Intunericul noptii din zi.

Vazandu-l alergand fara sa arunce o singura privire in urma lui, optimisul ei se spulbera brusc.
Zambetul i se sparge intr-o secunda, devenind prea serioasa pentru firea ei copilaroasa, pentru o persoana care inca nu vrea sa creasca.
Priveste pentru ultima oara in urma ei.
As vrea sa te cred! Dar acum sunt singura... singura..
Zambeste fortat si usor ironic; scarbita, deschide un pachet cu guma.
Urca in autobuz si arata biletul fara a se putea citi nimic pe chipul ei. Nu priveste pe nimeni. Cu un aer aparent de superioritate, se aseaza pe un scaun si isi fixeaza privirea pe geam.
Ce am facut?
"Ceva ce nu trebuia sa faci!"
Tresare speriata, scotand un sunet intepator, dar in acelasi timp usor surd.
Privirile toate atintite asupra ei, o determina sa isi intoarca privirea spre geam.
M-ai speriat!
"Asa si?"
Esti nesimtita!
"Hm.. eu incercam doar sa te fac sa.."
Sa ce? Hai du-te! N-am nevoie de tine.
"Te inseli! Asta e unul din momentele in care ai nevoie de mine."
Si ma rog de ce?
"Ca sa nu pici! Proasto! Dar daca nu ma vrei, am plecat!"
Stai..
"Nu! Descurca-te singura, visatoareo! Apeleaza la suflet! Mereu l-ai preferat pe el in locul meu!"
Pentru ca nu am vrut sa fiu rece si indiferenta asa cum esti tu. Ratiunea nu iubeste.
"Dar gandeste! Sa te vad acum ce faci!?"
Dar... meh, du-te..; cine are nevoie de tine...?!?
Neasteptand vreun raspuns se intoarce la monologul intrerupt pentru cateva momente de cineva oarecum strain ei.
Aceeasi intrebare se repeta la nesfarsit. Este enervant de repetitiva.
Ce am facut? Ce am facut?...
Zambeste.
A fost frumos...
"Si acum cu ce ai ramas?"
Am ramas cu o amintire frumoasa.
Si un zambet incearca sa se contureze pe chipu-i de piatra. Buzele uscate si crapate o dor si zambetul se retrage. Ii e rusine ca a incercat sa apara.
"Mai bine! Nu aveam nevoie sa iti vad zambetul fals!"
"Taci! Asa! Taci! stii ca am dreptate!"
Eh, haide ... ma lasi? Credeam ca ai plecat!
"Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!"
Adica?
"Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe."
Dar el a spus ca..
"Stiu ce a spus. Eram cu tine! Am incercat sa te fac sa nu il asculti, dar nu ai avut urechi pentru mine."
A fost frumos..
"Pe dracu! Pe moment! Acum ce faci? Te gandesti la el, ca il vrei langa tine. Deschide ochii! Nu va fi langa tine! Tot eu o sa fiu cu tine mereu, orice ai face."
Dar de ce? Eu nu te vreau! Nu te-am avut niciodata si m-am descurcat fara tine; ce nevoie as avea de tine acum?
"Incepi sa ma enervezi! Nu m-ai avut pentru ca ai refuzat sa ma vezi. Te-ai descurcat pentru ca era totul frumos. Idealul ala exista si se fructifica. Apoi a picat. Si tu ce ai facut? Ai picat cu el! Din pacate nu pot sa plec de langa tine, desi imi doresc din tot sufletul. Pentru ca esti proasta!"
Ahhh, te uraaasssccc!!! Pleaca, sau macar nu mai vorbi cu mine. Lasa-ma!
"Stiu ca ma urasti pentru ca nu am sentimente frumoase. Dar macar.. te-as tine cu picioarele pe pamant. Dar tu refuzi. Ramai cu sufletul tau: alt prost."
Inceteaza!!! De el sa nu te iei.
"Ce copila esti! Sa vedem cat o sa mai traiasca si sufletul tau. In ritmul asta, se duce.. Si o data cu el, o sa mori si tu Chihiro."
Nu e adevarat!!! L-am inchis... l-am inchis.. tocmai ca sa nu il ranesc. Va trai.
"Ce naiva esti! E mai expus ca oricand si fiecare nota de indiferenta pe care incerci sa le-o canti celor din jurul tau, pe el il asurzeste. Fiecare privire rece pe care incerci sa o arunci pe el il ingheata. In acelasi timp, fiecare minciuna pe care ti-o spui tie, pe el il indeparteaza. Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Fara sa scoata vreun cuvant, coboara si lipsita de vlaga si de orice urma de viata, se indreapta spre metrou.
Sunt singura.. sunt singura..! Are dreptate..
Si o usoara licarire i se oberva in ochi.
Nu! Nu am voie sa plang! Oooofff, unde esti?
"Aaaa! Acum ai nevoie de mine?"
Nu ma lasa sa plang! Te rog.
"Nu te las, dar nu stiu cat voi putea pune stapanire pe tine. Nu stiu ce dracu' faci, dar nu faci bine."
Si totul se rupe brusc.
In secunda urmatoare Chihiro se indreapta spre casa, dar in acelasi timp fara sa aiba vreo tinta. Nu se uita pe unde merge.
Chihiro isi umple odhii cu lacrimile stranse de-a lungul timpului.
"Uita-te pe unde mergi! Toata lumea se uita la tine!"
Cui ii mai pasa de lume? Si oricum nu ma vede nimeni! E noapte!
"Mergi mai incet! Nu ma pot tine de tine; ai pasul prea mare! Chihiro!!!"
Mi-e frig si vreau sa ajung acasa!
"E zi si soarele bate deasupra ta. Revino-ti!"
Se opreste brusc si ridica privirea. Lumina care inainte o deranja, dar care o facea sa zambeasca, acum e.. nimic. Soarele pe care nu putea sa il priveasca, dar caruia ii zambea si pe care il saluta in fiecare dimineata, acum e.. nimic. Se uita orbeste spre el. Nu vede nimic.
Mie mi-e frig si frica de intuneric.
Si isi continua drumul.
"Dar e zi... Chi...!" - se aude vocea pierduta.
Chihiro nu mai aude nimic. Speriata se uita in stanga si in dreapta, dar intunericul ce s-a format in jurul ei o impiedica sa mai vada ceva. Panza ce a pus stapanire pe ochi e din ce in ce mai groasa.
Unde esti? De ce ai plecat? Nu trebuia sa...
Si plange..
Si tu?! Si tu m-ai lasat singura, desi ai spus ca nu ma vei lasa?! Nu trebuia sa te cred! Nu trebuia.. sa te cred...
Macar il am pe el.. asa prost cum e, dar e al meu! Esti aici?
Neprimind vreun raspuns, repeta intrebarea.
Esti aici?? Raspunde-mi!
Dar.. nu aude nimic.
A avut dreptate! Esti un prost!! Tu de ce ai plecat? Mereu am incercat sa te protejez; mereu te-am hranit si acum ce-mi faci?
Si aude aceleasi fraze la nesfarsit: "Daca plec eu, chiar o sa ramai singura!", "Chihiro, deschide ochii. Ai ramas singura. Si singura va trebui sa mergi mai departe.", "Il pierzi Chihiro, nu vezi?"
Si atunci.. eu ce fac? Plec? Singura? Unnnddee??
Se opreste.
Poate se intoarce prostul ala...; sau poate vine inapoi tradatoarea aia.. Macar sa ma gaseasca.
Momentan.. o sa stau aici... singura...

