducea inapoi in ochii tuturor, sub privirile ce nu de putine ori i-au zarit impreuna.
“Ce faceai?
Ma uitam la albumul asta! Hai sa ne uitam impreuna!
Nu.. nu..” – ii raspundea El, cu glasul tremurand.
Lacrimile ii aluneca usor pe obraji.
“Nu mai plange! Nu mai are niciun rost!”
Asa tare o dureau cuvintele alea..

Acum sub aceleasi priviri, existau alti ei.. neimportanti.
Ei, in schimb, erau copiii noptii, caldura ei; ii ofereau farama lor de iubire fara rusine, fara teama; imprasatiau lacrimi sarate, cuvinte nerostite, sunete surde, saruturi mute, gemete linistite.. toate ramaneau in noapte, ca amprenta a iubirii de care de descatusau cu fiecare ocazie, ca dovada a escapadelor ce ii desparteau de fiecare data tot mai mult de ei. Nu gaseau la nimeni ce gaseau unul la celalalt.
Se iubeau si nu era nevoie de aprobare.
S-au iubit in spatele perdelei, mai intens si mai puternic, parca.. asa cum le spunea profa lor de biologie, in clasa a 10-a.
Da.. de atunci sunt impreuna.

12:30 PM.
Se uita in jurul ei. Aceiasi pereti, oarecum reci, intr-o lumina oarba, dar care totusi o linistesc. Sunt oaza ei de liniste cand are nevoie. Nu conteaza ca vrea doar sa citeasca, sa invete, sau pur si simplu sa se gandeasca, sa planifice, sa caute solutii. Biblioteca i-a cunoscut si lacrimile si zambetele false si rasul zgomotos si bucuriile alaturi de colegi; podeaua etajului cinci al bibliotecii le-a fost pat cand le era somn, masa cand vroiau sa manance si sala de cinema cand vroiau sa se uite la un film.

4:00 PM
“So.. what do u think about her?” – e intrebata de Matias.
Rapid prin fata, ii trec ochii lui albastri.
Melancolica, se gandeste la El al ei.
Nu a vazut la nimeni stralucirea pe care o vede atunci cand se uita la El; privirea calda, vocea grijulie, bratele puternice, sufletul slab ca al ei, ratiune ceva mai puternica, dar lasata totusi in voia inimii. Zambeste totusi si se gandeste la ce ii spune El tot timpul.
“Va fi bine.. ne va fi bine!”

Revenindu-si pe moment, ii raspunde la intrebare:
“Well, I think she’s ok. I like her. Why? Don’t u like her?”
Nu a avut timp sa auda raspunsul.
Parca cel ce statea in fata ei o intreba la ce se gandeste.
Incapabila de un raspuns insa, privea prin el si prin peretele de care era rezemat. Suntele ii treceau pe langa ureche, neintelegand, neauzind nimic.

Albastrul.. ala a trimis-o la El: albastru senin... pur, clar, prin care totusi poate privi doar Ea; limpede pentru Ea; tulbure pentru ceilalti.
Albastrul ei. Acum, legal.
Acum fara frica, fara teama.. e al lor.

10:41 PM
Acum.. plin de dorinta si mistuit de dor.

[POATE] va urma..

2. Joi.

In casti de deruleaza la nesfarsit melodiile ei preferate. In fiecare vers se regaseste la un moment anume, fie el trecut sau prezent. Clasa forfotea in vocile asurzitoare ale celor 30. Linistea se pierdu in cuvintele de neinteles ale fiecaruia.

“Olala, du-te si adu-mi si mie un pahar cu apa, te rog!
Imediat!”

Pleca un pic nedumerita.
“Ce mult s-a schimbat locul si totusi..”
Ininate de a-si incheia gandul se trezi in mijlocul unei incaperi ce nu semana deloc cu ce stia ea. Cunoscandu-i pe cei ce odata i-au fost profesori, inainta cu un curaj timid.
“Nu va suparati..
Olala! Ce faci?
Bine.. foarte bine, dar nu pot sta. Ma grabesc. M-a rugat sa ii duc un pahar cu apa. De unde pot luat?
Iti aduc eu imediat!
Multumesc!"
In timp ce astepta cuminte, e observata de una din profesoarele, carora nu le purta prea multa simpatie.
“Olala!
Buna ziua..
Ce faci?
Astept sa mi se aduca niste apa. Mi-a cerut un pahar cu apa.”

