7. Povestea Juliei.

Saturday, September, 26, 2009

Channel se ridica din pat. Este bine...
Privind catre telefon, citeste mesajul sec, scurt; cuvinte pe care le cunostea foarte bine, dar care o fac totusi sa tresara. Sentimentele ii fac sa ii clocoteasca sangele in vene, inima sa tresara, sufletul sa ii arda mai tare ca o torta.
“Te-ai schimbat. Nu mai esti ca la inceput!”
De cate ori au trebuit sa isi impartaseasca unul altuia, cuvintele astea. De cand s-au despartit, au fost cele mai des rostite cuvinte.. intre doi oameni ce s-au iubit.. si se iubesc si azi mai tare ca oricand.
Inchide telefonul si il arunca pe pat.
E timpul sa isi faca bagajele. La noapte pleaca. La Iasi.
Telefonul va sta inchis o perioada. Va intra din nou in stare de izolare ce a pus stapanire pe sufletul si corpul ei. Pe ea.
Se priveste in oglinda. Privirea ii intalneste ochii tristi si realizeaza ca tot ce a fost aseara a fost.. o minciuna.
Trage aer in piept.
Nu i-a pasat de ea, de ce ii pasa tocmai acum?
Toate noptile ei innecate in marea de lacrimi, toate gandurile ei infundate in perna umbacsita de mirosul lui, toata suferinta ei din noapte, pentru promisiunile incalcate, toata dragostea uitata in asternuturile cu care se invelea noapte de noapte.. toate reprezentau betiile noptilor petrecute alaturi de prietenii lui, toata indiferenta pe care o emana in fata ei in zilele urmatoare. Nu mai era cel pe care il stia ea. A mintit-o atata timp? A fost in stare sa o minta asa bine? De ce i-a spus ca o iubeste, daca tot ce i-a oferit a fost raceala in privire?
“Ok, gata, e timpul sa ma apuc de bagaje. De maine culcusul meu se va schimba.”
Tot timpul in alerta, ii trebuie si aia, si aia, si cealalta. Mereu are senzatia ca uita cate ceva.
Seara, extenuata, se arunca usor pe pat si priveste spre tavan. Ii vede pe ei doi. Se ridica brusc. Trebuie sa faca altceva, doar sa nu se mai gandeasca la ei.
“Channel, ce naiba! Lasa-i! Haide, mai e putin si pleci!” – isi tot repeta, de parca nu stia.

Tarziu, in noapte, un suier anunta sosirea trenului ce va fi un nou inceput pentru ea. Primul pas in trenul ce mergea spre directia aia, prima noapte departe de casa, catre un loc de unde parca nu s-ar mai fi intors.

Sunday, September 27, 2009

Prima zi acolo; alt oras, alte cladiri. Sta in camera cu Julia. Se cunosc de ceva timp si se inteleg bine. E bucuroasa ca are pe cineva care o poate ajuta daca are nevoie, mai ales ca Julia e de doi ani acolo. Acum urmeaza al treilea.
Telefonul e inca inchis..

Monday, September 28, 2009

Prima zi de facultate; colegi noi si alte priviri. Emotii de un nou inceput, frica provocata de posibila pierdere permanenta a lui. Cu toate astea nu isi deschide telefonul. Dorinta de a-si spulbera toate gandurile.
Oameni multi. Imbulzeala. Parca toti o imping nervosi de la spate. Merge incet, alaturi de gandurile ei si de lacrimile varsate in plina strada.