Chihiro si balonasul de guma colorata.

Face un balon. El se apropie si ii saruta coltul buzelor. Fara nicio reactie, nu il priveste, dar zambeste si merge mai departe.
Te astept pana iesi! Nu o sa mergi direct acasa!
Cu un zambet ironic, ea intreba:
Dar?
Mai stam si noi un pic..
Trece timpul. Intrebatoare, privirea ei il intalneste: "Stai! Unde pleci?"
A lui raspunde clipind cu calm si ascunzand un zambet cald si plin de dorinta: "Stai linistita! Te astept afara!"
Linistita si-a continuat ce avea de facut. In zece minute iese.
"Nu mai e!"
Da sa iasa din cladire si dau nas in nas. Se amuza. Basca nu o lasa sa vada prea multe.
Credeam ca ai plecat! M-am intors si nu erai acolo.
Si eu credeam ca tu ai plecat!
Ies razand, continuand o discutie banala, dar care i-a apropiat.
Pfff, ce frig e afara! Ploua?
Un pic. Vrei sa mergem inauntru?
Nu! Imi place cand ploua.
Si zambeste, uitandu-se spre cer, dezamagita totusi ca nu prea are ce sa vada. Dar.. zambeste in continuare.
O tine in brate si o priveste. Se apropie din cand in cand, dar se opreste.
Ia alta guma. Aia nu mai era buna de baloane.
Yeyy! Gata! Acum pot sa fac baloane.
Il sparg eu!
Si buzele se ating usor.. firav.. fugitiv. Si se retrag.
Isi vorbesc, rad, zambesc, dar ea nu il priveste. Si basca ii e complice. O acopera.
O tine in brate si se apropie din ce in ce mai mult, oprindu-se totusi de fiecare data.
Timpul trece fara sa isi dea seama.
Vrei sa mergem?
Nu..
Rade. Si se apropie de ea.
Si... ce o sa faci apoi?
Pai.. o sa merg acasa?!?!
E aproape. Intalnirea e inevitabila.
O sa mergi acasa?.. si zambeste.
Fara sa mai astepte vreun raspuns.. o saruta. Dintr-odata nu mai e nimic in jurul lor. Noaptea e si mai intunecata, ploaia s-a oprit, frig nu mai e. Oamenii au disparut.
Pfff! Si uite-l pe baiatul asta cum revine la realitate!
Ce vrei sa spui?
Nimic.. doar ca .. stii, atunci cand esti in alt loc si te intorci la realitate, nu e prea placut.
Ea zambeste usor, trist ... fara sa mai spuna nimic.
O saruta din nou, cu dorinta si mai puternica. Se simte.
Pleaca.
Se opresc; o imbratiseaza si ii spune ca e timpul sa plece.
O sa te mai vad?
Poti sa fii sigura de asta!
Si .. el, fara sa priveasca in urma, fara sa stie ce a lasat acolo, pleaca.
Culoarea si-a spus cuvantul, balonasul a marcat teritoriile si le-a unit.
E timpul sa plece si ea. Sparge un ultim balon si arunca guma. Nu mai avea acelasi gust si nici aceeasi culoare. Nu mai avea aceeasi putere de a face baloane.
Zambeste, se intoarce si pleaca.
Sunt sigura!

O stii si tu pe "prietena" mea.

Stii ca sunt o visatoare, idealista, perfectionista.
Visez cu ochii deschisi.
Ma uit in gol si ma pierd.
Sunt pretentioasa. Stii asta. Stiu ca stii asta.
Cu cat obtin mai mult, cu atat imi doresc mai mult. Niciodata nu o sa ma multumesc cu ce am. Tot timpul o sa vreau ceva. Nu altceva, ci acel ceva tot timpul nou, imbunatatit, "updated".
Stii ca ma apropii de tine, dar ma opresc. Cu pasi marunti, cu putina incredere in mine, ma indrept din nou spre tine. Dar.. increderea nu dureaza mult.
Am mers si m-am oprit. Merg si ma opresc. Am vrut sa spun ca ma intorc inapoi, sau ca plec. Dar nu e asa.
Merg si cand mi-e frica ma opresc. Stii asta.
Simt ca pierd, plang.
Ma linistesc, ma ridic, ma sterg de praf, imi usuc lacrimile si merg mai departe.
Apropierea ma face sa imi fie frica. Distanta diminuata zilnic ma face sa imi fie frica.
"Noi" ma face sa imi fie frica. Sentimentele ma inspaimanta. Stii asta.
Si uite-ma stand pe loc. Nu singura. Frica a fost mereu prietena mea. Nu am vrut-o. Nu o doresc. Nu imi inspira incredere, dar nu scap de ea. Nu o vreau langa mine.
Dar nu pleaca.
Ma lupt cu ea, ma lupt cu mine. Inca imi tine companie.
Mai pleaca din cand in cand; mai vrea cate o pauza. Dar cand realizeaza ca o iau pe aratura apare si imi spune ca mi-a simtit lipsa. Cica nu vrea sa ma lase sa fac vreo prostie.
Nu vrea sa ma lase sa dezamgesc si imi ia dreptul de a ma lasa iubita.
Sau poate nu e un drept. Poate fi o nevoie, o dorinta. Poate.. o pretentie, o toana.
Orice ar fi, ea mi-l/ mi-o ia. Si stii asta.
Nu e corect; fata de mine, fata de tine.. fata de noi. Stii asta. Stim amandoi.
Cine e ea?
Si daca eu te vreau langa mine, de ce o las pe ea sa decida? De ce din cauza lor decide ea?
Ceva ce tu.. nu stii e ca... ei nu ne vor pe "Noi".
De ce mi-e frica sa spun ca eu il vreau pe "Noi"?
Mi-e frica sa ma indrept spre propria mea fericire, tocmai pentru ca nu vreau sa o stric.
Mi-e teama sa iubesc, pentru ca nu vreau sa ranesc. Sau poate nu stiu sa iubesc.
Nu ma las iubita de teama ca nu pot raspunde la fel.
De ce mi-e frica sa accept ca "Noi" exista deja?

17.

