Ati auzit de melodia Casablanca? Sigur ca ati auzit (cei mai multi dintre voi). Una din melodiile copilariei noastre; toti o fredonam, toti o stiam si o cantam, chiar daca poate nu stiam semnificatia versurilor; poate nici nu o cantam corect. Ceva de genul Rednex - Cotton Eye Joe, care de la mine suna ceva de genul: mraman catnagio, aprimeri longago (pe romaneste). Casablanca, sincera sa fiu, nu imi aduc aminte cum o cantam. Acum ascult melodia.
Zilele trecute vorbeam cu un prieten bun si imi zice: "Ia asculta asta!". M-am gandit ca cine stie ce dracu imi trimite (stiu cu cine am de a face.. si hai sa spunem doar ca nu avem aceleasi gusturi in materie de muzica) si i-am zis: "Nu mc :D". Drept raspuns am primit: "Asculta ma, o sa iti placa!"
Si? Am dat click si mi s-a facut pielea de gaina pe mine. Instant. Intr-o fractiune de secunda.. flash-back; inapoi la copilarie. E uimitor cum anumite lucruri te fac sa iti aduci aminte de o anumita perioada, de anumite persoane, de anumite locuri, intamplari; totul intr-o fractiune de secunda, indiferent cat timp ar fi trecut.
Si uite asa a inceput o discutie despre vremea copilariei noastre.
Guma turbo, guma aia cu menta (nu mai tin minte cum se numea), suc de la tec (mami nu ma lasa sa beau, dar tot o faceam), bonibon, stropitul cu sifon, ratele si vanatorii, cutiuta, castel; tara, tara, vrem ostasi, omul negru.... va spun ceva toate astea? Lista poate continua, dupa cum prea bine stim toti.
E trist cand vezi ca in ziua de azi totul a fost inlocuit de .. WOW, Eve Online, Diablo, GTA si dracu stie cate jocuri pe calculator (nu sunt cunoscatoare in materie, nu ma atrag; prin urmare.. stiu doar ca exista); eh trebuie sa recunosc ca ma jucam si eu Diablo acum 5 ani, dar asa, cu bun simt. E trist sa vezi cum iesitul in fata blocului a fost inlocuit de calculator, messenger, hi5, facebook, netlog, MSN, miniclip, samd.
Nu neg faptul ca in zilele noastre, calculatorul, implicit internetul, au devenit o necesitate. Dar ar trebui sa ne rezum la atat: NECESITATE!!! Nu dependenta si nu obsesie.
Astia mici nu stiu ce inseamna sa iesi sa te joci cu mingea in fata blocului, sa sari coarda, sa te joci sotronul, WC sau zilele saptamanii. Nu stiu ce inseamna sa iesi sa te joci iarna in zapada, sa faci oameni de zapada, sa te dai pe gheata si sa intri in casa de 10 ori sa te schimbi, pentru ca esti prea ud (si asta pentru ca te cheama mami; altfel ai sta de dimineata pana seara in aceeasi pereche de pantaloni, ud fleasca pana la chiloti, sosete si maiou). Intre noi fie vorba, ce necesitate poate sa aiba un pustiulica de 8, 9, 10 ani, in ceea ce priveste calculatorul?
Si eu, de prin clasa a 10-a, cand mi-am bagat internet prin cablu, am inceput sa petrec foarte mult timp la calculator, dar.. Asta cand eram acasa, ca nu aveam voie sa ies, pe motiv ca trebuie sa invat; stia dracu ce faceam eu in camera; eram la liceu, imi luasem lumea in cap, visam cu ochii deschisi, nu ma gandeam la bac, la admitere la facultate; nu aveam nicio grija. Deci da!! Foloseam messengerul; il foloseam cand veneam de la scoala si noaptea; conferinte pe mess, jocuri online, samd, toate pana dimineata, iar apoi la scoala. Si acum il folosesc, ce-i drept, mult mai rar. Foloseam netul, dar niciodata, nici in ruptul capului nu as fi dat o plimbare, o iesire la suc, discoteca, film (la cineva acasa), samd pentru conferinte pe mess. Sa fim seriosi! Ies tot timpul. Urasc sa stau in casa si prin urmare ies mereu. Am iesit si sa ma joc in zapada. Da! Imi place sa ma joc in zapada, de mica mi-a placut, nu o sa inceteze sa imi placa si in niciun caz nu o sa ma dau inapoi de la o bataie cu bulgari, de la a degusta zapada si turturii, de la a face ingeri sau de la a ma da pe gheata direct pe blugii noi!! De ce? Doar pentru ca sunt un pic cam mare (in conceptia unora) ca sa mai fac asta? Cresc, dar am suflet de copil si nu o sa imi fie rusine cu asta. Ma bucur de tot ce ma inconjoara, atat cat se mai poate. Spun "atat cat se mai poate" pentru ca in ziua de azi, cand avem tot ce vrem sau avem acces la tot, oricand, ca e vara ca e iarna, cam greu sa te mai bucuri de ceva anume. As vrea sa ma intorc in vremea copilariei cand nu ma interesa ca nu am bani in buzunar sau daca aveam 1000 de lei (pe vremea aia), eram bogata. Imi aduc aminte cum imi placea maruntisu. Adica peferam sa am 10 monede de cate 100 de lei fiecare decat sa am o hartie de 1000 de lei. Nu stiu de ce, dar eu aveam impresia ca am mai multi bani.
