Ma placi. Mai mult decat atat, te-ai indragostit.
De mine, de timp, de o clipa in doi.
De soare si de momentele cu noi.
Mi-ai povestit cum s-a intamplat.
Schita.
Ma intorc si plec.
E clipa in care fac pe nebuna.
Am samanta de drac.
Zambesc triumfator.
Imi desenezi slabiciunea.
Ma cunosti.
Sarutul tau ma doboara. Imbratisarea ma salveaza.
In schimbul unui zambet te-am cunoscut. El te-a ridicat.
Pentru un sarut, m-ai cunoscut.
El mi te-a adus.
Ma inveti sa cresc.
Iti complic existenta, dar nu ma lasi. Iti dau batai de cap, dar nu renunti.
Fac numai tampenii, dar ai grija de mine.
Un inceput fara sfarsit. Dar eu stiam.
Orgoliul si incapatanarea ne-au legat. Eu nu ne dau drumul. Tu ma tii strans de mana.
Ea mi-a spus ca m-ai adus cu picioarele pe pamant. Si eu i-am raspuns ca de fapt m-ai ridicat din nou in lumea mea. Sus. Cu ratiunea sufletului si inima gandului.
Te-am intrebat daca vrei sa vii sa stai cu mine pe planeta mea.
Dar deja ajunsesei.
Ea m-a intrebat ce inseamna toate astea. I-am schitat ceva rapid. Nu stia despre ce e vorba. Am renuntat.
Pot sa rad. Visez.
Ochii-mi sunt dezgoliti de lumina. Lacrimile dor in prezenta ei. Fug, lasandu-i senini si veseli.
Ma inveti, ma ajuti, ma ridici. Imi zambesti.
Sunt libera!
Ma tachinezi. Traim.
Stiu ca nu ma crezi, dar esti groaznic!
E soare in ochii tai. Ti-am zis asta acum ceva timp.
Ai inceput sa razi.
Mi-ai spus ca iesi din joc.
Dar eu nu glumeam.
Am zambit. Urma sa te afunzi mai rau.
Nu realizai. Dar am stiut tot timpul.
Si ai jucat mai intens.
Asa cum mi-am dorit…
..jocul in care niciunul nu pierde.
Am pornit amandoi invingatori.
Te asteptam.
Bine-ai venit!
Saturday, January 30, 2010
Monday, January 25, 2010
Dialog cu Timpul.
Un lucru vechi de care s-a plictisit..
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”
Te-a lasat pierduta in abis..
“Nu a mai avut ce sa faca cu dragostea mea..”
A aruncat-o undeva,
Ca pe o pereche veche de pantofi.
Desi l-am rugat doar sa o aseze intr-un loc cu multa lume.”
Dar.. si-a adus aminte de ea.
“M-a scos-o din cutia prafuita.
Si a suflat, dar eram invechita...imbatranita;
Intr-o incercare esuata de timp a implorat readucerea la viata.
Mi-a oferit o luna, un soare, promisiuni si lacrimi..
Mi-a vandut cuvinte si ganduri.. toate in schimbul meu.”
Dar ce? Sunteti la piata?
“Mi-a negociat sufletul.
Am acceptat pretul oferit. Mai tarziu aveam sa imi pierd valoare.. asa ma gandeam.”
Te-a refolosit.
A luat cu imprumut dragoste
Pana s-a plictisit..
“Sufletul meu a devenit maculatura.”
Pana cand?
“Pana cand am scris ultima fila a cartii.
Am fost capabila de a rezuma totul intr-un - Sfarsit -
Sufletul meu a ales sa plece. Cu ea.”
Cu cine?
“Inima. S-au dus in aglomeratie.
S-au plimbat prin locuri cu oameni multi.
Nu le placea singuratatea.
Au tot sperat ca ii va gasi (alt)cineva.”
Nu te gandeai ca ii putea lovi o masina?
“Nu aveam eu norocul asta.”
Tu?
“Daca mureau ei, nu mai stateai de vorba cu mine.”
Si trupul?
“A ramas singur.. ranit.
Din cauza durerii, chiar egoist.
Si-a dorit sa isi bata joc de ei la nesfarsit.”
De ce taci?
De ce zambesti?
“Eram naiva. Am crezut in povesti.”
Si acum?
“Am revenit la ceea ce odata iubeam.
Am deschis o alta carte.
Pagini noi, netrecute de vreme, nepatate de lacrimile noptilor nedormite sau de cafeaua amara a diminetilor ploioase. “
N-ai mai scris nimic de.. azi?! Atatea pagini lipsa.. nu inteleg.
“Volum fara sfarsit! Ai auzit de printi sa se indragosteasca de zmeoaice?”
Nu exista asemenea povesti.
“Shhh! Am scris noi una! Acum sunt din nou printesa!
Si am castelul meu!
Ei s-au intors la mine.
Pe ea o simt cum bate.
Lui ii simt caldura.”
Trupul?
“E vioi. Zburda si alearga!”
Faci notite zilnic. Nu ti-e teama?
“Deloc!”
Poate ramane in urma..
“Niciodata!”
Te citeste..
“Scriem impreuna!”
N-are nevoie de un semn de carte?
“Intotdeauna ramane la ziua de maine. Pagina goala, ce va scrisa maine.”
Totul pare mai usor cand ai imaginatie!
“E real!”
Dar daca..te raneste?
“Cineva a facut asta deja!”
Se joaca cu viata ta..?!
“Nu are cum!
El nu e expert in asa ceva!”
Funny, but not really. "It's complicated"
Iti cumperi o cafea. Neagra, (doar) cu doua cuburi de zahar.
Te duci la biblioteca, imprumuti cartea, o xeroxezi. Se termina colile. N-ai timp sa ceri sa puna altele, n-ai timp nici sa mergi in alta parte, pentru ca acolo erau ocupate toate “masinariile”. Aveai timp doar cat sa mai xeroxezi cateva pagini. Putine iti mai trebuiau. Pleci, cu gandul ca.. “o sa ma intorc eu altadata!”
Mergi la clasa. Ecuatii diferentiale. “Interesant curs!” - iti spui. De fapt, stim cu totii ca il urasti. Deschizi cafeaua cumparata in urma cu 10 minute. Afli ca de fapt.. cafeaua neagra nu e doar neagra. E cu lapte. Nu iti place cafeau cu lapte, dar o bei, desi iti trece prin gand sa o duci inapoi.
Il rogi pe prof sa iti explice ceva. Dupa 5 minute de citit si recitit enuntul problemei iti spune: “Da, ce poti spune despre solutiile ecuatiei? Asta trebuie sa faci!”. Mi-a dat raspunsul, adica cerinta problemei. Dude, stiu ce am de facut, nu stiu cum sa fac!!!
E ok! Pleci mai departe. Cele trei autobuze au tinut cu tine. La fel si vremea.
Ianuarie 22, 2010.
Primavara.
Poate un pic exagerat, dar e asa frumos afara! Zambesti fara motiv. Sau poate cu motiv(e), dar e ceva prea intens.
Ianuarie 23, 2010.
Nu! Nu a fost ziua ta!
NU!
O zi adorabila. Rasete, zambete, pana si pass de doua ori mai ieftin.
Totul pana cand.. pentru o secunda imaginea dispare; din cauza vitezei si a faptului ca ti-a fugit imaginea pentru moment, te sperii si iti pierzi echilibrul. E ok, nu era prima oara. Prima oara in ultimii doi ani, da! Dar acum..
Din spate trei copilasi vin spre tine. Baiatul cel mare, de vreo 10 ani, vine si iti aduce betele. Se aseaza langa ceilalti doi (o fetita si un baietel de 6 ani). Stau toti trei jos si se uita speriati la tine.
“Esti ok?”
Te uiti la ei si schitezi un zambet fals pentru ca ii vedeai ca sunt ingrijorati desi nu te stiau.
“Sunt bine, multumesc! Duceti-va! Stati linistiti!”
“Esti bine?” – te intreaba cel care era cu tine la momentul ala.
“Da.. cred ca da!
Poti sa mergi?
Sper..!”
Te ridica si mergi cativa metri.
“Aaaa uite ma ca poti sa mergi!!” – iti spune razand.
Te opresti si cu o vocea grava ii spui..
“Nu, nu pot! Nu am control asupra piciorului!”
Ii dispare zambetul de pe buze si adopta aceeasi figura grava.
“Ok, ramai aici, ma duc jos sa le spun sa vina dupa tine. O secunda!”
Ti se parea o vesnicie.
Nu iti place sa te plangi, dar te-ai speriat.
Au urmat intrebari de genul: ce ai mancat dimineata?, ti-aduci aminte tot inainte de accident si dupa?, ti-aduci aminte cum ai ajuns aici?. Raspunsul referitor la masa de dimineata.. l-a facut pe cel ce te ajuta sa se uita la tine cam.. ciudat. “Umm.. sorry?!” Pe moment a crezut ca nu prea erai pe ale tale si ca intr-adevar te lovisei la cap desi ai spus CLAR ca NU.
Vroiai decat sa pleci.
Erai vioaie. Sareai intr-un picior.
“Fii mai responsabila!” – auzi dintr-o parte.
“Te doare?
Nu!
Minti!
Nu! Bine ma doare un pic! Dar imi trece. E doar un picior!
Da, asa e, mai ai altul!
Intr-adevar!”
“Hai nu chemi ambulanta? Ajungem si noi mai repede acasa!”
“Ce face? Cum ii e?
Pai, urla de durere pe aici.
Hey, uite un curcubeu!
Auzi, trebuie sa inchid; deja vede curcubee!”
“Eu opresc motorul!
Uita-te la ala!
Auzi, dar ce film vad aia din fata?
Nu stiu, ca nu vad pana acolo!
Hai ca ma duc sa iti iau niste zapada. Da-mi punga.”
Cele trei ore petrecute in traffic au fost.. umm.. groaznice?!
It wasn’t your day. Definitely NOT!
Ah si sa nu uitam de zgarietura din barba. E chiar amuzanta! De fapt, doar tie ti se pare amuzanta!
Acum stai cocotata in varful patului; nu ai voie sa te misti pentru ca sar toti din toate partile. Acum nu ti se mai pare amuzant. DELOC!
“Daca ai nevoie de ceva, spune-mi mie! NU AI VOIE SA TE RIDICI!
Dar pot sa merg singura..:-s
Eh poti, nu poti!!!”
Later edit: “Iar te ridicasi maaaa?????”
Te duci la biblioteca, imprumuti cartea, o xeroxezi. Se termina colile. N-ai timp sa ceri sa puna altele, n-ai timp nici sa mergi in alta parte, pentru ca acolo erau ocupate toate “masinariile”. Aveai timp doar cat sa mai xeroxezi cateva pagini. Putine iti mai trebuiau. Pleci, cu gandul ca.. “o sa ma intorc eu altadata!”
Mergi la clasa. Ecuatii diferentiale. “Interesant curs!” - iti spui. De fapt, stim cu totii ca il urasti. Deschizi cafeaua cumparata in urma cu 10 minute. Afli ca de fapt.. cafeaua neagra nu e doar neagra. E cu lapte. Nu iti place cafeau cu lapte, dar o bei, desi iti trece prin gand sa o duci inapoi.
Il rogi pe prof sa iti explice ceva. Dupa 5 minute de citit si recitit enuntul problemei iti spune: “Da, ce poti spune despre solutiile ecuatiei? Asta trebuie sa faci!”. Mi-a dat raspunsul, adica cerinta problemei. Dude, stiu ce am de facut, nu stiu cum sa fac!!!
E ok! Pleci mai departe. Cele trei autobuze au tinut cu tine. La fel si vremea.
Ianuarie 22, 2010.
Primavara.
Poate un pic exagerat, dar e asa frumos afara! Zambesti fara motiv. Sau poate cu motiv(e), dar e ceva prea intens.
Ianuarie 23, 2010.
Nu! Nu a fost ziua ta!
NU!
O zi adorabila. Rasete, zambete, pana si pass de doua ori mai ieftin.
Totul pana cand.. pentru o secunda imaginea dispare; din cauza vitezei si a faptului ca ti-a fugit imaginea pentru moment, te sperii si iti pierzi echilibrul. E ok, nu era prima oara. Prima oara in ultimii doi ani, da! Dar acum..
Din spate trei copilasi vin spre tine. Baiatul cel mare, de vreo 10 ani, vine si iti aduce betele. Se aseaza langa ceilalti doi (o fetita si un baietel de 6 ani). Stau toti trei jos si se uita speriati la tine.