Mi s-a spus ca nu sunt fericita pentru ca tind catre un idel, ceva absolut.. imposibil de atins.
De ce nu pot fi fericita? Pentru ca nu ating mediocritatea ce ii caracterizeaza pe (ca sa nu generalizez) unii dintre noi, voi, ei? Pentru ca tind mai sus; aspir la mai mult? Nu pot fi fericita pentru ca imi doresc sa iubesc, sa fiu iubita? Ciudat mod de a gandi; oricat de ciudata as fi, nu sunt solidara cand vine vorba de a impartasi parerea mai sus mentionata.
Si de unde concluzia ca nu sunt fericita? Pot sa strig in gura mare: Sunt fericita! Nu o fac acum, dar o voi face. Pentru ca nu ma intereseaza sa ma auda ei, ci absolutul la care tind.
Poate ca imi vad idealul acum; il simt, il aud, ii zambesc, il gust.
Mediocritatea si superficialitatea ma lasa rece. Nu incerc sa fac o persoana mediocra sa creada in ceva mai bun, pentru ca imi pierd timpul. E superficial(a): ca atare, se multumeste cu putin, cu ce are. Nu crede in ceva mai bun, in ceva mai sensibil, pur, sincer... total! Nu e usor, adevarat! Dar nici imposibil!
Lucrurile simple, dar de care stii intr-adevar sa te bucuri inving mediocritatea.
Iubirea ce ia nastere de la o simpla privire, un cuvant, o atingere nepalpabila, un sunet surd, un zambet imaginar, atata timp cat se pariaza pe ea, poate invinge mediocritatea.
Ma simt libera, fericita, iubita.
Nu e usor, dar azi inca te am.
Azi!
Imi privesc idealul cu sufletul! Ma face asta nefericita?
Am gustat lacrimile provocate de frica de a nu-l pierde. L-am iubit de pe vremea cand nu il cunosteam.
L-am pictat in culori, asa cum am vrut. Ma face asta nefericita?
Azi te sarut cu gust de ciocolata si te miros cu aroma de capsuni. Raceala ta ma incalzeste; caldura ta ma ajuta sa imi revin; ma racoreste.
Sunt patata de soare si peste mine au trecut norii albastri deseati acum cateva zile. Sunt colorata si am putin din portocaliul cu care esti patat in fiecare seara.
Imi place portocaliul pe care il porti tot timpul diferit. Are gust de piersica.
Iubesc jocul de culori cu care ma imbratisezi; tot timpul diferit, dar in acelasi timp neschimbat: aceeasi aroma, aceeasi caldura, acelasi gust dulce.. aceleasi sentimente.. poate mai puternice.
Azi m-am lasat imbracata de soare. Ma inveseleste, iar tu .. tii la mine mai mult.. si mai mult.
Cu fiecare atingere lasi o pata. Simetrice, dar dezordonate, jucause, dar cuminti, sincere si fara impuritati, se imprima usor, firav, pe nesimtite.
Cu cat mai multe pete, cu atat mai multe sentimente.
Usor, in timp si cu rabdare, ai invins incapatanarea ce ma caracterizeaza. Mi-am lasat sufletul liber; si.. nu m-a durut. Mi-era frica de tatuaje. Dar.. chiar nu m-a durut.
Nu stiu cum ai facut, ce ai facut si nu ma intereseaza. Imi place.. si e unic.
E facut special pentru mine. Colorat asa cum nu acceptam odata.
Nimic semnificativ pentru ei, totul pentru mine.
Incolor pentru ei; doar noi il vedem.
Vesel, pur si fara pata, plin de culori ce nu exista pentru ei. Le pastram pentru noi.
Te vad in albastrul senin pe care il zaresc atunci cand ridic privirea. Te vad zambind pe fiecare dimineata, undeva, sus. Si zambesc si eu. Iti ofer un zambet larg, colorat... Te simt in verdele crud, de altfel preferatul meu. De fapt.. toate sunt acum preferatele mele. Totul din cauza ta.
Iti simt atingerea cand cand ma ploua. Iti simt caldura cand ploua linistit si mi-as dori sa fiu langa tine cand e furtuna. Sa pot cu o singura atingere sa tin durerea departe de tine. Sa nu te atinga furtuna; sa te ating eu. Sa fiu capabila sa te apar. Ma voi lupta cu ea. Mereu am facut-o. Si nu m-a doborat niciodata.
Te miros la fiecare adiere.
Te gust cu fiecare aroma.
Te regasesc in orice imi place sa vad.. sa simt. Te cunosc.
Te sarut in fiecare vis si te tin in brate in fiecare speranta.
Te aud mereu; te simt neincetat.
Totul se invarte in jurul nostru. Nimic nu intra, nimic nu iese. Noi suntem si atat.
Maine totul va fi mai mult decat un cer senin, un soare puternic, sau o ploaie calda de vara.
Maine totul va fi noi. Maine noi vom fi totul.
Maine te voi scoate din visele mele; te voi atinge si vom fi noi.
Am pariat si pariez. Castig. Mereu voi iesi castigatoare! Pentru ca stiu sa visez, sa sper, sa ma bucur sincer.. sa iubesc.
Pentru ca nu sunt mediocra! Ma caracterizeaza ceva mai bun decat superficialitatea!
Pentu ca am incredere in ceva simplu, dar complicat; am incredere in fluturi... si am incredere in tine.
Nu sunt incolora. Si cred in iubire, in ceva plapand si puternic totodata.
Si.. maine voi putea sa spun ce simt cu o singura privire. Maine voi fi capabila sa iti arat tot ce simt cu o singura atingere.
Pentru ca tu crezi in mine.

Am visat despre noi.

.. dormi? - intreb cu o voce pierduta.
Aceeasi respiratie usor sacadata imi ofera raspunsul pe care nu il vroiam, dar renunt sa astept o confirmare, crezand ca poate e doar un vis urat la mijloc.
Inchid usor ochii, incercand sa adorm.
Nu dorm.. nu dorm..
Te-am trezit! Imi pare rau.
Nu, eram treaz inca de cand te-ai ridicat.
Nu am vrut sa ma auzi. Haide dormi. O sa incerc si eu sa adorm.
Il sarut usor, dar il simt nelinistit. Si totusi nu zic nimic. Dar..
Unde ai fost?
Afara.
... ce ai facut? .. singura..
Nimic. Am stat; nu puteam sa dorm si mi se luase sa ma uit pe pereti.
Hmm.. ai stat ceva timp.
Sincer, nici nu stiu cat e ceasul, nici cat timp a trecut.
Sau poate doar mi s-a parut ca a trecut mult timp.
Sau poate... te gandeai la ce nu trebuie!
Nu.. eu..
Shhh.. nu spune nimic. Te inteleg.
Nu! Nu aveam voie sa fac asta!
Ba da! Stai linistit.
Dar.. nu vreau sa te pierd. Nu vreau sa fii suparata. A fost un gand stupid..
Nu sunt suparata. Si nu ma pierzi. Sunt aici si nu plec nicaieri. Dar.. da.. a fost un gand stupid. Si stiu ca nu iti va mai tine companie si altadata.
Il voi alunga!
Stiu. Acum pupa-ma! Nu vreau sa imi dai drumul!
Nu iti voi da drumul!
Zambesc. Nimic nu se compara cu ce traiesc acum.. si nu imi doresc sa se termine.
Ai adormit?
Nu.. tot nu pot sa adorm.
Acum nu mai pot nici eu sa dorm. Nu rade, nu fii rautacioasa!
Bine, bine, hai ma pupi?
Meriti?
Da, normal!
Si ma saruti usor, indepartandu-mi orice teama.
Auzi? Nu vrei sa mergem sa ne plimbam?
Hmm.. de ce nu? Haide!
Yayy.. hai!
Si razi de mine. - Unde mergi asa?
Eh, haide, nu imi strica cheful!
Nu te supara, dar esti amuzanta! Si ai dreptate, oricum nu ne vede nimeni.
Si daca ne-ar vedea ce?
Ne-ar trata ca pe niste... doi nu prea intregi la mine?
Asa si? Noi stim ca suntem perfect normali!
Adevarat! Ia-ti macar ceva in picioare! Unde te duci?
Haide maaa, ca nu avem nevoie de nimic. E cald afara. E frumos, senin, pustiu. Haide odata!
Si incerc sa alerg; ma las ajunsa de tine. Ma saruti si ma strangi in brate. Tare!
Linistea mormantala e tulburata de rasetele noastre senine, colorate. Toti sase suntem verzi in noaptea asta: eu, tu, rasul meu.. si rasul tau; noi si rasetele noastre.
Mergem unde vedem (sau nu) cu ochii. Destinatia nu e prea importanta pentru noi.
Asfaltul se incalzeste la fiecare pas pe care il facem si inghite orice pietricica, orice ciob, orice ar putea sa ne raneasca. Nu vrea sa ne vada tristi.
Alergam, radem, vorbim, numaram stelele.. ne iubim.
Incepe sa se lumineze!
Dar a trecut ceva timp..; ti-e frig?
Doar un pic..
Si ma strangi si mai tare in brate; atat asteptam.
Soarele e rabdator; ne face semn ca putem sa ne sarutam linistiti; aparitia lui poate sa astepte un pic, iar noi nu putem sa o pierdem.
Ii zambim in semn ca poate sa vina.
Cu un joc de culori pe care nu l-am vazut pana acum ne zambeste puternic si ne imbratiseaza. E prima oara cand ne vede impreuna. Ma incalzeste, dar nu imi dai drumul din stransoare bratelor tale, ci din contra.. e mai puternica.
Si stam imbratisati, muti, privirile fiind de ajuns pentru a exprima totul.
Pe strazile pustii cu cateva minute in urma, incepe sa se forfoteasca. Nu vedem, nu auzim, nu constientizam privirile ciudate atintite asupra noastra. Ne privim si atat; ne sarutam.. zambim.
Nu mai sunt o straina pentru tine, nu-i asa?
Nu ai fost niciodata!
Dar..
Dar.. ai fost ca un mister, pe care l-am descoperit zi de zi. Si mereu voi descoperi ceva nou la tine.
Privirea ta, gesturile tale.. imi ofera siguranta si incredere in noi.
Azi cred si mai mult in noi.
Acum e randul tau. Tu intrebi. Tie ti-e teama si e timpul sa iti ofer aceeasi incredere.
O sa.. ma iubesti?
Te iubesc deja!

