Leapsa cu muzica.

Am primit-o de la Sabina si o dau mai departe Adinei si lu' Belle de nuit.

1.Who I am? Damien Rice – The blowers daughter

2.What was this day like? Hi-Q – Asa-s prietenii

3.What should I do with my life? Vama veche – Omul plajei

4.What are my parents like? Motley Crue feat. Chester Bennington – Home sweet home

5.What is love? Jordin Sparks – Battlefield

6.What I do in school? Black Eyed Peas – I got a feeling

7.What’s my motto? Bon Jovi – It’s my life

8.What is the first thing I think first time when I wake up? Beyonce - Halo

9.What is the first thing I think when I see my teachers? Stela Enache – Ani de liceu

10.What is my life like? Jennifer Chung – Common, simple, beautiful

Déjà Vu.

Incercand sa il suni iti cade din mana telefonul si se dezmembreaza. Doar un pic.
Ajunsa la locul cu pricina, suni intr-un final dramatic si afli ca era “pe vine”.
Geloasa din fire, dai cu telefonul.
“Usor Clau ca-l strici!
Da-l dracu’! Nu vezi ca si asa cazu carcasa aia metalica?
Uite-i si pe ei!”
Nervoasa te intorci cu spatele.
Mergeti la gratar fara gratar.
Gratarul fara gratar s-a dovedit a fi cel mai tare: Liberty Parade Teius.
Prieteni, bautura, muzica buna si aer curat. Carnea bine facuta si mujdeiul au intregit imaginea unei zile si a unei seri perfecte, ce v-au facut sa mai iesiti din tiparul zilelor de vara.
“Clau, esti restanta la pupicuri! Am facut gratar, merit!
Nu pot ma, am gagic!
Haide da-i un pupic! Iti dau voie!
Uite vezi? Esti singura restanta acum! Clau a trecut cu bine restanta!”
Vocea lui se pierde, voi nu o mai ascultati. A plecat (din nou) in cautarea ultimei fete ce trebuia sa treaca cu bine de restanta.
Vocile zgomotoase tulbura linistea noptii dintr-un satuc linistit, dar primitor.
Singura sticla de vin pe care o aveati a fost sparta.
“Maaa, ce naiba faci? Te tai!
Nu ma tai ma ce-aveti? Ia uite imi da peste mana!
Pai are cioburi in ea ma!
Ba n-are ma, uite!
Hai ma, tocmai aici v-ati jucat si voi cu mingea?
Tataie, ai niste vin?
Am!”
Pentru niste omeni ce nu va sunt nici bunici, nici rude, ati devenit, din nou, nepoti.
“Mamaie mai avem nevoie de niste scaune!
Dar tocator ai, Mamaie?
Am!
Mamaie mai ai niste platouri pentru carne?
Uite ca mi-ati cerut platouri!”
Pentru orice aveti nevoie, exista Mamaie. Nu tanti, nu doamna, nu bunica lu’ cole, nu bunica lu’ Angi. Mamaie.
In ciuda varstei, ii vezi cu zambetul pe buze si bucurosi sa va primeasca, desi poate nu v-au mai vazut decat o data in viata lor. Pana si vecina s-a bucurat.
Un zambet sincer face mai mult decat o mie de cuvinte.
“Mamaie, hai sa facem o poza!
Nuuu! Nu vin, nu sunt aranjata!”
Rasetele invadeaza linistea noptii ce pusese déjà stapanire pe curtea bunicilor.
“Bebe ce faci?
M-a pus Tataie sa gust vinul sa vad daca e bun!” – iti spune bucuros, stiind ca nu ai ce sa mai zici. Intr-adevar Tataie asteapta sa vada daca ii place.
Te uiti cu o uratenie subtila si rasufli greoi; accepti imbufnata. Doar face ce il roaga Tataie.
“Bafta la restante!
Sa fie!
Noroc!”
O masa copioasa, rasete bogate, zambete ascunse in negura; aceleasi persoane, aceleasi reactii; aceeasi dorinta de a va distra; aceleasi glasuri, glume si acelasi fel unic de a va simti bine. Voi cu voi. Toate, poate doar putin condimentate cu maturitate.