De fiecare data evita a spune numele celui ce i-a cerut un pahar cu apa, celui ce s-a oferit sa ii aduca un pahar cu apa... nu stie de ce; poate nu le mai tinea minte; sau doar le rostea intr-un sunet surd, pe care ea nu il auzea, dar care era totusi atat de bine inteles de cel cu care vorbea.

“Aaaa, vrei niste guma?
Ummm...” – inainte sa isi termine ideea, isi dadu seama ca trebuie sa accepte guma fie care vrea, fie ca nu, desi intrebarea i se paru un pic deplasata si deloc potrivita in decor.
Masca un zambet, balmaji un multumesc, lua apa ce nu a intarziat sa apara si disaparu. Avea un sentiment ciudat.
Deodata firul se rupse.

In momentul urmator era la etajul 1 al cladirii pe care atat de mult o indragea. Desi imaginea e usor vaga, recunoaste scarile de lemn, de o culoare galbuie care o dezgusta intr-un mod placut.
De perete se rezemau cu o superioritate vizibila, o fata si un baiat. Fata cu parul lung si de o nuanta roscata, isi indeparta intr-o miscare de o finete vulgara, suvitele ondulate ce ii acopereau zambetul sarcastic, suspect - de parca punea ceva la cale.
Tragand ultimul fum din tigara, o priveste pe Olala si rade, scotand la iveala niste dinti urati si strambi. Incercand sa mearga mai departe, parand neintimidata desi fiorii ii trecura tot corpul, baiatul roscat si el, tuns scurt, cu suvitele rebele si cu o privire in care i se citeste rautatea, o impiedica.
“Vreau numarul tau de telefon!”
Dintr-odata locul ala galagios se transforma intr-un loc in care domneste o liniste mormantala. Nimeni nu mai e. Nici macar Mike.
Raspunsul la intrebarea pusa cu cateva secunde in urma, fiind nu, Olala este bruscata.

Incearca sa strige dupa el. Strigatul ei mut nu o ajuta. Incearca din nou, realizand ca nu exista nicio sansa de a fi auzita. Vocea ei vorbeste, dar nu se face auzita sau inteleasa.
“Nu e nimeni aici!”
Olala nu intelege de ce a fost lasata acolo, singura.
De ce?
Vrea sa planga, dar ochii nu plang; nici macar nu se umezesc; nu sticlesc in bataia luminii. Nu reflecta nimic.
Reuseste sa se desprinda din stransoarea lui si fuge. E confuza, pierduta, dezorientata. Nu intelege de ce
fuge din camera ei. Locul careintotdeauna o linistea, acum e un dezastru, ceva ce o doare si ii face rau. Se vede sarind pe geam, aruncata la pamant, cautand ceva, scormonind in pamant,de parca el ar fi scaparea ei. Face gesturi pe care nu le intelege. Pune pamantul la loc si fuge.
Imaginea celui ce o urmareste ii apare in fata.

Fuge.
Nu plange.
Nu are niciun fel de sentiment.
Nu intelege.
Ajunge in alt loc.
Trecerea de la un loc la altul, de la noapte la zi, e uimitoare. O sperie totul. Nu face decat sa isi repete obsesiv intrebarea “de ce m-ai lasat singura?”.
Se opreste pe o strada. Acolo e marea.
In fata ei vede o casa. Un grup frumos ii aduce aminte de ei.
Danseaza. Dar ceva e in neregula cu casa aia. Simte, vede si aude multe. Gandurile se adeveresc. Pleaca fara sa se uite in urma, frustrata de ceea ce i se intampla. Firul e rupt acolo. Nu stie de ce, daca ar fi stat acolo, nu ar fi insemmnat nimic bun. Stie doar ca era ceva rau acolo. Si mai stie ca in urma cu doua minute stia si motivul. Refuza sa se mai gandeasca. Nu are niciun sens.
Da nas in nas cu Alej. El o ajuta. Inca nelinistita, cu inima cat un purice, cu sufletul precaut si privirea neincrezatoare, il urmeaza. La scurt timp, teama o face sa se opreasca, spunandu-i ca il asteapta sa vina.

Noaptea era pe incheiate si sub privirea ei inca obosita, mijeste ziua.
Aude un sunet placut ce o linisteste. Acum poate sa vorbeasca si sa fie auzita.
Baiatul i-a pierdut urma, Mike nu a lasat-o singura, camera ei este acelasi loc linistitor, casa ciudata nu mai exista si nimic rau nu se va intampla.
Lacrimile sunt palpabile; exista. Olala are acum sentimente pe care si le poate exterioriza. Teama dispare.