Mon amant d'un jour.

Si ce simti cand tot timpul, pe cel de langa tine, il scapa ceva?
Ce faci, daca cel in care ai incredere se scapa tot timpul la cine nu trebuie?
Ce faci daca trebuie sa pui in balanta ceea ce a facut pentru tine si greselile; ce faci cand realizezi ca totusi balanta pica in favoarea "favorurilor"? Treci peste si spui ca a fost o intamplare? Sau treci peste, de tot; o lasi cu scaparile ei?
Cum ramane cu orgoliul, mandria si increderea oferite?
Cum ramane cu lacrima din urma, pe care ea nu o vede?
Cum ramane cu intrebarea: "Oare a scapat-o tot ce i-am spus?"
Unde e raspunsul?
Il are cineva?
Da.. probabil toti cei la care te-ai scapat!
Obisnuiai sa imi stergi fiecare lacrima.. si aveai grija de mine.. si stiai tot.. si povesteam pana dimineata.
Radeam. Dormeam. Vorbeam.
Dar tu nu mai esti.
Si nu vreau decat sa o gasesti pe ea, pe masura ta, care sa stie sa faca tot ce faceam eu odata.
E adevarat. Eu am plecat si te-am lasat! Ai ramas singura...
Cu toate astea am fost mereu langa tine.
Sunt inca aici. Tu nu esti singura. Eu da...
Acum sunt departe si la propriu.. si la figurat.
In acelasi timp, sunt aici.. atunci cand ai nevoie de mine.
Cand ma vrei, cauta-ma. Daram zidul si te las sa intri. La sfarsitul zilei, vei iesi si te vei intoarce cand vei avea nevoie de mine iarasi.
O sa fiu... amanta ta pentru o zi!
Si o sa te iubesc pentru o zi!
De fiecare data, pentru o zi!

Verde, portocaliu si rosu.

Deschid volumul cu momente si schite. Fumez.

