Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 5.
9 Septembrie, 2009.

Avea o atractie la barbatii (mult mai) in varsta..era ceva de necrezut. La coada ar fi stat toti pentru ea.
Fetele, la randul lor, intorceau capul dupa ea si o priveau pervers si murdar, tanjind-o in patul lor.
Avea magnet la barbati in general, dar "adultii" erau vizibil captivati de prezenta ei angelica. Stia asta, ii placea si adora sa flirteze cu ei. Era o jucatoare inraita, dependenta de atentia lor, insa prea mult interes o plictisea. Ii placea sa se simta privita, admirata, dorita.
Isi demonstra continuu ca poate, insa nu voia sa aiba nimic de a face cu nimeni. Desi isi petrecea majoritatea timpului in preajma baietilor, nu am vazut-o niciodata sa fie cu cineva, pentru o secunda fugarindu-mi propriul gand pentru a-l alunga: "poate ii plac fetele!"
"Nuuu! E prea jucausa cu barbatii pentru a fi atrasa de fete!" - m-am contrazis rapid, dand cu mana prin aer ca ultimul nebun, incercand sa imi spulber imaginatia bolnava iesita la iveala intre cei patru pereti ai officeu-ului meu.
Mi-aduc aminte, in prima zi, in anul doi, o vad dupa 3 luni bune in care, fizic, nu a fost prezenta in viata mea, dar nu a fost zi sa nu ma gandesc la ea.
Statea linistita pe scarile de langa fantana din fata facultatii. Isi degusta doza de tutun, cand un domn mai in varsta, profesor si dansul, trece pe langa ea si instinctiv isi opreste privirea asupra ei. Acest lucru usor neobisnuit pentru tara in care suntem, parea sa nu o deranjeze deloc pe Gladys. Ba din contra, ii intalneste privirea cu ochii ei rupti parca dintr-un film de dragoste.
Stia cum sa joace si regulile doar ea le facea.
Intoarce privirea si ma observa. Zambeste obscen si se ridica.
-La cine te uiti? - ma intreaba Dewayne; fara sa imi dau seama am ramas cu privirea blocata pe spatele ei jucaus, mersul ei de copila si domnisoara, fundul mic si obraznic, parul prin care fugea vantul.
Imi las gandurile si fanteziile neincheiate si ii raspund, rapid, revenit cu picioarele pe pamant.
-Huh? La nimeni! - nu imi doream sa o cunoasca. Nu atunci. Niciodata!
-Arata bine. E frumoasa!
-Ce spui?
-Haide, Pekka! te cunosc, stiu exact unde te uiti. Blugi, tenesi si tricou maro, curea alba. Ah, si ghiozdan mov!
-Vo..
-Si tocmai ce a terminat de fumat! - ma intrerupe rapid.
Iritat, il privesc si ii raspund scurt:
-Vorbesti prostii, Dewayne! Ia zii, la cat termini azi?
Schimbul de subiecte nu a fost subtil deloc, insa, cu siguranta necesar.
-La cinci! - imi raspunde, aratandu-si dintii albi, in freamatul unui ras copilaresc.

Intre timp, Gladys se intalneste cu trei baieti, se imbratiseaza si pleaca in directia opusa, nu inainte de a-si fixa privirea pe ochii mei, muscandu-si buzele. Pentru prima oara era obraznica in gesturi. Si ce imi placea! Si ce i-as mai fi facut!
Din nou, gandurile si fanteziile mele, se indeparteaza odata cu ea, datorita bunului meu prieten Dewayne.
-Las-o!! - ma prinde el de brat, in incercarea mea de a intoarce capul dupa ea. Sub vraja inca, am intors rapid privirea, sperand ca nu am pierdut-o si ma lovesc de ochii ei.
Stia tot, calculele ii erau perfecte, niciodata cu rest.
Zambeste, lasandu-ma sa ma simt penibil, pierzand in jocul unei pustoaice de nici 20 de ani.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 4.
Examenul final.

