Fericire.

Soarele imi zambeste. Rade cu mine.
Astia zic ca sunt nebuna. Rad si mai tare. Ma amuza.
Si soarele rade de ei. Sunt niste prosti. Si rad. Tare! Cu pofta, zgomotos.
Si daca se uita lumea la mine ce? Cui ii pasa de lume?
Sar, ma bucur, iubesc, zambesc, dansez, cant. Iubesc!
De ce sa vorbesc mai incet? De ce sa nu rad? De ce sa tac? Doar sa nu ii deranjez pe ei din meditatiile lor profunde, sa nu ii trezesc din monotonia aia acuta in care sunt afundati?
Nuuu vreeaaau!
Eu vreau sa rad, sa tip, sa nu ma uit pe unde merg si sa ma lovesc de oamenii care trec pe langa mine, sa fac ochii mari, sa imi cer scuze razand si sa merg mai departe. Ghinionul meu daca dau peste unul mai sarit de pe fix. Pana acum nu mi s-a intamplat. Eh si daca se intampla ce?
Cine a zis ca nu am voie sa rad in metrou?
Si daca sunt singura care rade dimineata la 8 ce? Cu ce ii deranjeaza pe ei fericirea mea? Le dau si lor daca sunt tristi. Sunt atat de fericita, incat as putea sa dau la fiecare om de pe planeta asta si de pe altele, cate putina.
Si ce daca nu sunt cea mai tare? Vreau sa ma uit in oglinda, sa zambesc si sa ma admir ca fiind cea mai tare, cea mai desteapta, frumoasa.
Si daca nu sunt ce? Sunt pentru mine. Eu ma bucur pentru ceea ce sunt.
Daca rad tare la biblioteca ceee??? Si ce daca ei vor sa invete; eu nu vreau.
Si daca sunt egoista ce?
Rad. Sunt fericita.