Praful depus pe coperta me inneaca. Rad.
Ce vremuri. Zambesc.
Odata cu ultimul fum, inchid cartea. Tresar la scartzaitul usii.
Nu stii sa bati? M-ai speriat.
Scuze. Ce faci?
Plec.
Unde?
Nu stiu!
Dupa o scurta pauza...
Esti nebuna?
Inca mai ai dubii?
Dumnezeule, cat ai putut sa fumezi! Deschide geamul! E prea mult fum! Nu te deranjeaza?
Nu! Pe tine?
Da!
Atunci deschide-l!
Deci, imi spui ce faci? Ce e aia?
Primul volum: Momente si schite.
Aaa, da, mi-a placut! Dar ce faci?
Plec, nu intelegi?
Unde?
Nu stiu, n-auzi? Vreau ceva nou, caut ceva nou. Totul e.. vechi. Am dus la bun sfarsit un roman, o poveste, o schita. Am incheiat o iubire. E timpul sa ma concentrez pe altceva; vreau un alt proiect. Iar locul asta nu prea ma ajuta; aceeasi oameni..
Dar tu tii la cei de langa tine..
Da! E adevarat; si nu renunt la ei. Doar ca povestea s-a incheiat. Pentru o piesa noua am nevoie de actori noi, de studio nou; aici totul e vechi. Nimic nu ma inspira. Nici macar tigarile nu le mai fumez cu aceeasi placere. Imi dai voie o secunda? Trebuie sa imi iau hainele.
De ce o dai la o parte?
Asa.
Si pe aia?
La fel.
Ce naiba faci? E printre preferatele tale.
Era!!! Negru e rece, trist, indiferent, gol. Nu imi place. Nu ma inspira. Griul nici atat.
Dar..
Ai o tigara? Tocmai le-am terminat.
Nu am! Si ai fumat suficient.
Detalii..
Dar de ce nu imi spui si mie ce se intampla cu tine?
Ce sa iti spun? Sunt fericita. Si pentru fericire plec. Imi iau cu mine doar ce e colorat. Aaaa si creioanele colorate. Sa nu uitam de ele. Imi trebuie pentru proiect. L-am schitat. Si sunt foarte entuziasmata. Nici nu stii.
Si cartile?
Umm.. o sa ... ba nu.. le iau cu mine. Da!
Cand pleci?
Habar nu am!
Aaaa, nu te-ai hotarat?
Ti se pare tie ca am luat alta decizie in afara de cea a plecarii?
Sunt confuza.
Eu nu.
Cu cine pleci?
Pai.. geamantanul, cartile, visele si sperantele mele, culorile, acuarelele si soarele.
Care soare?
Ala mare, galben si gras, care e afara, in sufletul meu, in mintea mea, in ochii mei si pe buzele mele. Traieste in mine, cu mine.
Esti dusa.. afara ploua.
Pai da. L-am luat deja. E captiv. E al meu acum.
Tu ai probleme..
Nu mai am.
Pleci singura?
Poate pentru tine inseamna sa fii singura.. pentru mine inseamna totul. Soarele completeaza totul.
Nu inteleg nimic. Pleci singura.. dar..
Rad.
Nu fii prostuta; nu sunt singura; si.. ma asteapta cineva.
Pai nu ziceai ca nu stii unde te duci?
Ba da, dar ma asteapta cineva oriunde as ajunge. Si oricand as pleca, el e cu mine.
Cine?
Tocmai ti-am zis ca el, soarele.. frumos, colorat, viu colorat.
Tu realizezi ce spui?
Da, dar tu intelegi ce spun eu?
Nu prea.
Atunci? Hai lasa asta; haide sa imi iau si eu niste tigari.
Cu asta ce faci?
Cum ce fac? Plec!
Acum?
Pai da.. decat imi iau tigarile si plec.
Ha! Vezi? E soare!
Mai devreme ploua. Ai vazut si tu! Cum e posibil?
Ce nu ti-e clar? Am spus. E al meu. Cand ies eu, iese si el. Pentru ca e mereu cu mine. Hai nu te mai uita asa la mine. Intra si cumpara-mi si mie alea, te rog frumos.
Multumesc.
Si acum?
Si acum.. iti spun "la revedere" si sa ai grija de tine. Atat. Hai ia-ma in brate. Ne vom revedea intr-o zi.
Dar.. cu ce pleci?
Cu trenul.
Bilet ai?
Nu imi trebuie. Imi trebuie doar ce vreau; iau doar ce vreau; tind doar catre ceea ce vreau. Stai linistita. Ma voi descurca.
Nu ma indoiesc... - si sunetul se pierde incet.
Ma urc in trenul murdar, dar nu imi pasa. La scurt timp:
Amenda!
Se uita la mine stramb, nedumerit. Ridica din spranceana, isi lasa ochelarii pe varful nasului si pe mine ma bufneste rasul. Imi cer scuze si incerc sa ma abtin.
Poftim?
Amenda, cat e amenda?
Ce amenda domnisoara?
Rad.
Pai daca nu am bilet trebuie sa platesc amenda, nu?
Aaaa, deci nu ai bilet.
In principiu, atat teoretic cat si practic... NU!
Faci misto de mine?
Nu.. deci?
Pai.. amenda e..
Aaaa, nu am bani.
Nici macar nu am spus cat e.
Nu conteaza, nu am niciun ban.
Atunci imi pare rau sa iti spun, dar la urmatoarea statie cobori.
Pe bune?
De ce razi? Esti fericita ca nu ajungi unde trebuie la timp?
Dar ce stii tu unde si cand trebuie sa ajung? Nu stii nimic.
Rad din nou. Hai lasa-ma acum. Am nevoie de un moment de liniste.
Mai degraba de un control - si incearca sa isi faca pierduta vocea.
Neah, n-am nicio sansa. Hai terminasi de controlat?
Nu.
Si atunci? Ce mai stai pe aici?
Zambesc. Ce stie el?
Ma lovesc nas in nas cu aceeasi persoana.
Dar ce crezi ca nu coboram si singurica?
Vroiam sa ma asigur, doar!
Corect! Haide, drum bun.
Si tie, bafta!
Nu imi trebuie mie asa ceva. Obtin totul doar pentru ca vreau.
Esti nebuna!
Iar tu, un prost!
Si plec. Plecam. Haide grasule, nu fii lenes. Mai e un pic si poti sa dormi. Ah, ce imi place cand esti asa portocaliu. Uite, ne potrivim. Hai, ia-ma in brate.
La ce te gandesti?
La proiectul meu.
Eu fac parte din proiectul tau?
Pai altfel cum? Ai vazut tu zile senine fara soare?
Dar.. daca ploua?
Tot senin o sa fie. Am eu grija de tine. Nimic nu te va stinge.
Hai, hai sa dormim grasule, maine am mult de colorat.
Mai intai pupa-ma!
Rade de mine.
Te-ai rosit!
Shhh, nu mai rade! Mai bine, zi-mi.. colorezi cu mine maine?
Mai intrebi? Cu ce vrei sa incepem?
Cu noi. Tu ce culori vrei?
Verde si portocaliu!
Verde si portocaliu sa fie!
Si rosu!
Si rosu!

Abundenta de sentimente colorate.

Azi nu stiu ce va fi maine. Astept sa vina Maine, ca sa aflu. Probabil o sa dorm pana tarziu si ghici ce?
O sa pictez niste zambete. Si apoi o sa mananc mult, ca asa se intampla cand sunt fericita. Si o sa invat. Bine, mai reflectez la ultima parte.
Pe moment sunt proasta, oarba, fara vointa, de ce nu!?
Nu stiu ce se va intampla peste o saptamana. Voi fi mai puternica poate; sau mai fericita?
Amandoua? Da, de ce nu? Vreau! Si daca vreau ce? Trebuie sa fac ceva!
Trebuie?
Categoric. - Nu stiu ce va fi peste o luna, dar stiu ca pana acum m-ai prostit suficient. Hai sa lasam si pentru mai incolo. Momentan luam o pauza sa imi odihnesc mintea. Prin urmare nu stau sa ma plang acum, iar si din nou, la nesfarsit. Nu are rost. Si m-a pleznit o lene de ma doare. Asa ca n-am chef sa tip. Ca sa ma plang, trebuie sa tip. Intelegi da?
Ma bucur.
Acum vreau sa rad, sa ma auda toti. Sunt obosita si vreau sa rad. Deci.. rad. Hehe, e tare stralucitor. Imi iubesc rasul. De fapt ma iubesc pe mine. Sunt tare colorata azi.
Daca tot nu spui nimic si doar te uiti la mine, uite o lista. Sunt prea bine dispusa si imi expun dorintele; nu ca le-ai indeplini tu; stai linistit, nu astept nimic din partea ta and I MEAN IT!; si profit de asta ca sa nu urlu, sa nu tip, sa nu ma crizez si sa o iau razna, sa te enervez si sa te plictisesc. Apreciaza asta te rog, da? Acum cat sunt dragutza, cu mult bun simt, foarte beata si rosie in obraji. Bine, am exagerat la partea cu "beata", dar sunt high. Zau.
Ahh.. lista.
Vreau sa am pe cineva, pentru ca acum sunt singura. Hai sa nu enumeram motivele care au dus la situatia asta. N-are rost, da? Nu vreau sa ne enervam. Cand sunt obosita fac urat.
Da, mai urat decat de obicei.
Vreau sa zambesc maine dimineata. Sau azi. Ma rog, vreau sa zambesc mereu. Dar maine voi zambi in galben.
Si vreau sa fiu al dracului de fericita. Asa, sa urlu ... de fericire, normal. Si ea e conturata in rosu. Sa merg pe strada si sa rad tare. Bine, oricum nu sunt eu in stare sa rad incet, dar asa ca idee.
Vreau sa invat sa il sarut, sa il tin de mane, sa il iubesc.. vreau sa invat sa il tin langa mine. Iar pentru asta, nu am nevoie de tine. Asta cred ca e destul de clar. Daca nu... asta e, n-am chef de explicatii.
Azi NU am chef de explicatii. Nu am nevoie de tine. Am nevoie de niste culori. Si.. ce crezi?
Le am!
Vreau sa ma dau in leagane noaptea sau dimineata. Nu pe timpul zilei.
Pentru ca nu am chef, de-aia! Si cum urma sa spun, dar m-ai intrerupt probabil in speranta de a nu continua.. nici pentru asta nu am nevoie de tine.
Vreau sa fac multe lucruri pe care mi le-am dorit si nu le-am obtinut din cauza fricii. Vreau sa nu imi mai fie frica. Mai ales ca ea nu e colorata. Deci nu am nevoie de ea. Iar cum tu nu faci decat sa mi-o alimentezi, nu cred ca am nevoie de tine.
Da, ai dreptate! Sunt sigura, ca nu am nevoie de tine.
Vreau sa invat sa ma bucur de el si de ceea ce e dispus sa imi ofere. Am mai spus-o. Si stii care e avantajul amandurora aici? (adica atat al meu, cat si al tau). Nu am nevoie de tine pentru asta. Adica nu o sa ne stresam reciproc.
Vreau sa traiesc. Si nu am murit; nu am nevoie de tine ca sa traiesc. Nu am nevoie de aerul pe care il respiri tu. Simt nicotina. Si aerul tau nu e colorat. Vreau ceva.. mai putin.. ummm poluat?!?!
A fi colorat NU inseamna a fi poluat. Dar, tu ramai cu parerile tale; nu incerc sa te fac sa crezi altceva.
Eu nu stiu unde vezi tu jignirea, dar sunt prea obosita. Nu vreau sa ma enervez. Ma lasi sa continui?
Multumesc.
De fapt..nu stiu, vreau atat de multe.. incat mi-e greu sa le enumar pe toate. Au luat-o razna. Nu stiu de unde sa incep. Sunt de o energie de nedescris desi mai am putin si plang de nervi pentru ca mi-e somn.
Pai ti-am cerut sa intelegi ce zic eu? Nu cred. Hai lasa nu incerca sa ma intelegi.
Rad ca am pofta sa rad; nu am zis ca vreau sa rad?
Nu mai stiu sa mangai.. dar stii ce? Maine o sa invat din nou, sa fac asta.
Imi e dor de un sarut sincer, rosu cu galben; mi-e dor o mangaiere calda, portocalie cu o usoara tenta de rosu; nu mi-e dor sa le primesc, cat mi-e dor sa le ofer.
Asa ca maine voi continua sa umblu printre nori albastri, sa ma plimb prin vise, sa le colorez cu .. verde, mov si galben.
Eh, nori albastri! Nu exista? Ii fac eu sa exista. Tot ce vreau si nu exista, va exista. Pentru ca asa vreau eu.
Si o sa merg, nu stiu unde, nu stiu cand, dar o sa plec. Si o sa fie verde acolo unde merg si pe alocuri cate o pata de culoare.
Nu fac niciun misto de tine, dar tu intelegi ce vrei. Prea obosita sa iti explic si oricum azi NU ofer explicatii. Vroiam sa spun relatii cu publicul, dar suna prea pervers.
Doar nu o sa incep sa plang? Hehe, daca ai venit pentru asta, lasa-ma sa iti spun ca ai cam pierdut timpul.
Haide ca sunt obosita. Vreau sa ma culc. Continuam discutia altadata. Maine o sa fie o zi lunga si plina.
De culori!
Tu? Nu stiu.. ramai si tu pe aici, daca vrei.. pentru ca e cam tarziu; ai canapeaua la dispozitie (si asa nu imi place; nu suport culoarea maro; eu am culori vii). Dar dimineata pleci, auzi tu?
Am treaba.
N-auzi ca nu am chef de explicatii azi? Dar oricum, ca idee, maine prind soarele si il tin captiv.
Dar cui ii pasa de soarele tau? Mie acum imi pasa de soarele nostru; mare, galben, gras si stralucitor; sanatos.
Nu ma! Al meu si al tuturor! Dar nu al tau. Tu sa te descurci!!!