“Esti ok?”
Te uiti la ei si schitezi un zambet fals pentru ca ii vedeai ca sunt ingrijorati desi nu te stiau.
“Sunt bine, multumesc! Duceti-va! Stati linistiti!”
“Esti bine?” – te intreaba cel care era cu tine la momentul ala.
“Da.. cred ca da!
Poti sa mergi?
Sper..!”
Te ridica si mergi cativa metri.
“Aaaa uite ma ca poti sa mergi!!” – iti spune razand.
Te opresti si cu o vocea grava ii spui..
“Nu, nu pot! Nu am control asupra piciorului!”
Ii dispare zambetul de pe buze si adopta aceeasi figura grava.
“Ok, ramai aici, ma duc jos sa le spun sa vina dupa tine. O secunda!”
Ti se parea o vesnicie.
Nu iti place sa te plangi, dar te-ai speriat.
Au urmat intrebari de genul: ce ai mancat dimineata?, ti-aduci aminte tot inainte de accident si dupa?, ti-aduci aminte cum ai ajuns aici?. Raspunsul referitor la masa de dimineata.. l-a facut pe cel ce te ajuta sa se uita la tine cam.. ciudat. “Umm.. sorry?!” Pe moment a crezut ca nu prea erai pe ale tale si ca intr-adevar te lovisei la cap desi ai spus CLAR ca NU.
Vroiai decat sa pleci.
Erai vioaie. Sareai intr-un picior.
“Fii mai responsabila!” – auzi dintr-o parte.
“Te doare?
Nu!
Minti!
Nu! Bine ma doare un pic! Dar imi trece. E doar un picior!
Da, asa e, mai ai altul!
Intr-adevar!”
“Hai nu chemi ambulanta? Ajungem si noi mai repede acasa!”
“Ce face? Cum ii e?
Pai, urla de durere pe aici.
Hey, uite un curcubeu!
Auzi, trebuie sa inchid; deja vede curcubee!”
“Eu opresc motorul!
Uita-te la ala!
Auzi, dar ce film vad aia din fata?
Nu stiu, ca nu vad pana acolo!
Hai ca ma duc sa iti iau niste zapada. Da-mi punga.”
Cele trei ore petrecute in traffic au fost.. umm.. groaznice?!
It wasn’t your day. Definitely NOT!
Ah si sa nu uitam de zgarietura din barba. E chiar amuzanta! De fapt, doar tie ti se pare amuzanta!
Acum stai cocotata in varful patului; nu ai voie sa te misti pentru ca sar toti din toate partile. Acum nu ti se mai pare amuzant. DELOC!
“Daca ai nevoie de ceva, spune-mi mie! NU AI VOIE SA TE RIDICI!
Dar pot sa merg singura..:-s
Eh poti, nu poti!!!”
Later edit: “Iar te ridicasi maaaa?????”
Monday, January 18, 2010
Doi zero.
Regula #1: Stiu ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, dar nu uita sa iti pui centura de siguranta.
Regula #2: Stiu ca nu suporti legea, dar!!!!! Nu tine naveta de bere in masina, pe post de suport pentru fund.
Aviz Barbarului. Pardon Barbur-ului. De altfel, esti la a doua abatere. Sunt cu ochii pe tine.
Regula #3: Nu ii lasa cheile sora-tii, daca stii ca ajungi inaintea ei acasa!
Aviz lui Baiazid.
Regula #4: Nu incerca sa pasezi cheile dintr-o masina in alta, in mijlocul strazii. Ori tu nu le ai cu aruncatul ori eu cu prinsul.
Tind sa cred ca tu esti vinovata, domnisoara Pop.
Regula #5: Nu iti cere scuze (in mijlocul strazii) pentru ca m-ai lovit cu cheile. Nu avem timp de scuze. Nu acolo.
A doua atentionare domnisoare Pop. La a treia te taxez.
Regula #6: Jepy, nu porni masina cand usa e deschisa si eu incerc sa adun cheile de pe jos!
Prima!
Regula #7: Nu trece pe rosu mai ales cand politia e undeva.. in spate:
“Baa, era rosu!
N-am vazut!”
A doua!
Regula #8: Nu te/ne minti: “Urma sa se faca verde!” pentru ca stii ca nu e asa.
A treia! Te-ai ars!
Regula #9: Ganditorule, nu fa glume proaste prietenilor tai:
“G: Ba, politia!
J: Ce ma??
B: Ba termina ma glumele astea!”
Regula #10: Nu poza cu mainile prin locuri (aparent) ciudate de pe corpul vara-tii. Destul i-ati bagat la idei cand ati intrat amandoi in baie.
Regula #11: In baie nu se sta mai mult de o jumatate de ora. Daca depasesti limita, ori lumea uita de tine, ori intra la banuieli, ori se sperie. Niciuna din situatii nu iti e favorabila.
Aviz Ganditorului! Esti la a treia, dar te iert, nu degeaba mi-esti frate.
Regula #12: Nu te certa cu taica-to pe tema bauturii. Oricum nu o sa te creada cand ii vei spune ca de fapt mama ta “ii fura” JB-ul si nu tu.
Pointless.
Regula #13: Nu arunca sticle de bere la vecinul de jos. Sau daca totusi o faci, incearca sa eviti masa aia care e de sticla. Daca totusi nu poti.. just enjoy the sound!
Aviz.. Nadiei Comaneci?! (Pentru detalii ask Baiazid!)
Regula #14: Pentru a functiona timer-ul camerei, indicat este sa selectezi optiunea “de facut poze” si nu optiunea “de inregistrat”. Ma rog, puteti sa incercati, dar va garantez ca NU merge.
Noi stim! La fel si domnisoara Pop, nu-i asa?
A treia!
Regula #14'(prim): Este absolut inutil sa filmezi timp de un minut. Asta nu inseamna ca faci poza.
Daca tot nu intelegi, reciteste Regula #13, domnisoara Pop.
A patra! Il depasesti cu mandrie pe Jepy.
Regula #15: Nu parca masina in garaj daca nu mai ai cum sa intri pentru ca nu ai cheie.
Si totusi cum ai intrat sa parchezi masina?
1. Lipsa cheii.
2. Lipsa G2-ului. Baiazid, am eu senzatia sau te cam certi cu legea?
Regula #16: Nu mai dormiti cu usa deschisa! Prietenii vostri parsivi v-au facut poze pentru a se amuza pe seama voastra.
Acum intre noi fie vorba, erai funny alaturi de Baiazid, domnisoara Pop!
Regula #17: La usa se bate si doar cand auzi “Da, intra!”, intri. Daca auzi doar “Da!” e indicat sa stai in banca ta. Sau poti incerca sa intri, dar vei fi dat afara.
Aviz lui DJ_Myrazz!
Regula #18: Nu suna sa renunti la taxiul pe care l-a comandat Kadin, pentru ca vrei sa mergi cu masina care e in garajul de la care nu ai cheie. Va trebui sa mai dai un alt telefon… sa chemi un alt taxi.
Tu sa dai telefonul; Kadin nu mai e asa binevoitoare ca si prima data.
Regula #19: Nu le spune alor tai ca nu dormi acasa. Risti “sa puna mama zavorul” si sa nu ai cum sa intri in casa.. la 5 dimineata cand te razgandesti si vrei de fapt sa dormi ca un prunc in patutul tau.
Regula #20: DJ_Myrazz, nu o uita pe Lili!
Introducere.
Totul a inceput.. vineri.
Cuprins.
:D
Incheiere.
Si sambata s-a terminat.
Saturday, January 16, 2010
Abstract.
Te-a vazut in negura noptii si ti-a desenat trupul in lumina pala a lunii.
O asteptai , dar nu i-ai spus nimic.. despre tine.
Poate pentru ca nu era singura. Ai simtit stelele in urma ei.
A mirosit o raza de soare dimineata.
S-a lasat curatata de ploaia rece, cateva ore mai tarziu.
S-a simtit altfel. E alta.
“Si simt ca..”
Shhh! N-ai voie.
Un zambet curat si o zi senina.
Inimile cu portile grele, sunt larg deschise.
O clipa infinita conturata de frigul ce strapunge si cel mai puternic trup.
E un frig alb, acoperit usor de o caldura multicolora.
E apa aia cristalina care sterge orice urma.. de..
“.. am uitat!” – spui amuzata.
Nu sunt lacrimile in care te innecai intr-un act sinucigas.
Si nici tacerea innegurata ce te izola. Si-a schimbat culoarea.
Nu-i un vis dus de vant facut praf odata cu cresterea vitezei; si nici un val de sentimente ce da inapoi precum refluxul.
Nu sunt cuvintele grele ce apasa cu forta lasand rani sangerande.
Ai pierdut mult. Nu credeau intr-o recuperare a ta, pierzandu-si si ultima urma de speranta.
Transfuzia aia ti-a salvat viata.
Nu mai esti omuletzul ala vechi.
Totul arata asta.
Totul era premeditat si refuzai a crede.
Precautia si esecul. Sau esecul precautiei.
Ai iesit de sub control.
Nu uita sa respiri incet.
Nu mai poti vorbi.
Pentru tine vorbesc ochii.
Nu cuvinte mari.
Buzele gesticuleaza.
Gesturi simple.
Trupul iti danseaza in desene abstracte.
Cu un creion proaspat ascutit.
“Citeste-ma!"
O asteptai , dar nu i-ai spus nimic.. despre tine.
Poate pentru ca nu era singura. Ai simtit stelele in urma ei.
A mirosit o raza de soare dimineata.
S-a lasat curatata de ploaia rece, cateva ore mai tarziu.
S-a simtit altfel. E alta.
“Si simt ca..”
Shhh! N-ai voie.
Un zambet curat si o zi senina.
Inimile cu portile grele, sunt larg deschise.
O clipa infinita conturata de frigul ce strapunge si cel mai puternic trup.
E un frig alb, acoperit usor de o caldura multicolora.
E apa aia cristalina care sterge orice urma.. de..
“.. am uitat!” – spui amuzata.
Nu sunt lacrimile in care te innecai intr-un act sinucigas.
Si nici tacerea innegurata ce te izola. Si-a schimbat culoarea.
Nu-i un vis dus de vant facut praf odata cu cresterea vitezei; si nici un val de sentimente ce da inapoi precum refluxul.
Nu sunt cuvintele grele ce apasa cu forta lasand rani sangerande.
Ai pierdut mult. Nu credeau intr-o recuperare a ta, pierzandu-si si ultima urma de speranta.
Transfuzia aia ti-a salvat viata.
Nu mai esti omuletzul ala vechi.
Totul arata asta.
Totul era premeditat si refuzai a crede.
Precautia si esecul. Sau esecul precautiei.
Ai iesit de sub control.
Nu uita sa respiri incet.
Nu mai poti vorbi.
Pentru tine vorbesc ochii.
Nu cuvinte mari.
Buzele gesticuleaza.
Gesturi simple.
Trupul iti danseaza in desene abstracte.
Cu un creion proaspat ascutit.
“Citeste-ma!"
Wednesday, January 13, 2010
Sentimente.
Mai stiti? Tu?
Dar tu?
Voi.. voi mai stiti?
V-aduceti aminte cand..?
Totul e amintire…
De tine mi-e dor.
Pe tine te urasc.
Iar pe tine te port cu mine in gand!
Nu, nu te voi uita!
Betia de la 7 dimineata!
Un acord de chitara.
Niste voci.. false.
Un rasarit ca niciunul altul.
De voi mi-e dor!
Noptile in parc si fumul de tigara.
Jocurile si glumele haioase pentru unii, proaste pentru cei luati peste picior.
Familia!
Colindele. Banii si muzeul.
Pozele. Marea si muntele.
Noi toti! Chiulul. Laptele gros si Avioanele.
Certurile. Clubul abonatilor la 2 si la 3.
Bradul ala mic si “Ticiref Nuicarc”!
Dar..
Pe tine nu vreau sa te mai vad!
Am fost plina de praf, pe alocuri presarata cu ura.
M-am imbracat. Insa ranile nu le-am putut acoperi.
Dar n-am uitat.
Du-te!
Lasa-le sa se cicatrizeze.
Nu mai vreau nimic!
Am totul acum!
Pe tine te iubesc!
Si pe tine! Si tin enorm la ceea ce ne leaga!
Ahhh, iubesc poza asta!