Timpul trecea, o vedem pe Gladys din cand in cand, in autobuzul pe care il luam amandoi, cand imi zambea rautacios: "Ce? Ti-o fi dor de mine?". Stia ca o voiam acolo, sa o vad, analizez, sorb din priviri, sa o dezbrac cu gandul. Si uite asa, rar, aparea in viata cursurilor mele de analiza matematica si, si mai rar, venea la timp. Cel mai frustrant era cum tot timpul venea cu acel baiat, Stefan. Numele lui, aflat in urma primului test, e singurul lucru pe care l-am stiut vreodata despre el.
Ma enerva fata asta la culme!
Cum prindeam ocazia, incercam sa o fac sa se simta prost. Dar ca de obicei, nu inceta sa ma suprinda.
-Domnisoara din ultima banca! Poate ne poti spune tu teorema fundamentala a analizei matematice. - desi o predasem cu doar 10 minute in urma, iar ea de-abia intrase in clasa.
Ma priveste si mi-o recita frumos ca pe poezie.
-Fie f "mic" o functie continua, definita pe un interval inchis a,b. Fie F "mare" o functie definita, pentru orice x din interval a, b, ca integrala de la a la x din f "mic" de t, dt. Atunci, F "mare" este continua pe intervalul inchis a,b, derivabila pe intervalul deschis a,b, iar derivata de F "mare" de x este egala cu f "mic" de x.
Mai pe scurt, imi inchide gura, imi zambeste si incepe sa ia notite. Peste cateva minute incepe sa rada iarasi. Am decis insa, ca m-a supus la suficient de multe teste, asa ca incerc sa o ignor spre fericirea ei.
Ma gandeam: "Ce tocialara!". O tocilara care lipsea constant de la cursuri si carea statea in ultima banca. Ma gandesc acum ce fraier eram pe atunci.
Al doilea test are loc, dar nefiind prezenta in momentul in care am adus lucrarile, se prezinta la sfarsitul orei, alaturi de Stefan, sa isi ridice lucrarile.
-Stai un pic sa le dau oamenilor testele! - ii zic unui student care venise sa ma intrebe ceva ce am uitat, odata cu prezenta ei neobisnuit de apropiata. Le zambesc din nou si deschid gura: sigur pe mine, de data aceasta.
-Cineva a ratat trezirea de dimineata? - o privesc si zambesc obraznic.
Ma privesc amandoi, abtinandu-se sa nu rada si bolborosesc niste scuze care sunt sigur ca nici lor nu le faceau sens. Si probabil asteptau sa ii intreb cum ii cheama.
Trec repede prin hartiile neridicate si dau de a ei.
-Gladys! Poftim.
Socata, reuseste sa murure un "multumesc".
Nici n-a apucat sa imi spuna numele pentru ca i-am citit intentia pe chip, ca scot examenul si i-l intind in fata.
-Stefan!
Ma privea confuz si nu schita niciun gest. M-am gandit ca memoria imi joaca feste.
-Nu esti Stefan?
-Ba..da. - imi raspunde, de parca nu ar fi fost sigur ca acela e numele lui.
-Multumim! - imi spun in sfarsit si pleaca.

I-am mai vazut de doua ori pe anul acela - primul semestru - al treilea test si examenul final. Imaginile nu imi sunt foarte clare insa.
Speram sa nu ii mai vad in semestrul al doilea; de fapt, speram sa nu ii mai vad vreodata. Era foarte putin probabil insa, si oricine si-ar fi dat seama de asta, dar omului ii este permis sa viseze.

Asa cum ma asteptam, Gladys era inscrisa la cursul meu de calculus: Calculus 1310.
Si istoria se repeta: ea vine extrem de rar la cursuri, pe la office nu da, fiind destul de inteligenta sa treaca un curs fara ajutorul profesorului ei; planuiam tot trei teste, ca si semestrul trecut, insa..
Datorita unei greve - aparute in urma plangerii in privinta salariilor asistentilor - care a durat 3 luni, am anulat al treilea test pe care trebuiau sa il scrie cei 55 de studenti ramasi inscrisi in clasa mea de calculus, printre care Gladys si Stefan.
Asadar, nu i-am mai vazut la curs pana la sfarsitul semestrului.
Ce bucurie! Si totusi ce oroare!
Imi lipsea, imi era dor de ea; ma incalzeam la 100 de grade Celsius cand intram in clasa si clasa era goala. Orice clasa in care Gladys nu era, era o clasa goala.
Copila aia, parca ratacita de pe alta lume, m-a adus la disperare. Asteptam sa intram in vacanta, sa scap de acest blestem; o doream asa intens inca nu voiam sa o mai vad.
Si ziua cea mare a sosit. S-a asezat in prima banca alaturi de Stefan.
In naivitatea mea, s-a asezat acolo pentru a fi mai aproape de mine, privindu-ma pe furis, de sub sapca, sub care isi ascunsese complet ochii si doua codite impletite. Intentionat o facea. Stia ca o doresc si ma provoca la ganduri "murdare", neortodoxe.
De fapt...sunt catolic.

Stefan pleaca inainte cu 40 de minute de a se incheia examenul.
Cu cinci minute inainte de a-i obliga sa lase creioanele jos, o vad cum se ridica si se indreapta catre mine. Ajunsa in fata mea, ridica usor capul si isi lasa ochii descoperiti.
Zambeste dracos: "Sper sa ne mai vedem!"
-Sa ai vacanta placuta!
-Cu siguranta voi avea. Multumesc, la fel.
Timiditatea ii revine, isi atnge gentil sapca, si-o lasa pe ochi, se intoarce si pleaca.
Regret Nu imi doream sa plece, o voiam acolo, sa fi ramas ultima. Poate as fi avut o sansa.

