Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 9.
Imi vei lipsi.

Nu a venit la mine in birou, desi am asteptat-o cu drag, dor, nerabdare si eram din ce in ce mai nervos pe masura ce minutele se scurgeau.
-Pekka!
-Dewayne, la multi ani! Asculta, imi pare rau pentru mai devreme..am cam luat-o razna.
-E in regula. Te pot ajuta..?
-Nu, nu, stai linistit. Spune-mi, cum ai sarbatorit?
-Frumos, am avut toata familia pe la noi..am fost cu fetele mele...

A continuat sa vorbeasca, insa nu il mai auzem. Imi doream sa fi petrecut si eu timpul cu..fata mea. Cum puteam eu sa o fac pe fata asta sa ma iubeasca?
Insa semestrul acela nu avea sa fie solutia, raspunsul sau timpul pentru asa ceva.
Gladys a disparut din peisaj in Ianuarie 2011. Mi-am dorit-o plecata insa imi era dor de ea. Am inceput sa fumez si mai multa iarba, sa beau din ce in ce mai mult, sa o pictez non stop.. sa o pictez asa cum imi ramasese intiparita in minte.
Pe Dewayne refuzam sa il mai vad asa des; nu faceam nimic in mod special, imi tineam lectiile, si in rest stateam incuiat in biroul meu pana la ora de plecare.
Zilele se scurgeau intr-un mod linistit si chiar plictisitor as putea spune. Incepeau la fel, se incheiau la fel. Nici macar prin scoala - intamplator - nu o mai vedeam. Desi era studenta din departamentul din care faceam parte, nu o vedeam niciodata.
Pana cand.. relatia mea cu Dewayne s-a racit, pe la inceputul lui Februarie. Neindemanatic, am lasat plicul sa alunece pe sub usa. Inca mirosea a alcool si era patat cu acuarele.
"Ma plimb astazi, prin partea de sus a orasului, lucru pe care nu obisnuiesc sa il fac. M-am intalnit cu un vechi prieten si pentru ca doream sa imi gonesc mintea de la Gladys, macar pentru cateva ore, am preferat sa fac un drum mai lung si sa il intalnesc la o cafenea in apropierea casei lui. Nu prea obisnuiesc sa iau decizii proaste, dar trebuie sa admit ca aceasta nu a fost proasta, dar cea mai proasta! Ma pregateam sa intru la Starbucks..iar in parcare am vazut o masina ca a ta. Culoare, marca, numar - era masina ta. Am vrut sa vin sa te salut, dar cand m-am apropiat de masina, am observat ca nu erai singur. Nu! Nu! Nu erai. Erai cu ea: o copila. Mi-ai tinut teorii legate de varsta mea si atractia neobisnuita - ai spune tu si probabil ar spune-o si multi altii - pentru tinere, aflate de-abia la linia de start a vietii lor. Poate e adevarat! Esti mai tanar: adevarat! Dar exista o diferenta intre mine si tine: tu esti casatorit si ai doua copile acasa, eu..NU! Sincer, in momentul asta, sunt de parere ca duc o viata mai echilibrata decat a ta: de ce sa ma angajez in ceva ce nu pot respecta: casatoria? Nu stiu daca e pentru ca faceai pe lupul moralist de ce sunt asa frustrat sau sa fie alt motiv? Nu m-as fi gandit vreodata sa te judec, eram prieteni, dar ma intreb care ar fi fost urmatorul pas? Sa iti ofer apartamentul meu pentru escapadele tale cu domnisoara in cauza? Probabil as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Dar nu, nu! Acum nu! E adevarat ca tu habar nu ai si pe masura ce citesti aceste randuri scrise in cerneala intinata de whiskey esti si mai derutat, nu-i asa? Sunt suparat, dar nu e vina ta; tu nu ai stiut. Sunt ranit. Dar tu nici cand ai sarutat-o patimas, nu ai stiut.
Si nu imi place sa o spun, dar: ti-am spus eu! Mai stii ce ti-am zis in prima zi cand te-am cunoscut? Ti-am spus ca o sa iti placa. Si la dracu', am avut dreptate!
Dar nu e vina ta. Domnule profesor, Dewayne P., tu nu stiai ca urmatorul pas era sa imi ceri apartamentul pentru a avea un loc unde sa te ascunzi cu Gladys a mea!

In amintirea zilelor noastre bune, cu regret pentru ca nu vor mai fi,
Prof. Pekka G."

Raspunsuri avem?

Exista fericirea sau e doar o consecinta a ceea ce numim sentimente? In ce se masoara? Cunoaste limitele?
Cum ar trebui sa arate cel mai bun prieten?
Cand ridici vocea e pentru ca esti ranit sau pentru ca urmeaza sa ranesti?
De ce atunci cand vrei sa te aperi, le faci rau celor din jurul tau?
De ce tii totul in tine..pana la refuz, fara sa ai curajul de a da totul afara treptat?
De ce esti puternic doar pentru cei din jurul tau, iar pe tine te lasi in cele din urma?
Are vreo culoare suferinta? Exista? Sau e rodul imaginatiei noastre?
De ce zambesti fara motiv?
De ce iti plac jocurile?
De ce il privesti cu coada ochiului, in speranta ca te va observa totusi?
De ce inocenta inceteaza sa mai exista dupa varsta de 7 ani?
De ce esti timida cand ai nevoie sa fii cea mai curajoasa?
De ce sa stii sa fii rea si buna in acelasi timp, pasionala si rusinoasa, indragostita si rece?
Daca esti constienta de consecinte, de ce ajungi acolo?
De ce (inca mai) faci greseli cand stii ca ai mers prea departe?
De ce/ cine iti e cel mai dor?
Care e ultima persoana draga pe care ai pierdut-o intr-un fel sau altul?
Care e ultima persoana in care ai avut incredere si te-a tradat?
Care e ultima persoana care a avut incredere in tine si pe care ai tradat-o?
Cand ai zambit ultima oara?
Cand te-ai simtit liber ultima oara?
Care a fost ultimul secret pe care l-ai destainuit cuiva?
Unde ai vrea sa fii acum?
De ce te simti singur, desi esti inconjurat de atatia oameni?