Seara, tarziu, ajunge in camera, unde o gaseste pe Julia.
“Hey! Cam tarziu, incepusem sa ma ingrijorez. Si telefonul il ai inchis..
Gata , gata, acum sunt aici. Sunt bine!” – o intrerupe Channel, cuvintele Juliei parca racaind-o pe creier, nesuportand sa auda nimic, orice sunet parandu-i-se cel mai mare si asurzitor zgomot.
“Da... asa e. Si.. ia zii, cum a fost?
Imi place..
Vreun baiat ceva?
Niciunul care sa ma impresioneze.” – murmura Channel innecata in lacrimi.
“Auzi, dar..” – se intoarce Julia necontinuandu-si intrebarea pe care vroia sa o puna.
“Iarasi el?”
Channel o priveste cu ochii pierduti; Julia o strange tare in brate.
“Channel, nu-mi place sa te vad asa..si nu-mi place sa spun asta, tocmai eu care nu credeam in iubire, dar vei iubi; va fi altcineva care sa iti merite iubirea. Vei vedea!
Nu intelegi.. nu intelegi, nu intelegi nimic! Obisnuiam sa zbor. Acum aripile imi sunt grele de atatea visuri fara niciun punct de sosire.
Ba da Channel, te inteleg foarte bine; eu nu credeam in iubire, tu crezi; va fi altfel... vei vedea.
Eu nu sunt cu tine; nu pot trece peste.. nu....; tu nu ai iubit Julia, ca sa vezi cata durere poate sa pricinuiasca cel mai frumos sentiment..
Ba am iubit si iubesc si acum, de un an. Va fi bine!”
Channel se desprinde uimita din bratele Anei.
“Nu stiam ca tu.. ai pe cineva!”
Julia realizeaza ca a spus ceva ce era secret pana atunci. Desi un secret inceteaza a mai trai si a mai fi fructificat in mister o data ce a doua persoana este constienta de el.
“Julia.. tu esti cu cineva..?” – Channel isi sterge lacrimile si zambeste curioasa. Asteapta o reactie din partea Juliei. Dar.. tot ce primeste e tacere.
“Julia de ce nu vorbesti? De ce nu mi-ai zis? Cine e, cum il cheama? Il cunosc?
Channel..
E cu tine la facultate?
...
E dragutz?
Channel, asculta-ma!
E de aici, sau de la noi?
Channel, asculta-ma, te rog!!!!”
Channel tace brusc; face ochii mari, neintelegand reactia Juliei.
“Scuze.. imi cer scuze! Doar ca nu am vrut sa fiu judecata. De asta nu a stiut nimeni..” – raspunde ea, usor abatuta, dar in ochii careia se citea totusi fericire.
“Pentru ca iubesti? Doamne.. Julia, sunt pregatita sa te ascult fara sa te judec!”
Julia o priveste cu incredere, zambeste, se ridica si priveste poza de grup, din primul an de facultate. Langa ea, profesorul ei de analiza.
Se indreapta catre Channel si ii intinde poza.
“El e...
Pare ... mai matur, dar.. e interesant.
Profesorul meu de analiza.
Aaa, credeam ca.. ce treaba are el cu..”
Julia, o intrerupe cu vocea-i calma, care de abia putea fi auzita.
“El e.. si el e profesorul meu de analiza.”
Channel priveste poza inca o data si cauta un al doilea el. Julia nu i-l aratase decat pe profesorul ei. O priveste derutata, dar nu zice nimic. Stie ca va primi raspunsurile pe parcurs; o lasa sa-si deruleze povestea asa cum simte si cum considera. Reuseste sa isi goneasca mintea de la el si sa se concentreze asupra altui lucru, important in momentul asta.
Se apropie de Julia si se aseaza langa ea, pe scaunul de langa masa mica, de doua persoane.
O priveste cu ochii mari si verzi, parca mai luminosi si mai veseli decat mai devreme.
Julia ii zambeste si se ridica. Parca ii e frica si rusine sa ii intalneasca privirea cand va povesti.
Intelegand totul, Channel sta nemiscata; nu mai face niciun pas. Asteapta doar. Asculta.