Pentru prima oara am privit-o atat de clar in ochi. Erau asa frumosi. Dar de abia acum am inteles de ce ma oglindeam asa in ei. "You know why? Because this is where you belong!" - imi vuiesc in cap cuvintele atent alese dintr-o poveste de iubire, cu un final mai fericit decat cel al povestii mele: scrisa de ea, in visul meu.
Ii apartin. De cand am cunoscut-o, am fost al ei - fara sa realizez. Nu am mai fost cu nimeni de aproape patru ani si nu voi mai fi.

Prezenta ei m-a tachinat, iar lipsa ei m-a chinuit de-a dreptul.
Astazi, prezenta ei alaturi de alt barbat ma chinuie; iubirea pe care i-o poarta prietenului meu cel mai bun, ma ucide.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 3.
Gladys D.?
Absenta.

-Buna dimineata!
-'Neatza, Pekka! Cafea?
-Da, te rog, trebuie sa ma trezesc!!
-La realitate? Cu siguranta! - ma apostrofeaza Dewayne.
-Nu am chef de glumele tale rasuflate!
-Avand in vedere ca te-am facut sa zambesti, nu a fost asa rasuflata! Te-ai vazut in oglinda azi dimineata?
-Normal, fac asta destul de des. Trebuie sa..
-..ai grija de tine, bla, bla! Stiu, stiu!!! Stiu asta! Nu te cunosc decat de o doua zile si stiu despre tine prea multe! La sfarsit ce va conta pentru tine? Sa fie numarul femeilor care ti-au trecut prin pat?
-Hei, de ce asa nervos?
-Nervos nu e cuvantul potrivit, Pekka! O zic pentru tine; uite-ma, am o familie, am o fetita, Havel asteapta al doilea copil. Si..
-Stai, ce?
-Ce ai auzit! Am aflat ieri! O sa avem un alt copil. Am pe cineva langa mine, o sotie ..
-Pe care ai insela-o daca ai avea ocazia! - i-am taiat-o scurt - decat sa ma implic intr-o relatie pe care nu o pot sustine din niciun punct de vedere, mai bine imi vad de treaba mea. Imi place libertatea.
Ma priveste usor enervat de prima parte a replicii, un pic nefondata - realizez - dar e prea tarziu sa imi retrag cuvintele, eu, oricum, nefiind omul care sa isi ceara scuze. Isi continua ideea:
-Si o casatorie reusita, Pekka! Flirtez! Da, si Havel stie asta; dar nu am inselat-o niciodata, nici macar cu gandul. Tie nu ti s-a luat de...asa numita libertate?
Discutia ne este intrerupta de domnisoara din fata mea, pe care nu doar o singura data am alergat-o prin pat: o indianca, extraordinar de frumoasa, care danseaza exceptional. Dar azi nu am observat-o.
-Buna ziua! - ma priveste cu ochii ei mari, de-un verde rar.
-Buna! Vreau si eu, te rog, doua cafele negre! - privind catre prietenul meu - Fac cinste!
-Multumesc! - lasand in urma un suflet dezamagit de atitudinea mea, amagit de cuvintele mele, patimas arzand de dorinta, stins de o ultima intalnire, deloc satisfacatoare.
Nu am mai calcat pe acolo.
Indreptandu-ne catre birouri, rup linistea usor jenanta.
-Esti tanar!
-Poftim?
-Adica mai ai timp sa experimentezi.
-O sa te lovesti de propria-ti singuratate, cand o sa te astepti mai putin. Sa stii Pekka... - privindu-ma atent si sincer, vorbind din suflet - viata te poate dezvirgina si la 50, 60 sau 70 de ani, asta ca sa ma exprim adecvat pentru auzul tau fin si urechile tale, inca pure! Asa ca, la randul tau, esti inca tanar!
-Heh, copile.. - a fost tot ce am putut scoate pe gura; doua cuvinte urmate de un raset usor nervos.
Nu am inteles, de unde atata frustrare. Mi-a inchis usa, murmurandu-mi un "Ne vedem mai incolo! Vezi ca tre' sa mergi la clasa in 10 minute!". Imi dau o palma: "Unde mi-o fi fost capul? Niciodata, in viata mea, nu mi-a adus aminte cineva ca trebuie sa merg la curs. Sa fie varsta?"
In decurs de un minut trec de la o stare de frustrare, la cea de groaza, urmata in sfarsit de cea de liniste, pentru ca mai apoi sa devin nervos.
Gandul ca in 10 minute, care se facusera 8 jumatate, urma sa o vad, ma facea sa ma simt ca un adolescent. Nu ca m-as fi bucurat vreodata de vreo iubire in adolescenta; singurul lucru care ma bucura la fiecare fata sau femeie, era numarul care devenea cu unu mai mare, o data ce inchideam usa in urma ei.