Copilita fara minte, nebuna dupa alb, linistita de rosul ala aprins, acum verde!
Vino! Dar fara el! Si nu o lua nici pe ea.
Cum?
Nu.
Nu imi pasa.
De ce sunteti?
Ocupati locurile degeaba!
Cum sunteti?
Rai! Da!
Sau cum ati fost?
Perfizi!
De ce nu va mai pot atinge?
Nu v-am atins niciodata.
V-am avut vreodata?
Am fost prea naiva.
V-am cunoscut vreodata?
Pe dracu’!
Ati fost voi langa mine?
Cu un scop!
Cine sunteti???
Voi..
..ati venit.. si ati plecat.. sau ati ramas.
Daca ati venit si ati ramas, e cazul sa plecati.
Cine?
Tu..pentru ca de tine nu mi-e dor. Ai lasat mult praf si ura in urma ta.
Si.. ah..
.. inca mai esti?
N-am pentru ce sa te iert. Datorita tie, acum un imi mai pasa de nimic. Datorita tie sunt MAI puternica.
Si totusi mi-as dori sa ma mai pot bucura de orice.. fara sa fiu precauta. Precautia nu face decat sa imi ia un pic din bucuria de a trai fiecare moment, desi il fructific la maxim.
Datorita TIE nu sunt asa! ACUM! Astept momentul ala.
Pentru ca DA! Cred din nou :) Dar nu datorita prezentei tale.
Du-te! Du-te acum!
Si tu sa pleci! Acum esti in alt loc. Probabil iti e mai bine. Cine s-ar fi gandit ca te voi pierde? Ca ma vei pierde? Ca ne vom.. pierde? Prin ce momente am trecut. Nu te voi mai vedea. Dar nu mi-e dor de tine. Odihneste-te in pace!
Da!
Voi plecati!
Restul sunteti ai mei!
Tu. Tie iti simt lipsa; imbratisarea pe care nu mi-ai dat-o niciodata sau vorbele bune pe care nu le-am auzit niciodata. Poate ne vom revedea intr-o zi.
Si .. Tu!!!
Tu ramai aici!
TU ramai cu mine!!
Dar tu?
Voi.. voi mai stiti?
V-aduceti aminte cand..?
Totul e amintire…
De tine mi-e dor.
Pe tine te urasc.
Iar pe tine te port cu mine in gand!
Nu, nu te voi uita!
Betia de la 7 dimineata!
Un acord de chitara.
Niste voci.. false.
Un rasarit ca niciunul altul.
De voi mi-e dor!
Noptile in parc si fumul de tigara.
Jocurile si glumele haioase pentru unii, proaste pentru cei luati peste picior.
Familia!
Colindele. Banii si muzeul.
Pozele. Marea si muntele.
Noi toti! Chiulul. Laptele gros si Avioanele.
Certurile. Clubul abonatilor la 2 si la 3.
Bradul ala mic si “Ticiref Nuicarc”!
Dar..
Pe tine nu vreau sa te mai vad!
Am fost plina de praf, pe alocuri presarata cu ura.
M-am imbracat. Insa ranile nu le-am putut acoperi.
Dar n-am uitat.
Du-te!
Lasa-le sa se cicatrizeze.
Nu mai vreau nimic!
Am totul acum!
Pe tine te iubesc!
Si pe tine! Si tin enorm la ceea ce ne leaga!
Ahhh, iubesc poza asta!
Copilita fara minte, nebuna dupa alb, linistita de rosul ala aprins, acum verde!
Vino! Dar fara el! Si nu o lua nici pe ea.
Cum?
Nu.
Nu imi pasa.
De ce sunteti?
Ocupati locurile degeaba!
Cum sunteti?
Rai! Da!
Sau cum ati fost?
Perfizi!
De ce nu va mai pot atinge?
Nu v-am atins niciodata.
V-am avut vreodata?
Am fost prea naiva.
V-am cunoscut vreodata?
Pe dracu’!
Ati fost voi langa mine?
Cu un scop!
Cine sunteti???
Voi..
..ati venit.. si ati plecat.. sau ati ramas.
Daca ati venit si ati ramas, e cazul sa plecati.
Cine?
Tu..pentru ca de tine nu mi-e dor. Ai lasat mult praf si ura in urma ta.
Si.. ah..
.. inca mai esti?
N-am pentru ce sa te iert. Datorita tie, acum un imi mai pasa de nimic. Datorita tie sunt MAI puternica.
Si totusi mi-as dori sa ma mai pot bucura de orice.. fara sa fiu precauta. Precautia nu face decat sa imi ia un pic din bucuria de a trai fiecare moment, desi il fructific la maxim.
Datorita TIE nu sunt asa! ACUM! Astept momentul ala.
Pentru ca DA! Cred din nou :) Dar nu datorita prezentei tale.
Du-te! Du-te acum!
Si tu sa pleci! Acum esti in alt loc. Probabil iti e mai bine. Cine s-ar fi gandit ca te voi pierde? Ca ma vei pierde? Ca ne vom.. pierde? Prin ce momente am trecut. Nu te voi mai vedea. Dar nu mi-e dor de tine. Odihneste-te in pace!
Da!
Voi plecati!
Restul sunteti ai mei!
Tu. Tie iti simt lipsa; imbratisarea pe care nu mi-ai dat-o niciodata sau vorbele bune pe care nu le-am auzit niciodata. Poate ne vom revedea intr-o zi.
Si .. Tu!!!
Tu ramai aici!
TU ramai cu mine!!
Sunday, January 10, 2010
8.
Atunci..
Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!
O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.
El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.
Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”
Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.
Acum..
Soarele a rasarit iar.
Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.
Cineva.. are grija de el.
Mai crezi in trecut?
Nu. De ce ma pui sa fac asta? Aici sunt doar eu. Nu te mai caut.. Nu vreau sa te am aproape.Nu voi afla vreodata ce ne-a legat sau ce ne-a despartit. Am uitat ce a ramas din noi. Nimic.
Te iubesc!
Nu!
Ba da si stii asta! De ce..
Nu ai dreptul sa mai pui intrebari.
Te-ai schimbat!
Adevarat! Ti-am spus.. si nu m-ai crezut.
Erai altfel..cand m-am indragostit de tine.
Vezi? De asta ti-am zis ca nu, tu nu ma iubesti. Tu nu stii sa ma iubesti!
Ba da..
Tocmai ai spus ca m-am schimbat. Iubeai ce eram eu. Ai vrut sa ma schimb. Am facut-o. Nici acum ca am ajuns sa fiu ce iti doreai nu e bine? Stai linistit. Nu trebuie. Nu imi pasa.
Acum nu iti mai pasa?
Acum nu imi mai pasa!!
Putem sa incercam sa..
Pentru a cata oara? Te-am pierdut de atatea ori, mi-am dorit nebuneste sa ne ragasim, dar acum eu nu te mai astept!
Ma mai iubesti?
Te-am iubit!
Deci nu ma mai iubesti?
Te-am iubit!!
Am crezu ca..
Te urasc! Stiam ca vei veni inapoi. Stiai ca in momentul ala te voi uri.
Cum ramane cu noi doi?
Care noi doi?
Poti sterge cu buretele tot?
Nu, nu pot si nu vreau. Dar nu ma raneste absolut nimic. Totul a fost frumos. Putini au parte de ce am avut noi. Acum e totul frumos. Si.. si mai putini au parte de ce am eu.
Adica..
Nu iti mai dau explicatii. And the sun came up. I am alright. And gone! Cu bine!
Dar…
Ai grija de tine!
O priveste pentru ultima oara.. Ea nu il mai aude. Sau nu il mai asculta.
Fara a intoarce privirea, lasandu-l singur, si-a urmat drumul linistita.. in acelasi pas plapand si moale.
A fost ultima oara cand s-au vazut, ultima oara cand a privit-o in ochi, ultima oara cand a lasat-o sa plece.
Nu s-a mai intors. Desi a asteptat-o. N-a mai primit niciun semn; nu a mai raspuns la mesaje sau la telefon. Din cand in cand afla despre ea de la prietenii lor. Mereu neclar.. niciodata complet. Tot de la ei mai facea rost de cate o poza.
“Arata bine!” – isi tot spunea.
S-a decis sa nu ii mai scrie. Fara rezultat.
Fara rezultat erau toate incercarile lui in orice domeniu. Era de nerecunoscut.
Lipsa de atentie i-a fost dusmanca pana in ultima clipa.
El..
A cazut..
Nu isi aminteste nimic. Nici macar de mesajul scris inainte de a-si pierde cunostinta.
Ca de obicei citeste mesajul. Desluseste ce era scris: “Vreau sa te vad pentru ultima oara!” Are un sentiment ciudat, dar il ignora cum a facut cu toate celelalte.
“Probabil iar a baut!”
De altfel, e de negasit de ceva timp. Nici macar prietenii lor nu stiu ceva de ea.
Cateva ore mai tarziu, organismal lui cedeaza, aparatele nu functioneaza pe un trup ce nu mai poate fi salvat.
Toti il plang. Toti.. in afara de ea.
Iar el o priveste. Acum intelege de ce nu l-a mai cautat. Intelege de ce nu il mai iubeste. Stie de ce nu il plange. El nu mai exista pentru ea. Sufleteste. Acum.. nici macar trupeste. Dar ea nu stie.
Langa ea nu va mai putea fi.
O va revedea. Nu va mai fi a lui, dar vrea sa o stie la fel.
“Pare fericita!”
Nu mai e demult a lui. Dar doar acum intelege de ce.
Ea..
A incetat sa mai primeasca semne de la el. Nu l-a cautat. Nu o interesa. I se parea ciudat ca a incetat sa ii mai scrie fara sa ii spuna un “adio” tipic lui. Dar a ignorat totul.
Pana cand, tarziu a primit vestea. Socata, calma, fara a scoate vreun cuvant, fara a schita vreun gest.. fara a trada vreo lacrima.. pleaca! Niciun repros, niciun gand, nicio idee sau vreo parere de rau, niciun fel de sentiment… si acum, niciun regret.
Ii priveste pentru prima si ultima oara poza peste care au trecut deja doua ierni..
“Ti-am zis sa ai grija de tine…” – ii spune incet, parca de teama sa nu o auda cineva.
“Ce proasta sunt! Vorbesc cu.. o piatra!”
Ii e mai usor sa accepte pierderea trupului unui suflet disparut cu cativa ani in urma.
Se intoarce si pleaca.
Ridica privirea si se uita la cerul senins. Ultima oara cand i-a vorbit prin intermediul lui, traia. O lacrima o tradeaza.
“Acum esti in alta parte. Nu te voi uita!”
Ploua… si se sterg toate amintirile..
Isi continua viata in acelasi ritm alert, fericit.
Nu isi doreste sa mai vorbeasca unei pietre despre un suflet pierdut cu un trup lipsit de viata.
Acum..
Soarele a rasarit iar.
Ea..
Somnoroasa, priveste pe geam. Copacul ei preferat e si mai inalt. Acum sanatos si plin de viata.
Cineva.. are grija de el.
Friday, January 8, 2010
Povestea Alexandrei.
Îngerul Alexandra are nevoie de ajutorul nostru.
Alexandra Mihaela Vasilescu, un îngeraş de 6 ani şi jumătate, a păşit pragul şcolii pentru prima oară în septembrie. Acum, în loc sa înveţe să scrie şi să socotească, Alexandra învaţă să suporte durerea. În urma unui control de rutină, diagnosticul a venit repede şi dur: leucemie mielomonocitară cronică juvenilă în fază de transformare în leucemie acută mielomonocitară M4 FAB. Fetiţa se află în prezent la Institutul Fundeni, sub tratament citostatic, în grija dr. Anca Coliţă. Viaţa Alexandrei depinde acum de transplant, dar pentru a avea şanse să trăiască are nevoie de ajutorul nostru, costul transplantului fiind estimat la 130.000 de euro. Viaţa este nepreţuită, şi totuşi are un preţ ca Alexandra să meargă din nou la şcoală, să crească mare… A început deja o luptă cu timpul, iar căutarea unui donator compatibil în Registrul internaţional al donatorilor costă.
Orice sumă cât de mică îi măreşte şansele Alexandrei să trăiască. Banii pot fi donaţi în conturile deschise pe numele mamei, Elena Livădaru.
Teledon: 0900 900 273 – valoarea unui apel este de 3 euro, numarul poate fi apelat din reteaua Romtelecom.