“Bebe, mi-e sete!
Ajunge! Ai baut bere!”
Iti sar in cap toti.
“Vinul dupa bere e placere!”
Oferindu-i Timbark, se uita la tine razand.
“Nu-mi mai e sete!
Eh atunci, canta!”
Si ii intinzi sticla.
Un cer senin, frumos, plin de stele cum nu mai vazusei de ceva timp.
Din nou, la miezul noptii, sunetele de chitara sunt acoperite de vocile ce se vor a canta. Mai conteaza ce iese si cum se aude? Va simtiti bine. Tipati, dar voua va suna bine. Radeti tare, dar voi aveti impresia ca sunteti mai linistiti si silentiosi ca niciodata. Oboseala va cuprinde, dar sunteti mai odihniti ca niciodata.
Toti se bucura la auzul vocilor voastre. Accepta veselia neobisnuita ce le-a cuprins tinutul.
Accepta pana si muzica in blana, iar pe voi, vedete pentru o seara.
Retraiesc clipele de care au avut parte, dar pe care nu le-au mai regasit de ceva timp, poate doar prin voi in seara asta.
Nimeni nu se plange. Ei .. tac si accepta resemnati ceea ce voi sunteti acum, ceea ce au fost ei odata. Poate doar un “of” infundat in perna mai tulbura linistea camerei fiecaruia. Totul formeaza melancolia vremurilor trecute si bucuria a le retrai prin voi.
La final raman doar niste voci ragusite, ale unor persoane dormice de putina liniste si odihna. Nici remi nu sunteti in stare sa mai jucati.
Imprastiati iubire multa si va lasati cuprinsi de ameteala.
In urma voastra raman ei in liniste si in intunericul noptii, totul revenind la normal.
Peste zece minute vedeti cealalta masina oprita.
“Ce s-a intamplat?
Baaa, tu trebuie sa imi cumperi mie un scaun nou, da?”
Radeti, inchideti usile si plecati mai departe. In spate, noaptea inghite si scaunul alb. Rupt.. in mai multe bucati, a fost aruncat in portbagajul uneia dintre masini, ulterior acceptandu-si plin de mandrie si orgoliu, soarta.
Pentru ca totul se intampla cu un motiv, tot in spate, tu, ai lasat un loc in care nu ai fost niciodata, dar pe care il cunosteai perfect; momente retraite intr-un loc ce ti se cuvine, desi nu iti apartine; o gradina pe care ai mai vazut-o, dar in care nu ai fost niciodata. Acelasi aer curat ce nu se compara cu aerul orasului in care stai, dar de care nu te-ai mai bucurat demult, te-a intampinat.
Toate au fost ale tale pentru cateva ore si vor continua sa fie.
Ti-ai lasat amprenta acolo.
Ai stiut sa te intorci unde nu ai fost niciodata, dar unde ai trait acum noua ani.
Acum, ca intr-adevar ai fost acolo, cu atat mai mult vei sti sa te intorci.
Si te vei intoarce in locul in care ai revazut copilul de acum noua ani, unde ai resimtit aerul curat de acum noua ani. Sigur vei reveni in locul ce seamana atat de bine cu..
“Clau, maine ne vedem la 3! Vii, da?”
Desi trezita la realitate, zambesti si foarte bucuroasa dai din cap afirmativ.
“Normal!”
Visatoare cum esti tu, iti cauti cu privirea gandurile lasate in stand-by cu cateva minute in urme.
Esti linistita.
Nu privesti in spate. Nu iti plac despartirile si ceea ce s-a intamplat acolo tine déjà de domeniul trecutului. Privirea ramane atintita in fata. Pentru ca vezi revederea, acum déjà mai aproape decat era cu un minut in urma.
Astepti sa te intorci pe ulita copilariei.

Franturi de nonsens.