“Eram in primul an. Colegi noi; la inceput mi-era greu, eram izolata, nu vorbeam cu nimeni; eram mereu trista... atipic mie, totusi..
Da..” – ofteaza Channel in semn de aprobare.
“Am mers la primul curs de analiza. Si la urmatorul, si la urmatorul. A fost singurul curs de la care nu am lipsit. Desi era primul, dimineata la 8.Spre sfarsitul anului mai lipseam. Oboseala se acumulase, nu eram in stare sa ma trezesc. Dar eram fidela cursului, materiei si celui ce preda. Proful, cu o statura impunatoare, un zambet ascuns, ochelari ce ascundeau albastrul crud al ochilor si o privire ce insemna mult mai mult decat parea, mai mult decat arata. Am iubit cursul; am iubit proful. Era unul dintre cei mai tari. Explica foarte bine. Pe alocuri era rautacios si parea totusi indiferent la cererile si nevoile studentilor. Poate de asta imi placea asa mult de el si ma intarata. Sau cel putin era indiferent fata de mine. Pana cand l-am rugat sa imi explice o problema. Mi-a oferit solutia, suprins totusi ca nu reusesisem sa rezolv un exercitiu asa simplu. La fel de surprinsa eram si eu. El credea ca am facut-o intentionat.
De ce ai fi facut-o intentionat?” – intreaba Channel, fara a primi insa un raspuns.
Se facu mica, tacu malc si asculta mai departe.

[February, 2009

“Ai incercat sa aplici metoda substitutiei?
Da, dar nu a mers.
Ok. Incearca asta si trebuie sa mearga.” – “mi-a explicat pas cu pas ce trebuia sa fac.”
In tot timpul asta, el ma priviea constant, apasat, insistent, fara pic de subtilitatea care il caracterizase pana atunci si cu acelasi zambet ironic tiparit pe privirea-i. Eu, la polul opus, imi plimbam privirea dintr-un colt in altul al clasei, intalnindu-i privirea nu mai mult de o fractiune de secunda, de fiecare data.
“Multumesc mult.” – “i-am spus dupa care nu ne-am mai vorbit o perioada lunga de timp.”]