Deh, mica si proasta.
Si lista micilor placeri poate continua.
Acum... eh, s-au schimbat vremurile. Toata lumea este dependenta (cica) de mess. Toti vorbesc pe mess, iar cand vine vorba sa vorbeasca fata in fata, pauza.
Stau si privesc ce diferita e copilaria de ieri fata de copilaria de azi. Nu critic, nu fac morala. Cine sunt sa fac asta? Pur si simplu, ma uit, analizez si ma intristez. Pentru ca intr-adevar .. e trist. E trist sa nu mai vezi zeci de copii stransi in fata blocului, razand, tipand, enervand lumea pentru ca e intre 12 si 16 (ore de liniste), catarandu-se, rupandu-si genunchii, cautand si certandu-se pentru niste pietre de sotron sau facand spectacole in scara. E trist sa nu ii mai vezi mancand seminte in fata blocului, jucandu-se cu papusile, sau de-a magazinul, plimbandu-se cu bicicletele, cazand cu rolele sau furand prune, cirese sau zarzare de la casele din apropiere. Punct
Si de la capata.
Incetez, pentru ca, sincera sa fiu, m-am intristat. Deh, sunt mai sensibila de felul meu!
Thursday, January 29, 2009
Sunday, January 25, 2009
Intre vis si realitate
De ce toata lumea vrea sa viseze? De ce visam?
Meh, cica daca visezi, iti oferi (tie) un scop in viata (sau mai multe); ai niste dorinte, niste aspiratii, la care, prin munca si mult efort depus (sau nu), ajungi mai devreme sau mai tarziu (de preferat imediat). Bine, asta facand referire la vise si nu visuri.
Dar cum ramane cu acele fenomene psihice prezente, manifestate involuntar in timpul somnului? Mi s-a luat sa visez. Daca as putea, as demisiona chiar in momentul asta, sau as fi demisionat azi dimineata din functia de visatoare. Si nu orice visatoare ci una cu acte in regula, contract semnat pe viata; visatoare fidela, imi aduc aminte detalii (chiar daca nu tot timpul le destainui - mai e vorba si de secrete profesionale), pot visa orice (de la alunecare in prapastie, la batai, sange, impuscaturi, sarut, iubiri patimase, sex, petreceri, bani, animale; ma cam feresc de bebelusi si mirese, nunti - am auzit ca nu e bine); mai pe scurt, sunt foarte bine pregatita in materia "vis de noapte" sau cum vreti sa ii spuneti. Mie asa imi veni! Dar, pe cat de mult imi place sa visez si pe cat de bine fac asta (ca doar nu degeaba sunt angajata de ani buni; trebuie sa iti si placa ce faci, sa te dedici si sa depui pasiune), pe atat de mult imi vine sa urlu: "MI S-A LUAT!!!!".
Nu visez urat. Ba din contra. Visez mult prea frumos, iar dimineata cand ma trezesc (cu chiu cu vai; nu, nu am probleme cu trezitul, doar ca unele vise sunt asa frumoase incat nu as vrea sa ma trezesc), ma trezesc trista, fara chef de viata, lipsita de vlaga, plina de nervi, cu o dorinta imensa de a ma culca inapoi si sa imi continui visul; cateodata curg si lacrimi gandindu-ma si amintindu-mi toate detaliile visului care se tot repeta de ceva timp (exceptie facand penultima noaptea cand am visat ca ma jucam cu delfinii; ei fiind foarte prietenosi, dupa cum prea bine se stie, ma aruncau in apa cristalina, eram cu colegii si prietenii mei, blablabla - frumos vis). Se repeta si ma doare gandul, ca pana acum ceva timp visul asta era realitatea mea. Dar se pare ca eu sunt mai speciala. Da, stiu asta! Doar ca in momente ca astea nu imi doresc sa fiu speciala. Nu asa.