"Am uitat sa il felicit. Ce prost sunt!"
Spre clasa, ii bat in usa.
-Da?
-Tot eu sunt..am vrut sa te felicit pentru veste, ma bucur sincer pentru tine!
-Multumesc mult!
Imi zambeste din spatele ochilor, vizibil fericiti, iar eu ma pierd usor in imaginea lui totusi nu asa clara precum ma asteptam, gustand fericirea unei familii: prin el! Fara sa imi dau insa seama, a fost prima oara cand am simtit nevoia unei jumatati; fara sa imi dau seama ca a fost prima si ultima oara cand am simtit cum e sa ai o familie. Sau.. sa nu ai!
-Pekka!!! Nu trebuie sa mergi undeva??? - sunt intrebat apasat si grijuliu.

"Nu e in clasa! Nu e decat a doua ora si deja lipseste. Poate intarzie."

O ora mai tarziu, ma regasesc langa Dewayne.
-Nu a intarziat; nici 5, nici 10, 15, sau 45 din cele 50 de minute. Pur si simplu nu a venit.
-Teoretic, o cunosti de doua zile. Practic.. habar nu ai cine e!!! Ma innebunesti deja. Uita de ea! Las-o! Ti-e studenta si atat.
-Poate a renuntat deja la curs, poate nu are nevoie de el, sau poate a patit ceva.
-Pekka, ma indoiesc ca a patit ceva, iar daca nu are nevoie de curs si a renuntat la el, norocul tau!
Neacceptand sfaturile lui, incerc sa schimb subiectul.
-Mergem sa bem ceva? Pentru Havel si pentru un copil sanatos?!
-Si pentru Gladys si disparitia ei la fel de prematura ca si aparitia?
-Nu glumi cu asa ceva, copile! Fata asta a aparut la timp in viata mea. Rutina asta deja ma plictisea.
-Eu cred ca a aparut prea tarziu, pentru ca si mai tarziu vei realiza ca nu iti place singuratatea. Dar ce spun eu...

Am avut nevoie de 3 ani de zile sa realizez cata dreptate avea copilul cu 15 ani mai tanar, dar mai matur cu 30 decat mine.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 2.
Gladys.

Derulez rapid filmul, in toamna anului 2008, anul, luna si ironic sau nu, ziua in care i-am cunoscut pe amandoi, Gladys si Dewayne.
Ora 9:30 am. O domnisoara cu parul saten, lung si drept, imbracata in blugi albastri, un tricou alb, geaca si tenesi negri, se aseaza langa mine. Mi-au atras atentia inaltimea ei, cu picioarele ei nesfarsite - dar cu niste forme atat de bine definite - si ghiozdanul plin de animalutze, care mai degraba o categoriseau la clasele 1-4, maxim 5-8 - in orice caz, nu in primul an de facultate. Dar era asa simpatica si dragalasa, un copil tanar ce emana fericire in jurul ei.
Ah, sa nu uit de mirosul ei! Atat de bine mirosea; am devenit alcoolic, era ca un drog pentru mine.
Tin minte ca era insotita de un baiat, pe care ulterior am prins pica, pentru ca erau tot timpul impreuna. Nici in ziua de azi nu stiu cine era si ce reprezenta in viata ei. Stateau de vorba si erau foarte veseli; urmatorul lucru care mi-a atras atentia a fost zambetul ei minunat, sincer si atat de delicat.
I se citea puritatea pe buze.
Eram plictisit, aveam nevoie de ceva nou si proaspat. Dar arata un pic prea minora. Nu i-as fi dat mai mult de 17 ani.
Nu aveam habar prin ce urma sa trec. Supriza placuta atunci cand, in clasa de vreo 70 de oameni, singurii care mi-au sarit in ochi, au fost cei doi tineri pe care ii analizasem pe autobuz. Stateau jos alaturi de alti 10-12 studenti, din lipsa acuta de locuri. Bine, trebuie sa recunosc, nu am fot prea fericit sa il vad pe el. Dar..
Ea, ea era! Gladys a mea!
A facut ochii mari si a zambit, ganadindu-se probabil ca nu imi voi aduce aminte cine era, desi o vazusem in urma cu 10 minute. M-a urmarit cu atentie timp de 45 de minute, cat a durat primul curs, mi-a sorbit cuvant cu cuvant, atenta la fiecare detaliu - sau poate doar mi s-a parut?! - iar eu nu am incetat sa privesc catre treapta pe care ea statea. Era in lumea ei, se simteam comfortabil, ulterior realizand ca se simtea mai bine pe jos, turceste, decat pe scaun. N-avea niciodata stare. In putinele dati cand dadea pe la curs, era de o energie debordanta, testandu-mi nervii usori sensibili la acea vreme, prezenta ei neajutandu-ma deloc.
In aceeasi zi, ceva mai tarziu - dupa-amiaza - il cunosc pe Dewayne, la un fel de cerc profesoral. Nu stiu ce naiba ne-a apropiat atat de mult; un lucru era sigur: "femeile" nu era o pasiune comuna si el, barbat asezat, cu un copil acasa, cu siguranta nu se potrivea cu barbatul din mine. In schimb, nici unul din noi nu avea un prieten bun, caruia sa ii impartaseasca totul, cu bune si rele. Vrand, nevrand, el a ajuns sa fie cel la care, si in ziua de astazi ma "spovedesc".
A fost ceva ce m-a condus catre el, avea office-ul langa al meu. De parca l-as fi cunoscut de o viata, ma duc si ii bat la usa.
-Deranjez?
-Deloc, Pekka! Intra.
-Neah, haide cu mine, vreau sa fac rost de niste informatii!
-Despre?
-O studenta din primul an.
-Ce e cu ea?
-Ahh, Dumnezeule, nu vorbim decat de 30 de secunde si imi pui prea multe intrebari; nervii mi-au fost deja prea tulburati de ea. Vii sau nu?
Usor amuzat de irascibilitatea mea, imi arata si el dintii lui ca la armata, intr-un ras tumultos si dragalas ca de copil de 33 ani. Da, copil: e mai mic cu 15 ani decat mine.
Ma simt usor derutat. Zambetul lui s-a conectat cu zambetul ei; totul in mintea mea. Ceva mi se parea in neregula, dar am trecut vederea, eram prea turmentat, ma gandeam.

