Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 5.
9 Septembrie, 2009.

Avea o atractie la barbatii (mult mai) in varsta..era ceva de necrezut. La coada ar fi stat toti pentru ea.
Fetele, la randul lor, intorceau capul dupa ea si o priveau pervers si murdar, tanjind-o in patul lor.
Avea magnet la barbati in general, dar "adultii" erau vizibil captivati de prezenta ei angelica. Stia asta, ii placea si adora sa flirteze cu ei. Era o jucatoare inraita, dependenta de atentia lor, insa prea mult interes o plictisea. Ii placea sa se simta privita, admirata, dorita.
Isi demonstra continuu ca poate, insa nu voia sa aiba nimic de a face cu nimeni. Desi isi petrecea majoritatea timpului in preajma baietilor, nu am vazut-o niciodata sa fie cu cineva, pentru o secunda fugarindu-mi propriul gand pentru a-l alunga: "poate ii plac fetele!"
"Nuuu! E prea jucausa cu barbatii pentru a fi atrasa de fete!" - m-am contrazis rapid, dand cu mana prin aer ca ultimul nebun, incercand sa imi spulber imaginatia bolnava iesita la iveala intre cei patru pereti ai officeu-ului meu.
Mi-aduc aminte, in prima zi, in anul doi, o vad dupa 3 luni bune in care, fizic, nu a fost prezenta in viata mea, dar nu a fost zi sa nu ma gandesc la ea.
Statea linistita pe scarile de langa fantana din fata facultatii. Isi degusta doza de tutun, cand un domn mai in varsta, profesor si dansul, trece pe langa ea si instinctiv isi opreste privirea asupra ei. Acest lucru usor neobisnuit pentru tara in care suntem, parea sa nu o deranjeze deloc pe Gladys. Ba din contra, ii intalneste privirea cu ochii ei rupti parca dintr-un film de dragoste.
Stia cum sa joace si regulile doar ea le facea.
Intoarce privirea si ma observa. Zambeste obscen si se ridica.
-La cine te uiti? - ma intreaba Dewayne; fara sa imi dau seama am ramas cu privirea blocata pe spatele ei jucaus, mersul ei de copila si domnisoara, fundul mic si obraznic, parul prin care fugea vantul.
Imi las gandurile si fanteziile neincheiate si ii raspund, rapid, revenit cu picioarele pe pamant.
-Huh? La nimeni! - nu imi doream sa o cunoasca. Nu atunci. Niciodata!
-Arata bine. E frumoasa!
-Ce spui?
-Haide, Pekka! te cunosc, stiu exact unde te uiti. Blugi, tenesi si tricou maro, curea alba. Ah, si ghiozdan mov!
-Vo..
-Si tocmai ce a terminat de fumat! - ma intrerupe rapid.
Iritat, il privesc si ii raspund scurt:
-Vorbesti prostii, Dewayne! Ia zii, la cat termini azi?
Schimbul de subiecte nu a fost subtil deloc, insa, cu siguranta necesar.
-La cinci! - imi raspunde, aratandu-si dintii albi, in freamatul unui ras copilaresc.

Intre timp, Gladys se intalneste cu trei baieti, se imbratiseaza si pleaca in directia opusa, nu inainte de a-si fixa privirea pe ochii mei, muscandu-si buzele. Pentru prima oara era obraznica in gesturi. Si ce imi placea! Si ce i-as mai fi facut!
Din nou, gandurile si fanteziile mele, se indeparteaza odata cu ea, datorita bunului meu prieten Dewayne.
-Las-o!! - ma prinde el de brat, in incercarea mea de a intoarce capul dupa ea. Sub vraja inca, am intors rapid privirea, sperand ca nu am pierdut-o si ma lovesc de ochii ei.
Stia tot, calculele ii erau perfecte, niciodata cu rest.
Zambeste, lasandu-ma sa ma simt penibil, pierzand in jocul unei pustoaice de nici 20 de ani.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 4.
Examenul final.

