Cerul.

Pana mai devreme, i-a plans durerea, a plans pentru ceea ce simte si nu arata. A varsat lacrimi pentru tot ce tine in ea, pentru cat se ascunde, pentru cat il iubeste si nu ii (poate) arata. A plans pentru ca a plecat. Plangea mai devreme pentru ca e judecata.
Dar ei nu ii pasa. A ras si i-a zis usor:
“Uita-te ce negru esti!
Negru sunt, da! Dar de suparare! Si tu razi!
Pai cum sa nu rad? Tu crezi ca merita sa plangi?
E vorba de tine...
Vorba de mine? Ma vezi ca imi pasa, ca ma consum, ca ma afecteaza? Ma vezi ca sufar pentru ei trei?
Nu..
Si atunci? Zambeste!
Dar..
Dar ce?
Esti ganditoare, melancolica..
Da, dar stii de ce sunt asa, un motiv, de altfel, cu adevarat important. Iar faptul ca tu plangi si esti suparat nu ma va ajuta.”

Ea primeste satisfactii pentru lucrurile care nu conteaza si carora nu le ofera importanta.
E bucuroasa si fericita pentru tot ce a trait si traieste, pentru ceea ce simte: unic, fara pata. Iubeste si nu (mai) are prejudecati. Nu ii pasa. Important e ce simt ei. Atat!
Acum, atunci, cand au fost impreuna, cand sunt impreuna.. cand vor fi impreuna.

Au avut parte de clipe frumoase alaturi de toti. Au trait momente de neuitat. In doi.
Si acum viseaza, spera, gandesc in doi.
Viseaza si merg mai departe pe un drum curat si fara pata.

“Haide, nu mai plange!”
Priveste prin stropii limpezi si vede iubirea. Acum intelege caldura si sinceritarea ce o simte la atingerea lor.
Si ii sterge usor lacrimile calde, cristaline.
Zambeste fad, dar in acelasi timp il deseneaza plin de speranta si cu visuri o mie. Intelege ca fiecare zi pana atunci va fi la fel, unele poate mai dificile decat altele, altele poate mai obositoare si pline de stres, unele mai calde si amuzante, altele mai reci. Iar altele, pline de emotie.
Dar cu fiecare zi, operatia de scadere se va accentua. Iar speranta va creste. Increderea va spori.

El de o parte si ea de cealalta.
Nu ii desparte nimic.
Iubirea ii uneste, speranta ii apropie. Cerul marcheaza drumul ce leaga un mal de celalalt. Drum presarat cu vise.
Visul dureros al unei nopti din iarna trecuta s-a intalnit cu realitatea noptilor fericite din vara aproape trecuta. Timp infinit si iubire fara margini. Priviri ce spun totul si jocuri intr-o seara tarzie. Fericirea intr-un pat de o persoana. Un “te iubesc” si o imbratisare puternica si sufocanta dupa o cearta aprinsa. Rasete zgomotoase la miezul noptii, la filmul ce l-au vazut impreuna. Un somn linistit in bratele lui si un sarut in dimineata aia tardiva.
Vocea noduroasa ce i-a spus te iubesc inainte sa ii faca cu mana. Bratele ce o cuprindeau si nu ii mai dadeau drumul. Privirea si sufletul ce o rugau sa ramana, dar glasul ce o incuraja sa plece: “Va fi bine!”
Strada pe care l-a vazut pentru ultima oara.
Ultimele mesaje trimise in locul ala.
El a mers la stanga. Ea a continuat pe drumul drept, din fata.

“Te duci sa fumezi?
Da, de ce? S-au prins?
:)) Ei nu, eu da. Esti suparat?
Nu, sunt trist.”

Trista era si ea. A plecat fara trandafirul ce marcheaza sarutul ce i-a reunit, imbratisarea in care s-au refugiat, lacrimile ce au curatat tot ce patasera. Nu il are si nu il poate atinge, dar a marcat un nou inceput pentru ei doi. Asta e tot ce mai conteaza in mintea si sufletul ei: o poza a lor si trandafiruI sub atingerea plapanda a amandurora.. sa nu il raneasca. In tot acest timp, ceva a ramas neatins: sentimentele sincere si iubirea. I-au tinut nedespartiti sufleteste, pe un drum ce i-a vrut departe fizic, unul de celalalt.