Motive.

Fara vointa, cu teama, frica, indiferenta, raceala incerc sa merg mai departe. De fapt nu merg nicaieri, ma indrept spre niciunde.
Din cauza ta, am invatat sa joc fara sa ma implic, tocmai pentru a iesi mereu castigatoare si pentru a nu fi ranita. Adica intru in joc, particip, licitez, castig; pariez, castig; ma plictisesc si ies. Nu imi pasa de altceva.
Nu sunt capabila sa simt ce simteam odata. Nu pot sa iubesc, sa ocrotesc, sa sustin, sa am grija de cineva.
Nu pot sa il ating pentru ca inseamna sa il ranesc cu atingeri aspre, taioase, reci.
Nu pot sa il sarut pentru ca ar insemnsa sa ii dau sperante; un sarut cald pentru el, dar in acelasi timp fara niciun fel de implicare emotionala din partea mea. Si asta o stiu doar eu. Si asta, doar pentru ca nu vreau sa visez si sa sper.
Nu il pot lua in brate pentru ca l-as sufoca cu o imbratisare rece, fara nicio rezonanta sentimentala.
Nu pot sa il privesc pentru ca s-ar lovi de raceala si indiferenta ce au pus stapanire pe mine; ochi reci si rai, decolorati de lacrimi, fara culoarea senina de altdata.
Nu imi dai voie sa ating, sa sarut, sa simt, sa iubesc, sa imbratisez, sa plang de fericire.
Te joci cu mine; te-ai jucat murdar. Ne-am jucat murdar. Unde e punctul pe care il pusesei? Nu e. Nu l-ai pus niciodata.
Nu ma lasi sa ii ofer ceea ce ai refuzat tu sa mai primesti.
De fapt.. nici nu ii pot oferi ceva ce nu am: inima capabila sa iubeasca nu exista in mine, iar sufletul imi este gol.
El nu o sa iubeasca un suflet gol. Nu o sa indrageasca o persoana fara inima.
Cauta un vis, o speranta, o iubire. Nu sunt capabila sa ii ofer ceva.
Nu am nimic bun.
Ofer doar zambete false zi de zi; nu am incredere in nimeni, nici macar in mine.
Nu am incredere ca soferul de autobuz ma va duce in siguranta la destinatie.
Nu am incredere in soarele ce va rasari maine dimineata. Nu am incredere ca va rasari, ca ma va incalzi sau ca va mai rade cu mine.
Nu am incredere ca cerul senin ma va face sa zambesc sau ca ploaia imi va sterge lacrimile si imi va umple sufletul.
Nu am incredere ca noaptea ma va ajuta sa uit. Si nu cred ca perna ma va ajuta dimineata sa nu mai aud zgomotul de afara.
Nu mai cred in culoarea copacului inflorit sau in mirosul ierbii. Nu am incredere ca a venit primavara.
Si nu cred ca va veni vara.
Nu cred in apa marii, care odata ma vindeca, ma ajuta; ma ocrotea. O iubeam.
Nu cred nici in nisipul de pe plaja.
Nu cred in lume, care era a mea odata: toata a mea.
Nu cred in copilul din mine si nu cred in mine.
Nu cred in ceea ce pot oferi. Nu cred ca pot oferi ceva.
Nu cred ca pot fi mai buna decat ma consider.
Stiu ca merit mai mult, dar nu am incredere. Mi-e frica sa merg mai departe pentru a obtine mai mult.
Si nu cred in tine; nu cred in ce simti.
Mi-e frica de el si nu cred ca poate simti ceva pentru mine.
Pentru ca mi-e frica sa tind catre ceva ce nu merit.
Si mi-e frica de un nou inceput.
Totul.. din cauza ta, a unui santaj emotional.
Totul.. pentru ca sunt slaba.
Si azi.. vad aceeasi oameni plecand, venind, coborand, urcand, zambind, razand.. privindu-ma.
Pentru ca azi sunt tot aici.. jos.. si plang. Pentru ca sunt prea slaba sa ma ridic. Pentru ca ieri i-am dat drumul si azi refuz sa prind mana inca intinsa.
Pentru ca azi imi e rusine sa privesc in ochii lui blanzi; refuz sa accept ce simte si mi-e frica sa ma bucur de ceea ce el imi poate oferi.
Pentru ca nici azi.. nu am incredere in mine.