Conturi în lei:
RO89BRDE426SV34420524260
RO33RNCB0646097207720001
RO69INGB0000999901747803
Conturi în euro:
RO85BRDE426SV34420604260; swift BRDEROBU
RO06RNCB0646097207720002; swift RNCBROGU
RO52INGB0000999901747818
www.alexav.ro
Thursday, January 7, 2010
Punct si de la capat.
Am descoperit ca te iubeam. Mult.
Ca nu ti-am aratat suficient? Pentru ca n-am stiut?!?!
Copila.
Dar tu.. tu!!! Tu ai stiut sa ma iei ca atare?
Ai incercat, stim.. stim asta!
Ai facut asta? Da, asa e, stim!
Scena finala.
De cand ai plecat.. am invatat sa rad. Si nu pentru ca esti amuzant. Ti-ai pierdut din haz.
Am invatat …
sa ma bucur de tot. Adica nu trebuie sa impart nimic cu tine, exact! Inca esti prompt!
sa matur praful. Adica nu a ramas nimic in urma ta. Nici macar parfumul nu ti-l mai simt.
“Te-am iubit fraiere!”
A durut.
Dar nu te mai simt.
Noptile s-au pierdut.
Nimic nu a existat.
Nu mai existi!
Am mai invatat…
sa gasesc solutii la orice. Si “solutiile” nu mai sunt Tu.
sa vad soarele cu alti ochi. Acum pot sa il iau in brate. Gelozia ta nu ma mai impiedica sa fac ce vreau.
Si am invatat..
sa uit cine esti si cum te cheama.
Oh, ba da!
Am invatat..
sa infrunt ceea ce ma sperie. Mult mai usor. Pentru ca acum sunt singura. Sau nu..
sa lupt si sa ma ridic singura. Tot fara tine. Si e bine.
Am zis ca mi-e foarte bine!
Si fac ce vreau Eu! Nu ce vrei Tu! Si in niciun caz ce vrem Noi.
Nu prea ma bag in seama cu strainii. Noi imi e strain.
Noi era de fapt noi? Ciudat. Nu-mi aduc aminte.
Nu mai am nici timp, nici chef.
De noi.
Tu ce credeai?
Nu te obosi. Stiu!
Luptele de pe obrajii mei s-au incheiat. Campul s-a inchis. Mi-am cules fiecare lacrima si le pastrez pe toate. Departe de tine.
Stiu sa fiu egoista.
Departe de tine tin tot; si rasul zgomotos ce atat de mult iti placea, zambetul si saruturile de care nu te puteai lipsi, ochii somnorosi de care te rugai dimineata, zorii ce ne prindeau impreuna, gandurile frumoase pe care le imparteam cu tine, sentimentele.. toate pentru tine.
Nu vreau sa (mai) impartim nimic!
Transparenta s-a umplut usor, usor de culoare.
Tot ce reprezint acum in fata ta.. e un zid. Nu vezi prin mine, nu ma citesti.
Nu stii ce simt. Nu treci de mine.
Nu te strecori.
Imi poti spune "lemn". Parca ti-am mai zis, nu?
Nici macar ochii nu mai vorbesc.
Buzele imi tac.
Inima nu te mai asculta.
Am invatat doar sa fiu mai atenta.. si mai precauta.
Dar sa stii ca.. inca mi-e dor sa mai fiu copilul ala fara griji si neindragostit. Dar am timp sa invat..
Pentru ca acum sunt pe drumul cel bun!!! Si nu datorita tie!
SFARSIT!
Recunoaste ca-i un cantec prost.. recunoaste ca si Tu ai fost…
Clau…!!??
Huh? Ne cunoastem?
Clau!!?!?!
Recunoaste ca-i un cantec prost..
Ca nu ti-am aratat suficient? Pentru ca n-am stiut?!?!
Copila.
Dar tu.. tu!!! Tu ai stiut sa ma iei ca atare?
Ai incercat, stim.. stim asta!
Ai facut asta? Da, asa e, stim!
Scena finala.
De cand ai plecat.. am invatat sa rad. Si nu pentru ca esti amuzant. Ti-ai pierdut din haz.
Am invatat …
sa ma bucur de tot. Adica nu trebuie sa impart nimic cu tine, exact! Inca esti prompt!
sa matur praful. Adica nu a ramas nimic in urma ta. Nici macar parfumul nu ti-l mai simt.
“Te-am iubit fraiere!”
A durut.
Dar nu te mai simt.
Noptile s-au pierdut.
Nimic nu a existat.
Nu mai existi!
Am mai invatat…
sa gasesc solutii la orice. Si “solutiile” nu mai sunt Tu.
sa vad soarele cu alti ochi. Acum pot sa il iau in brate. Gelozia ta nu ma mai impiedica sa fac ce vreau.
Si am invatat..
sa uit cine esti si cum te cheama.
Oh, ba da!
Am invatat..
sa infrunt ceea ce ma sperie. Mult mai usor. Pentru ca acum sunt singura. Sau nu..
sa lupt si sa ma ridic singura. Tot fara tine. Si e bine.
Am zis ca mi-e foarte bine!
Si fac ce vreau Eu! Nu ce vrei Tu! Si in niciun caz ce vrem Noi.
Nu prea ma bag in seama cu strainii. Noi imi e strain.
Noi era de fapt noi? Ciudat. Nu-mi aduc aminte.
Nu mai am nici timp, nici chef.
De noi.
Tu ce credeai?
Nu te obosi. Stiu!
Luptele de pe obrajii mei s-au incheiat. Campul s-a inchis. Mi-am cules fiecare lacrima si le pastrez pe toate. Departe de tine.
Stiu sa fiu egoista.
Departe de tine tin tot; si rasul zgomotos ce atat de mult iti placea, zambetul si saruturile de care nu te puteai lipsi, ochii somnorosi de care te rugai dimineata, zorii ce ne prindeau impreuna, gandurile frumoase pe care le imparteam cu tine, sentimentele.. toate pentru tine.
Nu vreau sa (mai) impartim nimic!
Transparenta s-a umplut usor, usor de culoare.
Tot ce reprezint acum in fata ta.. e un zid. Nu vezi prin mine, nu ma citesti.
Nu stii ce simt. Nu treci de mine.
Nu te strecori.
Imi poti spune "lemn". Parca ti-am mai zis, nu?
Nici macar ochii nu mai vorbesc.
Buzele imi tac.
Inima nu te mai asculta.
Am invatat doar sa fiu mai atenta.. si mai precauta.
Dar sa stii ca.. inca mi-e dor sa mai fiu copilul ala fara griji si neindragostit. Dar am timp sa invat..
Pentru ca acum sunt pe drumul cel bun!!! Si nu datorita tie!
SFARSIT!
Recunoaste ca-i un cantec prost.. recunoaste ca si Tu ai fost…
Clau…!!??
Huh? Ne cunoastem?
Clau!!?!?!
Recunoaste ca-i un cantec prost..
Sunday, January 3, 2010
Blestem.
Mi-e dor sa mai fiu 1 si nu ½.
De ce ma mai cauti? Nu vezi ca am obosit?
Stiu ca.. nu era nimic din ce nu puteam face.
Stiu ca.. n-a fost asa..; dar ar fi fost.. daca eu as fi fost cea de acum, daca tu ai fi inteles, daca tu ne-ai fi ajutat, daca tu ai fi venit.. intr-un alt moment.
.. acum..
Nu vezi ca urasc tot ce ai facut din.. noi?
Nu iti cer o alta sansa.
Odata, te-am rugat sa nu imi dai variante.
Am strigat, am plans: “Da-mi un motiv. Altfel voi face aceeasi greseala..din nou.”
Nu!!! Nu m-ai auzit?
M-ai ascultat??
Nu m-ai .. inteles?!?!
.. acum..
Ia-mi tot ce mi-ai dat!
Ia-mi toate visele!
Du-te tu cu ele in zbor!
Dar tu nu ai aripi. Tu nu o sa zbori.
In cadere vei realiza. Dar va fi prea tarziu..
.. acum..
Te blestem!
.. atunci..
Tu o sa mori!
Imi va fi dor sa mai fim 1 si nu..1/2.
.. atunci..
Va fi prea tarziu!
De ce ma mai cauti? Nu vezi ca am obosit?
Stiu ca.. nu era nimic din ce nu puteam face.
Stiu ca.. n-a fost asa..; dar ar fi fost.. daca eu as fi fost cea de acum, daca tu ai fi inteles, daca tu ne-ai fi ajutat, daca tu ai fi venit.. intr-un alt moment.
.. acum..
Nu vezi ca urasc tot ce ai facut din.. noi?
Nu iti cer o alta sansa.
Odata, te-am rugat sa nu imi dai variante.
Am strigat, am plans: “Da-mi un motiv. Altfel voi face aceeasi greseala..din nou.”
Nu!!! Nu m-ai auzit?
M-ai ascultat??
Nu m-ai .. inteles?!?!
.. acum..
Ia-mi tot ce mi-ai dat!
Ia-mi toate visele!
Du-te tu cu ele in zbor!
Dar tu nu ai aripi. Tu nu o sa zbori.
In cadere vei realiza. Dar va fi prea tarziu..
.. acum..
Te blestem!
.. atunci..
Tu o sa mori!
Imi va fi dor sa mai fim 1 si nu..1/2.
.. atunci..
Va fi prea tarziu!
Tuesday, December 29, 2009
Praf.
Nu te rog sa stai.
Nu o sa iti spun ca vreau sa te intorci.
Nu o sa iti spun ca imi doresc sa te mai vad.
Nu o sa iti spun ca imi e greu!!!
Am toata viata inainte, dar nu pentru a te ruga sa te intorci.
Nu pentru a te astepta.
Nu pentru a visa la noi.
Nu ma mai doare.
Lipsa ta nu ma mai innebuneste.
Ma lasa rece plecarea ta.
Prezenta ta, in schimb, ma raneste.
Credeai ca o sa te opresc?
“Haide ca ma minti mai incolo!”
Stii ca te mint…
Lasa-ma sa ma mint.
Vreau sa te mint.
Pentru ca adevarul nu ti-a placut.
Maine voi gusta minciuna.
Pentru ca de maine nu voi mai avea timp pentru noi.
Si tot de maine voi deveni ca lemnul ala tare.
Nu voi simti nimic. Nu o sa imi poti face nimic.
Tu vrei sa bei.
Eu vreau sa mint.
Vino mai aproape.
Haide sa innecam minciuna asta in ultima noastra gura.. de whiskey.
Hai sa ne bem ultimul strop de iubire.
Gata! S-a dus. Nu mai exista.
Iubirea e o iluzie. E pentru visatori.
Pentru mine?
Neah.
Prima iubire e pentru totdeauna. Restul… sunt pentru a fi date uitarii.
S-a terminat totul mult prea repede. Poate pentru ca a inceput mult prea repede. Nu stiu..
Prima iubire a venit; s-a dus cu prima ninsoare a iernii. S-a intors cu prima adiere a verii si a plecat cu ultima ploaie a toamnei.
Celelalte nu au venit. Nici nu o sa vina. Nu le astept pentru ca nu exista.
Prima mea iubire s-a consumat. Mult prea devreme. Poate pentru ca am inceput sa o traiesc atunci cand nu trebuia?!
Poate ai fost persoana potrivita la momentul .. inoportun?! Nu stiu…
“Noi” nu a fost sa fie. “Noi” s-a intamplat.
Nici tu nu credeai intr-un sfarsit, nu?
Te-am rugat sa ramai. Nu ai vrut.
Acum te rog sa pleci. Nu vrei.
Pot sa te intreb.. ce vrei?
Nu. Pentru ca.. nu stii.
Atunci.. eu plec!
Vreau sa iti spun ceva!
Vino mai aproape.
Maine te voi uri!
Pentru ca te vei intoarce la mine.
Shh! Lasa-ma sa mint..
Nu o sa iti spun ca vreau sa te intorci.
Nu o sa iti spun ca imi doresc sa te mai vad.
Nu o sa iti spun ca imi e greu!!!
Am toata viata inainte, dar nu pentru a te ruga sa te intorci.
Nu pentru a te astepta.
Nu pentru a visa la noi.
Nu ma mai doare.
Lipsa ta nu ma mai innebuneste.
Ma lasa rece plecarea ta.
Prezenta ta, in schimb, ma raneste.
Credeai ca o sa te opresc?
“Haide ca ma minti mai incolo!”
Stii ca te mint…
Lasa-ma sa ma mint.
