Leapsa din nou.

Asa cum spune Sabina, daca asa vrea Adina asa facem :)

Sunt … sensibila, prietenoasa, impulsiva, incapatanata, naiva.
As vrea … sa nu-l fi pierdut.
Pastrez … amintiri si sentimente.
Mi-as fi dorit …sa fiu puternica.
Nu imi place … sa astept.
Ma tem … de singuratate.
Aud … ce nu trebuie.
Imi pare rau … cand ii dezamagesc pe cei la care tin si care tin la mine.
Imi plac … marea, iarna, fluturii, cartile si filmele cu final fericit.
Nu sunt … atat de fericita pe cat par (cel putin momentan).
Dansez… tot timpul.
Cant … tot timpul.
Niciodata … nu mi-am imaginat viata fara el.
Rar … spun "Iarta-ma!".
Plang cand privesc … pozele cu noi doi.
Nu imi place de mine pentru ca … nu am incredere in mine si ma suestimez tot timpul.
Sunt confuza … cand ma gandesc la viitorul meu.
Am nevoie... de iubire, sa fiu tinuta in brate, sa ma simt ocrotita, protejata, iubita, dorita.
Ar trebui … sa invat sa merg mai departe... fara el..

E dimineata din nou

Si ma trezesc cu aceeasi durere in suflet, durere pe care o port zi de zi, dimineata, la pranz si seara... si intre mese; probabil e acolo sa ma hraneasca; ma alimenteaza cu raceala, dorinta de a nu mai iubi, de a privi lumea cu niste ochi reci, fara nicio urma de sentiment cald...
Ma trezesc si mananc cu aceeasi obsesie ca sunt grasa si ca trebuie sa slabesc; inghit cu aceeasi durere...
Imi traiesc ziua cu aceleasi sentimente de regret si vinovatie asa cum traiesc si celelalte zile. Toata lumea ma stie cu zambetul pe buze, razand tot timpul, vorbind cat pentru 30 de oameni la un loc, vesela si cu o dorinta imensa, fara margini de a trai viata. In ochii lor trebuie sa continui sa fiu la fel; asa cred ei.. ca sunt la fel. Ieri, dupa ce am dat o replica a la "vechea EU", mi s-a spus: "Cole, ce ma bucur ca nu te-ai schimbat! :)))".
Un zambet trist si oarecum fortat mi s-a conturat pe buze. A disparut la fel de repede cum a si aparut.
Fake-uiesc zambete tot timpul; traiesc de ceva timp cu durerea in suflet, cu lacrimi in ochi, ascunse bine, ce asteapta sa cada imediat ce raman singura, incat m-am obisnuit sa .. desenez zambete, de data asta pe propriul meu chip; astfel ma ascund, fara sa stie .. ei ce simt eu..; am momente in care izbucnesc, pentru simplul fapt ca nu mai rezist... dar in momentele ca alea, de obicei sunt singura. Ma mai vede Dudu din cand in cand. El ma sustine si ma face sa rad, ma inveseleste si ma ajuta sa uit, cel putin pe moment, de ceea ce simt si ma doare.
Ma afund in carti. Regasesc pasiunea de a citi. Foarte prost spus. Nu am avut niciodata pasiunea pentru citit. Am citit, dar nu zeci de carti si am citit doar ce, intr-adevar mi-a atras atentia. Acum, ele sunt cele care ma ajuta sa ma detasez, imi ocupa timpul pe cat de mult posibil..
Poate cartile o sa reprezinte scaparea mea..

... sau poate ma mint singura... din nou..
..pana cand?