Timpul trecea, o vedem pe Gladys din cand in cand, in autobuzul pe care il luam amandoi, cand imi zambea rautacios: "Ce? Ti-o fi dor de mine?". Stia ca o voiam acolo, sa o vad, analizez, sorb din priviri, sa o dezbrac cu gandul. Si uite asa, rar, aparea in viata cursurilor mele de analiza matematica si, si mai rar, venea la timp. Cel mai frustrant era cum tot timpul venea cu acel baiat, Stefan. Numele lui, aflat in urma primului test, e singurul lucru pe care l-am stiut vreodata despre el.
Ma enerva fata asta la culme!
Cum prindeam ocazia, incercam sa o fac sa se simta prost. Dar ca de obicei, nu inceta sa ma suprinda.
-Domnisoara din ultima banca! Poate ne poti spune tu teorema fundamentala a analizei matematice. - desi o predasem cu doar 10 minute in urma, iar ea de-abia intrase in clasa.
Ma priveste si mi-o recita frumos ca pe poezie.
-Fie f "mic" o functie continua, definita pe un interval inchis a,b. Fie F "mare" o functie definita, pentru orice x din interval a, b, ca integrala de la a la x din f "mic" de t, dt. Atunci, F "mare" este continua pe intervalul inchis a,b, derivabila pe intervalul deschis a,b, iar derivata de F "mare" de x este egala cu f "mic" de x.
Mai pe scurt, imi inchide gura, imi zambeste si incepe sa ia notite. Peste cateva minute incepe sa rada iarasi. Am decis insa, ca m-a supus la suficient de multe teste, asa ca incerc sa o ignor spre fericirea ei.
Ma gandeam: "Ce tocialara!". O tocilara care lipsea constant de la cursuri si carea statea in ultima banca. Ma gandesc acum ce fraier eram pe atunci.
Al doilea test are loc, dar nefiind prezenta in momentul in care am adus lucrarile, se prezinta la sfarsitul orei, alaturi de Stefan, sa isi ridice lucrarile.
-Stai un pic sa le dau oamenilor testele! - ii zic unui student care venise sa ma intrebe ceva ce am uitat, odata cu prezenta ei neobisnuit de apropiata. Le zambesc din nou si deschid gura: sigur pe mine, de data aceasta.
-Cineva a ratat trezirea de dimineata? - o privesc si zambesc obraznic.
Ma privesc amandoi, abtinandu-se sa nu rada si bolborosesc niste scuze care sunt sigur ca nici lor nu le faceau sens. Si probabil asteptau sa ii intreb cum ii cheama.
Trec repede prin hartiile neridicate si dau de a ei.
-Gladys! Poftim.
Socata, reuseste sa murure un "multumesc".
Nici n-a apucat sa imi spuna numele pentru ca i-am citit intentia pe chip, ca scot examenul si i-l intind in fata.
-Stefan!
Ma privea confuz si nu schita niciun gest. M-am gandit ca memoria imi joaca feste.
-Nu esti Stefan?
-Ba..da. - imi raspunde, de parca nu ar fi fost sigur ca acela e numele lui.
-Multumim! - imi spun in sfarsit si pleaca.

I-am mai vazut de doua ori pe anul acela - primul semestru - al treilea test si examenul final. Imaginile nu imi sunt foarte clare insa.
Speram sa nu ii mai vad in semestrul al doilea; de fapt, speram sa nu ii mai vad vreodata. Era foarte putin probabil insa, si oricine si-ar fi dat seama de asta, dar omului ii este permis sa viseze.

Asa cum ma asteptam, Gladys era inscrisa la cursul meu de calculus: Calculus 1310.
Si istoria se repeta: ea vine extrem de rar la cursuri, pe la office nu da, fiind destul de inteligenta sa treaca un curs fara ajutorul profesorului ei; planuiam tot trei teste, ca si semestrul trecut, insa..
Datorita unei greve - aparute in urma plangerii in privinta salariilor asistentilor - care a durat 3 luni, am anulat al treilea test pe care trebuiau sa il scrie cei 55 de studenti ramasi inscrisi in clasa mea de calculus, printre care Gladys si Stefan.
Asadar, nu i-am mai vazut la curs pana la sfarsitul semestrului.
Ce bucurie! Si totusi ce oroare!
Imi lipsea, imi era dor de ea; ma incalzeam la 100 de grade Celsius cand intram in clasa si clasa era goala. Orice clasa in care Gladys nu era, era o clasa goala.
Copila aia, parca ratacita de pe alta lume, m-a adus la disperare. Asteptam sa intram in vacanta, sa scap de acest blestem; o doream asa intens inca nu voiam sa o mai vad.
Si ziua cea mare a sosit. S-a asezat in prima banca alaturi de Stefan.
In naivitatea mea, s-a asezat acolo pentru a fi mai aproape de mine, privindu-ma pe furis, de sub sapca, sub care isi ascunsese complet ochii si doua codite impletite. Intentionat o facea. Stia ca o doresc si ma provoca la ganduri "murdare", neortodoxe.
De fapt...sunt catolic.