“Buna dimineata! Haide ca intarzii la scoala! E tarziu! Sus!
Gata.. gata!” – raspunde adormita si obosita.
Zambeste pe sub mustati.
“A trecut!”

[POATE] va urma..

1. Iubire pe doua sensuri.

“Te trezesti? E déjà E 7:30!”
Sare ca arsa.
“Ahh ce tarziu e!”
In doi timpi si trei miscari e gata. Nu mananca. Nu vrea. Ii e lene sau nu ii e foame. Nu prea acorda importanta motivului.
Se imbraca rapid. Se gandeste ca i-ar placea sa o vada asa. Pantalonii aia negri cad foarte bine pe ea. Una dintre bluzele ei preferate, albastra, culoarea lui preferata. Tenesii care atat de mult i-au placut si nu a plecat de acolo pana nu i-a cumparat: tot albastri.
In autobuzul rece si cald, privirile sunt atintite asupra ei. Nu stie daca ea e de vina sau ghiozdanul ei, plin de ursuleti, delfini, soricei sau catzei si insigne, reflectand personalitatea unui copil plin de viata, ce refuza a se maturiza, desi se indrepta spre punctul asta mai repede decat isi inchipuie. Copil cu suflet pur, dar patat de rautatea ce il inconjoara, visele si dorinta de culoare, aparandu-l de ceea ce e rau, de griul unora si de fontul negru al altora. Copila totusi matura, stie ce inseamna sa infrunti un rau, dar a carei naivitate e data de gol cu fiecare ocazie ivita. Si stie ca e naiva.. doar a crescut; vede, analizeaza, simte si acorda o a doua sansa. Mereu. Desigur, cunoaste si punctul. Doar ca ii e mai greu sa il puna. Ajunge la el mai greu.. dar sigur! Cand nu te astepti spune stop, pe nesimtite. Poti intelege mesajul din ceea ce spune, cum spune si cum se poarta. Nu ii place sa faca asta. Nu de putine ori se intoarce atunci cand cu durere a spus “stop”, pentru ca simte, vrea, crede ca merita; se intoarece pentru ca ii e dor.
Dar atunci cand, in naivitatea ei crede ca e bine, crede in parerile de rau, desi lipsa faptelor ar trebuia sa spuna mai multe, gaseste ratiunea de care are nevoie si pleaca, pentru ultima oara, fara a se mai uita in urma. Din cand in cand priveste o poza, zambeste fara niciun regret, amintirea pastrandu-o totusi nepatata.
In ochii obositi si calzi se observa licarul unui suras si se citeste linistea. Acum e libera. A durut-o, dar durerea nu este decat slabiciunea ce i-a parasit trupul, sufletul.. mintea.

Cu un zambet trist priveste un alt “noi”: o mangaiere, un sarut. Imaginea dispare cu 15 km la ora. Desi stie ca astfel de poze o vor “incanta” tot drumul, nu isi dezlipeste privirea de geam. Ii place aglomeratia, ii place sa vada oameni trecand, masini parcate, semafoare ce intarzie a se inverzi, case care mai de care mai frumoase, iarba inca verde, tunsa scurt.. flori inca pline de viata; benzinarii pline, studenti in primul an, ce se uita nedumeriti in jurul lor, neavand idée unde se afla in acest nou “oras”, care pe cat de multi atrage, pe atat de putini ii gazduieste pana la sfarsit; sunt dezorientati, cu harta intr-o mana, dar cu privirea atintita pe una din hartile mari ce le gasesti din loc in loc in campus si cu urechile ciulite, ascultandu-l pe cel pe care tocmai l-au intrebat unde este parcarea de la Vanier College.
Zambeste. Asa a fost si ea anul trecut, in primele doua saptamani.