Cu lista celor 70 de studenti in fata, ma priveste confuz.
-Ce vrei sa faci cu asta?
-Sa o gasesc.
-Pai e simplu, cum se numeste?
-Inteligentule, daca era asa simplu, te mai chemam? Nu stiu, tocmai asta e ideea.
Arunca foile pe masa, se lasa pe spate si incepe sa rada, zguduind cladirea de 9 etaje in care ne aflam.
-Esti nebun, Pekka!
Il privesc si imi dau seama ca naturaletea de care da dovada, e ceea ce am cautat mereu in oameni.
-Asculta - si pe masura ce serios, inchid usa, Dewayne devine si el grav - imi plac femeile!
-Prea mult. Nu ca m-as gandit ca iti plac barbatii! - rade din nou, de data aceasta, batjocoritor.
Confuz, il privesc curios. Incep sa zambesc, dupa care incep sa rad; era imposibil sa nu razi in preajma lui. Imi raspunde la intrebarea pe care a citit-o pe fata mea cu atata usurinta.
-Am observat cum te uitai la doamna Andrea.
-Nu mai are voie omul sa..
-Sa tanjeasca? Sa priveasca? Ba cum sa nu?! Dar vezi in ce te bagi, vorbesti de o "femeie" in primul an de facultate, care de-abia porneste la drum. Cati ani are? Daca e minora ia-ti gandul!
-Dar mult mai vorbesti!
-Credeam ca am lamurit, inca de la inceput, partea cu vorbitul! - raspunde Dewayne, usor amuzat si mandru de capacitatea lui de a vorbi mult.
-Eu ii dau cam 17 ani, are fata de copila!
-Ai chef de probleme?
-Cu ea? De multe!
-Spune-mi ca nu esti serios!
-Asculta, trebuie sa imi dau seama cum o cheama, cati ani are si.. cam atat.
-Metoda prin eliminare?
Radem amandoi, ochii lui tineri, si usor nepatati, determinandu-ma inca o data sa ma intreb de ce am apelat la el. Era prea cuminte. Era!!!
Prin eliminare, am micsorat lista la 28 de studente.
-Ce natie e?
-Dar de unde dracu' vrei sa stiu?
-Avand in vedere ca nu stii nimic despre ea, nu ma astept sa fii prea exact in date, inteligentule! Dar... asiatica?
-Nu.
Si lista a scazut la 17.
-India?
-Nu, ma!
Ramanem cu o lista de 10 persoane, dupa excluderea acelor nume care nu se potriveau deloc cu descrierea fetei.
Ostenit dupa o asemenea munca, Dewayne ma priveste cu ochii lui de copil mic si curios. L-am tras de partea mea. Parca totul era mult mai interesant acum, decat faptul ca trebuia sa predam studentilor. Investigarea lor era deja cu mult inainte pe lista prioritatilor.
-Si acum ce e de facut?
-Ne gandim..

N-aveam la ce ne gandi prea mult.
Dupa cateva ore de cautari si spagi, am reusit sa aflu. Gladys D., 18 ani; este cu 15 ani mai tanara decat Dewayne.
-As fi putut sa ii fiu tata, daca m-as fi chinuit un pic acum 18 ani! - mi-o arunca in fata Dewayne, ingrijorat, dar totodata amuzat. E vorba de 30 de ani intre voi, Pekka!
-Iar eu bunic, daca m-as fi chinuit acum 33, si copilul meu acum 18! Hai pe bune, asta conteaza???
-E minora, tampitule!
-Asteptam sa creasca.
Un ras copios urmat de o privire grava, indrazneata, neincrezatoare si perversa.
-Tu?? Tu sa astepti dupa o femeie? De necrezut. Vreau sa o cunosc, vreau o poza cu ea, ceva, orice.
-Nu cred ca este o idee buna.
-Huh? De ce? Nici macar poza de pe cardul ei de studenta nu m-ai lasat sa o vad. - se uita la mine mirat.
-Ti-ar placea..
-Eh haide, sunt insurat! N-am nicio treaba, sunt doar curios.
-Ti-ar placea!! - ma rastesc la el.
-Plus, nu m-as bag peste tine. - incearca sa ma convinga.
-Incheiem discutia aici.

