Partea 10.
"Ea are prieten. Ea are prieten. Ea are prieten."
Incepeam sa inteleg ca Gladys nu a fost decat un capitol neincheiat in viata mea. Ca o carte rupta de la jumatate, ale carei pagini le pierzi, neapucand sa citesti sfarsitul. Era singurul exemplar.
Asa am inceput sa ma simt eu.
Aveam un gust amar si am trait cu speranta ca intr-o zi voi gasi cealalta jumatate a cartii si voi putea sa o termin.
Am mai vazut-o de cateva ori de atunci. Nu era ea; o vedeam peste tot, dar ea a disparut complet pentru o jumatate de an.
Timpul s-a scurs monoton. Pe timpul verii am fost plecat. In septembrie m-am intors cu forte noi si pregatit sa o iau de la capat fara ea. Inca ma gandeam la ea.
Nu am mai avut pe cineva de mult timp. Nu pot. Nu vreau: mi-e dor de ea! Dar am intrat in stadiul de obisnuinta. Insa nu am reusit accepta.
Septembrie 7, 2011.
-Pekka?
I-am recunoscut vocea. Devenise oarecum straina. Sau daca nu straina: rece, distanta.
-Nu te-am mai vazut de ..ceva timp. - imi vorbeste din nou.
-Da..am fost plecat; am calatorit. Cum esti?
-Bine, bine. Am fost plecat in Trinidad o saptamana, in August.
-Oh! Frumos! Cu totii?
-Nu, doar eu!
-Bine-ai venit inapoi! - ii fac cu ochiul si incerc sa imi fac de lucru prin birou.
Fierbeam de furie. Speram sa plece, pentru ca nu ma puteam abtine prea mult. Atunci am realizat ca nu puteam accepta lipsa ei si nici nu ma obisnuisem cu absenta ei.
-Ce face Gladys?
S-a blocat. M-a privit jenat, cu ochii lui caprui si patrunzatori. Culoarea pielii nu imi permitea sa il vad cum se roseste, dar la randul lui, s-a incalzit subit. Am simtit cum ii creste temperatura, proportional cu a mea. Inca asteaptam un raspuns.
-Nu stiu. Nu am vorbit cu ea de patru luni.
Rad nervos. Ma bucuram in sinea mea.
-Cum asa? Nu ai luat-o si pe ea cu tine in Trinidad?
-Intreci masura! Gladys este o tipa sexy, care intoarce multe capete, dupa cum prea bine o stii.
-Stiu, stiu..am auzit ca intoarce si capete de familie!
-Pekka, inceteaza! Ce a fost, a fost, m-a durut la randul meu.
-Cred ca ai suferit enorm, nu? Daca ma chinui un pic, o sa imi si para rau pentru tine.
-M-am indragostit de fiinta aia, Pekka!! Nu imi explic ce si cum s-a intamplat. Am rupt legatura. Havel a banuit ceva. Totul a luat o intorsatura ciudata. Ea are prieten. S-au impacat. M-a rugat sa nu o mai caut pentru ca il iubeste.
-Auzi stii ce? De ce iti dau atatea explicatii?! Am facut-o in necunostinta de cauza. Nu imi place sa spun asta, dar de cate ori nu te-am rugat sa imi arati o poza cu ea?
Se intoarce si da sa plece.
-Dewayne! Nu crezi ca am dreptul la un raspuns? Pleci asa in mijlocul conversatiei? Sau "purtam" un monolog?
-Ma poti scuti de sarcasmu'-ti tipic?
-O sa incerc.
-Mai ai ceva de spus Pekka?
-Da. Nu sunt suparat pe tine. Dar e frustrant, imi pare rau. Nu e vina ta, stiu! Dar totusi ai ajuns aproape de ea. Stii ce foc am incercat sa sting timp de 3 ani? Stii ca nu am reusit? Nu iti suport prezenta stiind ca tu i-ai oferit ce i-as fi putut eu oferi si totusi atat de putin...
-La revedere Pekka! Sa ai un an nou bun.
-La fel si tie!
Predam 3 cursuri anul acela. Scoala incepuse de cateva zile, nu o aveam ca eleva. Curiozitatea m-a impins de la spate si folosindu-mi drepturile, i-am verificat statusul. Urma sa termine facultatea in 2012. Am rasuflat usurat. Nu stiu daca era din cauza ca inca o stiam acolo - imi doream enorm sa o revad - sau pentru ca nu ii eram profesor.
Septembrie 12, 2011.
Mi s-a parut ca o zaresc. Mergea in fata mea, grabita. A intors privirea nelamurita de parca ar fi cautat ceva. Cu siguranta era ea.
Ce bine ca nu m-a vazut!
Cateva ore mai tarziu ma regasesc in clasa alaturi de noii mei studenti. Intarziata ca de obicei, o noua veche silueta apare din senin in clasa. Se aseaza langa un baiat, pe care se pare ca il stia deja. Nu stiu ce mi-a citit in privire, dar zambea. Se abtinea sa nu rada.
Ma intrebam la ce i-a fostul gandul cand s-a inscris la clasa mea. Acum 3 zile numele ei nu era pe lista studentilor mei.
-Vad ca avem oameni noi! Ne cunoastem deja, presupun ca nu e cazul sa ma prezint. Si regulile sunt sigur ca le cunosti! - ii intind descrierea cursului.
Mai bine ca oricine! - murmur mai mult pentru sine. Nu sunt sigur daca am zis-o cu voce tare sau nu.
-Multumesc! - imi spune zambind.
Ora decurge normal, dar greu. Tare greu.
Pierdut in fata ei, aveam un déjà vu.
Eram frustrat, dar fericit. Foarte fericit.
Prezenta ei ma bucura. Ea a revenit pentru un nou inceput.
Gladys mi-a oferit o ultima sansa.
-Ce faci? Fumezi?
-Da! De ce?
-Pai in fata profesorului?
-Eh haide, Samir! Scuteste-ma. Nu vezi ce rusinea imi e? Credeam ca preda cursuri de matematica, nu impotriva fumatului.
Eram in urma lor si am prins o frantura din conversatie. Tot ce reusesc sa mai prind este o privire amuzata.
-Hai, ne vedem mai tarziu! - ii spune lasandu-l in urma.
-Unde te duci?
-Sa ma intalnesc cu niste prieteni! Vin in laborator mai incolo.
O placea si era destul de vizibil.
Saracul!
-Alo! Sunt in VH. Ajung in..
Se rupe firul, nu mai pot auzi, dar o vad cum fericita se imbratiseaza cu un baiat si pleaca mai departe impreuna.
E prea scund. Probabil sunt doar prieteni.
Zambesc linistit timp de o secunda, dupa care se prabuseste totul. Cuvintele lui Dewayne tocmai m-au sagetat agresiv. Imi rasuna in creier si imi tiuie urechile. Din reflex le acopar. Raman surd, dar nu orb. Ii citesc buzele repetitive asemenea unei casete stricate.
"Totul a luat o intorsatura ciudata. Ea are prieten. Ea are prieten. Ea are prieten."
Se invarte totul cu mine. Aveam multe de procesat. Reusesc sa ma adun si ma intorc la mine in birou, unde mi-am pierdut privirea pe geam cateva ore bune.
Gladys a mea era indragostita de iubitul ei.
Saturday, March 31, 2012
Saturday, December 17, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 9.
Imi vei lipsi.
Nu a venit la mine in birou, desi am asteptat-o cu drag, dor, nerabdare si eram din ce in ce mai nervos pe masura ce minutele se scurgeau.
-Pekka!
-Dewayne, la multi ani! Asculta, imi pare rau pentru mai devreme..am cam luat-o razna.
-E in regula. Te pot ajuta..?
-Nu, nu, stai linistit. Spune-mi, cum ai sarbatorit?
-Frumos, am avut toata familia pe la noi..am fost cu fetele mele...
A continuat sa vorbeasca, insa nu il mai auzem. Imi doream sa fi petrecut si eu timpul cu..fata mea. Cum puteam eu sa o fac pe fata asta sa ma iubeasca?
Insa semestrul acela nu avea sa fie solutia, raspunsul sau timpul pentru asa ceva.
Gladys a disparut din peisaj in Ianuarie 2011. Mi-am dorit-o plecata insa imi era dor de ea. Am inceput sa fumez si mai multa iarba, sa beau din ce in ce mai mult, sa o pictez non stop.. sa o pictez asa cum imi ramasese intiparita in minte.
Pe Dewayne refuzam sa il mai vad asa des; nu faceam nimic in mod special, imi tineam lectiile, si in rest stateam incuiat in biroul meu pana la ora de plecare.
Zilele se scurgeau intr-un mod linistit si chiar plictisitor as putea spune. Incepeau la fel, se incheiau la fel. Nici macar prin scoala - intamplator - nu o mai vedeam. Desi era studenta din departamentul din care faceam parte, nu o vedeam niciodata.
Pana cand.. relatia mea cu Dewayne s-a racit, pe la inceputul lui Februarie. Neindemanatic, am lasat plicul sa alunece pe sub usa. Inca mirosea a alcool si era patat cu acuarele.
"Ma plimb astazi, prin partea de sus a orasului, lucru pe care nu obisnuiesc sa il fac. M-am intalnit cu un vechi prieten si pentru ca doream sa imi gonesc mintea de la Gladys, macar pentru cateva ore, am preferat sa fac un drum mai lung si sa il intalnesc la o cafenea in apropierea casei lui. Nu prea obisnuiesc sa iau decizii proaste, dar trebuie sa admit ca aceasta nu a fost proasta, dar cea mai proasta! Ma pregateam sa intru la Starbucks..iar in parcare am vazut o masina ca a ta. Culoare, marca, numar - era masina ta. Am vrut sa vin sa te salut, dar cand m-am apropiat de masina, am observat ca nu erai singur. Nu! Nu! Nu erai. Erai cu ea: o copila. Mi-ai tinut teorii legate de varsta mea si atractia neobisnuita - ai spune tu si probabil ar spune-o si multi altii - pentru tinere, aflate de-abia la linia de start a vietii lor. Poate e adevarat! Esti mai tanar: adevarat! Dar exista o diferenta intre mine si tine: tu esti casatorit si ai doua copile acasa, eu..NU! Sincer, in momentul asta, sunt de parere ca duc o viata mai echilibrata decat a ta: de ce sa ma angajez in ceva ce nu pot respecta: casatoria? Nu stiu daca e pentru ca faceai pe lupul moralist de ce sunt asa frustrat sau sa fie alt motiv? Nu m-as fi gandit vreodata sa te judec, eram prieteni, dar ma intreb care ar fi fost urmatorul pas? Sa iti ofer apartamentul meu pentru escapadele tale cu domnisoara in cauza? Probabil as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Dar nu, nu! Acum nu! E adevarat ca tu habar nu ai si pe masura ce citesti aceste randuri scrise in cerneala intinata de whiskey esti si mai derutat, nu-i asa? Sunt suparat, dar nu e vina ta; tu nu ai stiut. Sunt ranit. Dar tu nici cand ai sarutat-o patimas, nu ai stiut.
Si nu imi place sa o spun, dar: ti-am spus eu! Mai stii ce ti-am zis in prima zi cand te-am cunoscut? Ti-am spus ca o sa iti placa. Si la dracu', am avut dreptate!
Dar nu e vina ta. Domnule profesor, Dewayne P., tu nu stiai ca urmatorul pas era sa imi ceri apartamentul pentru a avea un loc unde sa te ascunzi cu Gladys a mea!
In amintirea zilelor noastre bune, cu regret pentru ca nu vor mai fi,
Prof. Pekka G."
Imi vei lipsi.
Nu a venit la mine in birou, desi am asteptat-o cu drag, dor, nerabdare si eram din ce in ce mai nervos pe masura ce minutele se scurgeau.
-Pekka!
-Dewayne, la multi ani! Asculta, imi pare rau pentru mai devreme..am cam luat-o razna.
-E in regula. Te pot ajuta..?
-Nu, nu, stai linistit. Spune-mi, cum ai sarbatorit?
-Frumos, am avut toata familia pe la noi..am fost cu fetele mele...
A continuat sa vorbeasca, insa nu il mai auzem. Imi doream sa fi petrecut si eu timpul cu..fata mea. Cum puteam eu sa o fac pe fata asta sa ma iubeasca?
Insa semestrul acela nu avea sa fie solutia, raspunsul sau timpul pentru asa ceva.
Gladys a disparut din peisaj in Ianuarie 2011. Mi-am dorit-o plecata insa imi era dor de ea. Am inceput sa fumez si mai multa iarba, sa beau din ce in ce mai mult, sa o pictez non stop.. sa o pictez asa cum imi ramasese intiparita in minte.
Pe Dewayne refuzam sa il mai vad asa des; nu faceam nimic in mod special, imi tineam lectiile, si in rest stateam incuiat in biroul meu pana la ora de plecare.
Zilele se scurgeau intr-un mod linistit si chiar plictisitor as putea spune. Incepeau la fel, se incheiau la fel. Nici macar prin scoala - intamplator - nu o mai vedeam. Desi era studenta din departamentul din care faceam parte, nu o vedeam niciodata.
Pana cand.. relatia mea cu Dewayne s-a racit, pe la inceputul lui Februarie. Neindemanatic, am lasat plicul sa alunece pe sub usa. Inca mirosea a alcool si era patat cu acuarele.
"Ma plimb astazi, prin partea de sus a orasului, lucru pe care nu obisnuiesc sa il fac. M-am intalnit cu un vechi prieten si pentru ca doream sa imi gonesc mintea de la Gladys, macar pentru cateva ore, am preferat sa fac un drum mai lung si sa il intalnesc la o cafenea in apropierea casei lui. Nu prea obisnuiesc sa iau decizii proaste, dar trebuie sa admit ca aceasta nu a fost proasta, dar cea mai proasta! Ma pregateam sa intru la Starbucks..iar in parcare am vazut o masina ca a ta. Culoare, marca, numar - era masina ta. Am vrut sa vin sa te salut, dar cand m-am apropiat de masina, am observat ca nu erai singur. Nu! Nu! Nu erai. Erai cu ea: o copila. Mi-ai tinut teorii legate de varsta mea si atractia neobisnuita - ai spune tu si probabil ar spune-o si multi altii - pentru tinere, aflate de-abia la linia de start a vietii lor. Poate e adevarat! Esti mai tanar: adevarat! Dar exista o diferenta intre mine si tine: tu esti casatorit si ai doua copile acasa, eu..NU! Sincer, in momentul asta, sunt de parere ca duc o viata mai echilibrata decat a ta: de ce sa ma angajez in ceva ce nu pot respecta: casatoria? Nu stiu daca e pentru ca faceai pe lupul moralist de ce sunt asa frustrat sau sa fie alt motiv? Nu m-as fi gandit vreodata sa te judec, eram prieteni, dar ma intreb care ar fi fost urmatorul pas? Sa iti ofer apartamentul meu pentru escapadele tale cu domnisoara in cauza? Probabil as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Dar nu, nu! Acum nu! E adevarat ca tu habar nu ai si pe masura ce citesti aceste randuri scrise in cerneala intinata de whiskey esti si mai derutat, nu-i asa? Sunt suparat, dar nu e vina ta; tu nu ai stiut. Sunt ranit. Dar tu nici cand ai sarutat-o patimas, nu ai stiut.
Si nu imi place sa o spun, dar: ti-am spus eu! Mai stii ce ti-am zis in prima zi cand te-am cunoscut? Ti-am spus ca o sa iti placa. Si la dracu', am avut dreptate!
Dar nu e vina ta. Domnule profesor, Dewayne P., tu nu stiai ca urmatorul pas era sa imi ceri apartamentul pentru a avea un loc unde sa te ascunzi cu Gladys a mea!
In amintirea zilelor noastre bune, cu regret pentru ca nu vor mai fi,
Prof. Pekka G."
Sunday, November 13, 2011
Nu ma poti lasa asa, nu poti pleca si apoi sa te intorci de fiecare data cand ai tu chef.
Nu sunt o statie d(in) care trenul pleaca si se intoarce, de obicei la ore fixe, dar deseori cu intarzieri.
Dragostea, respectul, increderea..toate sunt ca niste mingii. Tu le-ai avut, au fost mingiile tale, dar sa stii ca atunci cand te joci prea mult cu ele, se uzeaza, pana se strica de tot. Ai aruncat cu ele la perete si mereu s-au intors. Pentru ca asta este menirea lor: sa se intoarca atunci cand dai cu ele de pamant si sar, sau cand arunci cu ele la perete; sau cand pur si simplu dai cu piciorul in ele si le arunci cat colo speriate, lovite...si totusi o sa se opreasca la un moment dat, asteptand sa vii sa le ridici de jos si sa le stergi de praf. Si vii, le iei, le duci in casa si le lasi asa un timp, timp in care ele cred ca s-a terminat si totul este bine acum. Pana cand.. le iei iarasi afara si iarasi arunci cu ele la perete, sau dai cu ele de pamant si ele sar de durere, sau le lovesti cu piciorul.
Si tu ai avut o minge mare, frumoasa, de neinlocuit spuneai: unbreakable.
Dar acum s-a spart.
Mingiile sparte, aruncate la perete.. nu se mai intorc. Cu mingiile sparte nu te mai poti juca.
Nu mai pleaca nicaieri atunci cand le lovesti, dar nici nu te mai asteapta sa le ridici. Iar daca totusi le ridici si iti pare rau, va fi prea tarziu. Nu ai avut grija de ele, iar ele nu vor mai fi la fel.
Si apoi o arunci la gunoi: ca vorba 'ceea, ce o sa faci cu o minge sparta? In cel mai bun caz, o puteai recicla. Dar tu nici macar atata lucru nu alegi.
Si iti vei aduce aminte de ea, pentru ca a fost mingea ta preferata si asa va ramane. A fost prima minge, si desi ai mai primit si altele, tot cu ea te-ai jucat, alegand-o sa fie cu tine in orice moment, sa o arati tuturor si sa te mandresti cu ea.