“Hai te rog, zambeste!
Stii ca nu ma poti privi daca zambesc!”
Rade sincer si il roaga pentru ultima oara sa fie fericit si linistit. Pentru ca ea este.
Coboara scarile din lemn si il priveste pentru prima oara, mai mult decat oricand.
“Ce frumos esti acum!”
Si o cuprinde intr-o imbratisare calda ce marcheaza inceputul unei noi prietenii si promisiunea drumului ce ii va uni pe ei doi, pentru ca in final sa reprezinte nu doar drumul de legatura ci drumul lor, pe care vor pasi amandoi.
Nu unul spre celalalt.
Nu unul in urma celuilalt.
Nu unul static si unul in fata.

Aceeasi directie si acelasi sens.
Visul lor ce se apropie de rascrucea cu realitatea.

Dialog cu tine, "Eul" meu!

[...]
(Singing “Canadiana”)
Am 19 ani si am terminat primul an de facultate. Nu, nu sunt repetent.
Nici eu nu sunt repetenta. Si?
Si eu am terminat primul an.
Am terminat in Minu si nu am facut chimie cu Popeasca.
Eu in Greceanu si am facut chimie cu Popeasca.
Esti nascuta pe 3. Dar nu sunt sigur daca ai 20 sau 21 (de ani, obviously).
Gresite ambele variante. Am 19.
Aha.
Am un Opel Vectra, verde inchis spre negru, cu numarul de Olt.
Misto!
Si nu incepe numarul nici cu S nici cu Z.
Minti!
Ii!
Hmm.. bine!
Haha!
Hai mai pune o data melodia aia!
Multumesc!
(Dupa o luunngaa discutie cu intrebari fara raspunsuri concrete, minciuni, abureli si chestii la nimereala)
Ti-e somn?
Aha.
Vrei sa dormi?
Aha.
(And you hang up. This is not nice.
Tell me about it )
[...]
Ce zici de un trandafi?
Un ce?
Un trandafir!
(Pauza)
Ce culoare? Alb?
Iti plac trandafirii albi?
Nu imi raspunde la intrebare printr-o alta intrebare!
Pai nu ma gandeam la un trandafir alb pentru tine.
Dar?
Unul roz.
Roz.. interesant..

Whenever u read this (I know you will), please let me know! Eul meu!
P.S.: nu incurca Sosiri cu Plecari, da?

XoxO

LATER EDIT: Multumesc!!! ;;)

Nonsens de August.

Plec.
Un gandac ce s-a oprit din zbor pentru mine.
O bulina albastra ce s-a desprins din foaia caietului ala vechi. De romana.
Un pisoi ce s-a oprit in fata mea. Era cam abatut. Mie imi plac pisicile. Si pe asta o iubesc.
Un copilas ce se uita la mine cu ochii lui albastri si blanzi. E un copilas puternic. Nu vrea sa planga. Zice ca o sa fie bine.
Il cred. Copiii nu mint.  Nu copilul asta.
Mi-a castigat inima. Si nu toti copiii reusesc sa faca asta. De fapt niciunul nu a reusit.
Ciudat.
Pe toate le ..las acum. Dar o sa le port cu mine.
Tu vii cu mine.
O sa va scriu un cantec. Si o sa stii ca le iubesc.
Nu te las in urma. Repet. Tu mergi cu mine. Mereu.
Zbori, te tarasti, sari, mergi incet, alergi.
O sa iti dai seama ca te iubesc.
Visezi! 
Speri! 
Crezi! 
Si eu te iubesc.

Excuse me while I kiss the sea.