Vreau sa te mint.
Pentru ca adevarul nu ti-a placut.
Maine voi gusta minciuna.
Pentru ca de maine nu voi mai avea timp pentru noi.
Si tot de maine voi deveni ca lemnul ala tare.
Nu voi simti nimic. Nu o sa imi poti face nimic.
Tu vrei sa bei.
Eu vreau sa mint.
Vino mai aproape.
Haide sa innecam minciuna asta in ultima noastra gura.. de whiskey.
Hai sa ne bem ultimul strop de iubire.
Gata! S-a dus. Nu mai exista.
Iubirea e o iluzie. E pentru visatori.
Pentru mine?
Neah.
Prima iubire e pentru totdeauna. Restul… sunt pentru a fi date uitarii.
S-a terminat totul mult prea repede. Poate pentru ca a inceput mult prea repede. Nu stiu..
Prima iubire a venit; s-a dus cu prima ninsoare a iernii. S-a intors cu prima adiere a verii si a plecat cu ultima ploaie a toamnei.
Celelalte nu au venit. Nici nu o sa vina. Nu le astept pentru ca nu exista.
Prima mea iubire s-a consumat. Mult prea devreme. Poate pentru ca am inceput sa o traiesc atunci cand nu trebuia?!
Poate ai fost persoana potrivita la momentul .. inoportun?! Nu stiu…
“Noi” nu a fost sa fie. “Noi” s-a intamplat.
Nici tu nu credeai intr-un sfarsit, nu?
Te-am rugat sa ramai. Nu ai vrut.
Acum te rog sa pleci. Nu vrei.
Pot sa te intreb.. ce vrei?
Nu. Pentru ca.. nu stii.
Atunci.. eu plec!
Vreau sa iti spun ceva!
Vino mai aproape.
Maine te voi uri!
Pentru ca te vei intoarce la mine.
Shh! Lasa-ma sa mint..
Friday, December 25, 2009
Totul minus 1/2.
Te-am vazut plangand, traiai in monotonie.
Si te ascultam vorbind. Ea e cea care te intelegea.
Simt.. frustrare.
Azi o consider dusmanca mea, plangand pierderea bataliei pentru tine?!
Vinovata eu sunt.
Imi lipsesc maturitatea si curajul de a recunoaste ca in fata ei am fost .. doar o copila.
Azi ma ridic invidioasa, orgolioasa, egoista, impulsiva, fara niciun pic de control…
Am vazut-o venind si nu credeam ca are vreo importanta.
Incepusem sa te cuceresc transformandu-te in inamicul meu.
Si mi-a furat tot ce aveam.
Simt.. durere.
Ce durere! O urasc pentru ca are ce era al meu.
Eram copila ce o iubeai in mine!
Credeam ca sunt singura. Ce naiva!
Am sperat intr-un final fericit.
Dragostea nu e oarba. Dragostea-i nebuna.
Asa ca mine si ca tine.
Ce nopti de vara!
Ne-am imbatat cu guri de nebunie. Ne-am imbratisat in betia fumului.
Vreau sa ma bucur in continuare de viata ce imi curge prin vene. Si nu iti dau voie sa ma tii pe loc.
Nu, nu ma (poti) opri! Nu sunt aici sa (mai) stau.
Nu are rost sa ne mintim. Nu mai gasesti in mine ce cautai. Ai gasit vreodata?
Am incercat sa te fac sa ma iubesti mai mult. Dar am gresit.
Acum, am venit sa imi iau la revedere!
Si ce ramane in spate?
O lacrima, ultimul fum de tigara? O poza? Sute? Mii????
Nopti nedormite? Misterul tau inca nedescoperit? Zambetele sincere?
Durerea ta reflectata pe peretele murdar si suflete de marime ½?
O iubire neconsumata.. si pasiunea inca aprinsa?!
Tot ramane in urma. Redus la jumatate.
Si Noi ramane tot in urma. Redus la jumatate, de altfel.
Eu si Tu.
Viata ne-a permis sa petrecem tot acest timp impreuna si in acelasi timp, azi, ne da oportunitatea de a fi mai buni.
Fiecare pe drumul lui.
Iti doresc numai bine. Sunt cele mai sincere sentimente.
Intotdeauna o sa existi in mine, e imposibil sa te scot de acolo. Spune-mi, cum naiba vine asta?
Cu bine!
Si poate timpul imi va da solutia.
Acum poti sa pleci, pleaca fara nicio remuscare.
Adio prietene! Sper sa iti fie bine pentru ca si mie imi va fi.
Adio! Cu bine!
Ma doare sa deschid ochii si o fac incetul cu incetul; nu vreau sa te gasesc inca aici. Pastrez amintirea ta ca pe cel mai mare secret. Ce dulce a fost sa te simt asa aproape.
Timpul calmeaza totul.
Tot timpul imi va ramane imbratisarea marii de vara trecuta; voi respira ploaia ce ma va uda. O sa rad din nou.
Si intr-o zi, poate, ma voi gandi din nou la tine.
Acum lasa-ma! Pleaca!!!
Si te ascultam vorbind. Ea e cea care te intelegea.
Simt.. frustrare.
Azi o consider dusmanca mea, plangand pierderea bataliei pentru tine?!
Vinovata eu sunt.
Imi lipsesc maturitatea si curajul de a recunoaste ca in fata ei am fost .. doar o copila.
Azi ma ridic invidioasa, orgolioasa, egoista, impulsiva, fara niciun pic de control…
Am vazut-o venind si nu credeam ca are vreo importanta.
Incepusem sa te cuceresc transformandu-te in inamicul meu.
Si mi-a furat tot ce aveam.
Simt.. durere.
Ce durere! O urasc pentru ca are ce era al meu.
Eram copila ce o iubeai in mine!
Credeam ca sunt singura. Ce naiva!
Am sperat intr-un final fericit.
Dragostea nu e oarba. Dragostea-i nebuna.
Asa ca mine si ca tine.
Ce nopti de vara!
Ne-am imbatat cu guri de nebunie. Ne-am imbratisat in betia fumului.
Vreau sa ma bucur in continuare de viata ce imi curge prin vene. Si nu iti dau voie sa ma tii pe loc.
Nu, nu ma (poti) opri! Nu sunt aici sa (mai) stau.
Nu are rost sa ne mintim. Nu mai gasesti in mine ce cautai. Ai gasit vreodata?
Am incercat sa te fac sa ma iubesti mai mult. Dar am gresit.
Acum, am venit sa imi iau la revedere!
Si ce ramane in spate?
O lacrima, ultimul fum de tigara? O poza? Sute? Mii????
Nopti nedormite? Misterul tau inca nedescoperit? Zambetele sincere?
Durerea ta reflectata pe peretele murdar si suflete de marime ½?
O iubire neconsumata.. si pasiunea inca aprinsa?!
Tot ramane in urma. Redus la jumatate.
Si Noi ramane tot in urma. Redus la jumatate, de altfel.
Eu si Tu.
Viata ne-a permis sa petrecem tot acest timp impreuna si in acelasi timp, azi, ne da oportunitatea de a fi mai buni.
Fiecare pe drumul lui.
Iti doresc numai bine. Sunt cele mai sincere sentimente.
Intotdeauna o sa existi in mine, e imposibil sa te scot de acolo. Spune-mi, cum naiba vine asta?
Cu bine!
Si poate timpul imi va da solutia.
Acum poti sa pleci, pleaca fara nicio remuscare.
Adio prietene! Sper sa iti fie bine pentru ca si mie imi va fi.
Adio! Cu bine!
Ma doare sa deschid ochii si o fac incetul cu incetul; nu vreau sa te gasesc inca aici. Pastrez amintirea ta ca pe cel mai mare secret. Ce dulce a fost sa te simt asa aproape.
Timpul calmeaza totul.
Tot timpul imi va ramane imbratisarea marii de vara trecuta; voi respira ploaia ce ma va uda. O sa rad din nou.
Si intr-o zi, poate, ma voi gandi din nou la tine.
Acum lasa-ma! Pleaca!!!
Saturday, December 19, 2009
Pasiune iluzorie.
Fall, 2009
Mi-o aduc aminte din primul an, cum a pasit prima oara in sala plina de studenti. Tarziu.. tot timpul intarzia. Poate ii placea sa stea pe jos. Eram rautacios; intarzia si cand intra in clasa, nici nu apuca sa se aseze ca ii puneam intrebari din ce predasem in minutele in care ea lipsise. Zambea ca sa nu rada si se uita la mine cu o privire ce exprima: “Tu esti pe ale tale? Nu-mi raspunde. Stiu: NU esti!” Surprins eram sa aud raspunsul corect aproape de fiecare data. Si sunt sigur ca nu invata in avans. Daca nu era sigura pe ea, tacea.
In ultimele saptamani din primul an a renuntat de tot sa mai vina. Am mai vazut-o la examenul final cand mi-a zambit sfidator de sub sapca. I-am zambit si i-am urat vacanta placuta. Mi-a multumit, m-a sagetat cu privirea si s-a intors indiferenta.
Am sperat sa nu o mai vad.
Desi mai scurta decat de obicei, vacanta a trecut greu. Poate din dorinta de a o vedea. Nu stiu..
Am revazut-o.
A intrat pe usa azi. Suprins am fost sa o vad, cu atat mai mult ca punctualitatea din primul an se imbunatatise. Si asa a fost pe tot parcursul semestrului.
Ea? Surprinsa poate, nu stiu; oricum a mascat extraordinar de bine.
I-am zarit un zambet de multumire si am urmarit-o asezandu-se in prima banca. Total contrar fata de primul an, cand statea doar in ultima banca, de unde putea sa rada.. sa vorbeasca.. poate chiar sa motzaie. Se baricada bine, nu prea puteam sa o zaresc, in orice unghi al clasei m-as fi aflat.
Isi pune ochelarii. Pesemne ca din cauza asta s-a asezat in prima banca.
As fi fost de-a dreptul naiv sa consider ca era acolo doar ca sa fie mai aproape de mine. Cu toate astea, am sperat la asta, nu pot sa mint.
Asadar, speranta ca nu o voi mai vedea s-a spulberat odata ce sala aproape goala a fost inundata de prezenta ei.
E mult mai frumoasa decat anul trecut.
Decembrie, 2009
“Azi a venit. E penultima data cand o mai vad.”
Nemachiata, cu parul usor ravasit, rosie in obraji.. se aseaza, asteptand sa puna intrebari. Doar.. de asta e aici. Si nu pentru mine..
E atat de frumoasa! Atat de frumoasa!!! Fraza asta a devenit un tic in mintea mea la adresa ei; ea a devenit o obsesie sub privirile mele.
E mereu cu zambetul pe buze, amuzandu-se de unul din colegii ei. Rasul ei ma face sa zambesc. Mereu a reusit asta. Are un ras cristalin, copilaros si un zambet minunat. E sincera.
Si ce pasiune am nascut pentru ea!
Se pregateste sa plece. Ma mint ca e bine, desi mi-as dori sa mai stea un pic.. doar un pic.
“Daca vrei, poti sa stai, te mai uiti prin notite si daca ai alte intrebari…
Nu.. sunt bine; oricum nu prea am avut timp sa invat si nu stiu daca as avea alte intrebari sau daca as fi capabila sa gasesc altele doar rasfoind niste pagini.”
Pasiunea pentru ea ma determina sa cred ca tragea de timp inchinzandu-se la geaca (aveam sa aflu ca intr-adevar fermoarul era cu probleme). Profit de timp si incerc sa aflu mai multe despre ea; era prima oara cand vorbeam despre altceva in afara de matematica.
Privirea sfidatoare, aroganta ochilor, indiferenta.. toate au disparut. Stiu ca nu am fost naiv de data asta.
Ochii mari, azi neconturati de creionul negru, ma priveau sfiosi. Imi zambea cu fiecare raspuns pe care mi-l dadea. Brusc a prins din nou culoare in obraji. Se uita timid la mine. E polul opus ce ma atrage din ce in ce mai repede. Nu ma mai pot impotrivi.
O vreau!
Nu am avut masina. Nevoit sa iau autobuzul, o zaresc asteptand in linie. Coincidenta: mergem in acelasi loc. E a doua oara cand mergem impreuna si a treia cand ni se intersecteaza doar drumurile, de altfel opuse. Merg in urma ei.
Intram la metrou. Privirea ii ramane atintita pe geam, adunand multe perechi de ochi in jurul ei. Stie ca e privita. Si ce-i mai place!