In schimb, sunt slabe sanse sa te mai stie, sau sa se gandeasca la tine.
Sufletul ei, pe care l-a numit ea Aer, a plecat atunci cand ai ales sa o spargi.
Si acum te intreb: sufletul se recicleaza?
Dar dragostea?
Nu sunt o statie d(in) care trenul pleaca si se intoarce, de obicei la ore fixe, dar deseori cu intarzieri.
Dragostea, respectul, increderea..toate sunt ca niste mingii. Tu le-ai avut, au fost mingiile tale, dar sa stii ca atunci cand te joci prea mult cu ele, se uzeaza, pana se strica de tot. Ai aruncat cu ele la perete si mereu s-au intors. Pentru ca asta este menirea lor: sa se intoarca atunci cand dai cu ele de pamant si sar, sau cand arunci cu ele la perete; sau cand pur si simplu dai cu piciorul in ele si le arunci cat colo speriate, lovite...si totusi o sa se opreasca la un moment dat, asteptand sa vii sa le ridici de jos si sa le stergi de praf. Si vii, le iei, le duci in casa si le lasi asa un timp, timp in care ele cred ca s-a terminat si totul este bine acum. Pana cand.. le iei iarasi afara si iarasi arunci cu ele la perete, sau dai cu ele de pamant si ele sar de durere, sau le lovesti cu piciorul.
Si tu ai avut o minge mare, frumoasa, de neinlocuit spuneai: unbreakable.
Dar acum s-a spart.
Mingiile sparte, aruncate la perete.. nu se mai intorc. Cu mingiile sparte nu te mai poti juca.
Nu mai pleaca nicaieri atunci cand le lovesti, dar nici nu te mai asteapta sa le ridici. Iar daca totusi le ridici si iti pare rau, va fi prea tarziu. Nu ai avut grija de ele, iar ele nu vor mai fi la fel.
Si apoi o arunci la gunoi: ca vorba 'ceea, ce o sa faci cu o minge sparta? In cel mai bun caz, o puteai recicla. Dar tu nici macar atata lucru nu alegi.
Si iti vei aduce aminte de ea, pentru ca a fost mingea ta preferata si asa va ramane. A fost prima minge, si desi ai mai primit si altele, tot cu ea te-ai jucat, alegand-o sa fie cu tine in orice moment, sa o arati tuturor si sa te mandresti cu ea.
In schimb, sunt slabe sanse sa te mai stie, sau sa se gandeasca la tine.
Sufletul ei, pe care l-a numit ea Aer, a plecat atunci cand ai ales sa o spargi.
Si acum te intreb: sufletul se recicleaza?
Dar dragostea?
Friday, October 14, 2011
Draga eu,
Am stat la geam..am stat la geam in noaptea asta; si ma uitam..nu stiu..stiu doar cum imi tineam mana pe geam, in speranta ca pot atinge stropii de ploaie: atat de aproape erau. Cred ca e geamul prea curat.
Nu e rece, mi-as dori mai degraba sa simt, dar eu nu simt nimic. Sunt ca o nebuna, ma uit cum adie vantul printre crengile dezgozlite, ale caror frunze trebuie sa le adun; ma uit cum trec norii, gandindu-ma ca poate daca trec ei, trece si starea asta.
Sunt linistita aici. Dar mai degraba m-as sti in alt loc..mai cald. Stiu ca am zis ca nu simt nimic, dar as vrea sa simt caldura. Asteptarea ma omoara. Nu stiu daca mi-as dori sa fie foarte usoare lucrurile, dar stiu ca mi-as dori sa nu fie asa grele. Nu imi doresc usorul, dar nici greul nu il pot purta pe umeri. Sau poate nu vreau, dar cine vrea?
Nu vad decat vantul. E urat.. e urat.
Aprope la fel de urat ca locul in care am mers azi.
Haha! Nu fi prost! Nu era murdar; de fapt, stralucea de curatenie, dar m-a deprimat de-a dreptul. Acolo am vazut ce inseamna durere, acolo am vazut suflete atarnand de o speranta sau mai multe..pentru cei optimisti si indrazneti, increzatori si luptatori, corpuri innecate in niste butoiase cu apa statuta, asteptandu-si verdictul in lupta cu propriile lor vieti.
Stiu ca nu ma intelegi, dar daca vreodata vei avea timp, intreaba-ma. Stiu ca vei intelege..poate mai bine ca oricine!
Am iesit afara si am zambit. Nu sunt intr-o lupta cu propria-mi viata. Dar soarele mi-a umbrit privirea senina pentru cateva momente.
Sunt intr-o lupta cu propria-mi persoana. Sunt intr-o lupta cu straina din mine.
Vreau sa adorm si sa ma trezesc o persoana mai buna, mai intelegatoare. As vrea sa ma trezesc si sa stiu cine sunt, ce caut si incotro ma indrept. Nu am un cuvant al meu, sunt goala. Vreau sa ma cunosc, sa te am in continuare. Vreau sa fiu calda, sa stiu sa vorbesc frumos, sa stiu ce sa spun la momentul potrivit.
Si ma intreb: trebuie sa caut si sa gasesc persoana aia sau trebuie sa o creez?
De ce am ajuns in punctul in care imi dau seama ca habar nu am cine sunt sau ce am facut pana la momentul asta?
Vreau sa iau totul de la zero: in alta parte.
Vreau sa stiu de ce mi-e frica de singuratate? Tie iti e? Lor le e?
Imi poti spune de ce trebuie sa fii singur pentru a te cunoaste intr-adevar? Nu te poti cunoaste prin prisma relatiei cu cel de langa tine? Nici nu stiu de ce vorbesc despre persoana mea. Nu stiu nimic despre ea.
Stiu doar ca e confuza si dezamagita. Da! Da! Dezamagita e cel mai potrivit cuvant. De tine, dar cel mai important de mine! Nu cred ca e nimic mai dureros decat sa iti dezamagesti eul.
Si acum spune-mi tu mie. Tu te cunosti pe tine?
Si.. aahhh!!
Si desi spui ca ma cunosti atat de bine, daca eu personal nu stiu cine sunt, spune-mi tu mie, inca mai crezi ca ma cunosti?
Take your time.. raspunde-mi cand o sa fii pregatit.
Cu drag si nerabdare... EU!
Nu e rece, mi-as dori mai degraba sa simt, dar eu nu simt nimic. Sunt ca o nebuna, ma uit cum adie vantul printre crengile dezgozlite, ale caror frunze trebuie sa le adun; ma uit cum trec norii, gandindu-ma ca poate daca trec ei, trece si starea asta.
Sunt linistita aici. Dar mai degraba m-as sti in alt loc..mai cald. Stiu ca am zis ca nu simt nimic, dar as vrea sa simt caldura. Asteptarea ma omoara. Nu stiu daca mi-as dori sa fie foarte usoare lucrurile, dar stiu ca mi-as dori sa nu fie asa grele. Nu imi doresc usorul, dar nici greul nu il pot purta pe umeri. Sau poate nu vreau, dar cine vrea?
Nu vad decat vantul. E urat.. e urat.
Aprope la fel de urat ca locul in care am mers azi.
Haha! Nu fi prost! Nu era murdar; de fapt, stralucea de curatenie, dar m-a deprimat de-a dreptul. Acolo am vazut ce inseamna durere, acolo am vazut suflete atarnand de o speranta sau mai multe..pentru cei optimisti si indrazneti, increzatori si luptatori, corpuri innecate in niste butoiase cu apa statuta, asteptandu-si verdictul in lupta cu propriile lor vieti.
Stiu ca nu ma intelegi, dar daca vreodata vei avea timp, intreaba-ma. Stiu ca vei intelege..poate mai bine ca oricine!
Am iesit afara si am zambit. Nu sunt intr-o lupta cu propria-mi viata. Dar soarele mi-a umbrit privirea senina pentru cateva momente.
Sunt intr-o lupta cu propria-mi persoana. Sunt intr-o lupta cu straina din mine.
Vreau sa adorm si sa ma trezesc o persoana mai buna, mai intelegatoare. As vrea sa ma trezesc si sa stiu cine sunt, ce caut si incotro ma indrept. Nu am un cuvant al meu, sunt goala. Vreau sa ma cunosc, sa te am in continuare. Vreau sa fiu calda, sa stiu sa vorbesc frumos, sa stiu ce sa spun la momentul potrivit.
Si ma intreb: trebuie sa caut si sa gasesc persoana aia sau trebuie sa o creez?
De ce am ajuns in punctul in care imi dau seama ca habar nu am cine sunt sau ce am facut pana la momentul asta?
Vreau sa iau totul de la zero: in alta parte.
Vreau sa stiu de ce mi-e frica de singuratate? Tie iti e? Lor le e?
Imi poti spune de ce trebuie sa fii singur pentru a te cunoaste intr-adevar? Nu te poti cunoaste prin prisma relatiei cu cel de langa tine? Nici nu stiu de ce vorbesc despre persoana mea. Nu stiu nimic despre ea.
Stiu doar ca e confuza si dezamagita. Da! Da! Dezamagita e cel mai potrivit cuvant. De tine, dar cel mai important de mine! Nu cred ca e nimic mai dureros decat sa iti dezamagesti eul.
Si acum spune-mi tu mie. Tu te cunosti pe tine?
Si.. aahhh!!
Si desi spui ca ma cunosti atat de bine, daca eu personal nu stiu cine sunt, spune-mi tu mie, inca mai crezi ca ma cunosti?
Take your time.. raspunde-mi cand o sa fii pregatit.
Cu drag si nerabdare... EU!
Monday, September 26, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 8.
Jocul.
Am stiut-o intotdeauna jucausa, fara astampar, mai mult decat atat, eram sigur ca sufera de deficit de atentie: intr-un sens bun, daca exista asa ceva, sau poate doar in ochii mei. Cert este ca nu statea locului, dar nu era obositoare. Veselia ei era molipsitoare, desi ascunde multe, multe pe care nu le-am descoperit niciodata.
Vacanta se terminase, m-am intors la scoala; nu imi revenisem. De fapt cred ca eram din in ce mai rau. Nu ma mai recunosteam, rabdarea-mi incepea sa devina nerabdatoare, calmul nervos, zambetul amar, personalitatea infecta.
Ma uitam in oglinda in speranta ca imi voi aduce aminte de mine si ma voi recunoaste, descoperi, redescoperi..nici eu nu mai stiam despre ce era vorba. Tot ce vedeam.. era un om lipsit de vlaga, cu sentimentele facute ghem, incapabile de a fi lasate libere.
Pe ea? Gladys incepea sa devina o pisica aflata mereu in cautarea ghemului: il rodea, il rostogolea, se agata mereu de el. Nu s-a gandit niciodata ca ghemul ala..poate chiar avea sentimente.
Deschid usa de la office si gasesc poza ei. Am simtit cum mi s-a urcat sangele in cap. Ce cauta poza ei la mine in birou? Intorcand-o, aveam un indiciu: unde o puteam gasi.
Ce minte bolnava ar face asa ceva?
-Pekka, la multi ani!
-Nu acum, Dewayne! Trebuie sa plec.
-Bine, dar..
Inainte sa apuce sa termine, m-am urcat in lift. Nu stiu cum, dar in urmatorul minut eram in sala si o caut nervos printre studenti.
Ridica privirea; socul mult prea sincer i se citeste pe fata, ceea ce ma face sa imi revizuiesc rapid gandul de mai devreme; poate nu de la ea aveam poza. Dar aveam sa ma gandesc mai tarziu la asta.
-Buna.. - imi spune timid, cu rasuflarea taiata pe alocuri.
-Nu, nu te opri! - ii ordon.
-Ziua!!! Continua raspicat, rosie la fata, mai frumoasa ca intotdeauna. Pesemne ca nu ii placea sa primeasca ordine.
A vrut sa se joace; ma jucam. In mintea mea era o valva totala, nu stiam ce sa mai cred.
-Esti fierbinte cand transpiri!
-Esti fierbinte cand zambesti! - imi raspunde fara sa astepte prea mult- Doriti ceva?
-Da! Un prim lucru, domnisoara D., ar fi sa nu mai ascultati muzica atunci cand..
-Da, da: fara telefoane, fara laptop-uri si fara muzica la mine la ora! Cred ca am avut suficient de multe cursuri cu d-voastra, Domnule G.,incat sa cunosc mai bine regulile decat materiile pe care, cu atata pasiune, mi le-ati predat...ni le-ati predat.
-Dai senzatia ca..
-Dar ghiciti ce? Aici nu suntem la ora d-voastra. Va pot asculta, va pot vorbi si pot asculta muzica in aceasi timp. Ii zice multitasking.
N-aveam nicio sansa cu ea; fata asta imi scurta viata cu fiecare zi. Nu imi venea sa cred ce aveam in fata ochilor.
-Altceva? - ma intreaba rasufland si mai greu, accelerand ritmul pe banda, de parca si-ar fi descarcat nervii treziti de prezenta mea; acolo, in fata mea, era ea, alergand: cu pasiune, as putea spune.
-Mai ai mult aici? - o intreb hotarat.
-Suficient! De ce?
-Nu ma vezi ca stau la rand?
-Va vad, dar nu la rand, ci in fata mea. In primul rand, coada se face in spate sau altfel spus, intr-un loc cu vizibilitate foarte buna la... fundul meu!
Devine prea tupeista! In al doilea rand - privindu-ma de sus pana jos - mi se pare mie sau nu sunteti imbracat adecvat pentru a fi aici? Sau blugii sunt noii pantaloni de sport?
-Nu fa pe desteapta!
-Nu fac! Sunt! Multumesc frumos.
-Cat mai ai??
-11 minute si 30 siii...si 2 de secunde.
-In 10 minute te vreau la mine in birou!
-Mai predati si mate..in 11 minute ies de aici..trebuie sa fac dus..niste calcule usoare v-ar ajuta sa va dati seama ca 10 minute este un numar inexistent. - imi vorbea in slow motion, menit parca sa ma enerveze si mai tare.
-Te astept! Nu fug nicaieri!
-Bine, dar cred ca voi intarzia un minut!
-Mai conteaza?
-Se pare ca da..
-De ce faci asta?
-Ce anume?
-11 minute, 10, inca unul..Aaaaaaa - scot un urlet mai mult mut, dar extrem de nervos - iti bati joc de mine?
-Nu..dar mi-e sete! - imi intinde sticla de apa: goala!
Incep sa rad nervos, iar ea continua calma.
-Sa inteleg ca va place sa asteptati.
Nu imi venea sa cred. Se juca cu nervii mei, ma facea dintr-o privire senina, cuvinte obosite si un zambet transpirat. Ii smulg sticla din mana.
-De unde?
-Afara, imediat pe stanga! Multumesc din nou, sunteti un cavaler.
Plec si ma intorc cu sticla plina. Ma uit in jurul meu, de parca m-as fi protejat de cineva si continui sa ii vorbesc, urmand o discutie rapida, cu accente grave pe fiecare cuvant.
-Pentru o studenta a mea, domnisoara, sunteti prea indrazneata!
-Pentru un profesor al meu, domnule, sunteti prea pervers si tupeist! Merita incercat!
-Ce? - ma bulversa total.
-Cine!
-Cine??
-Profesorul!
-Esti frustranta!
-Si ce te face sa crezi ca tu nu esti? - continua discutia la pertu .
-Incepi sa ma enervezi.
-Te credeam mai calm.
-Chiar trebuie sa ai mereu o replica?
-Chiar trebuie sa te plangi mereu?
-Dumnezeule, Gladys!!!
-Iisuse, Pekka! Incheie amuzata, calma, zambindu-mi ironic, triumfator si din nou, jucaus. Mereu au existat zambete intre noi, datorate, mi-a placut mie sa cred, chimiei existente intre noi doi. Insa, de data aceasta, tensiunea isi punea amprenta. Demult incetase Gladys a mai fi doar studenta mea. Demult incetasem sa o mai privesc ca pe una. Si cred ca ea stia asta.
-1-0, dl Pekka!
Ma priveste cu niste ochi mari si veseli si completeaza:
-Pentru mine.
Se opreste din alergat si pleaca.
Jocul.
Am stiut-o intotdeauna jucausa, fara astampar, mai mult decat atat, eram sigur ca sufera de deficit de atentie: intr-un sens bun, daca exista asa ceva, sau poate doar in ochii mei. Cert este ca nu statea locului, dar nu era obositoare. Veselia ei era molipsitoare, desi ascunde multe, multe pe care nu le-am descoperit niciodata.
Vacanta se terminase, m-am intors la scoala; nu imi revenisem. De fapt cred ca eram din in ce mai rau. Nu ma mai recunosteam, rabdarea-mi incepea sa devina nerabdatoare, calmul nervos, zambetul amar, personalitatea infecta.
Ma uitam in oglinda in speranta ca imi voi aduce aminte de mine si ma voi recunoaste, descoperi, redescoperi..nici eu nu mai stiam despre ce era vorba. Tot ce vedeam.. era un om lipsit de vlaga, cu sentimentele facute ghem, incapabile de a fi lasate libere.
Pe ea? Gladys incepea sa devina o pisica aflata mereu in cautarea ghemului: il rodea, il rostogolea, se agata mereu de el. Nu s-a gandit niciodata ca ghemul ala..poate chiar avea sentimente.
Deschid usa de la office si gasesc poza ei. Am simtit cum mi s-a urcat sangele in cap. Ce cauta poza ei la mine in birou? Intorcand-o, aveam un indiciu: unde o puteam gasi.
Ce minte bolnava ar face asa ceva?
-Pekka, la multi ani!
-Nu acum, Dewayne! Trebuie sa plec.
-Bine, dar..
Inainte sa apuce sa termine, m-am urcat in lift. Nu stiu cum, dar in urmatorul minut eram in sala si o caut nervos printre studenti.
Ridica privirea; socul mult prea sincer i se citeste pe fata, ceea ce ma face sa imi revizuiesc rapid gandul de mai devreme; poate nu de la ea aveam poza. Dar aveam sa ma gandesc mai tarziu la asta.