Dewayne ramane cu ochii atintiti pe tavan, iar eu cu gandul la ea. La ce medita el, nu stiu. Daca nu l-as fi cunoscut, as fi zis ca planuia cum o va face pe Gladys a lui, pentru a-mi rade in nas ulterior.
Copila asta ma obseda deja. Si nu era decat.. prima zi.

Gladys si barbatii din viata ei.

Partea 1.
Pekka.

Ma intorc in luna Ianuarie, 2011 si imi privesc domnita, lasandu-se furata de un barbat mai tanar decat mine. L-as putea numi pustan? Nu neaparat. Dar are un avantaj in fata mea. O are pe ea.
Domnita e un cuvant mult prea mare pentru ceea ce a fost ea in viata mea. Locul ei nu a fost niciodata langa mine, desi am vrut-o cu o dorinta atat de aprinsa; mai degraba i-as spune furie, pe care cu greu mi-am controlat-o.
Si in ziua de astazi, ma mai scutur si apostrofez cateodata, zarindu-i chipul, pur si simplu, undeva in departare: "De ce nu ai facut-o a ta?". Ma framanta intrebarea asta, mai ales acum. Anul patru e pe sfarsite, iar ea, copila zvapaiata si domnisoara cu forme frumoase din primul an, acum domnisoara ceva mai rea, mult mai sigura pe sine, insa la fel de sensibila si copila in adancuri, este pe picior de plecare. Viata si facultatea mi-au adus-o din nou in cale, desi parte din mine n-ar fi vrut, deoarece, o privesc cu o frustrare de nedescris, de sase luni de zile incoace. Cealalta parte radiaza odata cu intalnirile cu ea, aproape zilnice.
Ea? Ma priveste sfidator - nu ca ar fi ceva nou - cu un zambet pervers, cu dintii albi, aliniati ca la armata. Este mai rea, pentru ca imi citeste frustrarea si neputinta in ochi, dorinta in trup, simte vibratiile in corpul meu, doar cu o analiza subtila din privire. In ciuda diferentei de 30 de ani intre noi, ma simt mic si incapabil in fata ei. Mi-e rusine de ceea ce am fost si ce sunt acum.
Am dorit-o atat de tare. Gladys este copila care mi-a adus aminte care imi e locul si femeia care mi-a pus capac, fara sa puna mana vreodata pe mine, fara sa o simt in pat langa mine, fara sa se aprinda salbatic intr-o seara tarzie sau sa imi rada dimineata, de sub cearceafurile prin care mi-au trecut atatea. Inca o doresc.
Vorbeam de furie mai devreme. Din cauza ei, in anul trei, m-am hotarat sa imi iau liber un an, in speranta ca ea ar fi terminat facultatea anul trecut, eu intorcandu-ma anul aceasta si neexistand riscul de a o intalni intamplator prin facultate; refuzam din start ideea sau posibilitatea de a-i fi profesor din nou. Mi se parea prea de tot. Doi ani au fost de ajuns si mult prea mult pentru mine.
Si uite-ma, dand piept cu ironia sortii. Ma intorc intr-o dimineata de septembrie; iau acelasi autobuz, pe care l-a luat si ea intotdeauna. S-a facut ca nu ma vede, ceea ce lucra doar in favoarea mea. Eram prea socat de ce aveam in fata ochilor ca sa pot suporta o eventuala conversatie - nici macar de un schimb de priviri nu eram in stare! Nu stiu ce m-a suprins mai mult: faptul ca desi era mai mare cu un an, parea mai tanara, mai copila..mai minora - tarziu am aflat cati ani avea, desi banuiam, dupa o logica matematica, cu o eroare pozitiva de un an - sau sa fi fost formele mult mai accentuate si bine definite, fine si feminine, intr-un corp incheiat cu un cap de copila?
S-a tuns.
-O Doamne, este atat de frumoasa! - imi spuneam.
-Ce prost ai fost! Unde ti-a fost capul? - ma mustruluiam.
-Poate nu ai dorit-o suficient, Pekka! - ma spala cu sfaturi Dewayne, cel mai bun prieten al meu, care o stia pe Gladys doar din ce ii povesteam eu.
Asta..in primii doi ani.
Lovitura sub centura a avut loc nu de curand, cand.. am aflat ca Gladys a mea, era si este de fapt, de 3 luni, Gladys a lui Dewayne.