Stefan pleaca inainte cu 40 de minute de a se incheia examenul.
Cu cinci minute inainte de a-i obliga sa lase creioanele jos, o vad cum se ridica si se indreapta catre mine. Ajunsa in fata mea, ridica usor capul si isi lasa ochii descoperiti.
Zambeste dracos: "Sper sa ne mai vedem!"
-Sa ai vacanta placuta!
-Cu siguranta voi avea. Multumesc, la fel.
Timiditatea ii revine, isi atnge gentil sapca, si-o lasa pe ochi, se intoarce si pleaca.
Regret Nu imi doream sa plece, o voiam acolo, sa fi ramas ultima. Poate as fi avut o sansa.

Pentru prima oara am privit-o atat de clar in ochi. Erau asa frumosi. Dar de abia acum am inteles de ce ma oglindeam asa in ei. "You know why? Because this is where you belong!" - imi vuiesc in cap cuvintele atent alese dintr-o poveste de iubire, cu un final mai fericit decat cel al povestii mele: scrisa de ea, in visul meu.
Ii apartin. De cand am cunoscut-o, am fost al ei - fara sa realizez. Nu am mai fost cu nimeni de aproape patru ani si nu voi mai fi.

Prezenta ei m-a tachinat, iar lipsa ei m-a chinuit de-a dreptul.
Astazi, prezenta ei alaturi de alt barbat ma chinuie; iubirea pe care i-o poarta prietenului meu cel mai bun, ma ucide.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 3.
Gladys D.?
Absenta.