-Buna.. - imi spune timid, cu rasuflarea taiata pe alocuri.
-Nu, nu te opri! - ii ordon.
-Ziua!!! Continua raspicat, rosie la fata, mai frumoasa ca intotdeauna. Pesemne ca nu ii placea sa primeasca ordine.
A vrut sa se joace; ma jucam. In mintea mea era o valva totala, nu stiam ce sa mai cred.
-Esti fierbinte cand transpiri!
-Esti fierbinte cand zambesti! - imi raspunde fara sa astepte prea mult- Doriti ceva?
-Da! Un prim lucru, domnisoara D., ar fi sa nu mai ascultati muzica atunci cand..
-Da, da: fara telefoane, fara laptop-uri si fara muzica la mine la ora! Cred ca am avut suficient de multe cursuri cu d-voastra, Domnule G.,incat sa cunosc mai bine regulile decat materiile pe care, cu atata pasiune, mi le-ati predat...ni le-ati predat.
-Dai senzatia ca..
-Dar ghiciti ce? Aici nu suntem la ora d-voastra. Va pot asculta, va pot vorbi si pot asculta muzica in aceasi timp. Ii zice multitasking.
N-aveam nicio sansa cu ea; fata asta imi scurta viata cu fiecare zi. Nu imi venea sa cred ce aveam in fata ochilor.
-Altceva? - ma intreaba rasufland si mai greu, accelerand ritmul pe banda, de parca si-ar fi descarcat nervii treziti de prezenta mea; acolo, in fata mea, era ea, alergand: cu pasiune, as putea spune.
-Mai ai mult aici? - o intreb hotarat.
-Suficient! De ce?
-Nu ma vezi ca stau la rand?
-Va vad, dar nu la rand, ci in fata mea. In primul rand, coada se face in spate sau altfel spus, intr-un loc cu vizibilitate foarte buna la... fundul meu!
Devine prea tupeista! In al doilea rand - privindu-ma de sus pana jos - mi se pare mie sau nu sunteti imbracat adecvat pentru a fi aici? Sau blugii sunt noii pantaloni de sport?
-Nu fa pe desteapta!
-Nu fac! Sunt! Multumesc frumos.
-Cat mai ai??
-11 minute si 30 siii...si 2 de secunde.
-In 10 minute te vreau la mine in birou!
-Mai predati si mate..in 11 minute ies de aici..trebuie sa fac dus..niste calcule usoare v-ar ajuta sa va dati seama ca 10 minute este un numar inexistent. - imi vorbea in slow motion, menit parca sa ma enerveze si mai tare.
-Te astept! Nu fug nicaieri!
-Bine, dar cred ca voi intarzia un minut!
-Mai conteaza?
-Se pare ca da..
-De ce faci asta?
-Ce anume?
-11 minute, 10, inca unul..Aaaaaaa - scot un urlet mai mult mut, dar extrem de nervos - iti bati joc de mine?
-Nu..dar mi-e sete! - imi intinde sticla de apa: goala!
Incep sa rad nervos, iar ea continua calma.
-Sa inteleg ca va place sa asteptati.
Nu imi venea sa cred. Se juca cu nervii mei, ma facea dintr-o privire senina, cuvinte obosite si un zambet transpirat. Ii smulg sticla din mana.
-De unde?
-Afara, imediat pe stanga! Multumesc din nou, sunteti un cavaler.
Plec si ma intorc cu sticla plina. Ma uit in jurul meu, de parca m-as fi protejat de cineva si continui sa ii vorbesc, urmand o discutie rapida, cu accente grave pe fiecare cuvant.
-Pentru o studenta a mea, domnisoara, sunteti prea indrazneata!
-Pentru un profesor al meu, domnule, sunteti prea pervers si tupeist! Merita incercat!
-Ce? - ma bulversa total.
-Cine!
-Cine??
-Profesorul!
-Esti frustranta!
-Si ce te face sa crezi ca tu nu esti? - continua discutia la pertu .
-Incepi sa ma enervezi.
-Te credeam mai calm.
-Chiar trebuie sa ai mereu o replica?
-Chiar trebuie sa te plangi mereu?
-Dumnezeule, Gladys!!!
-Iisuse, Pekka! Incheie amuzata, calma, zambindu-mi ironic, triumfator si din nou, jucaus. Mereu au existat zambete intre noi, datorate, mi-a placut mie sa cred, chimiei existente intre noi doi. Insa, de data aceasta, tensiunea isi punea amprenta. Demult incetase Gladys a mai fi doar studenta mea. Demult incetasem sa o mai privesc ca pe una. Si cred ca ea stia asta.
-1-0, dl Pekka!
Ma priveste cu niste ochi mari si veseli si completeaza:
-Pentru mine.
Se opreste din alergat si pleaca.
Saturday, September 24, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 7.
Ganduri.
-S-a intamplat ceva? - il intreaba, privindu-l cum isi lega fetita cea mica, de nici un anisor.
-Nu! Ma gandeam doar..la Pekka. E singur de Craciun.
-Nu ca ar fi ceva nou! - ii zambeste Havel, ironica.
-Cred ca acum e diferit. Simte gustul singuratatii si nu cred ca il gaseste prea dulce.
-Stii ca eu inteleg, dar parca si-o face cu mana lui.
Havel rupe tacerea instalata in urma cu cateva secunde.
-Asculta, stiu ca sunteti prieteni; daca vrei, cheama-l si pe el. Il cunosc si eu..
-Nu, nu cred ca e o idee prea buna! - o intrerupe Dewayne fara sa stea prea mult pe ganduri. Adica nu stiu cum s-ar potrivi in peisaj. Oricat de prieten mi-ar fi, dar cred ca i-ar prinde bine putin timp singur; poate se redescopera si poate mai merge si el pe la vreun bar pentru ca nu a mai fost demult. Cred ca e singura lui solutie.
-Solutie? La ce?
-E destul de delicat. - o priveste secretos pe Havel, care nu intarzie sa ii aduca aminte, cu o singura privire, cu cine sta de vorba.
-Eh haide! Ce s-a intamplat?
-E indragostit de o studenta in anul 2.
Havel umple casa cu un ras zgomotos.
Asteptand-o sa termine, Dewayne ii explica tot.
-O cunosti?
-Nu, nu mi-a aratat-o niciodata! Nu stiu la ce se gandeste. Parca ar proteja-o, cu atat mai mult ca e studenta lui. De-asta e grav; lui niciodata nu i-a pasat daca a fost studenta lui sau nu, cati ani avea sau ce facea distractia lui de o noapte. Iti spun: e obsedat de ea, ea l-a invatat sa iubeasca, fara sa il bage in seama si tot ea i-a adus singuratatea.
-Deci..nu sunt impreuna?
-Nuu! Ea nu stie nimic, iar eu la randul meu, mi-am format o imagine a ei, din descrierile lui.
-E nebun!
-E indragostit, Havel!
-De o pustoaica mai mica decat el cu.. Cati? 30 de ani? Si lasand varsta la o parte, ea e mica si vulnerabila. Are o viata inainte; e egoist din partea lui sa o vrea alaturi pentru a lasa-o singura cand ea se va astepta mai putin.
-O iubeste! E cea langa care ar fi..
Ridicand din spranceana, realizand ce tocmai sotia lui ii spusese, ii cere o explicatie, fara sa scoata vreun cuvant.
-Inteleg sa ii iei apararea, dar pune-te in locul lui..daca poti! Tu - 50 de ani, singur, Don Juan. Ea - 20 de ani, studenta! Chiar daca nu e loc de iubire, e loc de atasament. Privezi un copil de la a-si trai viata pe fagasul ei normal. Viata e o ironie, Dewayne! Din nou, poti face abstractie de varsta, dar nu uita: azi esti, maine nu mai esti!... Langa ea..
Si acum, mai aude ecoul cuvintelor. Pe vremea aceea, Dewayne isi musca buzele. Oricata dreptate i-ar fi dat sotiei sale, eu eram prietenul lui, singurul lui prieten. Eram.
Ne intrebam pe atunci ce ne-a apropiat in ziua cand ne-am cunoscut: ceea ce avea sa ne indeparteze 3 ani mai tarziu.
Ganduri.
-S-a intamplat ceva? - il intreaba, privindu-l cum isi lega fetita cea mica, de nici un anisor.
-Nu! Ma gandeam doar..la Pekka. E singur de Craciun.
-Nu ca ar fi ceva nou! - ii zambeste Havel, ironica.
-Cred ca acum e diferit. Simte gustul singuratatii si nu cred ca il gaseste prea dulce.
-Stii ca eu inteleg, dar parca si-o face cu mana lui.
Havel rupe tacerea instalata in urma cu cateva secunde.
-Asculta, stiu ca sunteti prieteni; daca vrei, cheama-l si pe el. Il cunosc si eu..
-Nu, nu cred ca e o idee prea buna! - o intrerupe Dewayne fara sa stea prea mult pe ganduri. Adica nu stiu cum s-ar potrivi in peisaj. Oricat de prieten mi-ar fi, dar cred ca i-ar prinde bine putin timp singur; poate se redescopera si poate mai merge si el pe la vreun bar pentru ca nu a mai fost demult. Cred ca e singura lui solutie.
-Solutie? La ce?
-E destul de delicat. - o priveste secretos pe Havel, care nu intarzie sa ii aduca aminte, cu o singura privire, cu cine sta de vorba.
-Eh haide! Ce s-a intamplat?
-E indragostit de o studenta in anul 2.
Havel umple casa cu un ras zgomotos.
Asteptand-o sa termine, Dewayne ii explica tot.
-O cunosti?
-Nu, nu mi-a aratat-o niciodata! Nu stiu la ce se gandeste. Parca ar proteja-o, cu atat mai mult ca e studenta lui. De-asta e grav; lui niciodata nu i-a pasat daca a fost studenta lui sau nu, cati ani avea sau ce facea distractia lui de o noapte. Iti spun: e obsedat de ea, ea l-a invatat sa iubeasca, fara sa il bage in seama si tot ea i-a adus singuratatea.
-Deci..nu sunt impreuna?
-Nuu! Ea nu stie nimic, iar eu la randul meu, mi-am format o imagine a ei, din descrierile lui.
-E nebun!
-E indragostit, Havel!
-De o pustoaica mai mica decat el cu.. Cati? 30 de ani? Si lasand varsta la o parte, ea e mica si vulnerabila. Are o viata inainte; e egoist din partea lui sa o vrea alaturi pentru a lasa-o singura cand ea se va astepta mai putin.
-O iubeste! E cea langa care ar fi..
Ridicand din spranceana, realizand ce tocmai sotia lui ii spusese, ii cere o explicatie, fara sa scoata vreun cuvant.
-Inteleg sa ii iei apararea, dar pune-te in locul lui..daca poti! Tu - 50 de ani, singur, Don Juan. Ea - 20 de ani, studenta! Chiar daca nu e loc de iubire, e loc de atasament. Privezi un copil de la a-si trai viata pe fagasul ei normal. Viata e o ironie, Dewayne! Din nou, poti face abstractie de varsta, dar nu uita: azi esti, maine nu mai esti!... Langa ea..
Si acum, mai aude ecoul cuvintelor. Pe vremea aceea, Dewayne isi musca buzele. Oricata dreptate i-ar fi dat sotiei sale, eu eram prietenul lui, singurul lui prieten. Eram.
Ne intrebam pe atunci ce ne-a apropiat in ziua cand ne-am cunoscut: ceea ce avea sa ne indeparteze 3 ani mai tarziu.
Monday, August 22, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 6.
Lectie.
Cursul pe care il predam anul acela era unul foarte urat pentru mine si nici ea nu l-a primit cu prea mare entuziasm.
Pe cat de bucuros eram ca era inscrisa in cursul meu, pe atat de frustranta devenea situatia, cu fiecare ora la care ea era prezenta - spre deosebire de anul din urma, cand as fi platit doar sa o vad ca mai trece si ea pe la ora.
Nu a excelat la curs, cum de altfel nu prea excela nimeni anul acela, dovada fiind notele finale, in urma lor, doar 8 din cei 15, 16 studenti, trecand cursul, Gladys, bineinteles, numarandu-se printre ei si spre mandria ei, avand totusi una dintre cele mai mari note.
Spuneam ca nu a imbratisat cu drag cursul, dar cu siguranta, prezenta mea la catedra i-a tinut de cald in toamna si iarna acelea.
"Prost esti!" - ma mustra egoul.
Ok, imi placea sa cred ca i-am tinut de cald: statea in prima banca, glumea din ochi, zambea pe furis si ma privea copilareste cu niste ochi tare jucausi, pe care atat de usor ii priveam in anul acela.
Ma astepta la intrarea in clasa.
"Mai, dar tu chiar esti prost!"
Bine, bine!! Asta imi placea sa cred: in fiecare dimineata la ora 9:20 ea isi gusta insetata din tigara pe care si-o savura timp de 7 minute si 38 de secunde.
Probabil ca sunt un un ciudat, dar intr-o zi o priveam de la geamul office-ului meu. M-am uitat de doua ori la ceas: cand a urcat scarile si si-a aprins tigara si cand si-a stins tigara, la randul ei uitandu-se la ceas, iar eu luandu-mi lucrurile si indreptandu-ma spre clasa ei.
Din ziua aceea, am continuat sa o privesc, la minutul 5 plecand spre clasa, prinzand-o din urma. Cunosteam ritualul: niciodata nu fuma cu fata spre office-ul meu, dar intotdeauna a stiut cand sa se intoarca. Parca ma simtea cand ajungeam in spatele ei, facea un pas in dreapta, ma privea, stingea tigara, deschidea usa si intra.
La sfarsitul semestrului, le-am oferit cateva ore de meditatie, la office. Erau toti o apa si un pamant, aveau nevoie de ceva explicatii si trebuie sa recunosc ca am sperat ca si ea isi va face simtita prezenta.
Mi s-au accelerat bataile inimii, eram ca un copil mic asteptand sa isi recite rolul la serbare. Eram ca un indragostit la prima intalnire. Nu imi mai batuse inima asa de cand mi-am predat licenta. Unde nu mai spun ca..nu fusesem niciodata indragostit. Era acolo: infofolita intr-o geaca lunga, verde, cu niste ciucuri mari cu care se juca ori atunci cand era stresata ori atunci cand isi dorea sa faca pe copilul si stia ca ii iese de minune.
-Gladys?
-5.7!
Le explic punctul de plecare dupa care le dau cateva minute de gandire. O vedeam cum se plictisea; voia raspunsul si atat, urmand sa le proceseze singura acasa; era parca pe alta planeta, la momentul acela nefiind in stare sa scrie un rand din solutia problemei. Nu ma asteptam sa treaca examenul final si de altfel nici cursul.
M-a surprins inca o data.
Ce m-a atras foarte mult la ea? Inteligenta.
Un coleg din spate s-a grabit in a oferi un raspuns. Oricat de paralela ar fi fost Gladys a mea atunci, a fost capabila de o grimasa: "Taci pentru ca nimic din ce spui tu nu are logica!" citeam in privirea ei. Intelegea lucrurile cu foarte mare usurinta, chiar si pe cele mai grele; gandea clar si natural si avea o logica dezvoltata.
O priveam si zambeam pe masura ce colegul ei - al carui nume nu a fost suficient de important pentru a-l retine - nu tacea si facea dintr-o solutie proasta, o solutie si mai proasta. Imi raspundea cu un zambet si mai mare. Era ca la jocul de Darts: ai 3 vieti; daca obtii punctaj mai mic decat cel pe care l-a obtinuat cel din fata ta, ai pierdut o viata. Eram obligat sa zambesc mai mult ca ea, pana cand am facut-o sa rada - marturisesc - fara sa ma chinui prea mult. Nu s-a mai putut abtine; mie nu imi place sa pierd si am inceput sa rad, ceea ce l-a enervat pe colegul ei.
Acela a fost momentul nostru. L-am gustat la maxim si nu mai fusesem asa fericit demult.
-De ce radeti? - intreaba baiatul.
-Nu eu! Ea! - aratand cu degetul catre ea, zambind triumfator. "Haha! I-am facut-o!", ma bucuram in sinea mea.
Desi m-a privit cu un "Ce faci? Esti nebun? Cu el te-ai gasit sa ma pui prost..", lucrul acesta nu parea ca ar fi deranjat-o, razand si mai tare. Stiam ca se bucura alturi de mine.
-Tu de ce razi?
-Pentru ca nu are sens ce spui! - era o fata prea sincera cateodata, dar nu parea a se impiedica de acest lucru. In felul acesta cine a meritat sa ramana langa ea a ramas, cine nu.. nu!
A ramas ultima in clasa. O doream acolo.
Vazand-o cum se pregateste sa plece, am incercat sa o fac sa mai stea. Nu am avut prea mare succes, dar am reusit sa schimbam cateva vorbe si am aflat de unde e, ce ii place si ce alte cursuri mai are.
-Esti sigura ca nu mai ai intrebari?
-Heh, as avea destule, dar nu am invatat nimic; este inutil sa mai raman.
-Daca vrei, ma duc in office, iar tu poti rasfoi notitele si ma intorc apoi.
-Nu, nu are rost. Multumesc.
Mi-a zambit timid si a plecat. In spatele fetei inabordabile, statea ascunsa o copila timida, o femeie cu sentimente naive, o doamna in gesturi, un om frumos.
Am ramas suprins; pe cat de mult m-a atras inainte, devenise din ce in ce mai dificil sa ajung la ea. Cu masca pe care o purta isi juca rolul foarte bine, si chiar daca renunta la ea, asta nu o facea mai accesibila.
Ma intrebam care era motivul mastii si ce sta in spatele timiditatii.
-Stai! - o strig, in speranta unei conversatii mai lungi.
Realizez intr-un brusc moment de luciditate, ca nu voi afla nimic despre viata ei, cel mai probabil plecand fara sa ma mai priveasca vreodata.
