Viata e un biscuite.

Te ascunzi.
In spatele unui zambet, unui ras zgomotos; poate in spatele unor ochi senini ce ascund mai multe lacrimi decat crezi; poate in spatele unei personae vesele si prietenoase, dar care si-a schimbat total conceptia despre lume. Si lumea asta te include si pe tine…; dar doar atat. In conluzie, prima greseala.

Nu cred in povesti.
In povestile tale, nici eu nu as crede.
Nu cred in povestile tale. Eu nu inventez povesti. Sunt ceva mai realist.
Tu ai “imbracat” povestile mele in asa fel incat sa nu fie reale.
Ma faci sa rad.
Pentru ca habar nu ai despre ce vorbesti; ce pretentie sa am sa intelegi ce as spune eu?!
Poate pentru ca nu te exprimi cum trebuie.
Poate pentru ca las loc interpretarii. Sau poate pentru ca spun lucrurilor pe nume si exact asa cum sunt. Pentru ce intelege “exteriorul” nu mai sunt responsabila. Ba chiar ma amuza. Stii cum spune cantecul “sunt niste prosti.. ei nu stiu”. Nu continui pentru ca nu se mai adapteaza contextului.
Negi.
Da.
De ce?
Pentru ca nu e adevarat. Am fost transparenta. Nu ti-am ascuns nimic, niciodata.
Fii serioasa.
Sunt. Daca nu as fi serioasa, acum nu as sta de vorba cu tine.

Te-am blocat.
Da..
Nu ma astept sa ma intelegi; nu prea ai stiut sa o faci. Inca de la bun inceput, desi ai lasat (cu success) senzatia asta. Felicitari!
Repet, poate pentru ca..
Nu ma exprim cum trebuie. Stiu, stiu; te-ai gandit ca e din cauza faptului ca tu doar asculti sau mai bine zis, auzi? “A asculta” sau “a auzi” nu e echivalent cu “a intelege”. Deci, Fail!

Defectele nu ti le acoperi cu pretexte.
Nu te inteleg.
Stiu. Daca m-ai intelege acum ai fi langa mine si ai vorbi cu mine. M-ai asculta si m-ai intelege, pentru ca believe it or not, acum eu vorbesc cu tine. Dar o sa ma asculte el. Pentru ca stie. Si o sa ii vorbesc iarasi despre tine. Pentru ca stie si despre tine.. sau mai bine zis.. despre noi?!
Eh haide..
Unde?

Pe masura ce ai incercat sa ma apropii, m-ai indepartat de tine. Daca ceea ce vezi nu iti e de ajuns, inceteaza sa mai cauti in mine ceea ce oricum nu vei mai gasi. Am crezut ca.. de fapt.. am crezut intr-un..
Ce ai crezut?
Nimic.
Unde te duci?
Plec!

Eieieie, ai casa in panta?
Stii ca nu suport sa imi inchida cineva usa in nas?
Cineva e tare suparat, dar stii ca nu imi pasa?
Stii ca am crezut in tine?
Stii ca am facut acelasi lucru?
Minti!
Ok.
Deci accepti!
Nu, dar nu incerc sa te fac sa deschizi ochii. Imi pierd timpul.
Adica iti pierzi timpul cu mine.
In situatia de fata, DA!
Daca m-as intoarce la tine..
Ai face cale intoarsa.
Ai chef de mistouri?
Un pic.
Deci e adevarat!
Ce?
Tu si el..
Nu!
Si atunci..?
Doar nu crezi ca sunt o papusica!

Te-am blocat.
Da!
Mai ai ceva de spus?
Nu!
Atunci.. cred ca poti sa pleci!
Sah mat!
Nu uita sa inchizi usa!

Nu vreau sa pierd si mai multe decat am pierdut cand ai plecat… - spune prea incet, mult prea incet pentru a o auzi…
…muscandu-si buzele si inghitind in sec.
Il priveste indepartandu-se.

Dispare din campul ei vizual. Se imbraca repede si pleaca. Nu vede pe unde merge; in linistea tarzie a noptii ce incepe sa ii fac loc diminetii, isi aprinde o tigara.. prima oara dupa mult timp. Si-a promis ca va fi ultima oara si din nou a cazut. Se indreapta pe nesimtite catre locul atat de bine cunoscut. Singurul de altfel, dupa plecarea lui.

Bate usor la usa.
Ce faci? Hey, ce s-a intamplat? De ce plangi? Intra!

Nu vorbeste, nu spune nimic. El intelege si fara a mai pune vreo intrebare o ia in brate pentru prima oara. O cunoaste atat de bine, cel mai bine.. si stie ca doar de asta are nevoie; pentru asta a venit.
Soarele mijeste si se lupta cu norii.
O priveste cu atata caldura.. pentru ca tine la ea. Se simte neputincios.
Inghitindu-si suspinele, in caldura imbratisarii lui, stie ca acum e in siguranta.
Ii zambeste pentru a-l linisti si adoarme ca un copil.
Maine va musca din biscuite.

He has the powah!