Amintirile ii joaca feste. Gandurile se amesteca cu dorinta si speranta. Vantul ii bate usor in fata; frigul ii strapunge trupul si bratele-i descoperite. Si o doare raceala soarelui. Un claxon o face sa tresara. Nu a mai auzit decat un claxon de cand e aici.
Ridica ochii; privirea i se reflecta usor in geamul murdar, sub atenta analiza a soarelui. Analizeaza o cladire in constructie de parca ar avea ceva spectaculos, atat de atenta e.
Are! Filmul escapadelor in “ruine”, inregistrat acum patru ani, cu ei doi in prim plan, se deruleaza rapid prin fata-i.
Dependenta de el, nu va renunta.
Ii e dor sa il trezeasca cu un sarut, sa se piarda in bratele lui, in asternuturile patate de dragoste.
A incercat de atatea ori sa stinga toate noptile in care se dezbracau de simtiri si se imbracau in sentimentele de dragoste ce ii lega.
Luni de-a randul a rostit cuvinte reci si a incercat sa se piarda in escapade esuate. Credea ca va reusi. Sentimentele pe care insa le ascundea destul de prost o dureau mai tare decat l-ar fi durut pe el cuvintele lipsite de substrat si baza reala. O tradau miscarile, privirea, lacrimile ce inundau perna nopti la rand, emotiile traite la citirea vestilor de la el. Isi trada propriul suflet. A incercat timp de 15 luni sa invinga ceva ce era invincibil in fata sufletului ei blonav de El, dependent de drogul ce i-a fost oferit, mereu insotit de aceeasi promisiune ca nu ii va lipsi vreodata. Spera in ei, desi nu mai credea. Nu il iubea pentru ca o iubea. Il iubea pentru ca il iubea. Si atat. Si era convinsa ca nu se va spulbera ceea ce a facut-o sa zambeasca, sa zboare fara aripi, sa isi cladeasca visuri si sa mearga mai departe pentru ele, sa isi faca sperante in care sa creada.
Ceea ce a incercat ea, a incercat si el, adaugand poate putina sare si putin piper pe alocuri. Sufletul ii plangea nopti si zile pana in momentul in care a urlat ca el nu mai poate.
Sufletele nu sunt de vanzare. Nu ale lor. Nu le-au putut oferi in schimbul ratiunii. Le-au inchiriat pe o perioada de timp, cand, cu fiecare secunda, durerea era mai apasatoare.

Teama de a se revedea i-a indreptat spre a-si recupera ceea ce dadusera de bunavoie si spre ceea ce credeau pierdut.
S-au regasit. Nimic nu a fost pierdut, ba din contra, se accentuase totul...
.. in asemenea hal..

[POATE] va continua..

Franturi de nonses dintr-un Semptembrie absurd.

Atat de frumoasa este azi; o priveste si ii contureaza fin silueta; a slabit. E un pic trista; ingandurata. Acum zambeste, mai mult fortat, la “a nerdy joke” spusa de proful ei preferat. Sta acolo, in prima banca. E greu sa se uite in alta parte.
Nu poate sa minta. Vrea sa mearga inapoi sa ii vada chipul, sa ii simta atingerea, sa il sarute.. sa o tina in brate.
Inca o zi fara el.
Inca o zi.. fara ea.
Poate sa astepte pentru totdeauna.
Ochii mari si curiosi si in acelasi timp obositi nu se dezlipesc de pe imaginea proiectata pe tabla. Poate din cand in cand priveste in jurul ei. Poate, din intamplare il vede.
Zgomotul provocat de deshiderea usii o face sa mai tesara din timp in timp. Poate intra pe usa.
“Ce proasta sunt!” – rade trist in sinea ei.
Intr-adevar. Nu mai e la liceu. Nu mai e in penultima banca de la geam. Nu mai are certitudinea ca intra pe usa. Pentru simplul fapt ca nu mai sunt colegi; pentru simplul fapt ca a trecut perioada aia.
Momentan, aparent, toata atentia ii este acordata celui ce ii este professor.
“Oare la ce se gandeste?”
Gandurile ii alearga prin sala mare si rece, intunecata si de altfel, neprimitoare; de parca le aduna cineva, le asculta, le intelege si i le inapoiaza.
Aiurea! Fiecare e cu treaba lui.

Transcrie mecanic ceea ce vede pe tabla. Din cand in cand face loc si vectorilor in filtrul gandirii ei.
Vocile ii zdruncina de tot firea-i adormita, obosita, aparent cea mai plictisita si indiferenta.
“Acolo e sapte!
Unde?
Sus, prima, la P!
Si acolo e 2, nu -2!”
Dupa o analiza scurta, observa ca ei au dreptate.
“Da! Se vede ca sunteti atenti! Ma corectati. Eu nu pot sa vad de aici tot ce fac!”
Atenti? Pe dracu’!
Un professor in varsta, cu un oarecare zambet prietenos, intiparit pe chipu-i imbatranit de vreme; foarte dezorientat, scrie pe unde apuca si cateodata da impresia ca se incurca in propriile-i idei si explicatii.
“Unde mi-o fi fost capul cand am zis ca va dau 5 teste si 5 quiz-uri? Nu stiu la ce naiba ma gandeam. Nu am cum sa va dau 5 teste! O sa refac programul!”
“Mda.. bine faci!” – murmura ea, lasand sa se distinga o urma de zambet ironic si plin de satisfactie.