-Nimic, nimic! - rusinat de propria-mi gafa si nestiind cum sa reactionez, i-am zambit tamp.
Ma priveste mirata si incepe sa rada.
-La revedere!
-Pa, pa! Bafta, Galdys!
-Multumesc!
A avut o ezitare, dorindu-si sa se intoarca. Sau poate mi s-a parut.
S-a pierdut in multime.
Eram in birou, imediat dupa examenul ei, cu doua zile inainte de Craciun.
-Pot sa intru?
Tresar. Eram intr-o alta dimensiune.
-Desigur, Dewayne! - ma bucuram sa il vad; imi facea ziua mai buna.
-Nu stau; am venit sa iti urez sarbatori fericite.
-Ah, multumesc! Unde mergeti de Craciun?
-Anul asta nicaieri; Paige este prea micuta pentru a calatori. Vom strange familia la noi.
Vedeam cum ii sticleau ochii de fericire. Havel nascuse si acum avea in viata lui 3 femei minunate.
-Inteleg! Pai atunci, sarbatori fericite si.. ne vedem la anul, nu?
-Cu siguranta: pregatiti pentru un an nou si un pic mai maturi. Imi face cu ochiul, ma imbratiseaza si iese pe usa.
Raman in urma lui, confuz, derutat, cu un amalgam de sentimente pe care nu le pot descrie. Nu le puteam gandi, dar le simteam si ma dureau.
Tresar la scartaitul usii.
-Te-ai intors..
-Esti ok, Pekka? Imi pari un pic abatut.
-Nu, nu, poate doar obosit; vacanta asta imi va prinde de minune. Fortez un zambet esuat.
-Uhhmm, da, bine.. As mai sta, dar ma asteapta Havel. Ne auzim.
Nu i-am mai raspuns. Mi s-a taiat respiratia, aveam noduri in gat si pentru prima oara de la moartea parintilor mei, aveam lacrimi in ochi si ma simteam singur.
Pentru ca eram singur.
Pentru prima oara imi doream o familie. Pentru ca nu aveam una.
Imi doream o femeie pe care sa o iubesc si sufleteste, nu doar trupeste. Pentru ca nu aveam una.
Pentru a doua oara, de Craciun, am dorit-o langa mine. Pentru ca prima oara nu a fost si nici a doua oara nu am fost mai norocos.
Si plangeam. Am plans ca un copil, pentru ca atunci, in ajunul Craciunului, o iubeam de 474 de ori mai mult decat o iubisem in urma cu 474 de zile, in prima zi a anului 1 de facultate.
Eram speriat.
Gladys ne facuse cunostinta: am intalnit singuratatea si am dat mana cu ea.
Lectie.
Cursul pe care il predam anul acela era unul foarte urat pentru mine si nici ea nu l-a primit cu prea mare entuziasm.
Pe cat de bucuros eram ca era inscrisa in cursul meu, pe atat de frustranta devenea situatia, cu fiecare ora la care ea era prezenta - spre deosebire de anul din urma, cand as fi platit doar sa o vad ca mai trece si ea pe la ora.
Nu a excelat la curs, cum de altfel nu prea excela nimeni anul acela, dovada fiind notele finale, in urma lor, doar 8 din cei 15, 16 studenti, trecand cursul, Gladys, bineinteles, numarandu-se printre ei si spre mandria ei, avand totusi una dintre cele mai mari note.
Spuneam ca nu a imbratisat cu drag cursul, dar cu siguranta, prezenta mea la catedra i-a tinut de cald in toamna si iarna acelea.
"Prost esti!" - ma mustra egoul.
Ok, imi placea sa cred ca i-am tinut de cald: statea in prima banca, glumea din ochi, zambea pe furis si ma privea copilareste cu niste ochi tare jucausi, pe care atat de usor ii priveam in anul acela.
Ma astepta la intrarea in clasa.
"Mai, dar tu chiar esti prost!"
Bine, bine!! Asta imi placea sa cred: in fiecare dimineata la ora 9:20 ea isi gusta insetata din tigara pe care si-o savura timp de 7 minute si 38 de secunde.
Probabil ca sunt un un ciudat, dar intr-o zi o priveam de la geamul office-ului meu. M-am uitat de doua ori la ceas: cand a urcat scarile si si-a aprins tigara si cand si-a stins tigara, la randul ei uitandu-se la ceas, iar eu luandu-mi lucrurile si indreptandu-ma spre clasa ei.
Din ziua aceea, am continuat sa o privesc, la minutul 5 plecand spre clasa, prinzand-o din urma. Cunosteam ritualul: niciodata nu fuma cu fata spre office-ul meu, dar intotdeauna a stiut cand sa se intoarca. Parca ma simtea cand ajungeam in spatele ei, facea un pas in dreapta, ma privea, stingea tigara, deschidea usa si intra.
La sfarsitul semestrului, le-am oferit cateva ore de meditatie, la office. Erau toti o apa si un pamant, aveau nevoie de ceva explicatii si trebuie sa recunosc ca am sperat ca si ea isi va face simtita prezenta.
Mi s-au accelerat bataile inimii, eram ca un copil mic asteptand sa isi recite rolul la serbare. Eram ca un indragostit la prima intalnire. Nu imi mai batuse inima asa de cand mi-am predat licenta. Unde nu mai spun ca..nu fusesem niciodata indragostit. Era acolo: infofolita intr-o geaca lunga, verde, cu niste ciucuri mari cu care se juca ori atunci cand era stresata ori atunci cand isi dorea sa faca pe copilul si stia ca ii iese de minune.
-Gladys?
-5.7!
Le explic punctul de plecare dupa care le dau cateva minute de gandire. O vedeam cum se plictisea; voia raspunsul si atat, urmand sa le proceseze singura acasa; era parca pe alta planeta, la momentul acela nefiind in stare sa scrie un rand din solutia problemei. Nu ma asteptam sa treaca examenul final si de altfel nici cursul.
M-a surprins inca o data.
Ce m-a atras foarte mult la ea? Inteligenta.
Un coleg din spate s-a grabit in a oferi un raspuns. Oricat de paralela ar fi fost Gladys a mea atunci, a fost capabila de o grimasa: "Taci pentru ca nimic din ce spui tu nu are logica!" citeam in privirea ei. Intelegea lucrurile cu foarte mare usurinta, chiar si pe cele mai grele; gandea clar si natural si avea o logica dezvoltata.
O priveam si zambeam pe masura ce colegul ei - al carui nume nu a fost suficient de important pentru a-l retine - nu tacea si facea dintr-o solutie proasta, o solutie si mai proasta. Imi raspundea cu un zambet si mai mare. Era ca la jocul de Darts: ai 3 vieti; daca obtii punctaj mai mic decat cel pe care l-a obtinuat cel din fata ta, ai pierdut o viata. Eram obligat sa zambesc mai mult ca ea, pana cand am facut-o sa rada - marturisesc - fara sa ma chinui prea mult. Nu s-a mai putut abtine; mie nu imi place sa pierd si am inceput sa rad, ceea ce l-a enervat pe colegul ei.
Acela a fost momentul nostru. L-am gustat la maxim si nu mai fusesem asa fericit demult.
-De ce radeti? - intreaba baiatul.
-Nu eu! Ea! - aratand cu degetul catre ea, zambind triumfator. "Haha! I-am facut-o!", ma bucuram in sinea mea.
Desi m-a privit cu un "Ce faci? Esti nebun? Cu el te-ai gasit sa ma pui prost..", lucrul acesta nu parea ca ar fi deranjat-o, razand si mai tare. Stiam ca se bucura alturi de mine.
-Tu de ce razi?
-Pentru ca nu are sens ce spui! - era o fata prea sincera cateodata, dar nu parea a se impiedica de acest lucru. In felul acesta cine a meritat sa ramana langa ea a ramas, cine nu.. nu!
A ramas ultima in clasa. O doream acolo.
Vazand-o cum se pregateste sa plece, am incercat sa o fac sa mai stea. Nu am avut prea mare succes, dar am reusit sa schimbam cateva vorbe si am aflat de unde e, ce ii place si ce alte cursuri mai are.
-Esti sigura ca nu mai ai intrebari?
-Heh, as avea destule, dar nu am invatat nimic; este inutil sa mai raman.
-Daca vrei, ma duc in office, iar tu poti rasfoi notitele si ma intorc apoi.
-Nu, nu are rost. Multumesc.
Mi-a zambit timid si a plecat. In spatele fetei inabordabile, statea ascunsa o copila timida, o femeie cu sentimente naive, o doamna in gesturi, un om frumos.
Am ramas suprins; pe cat de mult m-a atras inainte, devenise din ce in ce mai dificil sa ajung la ea. Cu masca pe care o purta isi juca rolul foarte bine, si chiar daca renunta la ea, asta nu o facea mai accesibila.
Ma intrebam care era motivul mastii si ce sta in spatele timiditatii.
-Stai! - o strig, in speranta unei conversatii mai lungi.
Realizez intr-un brusc moment de luciditate, ca nu voi afla nimic despre viata ei, cel mai probabil plecand fara sa ma mai priveasca vreodata.
-Nimic, nimic! - rusinat de propria-mi gafa si nestiind cum sa reactionez, i-am zambit tamp.
Ma priveste mirata si incepe sa rada.
-La revedere!
-Pa, pa! Bafta, Galdys!
-Multumesc!
A avut o ezitare, dorindu-si sa se intoarca. Sau poate mi s-a parut.
S-a pierdut in multime.
Eram in birou, imediat dupa examenul ei, cu doua zile inainte de Craciun.
-Pot sa intru?
Tresar. Eram intr-o alta dimensiune.
-Desigur, Dewayne! - ma bucuram sa il vad; imi facea ziua mai buna.
-Nu stau; am venit sa iti urez sarbatori fericite.
-Ah, multumesc! Unde mergeti de Craciun?
-Anul asta nicaieri; Paige este prea micuta pentru a calatori. Vom strange familia la noi.
Vedeam cum ii sticleau ochii de fericire. Havel nascuse si acum avea in viata lui 3 femei minunate.
-Inteleg! Pai atunci, sarbatori fericite si.. ne vedem la anul, nu?
-Cu siguranta: pregatiti pentru un an nou si un pic mai maturi. Imi face cu ochiul, ma imbratiseaza si iese pe usa.
Raman in urma lui, confuz, derutat, cu un amalgam de sentimente pe care nu le pot descrie. Nu le puteam gandi, dar le simteam si ma dureau.
Tresar la scartaitul usii.
-Te-ai intors..
-Esti ok, Pekka? Imi pari un pic abatut.
-Nu, nu, poate doar obosit; vacanta asta imi va prinde de minune. Fortez un zambet esuat.
-Uhhmm, da, bine.. As mai sta, dar ma asteapta Havel. Ne auzim.
Nu i-am mai raspuns. Mi s-a taiat respiratia, aveam noduri in gat si pentru prima oara de la moartea parintilor mei, aveam lacrimi in ochi si ma simteam singur.
Pentru ca eram singur.
Pentru prima oara imi doream o familie. Pentru ca nu aveam una.
Imi doream o femeie pe care sa o iubesc si sufleteste, nu doar trupeste. Pentru ca nu aveam una.
Pentru a doua oara, de Craciun, am dorit-o langa mine. Pentru ca prima oara nu a fost si nici a doua oara nu am fost mai norocos.
Si plangeam. Am plans ca un copil, pentru ca atunci, in ajunul Craciunului, o iubeam de 474 de ori mai mult decat o iubisem in urma cu 474 de zile, in prima zi a anului 1 de facultate.
Eram speriat.
Gladys ne facuse cunostinta: am intalnit singuratatea si am dat mana cu ea.
Tuesday, May 31, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 5.
9 Septembrie, 2009.
Avea o atractie la barbatii (mult mai) in varsta..era ceva de necrezut. La coada ar fi stat toti pentru ea.
Fetele, la randul lor, intorceau capul dupa ea si o priveau pervers si murdar, tanjind-o in patul lor.
Avea magnet la barbati in general, dar "adultii" erau vizibil captivati de prezenta ei angelica. Stia asta, ii placea si adora sa flirteze cu ei. Era o jucatoare inraita, dependenta de atentia lor, insa prea mult interes o plictisea. Ii placea sa se simta privita, admirata, dorita.
Isi demonstra continuu ca poate, insa nu voia sa aiba nimic de a face cu nimeni. Desi isi petrecea majoritatea timpului in preajma baietilor, nu am vazut-o niciodata sa fie cu cineva, pentru o secunda fugarindu-mi propriul gand pentru a-l alunga: "poate ii plac fetele!"
"Nuuu! E prea jucausa cu barbatii pentru a fi atrasa de fete!" - m-am contrazis rapid, dand cu mana prin aer ca ultimul nebun, incercand sa imi spulber imaginatia bolnava iesita la iveala intre cei patru pereti ai officeu-ului meu.
Mi-aduc aminte, in prima zi, in anul doi, o vad dupa 3 luni bune in care, fizic, nu a fost prezenta in viata mea, dar nu a fost zi sa nu ma gandesc la ea.
Statea linistita pe scarile de langa fantana din fata facultatii. Isi degusta doza de tutun, cand un domn mai in varsta, profesor si dansul, trece pe langa ea si instinctiv isi opreste privirea asupra ei. Acest lucru usor neobisnuit pentru tara in care suntem, parea sa nu o deranjeze deloc pe Gladys. Ba din contra, ii intalneste privirea cu ochii ei rupti parca dintr-un film de dragoste.
Stia cum sa joace si regulile doar ea le facea.
Intoarce privirea si ma observa. Zambeste obscen si se ridica.
-La cine te uiti? - ma intreaba Dewayne; fara sa imi dau seama am ramas cu privirea blocata pe spatele ei jucaus, mersul ei de copila si domnisoara, fundul mic si obraznic, parul prin care fugea vantul.
Imi las gandurile si fanteziile neincheiate si ii raspund, rapid, revenit cu picioarele pe pamant.
-Huh? La nimeni! - nu imi doream sa o cunoasca. Nu atunci. Niciodata!
-Arata bine. E frumoasa!
-Ce spui?
-Haide, Pekka! te cunosc, stiu exact unde te uiti. Blugi, tenesi si tricou maro, curea alba. Ah, si ghiozdan mov!
-Vo..
-Si tocmai ce a terminat de fumat! - ma intrerupe rapid.
Iritat, il privesc si ii raspund scurt:
-Vorbesti prostii, Dewayne! Ia zii, la cat termini azi?
Schimbul de subiecte nu a fost subtil deloc, insa, cu siguranta necesar.
-La cinci! - imi raspunde, aratandu-si dintii albi, in freamatul unui ras copilaresc.
Intre timp, Gladys se intalneste cu trei baieti, se imbratiseaza si pleaca in directia opusa, nu inainte de a-si fixa privirea pe ochii mei, muscandu-si buzele. Pentru prima oara era obraznica in gesturi. Si ce imi placea! Si ce i-as mai fi facut!
Din nou, gandurile si fanteziile mele, se indeparteaza odata cu ea, datorita bunului meu prieten Dewayne.
-Las-o!! - ma prinde el de brat, in incercarea mea de a intoarce capul dupa ea. Sub vraja inca, am intors rapid privirea, sperand ca nu am pierdut-o si ma lovesc de ochii ei.
Stia tot, calculele ii erau perfecte, niciodata cu rest.
Zambeste, lasandu-ma sa ma simt penibil, pierzand in jocul unei pustoaice de nici 20 de ani.
9 Septembrie, 2009.
Avea o atractie la barbatii (mult mai) in varsta..era ceva de necrezut. La coada ar fi stat toti pentru ea.
Fetele, la randul lor, intorceau capul dupa ea si o priveau pervers si murdar, tanjind-o in patul lor.
Avea magnet la barbati in general, dar "adultii" erau vizibil captivati de prezenta ei angelica. Stia asta, ii placea si adora sa flirteze cu ei. Era o jucatoare inraita, dependenta de atentia lor, insa prea mult interes o plictisea. Ii placea sa se simta privita, admirata, dorita.
Isi demonstra continuu ca poate, insa nu voia sa aiba nimic de a face cu nimeni. Desi isi petrecea majoritatea timpului in preajma baietilor, nu am vazut-o niciodata sa fie cu cineva, pentru o secunda fugarindu-mi propriul gand pentru a-l alunga: "poate ii plac fetele!"
"Nuuu! E prea jucausa cu barbatii pentru a fi atrasa de fete!" - m-am contrazis rapid, dand cu mana prin aer ca ultimul nebun, incercand sa imi spulber imaginatia bolnava iesita la iveala intre cei patru pereti ai officeu-ului meu.
Mi-aduc aminte, in prima zi, in anul doi, o vad dupa 3 luni bune in care, fizic, nu a fost prezenta in viata mea, dar nu a fost zi sa nu ma gandesc la ea.
Statea linistita pe scarile de langa fantana din fata facultatii. Isi degusta doza de tutun, cand un domn mai in varsta, profesor si dansul, trece pe langa ea si instinctiv isi opreste privirea asupra ei. Acest lucru usor neobisnuit pentru tara in care suntem, parea sa nu o deranjeze deloc pe Gladys. Ba din contra, ii intalneste privirea cu ochii ei rupti parca dintr-un film de dragoste.
Stia cum sa joace si regulile doar ea le facea.
Intoarce privirea si ma observa. Zambeste obscen si se ridica.
-La cine te uiti? - ma intreaba Dewayne; fara sa imi dau seama am ramas cu privirea blocata pe spatele ei jucaus, mersul ei de copila si domnisoara, fundul mic si obraznic, parul prin care fugea vantul.
Imi las gandurile si fanteziile neincheiate si ii raspund, rapid, revenit cu picioarele pe pamant.
-Huh? La nimeni! - nu imi doream sa o cunoasca. Nu atunci. Niciodata!
-Arata bine. E frumoasa!
-Ce spui?
-Haide, Pekka! te cunosc, stiu exact unde te uiti. Blugi, tenesi si tricou maro, curea alba. Ah, si ghiozdan mov!