Ma apropii si o intreb de ce zambeste.
Tresare.
“Sincer? Ma gandeam la frustrarea lui K.”
Evita sa spuna ca de fapt se gandea la mine. Sau poate naivitatea isi spune cuvantul.
“De ce radeti? - Zambesc pentru ca rade ea! – nu a fost prea dragutz sa dai vina pe mine.”
Incep sa rad. Desi, vizibil obosita, rade si ea.
“Esti bine?
Da.. da.. de ce nu as fi?
Pari.. obosita.
Sunt.. mi se inchid ochii. Nu prea am dormit in ultimul timp.”
Discutii.. cu cat aflu mai multe despre ea, cu atat stiu mai putin. Dupa un timp se instaleaza o oarecare tacere.
Ii era frig; oboseala o rapune si adoarme pe umarul meu.
Parul ei, parfumul, totul! O simteam a mea, desi nu o aveam. Inca, imi placea sa cred. Dar. nu stiam daca o voi avea vreodata! Sau nu vroiam sa cred intr-o iluzie. Nu se putea ca la varsta mea sa mai fiu visator ca un adolescent; ca ea de fapt. Era o visatoare si isi urma drumul catre fiecare vis.
Sensibila si ambitioasa. Inteligenta, isi urmarea scopul, facand lucrurile fara intentie, lasand dovada de nevinovatie in orice. Cu fiecare pas, aparent in spate, inainta de fapt dublu.
Fragilitatea si vulnerabilitatea aveam sa le intalnesc cu cateva ore mai tarziu.
Metroul are intarziere o ora, ceea ce pe toti ii duce la disperare, asa ceva fiind inadmisibil.
Eu.. eram fericit.
Aproape inconstient, o sarut pe par.
Cateva minute mai tarziu se trezeste.
“E mai bine acum?” – o intreb.
“Da.. oarecum. Cat am dormit?
Cam 40 de minute.
Wow!”
Nu ma priveste. Stia.
“Se supara cineva daca.. intarzii?”
Rade.
“Sunt singura; nu cred ca se va supara nimeni.”
Radea si sufletul in mine atunci.
Fara alte cuvinte s-a lasat condusa de mine.
Ningea. Atat de frumos. Zapada o incurca. O iau de mana si ii ofer putina incredere.
Azi.. a fost cea mai frumoasa zi din ultimii ani.
A fost de ajuns putina zapada la bord pentru a ma simti din nou.. ca ea.
“Ce suflet tanar!”
Radea zgomotos, ca un copil. Nu puteam sa o dezamagesc. Ne-am bucurat de prima zapada impreuna.
Impiedicata, cum era, mi-a cazut in capcana. Acum era victima. Continua sa rada si avea zapada pe gene.
Si buzele inghetate.
“Ce ai spune daca..?
Nu stiu. Ca sa afli ce ar face celalalt intr-o anumita situatie, singura metoda e sa il pui in situatia respectiva.”
M-a blocat pe moment. Stia. Stia tot. Si.. cred ca a vrut. De fapt, sigur.
Fara alte cuvinte, o sarut.
Momentul nu poate fi descris. Mi-a raspuns. M-a sarutat cu o pasiune pe care demult o credeam pierduta. Nu credeam ca aveam sa mai intalnesc asa ceva. Mi-a dat viata de doua ori in seara aia.
“Haide sus!”
Nu ne-am spus nimic.
Am baut ceva cald, ne-am incalzit; evident nu am mai discutat despre matematica.
Eram la bucatarie.
“Nu stiam ca scrii despre mine..”
Raman perplex. Vai, cata neindemanare. Cum am putut sa le las acolo? Fiind singur, neprimind vizite, nestiind ce avea sa fie, le-am lasat pe masutza din sufragerie. Curiozitatea-I caracteristica a indemnat-o sa citeasca.
Pierdut, ofer un raspuns lipsit de sens, as putea spune.
“Da..”
Zambeste si ma saruta. Nu avea nevoie de explicatii.
Si atunci a fost a mea. I-am gustat fiecare centimetru patrat din trup. S-a lasat dusa de val, iar eu odata cu ei doi.
Prima noapte petrecuta in bratele ei; prima dimineata in care i-am sarutat ochii somnorosi.
Inca dormea. Ii priveam somnul linistit.
Stiam ca nu va dura.
Aveam dublul varstei ei plus cativa ani. Sufletul ei rebel, inca tanar si plin de viata, va pleca in cautarea unui suflet asemenea lui, asemenea ei. Stiam ca se va termina si cu toate astea nu mi-am putut pune frana pasiunii, transpunand-o rapid in iubire, un act necugetat avand in vedere anii ce ii purtam in spate.
Au trecut zilele, saptamanile... Nimeni nu stia de noi. Ne vedeam tot timpul pe ascuns. Pasionala, a fost a mea tot timpul.
Il iubea. Am stiut asta de la bun inceput. Nu mi-a ascuns nimic.
Speram totusi ca il va uita; speram sa ma iubeasca. Desi stiam ca se va termina. Ce prost eram. Toate se bateau cap in cap. Dar o iubeam, la dracu’! Nu aveam cum sa nu sper.
Nu m-a inselat. A fost a mea. Era langa mine; imi era.. tot.
Nu am vrut sa stie ca o iubesc. Nu imi doream sa o indepartez. Dar intr-o dimineata o priveam poate altfel decat de obicei. Sau poate atunci a observant ea o diferenta. Poate in dimineata aia, in momentul ala a simtit altceva. Poate m-a iubit pentru o secunda. Altfel, nu avea cum sa vada asta in ochii mei. Poate..
Se uita la mine intrebator; nu avea nevoie de cuvinte pentru a o intelege.
“Te iubesc!” – inconstient am spus-o.
Ramane muta in fata mea. Evit orice alt cuvant si o sarut.
“Eu..
Stiu! Nu iti cer nimic; asta simt.”
M-am ridicat de langa ea si am inceput sa merg in cercuri.
“Stiu ca nu ma iubesti. O sa pleci nu?”
Cu aceeasi sinceritate pe care intotdeauna am apreciat-o, mi-a raspuns usor.
“Da.. nu acum, nu stiu cand, dar voi pleca. Poate cand se va stinge pasiunea..
Poate cand va veti regasi..
Poate..”
Plangea. M-am simtit ingrozitor.
Ma apropii de ea, dar nu ma lasa sa zic nimic.
“Nu e vina ta. Stai linistit. De fapt, imi pare rau ca ma iubesti.
Dar.. dar de ce? Iubirea e .. cel mai frumos lucru.
Atunci cand e impartasita, da. Dar.. nu trebuia. Iubirea nu avea ce sa caute in locul pasiunii. Vei avea de suferit.
Sunt destul de maricel. Nu m-am putut controla. Asa a fost sa fie. Si stiam care va fi sfarsitul, inca de la inceput. Si cu toate astea am ajuns sa te iubesc. Nu te invinovati!”
O sarut si o strang tare in brate.
“Fii a mea!”
A fost a mea atunci si a continuat sa fie a mea pentru un timp. Mereu ma gandeam ca ziua urmatoare nu voi mai sti nimic de ea. Cu fiecare zi ma bucuram de zambetul, ochii, trupul si pasiunea ce ardea in ea, ca si cum ar fi fost ultima oara.
Dar niciodata nu imi ajungea.
Ianuarie 2009
Trecuse ceva timp. Mai mult decat ma asteptam.
“O sa plec!
Stiu.. stiu!” – ii raspund cu tristeste in glas.
“Nu acum.. dar o sa plec.. curand..” – continua dezamagita.
“Nu fi trista! Esti totul pentru mine; mi-ai oferit totul, m-ai facut sa ma bucur de lucruri pe care le credeam pierdute. M-ai readus la viata odata cu prima zapada; buzele-ti inghetate m-au trezit; tot atunci ai fost mea. Si inca te iubesc. Mai mult decat oricand. Si vreau sa fii fericita. Nu! Nu lasa privirea; nu e nimic de care sa iti fie rusine! In schimb, te rog un singur lucru.
Ce.. anume?
Iti respect decizia, dar atunci cand alegi sa pleci, inchide usa si pleaca, fara a mai privi inapoi. Tu pleaca, fii fericita, iar pe mine lasa-ma sa imi revin. Crezi ca vei putea face asta?
Da..
Atunci hai sa incheiem discutia si lasa-ma sa ma bucur de tine. Nu imi mai adu aminte. Stiu ce va fi. Revarsa-ti pasiunea asupra mea si cand decizi sa pleci, pleaca fara a avea remuscari. Trebuie sa rasplatesc cumva lunile petrecute alaturi de tine. Eu ma voi gandi la tine si te voi iubi. Si stiu ca iti va fi bine!”
Zambetul meu ii ofera incredere si ma strange in brate.
Ne-am pierdut apoi si in urmatoarele luni, in lucruri marunte, dar mari pentru noi. Imi place(a) sa cred ca ne-am iubit. Ne pierdeam in activitati ce ne ajutau sa ne bucuram unul de celalalt.
Totul era altfel cand eram cu ea. Era tot timpul vesela. O faceam fericita. Stiu ca atunci cand era singura, poate ii fugea gandul la el, la “ei”, dar cand era cu mine.. niciodata. De asta imi place(a) sa cred ca.. ne-am iubit.
Iubirea ce ne lega era doar o iluzie. Nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste. Timpul nu a ajutat-o sa imi raspunda.
Mai 2009
Dupa alte 4 luni, undeva spre sfarsitul lui mai, in 2009, s-a incheiat totul.
Poate pasiunea s-a stins, poate s-au regasit, sau poate nu a mai rezistat. Oricare a fost motivul, ea a plecat. Asa cum am rugat-o, nu s-a uitat inapoi.
Pur si simplu nu a mai venit ziua urmatoare. Atunci am stiut ca s-a terminat.
Speram sa nu o mai intalnesc, pentru ca inca o iubeam.
Septembrie 2009
Ne-am intalnit in aceeasi ipostaza. Eu, profesorul ei; ea studenta mea.
Ea, doar o figura cunoscuta printre alti zeci de studenti. Eu, doar unul dintre cei mai tari profesori.
Amintirile m-au napadit si primul curs din noul an scolar a fost un total esec.
La sfarsitul orei, a avut o oarecare retinere; a vrut sa ma intrebe ceva, dar si-a adus aminte de ce am rugat-o si.. s-a pierdut printre colegii ei.
Nu a mai venit la orele suplimentare pentru a pune intrebari. Nu prea mai dadea nici pe la curs.
Venea doar la examene, obtinand printre cele mai bune note din clasa, daca nu cele mai mari. Eram mandru de ea.
O mai zaream din cand in cand, in lift, cand mergea sa isi predea temele pentru cursul meu. Era intotdeana insotita. Probabil intentionat.
Inca o iubeam. Stia asta.
Decembrie 2009
Si acum, o privesc din acelasi loc. Isi scrie examenul final, fara a ridica privirea.
Peste trei ore, imi intinde foile si raspunde zambetului meu printr-un alt zambet. Dar bolboroseste un “sarbatori fericite!” aproape stins si pleaca.
Sper sa nu o mai intalnesc vreodata.
Inca o iubesc.
Mi-o aduc aminte din primul an, cum a pasit prima oara in sala plina de studenti. Tarziu.. tot timpul intarzia. Poate ii placea sa stea pe jos. Eram rautacios; intarzia si cand intra in clasa, nici nu apuca sa se aseze ca ii puneam intrebari din ce predasem in minutele in care ea lipsise. Zambea ca sa nu rada si se uita la mine cu o privire ce exprima: “Tu esti pe ale tale? Nu-mi raspunde. Stiu: NU esti!” Surprins eram sa aud raspunsul corect aproape de fiecare data. Si sunt sigur ca nu invata in avans. Daca nu era sigura pe ea, tacea.
In ultimele saptamani din primul an a renuntat de tot sa mai vina. Am mai vazut-o la examenul final cand mi-a zambit sfidator de sub sapca. I-am zambit si i-am urat vacanta placuta. Mi-a multumit, m-a sagetat cu privirea si s-a intors indiferenta.
Am sperat sa nu o mai vad.
Desi mai scurta decat de obicei, vacanta a trecut greu. Poate din dorinta de a o vedea. Nu stiu..
Am revazut-o.
A intrat pe usa azi. Suprins am fost sa o vad, cu atat mai mult ca punctualitatea din primul an se imbunatatise. Si asa a fost pe tot parcursul semestrului.