Un film.
Un sfert din ora din al doilea. Te plictisesti.
Un joc. Doua, trei.
Te plictisesti.
Mananci ceva, doar ca sa eviti discutiile alea idioate, fara sens, enervante, mai ales in moment ca astea. O convorbire telefonica, scurta, dar plina de nervi.
Regasire.
Cuvinte multe. Sens lipsa.
Ganduri pe tava. Intelegere minima; zero; de fapt, de partea negative a axei.
Fragmente din povestea zilei de azi.
O poveste scurta. Poate mai rupi din monotonie. Poate imprastii tristetea ce v-a cuprins pe amandoi.
Vorbesti mult. Si asta il amuza de fiecare data. Incerci sa faci asta si acum. In lupta ta de a invinge aerul monoton, iti vin in ajutor.. altii. Persoane pe care nu le-ai mai vazut demult; altele.. pe care nu le-ai vazut niciodata.
Ti se face semn din spate.
“Shhh!
Bine ai venit!
Bine te-am gasit!” – un raspuns nascut pe buzele ce au ca baza un zambet ironic, dar in care se citeste sinceritatea ce imbraca o forma fina de: “Hai las-o ca n-are rost!”
Un schimb rece de replici; obligatie, diplomatie, formalism, o accentuata falsitate. Eviti contactul vizual. Nu iti place situatia. Nu iti place sa fii pupata in ***, doar ca da bine in peisaj.
Superficialitate. Abundenta. Da bine in poza asta perfecta, modificata in photoshop. Dar nu esti in poza. Nu atingi o perfectiune plasticata ca a ei.
“Ce faceti mai?
Pe aici. Ne plimbam. Voi?
Uite mergem aici jos. Veniti?
Vrei sa mergi?”
Dai din umeri in semn de indiferenta. Nu vrei sa spui nu. Poate el chiar vrea sa mearga.
Va continuati drumul impreuna.
O mie de cuvinte ce ar putea descrie foarte prost ce simti; oricum daca le legi intre ele nu prezinta niciun fel de sens pentru niciunul din ei.
O mie de ganduri.
Oameni. Multi.
“Buna!
Ce bei?
Tu?
O bere.
4.”
Vocile tumultoase tulbura usor linistea. Radeti.
S-a rupt firul.
“Tu ai spus ce vrei?
Da.” Si te saruta. “Unde iti e gandu?l”
“Niciunde..”
Zambete, cuvinte, propozitii de neinteles. Vorbesc toti in acelasi timp. Din diplomatie legi cateva vorbe cu ei.
Te gandesti in alta parte.
“Ce-i cu tine?
Nimic.” Raspunzi sec, incercand sa il convingi ca totul e bine. Nu iti doresti sa ascunzi ceva, nu vrei sa il minti. Departe e de tine gandul asta.
Dar..
Nici tu nu stii ce ai.
Meloncalie. Adanca.
Il privesti. Il iubesti. Iti place sa te uiti in ochii lui senini si limpezi, azi un pic obositi si tristi. Il saruti usor, plapand, de teama sa nu-i ranesti buzele sensibile. Nu te saturi de el.
“Daca va tine anul asta... pft, e bine!
Multumim de incurajare!
Prostule!” – incepi si vorbesti iarasi cu gandurile tale.
“Vezi ca el vorbeste cu tine!”
Trezita brusc, il vezi zambind si auzi ce spune ultima oara.
“Neah! Ii pot spune orice acum; nu ma aude.”
Zambesti, pui o intrebare de care uiti rapid si te detasezi iarasi de discutiile ce au loc la masa asta mica.
Locatie se schimba. Ramai doar cu el. Nu asa ai vrut? Dar niciunul nu isi poate sterge melancolia ce se citeste pe chipurile voastre.
Fotografia orei 12 se schimba. Cadrul se mareste.
“Clau ce ai ma? Esti suparata pe mine?
Aaa.. nu ma! Ce naiba?!?
Te intreb.. ultima oara cand ne-am vazut ne-am inteles bine.”
Si radeti.
Iesi si inchizi usa. Te hotarasti sa te sacrifici zece minute si sa dardai un pic. Nu vrei sa creada ca esti suparata pe ei.
Cu aceeasi diplomatie zambesti, ascultandu-le povestile. Gandul iti e departe. Incerci sa il risipesti, sa il lasi usor dus de vant, oriunde in alta parte, numai la tine in minte nu. Nu reusesti.
Urmele de buze pe tot corpul te incalzesc. Ce faci daca nu mai sunt?
Nu vrei sa te gandesti. Ii spui sa plece.
Admiri dibacia cu care manuieste fumul de tigara. Esti fascinata de zambetul si privirea lui. Iubesti ceea ce te leaga de el.
Ce faci daca il pierzi?
Ce faci ca sa nu mai gresesti?
Lasa orgoliul la o parte!
Te ia in brate. Esti in siguranta.
Il saruti si ii spui ca il iubesti.
“Si eu!“
Aceeasi privire calda, aceleasi brate puternice, aceeasi atingere suava te fac sa uiti de frig, sa nu simti nimic decat ca te iubeste; sa nu te gandesti la nimic decat la faptul ca.. sunteti voi doi.
Aici. Acum. Mereu.

