Acasa.

Aud radioul. E iarasi piesa noastra preferata.
Cliche! Ai mai auzit asta.. si nu doar o data.
Atunci..il dau mai tare si il opresc.
E ca un blestem, caci chipul ti-l zaresc.
E ora doua din noapte; nu vreau sa te mai astept.
Pentru ca simt cum ma'ndrept spre nicaieri. Te-aud departe.
Am asteptat pana la sfarsit. Si am regrete.
Nu ma chemi, nu ma strigi,
Te pierd in ceata!
Nu ma astepti, dar vin acasa.

Te transpun in nefiinta, dar ti-am adorat trecutul.
Tot ce-mi ramane din tine, azi ma doare: prezentul.
Si daca alerg in cercuri, ce spui? Dispare?
Tot ce-a mai ramas din noi, e doar o povara pe umeri.
Iti inmanez tot ce-a fost al tau,
Un tot cladit..rapus de noi,
E doar dezordine.
Ia tu tot si pune-ma-n ordine.

Doar reflexia mea mai stie care-i vinovat.
In piciorele goale, fata in fata cu ea, sunt confuza.
Ma afli intr-o seara de mai, cu ochii inchisi
Si umerii dezgoliti; lipita de perete, cu o privire muta.
In timp ce ea ma priveste si se-amuza,
Pentru ultima oara ma'ntrebi ce se'ntampla.
Raspund simplu: supradoza!
Imbatata de iluzii frante si dand vina pe mine,
Ma lasi sa zac. Te ridici si dispari.
Si imi pierd mintile cand stau si privesc,
Cum mi-a scapat printre degete: Tot
...care n-a fost niciodata al meu.

Si ma intorc acasa.
Sa te vad de-aproape, cum pleci mai departe,
Cum fugi de lume, cum ne-alungi pe noi.
Ma intreb: ce te-a suparat, caci prea repede ai plecat!?
Sa fi fost singuratatea in doi?
Priveste mai adanc decat superficial macar o data.
Tristetea o impartim intre noi.
Inainte sa ma lasi sa plec, intoarce-te,
Infrunta-ti teama! Priveste-ma!
Caci vin acasa.

Nu mai am visuri. Zambeste.
Aici ne-am scris povestea,
Te imbratisez si te sarut.
De ramas bun.
Astazi sunt acasa.
Dar maine plec pe alt drum.