Tuturor celor care viseaza (fie ele vise, fie ele visuri), visul li se transforma in realitate. In cazul meu, este (sau a fost) exact pe dos. Realitatea mea (neavand baza intr-un vis) a fost transformata intr-un vis, vis pe care mi-l doresc realitate, din nou. Poate nu mai este posibil, dar cum pot sa renunt la el?
Pot? Nu!
Vreau? Mhhhmm.. nu stiu, nu cred.. dar oricum ideea e ca nu pot. Ceea ce visez noaptea nu mai depinde de mine; nu am ce sa fac.. mi se intampla sa ma mai trezesc brusc si apoi parca imi pare rau. Sunt dificila.
As da orice ca .... visul meu sa redevina realitatea mea; in caz contrar, de ce tot am parte de el? Scene diferite, dar aceleasi personaje, acelasi sentimente, acelasi continut; ca scenele unui film, realizate in momente diferite, asteptate sa fie puse cap la cap; iar eu prinsa in fiecare scena, neputand sa scap.
De ce persista visul? De ce, daca imi face rau, in fiecare dimineata cand ma trezesc? Sa fie speranta ca visul va redevni realitatea de odata? Nu stiu...
Practic traiesc in doua lumi diferite: vis si realitate. Visul face rau realitatii. In cazul asta, trebuie sa aleg. Nu e mai normal sa aleg realitatea? Dar nu pot sa aleg; de ce trebuie sa fiu tot timpul undeva la mijloc...?
Probabil nu voi afla raspunsul..
Meh, cica daca visezi, iti oferi (tie) un scop in viata (sau mai multe); ai niste dorinte, niste aspiratii, la care, prin munca si mult efort depus (sau nu), ajungi mai devreme sau mai tarziu (de preferat imediat). Bine, asta facand referire la vise si nu visuri.
Dar cum ramane cu acele fenomene psihice prezente, manifestate involuntar in timpul somnului? Mi s-a luat sa visez. Daca as putea, as demisiona chiar in momentul asta, sau as fi demisionat azi dimineata din functia de visatoare. Si nu orice visatoare ci una cu acte in regula, contract semnat pe viata; visatoare fidela, imi aduc aminte detalii (chiar daca nu tot timpul le destainui - mai e vorba si de secrete profesionale), pot visa orice (de la alunecare in prapastie, la batai, sange, impuscaturi, sarut, iubiri patimase, sex, petreceri, bani, animale; ma cam feresc de bebelusi si mirese, nunti - am auzit ca nu e bine); mai pe scurt, sunt foarte bine pregatita in materia "vis de noapte" sau cum vreti sa ii spuneti. Mie asa imi veni! Dar, pe cat de mult imi place sa visez si pe cat de bine fac asta (ca doar nu degeaba sunt angajata de ani buni; trebuie sa iti si placa ce faci, sa te dedici si sa depui pasiune), pe atat de mult imi vine sa urlu: "MI S-A LUAT!!!!".
Nu visez urat. Ba din contra. Visez mult prea frumos, iar dimineata cand ma trezesc (cu chiu cu vai; nu, nu am probleme cu trezitul, doar ca unele vise sunt asa frumoase incat nu as vrea sa ma trezesc), ma trezesc trista, fara chef de viata, lipsita de vlaga, plina de nervi, cu o dorinta imensa de a ma culca inapoi si sa imi continui visul; cateodata curg si lacrimi gandindu-ma si amintindu-mi toate detaliile visului care se tot repeta de ceva timp (exceptie facand penultima noaptea cand am visat ca ma jucam cu delfinii; ei fiind foarte prietenosi, dupa cum prea bine se stie, ma aruncau in apa cristalina, eram cu colegii si prietenii mei, blablabla - frumos vis). Se repeta si ma doare gandul, ca pana acum ceva timp visul asta era realitatea mea. Dar se pare ca eu sunt mai speciala. Da, stiu asta! Doar ca in momente ca astea nu imi doresc sa fiu speciala. Nu asa.
Tuturor celor care viseaza (fie ele vise, fie ele visuri), visul li se transforma in realitate. In cazul meu, este (sau a fost) exact pe dos. Realitatea mea (neavand baza intr-un vis) a fost transformata intr-un vis, vis pe care mi-l doresc realitate, din nou. Poate nu mai este posibil, dar cum pot sa renunt la el?
Pot? Nu!