Ea? Surprinsa poate, nu stiu; oricum a mascat extraordinar de bine.
I-am zarit un zambet de multumire si am urmarit-o asezandu-se in prima banca. Total contrar fata de primul an, cand statea doar in ultima banca, de unde putea sa rada.. sa vorbeasca.. poate chiar sa motzaie. Se baricada bine, nu prea puteam sa o zaresc, in orice unghi al clasei m-as fi aflat.
Isi pune ochelarii. Pesemne ca din cauza asta s-a asezat in prima banca.
As fi fost de-a dreptul naiv sa consider ca era acolo doar ca sa fie mai aproape de mine. Cu toate astea, am sperat la asta, nu pot sa mint.
Asadar, speranta ca nu o voi mai vedea s-a spulberat odata ce sala aproape goala a fost inundata de prezenta ei.
E mult mai frumoasa decat anul trecut.
Decembrie, 2009
“Azi a venit. E penultima data cand o mai vad.”
Nemachiata, cu parul usor ravasit, rosie in obraji.. se aseaza, asteptand sa puna intrebari. Doar.. de asta e aici. Si nu pentru mine..
E atat de frumoasa! Atat de frumoasa!!! Fraza asta a devenit un tic in mintea mea la adresa ei; ea a devenit o obsesie sub privirile mele.
E mereu cu zambetul pe buze, amuzandu-se de unul din colegii ei. Rasul ei ma face sa zambesc. Mereu a reusit asta. Are un ras cristalin, copilaros si un zambet minunat. E sincera.
Si ce pasiune am nascut pentru ea!
Se pregateste sa plece. Ma mint ca e bine, desi mi-as dori sa mai stea un pic.. doar un pic.
“Daca vrei, poti sa stai, te mai uiti prin notite si daca ai alte intrebari…
Nu.. sunt bine; oricum nu prea am avut timp sa invat si nu stiu daca as avea alte intrebari sau daca as fi capabila sa gasesc altele doar rasfoind niste pagini.”
Pasiunea pentru ea ma determina sa cred ca tragea de timp inchinzandu-se la geaca (aveam sa aflu ca intr-adevar fermoarul era cu probleme). Profit de timp si incerc sa aflu mai multe despre ea; era prima oara cand vorbeam despre altceva in afara de matematica.
Privirea sfidatoare, aroganta ochilor, indiferenta.. toate au disparut. Stiu ca nu am fost naiv de data asta.
Ochii mari, azi neconturati de creionul negru, ma priveau sfiosi. Imi zambea cu fiecare raspuns pe care mi-l dadea. Brusc a prins din nou culoare in obraji. Se uita timid la mine. E polul opus ce ma atrage din ce in ce mai repede. Nu ma mai pot impotrivi.
O vreau!
Nu am avut masina. Nevoit sa iau autobuzul, o zaresc asteptand in linie. Coincidenta: mergem in acelasi loc. E a doua oara cand mergem impreuna si a treia cand ni se intersecteaza doar drumurile, de altfel opuse. Merg in urma ei.
Intram la metrou. Privirea ii ramane atintita pe geam, adunand multe perechi de ochi in jurul ei. Stie ca e privita. Si ce-i mai place!
Ma apropii si o intreb de ce zambeste.
Tresare.
“Sincer? Ma gandeam la frustrarea lui K.”
Evita sa spuna ca de fapt se gandea la mine. Sau poate naivitatea isi spune cuvantul.
“De ce radeti? - Zambesc pentru ca rade ea! – nu a fost prea dragutz sa dai vina pe mine.”
Incep sa rad. Desi, vizibil obosita, rade si ea.
“Esti bine?
Da.. da.. de ce nu as fi?
Pari.. obosita.
Sunt.. mi se inchid ochii. Nu prea am dormit in ultimul timp.”
Discutii.. cu cat aflu mai multe despre ea, cu atat stiu mai putin. Dupa un timp se instaleaza o oarecare tacere.
Ii era frig; oboseala o rapune si adoarme pe umarul meu.
Parul ei, parfumul, totul! O simteam a mea, desi nu o aveam. Inca, imi placea sa cred. Dar. nu stiam daca o voi avea vreodata! Sau nu vroiam sa cred intr-o iluzie. Nu se putea ca la varsta mea sa mai fiu visator ca un adolescent; ca ea de fapt. Era o visatoare si isi urma drumul catre fiecare vis.
Sensibila si ambitioasa. Inteligenta, isi urmarea scopul, facand lucrurile fara intentie, lasand dovada de nevinovatie in orice. Cu fiecare pas, aparent in spate, inainta de fapt dublu.
Fragilitatea si vulnerabilitatea aveam sa le intalnesc cu cateva ore mai tarziu.
Metroul are intarziere o ora, ceea ce pe toti ii duce la disperare, asa ceva fiind inadmisibil.
Eu.. eram fericit.
Aproape inconstient, o sarut pe par.
Cateva minute mai tarziu se trezeste.
“E mai bine acum?” – o intreb.
“Da.. oarecum. Cat am dormit?
Cam 40 de minute.
Wow!”
Nu ma priveste. Stia.
“Se supara cineva daca.. intarzii?”
Rade.
“Sunt singura; nu cred ca se va supara nimeni.”
Radea si sufletul in mine atunci.
Fara alte cuvinte s-a lasat condusa de mine.
Ningea. Atat de frumos. Zapada o incurca. O iau de mana si ii ofer putina incredere.
Azi.. a fost cea mai frumoasa zi din ultimii ani.
A fost de ajuns putina zapada la bord pentru a ma simti din nou.. ca ea.
“Ce suflet tanar!”
Radea zgomotos, ca un copil. Nu puteam sa o dezamagesc. Ne-am bucurat de prima zapada impreuna.
Impiedicata, cum era, mi-a cazut in capcana. Acum era victima. Continua sa rada si avea zapada pe gene.
Si buzele inghetate.
“Ce ai spune daca..?
Nu stiu. Ca sa afli ce ar face celalalt intr-o anumita situatie, singura metoda e sa il pui in situatia respectiva.”
M-a blocat pe moment. Stia. Stia tot. Si.. cred ca a vrut. De fapt, sigur.
Fara alte cuvinte, o sarut.
Momentul nu poate fi descris. Mi-a raspuns. M-a sarutat cu o pasiune pe care demult o credeam pierduta. Nu credeam ca aveam sa mai intalnesc asa ceva. Mi-a dat viata de doua ori in seara aia.
“Haide sus!”
Nu ne-am spus nimic.
Am baut ceva cald, ne-am incalzit; evident nu am mai discutat despre matematica.
Eram la bucatarie.
“Nu stiam ca scrii despre mine..”
Raman perplex. Vai, cata neindemanare. Cum am putut sa le las acolo? Fiind singur, neprimind vizite, nestiind ce avea sa fie, le-am lasat pe masutza din sufragerie. Curiozitatea-I caracteristica a indemnat-o sa citeasca.
Pierdut, ofer un raspuns lipsit de sens, as putea spune.
“Da..”
Zambeste si ma saruta. Nu avea nevoie de explicatii.
Si atunci a fost a mea. I-am gustat fiecare centimetru patrat din trup. S-a lasat dusa de val, iar eu odata cu ei doi.
Prima noapte petrecuta in bratele ei; prima dimineata in care i-am sarutat ochii somnorosi.
Inca dormea. Ii priveam somnul linistit.
Stiam ca nu va dura.
Aveam dublul varstei ei plus cativa ani. Sufletul ei rebel, inca tanar si plin de viata, va pleca in cautarea unui suflet asemenea lui, asemenea ei. Stiam ca se va termina si cu toate astea nu mi-am putut pune frana pasiunii, transpunand-o rapid in iubire, un act necugetat avand in vedere anii ce ii purtam in spate.
Au trecut zilele, saptamanile... Nimeni nu stia de noi. Ne vedeam tot timpul pe ascuns. Pasionala, a fost a mea tot timpul.
Il iubea. Am stiut asta de la bun inceput. Nu mi-a ascuns nimic.
Speram totusi ca il va uita; speram sa ma iubeasca. Desi stiam ca se va termina. Ce prost eram. Toate se bateau cap in cap. Dar o iubeam, la dracu’! Nu aveam cum sa nu sper.
Nu m-a inselat. A fost a mea. Era langa mine; imi era.. tot.
Nu am vrut sa stie ca o iubesc. Nu imi doream sa o indepartez. Dar intr-o dimineata o priveam poate altfel decat de obicei. Sau poate atunci a observant ea o diferenta. Poate in dimineata aia, in momentul ala a simtit altceva. Poate m-a iubit pentru o secunda. Altfel, nu avea cum sa vada asta in ochii mei. Poate..
Se uita la mine intrebator; nu avea nevoie de cuvinte pentru a o intelege.
“Te iubesc!” – inconstient am spus-o.
Ramane muta in fata mea. Evit orice alt cuvant si o sarut.
“Eu..
Stiu! Nu iti cer nimic; asta simt.”
M-am ridicat de langa ea si am inceput sa merg in cercuri.
“Stiu ca nu ma iubesti. O sa pleci nu?”
Cu aceeasi sinceritate pe care intotdeauna am apreciat-o, mi-a raspuns usor.
“Da.. nu acum, nu stiu cand, dar voi pleca. Poate cand se va stinge pasiunea..
Poate cand va veti regasi..
Poate..”
Plangea. M-am simtit ingrozitor.
Ma apropii de ea, dar nu ma lasa sa zic nimic.
“Nu e vina ta. Stai linistit. De fapt, imi pare rau ca ma iubesti.
Dar.. dar de ce? Iubirea e .. cel mai frumos lucru.
Atunci cand e impartasita, da. Dar.. nu trebuia. Iubirea nu avea ce sa caute in locul pasiunii. Vei avea de suferit.
Sunt destul de maricel. Nu m-am putut controla. Asa a fost sa fie. Si stiam care va fi sfarsitul, inca de la inceput. Si cu toate astea am ajuns sa te iubesc. Nu te invinovati!”
O sarut si o strang tare in brate.
“Fii a mea!”
A fost a mea atunci si a continuat sa fie a mea pentru un timp. Mereu ma gandeam ca ziua urmatoare nu voi mai sti nimic de ea. Cu fiecare zi ma bucuram de zambetul, ochii, trupul si pasiunea ce ardea in ea, ca si cum ar fi fost ultima oara.
Dar niciodata nu imi ajungea.
Ianuarie 2009
Trecuse ceva timp. Mai mult decat ma asteptam.
“O sa plec!
Stiu.. stiu!” – ii raspund cu tristeste in glas.
“Nu acum.. dar o sa plec.. curand..” – continua dezamagita.
“Nu fi trista! Esti totul pentru mine; mi-ai oferit totul, m-ai facut sa ma bucur de lucruri pe care le credeam pierdute. M-ai readus la viata odata cu prima zapada; buzele-ti inghetate m-au trezit; tot atunci ai fost mea. Si inca te iubesc. Mai mult decat oricand. Si vreau sa fii fericita. Nu! Nu lasa privirea; nu e nimic de care sa iti fie rusine! In schimb, te rog un singur lucru.
Ce.. anume?
Iti respect decizia, dar atunci cand alegi sa pleci, inchide usa si pleaca, fara a mai privi inapoi. Tu pleaca, fii fericita, iar pe mine lasa-ma sa imi revin. Crezi ca vei putea face asta?
Da..
Atunci hai sa incheiem discutia si lasa-ma sa ma bucur de tine. Nu imi mai adu aminte. Stiu ce va fi. Revarsa-ti pasiunea asupra mea si cand decizi sa pleci, pleaca fara a avea remuscari. Trebuie sa rasplatesc cumva lunile petrecute alaturi de tine. Eu ma voi gandi la tine si te voi iubi. Si stiu ca iti va fi bine!”
Zambetul meu ii ofera incredere si ma strange in brate.
Ne-am pierdut apoi si in urmatoarele luni, in lucruri marunte, dar mari pentru noi. Imi place(a) sa cred ca ne-am iubit. Ne pierdeam in activitati ce ne ajutau sa ne bucuram unul de celalalt.
Totul era altfel cand eram cu ea. Era tot timpul vesela. O faceam fericita. Stiu ca atunci cand era singura, poate ii fugea gandul la el, la “ei”, dar cand era cu mine.. niciodata. De asta imi place(a) sa cred ca.. ne-am iubit.