Din nou despre Noi.

O noapte intr-un loc perfect.
Un fum din tigara pe care o sorbi neinsetat si susurul unei ape involburate. Ea sparge tacerea si ne aduce aminte ca nu suntem.. asa singuri. Radem mai incet.
Un tu si un eu.
Gingasa gelozie prezenta cand nu e nimeni in jur. Doar el mai strabate prin aerul nepoluat, dezbracandu-ma din simtiri si jucandu-se prin parul meu. Nu-ti convine. Ma strangi in brate si imi aranjezi suvitele ce s-au lasat duse de.. vant.
Esti gelos pe vant, tontule?
Si soarelui ii e teama sa ma priveasca. S-a lasat prada norilor de cum am aparut.
Te sarut asa cum mereu ti-a placut, asa cum iti va placea intotdeauna. Pentru ca nu te mai saturi de mine; nu ne saturam de noi.
Si ei ne privesc.
Noaptea alba si un zambet pierdut, dar ramas in amintire.
Un film, doua.. trei.
O floare, doua, trei.. multe: galbene, albe, mov, roz, de frisca si de capsuni. Toate pentru mine.
Un vin bun. Pentru noi.
Teama de singurate pusa la pamant de curajul de noi.
Suntem noi. Suntem tot.
Protectia resimtita la fiecare pas.
Ce faci?
Trag jaluzele. Nu vreau sa te mai priveasca! Vreau sa fiu doar eu cu tine. Sa fim doar noi.
Veghezi asupra mea. Vrei sa ma stii bine.
Dorm linistita la tine in brate, semn ca poti adormi.
Dimineata tot aici voi fi, poate un pic mai matinala, dar te voi privi asa cum o fac de fiecare data cand lenesul din tine vorbeste. Te voi saruta si voi sti sa te trezesc pentru ca dormi cu spatele la mine. Tu nu te superi.
Un drum la care am pornit. Cel mai lung si cel mai frumos. Nu ne vom opri.
Pentru ca e bine.
Greul, de acum e usor pentru noi. Drumurile lungi si anevoioase sunt ca niste plimbari ingreunate de pietrisul de pe strazile neasfaltate.
Timpul, zilele, lunile in care nu te am langa mine sunt ca.. interminabilele ore de franceza si istorie din liceu. 50 de minute – doar atat nu te am langa mine. Apoi se va suna de iesire si voi alerga iarasi in bratele tale.
Shhh! Ce bine! Au revoir!
Si acum te vad: acelasi chip senin de care mi-e dor mereu, aceiasi ochi in care ma regasesc neincetat, aceeasi iubire de care ma agat in fiecare secunda pentru a ma tine la suprafata.
Si acum.. acelasi Noi.

Atac la persoana.

