“Pa, pa!” – spui intr-o miscare fina a mainilor. Lacrima din coltul ochiului isi face si ea aparitia, dar ca de obicei dai vina pe soare.
“I-ai spus pa, pa?”
“Da..”
“I-ai spus si din partea mea?”
Te intorci si soarele iti intra iarasi in ochi. Lacrima capata volum si mai mare.
“Pa, pa.. iti spune si el!”
Trista, te consolezi cu ideea ca: “stiam ca va veni momentul asta.”
“Promiti ca mai venim?”
“Promit!”
Si buzele se apropie intr-o atingere atat de bine cunoscuta, dar simtita altfel de fiecare data. Mereu, mai puternica, sensibila si sincera.
Te intorci din cand in cand. Pui pariu si mizezi pe ideea de a nu te uita vreodata in urma ta, dar nu reusesti. Privesti in urma ta din cand in cand, doar, doar o mai poti atinge macar o data. Dar.. cu fiecare privirea aruncata peste umar, ea ramane in spatele tau; mai mica. Din ce in ce mai mica.
Ti-e dor de tot ce inseamna o noapte de nedormita. Ti-e dor de raceala aia pe care ati tras-o toti a doua zi.
Ce spui de plimbarile interminabile, oboseala ce punea stapanire pe voi si rasul ce va cuprindea dimineata devreme sau seara tarziu?
Vodka intr-o mana, tigara intr-o mana si camera intr-o.. alta mana. Replici de care nu iti si cu singuranta nu va mai aduceti aminte.
Ti-e dor..
Ce spui de acordurile de chitara? Doar ele mai erau muzicale.
Bulina aia rasarita sub privirile voastre si in sunetul chitarii. O raza de soare, o amenda, galagie si imbulzeala.
O iubire: veche si noua.
Un tu si un el. Mereu aceiasi. Mereu voi.
Un joc de carti, o poza, o amintire.
Ti-e dor sa adormi in bratele lui.
O dimineata senina alaturi de el. O noapte calda, in care cea mai mare suparare e ca el, in timp ce dormea s-a intors cu fundul la tine. Ai face si tu la fel. Nu poti; il iei in brate si te superi si mai tare pentru ca nu are nicio reactie. Dar stii ca atunci cand va realiza te va strange tare in brate si nu iti va mai da drumul.
Ti-e dor de toate. O clipa ai vrea sa te intorci inapoi. Si apoi inca una.. si inca una..
Ti-e dor sa flirtezi cu soarele. Ti-e dor de jocul ala nevinovat si de el.
Si iti e dor de urmele de nisip inlaturate de apa sarata cu care zilnic te-ai hranit.
Si valurile alea ce se spargeau la picioarele tale. Si marea care te tragea la ea, cu primul pas facut in apa. Te imbratisa si tu o sarutai.
Inca o clipa..
“Nu vreau sa plecam.”
“Nici eu!”
“Sper sa intarzie trenul vreo doua zile.”
Amandoi stiti ca, de fapt, va doriti cu ardoare ca trenul sa nu mai ajunga vreodata, iar voi sa nu mai plecati. Doua zambete iau nastere pe chipurile voastre. Totul, dintr-o oarecare diplomatie.
Te ia in brate. E singurul mod prin care puteti evita contactul vizual. El nu iti vede ochii tristi si nici tu nu vezi durerea ce se ascunde in spatele privirii lui. Le simtiti, dar incercati sa va ascundeti.
Momentul in care simtiti ca nu mai puteti a cam venit. Nimic nu va convine, sunteti tristi, pierduti, cu capul in nori. Cuvintele sunt de prisos.
Cand simtiti ca va ustura rana, va imbratisati si va spuneti somn usor.
Pentru ca va e dor si doare.
De ce va e voua dor, imi e si mie.
Si stii ce? Ne-am acordat o clipa..
I-am zis si eu.. “pa, pa”
Inca ii simt gustul sarat pe buzele mele si pe corpul meu..
No comments:
Post a Comment