Am avut orice femeie am vrut in viata mea, de orice varsta, culoare sau etnie am vrut. Mai putin pe ea. Si totusi, nici una nu a fost ca ea. Gladys este ce am avut eu mai bun. Citesc si recitesc, asta am vrut sa spun si nimic altceva. Nu mi-a oferit nimic, dar am primit totul, nu s-a rezumat decat la a fi eleva mea, la a fi in gandurile mele, picturile mele - mai fac asta in timpul liber - acum in povestile si visurile mele. Cine ar fi crezut ca un matematician imbracat in Don Juan s-ar putea indragosti? Eu, Pekka G.?! In niciun caz.

O las sa coboare in fata mea si imi continui drumul in spatele ei. Parca as fi urmarit-o, desi viata ne-a pus pe aceeasi cale, din nou. Pentru cat timp..nu stiu! Sau..nu stiam! Pentru ca timpul nostru a trecut; nu l-am avut niciodata, iar sansa mea, daca a existat vreuna, s-a dus.. o data cu aparitia lui Dewayne in viata ei. As fi vrut sa o "urmaresc" in continuare, insa a trebuit sa merg in office; aveam un curs..primul dupa o pauza de un an. Am intors privirea, in speranta ca ii voi zari ochii timizi cautandu-ma.
-Ce prost! - imi zic din nou.
Nu s-a schimbat in privinta asta; niciodata, de cand o cunosc, nu a intors privirea dupa mine: nici macar o data. Desi, poate ar fi facut-o, si nu o data, ci de fiecare data, feminitatea, mandria, orgoliul, increderea ca poate mai mult decat altele, au oprit-o de la acest pas misel, lasciv, mult prea indraznet pentru o copila ca ea. Privirea care nu s-a intors niciodata dupa mine m-a intarat cu fiecare "intalnire". Rautatea unei fapturi divine m-a transformat intr-un lup flamand de carnea ei, de mirosul ei care a obsedat atatia barbati, printre care si Dewayne.

Sunt sigur ca stia de femeile din viata mea. Nu sunt sigur cum si in ce fel, dar zambetul ei pervers, si ochii aruncati in batjocura peste mine, cu fiecare intrebare legata de matematica, imi spuneau simplu:
-Nu fi prost! Crezi ca nu stiu ce invarti? Si ghici ce? Nu o sa fiu una din ele! Si nu pentru ca nu mi-as dori, dar pentru ca iti doresti tu mult prea tare.
Si isi incheia discursul apasat, cu dintii la vedere, cu lumina licurind-i in ochii mari si tot timpul curiosi, fara astampar, intr-o vesnica analiza si cautare:
-Fraiere!
Tind sa cred ca am citit-o destul de bine, desi aveam atatea de descoperit la ea.

Si uite-ma in ziua de 13 septembrie 2009, stand la catedra in fata a 11 elevi si in fata ei. Este prea mare, diferita, altfel, pentru a categorisi-o alaturi de cei 11. Am intrat pe usa; socul a fost destul de mare, dar zambetul ei calm si rautacios in acelasi timp m-a linistit un pic si mi-a mascat reactia, relativ ciudata in fata celor 11.
Si intrebarea "De ce?" adresata catre sine - cred si sper - a fost imediat urmata de un raspuns ceva mai inteligent.
-Ca sa vezi inca o data ce ai ratat, fraiere! - privirea ei mereu prompta nu a incetat sa imi ofere raspunsul pe tava.
O priveam din nou si nu imi venea a crede. Tunsoarea o pridea extraordinar si mergea de minune alaturi de tenesi, blugii peticiti si un top mulat, pe care erau imprimati doi ochi mari, la care, involuntar sfarseam a ma uita. Gladys stia, vedea totul si ce ii mai placea. A adorat dintotdeauna sa imi joace mintea, si inca ii place sa fie admirata. Stie ca toti intorc capul dupa ea, dar ma aducea pe culmile disperarii, inca din prima zi.
Am sperat sa vina sa ma intrebe ceva la sfarsitul orei; orice legat de orar, curs, teste, teme, dar n-a facut-o. Rar punea intrebari si asta la sfarsitul semestrului, referitoare la materia cursului. In doi ani de zile, nu s-a intamplat decat intr-un sigur semestru. Deci care era probabilitatea sa vina la sfarsitul acelui semestru?
S-a ridicat usor de pe scaun, finut si-a luat ghiozdanul, a intors fundul obraznic - zambind in spatele bretonului, care ii imbraca ochii si mai mult, si-asa invaluiti ei in mister, stiind ca o voi privi si analiza din cap pana in picioare - si a plecat.