-Vo..
-Si tocmai ce a terminat de fumat! - ma intrerupe rapid.
Iritat, il privesc si ii raspund scurt:
-Vorbesti prostii, Dewayne! Ia zii, la cat termini azi?
Schimbul de subiecte nu a fost subtil deloc, insa, cu siguranta necesar.
-La cinci! - imi raspunde, aratandu-si dintii albi, in freamatul unui ras copilaresc.
Intre timp, Gladys se intalneste cu trei baieti, se imbratiseaza si pleaca in directia opusa, nu inainte de a-si fixa privirea pe ochii mei, muscandu-si buzele. Pentru prima oara era obraznica in gesturi. Si ce imi placea! Si ce i-as mai fi facut!
Din nou, gandurile si fanteziile mele, se indeparteaza odata cu ea, datorita bunului meu prieten Dewayne.
-Las-o!! - ma prinde el de brat, in incercarea mea de a intoarce capul dupa ea. Sub vraja inca, am intors rapid privirea, sperand ca nu am pierdut-o si ma lovesc de ochii ei.
Stia tot, calculele ii erau perfecte, niciodata cu rest.
Zambeste, lasandu-ma sa ma simt penibil, pierzand in jocul unei pustoaice de nici 20 de ani.
Tuesday, May 24, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 4.
Examenul final.
Timpul trecea, o vedem pe Gladys din cand in cand, in autobuzul pe care il luam amandoi, cand imi zambea rautacios: "Ce? Ti-o fi dor de mine?". Stia ca o voiam acolo, sa o vad, analizez, sorb din priviri, sa o dezbrac cu gandul. Si uite asa, rar, aparea in viata cursurilor mele de analiza matematica si, si mai rar, venea la timp. Cel mai frustrant era cum tot timpul venea cu acel baiat, Stefan. Numele lui, aflat in urma primului test, e singurul lucru pe care l-am stiut vreodata despre el.
Ma enerva fata asta la culme!
Cum prindeam ocazia, incercam sa o fac sa se simta prost. Dar ca de obicei, nu inceta sa ma suprinda.
-Domnisoara din ultima banca! Poate ne poti spune tu teorema fundamentala a analizei matematice. - desi o predasem cu doar 10 minute in urma, iar ea de-abia intrase in clasa.
Ma priveste si mi-o recita frumos ca pe poezie.
-Fie f "mic" o functie continua, definita pe un interval inchis a,b. Fie F "mare" o functie definita, pentru orice x din interval a, b, ca integrala de la a la x din f "mic" de t, dt. Atunci, F "mare" este continua pe intervalul inchis a,b, derivabila pe intervalul deschis a,b, iar derivata de F "mare" de x este egala cu f "mic" de x.
Mai pe scurt, imi inchide gura, imi zambeste si incepe sa ia notite. Peste cateva minute incepe sa rada iarasi. Am decis insa, ca m-a supus la suficient de multe teste, asa ca incerc sa o ignor spre fericirea ei.
Ma gandeam: "Ce tocialara!". O tocilara care lipsea constant de la cursuri si carea statea in ultima banca. Ma gandesc acum ce fraier eram pe atunci.
Al doilea test are loc, dar nefiind prezenta in momentul in care am adus lucrarile, se prezinta la sfarsitul orei, alaturi de Stefan, sa isi ridice lucrarile.
-Stai un pic sa le dau oamenilor testele! - ii zic unui student care venise sa ma intrebe ceva ce am uitat, odata cu prezenta ei neobisnuit de apropiata. Le zambesc din nou si deschid gura: sigur pe mine, de data aceasta.
-Cineva a ratat trezirea de dimineata? - o privesc si zambesc obraznic.
Ma privesc amandoi, abtinandu-se sa nu rada si bolborosesc niste scuze care sunt sigur ca nici lor nu le faceau sens. Si probabil asteptau sa ii intreb cum ii cheama.
Trec repede prin hartiile neridicate si dau de a ei.
-Gladys! Poftim.
Socata, reuseste sa murure un "multumesc".
Nici n-a apucat sa imi spuna numele pentru ca i-am citit intentia pe chip, ca scot examenul si i-l intind in fata.
-Stefan!
Ma privea confuz si nu schita niciun gest. M-am gandit ca memoria imi joaca feste.
-Nu esti Stefan?
-Ba..da. - imi raspunde, de parca nu ar fi fost sigur ca acela e numele lui.
-Multumim! - imi spun in sfarsit si pleaca.
I-am mai vazut de doua ori pe anul acela - primul semestru - al treilea test si examenul final. Imaginile nu imi sunt foarte clare insa.
Speram sa nu ii mai vad in semestrul al doilea; de fapt, speram sa nu ii mai vad vreodata. Era foarte putin probabil insa, si oricine si-ar fi dat seama de asta, dar omului ii este permis sa viseze.
Asa cum ma asteptam, Gladys era inscrisa la cursul meu de calculus: Calculus 1310.
Si istoria se repeta: ea vine extrem de rar la cursuri, pe la office nu da, fiind destul de inteligenta sa treaca un curs fara ajutorul profesorului ei; planuiam tot trei teste, ca si semestrul trecut, insa..
Datorita unei greve - aparute in urma plangerii in privinta salariilor asistentilor - care a durat 3 luni, am anulat al treilea test pe care trebuiau sa il scrie cei 55 de studenti ramasi inscrisi in clasa mea de calculus, printre care Gladys si Stefan.
Asadar, nu i-am mai vazut la curs pana la sfarsitul semestrului.
Ce bucurie! Si totusi ce oroare!
Imi lipsea, imi era dor de ea; ma incalzeam la 100 de grade Celsius cand intram in clasa si clasa era goala. Orice clasa in care Gladys nu era, era o clasa goala.
Copila aia, parca ratacita de pe alta lume, m-a adus la disperare. Asteptam sa intram in vacanta, sa scap de acest blestem; o doream asa intens inca nu voiam sa o mai vad.
Si ziua cea mare a sosit. S-a asezat in prima banca alaturi de Stefan.
In naivitatea mea, s-a asezat acolo pentru a fi mai aproape de mine, privindu-ma pe furis, de sub sapca, sub care isi ascunsese complet ochii si doua codite impletite. Intentionat o facea. Stia ca o doresc si ma provoca la ganduri "murdare", neortodoxe.
De fapt...sunt catolic.
Stefan pleaca inainte cu 40 de minute de a se incheia examenul.
Cu cinci minute inainte de a-i obliga sa lase creioanele jos, o vad cum se ridica si se indreapta catre mine. Ajunsa in fata mea, ridica usor capul si isi lasa ochii descoperiti.
Zambeste dracos: "Sper sa ne mai vedem!"
-Sa ai vacanta placuta!
-Cu siguranta voi avea. Multumesc, la fel.
Timiditatea ii revine, isi atnge gentil sapca, si-o lasa pe ochi, se intoarce si pleaca.
Regret Nu imi doream sa plece, o voiam acolo, sa fi ramas ultima. Poate as fi avut o sansa.
Pentru prima oara am privit-o atat de clar in ochi. Erau asa frumosi. Dar de abia acum am inteles de ce ma oglindeam asa in ei. "You know why? Because this is where you belong!" - imi vuiesc in cap cuvintele atent alese dintr-o poveste de iubire, cu un final mai fericit decat cel al povestii mele: scrisa de ea, in visul meu.
Ii apartin. De cand am cunoscut-o, am fost al ei - fara sa realizez. Nu am mai fost cu nimeni de aproape patru ani si nu voi mai fi.
Prezenta ei m-a tachinat, iar lipsa ei m-a chinuit de-a dreptul.
Astazi, prezenta ei alaturi de alt barbat ma chinuie; iubirea pe care i-o poarta prietenului meu cel mai bun, ma ucide.
Examenul final.
Timpul trecea, o vedem pe Gladys din cand in cand, in autobuzul pe care il luam amandoi, cand imi zambea rautacios: "Ce? Ti-o fi dor de mine?". Stia ca o voiam acolo, sa o vad, analizez, sorb din priviri, sa o dezbrac cu gandul. Si uite asa, rar, aparea in viata cursurilor mele de analiza matematica si, si mai rar, venea la timp. Cel mai frustrant era cum tot timpul venea cu acel baiat, Stefan. Numele lui, aflat in urma primului test, e singurul lucru pe care l-am stiut vreodata despre el.
Ma enerva fata asta la culme!
Cum prindeam ocazia, incercam sa o fac sa se simta prost. Dar ca de obicei, nu inceta sa ma suprinda.
-Domnisoara din ultima banca! Poate ne poti spune tu teorema fundamentala a analizei matematice. - desi o predasem cu doar 10 minute in urma, iar ea de-abia intrase in clasa.
Ma priveste si mi-o recita frumos ca pe poezie.
-Fie f "mic" o functie continua, definita pe un interval inchis a,b. Fie F "mare" o functie definita, pentru orice x din interval a, b, ca integrala de la a la x din f "mic" de t, dt. Atunci, F "mare" este continua pe intervalul inchis a,b, derivabila pe intervalul deschis a,b, iar derivata de F "mare" de x este egala cu f "mic" de x.
Mai pe scurt, imi inchide gura, imi zambeste si incepe sa ia notite. Peste cateva minute incepe sa rada iarasi. Am decis insa, ca m-a supus la suficient de multe teste, asa ca incerc sa o ignor spre fericirea ei.
Ma gandeam: "Ce tocialara!". O tocilara care lipsea constant de la cursuri si carea statea in ultima banca. Ma gandesc acum ce fraier eram pe atunci.
Al doilea test are loc, dar nefiind prezenta in momentul in care am adus lucrarile, se prezinta la sfarsitul orei, alaturi de Stefan, sa isi ridice lucrarile.
-Stai un pic sa le dau oamenilor testele! - ii zic unui student care venise sa ma intrebe ceva ce am uitat, odata cu prezenta ei neobisnuit de apropiata. Le zambesc din nou si deschid gura: sigur pe mine, de data aceasta.
-Cineva a ratat trezirea de dimineata? - o privesc si zambesc obraznic.
Ma privesc amandoi, abtinandu-se sa nu rada si bolborosesc niste scuze care sunt sigur ca nici lor nu le faceau sens. Si probabil asteptau sa ii intreb cum ii cheama.
Trec repede prin hartiile neridicate si dau de a ei.
-Gladys! Poftim.
Socata, reuseste sa murure un "multumesc".
Nici n-a apucat sa imi spuna numele pentru ca i-am citit intentia pe chip, ca scot examenul si i-l intind in fata.
-Stefan!
Ma privea confuz si nu schita niciun gest. M-am gandit ca memoria imi joaca feste.
-Nu esti Stefan?
-Ba..da. - imi raspunde, de parca nu ar fi fost sigur ca acela e numele lui.
-Multumim! - imi spun in sfarsit si pleaca.
I-am mai vazut de doua ori pe anul acela - primul semestru - al treilea test si examenul final. Imaginile nu imi sunt foarte clare insa.
Speram sa nu ii mai vad in semestrul al doilea; de fapt, speram sa nu ii mai vad vreodata. Era foarte putin probabil insa, si oricine si-ar fi dat seama de asta, dar omului ii este permis sa viseze.
Asa cum ma asteptam, Gladys era inscrisa la cursul meu de calculus: Calculus 1310.
Si istoria se repeta: ea vine extrem de rar la cursuri, pe la office nu da, fiind destul de inteligenta sa treaca un curs fara ajutorul profesorului ei; planuiam tot trei teste, ca si semestrul trecut, insa..
Datorita unei greve - aparute in urma plangerii in privinta salariilor asistentilor - care a durat 3 luni, am anulat al treilea test pe care trebuiau sa il scrie cei 55 de studenti ramasi inscrisi in clasa mea de calculus, printre care Gladys si Stefan.
Asadar, nu i-am mai vazut la curs pana la sfarsitul semestrului.
Ce bucurie! Si totusi ce oroare!
Imi lipsea, imi era dor de ea; ma incalzeam la 100 de grade Celsius cand intram in clasa si clasa era goala. Orice clasa in care Gladys nu era, era o clasa goala.
Copila aia, parca ratacita de pe alta lume, m-a adus la disperare. Asteptam sa intram in vacanta, sa scap de acest blestem; o doream asa intens inca nu voiam sa o mai vad.
Si ziua cea mare a sosit. S-a asezat in prima banca alaturi de Stefan.
In naivitatea mea, s-a asezat acolo pentru a fi mai aproape de mine, privindu-ma pe furis, de sub sapca, sub care isi ascunsese complet ochii si doua codite impletite. Intentionat o facea. Stia ca o doresc si ma provoca la ganduri "murdare", neortodoxe.
De fapt...sunt catolic.
Stefan pleaca inainte cu 40 de minute de a se incheia examenul.
Cu cinci minute inainte de a-i obliga sa lase creioanele jos, o vad cum se ridica si se indreapta catre mine. Ajunsa in fata mea, ridica usor capul si isi lasa ochii descoperiti.
Zambeste dracos: "Sper sa ne mai vedem!"
-Sa ai vacanta placuta!
-Cu siguranta voi avea. Multumesc, la fel.
Timiditatea ii revine, isi atnge gentil sapca, si-o lasa pe ochi, se intoarce si pleaca.
Regret Nu imi doream sa plece, o voiam acolo, sa fi ramas ultima. Poate as fi avut o sansa.
Pentru prima oara am privit-o atat de clar in ochi. Erau asa frumosi. Dar de abia acum am inteles de ce ma oglindeam asa in ei. "You know why? Because this is where you belong!" - imi vuiesc in cap cuvintele atent alese dintr-o poveste de iubire, cu un final mai fericit decat cel al povestii mele: scrisa de ea, in visul meu.
Ii apartin. De cand am cunoscut-o, am fost al ei - fara sa realizez. Nu am mai fost cu nimeni de aproape patru ani si nu voi mai fi.
Prezenta ei m-a tachinat, iar lipsa ei m-a chinuit de-a dreptul.
Astazi, prezenta ei alaturi de alt barbat ma chinuie; iubirea pe care i-o poarta prietenului meu cel mai bun, ma ucide.
Monday, May 16, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 3.
Gladys D.?
Absenta.
-Buna dimineata!
-'Neatza, Pekka! Cafea?
-Da, te rog, trebuie sa ma trezesc!!
-La realitate? Cu siguranta! - ma apostrofeaza Dewayne.
-Nu am chef de glumele tale rasuflate!
-Avand in vedere ca te-am facut sa zambesti, nu a fost asa rasuflata! Te-ai vazut in oglinda azi dimineata?
-Normal, fac asta destul de des. Trebuie sa..
-..ai grija de tine, bla, bla! Stiu, stiu!!! Stiu asta! Nu te cunosc decat de o doua zile si stiu despre tine prea multe! La sfarsit ce va conta pentru tine? Sa fie numarul femeilor care ti-au trecut prin pat?
-Hei, de ce asa nervos?
-Nervos nu e cuvantul potrivit, Pekka! O zic pentru tine; uite-ma, am o familie, am o fetita, Havel asteapta al doilea copil. Si..
-Stai, ce?
-Ce ai auzit! Am aflat ieri! O sa avem un alt copil. Am pe cineva langa mine, o sotie ..
-Pe care ai insela-o daca ai avea ocazia! - i-am taiat-o scurt - decat sa ma implic intr-o relatie pe care nu o pot sustine din niciun punct de vedere, mai bine imi vad de treaba mea. Imi place libertatea.
Ma priveste usor enervat de prima parte a replicii, un pic nefondata - realizez - dar e prea tarziu sa imi retrag cuvintele, eu, oricum, nefiind omul care sa isi ceara scuze. Isi continua ideea:
-Si o casatorie reusita, Pekka! Flirtez! Da, si Havel stie asta; dar nu am inselat-o niciodata, nici macar cu gandul. Tie nu ti s-a luat de...asa numita libertate?
Discutia ne este intrerupta de domnisoara din fata mea, pe care nu doar o singura data am alergat-o prin pat: o indianca, extraordinar de frumoasa, care danseaza exceptional. Dar azi nu am observat-o.
-Buna ziua! - ma priveste cu ochii ei mari, de-un verde rar.
-Buna! Vreau si eu, te rog, doua cafele negre! - privind catre prietenul meu - Fac cinste!
-Multumesc! - lasand in urma un suflet dezamagit de atitudinea mea, amagit de cuvintele mele, patimas arzand de dorinta, stins de o ultima intalnire, deloc satisfacatoare.
Nu am mai calcat pe acolo.
Indreptandu-ne catre birouri, rup linistea usor jenanta.
-Esti tanar!
-Poftim?
-Adica mai ai timp sa experimentezi.
-O sa te lovesti de propria-ti singuratate, cand o sa te astepti mai putin. Sa stii Pekka... - privindu-ma atent si sincer, vorbind din suflet - viata te poate dezvirgina si la 50, 60 sau 70 de ani, asta ca sa ma exprim adecvat pentru auzul tau fin si urechile tale, inca pure! Asa ca, la randul tau, esti inca tanar!
-Heh, copile.. - a fost tot ce am putut scoate pe gura; doua cuvinte urmate de un raset usor nervos.
Nu am inteles, de unde atata frustrare. Mi-a inchis usa, murmurandu-mi un "Ne vedem mai incolo! Vezi ca tre' sa mergi la clasa in 10 minute!". Imi dau o palma: "Unde mi-o fi fost capul? Niciodata, in viata mea, nu mi-a adus aminte cineva ca trebuie sa merg la curs. Sa fie varsta?"
In decurs de un minut trec de la o stare de frustrare, la cea de groaza, urmata in sfarsit de cea de liniste, pentru ca mai apoi sa devin nervos.
Gandul ca in 10 minute, care se facusera 8 jumatate, urma sa o vad, ma facea sa ma simt ca un adolescent. Nu ca m-as fi bucurat vreodata de vreo iubire in adolescenta; singurul lucru care ma bucura la fiecare fata sau femeie, era numarul care devenea cu unu mai mare, o data ce inchideam usa in urma ei.