Ce trebuie sa faci ca sa iti dai seama ca ceea ce ai nu poate si nu merita a fi inlocuit?
Trebuie sa pierzi totul?
Trebuie sa gresesti mereu?
Esti constienta de tot.. riscuri, consecinte, motive, urmari, dorinte, vise, aspiratii, jocuri perverse, altele sensibile, sentimente frumoase, ganduri inselate, vise spulberate si sperante desarte. Esti perfida si ipocrita, dar perfecta. Esti de neatins, de neinlocuit. Esti ascunsa si criminala perfecta.
Esti atinsa, te clatini usori, iti schimbi privirea, te intorci si pleci. Dai senzatia de slabiciune, dar esti puternica. Te vei intoarce pentru ca lucrurile nu vor ramane asa. Esti ambitioasa si razbunatoare.
Ei te cred puternica, dar in interior te topesti mai rau ca ceara. Te doare si iti strangi fiecare lacrima. Astepti momentul de glorie cand le vei da pe toate afara, cand niciunul nu va ramane nerasplatit.
Mereu vrei sa fii sus. Iti place sa te joci, iubesti focul, adori intunericul. El e cel care te-a acoperit cu adevarat vreodata. El stie tot. Stie ceea ce ei nu au auzit, nu au vazut, nu au simtit. Stie ceea ce nici parintii tai nu stiu. Stie ce faci, unde mergi, cu cine, cand te intorci, ce vorbesti, ce gandesti, ce asculti si ce simti. Si tot el stie de cate ori nu ai dormit pentru ca ai fost prea ocupata sa plangi. El mai stie si de cate ori ai plans pe melodia aia pusa pe repeat. Stie si de cate ori ai stat treaza razand cu prietenii tai.
Focul arde in jurul tau nelasand pe nimeni sa se apropie si sa te raneasca. Dar tot el a fost cel care te-a ranit de cateva ori, amintindu-ti care ti-e locul. Se pare ca inca nu ai inteles.
Ce o sa faci cand se va stinge? Ramai tu, singura.. ca cenusa; si atunci va veni randul tau. Te spulberi ca toate visele pe care le-ai spulberat la randul tau?
Ce faci cand din intuneric se face zi? Ce faci cand albul captureaza tot ceea ce e negru.. mai putin pe tine? Pentru ca si tu esti.. neagra.
Revii la normalitate; esti aceeasi fire sensibila, incapabila de a face vreun rau; tu esti victima. Pe tine te ranesc toti.
Pierzi, simti ca nu vrei sa te mai ridici, iti e bine in starea de moleseala constanta. Pe dracu'!
Iti place sa te uiti in oglinda, tot timpul dorindu-ti sa vezi altceva si cu toate astea nu faci nimic?
Iti place ce vezi? Nu!
Iti dai o palma sa iti revii, vorbesti cu persoana din fata ta pe care o consideri ca fiind o straina.
Nu te recunosti, nu esti tu.
Ai promis ca nu o sa mai pici!
Ai promis ca nu mai gresesti. Ai promis ca te vei schimba!
Unde esti tu? Sus, unde ai vrut mereu sa fii?
Nu! Esti tot jos; dupa fiecare esec, tot jos; te ridici singura si te ridici, de fiecare data tot mai mult; te dobori tot singura. Duci o lupta constanta cu tine. Nu ai obosit? Esti masochista?
Unde sunt greselile indreptate sau lucrurile bine facute? Unde e schimbarea de care vorbeai?
Iti spun eu. Nu e!
Si (te) minti in continuare! (Te) Minti bine! Ai ajuns sa crezi si tu in greselile pe care le faci.
Iti place jocul, iti asumi riscul de a pierde tot si nu te dai inapoi cand vine vorba de o noua provocare. Refuzi orice provocare, dar accepti in acelasi timp.
De fiecare data cand refuzi sa gresesti, faci o greseala si mai mare.
Nu ti-e rusine?
Nu te-ai saturat sa arzi in focul in care intri mereu, dar care nu te raneste niciun pic?
Nu te-ai saturat sa gresesti cu niste vise, sperante.. oameni, ganduri, sentimente? Nu te-ai saturat sa fii personajul negativ din povestea perfecta?
De ce ti-e frica sa il lasi pe copilul din tine sa iasa la suprafata? De ce ti-e frica sa fii sensibila? De ce ti-e frica sa fii asa cum esti?
Sau nu prea mai stii cum sa faci asta?
De ce nu vrei sa fii libera?
Iti place sa te simti incoltita mereu?
Nu..
Nu iti pare rau ?
Ba da..
Intra in joc aia numita constiinta, nu?
Haha! O mai ai?