Si ma gasesc singur, pe balconul apartamentului, unde, tragand neinsetat din zecile de tigari pe care le fumam noapte de noapte, visam la ea. Dupa care ma ridicam de pe scaun si incepeam sa o pictez goala, asa cum mi-o imaginam: superba! Fata din picturile mele are picioarele lungi, subtiri, sani rotunzi si ridcati, iar sfarcurile zambesc strengareste in tablou. Ce ma obseda, mic si obraznic, era fundul ei, care mi-a facut de atatea ori cu ochiul. Asta a fost si a ramas Gladys in mintea mea.
Invaluit in ceata fumului, ma ridic si intru in camera, pe care inca nu am avut curaj sa o deschid de cand m-am intors din calatorie. Ii creasem altar, eram innebunit de tot ce insemna Gladys, iar ea habar nu avea. Am realizat in tot acest timp, ca pe ea nu as fi dorit-o asa cum le-am dorit pe celelalte. Am vrut sa fie a mea, femeia si amanta mea, iubita si prietena mea, cea careia i-as fi pregatit micul dejun si pe care as fi sarutat-o pe frunte inainte sa plec, si nu cea careia i-as fi lasat un bilet scurt: "Gasesti mancare in frigider. Nu uita sa faci patul si trage, te rog, usa dupa tine. Pekka"
Absenta ei, de altfel constanta si permanenta, este un altfel de a spune ca am avut orice femeie mi-am dorit, mai putin pe ea.
Ma intreb: de ce pe mine m-a respins? Diferenta de varsta nu a stiut-o niciodata, am avut multa grija de mine si mereu am mintit in legatura cu varsta mea..pentru ca am putut si pot.
Totusi de ce Dewayne da.. si eu nu? De ce prietenul meu cel mai bun?
Rautatea ei nu mai este raspunsul; nici in ziua de astazi, ea n-are habar ca noi doi iubim aceeasi Gladys.

Acasa.

Aud radioul. E iarasi piesa noastra preferata.
Cliche! Ai mai auzit asta.. si nu doar o data.
Atunci..il dau mai tare si il opresc.
E ca un blestem, caci chipul ti-l zaresc.
E ora doua din noapte; nu vreau sa te mai astept.
Pentru ca simt cum ma'ndrept spre nicaieri. Te-aud departe.
Am asteptat pana la sfarsit. Si am regrete.
Nu ma chemi, nu ma strigi,
Te pierd in ceata!
Nu ma astepti, dar vin acasa.

Te transpun in nefiinta, dar ti-am adorat trecutul.
Tot ce-mi ramane din tine, azi ma doare: prezentul.
Si daca alerg in cercuri, ce spui? Dispare?
Tot ce-a mai ramas din noi, e doar o povara pe umeri.
Iti inmanez tot ce-a fost al tau,
Un tot cladit..rapus de noi,
E doar dezordine.
Ia tu tot si pune-ma-n ordine.

Doar reflexia mea mai stie care-i vinovat.
In piciorele goale, fata in fata cu ea, sunt confuza.
Ma afli intr-o seara de mai, cu ochii inchisi
Si umerii dezgoliti; lipita de perete, cu o privire muta.
In timp ce ea ma priveste si se-amuza,
Pentru ultima oara ma'ntrebi ce se'ntampla.
Raspund simplu: supradoza!
Imbatata de iluzii frante si dand vina pe mine,
Ma lasi sa zac. Te ridici si dispari.
Si imi pierd mintile cand stau si privesc,
Cum mi-a scapat printre degete: Tot
...care n-a fost niciodata al meu.

Si ma intorc acasa.
Sa te vad de-aproape, cum pleci mai departe,
Cum fugi de lume, cum ne-alungi pe noi.
Ma intreb: ce te-a suparat, caci prea repede ai plecat!?
Sa fi fost singuratatea in doi?
Priveste mai adanc decat superficial macar o data.
Tristetea o impartim intre noi.
Inainte sa ma lasi sa plec, intoarce-te,
Infrunta-ti teama! Priveste-ma!
Caci vin acasa.

Nu mai am visuri. Zambeste.
Aici ne-am scris povestea,
Te imbratisez si te sarut.
De ramas bun.
Astazi sunt acasa.
Dar maine plec pe alt drum.

Ramas bun.

Daca tu consideri ca s-a incheiat,
Pleaca.
Te-am adorat!
Am vrut sa te ridic.
Azi ai plecat.
Fara un alt cuvant, te-am lasat.
Zambete amarui intr-o ceata adanca,
Iubirea ascunsa intr-o ploaie franta..
Din nori,
Te privesc. Nu te vad, te uit!
Departe de tine, ma ascund.
Zambesc.
Nu te mai ajung.
Si daca tu nu ai fost sa fii
De ce ..ai fost?
Macar de ai fi stiut, inteles, vazut.
Oare stii cum doare?
Ma arde,
Furtuna de lacrimi.
Intr-o dragoste neagra,
Am invatat azi sa pierd.
Te ador!
Nu mi-e dor..
..nu de tine, dar..
De noi.
Te-as fi rugat sa mai stai.
De ce?
Oricum maine plecai.