Iubirea ce ne lega era doar o iluzie. Nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste. Timpul nu a ajutat-o sa imi raspunda.
Mai 2009
Dupa alte 4 luni, undeva spre sfarsitul lui mai, in 2009, s-a incheiat totul.
Poate pasiunea s-a stins, poate s-au regasit, sau poate nu a mai rezistat. Oricare a fost motivul, ea a plecat. Asa cum am rugat-o, nu s-a uitat inapoi.
Pur si simplu nu a mai venit ziua urmatoare. Atunci am stiut ca s-a terminat.
Speram sa nu o mai intalnesc, pentru ca inca o iubeam.
Septembrie 2009
Ne-am intalnit in aceeasi ipostaza. Eu, profesorul ei; ea studenta mea.
Ea, doar o figura cunoscuta printre alti zeci de studenti. Eu, doar unul dintre cei mai tari profesori.
Amintirile m-au napadit si primul curs din noul an scolar a fost un total esec.
La sfarsitul orei, a avut o oarecare retinere; a vrut sa ma intrebe ceva, dar si-a adus aminte de ce am rugat-o si.. s-a pierdut printre colegii ei.
Nu a mai venit la orele suplimentare pentru a pune intrebari. Nu prea mai dadea nici pe la curs.
Venea doar la examene, obtinand printre cele mai bune note din clasa, daca nu cele mai mari. Eram mandru de ea.
O mai zaream din cand in cand, in lift, cand mergea sa isi predea temele pentru cursul meu. Era intotdeana insotita. Probabil intentionat.
Inca o iubeam. Stia asta.
Decembrie 2009
Si acum, o privesc din acelasi loc. Isi scrie examenul final, fara a ridica privirea.
Peste trei ore, imi intinde foile si raspunde zambetului meu printr-un alt zambet. Dar bolboroseste un “sarbatori fericite!” aproape stins si pleaca.
Sper sa nu o mai intalnesc vreodata.
Inca o iubesc.
Monday, December 7, 2009
Viata e un biscuite.
Te ascunzi.
In spatele unui zambet, unui ras zgomotos; poate in spatele unor ochi senini ce ascund mai multe lacrimi decat crezi; poate in spatele unei personae vesele si prietenoase, dar care si-a schimbat total conceptia despre lume. Si lumea asta te include si pe tine…; dar doar atat. In conluzie, prima greseala.
Nu cred in povesti.
In povestile tale, nici eu nu as crede.
Nu cred in povestile tale. Eu nu inventez povesti. Sunt ceva mai realist.
Tu ai “imbracat” povestile mele in asa fel incat sa nu fie reale.
Ma faci sa rad.
Pentru ca habar nu ai despre ce vorbesti; ce pretentie sa am sa intelegi ce as spune eu?!
Poate pentru ca nu te exprimi cum trebuie.
Poate pentru ca las loc interpretarii. Sau poate pentru ca spun lucrurilor pe nume si exact asa cum sunt. Pentru ce intelege “exteriorul” nu mai sunt responsabila. Ba chiar ma amuza. Stii cum spune cantecul “sunt niste prosti.. ei nu stiu”. Nu continui pentru ca nu se mai adapteaza contextului.
Negi.
Da.
De ce?
Pentru ca nu e adevarat. Am fost transparenta. Nu ti-am ascuns nimic, niciodata.
Fii serioasa.
Sunt. Daca nu as fi serioasa, acum nu as sta de vorba cu tine.
Te-am blocat.
Da..
Nu ma astept sa ma intelegi; nu prea ai stiut sa o faci. Inca de la bun inceput, desi ai lasat (cu success) senzatia asta. Felicitari!
Repet, poate pentru ca..
Nu ma exprim cum trebuie. Stiu, stiu; te-ai gandit ca e din cauza faptului ca tu doar asculti sau mai bine zis, auzi? “A asculta” sau “a auzi” nu e echivalent cu “a intelege”. Deci, Fail!
Defectele nu ti le acoperi cu pretexte.
Nu te inteleg.
Stiu. Daca m-ai intelege acum ai fi langa mine si ai vorbi cu mine. M-ai asculta si m-ai intelege, pentru ca believe it or not, acum eu vorbesc cu tine. Dar o sa ma asculte el. Pentru ca stie. Si o sa ii vorbesc iarasi despre tine. Pentru ca stie si despre tine.. sau mai bine zis.. despre noi?!
Eh haide..
Unde?
Pe masura ce ai incercat sa ma apropii, m-ai indepartat de tine. Daca ceea ce vezi nu iti e de ajuns, inceteaza sa mai cauti in mine ceea ce oricum nu vei mai gasi. Am crezut ca.. de fapt.. am crezut intr-un..
Ce ai crezut?
Nimic.
Unde te duci?
Plec!
Eieieie, ai casa in panta?
Stii ca nu suport sa imi inchida cineva usa in nas?
Cineva e tare suparat, dar stii ca nu imi pasa?
Stii ca am crezut in tine?
Stii ca am facut acelasi lucru?
Minti!
Ok.
Deci accepti!
Nu, dar nu incerc sa te fac sa deschizi ochii. Imi pierd timpul.
Adica iti pierzi timpul cu mine.
In situatia de fata, DA!
Daca m-as intoarce la tine..
Ai face cale intoarsa.
Ai chef de mistouri?
Un pic.
Deci e adevarat!
Ce?
Tu si el..
Nu!
Si atunci..?
Doar nu crezi ca sunt o papusica!
Te-am blocat.
Da!
Mai ai ceva de spus?
Nu!
Atunci.. cred ca poti sa pleci!
Sah mat!
Nu uita sa inchizi usa!
Nu vreau sa pierd si mai multe decat am pierdut cand ai plecat… - spune prea incet, mult prea incet pentru a o auzi…
…muscandu-si buzele si inghitind in sec.
Il priveste indepartandu-se.
Dispare din campul ei vizual. Se imbraca repede si pleaca. Nu vede pe unde merge; in linistea tarzie a noptii ce incepe sa ii fac loc diminetii, isi aprinde o tigara.. prima oara dupa mult timp. Si-a promis ca va fi ultima oara si din nou a cazut. Se indreapta pe nesimtite catre locul atat de bine cunoscut. Singurul de altfel, dupa plecarea lui.
Bate usor la usa.
Ce faci? Hey, ce s-a intamplat? De ce plangi? Intra!
Nu vorbeste, nu spune nimic. El intelege si fara a mai pune vreo intrebare o ia in brate pentru prima oara. O cunoaste atat de bine, cel mai bine.. si stie ca doar de asta are nevoie; pentru asta a venit.
Soarele mijeste si se lupta cu norii.
O priveste cu atata caldura.. pentru ca tine la ea. Se simte neputincios.
Inghitindu-si suspinele, in caldura imbratisarii lui, stie ca acum e in siguranta.
Ii zambeste pentru a-l linisti si adoarme ca un copil.
Maine va musca din biscuite.
He has the powah!
In spatele unui zambet, unui ras zgomotos; poate in spatele unor ochi senini ce ascund mai multe lacrimi decat crezi; poate in spatele unei personae vesele si prietenoase, dar care si-a schimbat total conceptia despre lume. Si lumea asta te include si pe tine…; dar doar atat. In conluzie, prima greseala.
Nu cred in povesti.
In povestile tale, nici eu nu as crede.
Nu cred in povestile tale. Eu nu inventez povesti. Sunt ceva mai realist.
Tu ai “imbracat” povestile mele in asa fel incat sa nu fie reale.
Ma faci sa rad.
Pentru ca habar nu ai despre ce vorbesti; ce pretentie sa am sa intelegi ce as spune eu?!
Poate pentru ca nu te exprimi cum trebuie.
Poate pentru ca las loc interpretarii. Sau poate pentru ca spun lucrurilor pe nume si exact asa cum sunt. Pentru ce intelege “exteriorul” nu mai sunt responsabila. Ba chiar ma amuza. Stii cum spune cantecul “sunt niste prosti.. ei nu stiu”. Nu continui pentru ca nu se mai adapteaza contextului.
Negi.
Da.
De ce?
Pentru ca nu e adevarat. Am fost transparenta. Nu ti-am ascuns nimic, niciodata.
Fii serioasa.
Sunt. Daca nu as fi serioasa, acum nu as sta de vorba cu tine.
Te-am blocat.
Da..
Nu ma astept sa ma intelegi; nu prea ai stiut sa o faci. Inca de la bun inceput, desi ai lasat (cu success) senzatia asta. Felicitari!
Repet, poate pentru ca..
Nu ma exprim cum trebuie. Stiu, stiu; te-ai gandit ca e din cauza faptului ca tu doar asculti sau mai bine zis, auzi? “A asculta” sau “a auzi” nu e echivalent cu “a intelege”. Deci, Fail!
Defectele nu ti le acoperi cu pretexte.
Nu te inteleg.
Stiu. Daca m-ai intelege acum ai fi langa mine si ai vorbi cu mine. M-ai asculta si m-ai intelege, pentru ca believe it or not, acum eu vorbesc cu tine. Dar o sa ma asculte el. Pentru ca stie. Si o sa ii vorbesc iarasi despre tine. Pentru ca stie si despre tine.. sau mai bine zis.. despre noi?!
Eh haide..
Unde?
Pe masura ce ai incercat sa ma apropii, m-ai indepartat de tine. Daca ceea ce vezi nu iti e de ajuns, inceteaza sa mai cauti in mine ceea ce oricum nu vei mai gasi. Am crezut ca.. de fapt.. am crezut intr-un..
Ce ai crezut?
Nimic.
Unde te duci?
Plec!
Eieieie, ai casa in panta?
Stii ca nu suport sa imi inchida cineva usa in nas?
Cineva e tare suparat, dar stii ca nu imi pasa?
Stii ca am crezut in tine?
Stii ca am facut acelasi lucru?
Minti!
Ok.
Deci accepti!
Nu, dar nu incerc sa te fac sa deschizi ochii. Imi pierd timpul.
Adica iti pierzi timpul cu mine.
In situatia de fata, DA!
Daca m-as intoarce la tine..
Ai face cale intoarsa.
Ai chef de mistouri?
Un pic.
Deci e adevarat!
Ce?
Tu si el..
Nu!
Si atunci..?
Doar nu crezi ca sunt o papusica!
Te-am blocat.
Da!
Mai ai ceva de spus?
Nu!
Atunci.. cred ca poti sa pleci!
Sah mat!
Nu uita sa inchizi usa!
Nu vreau sa pierd si mai multe decat am pierdut cand ai plecat… - spune prea incet, mult prea incet pentru a o auzi…
…muscandu-si buzele si inghitind in sec.
Il priveste indepartandu-se.
Dispare din campul ei vizual. Se imbraca repede si pleaca. Nu vede pe unde merge; in linistea tarzie a noptii ce incepe sa ii fac loc diminetii, isi aprinde o tigara.. prima oara dupa mult timp. Si-a promis ca va fi ultima oara si din nou a cazut. Se indreapta pe nesimtite catre locul atat de bine cunoscut. Singurul de altfel, dupa plecarea lui.
Bate usor la usa.
Ce faci? Hey, ce s-a intamplat? De ce plangi? Intra!
Nu vorbeste, nu spune nimic. El intelege si fara a mai pune vreo intrebare o ia in brate pentru prima oara. O cunoaste atat de bine, cel mai bine.. si stie ca doar de asta are nevoie; pentru asta a venit.
Soarele mijeste si se lupta cu norii.
O priveste cu atata caldura.. pentru ca tine la ea. Se simte neputincios.
Inghitindu-si suspinele, in caldura imbratisarii lui, stie ca acum e in siguranta.
Ii zambeste pentru a-l linisti si adoarme ca un copil.
Maine va musca din biscuite.
He has the powah!
Friday, December 4, 2009
Prieteni.
Desi era clar de ceva timp..
S (11/8/2009 3:09:38 AM): well….let’s make a deal
S (11/8/2009 3:09:47 AM): we’ll be there for eachother
S (11/8/2009 3:09:49 AM): deal?
C (11/8/2009 3:11:31 AM): deal!
C (11/8/2009 3:11:32 AM):
.. cuvintele s-au simtit nevoite de a oficializa!
And this is NOT The End!
Am cel mai bun prieten de pe pamant!
And yes, he’s Romanian si are picioare in Canada! E misogin, but he loves me! :X
And he has the powah!!
Thank you >:D<
Subscribe to:
Posts (Atom)