“Multumesc pentru prezenta! Ne vedem data viitoare!”

“Umm.. e totusi bun; isi da silinta.” – constata ea dupa o analiza mai atenta a persoanei cu parul zbarlit si chelie in mijloc. O amuza.
Dar tot Peter, e preferatul ei.

Isi inchide ghiozdanul si da drumul la muzica. Pleaca usor spre biblioteca. Cere cartea si cu aceleasi miscari mecanice o xeroxeaza in doar o ora.
“.. primavara incepe cu tine..... prima dragoste nu, nu se uita niciodata!”
Cum sa se uite cand prima e de fapt ultima, iar ultima e.. singura.
Un apel pierdut. Plictisita, pierduta in spatiu, suna inapoi. Raspunsuri scurte, lipsite de sens.
“Ce faci?
Xeroxez cartea. Eram la ora!
Aaa. Ok!
De ce m-ai sunat?
Vroiam sa vad ce faci. Sunt in autobuz.
Hai ca acum nu mai intarzii!
Da, sa speram!
Hai, have fun!
Pa!
Pa!”
Nimic nu se leaga. Acum e aici, peste doua minute e in cladirea de langa, in secunda urmatoare in cealalta. Sau... de ce nu, in doua locuri in acelasi timp. Acum asculta definitii despre vectori, in minutul urmator cauta clasa pentru cursul de Economie Politica a Sanatatii.
“Oare de ce naiba mi-am ales cursul asta? Poate trebuia sa il iau la anul! Meh, poate renunt la el!”
Va afla ca nu e dracul atat de negru. Ii va placea cursul.

Mesaj. Il citeste. Pentru moment, chipu-i imbracat in tristete, se lumineaza usor, sub privirile celor din jur.
“[...] Te iubesc:*”
“Si eu te iubesc!” – murmura pentru sine, de parca ar auzi-o. Dar stie ca simte si ii e de ajuns.
Se intoarce asupra cartii pe care o citea cu multa curiozitate, placere si dorinta de a afla cat mai multe.
Cafea multa. Somn putin. O poza de a lor. Pixul si foaia.
Scrie despre ei. Lucruri lipsite de un sens anume, dar pe bazele carora si-au cladit iubirea aia absurda in care (doar ei) cred cu ardoare.
Cu aceleasi miscari fine mai ia o gura din cafeua care, spera ea, sa ii tina ochii obositi, pe linia de plutire. Cearcanele, un pic accentuate si ochii rosii, sunt usor mascati de ochelarii, carora vrand nevrand le e recunoscatoare: culori mai aprinse, numere mai clare, chestii din astea...
Maimutza ii face cu mana din cartea veche a lui Rebreanu.
Atipeste 10 minute. Oboseala déjà acumulata isi spune cuvantul.
E tarziu..
Trista priveste insigna ce ii spune zilnic “I’m OK”, zambeste si stie ca totul va fi bine.
Inca o gura de cafea, isi ia ghiozdanul si pleaca usor spre clasa aia mica si parca un pic mai primitoare decat celelalte.

Insotita de absurdul ce o inconjoara, se clatina usor, dorindu-si parca sa scape de povara incercarii de a da sens tuturor lucrurilor din jurul ei, oricarui vis pe care si-l fructifica, oricarei sperante pe care si-o amplifica.
Reuseste.
De fapt nici nu stie ce e mai bine sa faca.
Sa accepte absurdul in care se complace? Sa dea sens lucrurilor pe care ea le considera logice, dar pe care ei le privesc absurde, de neexplicat.. prostii?
Habar nu are. Nu se intelege nici pe ea in momentul asta. In incercarea ei de a se inveseli, isi ocupa mintea cu alte lucruri, care ii fac mai mult rau decat isi inchipuie.
Se hotaraste sa nu se mai gandeasca la nimic.
Aude doar muzica in casti. Nu ii pasa de nimic.
A ajuns.
Se gandeste la el, dintr-o sala de clasa cu background spaniol.

Urasc Septembrie. Nu imi place toamna. Si totusi o accept (ce altceva pot face). Dar toamna fara tine.. e absurda si urata, prea absurda.. si prea urata.
Da! E absurd ca nu esti cu mine acum.

WTF?