1:23 AM

Channel o priveste nedumerita. “Oare ce are de a face el cu profesorul ei?”
Dar nu zice nimic. Asculta in continuare.
“La examenul final, am facut cel mai bine. Am fost foarte mandra de mine. Stiam ca avea ceva cu mine. La sfarsit m-am ridicat si i-am intins examenul, foarte sigura pe mine si fericita, gandindu-ma la vacanta ce urma, privindu-l impunator pe sub basca ce o prutam in ziua aia. El mi-a zambit atat de sincer incat m-am simtit nevoita sa ii ofer in schimb un zambet, dar condus totusi de aceeasi privire ce trimitea sageti ce ascundeau o dorinta. Aceea de a primi mai multa atentie din partea lui. O altfel de atentie, dorinta, de care nici macar eu nu eram constienta. In schimb el.. da. A trecut vacanta, parca un pic diferit fata de celelalte si in final a urmat anul doi. Aveam un curs ce de abia fusese introdus in programa si eram tare curioasa cum va fi. Ironia facea ca era tinut tot dimineata de la 8. Cand am ajuns acolo, l-am vazut pe cel ce urma sa imi fie profesor. Stupefiere. Acelasi prof de analiza, din anul intai, pe care l-am iubit si l-am urat, in acelasi timp. Atunci, ca profesor doar...; atunci... – repeta Julia - ”
“Ca profesor, ca ce altceva!” – se gandea Channel, din ce in ce mai confuza, asteptand sa i se confirme ceva ce refuza sa creada.
“M-a recunoscut, cum de altfel ma asteptam; imi stia numele din primul an, stia cum m-am descurcat si sa nu uitam zambetul de la sfarsitul anului.”
Channel nu pricepea de ce punea asa mult accent pe zambetul ala. Poate a fost doar academic, ca de sfarsit de an, ca de..o ”vacanta placuta”.
Julia continua usor, din ce in ce mai incet.. parca de frica de a nu fi auzita de altcineva in afara de prietena ei.
“La fel, parca ma evita. Imi evita privirea, era rautacios, evita sa imi ceara raspunsuri la intrebari adresate clasei; imi cerea explicatii pentru orice afirmatie faceam, dorindu-si sa ma prinda macar o singura data fara argument; era socat la fiecare raspuns pe care il ofeream fara a fi intrebata, incerca sa il ignore, dar se razgandea realizandu-si ca zic totusi bine ce zic. Si din nou, cerea argument, mereu incercand sa ma infunde si sa puna frana incercarii mele de a iesi in fata. Am intampinat dificultati la un moment dat. Sau poate am avut sau mi-am creat doar impresia ca le intampin, ulterior creindu-i si lui aceeasi impresie. Am stabilit sa ma intalnesc cu el. De data asta, la el in birou. Doar noi doi. Nimic anormal. O studenta ce are nevoie de ajutor in ceea ce priveste o tema. Bat la usa, ma pofteste inauntru si ma invita sa iau loc. Speriata si timida, dupa cum ma stii ca eram, m-am asezat pe scaun si mi-am scos creionul si caietul. Il vedeam ca ma priveste altfel, dar incercam sa nu ma las intimidata. Il vedeam ca vrea sa spuna ceva, era nedumerit desi parea foarte sigur pe el. Il priveam, de data asta cu mult mai mult curaj, la fel de impunator ca in ultima zi, cand i-am dat examenul. Imi doream sa ma fac remarcata si am reusit. Doar ca am depasit limitele, propriile-mi limite si chiar pe ale lui. Si m-am facut remarcata intr-un mod mai accentuat decat constientizam. De fapt, am obtinut ce am vrut, ceea ce imi doream de la inceput, inconstient totusi. Ma privea necontenit, cateodata pierdut, fara sa realizeze ca ii urmaream orice miscare si intelegeam totul. Cand m-am ridicat sa plec, m-a tinut de brat, oprindu-ma. “Stai” – imi spunea. “De ce ai venit de fapt?”. Il priveam confuza, nedumerita, speriata chiar; dar incercam sa par puternica in fata lui; desi aveam in fata un om de-o seama cu tata, il fulgeram cu privirea, ii sfidam parca locul si incalcam respectul ce trebuia purtat unei persoane ducea in spate dublul varstei mele.. si un pic mai mult. “Pentru ca nu stiam ce sa fac, nu intelgeam, oricat m-am chinuit sa rezolv probleme si sa le dau de cap!” – ii raspundeam sigura pe mine, privindu-l rece, dominandu-l, iar el ramanand neputincios in fata unei student de 20 de ani. Eu am preluat tot controlul asupra unui om ce odata obsinuia sa ma controleze. De fapt, il aveam déjà demult, insa nu eram constienta de el; iar atunci se accentuase, el era vizibil mai slab ca mine, ceea ce era ciudat si necunoscut pentru mine. Parea asa rece, genul de persoana incapabila sa simta ceva, sau care cu greu ajunge sa simta ceva; indiferent si nepasator, batjocoritor si ironic; din momentul ala, eram eu cea care era stapana pe situatie, ii eram superioara, iar el se facuse mic; era nesigur pe el. Contrar altor dati, zambetul ironic se transformase intr-un zambet pierdut si trist, privirea-i rece de pana atunci, era in momentul ala o privire calda ce dorea a spune multe; prin acelasi alabstru crud si senin, ochii lui emanau caldura; parca erau .. vii, contrar primei dati cand l-am privit de-aproape. Ma analiza, ma privea fara sa spuna nimic. “Pot sa plec acum?” – l-am intrebat, atatandu-l si mai mult, de altfel fara voia mea. “Nu!” – mi-a raspuns scurt si apasat. Mi-aduc si acum aminte de acea prima data, de biroul si de scaunul mare in care am stat, de peretele unde incercase sa ma incolteasca, nelasandu-ma sa plec.”
Channel se uita curioasa, stiind ce va urma sa spuna, insa refuzand temeinic sa vada ceea ce vazuse si intelesese déjà de la inceputul povestirii.
“Imi aduc si acum aminte de ...”

