Suflet.

Privesc o poza. Ma indragostesc de ea. Privesc alta poza. Acelasi zambet il conturez pe buze. Inima capata o forta pe care demult o credeam pierduta.
Zambesc.
Iubesc.
Nu m-a invatat nimeni sa fac asta. Am invatat singura, sau.. m-ai invatat tu? Nu stiu si sincer, nu stiu daca imi pasa.
Iubesc un suflet, indragesc o poza. Iubesc ce se afla in spatele pozei, in spatele cuvintelor nerostite, dar scrise. Sufletul din spatele pozei este asa cum imi doream, asa cum inca imi doresc, asa cum obisnuia sufletul tau sa fie: intelegator, amuzant, apropiat, inteligent, pasator, plin de subtilitati, mister... matur.
Tu? Acum? Un strain. Tu nu erai asa. Descrierea de mai sus nu mai coincide cu felul tau de a fi, de a gandi, de a te purta, de... a ma iubi.
Tu nu ma mai lasi sa privesc prin tine. Nu o voi mai face. Te-ai inchis. Esti un suflet gol.. nu ai nimic bun, nimic din ceea ce obisnuiai sa ai. Te-ai pierdut de tot. Nu te mai recunosc. Pot spune ca nu te cunosc.
Atunci, ce rost mai avem eu si tu? Ce rost am mai avea Noi?
Nu iubesc un suflet pustiu, gol si in acelasi timp plin de ura, probabil.
Iubesc un suflet nou, dar vechi in acelasi timp, un suflet pur, ce iubeste la randul lui.. iubesc sufletul unei poze.
Tu ai murit. Te-ai sinucis. Te-am omorat eu? Poate, dar timpul nu il pot da inapoi. Tot ce stiu e ca ce erai tu nu mai esti, ce eram noi nu mai suntem, ce eram eu nu mai sunt. Tu, eu, noi nu mai exista. Cu greu am acceptat pierderea ta, dar am facut-o.
Acum zambesc din nou.
El se deshide in fata mea.
Iubesc un suflet, care pentru mine nu e trecut.. e prezent, e viitor.
Imi zambeste din spatele pozei, ma aude in spatele cuvintelor. Il regasesc intr-o melodie, il caut in vise, il vad pe strada. Ma cauta, lui ii e dor de mine. Se enerveaza cand nu da de mine, cand nu ma vede.
E adevarat; nu te-am uitat. As fi ipocrita sa spun ca te-am uitat. Nu cred ca e posibil asa ceva; poate in cazul unei eventuale amnezii. Poate as zice "multumesc", cine stie?! Dar astea sunt detalii.
Nu te-am uitat, dar el este ce erai tu pentru mine ieri. Azi - prezentul si maine - viitorul. Maine, el va fi prezentul, iar azi va fi trecutul. Viitorul? Poimaine.
De ce plangi? Nu tu ai vrut sa fie asa?
Tu ai ales sa ramai gol, pustiit, negru, afundat in ceea ce numesti "simtit bine", tu ai ales sa te distrugi, sa te inchizi, sa te izolezi, sa urasti si sa regreti tot ce are legatura cu mine. Tu ai ales sa apesi pe tragaci, tu ai ales sa ucizi ultima farama ce se afla in tine, in ciuda incercarilor mele.
De ce te uiti la poza? Iubesc ce se afla in spatele pozei.
Si in poza nu esti tu.
Pe tine nu te cunosc, nu te-am cunoscut niciodata.
Scuza-ma, trebuie sa plec. Ma asteapta in vis. Ti-am zis ca se supara daca nu ma gaseste.
Ma iubeste.