9. Untitled.

Saturday, October 16, 2009

1:00 AM

Ca un copil, incapabil sa faca vreun gest, ce plange pentru ca il doare ceva; doar gangureste, in cautare de adapost, siguranta, iubire.. protectie; asta cauta ea disperata.
Cauta sa se refugieze intr-un: “Nu, nu e adevarat!”, dar stie ca cere prea mult.
Nici sa planga nu mai poate. A incercat sa se abtina prea mult. Le-a strans pe toate intr-un colt de suflet, asteptand sa izbucneasca.
Stie ca perna le va aduna din nou.. lacrima cu lacrima, ca pe ceva de nepretuit.
Cauta ajutor; cauta raspunsuri pe care, considera ca le merita.
Se simte tradata si in acelasi timp murdara.
Priveste calm.. in gol.
Cred ca e doar socata. Da.. de-asta e atat de calma. Atat de calma...
Atat de calma! ..un calm nervos, ascuns in spatele lacrimilor neeliberate, cauza a orgoliului.
Inca simte durerea din capul pieptului. Acum, mai accentuata. Durerea fizica e acum sufleteasca.
Si totusi.. o vad socata. Lovitura e prea puternica; sufletul ei slab si vunerabil nu poate suporta asta. Probabil de asta nici nu a stiut. Adica a fost mintita. Pentru a fi protejata.
Pe dracu’!
Plange! Plange! Da afara toata durerea! Plange linistit.
“De ce?” – ofteaza usor, aproape insesizabil.
Refuza sa creada, dar totul capata sens.
“De ce?” – intreaba linistit, privind in acelasi gol. Stie ca nu va primi niciun raspuns, dar intrebarile o chinuie.
Caldura trupului se transforma usor in durere.
Ii e frig si totusi simte cum se sufoca.

Se dezbraca de hainele de abia scoase din dulapul alb, dar care déjà sunt murdare.
Se dezbraca si isi priveste trupul in oglinda.
“Esti murdar! Esti murdar de.. ea!” – ii spune cu o voce aproape stinsa, cu ochii in lacrimi, dar care reflecta totusi tarie.
Ii e.. scarba!
Se intoarce usor si pleaca. Se aseaza in patul, murdar si el.. de ea.
Priveste prin geamul ciobit si murdar din cauza ei.
Priveste in gol, prin noaptea murdara de ea.
Simpla ei prezenta murdareste tot.
Sufletul ei parsiv a ranit tot in jurul ei. Personlitatea ei a distrus tot.
A tradat tot: incredere, prietenie, iubire, trupuri, realitate, dragoste, atractie, vorbe, promisiuni, poze, imagini, intamplari, soarele diminetilor din liceu, drumul prin parc, ora 7:15 AM, ploaia de care se ascundeau in masina, discutii interminabile, noptile tarzii si zilele obosite la scoala. A tradat amintirea unei prietenii pe care Ea o regreta.
“Pe ce drum te-ai dus?”
Si-a batut joc de ceva in care Ea credea.
“De ce?” – intrebarea pe care, desi plictisita, nu conteneste sa o puna.

Un zambet de durere i se contureaza pe chipu’-i obosit de atatea povesti.
Priveste cu niste ochi mari, aparent linistiti, cu pasiune pentru ceea ce vad, simt, aud, iubesc, traiesc; priveste nedumerita.
“Ce nu ti-e clar?”

O doare. Cauta refugiu.
Refuza orice sunet. Nu suporta sa isi auda nici vocea. Aceeasi melodie pe repeat, aceeasi imagine a unei zile in care totul s-a intamplat asa repede.
Apasa nervos butonul “back”, dar.. nu functioneaza. Nu merge!!!! Vrea sa vada soarele de acum cateva zile.
“Telecomanda asta nu e buna de nimic!” – o arunca nervos, cazu in genunchi, isi cuprinse capul in maini si incepu sa planga.
Alearga de nebuna in lumea ei unde e singura pe strazi, intr-o noapte tarzie.

Friday, October 15, 2009

1:00 PM

E frig afara.
Deschide cartea. Citeste doua pagini. Nu intelege nimic. O inchide. Lacrimile... basca le protejeaza.
Imaginile o iau razna. Sunt amestecate. Nu suporta ceea ce se intampla. Nu intelege de ce.
Imaginatia ii joaca feste. Trecutul se imbina cu prezentul. Prezentul de acum, cu prezentul de acum doispe ore.
E socata. Priveste muta, trezita parca la realitatea, pe care cu greu o accepta; fara sa scoata niciun cuvant priveste...

Saturday, October 16, 2009

1:02 AM

...telecomanda sparta.
“There’s no way to go back!”
Pentru doua minute, totul a fost doar in mintea ei.
Real, dar in trecut.
Nu stie unde sa fuga, vrea doar sa strige. Nu poate.
Strigatul mut.. e de o relevant acustica pe care nu o poate descrie.
Ochii o dor. Pentru ca sufera.
Ii inchide.
Inchide ochii si tipa.

1:06 AM

Ii deschide.
Deschide ochii socata... si plange linistit.