"Am uitat sa il felicit. Ce prost sunt!"
Spre clasa, ii bat in usa.
-Da?
-Tot eu sunt..am vrut sa te felicit pentru veste, ma bucur sincer pentru tine!
-Multumesc mult!
Imi zambeste din spatele ochilor, vizibil fericiti, iar eu ma pierd usor in imaginea lui totusi nu asa clara precum ma asteptam, gustand fericirea unei familii: prin el! Fara sa imi dau insa seama, a fost prima oara cand am simtit nevoia unei jumatati; fara sa imi dau seama ca a fost prima si ultima oara cand am simtit cum e sa ai o familie. Sau.. sa nu ai!
-Pekka!!! Nu trebuie sa mergi undeva??? - sunt intrebat apasat si grijuliu.
"Nu e in clasa! Nu e decat a doua ora si deja lipseste. Poate intarzie."
O ora mai tarziu, ma regasesc langa Dewayne.
-Nu a intarziat; nici 5, nici 10, 15, sau 45 din cele 50 de minute. Pur si simplu nu a venit.
-Teoretic, o cunosti de doua zile. Practic.. habar nu ai cine e!!! Ma innebunesti deja. Uita de ea! Las-o! Ti-e studenta si atat.
-Poate a renuntat deja la curs, poate nu are nevoie de el, sau poate a patit ceva.
-Pekka, ma indoiesc ca a patit ceva, iar daca nu are nevoie de curs si a renuntat la el, norocul tau!
Neacceptand sfaturile lui, incerc sa schimb subiectul.
-Mergem sa bem ceva? Pentru Havel si pentru un copil sanatos?!
-Si pentru Gladys si disparitia ei la fel de prematura ca si aparitia?
-Nu glumi cu asa ceva, copile! Fata asta a aparut la timp in viata mea. Rutina asta deja ma plictisea.
-Eu cred ca a aparut prea tarziu, pentru ca si mai tarziu vei realiza ca nu iti place singuratatea. Dar ce spun eu...
Am avut nevoie de 3 ani de zile sa realizez cata dreptate avea copilul cu 15 ani mai tanar, dar mai matur cu 30 decat mine.
Gladys D.?
Absenta.
-Buna dimineata!
-'Neatza, Pekka! Cafea?
-Da, te rog, trebuie sa ma trezesc!!
-La realitate? Cu siguranta! - ma apostrofeaza Dewayne.
-Nu am chef de glumele tale rasuflate!
-Avand in vedere ca te-am facut sa zambesti, nu a fost asa rasuflata! Te-ai vazut in oglinda azi dimineata?
-Normal, fac asta destul de des. Trebuie sa..
-..ai grija de tine, bla, bla! Stiu, stiu!!! Stiu asta! Nu te cunosc decat de o doua zile si stiu despre tine prea multe! La sfarsit ce va conta pentru tine? Sa fie numarul femeilor care ti-au trecut prin pat?
-Hei, de ce asa nervos?
-Nervos nu e cuvantul potrivit, Pekka! O zic pentru tine; uite-ma, am o familie, am o fetita, Havel asteapta al doilea copil. Si..
-Stai, ce?
-Ce ai auzit! Am aflat ieri! O sa avem un alt copil. Am pe cineva langa mine, o sotie ..
-Pe care ai insela-o daca ai avea ocazia! - i-am taiat-o scurt - decat sa ma implic intr-o relatie pe care nu o pot sustine din niciun punct de vedere, mai bine imi vad de treaba mea. Imi place libertatea.
Ma priveste usor enervat de prima parte a replicii, un pic nefondata - realizez - dar e prea tarziu sa imi retrag cuvintele, eu, oricum, nefiind omul care sa isi ceara scuze. Isi continua ideea:
-Si o casatorie reusita, Pekka! Flirtez! Da, si Havel stie asta; dar nu am inselat-o niciodata, nici macar cu gandul. Tie nu ti s-a luat de...asa numita libertate?
Discutia ne este intrerupta de domnisoara din fata mea, pe care nu doar o singura data am alergat-o prin pat: o indianca, extraordinar de frumoasa, care danseaza exceptional. Dar azi nu am observat-o.
-Buna ziua! - ma priveste cu ochii ei mari, de-un verde rar.
-Buna! Vreau si eu, te rog, doua cafele negre! - privind catre prietenul meu - Fac cinste!
-Multumesc! - lasand in urma un suflet dezamagit de atitudinea mea, amagit de cuvintele mele, patimas arzand de dorinta, stins de o ultima intalnire, deloc satisfacatoare.
Nu am mai calcat pe acolo.
Indreptandu-ne catre birouri, rup linistea usor jenanta.
-Esti tanar!
-Poftim?
-Adica mai ai timp sa experimentezi.
-O sa te lovesti de propria-ti singuratate, cand o sa te astepti mai putin. Sa stii Pekka... - privindu-ma atent si sincer, vorbind din suflet - viata te poate dezvirgina si la 50, 60 sau 70 de ani, asta ca sa ma exprim adecvat pentru auzul tau fin si urechile tale, inca pure! Asa ca, la randul tau, esti inca tanar!
-Heh, copile.. - a fost tot ce am putut scoate pe gura; doua cuvinte urmate de un raset usor nervos.
Nu am inteles, de unde atata frustrare. Mi-a inchis usa, murmurandu-mi un "Ne vedem mai incolo! Vezi ca tre' sa mergi la clasa in 10 minute!". Imi dau o palma: "Unde mi-o fi fost capul? Niciodata, in viata mea, nu mi-a adus aminte cineva ca trebuie sa merg la curs. Sa fie varsta?"
In decurs de un minut trec de la o stare de frustrare, la cea de groaza, urmata in sfarsit de cea de liniste, pentru ca mai apoi sa devin nervos.
Gandul ca in 10 minute, care se facusera 8 jumatate, urma sa o vad, ma facea sa ma simt ca un adolescent. Nu ca m-as fi bucurat vreodata de vreo iubire in adolescenta; singurul lucru care ma bucura la fiecare fata sau femeie, era numarul care devenea cu unu mai mare, o data ce inchideam usa in urma ei.
"Am uitat sa il felicit. Ce prost sunt!"
Spre clasa, ii bat in usa.
-Da?
-Tot eu sunt..am vrut sa te felicit pentru veste, ma bucur sincer pentru tine!
-Multumesc mult!
Imi zambeste din spatele ochilor, vizibil fericiti, iar eu ma pierd usor in imaginea lui totusi nu asa clara precum ma asteptam, gustand fericirea unei familii: prin el! Fara sa imi dau insa seama, a fost prima oara cand am simtit nevoia unei jumatati; fara sa imi dau seama ca a fost prima si ultima oara cand am simtit cum e sa ai o familie. Sau.. sa nu ai!
-Pekka!!! Nu trebuie sa mergi undeva??? - sunt intrebat apasat si grijuliu.
"Nu e in clasa! Nu e decat a doua ora si deja lipseste. Poate intarzie."
O ora mai tarziu, ma regasesc langa Dewayne.
-Nu a intarziat; nici 5, nici 10, 15, sau 45 din cele 50 de minute. Pur si simplu nu a venit.
-Teoretic, o cunosti de doua zile. Practic.. habar nu ai cine e!!! Ma innebunesti deja. Uita de ea! Las-o! Ti-e studenta si atat.
-Poate a renuntat deja la curs, poate nu are nevoie de el, sau poate a patit ceva.
-Pekka, ma indoiesc ca a patit ceva, iar daca nu are nevoie de curs si a renuntat la el, norocul tau!
Neacceptand sfaturile lui, incerc sa schimb subiectul.
-Mergem sa bem ceva? Pentru Havel si pentru un copil sanatos?!
-Si pentru Gladys si disparitia ei la fel de prematura ca si aparitia?
-Nu glumi cu asa ceva, copile! Fata asta a aparut la timp in viata mea. Rutina asta deja ma plictisea.
-Eu cred ca a aparut prea tarziu, pentru ca si mai tarziu vei realiza ca nu iti place singuratatea. Dar ce spun eu...
Am avut nevoie de 3 ani de zile sa realizez cata dreptate avea copilul cu 15 ani mai tanar, dar mai matur cu 30 decat mine.
Thursday, May 12, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 2.
Gladys.
Derulez rapid filmul, in toamna anului 2008, anul, luna si ironic sau nu, ziua in care i-am cunoscut pe amandoi, Gladys si Dewayne.
Ora 9:30 am. O domnisoara cu parul saten, lung si drept, imbracata in blugi albastri, un tricou alb, geaca si tenesi negri, se aseaza langa mine. Mi-au atras atentia inaltimea ei, cu picioarele ei nesfarsite - dar cu niste forme atat de bine definite - si ghiozdanul plin de animalutze, care mai degraba o categoriseau la clasele 1-4, maxim 5-8 - in orice caz, nu in primul an de facultate. Dar era asa simpatica si dragalasa, un copil tanar ce emana fericire in jurul ei.
Ah, sa nu uit de mirosul ei! Atat de bine mirosea; am devenit alcoolic, era ca un drog pentru mine.
Tin minte ca era insotita de un baiat, pe care ulterior am prins pica, pentru ca erau tot timpul impreuna. Nici in ziua de azi nu stiu cine era si ce reprezenta in viata ei. Stateau de vorba si erau foarte veseli; urmatorul lucru care mi-a atras atentia a fost zambetul ei minunat, sincer si atat de delicat.
I se citea puritatea pe buze.
Eram plictisit, aveam nevoie de ceva nou si proaspat. Dar arata un pic prea minora. Nu i-as fi dat mai mult de 17 ani.
Nu aveam habar prin ce urma sa trec. Supriza placuta atunci cand, in clasa de vreo 70 de oameni, singurii care mi-au sarit in ochi, au fost cei doi tineri pe care ii analizasem pe autobuz. Stateau jos alaturi de alti 10-12 studenti, din lipsa acuta de locuri. Bine, trebuie sa recunosc, nu am fot prea fericit sa il vad pe el. Dar..
Ea, ea era! Gladys a mea!
A facut ochii mari si a zambit, ganadindu-se probabil ca nu imi voi aduce aminte cine era, desi o vazusem in urma cu 10 minute. M-a urmarit cu atentie timp de 45 de minute, cat a durat primul curs, mi-a sorbit cuvant cu cuvant, atenta la fiecare detaliu - sau poate doar mi s-a parut?! - iar eu nu am incetat sa privesc catre treapta pe care ea statea. Era in lumea ei, se simteam comfortabil, ulterior realizand ca se simtea mai bine pe jos, turceste, decat pe scaun. N-avea niciodata stare. In putinele dati cand dadea pe la curs, era de o energie debordanta, testandu-mi nervii usori sensibili la acea vreme, prezenta ei neajutandu-ma deloc.
In aceeasi zi, ceva mai tarziu - dupa-amiaza - il cunosc pe Dewayne, la un fel de cerc profesoral. Nu stiu ce naiba ne-a apropiat atat de mult; un lucru era sigur: "femeile" nu era o pasiune comuna si el, barbat asezat, cu un copil acasa, cu siguranta nu se potrivea cu barbatul din mine. In schimb, nici unul din noi nu avea un prieten bun, caruia sa ii impartaseasca totul, cu bune si rele. Vrand, nevrand, el a ajuns sa fie cel la care, si in ziua de astazi ma "spovedesc".
A fost ceva ce m-a condus catre el, avea office-ul langa al meu. De parca l-as fi cunoscut de o viata, ma duc si ii bat la usa.
-Deranjez?
-Deloc, Pekka! Intra.
-Neah, haide cu mine, vreau sa fac rost de niste informatii!
-Despre?
-O studenta din primul an.
-Ce e cu ea?
-Ahh, Dumnezeule, nu vorbim decat de 30 de secunde si imi pui prea multe intrebari; nervii mi-au fost deja prea tulburati de ea. Vii sau nu?
Usor amuzat de irascibilitatea mea, imi arata si el dintii lui ca la armata, intr-un ras tumultos si dragalas ca de copil de 33 ani. Da, copil: e mai mic cu 15 ani decat mine.
Ma simt usor derutat. Zambetul lui s-a conectat cu zambetul ei; totul in mintea mea. Ceva mi se parea in neregula, dar am trecut vederea, eram prea turmentat, ma gandeam.
Cu lista celor 70 de studenti in fata, ma priveste confuz.
-Ce vrei sa faci cu asta?
-Sa o gasesc.
-Pai e simplu, cum se numeste?
-Inteligentule, daca era asa simplu, te mai chemam? Nu stiu, tocmai asta e ideea.
Arunca foile pe masa, se lasa pe spate si incepe sa rada, zguduind cladirea de 9 etaje in care ne aflam.
-Esti nebun, Pekka!
Il privesc si imi dau seama ca naturaletea de care da dovada, e ceea ce am cautat mereu in oameni.
-Asculta - si pe masura ce serios, inchid usa, Dewayne devine si el grav - imi plac femeile!
-Prea mult. Nu ca m-as gandit ca iti plac barbatii! - rade din nou, de data aceasta, batjocoritor.
Confuz, il privesc curios. Incep sa zambesc, dupa care incep sa rad; era imposibil sa nu razi in preajma lui. Imi raspunde la intrebarea pe care a citit-o pe fata mea cu atata usurinta.
-Am observat cum te uitai la doamna Andrea.
-Nu mai are voie omul sa..
-Sa tanjeasca? Sa priveasca? Ba cum sa nu?! Dar vezi in ce te bagi, vorbesti de o "femeie" in primul an de facultate, care de-abia porneste la drum. Cati ani are? Daca e minora ia-ti gandul!
-Dar mult mai vorbesti!
-Credeam ca am lamurit, inca de la inceput, partea cu vorbitul! - raspunde Dewayne, usor amuzat si mandru de capacitatea lui de a vorbi mult.
-Eu ii dau cam 17 ani, are fata de copila!
-Ai chef de probleme?
-Cu ea? De multe!
-Spune-mi ca nu esti serios!
-Asculta, trebuie sa imi dau seama cum o cheama, cati ani are si.. cam atat.
-Metoda prin eliminare?
Radem amandoi, ochii lui tineri, si usor nepatati, determinandu-ma inca o data sa ma intreb de ce am apelat la el. Era prea cuminte. Era!!!
Prin eliminare, am micsorat lista la 28 de studente.
-Ce natie e?
-Dar de unde dracu' vrei sa stiu?
-Avand in vedere ca nu stii nimic despre ea, nu ma astept sa fii prea exact in date, inteligentule! Dar... asiatica?
-Nu.
Si lista a scazut la 17.
-India?
-Nu, ma!
Ramanem cu o lista de 10 persoane, dupa excluderea acelor nume care nu se potriveau deloc cu descrierea fetei.
Ostenit dupa o asemenea munca, Dewayne ma priveste cu ochii lui de copil mic si curios. L-am tras de partea mea. Parca totul era mult mai interesant acum, decat faptul ca trebuia sa predam studentilor. Investigarea lor era deja cu mult inainte pe lista prioritatilor.
-Si acum ce e de facut?
-Ne gandim..
N-aveam la ce ne gandi prea mult.
Dupa cateva ore de cautari si spagi, am reusit sa aflu. Gladys D., 18 ani; este cu 15 ani mai tanara decat Dewayne.
-As fi putut sa ii fiu tata, daca m-as fi chinuit un pic acum 18 ani! - mi-o arunca in fata Dewayne, ingrijorat, dar totodata amuzat. E vorba de 30 de ani intre voi, Pekka!
-Iar eu bunic, daca m-as fi chinuit acum 33, si copilul meu acum 18! Hai pe bune, asta conteaza???
-E minora, tampitule!
-Asteptam sa creasca.
Un ras copios urmat de o privire grava, indrazneata, neincrezatoare si perversa.
-Tu?? Tu sa astepti dupa o femeie? De necrezut. Vreau sa o cunosc, vreau o poza cu ea, ceva, orice.
-Nu cred ca este o idee buna.
-Huh? De ce? Nici macar poza de pe cardul ei de studenta nu m-ai lasat sa o vad. - se uita la mine mirat.
-Ti-ar placea..
-Eh haide, sunt insurat! N-am nicio treaba, sunt doar curios.
-Ti-ar placea!! - ma rastesc la el.
-Plus, nu m-as bag peste tine. - incearca sa ma convinga.
-Incheiem discutia aici.
Dewayne ramane cu ochii atintiti pe tavan, iar eu cu gandul la ea. La ce medita el, nu stiu. Daca nu l-as fi cunoscut, as fi zis ca planuia cum o va face pe Gladys a lui, pentru a-mi rade in nas ulterior.
Copila asta ma obseda deja. Si nu era decat.. prima zi.
Gladys.
Derulez rapid filmul, in toamna anului 2008, anul, luna si ironic sau nu, ziua in care i-am cunoscut pe amandoi, Gladys si Dewayne.
Ora 9:30 am. O domnisoara cu parul saten, lung si drept, imbracata in blugi albastri, un tricou alb, geaca si tenesi negri, se aseaza langa mine. Mi-au atras atentia inaltimea ei, cu picioarele ei nesfarsite - dar cu niste forme atat de bine definite - si ghiozdanul plin de animalutze, care mai degraba o categoriseau la clasele 1-4, maxim 5-8 - in orice caz, nu in primul an de facultate. Dar era asa simpatica si dragalasa, un copil tanar ce emana fericire in jurul ei.
Ah, sa nu uit de mirosul ei! Atat de bine mirosea; am devenit alcoolic, era ca un drog pentru mine.
Tin minte ca era insotita de un baiat, pe care ulterior am prins pica, pentru ca erau tot timpul impreuna. Nici in ziua de azi nu stiu cine era si ce reprezenta in viata ei. Stateau de vorba si erau foarte veseli; urmatorul lucru care mi-a atras atentia a fost zambetul ei minunat, sincer si atat de delicat.
I se citea puritatea pe buze.