1:47 AM

O bataie usoara in usa, le face pe amandoua sa tresara.
Julia, linistita, merge cu incredere la usa, de parca stia cine e.
Chiar stia..
Channel, de pe scaunul mic spatele frigiderului, loc de unde nu se miscase, se uita sfioasa spre usa incuiata. Julia deschide usa si din spatele ei se contureaza silueta unui domn impunator, inalt, bine facut, cu o privire senina si surprinsa totodata. O oarecare teama i se citea in spatele ochelarilor; un semn de intrebare a fost ridicat in ochii, in care se citea calmitate si caldura; raspunsul nu a incetat sa apara.
Julia il priveste cu teama, incercand sa murmure ceva, cu o voce aproape stinsa, avand un rezultat esuat.
EL zambeste si face un pas inainte, pentru a-i oferi incredere celei pe care o iubea. Ii cuprinde mana, Julia déjà se simte mai sigura si de data asta fac impreuna un pas catre Channel, din ce in ce mai tacuta. Nu era nici surprinsa, nici linistita. Socata e mult spus; in fata ei se derula o poveste despre care daca spui ca ii era familiara, iarasi e mult spus. Era doar blocata. Nu schita niciun gest, nu arunca nicio privire, nu zambea. Ii era frica sa nu faca pasul gresit.
“El este.. profesorul meu de analiza!”

“Imi aduc si acum aminte de sarutul de atunci din birou.” – isi relua Julia, fericita, povestea, incheiata totusi de simpla prezenta a celui pe care il iubea de un an, pe ascuns, departe de vazul tuturor, pentru a nu crea probleme, pentru a nu fi judecati, pentru a nu fi nevoiti sa ofere explicatii, noaptea acoperindu-le iubirea considerate pacatoasa. Aceeasi bataie usoara in usa era semnul, aceeasi ora era timpul. Mereu departe de ei..

“Imi pare bine...
Ah.. umm.. Channel! Channel!” – raspunde pierduta si da mana cu profesorul de analiza, revenindu-si parca dintr-un vis, intelegand acum toata povestea ce i se parea atat de .. ireala; intelegand toate detaliile, facand legatura, acceptand si fiindu-le martora si totodata complice.
Schiteaza un zambet pentru a-i linisti si pentru a le oferi incredere in ea, fara a scoate insa vreun cuvant.

“Noi plecam Channel! Sa incui usa si sa nu ma astepti! Odihneste-te, bine?”
Julia o strange in brate si se pierdu in spatele usii vechi, alaturi de el.
Channel priveste pe geamul camerei si o vede fericita, mergand la bratul celui ce ii oferise sansa de a iubi si de a crede in iubire.
Julia priveste in sus. Stia ca o sa fie acolo. Ii zambeste sincer, oferindu-i incredere si trezind-o un pic la realitatea de care se departase in urma cu o jumatate de ora. Un zambet ce ii cere totusi, din nou, discretie si ajutor in a pastra secretul iubirii pacatoase dintre profesorul de Analiza si ..studenta lui.
Channel zambeste din urma, intarind zambetul de mai devreme.
“Ai grija!” – murmura ea, desi constienta ca nu va fi auzita.

2:17 AM

Lasa geamul deschis si se aseaza in pat.
Priveste noaptea cum trece. Racoarea ii strapunge pielea fina si plapanda. Se inveleste.
Obosita de ziua de azi, de atatea lacrimi, imbrancituri, realizare si daramare de vise, adoarme usor, pe nesimtite.

Cu el in gand... noaptea, iarasi cu el in vis.
Telefonul .. e tot inchis.

[POATE va urma..]