Ploua.

Si s-a facut rosu. Semaforul ce il vedeam a fi verde tot timpul de aici inainte m-a facut sa stau pe loc, sa ma opresc.. sa privesc inapoi.
Speriata, am ramas pe loc. Sa merg in fata, sa privesc in dreapta, stanga sau .. sa ma intorc din drum? Poate e prea mult pentru mine si nu o sa fac fata.
Aceeasi voce imi spune de un an jumate ca va fi bine. Si am crezut-o. Dar increderea in ea s-a spulberat. Eu nu mai exist. Ca atare nu exista nici vocea aia ce ma cunostea prea bine. E uimitor cum, desi m-am schimbat, dau dovada de o aceeasi slabiciune.. la nesfarsit. E uimitor cum niste cuvinte m-au facut sa privesc inapoi.
Ma asez pe bordura. Scot din cutie niste piese de puzzle si refac imaginea ce o credeam pierduta in amintiri; refac imaginea, pe care plina de curaj, intr-un moment de indiferenta, nepasare, suficienta raceala si destul sange rece, am rupt-o. Plina de culoare, senina, plina de iubire si sentimente curate, e tot ce a ramas in urma noastra; si ea ma face sa zambesc; ea ma face sa plang.
E surprinzator cum, pentru a nu stiu cata oara, imi incalc promisiunea facuta mie. Imi incalc promisiunea ca voi fi fericita, voi zambi, voi iubi.
Ploua.
Nu ti-am cerut sa ramai cu mine. Te-am rugat doar sa ma lasi.. sa traiesc; sa fiu cat de cat normala; sa pot sa iubesc si sa zambesc asa cum o faceam odata. Intentionat, sau nu, ai reusit sa ma intorci iarasi din drum.
Mi-ai smuls din nou lacrimile pe care le credeam uscate; mi-ai smuls increderea pe care o aveam in mine; ai luat cu tine totul. Ai reusit cu doar cateva cuvinte, nu sa ma ranesti, ci sa ma intorci la tot ce a fost si stim (cred) amandoi ca nu va mai fi.
Inca nu inteleg de ce faci asta. Sunt blocata. Nu pot sa fac niciun pas inainte. Nu pot sa zambesc; si ca de obicei, reusesc sa fac pe altcineva sa sufere; nu imi mai pasa de mine. Nu vroiam sa sufere cei care tin la mine.
Nu pot sa mai cred in ceea ce ochii nu pot vedea, nu mai cred in glasul din inima mea; nu cred in glasul ce m-a facut sa zambesc iarasi. Nu pot sa cred in sufletul pe care il credeam al meu. Nu pot sa mai cred in ceea ce am cladit din vise, din sperante, din incredere in mine si in el. Mi-e teama. Nu mai cred in mine, in tine, in el; nu cred in nimeni.
Si voi pleca. Nu pot sa mai raman. O sa plec singura; fara nimeni langa mine. E mai bine asa.
Inca ma surprinde raceala cu care ii dau la o parte pe cei care chiar tin la mine si care poate chiar ma vor langa ei. Mai bine acum decat mai tarziu.
Spuneai ca nu poti sa crezi ca sunt rece si indiferenta. Dovada e chiar aici. Stau, m-am oprit; sunt singura. Nu vreau pe nimeni langa mine. Cu raceala, ii dau pe toti la o parte.
Stau jos si plang.
Nu am puterea sa mai inchid cutia; nu am taria necesara sa merge mai departe; dar am taria de a ma opri din drum, inainte sa ajung la el; am taria de a renunta la orice vise. Am taria de a ramane singura.. din nou.
Am taria de a minti cu un zambet, de a gresi cu un vis, de a gresi cu o poveste; dar nu am taria de a recunoaste adevarul.
Si as vrea sa strig dupa ajutor, dar lacrimile ma impiedica.
Si din nou ai venit.. ai trecut peste tot.. si m-ai lasat singura; ai distrus tot ceea ce reusisem sa cladesc; si m-ai distrus pe mine.
Tu? Si tu vei fi bine. Stiu asta. Mereu ai fost.
Eu? Nu conteaza. Momentan stau pe loc si plang.
Intr-o zi o sa am puterea sa ma ridic, sa inchid cutia si sa merg mai departe.
Si ploua.
Ploua pentru tot ce am avut si nu mai am; ploua pentru ceea ce as fi putut sa am, dar am renuntat.

Ucigasa de suflete isi iubeste victima.

La ce folos iubirea, daca nu a dorit-o? La ce folos noi doi, daca a pus punct?

La ce folos ceea ce am simtit daca am gresit in nenumarate randuri, desi nu mi-am dorit?

Cu ce m-au ajutat lacrimile? M-am imbolnavit. Nu fizic, nu asta conteaza; mi-am imbolnavit sufletul, l-am inchis, nu l-am lasat liber. A uitat ce inseamna sa zboare, sa viseze, sa zambeasca la/ pentru/ din cauza oricarui maruntis, doar pentru ca era ticsit de fericire; avea sa ofere si altora.