Kun for mig.

Ne-am certat.

Dormi?
Haide.. stiu ca nu dormi!
Atunci de ce mai intrebi?
De ce nu vorbesti cu mine?

Nu zic nimic. Se uita la mine cu privrea-i pierduta. Ma priveste, incearca sa spuna ceva, dar se intristeaza. Incet, incet, observ cum isi pierde din culoarea inchisa si rece, dar la care am gasit refugiu mereu. Pentru ca imi zambeste, ma tine in brate si nu imi da drumul, ma ajuta sa ma ascund si ma asculta. Are totusi sufletul cald. Chiar si atunci cand plange. Intind bratele si ascult. Las lacrimile sa ma ude si simt.
Lor.. nu le da voie sa imi vada lacrimile, nu le da voie sa ma raneasca sau sa imi vorbeasca.
Dar ca de fiecare data.. se pregateste sa plece. Niciun minut in plus, nicio secunda in plus. De parca prietenia ar urma un program fix.
Niste ochi frumosi si stralucitori; un zambet cald si o privire blanda, silueta fina si atragatoare.. perfecta; deseori trista, da voie lacrimilor sa cada; lacrimile.. pure, transparente, calde la atingere si murdare la impactul cu.. noi.
Ascult cum plange.
Galagios, zgomotos.. parca vrea atentie.
Sunt rece. Pentru prima oara sunetul lacrimilor imi zgarie auzul. Dar tot imi place. Accept ca imi place, dar nu recunosc.
Ma ridic. Vreau sa plec, dar realizez ca oriunde m-as duce va fi cu mine pana i se va incheia programul. Ma vede, ma simte, ma aude oriunde as fi.. orice as face.

De ce esti trista? Vorbeste cu mine..
Ma da’ ma lasi? Ma intreb cum de am avut incredere in tine atata timp. Aaaa.. sa stii ca nu ma impresionezi cu lacrimile tale..
O sa plec in curand si nu o sa incerc sa te mai impresionez.
Asa si? Mereu pleci si ma lasi singura. Mereu te..
Ma ce?
.. te duci la altii!!!
Trebuie!

Cu greu imi stapanesc lacrimile. Sunt dezamagita. Am avut incredere in .. ea. E perfecta: sexy, fina, subtila, calda, frumoasa, mereu zambitoare.. chiar si atunci cand plange, atragatoare. Dar e pentru toti.
Nu stiu cum, dar se imparte perfect.. acum la mine, mai incolo la tine, apoi la el, la celalalt..
Da.. perfecta.. face fata fiecaruia ca o prostituata ce lucreaza urmand un program. Acum la el, mai incolo la celalalt, apoi la restul...
Am parte de curva perfecta.

Nu pleci? Vezi ca intarzii si iti superi clientii!!
Nu imi vorbi asa. Nu ai niciun drept.
Vorbesc cum vreau. Eu am fost “doar pentru tine”. Tu in schimb.. esti pentru toti. Te deranjeaza daca iti spun pe nume.. curvo?
Stii prea bine ca altfel nu se poate si mai stii ca.. nu te-am dezamagit si nu o voi face.
Normal.. esti perfecta! Dar asta nu iti ia statutul de .. curva!
E timpul sa plec!
Nu mi-ai zis niciodata cand pleci; ma trezeam si tu nu mai erai. Apareai pe nesimtite si.. plecai la fel. Acum de ce imi spui? La ce bun? Pleaca!

Si.. s-a oprit din plans. Nu o vad. Nu o aud, nu o simt. A plecat. A plecat inainte sa imi termin fraza.
Dar.. stiu ca se va intoarce. Mereu o face!
Si stiu ca, din nou, ma voi refugia in bratele ei. Mereu a fost asa.
Ma doare, dar o accept asa. Mereu ma voi intoarce la ea. Oricat de greu imi este sa accept, stiu ca asa e!
Si.. niciodata nu va fi “doar pentru mine”.