“Pa, pa!” – spui intr-o miscare fina a mainilor. Lacrima din coltul ochiului isi face si ea aparitia, dar ca de obicei dai vina pe soare.
“I-ai spus pa, pa?”
“Da..”
“I-ai spus si din partea mea?”
Te intorci si soarele iti intra iarasi in ochi. Lacrima capata volum si mai mare.
“Pa, pa.. iti spune si el!”
Trista, te consolezi cu ideea ca: “stiam ca va veni momentul asta.”
“Promiti ca mai venim?”
“Promit!”
Si buzele se apropie intr-o atingere atat de bine cunoscuta, dar simtita altfel de fiecare data. Mereu, mai puternica, sensibila si sincera.
Te intorci din cand in cand. Pui pariu si mizezi pe ideea de a nu te uita vreodata in urma ta, dar nu reusesti. Privesti in urma ta din cand in cand, doar, doar o mai poti atinge macar o data. Dar.. cu fiecare privirea aruncata peste umar, ea ramane in spatele tau; mai mica. Din ce in ce mai mica.
Ti-e dor de tot ce inseamna o noapte de nedormita. Ti-e dor de raceala aia pe care ati tras-o toti a doua zi.
Ce spui de plimbarile interminabile, oboseala ce punea stapanire pe voi si rasul ce va cuprindea dimineata devreme sau seara tarziu?
Vodka intr-o mana, tigara intr-o mana si camera intr-o.. alta mana. Replici de care nu iti si cu singuranta nu va mai aduceti aminte.
Ti-e dor..
Ce spui de acordurile de chitara? Doar ele mai erau muzicale.
Bulina aia rasarita sub privirile voastre si in sunetul chitarii. O raza de soare, o amenda, galagie si imbulzeala.
O iubire: veche si noua.
Un tu si un el. Mereu aceiasi. Mereu voi.
Un joc de carti, o poza, o amintire.
Ti-e dor sa adormi in bratele lui.
O dimineata senina alaturi de el. O noapte calda, in care cea mai mare suparare e ca el, in timp ce dormea s-a intors cu fundul la tine. Ai face si tu la fel. Nu poti; il iei in brate si te superi si mai tare pentru ca nu are nicio reactie. Dar stii ca atunci cand va realiza te va strange tare in brate si nu iti va mai da drumul.
Ti-e dor de toate. O clipa ai vrea sa te intorci inapoi. Si apoi inca una.. si inca una..
Ti-e dor sa flirtezi cu soarele. Ti-e dor de jocul ala nevinovat si de el.
Si iti e dor de urmele de nisip inlaturate de apa sarata cu care zilnic te-ai hranit.
Si valurile alea ce se spargeau la picioarele tale. Si marea care te tragea la ea, cu primul pas facut in apa. Te imbratisa si tu o sarutai.
Inca o clipa..
“Nu vreau sa plecam.”
“Nici eu!”
“Sper sa intarzie trenul vreo doua zile.”
Amandoi stiti ca, de fapt, va doriti cu ardoare ca trenul sa nu mai ajunga vreodata, iar voi sa nu mai plecati. Doua zambete iau nastere pe chipurile voastre. Totul, dintr-o oarecare diplomatie.
Te ia in brate. E singurul mod prin care puteti evita contactul vizual. El nu iti vede ochii tristi si nici tu nu vezi durerea ce se ascunde in spatele privirii lui. Le simtiti, dar incercati sa va ascundeti.
Momentul in care simtiti ca nu mai puteti a cam venit. Nimic nu va convine, sunteti tristi, pierduti, cu capul in nori. Cuvintele sunt de prisos.
Cand simtiti ca va ustura rana, va imbratisati si va spuneti somn usor.
Pentru ca va e dor si doare.
De ce va e voua dor, imi e si mie.
Si stii ce? Ne-am acordat o clipa..
I-am zis si eu.. “pa, pa”

Inca ii simt gustul sarat pe buzele mele si pe corpul meu..

Comun, simplu.. frumos.

Acum pleci.
I-ai lasat sa te astepte o data. De data asta nu ii vei mai trada.
Ea te asteapta.
Asa cum numai el stie si cum nu a mai facut-o demult.. te va saruta. El te va imbratisa, te va mangaia.
Vei fi din nou a lui, ca intotdeauna, fara rusine, fara teama. Langa el nu exista teama sau rusine. Totul e dorinta.
Totul se aprinde. Nimic nu se stinge.
Va trece usor peste urmele de pistrui pe care atat de mult ii detesti, dar pe care el ii iubeste.
Cu miscari fine, iti vei undui trupul sub privirea lui. Tremuranda, vei adormi in bratele lui si sub privirea lui ce te ocroteste.
Privirea-i calda, senina, plina de lumina, iti va imprumuta din stralucire.
Iti va imprumuta din energia ei, din dorinta ei de viata.
Iti vor oferi totul.
Pentru ca ti se cuvine. Tot ce e al lor ti se cuvine.
Te duci sa iti hranesti visurile, sa iti indeplinesti dorintele, sa iti intensifici sperantele, sa iti umezesti ochii, dar sa iti usuci lacrimile.
Te duci sa visezi intens, sa speri mult, sa iti doresti aprins, sa traiesti pasional, sa iubesti absurd de mult.
Maine totul e real. Cum ai visat; cum ai desenat. Exact ca in schitele tale.
Maine, un alt vis va fi o particica din realitatea ce te inconjoara.
Maine, realizezi ca a meritat.
Azi realizezi ca inca merita sa crezi intr-un comun unic.
In tine, in El si in Noi, in EL si in NOI.
In iubirea aia... complicat de simpla.
Intensa si pasionala.
Absoluta.