Ce folos aveau culorile din jurul meu, daca eu eram pictata in alb si negru? Alba, transparenta, fara niciun sentiment; in acelasi timp neagra, fara puritate sau inocenta, fara niciun sentiment curat. Cu ce m-a ajutat ca soarele era galben, cerul albastru, iarba verde, copacii infloriti, albi sau roz, daca eu m-am regasit doar in griul ploii, sau negrul noptii?
.. sufletul meu mizerabil ca mocirla dupa ploaie; murdar, patat ca blugii aruncati la spalat pentru ca am sarit in balti.
.. niste lacrimi de crocodil care intareau ceea ce ma caracterizeaza ca fiind o prefacuta.
.. complacerea in niste lucruri mizere. Mi-am vandut sufletul; l-am oferit in schimbul placerii, in schimbul unui sarut dupa care plangeam (ca o prefacuta).
Am primit un zambet cald, o privire blanda, un "te iubesc". Nimic nu a fost pe gratis. Mi-am vandut sufletul. Mi-era bine. Mi-am vandut sufletul cui nu avea nevoie de el.
L-am vrut inapoi. L-am luat: patat, incomplet, murdar, rece, negru. Mi-am negociat sufletul. Mi s-au oferit lacrimi, promisiuni, zambete, "te iubesc": toate pentru a-l vinde din nou. Egoista, lacoma, indiferenta, nepasatoare, pretul care mi s-a oferit nu m-a multumit. Am primit indiferenta sarutul, l-am gustat, mi-a placut; am oferit sperante desarte si am primit cu un zambet de satisfactie, zambetele puse toate la dispozitia mea. Am primit mandra "te iubesc"-ul spus din tot sufletul. Nu fericita. Mandra: castigasem! Am primit promisiunile si am oferit altele la randul meu. Ce ma costa?
Am primit cu raceala lacrimile oferite in schimbul sufletului, in schimbul meu. Deja imi negociam propria persoana. Dar am pus punct! Era prea mult.
Am primit ce am vrut: lacrimi. Negocierile au luat sfarsit. Am plecat si am luat cu mine, nu doar sufletul meu, ci si pe al lui. Am plecat cu zambetul pe buze si satisfacuta gustam neincetat din aroma razbunarii.
Castigasem!
Ce folos ca de fapt, sufletul meu l-am vandut si doar pe el l-am luat cu mine, continuandu-l sa il hranesc cu sperante si vise?
Cu ce ma ajuta sa stiu ca nu vreau sa fac rau, daca ei asa ma vad? Ca pe o castigatoare perfida si perversa, ce nu tine cont decat de ceea ce o face pe ea fericita, de la placerea provocata de privirea aia blanda, la bucuria unui zambet; de la mandria ca l-am facut sa tremure cu un simplu sarut la placerile trupesti.
Dar m-am plictisit de el. Vreau o noua victima.
Cu aceeasi mana criminala sa continui sa ucid un alt suflet.
Ce rost mai au cuvintele si sentimentele mele fata de victima, daca in ochii lor o sa fiu aceeasi castigatoare?
Ce rost mai are sa lupt pentru ce simt daca oricum il voi ucide, pentru ca asa spun ei?
De ce au ei dreptate?
De ce am nu am fost eu victima si cel deja omorat, ucigasul de suflete?
De ce sa existe alta victima de a mea, daca eu sunt sincera, iubesc, si din contra, nu sunt prima; amandoi suntem primii. Joc cinstit, dar nu pierd; nu joc murdar, dar castigam amandoi.
De ce sa fie altul victima, iar eu criminala? De ce sa nu fiu eu cea care isi vinde acum sufletul, cuiva, sper eu mai bun?
De ce sa il iubesc pe urmatorul, daca oricum rezultatul il stim deja cu totii? Chiar si cei ce nu-si clatesc ochii cu jocul meu murdar, stiu deja ce se va intampla. Sunt ai dracu'; citesc in stele.
De ce sa il iubesc daca ei stiu ca il voi rani? Au prezis asta.
Stim ca ei au dreptate. Doar le stiu pe toate.
Dar nimic nu are sens pentru mine. Sunt prea proasta si nu ma potrivesc in lumea lor desteapta.
Imi da cu rest. Undeva, cineva greseste.
Din calculele mele rezulta ca o sa ies castigatoare alaturi de un alt el. Amandoi o castigam. Pentru ca o sa ne iubim.
Meh, sunt o proasta. Trebuie sa refac calculele pentru ca din ale lor rezulta ca o sa ies castigatoare doar eu, continuand sa ucid, sa imi murdaresc trupul, mintea, sufletul, mainile.. cu lacrimile si sentimentele lui sincere.
Dupa calcule lungi, grele, ce au necesitat timp, chiar si pentru niste oameni destepti ce le stiu pe toate, chiar inainte de a le afla, s-a ajuns la un rezultat.
Sufletul meu - criminal in serie.
Eu - castigatoare.
El - o noua victima si cel din urma.
Asa spun ei.

Tanjesc dupa fericire.

Ca un copil ce tanjeste mult timp dupa o jucarie, ma simt eu. O pandeste, ii da tarcoale, face tot posibilul sa o obtina. Si apoi? Se plictiseste de ea. Odata obtinuta, ea nu mai reprezinta niciun fel de interes.
Am fost in cautarea ei mult timp. Caut fericirea absoluta, ceea ce, zic unii, gasesti doar in carti.
Cui ii pasa de carti? Asta e realitatea mea si asta vreau, asta imi doresc, asta caut.
Cui ii mai pasa de gura lumii? Azi toti iti vor binele, maine iti intorc toti spatele.
Adica tot ce ai azi nu e realizat pe o baza solida; totul e superficial. Ca atare, te bucuri de ceva superficial. Fericirea e superficiala, starea de bine e superficiala, faptul ca toti tin la tine e superficial. Ceea ce azi te bucura, dar maine te plictiseste, ceea ce azi iti doresti, maine obtii si la care poimaine renunti, e superficial. Nu tind catre superficialitate si vreau ceva real, puternic, complet.. absolut. Vreau ceva de care sa ma bucur si azi si maine si mereu.
Fericirea superficiala e doar un joc; te joci azi, eventual maine si il inchei, plecand in cautarea altei jucarii.
Merit mai mult decat atat. Merit mai mult decat un joc.
Fericirea merita mai mult. Merita sa fie tratata la un nivel mult mai ridicat fata de ceea ce numim superficialitate.
Dar fericirea de care am avut parte, cea care o credeam a fi pentru totdeauna, s-a incheiat. Nu a fost superficiala, dar a incetat sa mai existe. Am primit o lovitura puternica si cand m-am trezit, m-am vazut singura, fara sustinere, fara sa am idee incotro sa merg. Pierderea ei a adus o serie de bucurii superficiale. Paream a fi bine. Privind inapoi, imi dau seama ce mediocra eram. Am dat nas in nas cu realitatea. Atunci am vazut: ajunsesem sa ma bucur de lucruri mediocre; ma bucuram pe moment, dupa care nu mai stiam de mine.
In timp, cu rabdare, am invatat din nou sa traiesc intr-un mod fericit, sa ma bucur de lucruri simple, dar nu superficiale. Stiam ca o voi gasi intr-un final. Si am intalnit-o. Poate e prea mult spus. Stiu ca o simt... il simt.
Pe zi ce trece sunt tot mai aproape de ea, o simt tot mai mult si stiu ca o voi atinge.
Dar mi-e frica sa ma bucur de ea. Mi-e frica sa o ating. Nu vreau sa o ranesc, sa o patez; e pura.
Eu sunt plina de slabiciuni. Nu vreau sa isi lase amprenta peste ea.
Imi doresc atat de mult sa o ating, incat stiu ca in momentul in care ne vom cunoaste si o voi imbratisa o sa fiu capabila sa strig in gura mare ca sunt fericita. In acelasi timp, imi doresc atat de mult sa ajung la ea, incat mi-e teama ca voi renunta la ea, odata ce o am. Simt ca nu voi face asta, dar ratiunea ma doboara. Ratiunea, deloc prietena cu visatoarea din mine, acum ma doboara. Imi doresc sa ma lasa in pace, sa gust fericirea, sa iubesc si sa ma las iubita. Nu vreau sa imi ascund lacrimile la gandul ca el va fugi. Nu vreau sa existe lacrimi, nu vreau sa existe gandul asta.
Vreau sa fiu libera de orice fel de ratiune; doar asa, voi merita sa ma bucur de ea.. de el. Doar asa o voi putea proteja de mine, de slabiciunile mele, de tot ce e rau in mine.
Vreau sa ma conduca sentimentele, asa cum o faceau odata.
M-am saturat de temerile ce au pus stapanire pe mine. M-am saturat sa ma gandesc ca el vrea sa plece, cand de fapt nu imi da niciun motiv sa gandesc asa.
Dar poate am avut doar o zi proasta.
Vreau sa te tin in brate si sa visez langa tine.
Te vreau pentru totdeauna.
Nu vreau sa pleci.
Vreau soare. Atunci cand ploua, vreau soare. Atunci cand plang, vreau zambetul tau.
Cand e noapte, vreau dimineata. Cand e frig, vreau cald.
Cand te am pe tine, te vreau pe tine.
Ce trebuie sa fac?