Eram plictisit, aveam nevoie de ceva nou si proaspat. Dar arata un pic prea minora. Nu i-as fi dat mai mult de 17 ani.
Nu aveam habar prin ce urma sa trec. Supriza placuta atunci cand, in clasa de vreo 70 de oameni, singurii care mi-au sarit in ochi, au fost cei doi tineri pe care ii analizasem pe autobuz. Stateau jos alaturi de alti 10-12 studenti, din lipsa acuta de locuri. Bine, trebuie sa recunosc, nu am fot prea fericit sa il vad pe el. Dar..
Ea, ea era! Gladys a mea!
A facut ochii mari si a zambit, ganadindu-se probabil ca nu imi voi aduce aminte cine era, desi o vazusem in urma cu 10 minute. M-a urmarit cu atentie timp de 45 de minute, cat a durat primul curs, mi-a sorbit cuvant cu cuvant, atenta la fiecare detaliu - sau poate doar mi s-a parut?! - iar eu nu am incetat sa privesc catre treapta pe care ea statea. Era in lumea ei, se simteam comfortabil, ulterior realizand ca se simtea mai bine pe jos, turceste, decat pe scaun. N-avea niciodata stare. In putinele dati cand dadea pe la curs, era de o energie debordanta, testandu-mi nervii usori sensibili la acea vreme, prezenta ei neajutandu-ma deloc.
In aceeasi zi, ceva mai tarziu - dupa-amiaza - il cunosc pe Dewayne, la un fel de cerc profesoral. Nu stiu ce naiba ne-a apropiat atat de mult; un lucru era sigur: "femeile" nu era o pasiune comuna si el, barbat asezat, cu un copil acasa, cu siguranta nu se potrivea cu barbatul din mine. In schimb, nici unul din noi nu avea un prieten bun, caruia sa ii impartaseasca totul, cu bune si rele. Vrand, nevrand, el a ajuns sa fie cel la care, si in ziua de astazi ma "spovedesc".
A fost ceva ce m-a condus catre el, avea office-ul langa al meu. De parca l-as fi cunoscut de o viata, ma duc si ii bat la usa.
-Deranjez?
-Deloc, Pekka! Intra.
-Neah, haide cu mine, vreau sa fac rost de niste informatii!
-Despre?
-O studenta din primul an.
-Ce e cu ea?
-Ahh, Dumnezeule, nu vorbim decat de 30 de secunde si imi pui prea multe intrebari; nervii mi-au fost deja prea tulburati de ea. Vii sau nu?
Usor amuzat de irascibilitatea mea, imi arata si el dintii lui ca la armata, intr-un ras tumultos si dragalas ca de copil de 33 ani. Da, copil: e mai mic cu 15 ani decat mine.
Ma simt usor derutat. Zambetul lui s-a conectat cu zambetul ei; totul in mintea mea. Ceva mi se parea in neregula, dar am trecut vederea, eram prea turmentat, ma gandeam.
Cu lista celor 70 de studenti in fata, ma priveste confuz.
-Ce vrei sa faci cu asta?
-Sa o gasesc.
-Pai e simplu, cum se numeste?
-Inteligentule, daca era asa simplu, te mai chemam? Nu stiu, tocmai asta e ideea.
Arunca foile pe masa, se lasa pe spate si incepe sa rada, zguduind cladirea de 9 etaje in care ne aflam.
-Esti nebun, Pekka!
Il privesc si imi dau seama ca naturaletea de care da dovada, e ceea ce am cautat mereu in oameni.
-Asculta - si pe masura ce serios, inchid usa, Dewayne devine si el grav - imi plac femeile!
-Prea mult. Nu ca m-as gandit ca iti plac barbatii! - rade din nou, de data aceasta, batjocoritor.
Confuz, il privesc curios. Incep sa zambesc, dupa care incep sa rad; era imposibil sa nu razi in preajma lui. Imi raspunde la intrebarea pe care a citit-o pe fata mea cu atata usurinta.
-Am observat cum te uitai la doamna Andrea.
-Nu mai are voie omul sa..
-Sa tanjeasca? Sa priveasca? Ba cum sa nu?! Dar vezi in ce te bagi, vorbesti de o "femeie" in primul an de facultate, care de-abia porneste la drum. Cati ani are? Daca e minora ia-ti gandul!
-Dar mult mai vorbesti!
-Credeam ca am lamurit, inca de la inceput, partea cu vorbitul! - raspunde Dewayne, usor amuzat si mandru de capacitatea lui de a vorbi mult.
-Eu ii dau cam 17 ani, are fata de copila!
-Ai chef de probleme?
-Cu ea? De multe!
-Spune-mi ca nu esti serios!
-Asculta, trebuie sa imi dau seama cum o cheama, cati ani are si.. cam atat.
-Metoda prin eliminare?
Radem amandoi, ochii lui tineri, si usor nepatati, determinandu-ma inca o data sa ma intreb de ce am apelat la el. Era prea cuminte. Era!!!
Prin eliminare, am micsorat lista la 28 de studente.
-Ce natie e?
-Dar de unde dracu' vrei sa stiu?
-Avand in vedere ca nu stii nimic despre ea, nu ma astept sa fii prea exact in date, inteligentule! Dar... asiatica?
-Nu.
Si lista a scazut la 17.
-India?
-Nu, ma!
Ramanem cu o lista de 10 persoane, dupa excluderea acelor nume care nu se potriveau deloc cu descrierea fetei.
Ostenit dupa o asemenea munca, Dewayne ma priveste cu ochii lui de copil mic si curios. L-am tras de partea mea. Parca totul era mult mai interesant acum, decat faptul ca trebuia sa predam studentilor. Investigarea lor era deja cu mult inainte pe lista prioritatilor.
-Si acum ce e de facut?
-Ne gandim..
N-aveam la ce ne gandi prea mult.
Dupa cateva ore de cautari si spagi, am reusit sa aflu. Gladys D., 18 ani; este cu 15 ani mai tanara decat Dewayne.
-As fi putut sa ii fiu tata, daca m-as fi chinuit un pic acum 18 ani! - mi-o arunca in fata Dewayne, ingrijorat, dar totodata amuzat. E vorba de 30 de ani intre voi, Pekka!
-Iar eu bunic, daca m-as fi chinuit acum 33, si copilul meu acum 18! Hai pe bune, asta conteaza???
-E minora, tampitule!
-Asteptam sa creasca.
Un ras copios urmat de o privire grava, indrazneata, neincrezatoare si perversa.
-Tu?? Tu sa astepti dupa o femeie? De necrezut. Vreau sa o cunosc, vreau o poza cu ea, ceva, orice.
-Nu cred ca este o idee buna.
-Huh? De ce? Nici macar poza de pe cardul ei de studenta nu m-ai lasat sa o vad. - se uita la mine mirat.
-Ti-ar placea..
-Eh haide, sunt insurat! N-am nicio treaba, sunt doar curios.
-Ti-ar placea!! - ma rastesc la el.
-Plus, nu m-as bag peste tine. - incearca sa ma convinga.
-Incheiem discutia aici.
Dewayne ramane cu ochii atintiti pe tavan, iar eu cu gandul la ea. La ce medita el, nu stiu. Daca nu l-as fi cunoscut, as fi zis ca planuia cum o va face pe Gladys a lui, pentru a-mi rade in nas ulterior.
Copila asta ma obseda deja. Si nu era decat.. prima zi.
Wednesday, May 11, 2011
Gladys si barbatii din viata ei.
Partea 1.
Pekka.
Ma intorc in luna Ianuarie, 2011 si imi privesc domnita, lasandu-se furata de un barbat mai tanar decat mine. L-as putea numi pustan? Nu neaparat. Dar are un avantaj in fata mea. O are pe ea.
Domnita e un cuvant mult prea mare pentru ceea ce a fost ea in viata mea. Locul ei nu a fost niciodata langa mine, desi am vrut-o cu o dorinta atat de aprinsa; mai degraba i-as spune furie, pe care cu greu mi-am controlat-o.
Si in ziua de astazi, ma mai scutur si apostrofez cateodata, zarindu-i chipul, pur si simplu, undeva in departare: "De ce nu ai facut-o a ta?". Ma framanta intrebarea asta, mai ales acum. Anul patru e pe sfarsite, iar ea, copila zvapaiata si domnisoara cu forme frumoase din primul an, acum domnisoara ceva mai rea, mult mai sigura pe sine, insa la fel de sensibila si copila in adancuri, este pe picior de plecare. Viata si facultatea mi-au adus-o din nou in cale, desi parte din mine n-ar fi vrut, deoarece, o privesc cu o frustrare de nedescris, de sase luni de zile incoace. Cealalta parte radiaza odata cu intalnirile cu ea, aproape zilnice.
Ea? Ma priveste sfidator - nu ca ar fi ceva nou - cu un zambet pervers, cu dintii albi, aliniati ca la armata. Este mai rea, pentru ca imi citeste frustrarea si neputinta in ochi, dorinta in trup, simte vibratiile in corpul meu, doar cu o analiza subtila din privire. In ciuda diferentei de 30 de ani intre noi, ma simt mic si incapabil in fata ei. Mi-e rusine de ceea ce am fost si ce sunt acum.
Am dorit-o atat de tare. Gladys este copila care mi-a adus aminte care imi e locul si femeia care mi-a pus capac, fara sa puna mana vreodata pe mine, fara sa o simt in pat langa mine, fara sa se aprinda salbatic intr-o seara tarzie sau sa imi rada dimineata, de sub cearceafurile prin care mi-au trecut atatea. Inca o doresc.
Vorbeam de furie mai devreme. Din cauza ei, in anul trei, m-am hotarat sa imi iau liber un an, in speranta ca ea ar fi terminat facultatea anul trecut, eu intorcandu-ma anul aceasta si neexistand riscul de a o intalni intamplator prin facultate; refuzam din start ideea sau posibilitatea de a-i fi profesor din nou. Mi se parea prea de tot. Doi ani au fost de ajuns si mult prea mult pentru mine.
Si uite-ma, dand piept cu ironia sortii. Ma intorc intr-o dimineata de septembrie; iau acelasi autobuz, pe care l-a luat si ea intotdeauna. S-a facut ca nu ma vede, ceea ce lucra doar in favoarea mea. Eram prea socat de ce aveam in fata ochilor ca sa pot suporta o eventuala conversatie - nici macar de un schimb de priviri nu eram in stare! Nu stiu ce m-a suprins mai mult: faptul ca desi era mai mare cu un an, parea mai tanara, mai copila..mai minora - tarziu am aflat cati ani avea, desi banuiam, dupa o logica matematica, cu o eroare pozitiva de un an - sau sa fi fost formele mult mai accentuate si bine definite, fine si feminine, intr-un corp incheiat cu un cap de copila?
S-a tuns.
-O Doamne, este atat de frumoasa! - imi spuneam.
-Ce prost ai fost! Unde ti-a fost capul? - ma mustruluiam.
-Poate nu ai dorit-o suficient, Pekka! - ma spala cu sfaturi Dewayne, cel mai bun prieten al meu, care o stia pe Gladys doar din ce ii povesteam eu.
Asta..in primii doi ani.
Lovitura sub centura a avut loc nu de curand, cand.. am aflat ca Gladys a mea, era si este de fapt, de 3 luni, Gladys a lui Dewayne.
Am avut orice femeie am vrut in viata mea, de orice varsta, culoare sau etnie am vrut. Mai putin pe ea. Si totusi, nici una nu a fost ca ea. Gladys este ce am avut eu mai bun. Citesc si recitesc, asta am vrut sa spun si nimic altceva. Nu mi-a oferit nimic, dar am primit totul, nu s-a rezumat decat la a fi eleva mea, la a fi in gandurile mele, picturile mele - mai fac asta in timpul liber - acum in povestile si visurile mele. Cine ar fi crezut ca un matematician imbracat in Don Juan s-ar putea indragosti? Eu, Pekka G.?! In niciun caz.
O las sa coboare in fata mea si imi continui drumul in spatele ei. Parca as fi urmarit-o, desi viata ne-a pus pe aceeasi cale, din nou. Pentru cat timp..nu stiu! Sau..nu stiam! Pentru ca timpul nostru a trecut; nu l-am avut niciodata, iar sansa mea, daca a existat vreuna, s-a dus.. o data cu aparitia lui Dewayne in viata ei. As fi vrut sa o "urmaresc" in continuare, insa a trebuit sa merg in office; aveam un curs..primul dupa o pauza de un an. Am intors privirea, in speranta ca ii voi zari ochii timizi cautandu-ma.
-Ce prost! - imi zic din nou.
Nu s-a schimbat in privinta asta; niciodata, de cand o cunosc, nu a intors privirea dupa mine: nici macar o data. Desi, poate ar fi facut-o, si nu o data, ci de fiecare data, feminitatea, mandria, orgoliul, increderea ca poate mai mult decat altele, au oprit-o de la acest pas misel, lasciv, mult prea indraznet pentru o copila ca ea. Privirea care nu s-a intors niciodata dupa mine m-a intarat cu fiecare "intalnire". Rautatea unei fapturi divine m-a transformat intr-un lup flamand de carnea ei, de mirosul ei care a obsedat atatia barbati, printre care si Dewayne.
Sunt sigur ca stia de femeile din viata mea. Nu sunt sigur cum si in ce fel, dar zambetul ei pervers, si ochii aruncati in batjocura peste mine, cu fiecare intrebare legata de matematica, imi spuneau simplu:
-Nu fi prost! Crezi ca nu stiu ce invarti? Si ghici ce? Nu o sa fiu una din ele! Si nu pentru ca nu mi-as dori, dar pentru ca iti doresti tu mult prea tare.
Si isi incheia discursul apasat, cu dintii la vedere, cu lumina licurind-i in ochii mari si tot timpul curiosi, fara astampar, intr-o vesnica analiza si cautare:
-Fraiere!
Tind sa cred ca am citit-o destul de bine, desi aveam atatea de descoperit la ea.
Si uite-ma in ziua de 13 septembrie 2009, stand la catedra in fata a 11 elevi si in fata ei. Este prea mare, diferita, altfel, pentru a categorisi-o alaturi de cei 11. Am intrat pe usa; socul a fost destul de mare, dar zambetul ei calm si rautacios in acelasi timp m-a linistit un pic si mi-a mascat reactia, relativ ciudata in fata celor 11.
Si intrebarea "De ce?" adresata catre sine - cred si sper - a fost imediat urmata de un raspuns ceva mai inteligent.
-Ca sa vezi inca o data ce ai ratat, fraiere! - privirea ei mereu prompta nu a incetat sa imi ofere raspunsul pe tava.
O priveam din nou si nu imi venea a crede. Tunsoarea o pridea extraordinar si mergea de minune alaturi de tenesi, blugii peticiti si un top mulat, pe care erau imprimati doi ochi mari, la care, involuntar sfarseam a ma uita. Gladys stia, vedea totul si ce ii mai placea. A adorat dintotdeauna sa imi joace mintea, si inca ii place sa fie admirata. Stie ca toti intorc capul dupa ea, dar ma aducea pe culmile disperarii, inca din prima zi.
Am sperat sa vina sa ma intrebe ceva la sfarsitul orei; orice legat de orar, curs, teste, teme, dar n-a facut-o. Rar punea intrebari si asta la sfarsitul semestrului, referitoare la materia cursului. In doi ani de zile, nu s-a intamplat decat intr-un sigur semestru. Deci care era probabilitatea sa vina la sfarsitul acelui semestru?
S-a ridicat usor de pe scaun, finut si-a luat ghiozdanul, a intors fundul obraznic - zambind in spatele bretonului, care ii imbraca ochii si mai mult, si-asa invaluiti ei in mister, stiind ca o voi privi si analiza din cap pana in picioare - si a plecat.
Si ma gasesc singur, pe balconul apartamentului, unde, tragand neinsetat din zecile de tigari pe care le fumam noapte de noapte, visam la ea. Dupa care ma ridicam de pe scaun si incepeam sa o pictez goala, asa cum mi-o imaginam: superba! Fata din picturile mele are picioarele lungi, subtiri, sani rotunzi si ridcati, iar sfarcurile zambesc strengareste in tablou. Ce ma obseda, mic si obraznic, era fundul ei, care mi-a facut de atatea ori cu ochiul. Asta a fost si a ramas Gladys in mintea mea.
Invaluit in ceata fumului, ma ridic si intru in camera, pe care inca nu am avut curaj sa o deschid de cand m-am intors din calatorie. Ii creasem altar, eram innebunit de tot ce insemna Gladys, iar ea habar nu avea. Am realizat in tot acest timp, ca pe ea nu as fi dorit-o asa cum le-am dorit pe celelalte. Am vrut sa fie a mea, femeia si amanta mea, iubita si prietena mea, cea careia i-as fi pregatit micul dejun si pe care as fi sarutat-o pe frunte inainte sa plec, si nu cea careia i-as fi lasat un bilet scurt: "Gasesti mancare in frigider. Nu uita sa faci patul si trage, te rog, usa dupa tine. Pekka"
Absenta ei, de altfel constanta si permanenta, este un altfel de a spune ca am avut orice femeie mi-am dorit, mai putin pe ea.
Ma intreb: de ce pe mine m-a respins? Diferenta de varsta nu a stiut-o niciodata, am avut multa grija de mine si mereu am mintit in legatura cu varsta mea..pentru ca am putut si pot.
Totusi de ce Dewayne da.. si eu nu? De ce prietenul meu cel mai bun?
Rautatea ei nu mai este raspunsul; nici in ziua de astazi, ea n-are habar ca noi doi iubim aceeasi Gladys.
Pekka.
Ma intorc in luna Ianuarie, 2011 si imi privesc domnita, lasandu-se furata de un barbat mai tanar decat mine. L-as putea numi pustan? Nu neaparat. Dar are un avantaj in fata mea. O are pe ea.
Domnita e un cuvant mult prea mare pentru ceea ce a fost ea in viata mea. Locul ei nu a fost niciodata langa mine, desi am vrut-o cu o dorinta atat de aprinsa; mai degraba i-as spune furie, pe care cu greu mi-am controlat-o.