Scena 1:
De parca nu ar fi fost suficienta raceala; de parca nu ar fi ajuns fapul ca m-am (hai sa zicem) imbolnavit zilele astea, aseara m-am culcat la ora 2:45 AM, in conditiile in care la 6:30 AM trebuia sa fiu in picioare, York-ul asteptandu-ma cu bratele deschise. E mai primitoare de felul ei. Sau primitor. Ma rog. Detaliile le las la latitudinea auzului.. de fapt vazului vostru sensibil si critic (am vazut ca am cativa “admiratori” alergici).
Nu e problema ca vaaaaiii ce tarziu m-am pus in pat si ce devreme trebuia sa ma trezesc. Sunt obisnuita. Problema e ca ceasul a sunat (la propriu) la ora 4:30 AM. L-am oprit, am vazut ca e.. intuneric?!?!?!, m-am uitat la ceasul de la telefon, am crezut ca a ramas in urma (i se mai intampla, saracutul ). M-am uitat la ceasul de la telefonul fix, am crezut ca nu merge nici ala. M-am uitat la ceasul de pe noptiera.
4:31 AM.
“Ahhh, mai am doua ore!” – nu stiu de ce in ala am avut incredere.
Adorm instant.

Scena 2:
Suna telefonul. Melodia extraordinara, mirobolanta si extrapulifantastica, pe care o am de la Tanita, anunta primirea unui mesaj.
Citesc. Nu inteleg o iota . Bai fratilor, dar nimic. Nu mi s-a intamplat asta vreodata. (Numai lucruri ciudate se intampla lately)
“Il citesc eu din nou cand ma trezesc (daca imi aduc minte). Poate sunt prea obosita si de asta nu inteleg.” – imi spuneam eu mie, in gandul meu ocupat cu visul din care am fost deranjata.
Adorm pentru a 4 oara in decurs de, sa zicem.. 2 ore jumate.

Scena 3:
Suna telefonul. DIN NOU!
Alt mesaj. De la vara-mea de data asta. Am priceput in mare despre ce era vorba. Citisem mailul de la ea pe la 3:30 AM, cand m-am trezit prima oara.

Scena 4:
Suna telefonul. Mesaj tot de la vara-mea. Mentiona o greseala facuta in ultimul mesaj. N-avea de unde sa stie de fapt ca eu ma trezesc la fiecare mesaj sau mail pe care ea mi-l da, imi stric somnul, dar surprinzator, NU ma supar. :d
Adorm la loc.

Scena 5:
6:30 AM. Suna telefonul. De data asta sa ma trezesc. Adorm inca 15 minute, ma trezesc, imi dau seama ca e tarziu, ma grabesc, dar nu inainte de a arunca un ochi peste.. mesajul primit. Jur ca nu mi-a mai trimis niciodata un mesaj atat de.... nu stiu cum 
Acestea fiind spuse, iaca-ta mesajul ;))
“ar pu vin zoli r ha twa..aYo..! Mweh rent rh tu la..je t’aime mola mur..! Muahaha..! Mayer meme meen ‘$”
Il recitesc, pricep “je t’aime” ala de acolo si ma gandesc :-? Mda. Numar cifrele numarului de telefon. 10 cu tot cu prefix. Unusual.
Ma mai uit o data la mesaj, il analizez. Scris de-a-ndoaselea Nu e. Atunci ce e?
Suficient timp pierdut.
Plec.

Scena 6:
Autobuz.
“O fi de la Eul meu, ce mi-a pus “Canadiana” in telefon inainte sa plec si care mi-a promis un trandafir roz; poate incearca sa dea de mine. Sau e cineva ce face o gluma proasta. Dar carei dracu’ tara ii apartine numarul de telefon?”
Ma gandesc, ma razgandesc. Trec orele, relativ repede, n-am timp sa ma gandesc la mesajul aparut tocmai din.. habar nu aveam atunci. (nu ca acum ar fi totul foarte clar)

Scena 7:
Prof in intarziere (data trecuta a spus ca punctualitatea e foarte importanta si ca ora va incepe la 12:30, nu mai tarziu, asta referitor la unii care ajunsesera in urma lui. Mdeah).
Recitesc mesajul.
Proful isi incheie pledoaria si eu plec. ACASA!