Vesnica pomenire.

Meniul perfect de seara. Sau meniul unei seri perfecte.
Sau sa fie noapte? Dimineata e cuvantul potrivit?
OK. E 5 AM.
Prea tarziu, prea devreme, o ora potrivita, normala. Depinde de... fiecare.
Vocile suave ale unor.. tipi imi incanta auzul.
Nu dorm. Daca dormeam probabil ii injuram.Mult. De toata familia, fie ea moarta, vie, stafie, fantoma sau orice altceva. Imi bagam si imi scoteam ce nu am, ma enervam, ma afundam si mai tare in perna incercand sa adorm la loc si eventual imi mai bagam ceva in mortii lor, pentru ca nu puteam sa mai adorm.
Am un limbaj colorat. Ma adaptez oricarei situatii si fac (EXTREM) de urat cand sunt trezita, mai ales din motive stupide.
Usor iritata, pentru ca ma deranjasera dintr-un moment intim dintre mine si eul meu (ne uitam la un film de groaza), m-am amuzat totusi, un pic.
Pe moment.
“Ce proasta e asta de e cu ei!” – imi spunea eul.
Las totul pe mute. Vreau sa aud bine vocea ei crispata si vocile lor barbatesti, groase, ce dau damfuri chiar pana la etajul doi al acestui mirific bloc de 4 etaje, ce are doua scari, viu colorate. Bloc primitor, pana mai acum un an, doi, plin de oameni.. mai in varsta, doritori sa stie tot. Acum s-a mai intinerit.
Baietii? Aaa, da.
Ascult bataile in geamul de la parter. Insistenti baieti.
“Il iubesc mult pe baiatul de la parter!” – ii zic eu partenerului meu nocturn, ce imi tine companie la fiecare insomnie a mea.
“Mie nu mi-a cantat nimeni nicio serenada! Niciodata!” – imi raspunde prietenul meu, dezamgit de altfel.
“Shhh! Taci si asculta! Hai sa ne bucuram macar pentru altii!” – in interior ardem de furie si suparare; invidie si frustrare.
Egoisti din fire, imbufnati, ascultam captivati, inmarmuriti de maiestria cu care isi etalau vocile. Stupefiati!
“Vesnica pomeniire, vesnica pomeniire! Veeeesnica lui pomeniiiireeee!!”
Un zambet malefic mi se citeste pe fata. Cu siguranta sunt geloasa. Nu suport sa ii stiu pe altii fericiti si iubiti. Lui de ce sa i se cante si mie nu?
Ma ridic, iau castronul din care mancasem lubenitza.
“Ce faci ma?”
“Sssh! Taci!”
Cu o maiestrie mai mare decat a lor umplu castronul cu apa.
Ma intorc, dau sita la o parte, ma uit usor in jos, ii vad asa aplecati, inca incercand parca sa il scoata la geam pe baiatul de la parter. Si.. brusc cade apa. DIn greseala; n-am vrut. O simpla intamplare.
Ma intorc in pat, suparata ca nu am umplut un lighean, o caditza, o cada. Poate ii udam mai mult. Ma gandeam ca poate nu am timp.
Rad.
Ascult satisfacuta tipetele lor.
Pe fata mea se citeste un zambet sincer, inca unul de bucurie si un altul de fericire.
Acum imi canta si mie!
“Sper sa mori pana maine si sa vii la noi la biserica!”
Probabil au crezut ca autorul/ autoarea acestui fapt lipsit de morala a fost un batranel/ batranica.
Totusi, inca ma consolez cu idea ca imi cantau mie, ca ma stiu si ca o sa ma mai viziteze.
“Maaa, tu nu stii ca lubenitza pateaza?
Asa si? Ei nu stiu ca Vesnica Pomenire nu se canta dimineata la 5?
Nu te mai uita! E lumina de la laptop!”
Inchid laptopul si ma indrept iarasi spre geam. Copacii ma impiedica sa vad ceva, de data asta.
“Uite acolo ma! E draperia trasa mai asa!”
Imi mai canta un vers, dar nu prea imi place. L-au cam falsat.
“Or fi si ei obositi!” – imi zic.
Eh. Acum pot sa dorm linistita.
Sper sa mai vina. Ii astept. O sa fiu mai primitoare data viitoare.
Pe cuvantul meu de egoista si imbufnata!