Si in ziua de astazi, ma mai scutur si apostrofez cateodata, zarindu-i chipul, pur si simplu, undeva in departare: "De ce nu ai facut-o a ta?". Ma framanta intrebarea asta, mai ales acum. Anul patru e pe sfarsite, iar ea, copila zvapaiata si domnisoara cu forme frumoase din primul an, acum domnisoara ceva mai rea, mult mai sigura pe sine, insa la fel de sensibila si copila in adancuri, este pe picior de plecare. Viata si facultatea mi-au adus-o din nou in cale, desi parte din mine n-ar fi vrut, deoarece, o privesc cu o frustrare de nedescris, de sase luni de zile incoace. Cealalta parte radiaza odata cu intalnirile cu ea, aproape zilnice.
Ea? Ma priveste sfidator - nu ca ar fi ceva nou - cu un zambet pervers, cu dintii albi, aliniati ca la armata. Este mai rea, pentru ca imi citeste frustrarea si neputinta in ochi, dorinta in trup, simte vibratiile in corpul meu, doar cu o analiza subtila din privire. In ciuda diferentei de 30 de ani intre noi, ma simt mic si incapabil in fata ei. Mi-e rusine de ceea ce am fost si ce sunt acum.
Am dorit-o atat de tare. Gladys este copila care mi-a adus aminte care imi e locul si femeia care mi-a pus capac, fara sa puna mana vreodata pe mine, fara sa o simt in pat langa mine, fara sa se aprinda salbatic intr-o seara tarzie sau sa imi rada dimineata, de sub cearceafurile prin care mi-au trecut atatea. Inca o doresc.
Vorbeam de furie mai devreme. Din cauza ei, in anul trei, m-am hotarat sa imi iau liber un an, in speranta ca ea ar fi terminat facultatea anul trecut, eu intorcandu-ma anul aceasta si neexistand riscul de a o intalni intamplator prin facultate; refuzam din start ideea sau posibilitatea de a-i fi profesor din nou. Mi se parea prea de tot. Doi ani au fost de ajuns si mult prea mult pentru mine.
Si uite-ma, dand piept cu ironia sortii. Ma intorc intr-o dimineata de septembrie; iau acelasi autobuz, pe care l-a luat si ea intotdeauna. S-a facut ca nu ma vede, ceea ce lucra doar in favoarea mea. Eram prea socat de ce aveam in fata ochilor ca sa pot suporta o eventuala conversatie - nici macar de un schimb de priviri nu eram in stare! Nu stiu ce m-a suprins mai mult: faptul ca desi era mai mare cu un an, parea mai tanara, mai copila..mai minora - tarziu am aflat cati ani avea, desi banuiam, dupa o logica matematica, cu o eroare pozitiva de un an - sau sa fi fost formele mult mai accentuate si bine definite, fine si feminine, intr-un corp incheiat cu un cap de copila?
S-a tuns.
-O Doamne, este atat de frumoasa! - imi spuneam.
-Ce prost ai fost! Unde ti-a fost capul? - ma mustruluiam.
-Poate nu ai dorit-o suficient, Pekka! - ma spala cu sfaturi Dewayne, cel mai bun prieten al meu, care o stia pe Gladys doar din ce ii povesteam eu.
Asta..in primii doi ani.
Lovitura sub centura a avut loc nu de curand, cand.. am aflat ca Gladys a mea, era si este de fapt, de 3 luni, Gladys a lui Dewayne.
Am avut orice femeie am vrut in viata mea, de orice varsta, culoare sau etnie am vrut. Mai putin pe ea. Si totusi, nici una nu a fost ca ea. Gladys este ce am avut eu mai bun. Citesc si recitesc, asta am vrut sa spun si nimic altceva. Nu mi-a oferit nimic, dar am primit totul, nu s-a rezumat decat la a fi eleva mea, la a fi in gandurile mele, picturile mele - mai fac asta in timpul liber - acum in povestile si visurile mele. Cine ar fi crezut ca un matematician imbracat in Don Juan s-ar putea indragosti? Eu, Pekka G.?! In niciun caz.
O las sa coboare in fata mea si imi continui drumul in spatele ei. Parca as fi urmarit-o, desi viata ne-a pus pe aceeasi cale, din nou. Pentru cat timp..nu stiu! Sau..nu stiam! Pentru ca timpul nostru a trecut; nu l-am avut niciodata, iar sansa mea, daca a existat vreuna, s-a dus.. o data cu aparitia lui Dewayne in viata ei. As fi vrut sa o "urmaresc" in continuare, insa a trebuit sa merg in office; aveam un curs..primul dupa o pauza de un an. Am intors privirea, in speranta ca ii voi zari ochii timizi cautandu-ma.
-Ce prost! - imi zic din nou.
Nu s-a schimbat in privinta asta; niciodata, de cand o cunosc, nu a intors privirea dupa mine: nici macar o data. Desi, poate ar fi facut-o, si nu o data, ci de fiecare data, feminitatea, mandria, orgoliul, increderea ca poate mai mult decat altele, au oprit-o de la acest pas misel, lasciv, mult prea indraznet pentru o copila ca ea. Privirea care nu s-a intors niciodata dupa mine m-a intarat cu fiecare "intalnire". Rautatea unei fapturi divine m-a transformat intr-un lup flamand de carnea ei, de mirosul ei care a obsedat atatia barbati, printre care si Dewayne.
Sunt sigur ca stia de femeile din viata mea. Nu sunt sigur cum si in ce fel, dar zambetul ei pervers, si ochii aruncati in batjocura peste mine, cu fiecare intrebare legata de matematica, imi spuneau simplu:
-Nu fi prost! Crezi ca nu stiu ce invarti? Si ghici ce? Nu o sa fiu una din ele! Si nu pentru ca nu mi-as dori, dar pentru ca iti doresti tu mult prea tare.
Si isi incheia discursul apasat, cu dintii la vedere, cu lumina licurind-i in ochii mari si tot timpul curiosi, fara astampar, intr-o vesnica analiza si cautare:
-Fraiere!
Tind sa cred ca am citit-o destul de bine, desi aveam atatea de descoperit la ea.
Si uite-ma in ziua de 13 septembrie 2009, stand la catedra in fata a 11 elevi si in fata ei. Este prea mare, diferita, altfel, pentru a categorisi-o alaturi de cei 11. Am intrat pe usa; socul a fost destul de mare, dar zambetul ei calm si rautacios in acelasi timp m-a linistit un pic si mi-a mascat reactia, relativ ciudata in fata celor 11.
Si intrebarea "De ce?" adresata catre sine - cred si sper - a fost imediat urmata de un raspuns ceva mai inteligent.
-Ca sa vezi inca o data ce ai ratat, fraiere! - privirea ei mereu prompta nu a incetat sa imi ofere raspunsul pe tava.
O priveam din nou si nu imi venea a crede. Tunsoarea o pridea extraordinar si mergea de minune alaturi de tenesi, blugii peticiti si un top mulat, pe care erau imprimati doi ochi mari, la care, involuntar sfarseam a ma uita. Gladys stia, vedea totul si ce ii mai placea. A adorat dintotdeauna sa imi joace mintea, si inca ii place sa fie admirata. Stie ca toti intorc capul dupa ea, dar ma aducea pe culmile disperarii, inca din prima zi.
Am sperat sa vina sa ma intrebe ceva la sfarsitul orei; orice legat de orar, curs, teste, teme, dar n-a facut-o. Rar punea intrebari si asta la sfarsitul semestrului, referitoare la materia cursului. In doi ani de zile, nu s-a intamplat decat intr-un sigur semestru. Deci care era probabilitatea sa vina la sfarsitul acelui semestru?
S-a ridicat usor de pe scaun, finut si-a luat ghiozdanul, a intors fundul obraznic - zambind in spatele bretonului, care ii imbraca ochii si mai mult, si-asa invaluiti ei in mister, stiind ca o voi privi si analiza din cap pana in picioare - si a plecat.
Si ma gasesc singur, pe balconul apartamentului, unde, tragand neinsetat din zecile de tigari pe care le fumam noapte de noapte, visam la ea. Dupa care ma ridicam de pe scaun si incepeam sa o pictez goala, asa cum mi-o imaginam: superba! Fata din picturile mele are picioarele lungi, subtiri, sani rotunzi si ridcati, iar sfarcurile zambesc strengareste in tablou. Ce ma obseda, mic si obraznic, era fundul ei, care mi-a facut de atatea ori cu ochiul. Asta a fost si a ramas Gladys in mintea mea.
Invaluit in ceata fumului, ma ridic si intru in camera, pe care inca nu am avut curaj sa o deschid de cand m-am intors din calatorie. Ii creasem altar, eram innebunit de tot ce insemna Gladys, iar ea habar nu avea. Am realizat in tot acest timp, ca pe ea nu as fi dorit-o asa cum le-am dorit pe celelalte. Am vrut sa fie a mea, femeia si amanta mea, iubita si prietena mea, cea careia i-as fi pregatit micul dejun si pe care as fi sarutat-o pe frunte inainte sa plec, si nu cea careia i-as fi lasat un bilet scurt: "Gasesti mancare in frigider. Nu uita sa faci patul si trage, te rog, usa dupa tine. Pekka"
Absenta ei, de altfel constanta si permanenta, este un altfel de a spune ca am avut orice femeie mi-am dorit, mai putin pe ea.
Ma intreb: de ce pe mine m-a respins? Diferenta de varsta nu a stiut-o niciodata, am avut multa grija de mine si mereu am mintit in legatura cu varsta mea..pentru ca am putut si pot.
Totusi de ce Dewayne da.. si eu nu? De ce prietenul meu cel mai bun?
Rautatea ei nu mai este raspunsul; nici in ziua de astazi, ea n-are habar ca noi doi iubim aceeasi Gladys.
Saturday, May 7, 2011
Acasa.
Aud radioul. E iarasi piesa noastra preferata.
Cliche! Ai mai auzit asta.. si nu doar o data.
Atunci..il dau mai tare si il opresc.
E ca un blestem, caci chipul ti-l zaresc.
E ora doua din noapte; nu vreau sa te mai astept.
Pentru ca simt cum ma'ndrept spre nicaieri. Te-aud departe.
Am asteptat pana la sfarsit. Si am regrete.
Nu ma chemi, nu ma strigi,
Te pierd in ceata!
Nu ma astepti, dar vin acasa.
Te transpun in nefiinta, dar ti-am adorat trecutul.
Tot ce-mi ramane din tine, azi ma doare: prezentul.
Si daca alerg in cercuri, ce spui? Dispare?
Tot ce-a mai ramas din noi, e doar o povara pe umeri.
Iti inmanez tot ce-a fost al tau,
Un tot cladit..rapus de noi,
E doar dezordine.
Ia tu tot si pune-ma-n ordine.
Doar reflexia mea mai stie care-i vinovat.
In piciorele goale, fata in fata cu ea, sunt confuza.
Ma afli intr-o seara de mai, cu ochii inchisi
Si umerii dezgoliti; lipita de perete, cu o privire muta.
In timp ce ea ma priveste si se-amuza,
Pentru ultima oara ma'ntrebi ce se'ntampla.
Raspund simplu: supradoza!
Imbatata de iluzii frante si dand vina pe mine,
Ma lasi sa zac. Te ridici si dispari.
Si imi pierd mintile cand stau si privesc,
Cum mi-a scapat printre degete: Tot
...care n-a fost niciodata al meu.
Si ma intorc acasa.
Sa te vad de-aproape, cum pleci mai departe,
Cum fugi de lume, cum ne-alungi pe noi.
Ma intreb: ce te-a suparat, caci prea repede ai plecat!?
Sa fi fost singuratatea in doi?
Priveste mai adanc decat superficial macar o data.
Tristetea o impartim intre noi.
Inainte sa ma lasi sa plec, intoarce-te,
Infrunta-ti teama! Priveste-ma!
Caci vin acasa.
Nu mai am visuri. Zambeste.
Aici ne-am scris povestea,
Te imbratisez si te sarut.
De ramas bun.
Astazi sunt acasa.
Dar maine plec pe alt drum.
Cliche! Ai mai auzit asta.. si nu doar o data.
Atunci..il dau mai tare si il opresc.
E ca un blestem, caci chipul ti-l zaresc.
E ora doua din noapte; nu vreau sa te mai astept.
Pentru ca simt cum ma'ndrept spre nicaieri. Te-aud departe.
Am asteptat pana la sfarsit. Si am regrete.
Nu ma chemi, nu ma strigi,
Te pierd in ceata!
Nu ma astepti, dar vin acasa.
Te transpun in nefiinta, dar ti-am adorat trecutul.
Tot ce-mi ramane din tine, azi ma doare: prezentul.
Si daca alerg in cercuri, ce spui? Dispare?
Tot ce-a mai ramas din noi, e doar o povara pe umeri.
Iti inmanez tot ce-a fost al tau,
Un tot cladit..rapus de noi,
E doar dezordine.
Ia tu tot si pune-ma-n ordine.
Doar reflexia mea mai stie care-i vinovat.
In piciorele goale, fata in fata cu ea, sunt confuza.
Ma afli intr-o seara de mai, cu ochii inchisi
Si umerii dezgoliti; lipita de perete, cu o privire muta.
In timp ce ea ma priveste si se-amuza,
Pentru ultima oara ma'ntrebi ce se'ntampla.
Raspund simplu: supradoza!
Imbatata de iluzii frante si dand vina pe mine,
Ma lasi sa zac. Te ridici si dispari.
Si imi pierd mintile cand stau si privesc,
Cum mi-a scapat printre degete: Tot
...care n-a fost niciodata al meu.
Si ma intorc acasa.
Sa te vad de-aproape, cum pleci mai departe,
Cum fugi de lume, cum ne-alungi pe noi.
Ma intreb: ce te-a suparat, caci prea repede ai plecat!?
Sa fi fost singuratatea in doi?
Priveste mai adanc decat superficial macar o data.
Tristetea o impartim intre noi.
Inainte sa ma lasi sa plec, intoarce-te,
Infrunta-ti teama! Priveste-ma!
Caci vin acasa.
Nu mai am visuri. Zambeste.
Aici ne-am scris povestea,
Te imbratisez si te sarut.
De ramas bun.
Astazi sunt acasa.
Dar maine plec pe alt drum.
Tuesday, May 3, 2011
Ramas bun.
Daca tu consideri ca s-a incheiat,
Pleaca.
Te-am adorat!
Am vrut sa te ridic.
Azi ai plecat.
Fara un alt cuvant, te-am lasat.
Zambete amarui intr-o ceata adanca,
Iubirea ascunsa intr-o ploaie franta..
Din nori,
Te privesc. Nu te vad, te uit!
Departe de tine, ma ascund.
Zambesc.
Nu te mai ajung.
Si daca tu nu ai fost sa fii
De ce ..ai fost?
Macar de ai fi stiut, inteles, vazut.
Oare stii cum doare?
Ma arde,
Furtuna de lacrimi.
Intr-o dragoste neagra,
Am invatat azi sa pierd.
Te ador!
Nu mi-e dor..
..nu de tine, dar..
De noi.
Te-as fi rugat sa mai stai.
De ce?
Oricum maine plecai.
Pleaca.
Te-am adorat!
Am vrut sa te ridic.
Azi ai plecat.
Fara un alt cuvant, te-am lasat.
Zambete amarui intr-o ceata adanca,
Iubirea ascunsa intr-o ploaie franta..
Din nori,
Te privesc. Nu te vad, te uit!
Departe de tine, ma ascund.
Zambesc.
Nu te mai ajung.
Si daca tu nu ai fost sa fii
De ce ..ai fost?
Macar de ai fi stiut, inteles, vazut.
Oare stii cum doare?
Ma arde,
Furtuna de lacrimi.
Intr-o dragoste neagra,
Am invatat azi sa pierd.
Te ador!
Nu mi-e dor..
..nu de tine, dar..
De noi.
Te-as fi rugat sa mai stai.
De ce?
Oricum maine plecai.
Friday, April 8, 2011
Transpunere.
Inchide ochii, cateodata ajuta,
Poti trece peste o palma,
Priveste-te in oglinda si adu-ti aminte..
Ca nu e prima data.
Razi, razi tare si minti,
Tipa calm cu ochii cuminti,
Uita de picioare, loveste cu cuvinte;
Cineva ti-a spus: poti mai mult de-atat, ia aminte!
O privire ciudata, un schimb de cuvinte
Visuri, emotii si un zambet fierbinte,
Gustul amarui in cafeaua de dimineata,
Zambeste, copilo! Si mergi mai departe!
Cobori incet spre seara,
Stinge-ti lacrimile-n ceara.
Un fior te trece,
Te-atinge,
Racoros, te-nvinge,
Calmul delicat..
..care, tarziu te-a ridicat.
O bataie pe umar si o mana calda,
Un cuvant timid intr-un timp pustiu,
Zambetul fad al unei figuri distinse:
Atunci copila..
.. acum, femeia de mai tarziu.
Poti trece peste o palma,
Priveste-te in oglinda si adu-ti aminte..
Ca nu e prima data.
Razi, razi tare si minti,
Tipa calm cu ochii cuminti,
Uita de picioare, loveste cu cuvinte;
Cineva ti-a spus: poti mai mult de-atat, ia aminte!
O privire ciudata, un schimb de cuvinte
Visuri, emotii si un zambet fierbinte,
Gustul amarui in cafeaua de dimineata,
Zambeste, copilo! Si mergi mai departe!
Cobori incet spre seara,
Stinge-ti lacrimile-n ceara.
Un fior te trece,
Te-atinge,
Racoros, te-nvinge,
Calmul delicat..
..care, tarziu te-a ridicat.
O bataie pe umar si o mana calda,
Un cuvant timid intr-un timp pustiu,
Zambetul fad al unei figuri distinse:
Atunci copila..
.. acum, femeia de mai tarziu.
Subscribe to:
Posts (Atom)