Scena 8:
In sfarsit incep studiul. Asupra mesajului, limbii (in cazul in care exista) samd. Observasem si eu de la inceput “rent” in engleza si “je t’aime” in franceza.
Google translate. Detect language.
Language: Esperanto. Dar traducere ciuciu. Nu e posibila momentan 
Ok...
Wikipedia. Esperanto.
Inca sunt relativ confuza in privinta acestei limbi, fiind o limba auxiliara, internationala, folosita in domeniul politic. Cica e.. usor de invatat 
Intr-un liceu francez, s-a facut un studiu prin care au demonstrate ca Esperanto poate fi invatata in numai 150 de ore, spre deosebire de Germana, Engleza si Italiana, fiind necesare 2000, 1500 si respectiv 1000 de ore pentru a le invata. Este mai usor sa inveti Esperanto decat sa iti inveti limba nativa. Adica mai bine invatam Esperanto, decat Romana. Ce atata bataie de cap?
Nelamurita insa, caut lista prefixelor tarilor din lume.
Si o gasesc. Ce dracu; nu gasesti pe gugal dat com? Si caut. Vad un +3, cobor si dau de +4.
“Tre sa fie mai sus.” – imi zic.
Urc si dau de +2, +23, +230. Evrika!

Mauritius: +230.
WTF?

“As ce as vrea sa merg acolo 8->”

Scena 9:
Incep sa caut bilete de avion; m-a lovit asa ceva brusc atunci cand am vazut costurile, mi-am revenit rapid si am continuat cu studiul.

Scena 10:
Eu inca nu pricep care (daca totusi) este legatura intre Mauritius si limba asta, Esperanto (combinatie intre Engleza si Franceza, cu vocabular provenit din limbile Romane si Germane si fonetica limbilor Slavone)?! Eu am inteles ca e limba internationala cica (vorbita de un numar de oameni cuprins intre 100,000 si 2 milioane [uuueeeaaauu!]), dar de ce toate “sarciurile” mele au dus la faptul ca ar avea totusi o oarecare legatura? Limba oficiala in Mauritius e Engleza, dar se vorbeste asa-zisa “Mauritian Creole”, care parca seamana un pic a Esperanto, nefiind insa identice. Ochiul meu sensibil (CHIAR E SENSIBIL!) asa crede.
Mesaj in Esperanto, cu perfix de Mauritius!
Si din nou: WTF?

Posibil ca eu sa fiu in urma, dar daca vreunul din voi imi poate explica ceva mai mult despre limba asta...:|, daca stie, a auzit (a se citi “a priceput” :D), etc.
As aprecia totusi sa nu imi spuneti ceea ce déjà stiu (gen uichi si gugal). Nu va dati rotunzi cand nu e cazul! Aviz amatorilor. :d
Si totusi, am invatat lucruri noi :-?

LATER EDIT: Tocmai m-a traznit ceva. Eul meu, tu esti? Ajunsasi prin Mauritius si pe mine nu m-ai luat?

Partener al singuratatii mele.

O ultima privirea aruncata peste umar; o ultima lacrima pe care El o vede.


Fii singur alaturi de mine; vino cu mine sa descoperim misterul de a ne tine in brate fara sa ne atingem.
Fii langa mine cand sunt singura; indeparteaza-mi temerile; curata-ne de trecutul murdar din care am facut parte cu sau fara voia noastra.
Ma gandesc la mine sa traiesc pentru tine.
Sa se stinga lumina, iadul sa ia foc, pasiunea sa arda, cuvinte mute sa ne cante iubirea, litere transparente sa ne scrie povestea.
Sa stam in pat fara sa ne atingem, sa dezvaluim misterul de a ne cunoaste fara sa vorbim, de a ne iubi fara sa ne atingem, de a ne sustine fara sa fim unul langa celalalt; sa pretindem ca se intampla totul cand de fapt .. nu se intampla nimic.
Linistea cuvintelor nerostite sa ne fie calauza; tu in locul tau, eu in al meu; ca un inger, fii langa mine; lasa-ma sa iti spun ca iti sunt infidela doar cu singuratatea ce ma incojoara.
Sa ma gandesc la mine sa traiesc pentru noi.
Fii langa mine atunci cand sunt singura, sa te iubesc asa cum vreau eu.
Vreau sa ma mangai fara sa ma atingi. Sa ai grija de mine printr-un singur gand.
Sa ma iubesti intr-o simpla privire.
Sa imi vorbesti intr-un cantec surd.
Sa mi te dedici intr-un vis real.
Sa fii al meu intr-o atingere inexistenta, dar totusi reala.
Sa crezi intr-o speranta.
Sa dam sens absurdului de a ne tine in brate fara a ne atinge, de a ne iubi fara a o spune.
Te vreau langa mine.
Tine-ma in brate, iubeste-ma; dimineata, sa imi saruti ochii somnorosi; sa tragi de mine sa ma trezesc, sa ma saruti si..
[“cin’minute!”]
... sa razi.. 