-Buna dimineata!
-'Neatza, Pekka! Cafea?
-Da, te rog, trebuie sa ma trezesc!!
-La realitate? Cu siguranta! - ma apostrofeaza Dewayne.
-Nu am chef de glumele tale rasuflate!
-Avand in vedere ca te-am facut sa zambesti, nu a fost asa rasuflata! Te-ai vazut in oglinda azi dimineata?
-Normal, fac asta destul de des. Trebuie sa..
-..ai grija de tine, bla, bla! Stiu, stiu!!! Stiu asta! Nu te cunosc decat de o doua zile si stiu despre tine prea multe! La sfarsit ce va conta pentru tine? Sa fie numarul femeilor care ti-au trecut prin pat?
-Hei, de ce asa nervos?
-Nervos nu e cuvantul potrivit, Pekka! O zic pentru tine; uite-ma, am o familie, am o fetita, Havel asteapta al doilea copil. Si..
-Stai, ce?
-Ce ai auzit! Am aflat ieri! O sa avem un alt copil. Am pe cineva langa mine, o sotie ..
-Pe care ai insela-o daca ai avea ocazia! - i-am taiat-o scurt - decat sa ma implic intr-o relatie pe care nu o pot sustine din niciun punct de vedere, mai bine imi vad de treaba mea. Imi place libertatea.
Ma priveste usor enervat de prima parte a replicii, un pic nefondata - realizez - dar e prea tarziu sa imi retrag cuvintele, eu, oricum, nefiind omul care sa isi ceara scuze. Isi continua ideea:
-Si o casatorie reusita, Pekka! Flirtez! Da, si Havel stie asta; dar nu am inselat-o niciodata, nici macar cu gandul. Tie nu ti s-a luat de...asa numita libertate?
Discutia ne este intrerupta de domnisoara din fata mea, pe care nu doar o singura data am alergat-o prin pat: o indianca, extraordinar de frumoasa, care danseaza exceptional. Dar azi nu am observat-o.
-Buna ziua! - ma priveste cu ochii ei mari, de-un verde rar.
-Buna! Vreau si eu, te rog, doua cafele negre! - privind catre prietenul meu - Fac cinste!
-Multumesc! - lasand in urma un suflet dezamagit de atitudinea mea, amagit de cuvintele mele, patimas arzand de dorinta, stins de o ultima intalnire, deloc satisfacatoare.
Nu am mai calcat pe acolo.
Indreptandu-ne catre birouri, rup linistea usor jenanta.
-Esti tanar!
-Poftim?
-Adica mai ai timp sa experimentezi.
-O sa te lovesti de propria-ti singuratate, cand o sa te astepti mai putin. Sa stii Pekka... - privindu-ma atent si sincer, vorbind din suflet - viata te poate dezvirgina si la 50, 60 sau 70 de ani, asta ca sa ma exprim adecvat pentru auzul tau fin si urechile tale, inca pure! Asa ca, la randul tau, esti inca tanar!
-Heh, copile.. - a fost tot ce am putut scoate pe gura; doua cuvinte urmate de un raset usor nervos.
Nu am inteles, de unde atata frustrare. Mi-a inchis usa, murmurandu-mi un "Ne vedem mai incolo! Vezi ca tre' sa mergi la clasa in 10 minute!". Imi dau o palma: "Unde mi-o fi fost capul? Niciodata, in viata mea, nu mi-a adus aminte cineva ca trebuie sa merg la curs. Sa fie varsta?"
In decurs de un minut trec de la o stare de frustrare, la cea de groaza, urmata in sfarsit de cea de liniste, pentru ca mai apoi sa devin nervos.
Gandul ca in 10 minute, care se facusera 8 jumatate, urma sa o vad, ma facea sa ma simt ca un adolescent. Nu ca m-as fi bucurat vreodata de vreo iubire in adolescenta; singurul lucru care ma bucura la fiecare fata sau femeie, era numarul care devenea cu unu mai mare, o data ce inchideam usa in urma ei.

"Am uitat sa il felicit. Ce prost sunt!"
Spre clasa, ii bat in usa.
-Da?
-Tot eu sunt..am vrut sa te felicit pentru veste, ma bucur sincer pentru tine!
-Multumesc mult!
Imi zambeste din spatele ochilor, vizibil fericiti, iar eu ma pierd usor in imaginea lui totusi nu asa clara precum ma asteptam, gustand fericirea unei familii: prin el! Fara sa imi dau insa seama, a fost prima oara cand am simtit nevoia unei jumatati; fara sa imi dau seama ca a fost prima si ultima oara cand am simtit cum e sa ai o familie. Sau.. sa nu ai!
-Pekka!!! Nu trebuie sa mergi undeva??? - sunt intrebat apasat si grijuliu.

"Nu e in clasa! Nu e decat a doua ora si deja lipseste. Poate intarzie."

O ora mai tarziu, ma regasesc langa Dewayne.
-Nu a intarziat; nici 5, nici 10, 15, sau 45 din cele 50 de minute. Pur si simplu nu a venit.
-Teoretic, o cunosti de doua zile. Practic.. habar nu ai cine e!!! Ma innebunesti deja. Uita de ea! Las-o! Ti-e studenta si atat.
-Poate a renuntat deja la curs, poate nu are nevoie de el, sau poate a patit ceva.
-Pekka, ma indoiesc ca a patit ceva, iar daca nu are nevoie de curs si a renuntat la el, norocul tau!
Neacceptand sfaturile lui, incerc sa schimb subiectul.
-Mergem sa bem ceva? Pentru Havel si pentru un copil sanatos?!
-Si pentru Gladys si disparitia ei la fel de prematura ca si aparitia?
-Nu glumi cu asa ceva, copile! Fata asta a aparut la timp in viata mea. Rutina asta deja ma plictisea.
-Eu cred ca a aparut prea tarziu, pentru ca si mai tarziu vei realiza ca nu iti place singuratatea. Dar ce spun eu...

Am avut nevoie de 3 ani de zile sa realizez cata dreptate avea copilul cu 15 ani mai tanar, dar mai matur cu 30 decat mine.