Si din nou, auzi aceeasi voce care iti spune ca “Va fi bine!”

Acum in umbrea mea cuminte, zambesti usor copilareste, dar soare-mi esti cand vrei fierbinte si valul ce ma racoreste..

Leapsa.

1) Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 18 şi scrie al patrulea rând.
“to him and his mysterious companion. For a while the bookseller only”

2) Fara să verifici, cât e ceasul?
5:45 PM

3) Verifică.
5:46 PM

4) Cum eşti imbrăcata?
Rochitza gri.

5) Înainte să răspunzi la chestionarul ăsta, la ce te uitai?
De fapt.. ma jucam Farmville :d

6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?
ProFM Live, Realitatea TV, muzica de la varu-meu de la calculator, filtrul de la apa pestilor.

7) Când ai ieşit ultima dată şi ce ai făcut atunci?
Azi. Am mers sa cumpar flori.

8)Ce-ai visat azi-noapte?
Pe El al meu.

9) Când ai râs ultima oara?
Azi. Putin mai devreme.

10) Ce ai pe pereţii camerei în care te afli?
Tablouri, un topor (decorativ) si cam atat..

11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpăra prima dată?
Nu as cumpara nimic, mi-as plati facultatea.

12) Care-i ultimul film pe care l-ai vazut?
“Ghosts of Girlfriends Past”, in avion, dar am adormit.

13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?
Un negru (un negru.. negru :D), cu ochii albastri :|.. un albastru deschis.

14) Ce părere ai despre chestionarul asta?
Tre sa fie de bine? :-/

15) Spune-ne ceva ce nu ştim incă.
Nu mai am lapte in frigider.

16) Ce nume i-ai da fetei tale?
Habar nu am. Imi plac putine si nu vreau ceva asa comun. O sa vad. Un nume comun (care imi place) e Andreea.

17) Dar băiatului tau?
Eh? Rares?

18) Te-ai gandit deja să locuieşti în străinătate?
Locuiesc in strainatate!

19) Ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când intrii pe Porţile Raiului?
Du-te inapoi de unde ai venit :d Lol

20) Daca ai putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce ai schimba?
Oamenii!

21) Îţi place să dansezi?
Da 

22) George Bush?
LOL. Nu imi inspira incredere :D

23) Care a fost ultima chestie pe care ai vazut-o la teveu?
Stirile.

24) Care-s cei patru oameni ce ar trebui sa preia chestionaru’ asta?
Crisu’, Sabina, Adina.. si cine mai vrea; habar nu am. Adi, Pepi.. anyone who wants to.

Dorinte de septembrie.

As vrea
Sa trec cu bine de anul asta scolar
Sa imi gasesc de lucru mai repede.
Sa ii fac pe ai mei mandri de mine.
Sa nu mai plang.
Sa vezi ca ceea ce fac e pentru noi doi, nu pentru tine sau pentru mine.
Sa vezi ca eforturi daca sunt, sunt facute cu drag, dorinta si sperante.
Sa imi citesti blogul.
Sa te lasi de fumat.
Sa vizitez toata lumea.
Sa imi placa (mai mult) sa citesc.
Sa fiu mai putin sensibila.
Sa fie soare in fiecare zi.
Sa ma pot teleporta.
Sa nu fi plecat din bratele tale.
Sa nu fi existat o ulima zi.
Sa fi fost data afara din avion. (de ce nu mi s-a urat asta mai devreme?  )
Sa pot sa te sarut dimineata.
Sa te aud pe fiecare zi.
Sa ne vedem curand.
Sa lasi din orgoliu.
Sa primesc o floare de ziua mea.. de la tine.
Sa nu fi al alteia.
Sa stiu ca esti bine.
Sa nu fi existat el.
Sa nu plece ea.
Sa nu fiu trista acum.
Sa nu se fi terminat visul de azi-noapte.
Sa imi continui visul (de azi-noapte) in noaptea asta.
Sa invat sa vorbesc daneza.
Sa fiu mai calma - (in curs de realizare)
Sa te vad cat mai repede.
Sa treaca mai repede timpul in care nu sunt cu tine.
Sa iti doresti sa ma vezi cel putin la fel de mult pe cat vreau eu sa te vad.
Sa vezi dincolo de lacrimi.
Sa ma iei in brate cand plang.
Ca tot ceea ce am spus sa fie real.

As vrea sa te privesc,
sa te sarut...
Sa “Te iubesc”!
Vreau ca fiecare clipa petrecuta langa tine sa fie... penultima.