Vreau? Mhhhmm.. nu stiu, nu cred.. dar oricum ideea e ca nu pot. Ceea ce visez noaptea nu mai depinde de mine; nu am ce sa fac.. mi se intampla sa ma mai trezesc brusc si apoi parca imi pare rau. Sunt dificila.
As da orice ca .... visul meu sa redevina realitatea mea; in caz contrar, de ce tot am parte de el? Scene diferite, dar aceleasi personaje, acelasi sentimente, acelasi continut; ca scenele unui film, realizate in momente diferite, asteptate sa fie puse cap la cap; iar eu prinsa in fiecare scena, neputand sa scap.
De ce persista visul? De ce, daca imi face rau, in fiecare dimineata cand ma trezesc? Sa fie speranta ca visul va redevni realitatea de odata? Nu stiu...
Practic traiesc in doua lumi diferite: vis si realitate. Visul face rau realitatii. In cazul asta, trebuie sa aleg. Nu e mai normal sa aleg realitatea? Dar nu pot sa aleg; de ce trebuie sa fiu tot timpul undeva la mijloc...?
Probabil nu voi afla raspunsul..
Thursday, January 15, 2009
Astazi agatam :>
Pe mine parca m-a facut mami pe drumuri.
Fratilor, nu suport sa stau in casa. Innebunesc pur si simplu. Cad in depresie daca stau mai mult de o zi in casa.
Daca totusi nu am ce face, adica nu tu party, nu tu iesit in oras cu prietenii, nu tu iesit la film, biliard, bowling, suc, cafea, samd, trebuie sa fac ceva sa ies. Prefer sa ies sa ma plimb, sa ma duc, sa vad, sa cumpar (sau nu), sa pierd vremea. E adevarat ca pot sa o pierd si daca stau in casa, dar imi place sa o pierd "pe drumuri". Dar nu asa oricum; trebuie sa am castile in urechi si muzica data drumu' (evident). Nu, nu e fitza, ci pur si simplu, cu muzica mergi oriunde. Numai sa te tina bateria la telefon, mp3 (4, 5, 6, 7, ..., n), ipod, iphone; acu', nah, fiecare cu scula lui (mai mult sau mai putin buna, performanta, "aratoasa", scumpa, "jmekera", "cula" si asa mai departe).
De exemplu, imi place sa merg la sala. Nu conteaza ca timpul petrecut pe drum (dus-intors) este de 3 ori mai mare decat timpul petrecut la sala; mie imi place sa merg si punct. Ma duc, work out, ma intretin, alea, alea. Pentru ca trebuie sa am si eu muschi, cur ridicat si sani fermi, sa intoarca toti cocalarii capu' dupa mine, sa moara toate de ciuda ca io sunt mai buna ca ele. Ha!!
Si uite asa fac si ceva productiv: sanatos pentru mine si placut celor care privesc, din fata pectoralii si din spate, curu', ca sa vorbim pe romaneste: cele doua elemente (de fapt 3 daca stau sa ma gandesc mai bine), de altfel singurele elemente la care se uita aceste specimene care se inmultesc mai ceva "ca chinezii". Si uite asa, a mai trecut o zi, zambesc, sunt fericita si mandra de mine. Am mai agatat un ratat la metrou. Trist. Sau doi, 3, 4.. acum depinde; ca toata lumea am si eu zile bune si mai putin bune.
Agatand DOAR un reprezentant al acestei specii mai sus mentionate, pot spune ca a fost una din zilele proaste, dar avand in vedere caracterul si calitatile sale extraordinare si plenipotentiale, mirifice si mirobolante, pot spune ca a fost o zi perfecta.
O sa trec la punctul culminant: era tare grabit baiatul. Nuuu, nu se grabea sa ajunga acasa, la scoala, facultate, serviciu, la dracu' sa il pieptene; se grabea sa facem schimb de lichidul secretat de glandele salivare. Eu nu te bag in seama, te evit, iti arat ca ma cam scarbesti, sperii (cat mai subtil, ca nu stii peste cine dai), adica mai pe romaneste te dau dracu, dar tu te grabesti sa ne rasfatam (reciproc) limbile prin miscari fine, armonioase, romantice, pasionale, rapide, bruste, incete si cum mai vrei tu.
De-a dreptul dezgustator.
Zau.
Si imi dai si mie numarul tau de telefon? Dar adresa de mail? Si.. pe unde ziceai ca stai? Vrei sa iesim la o cafea zilele astea?
De cata lipsa de ...... creier trebuie sa ai parte, ca sa faci toate astea?
Poti aborda un om, dar eu cred ca toate au o limita. Baiatul (nu ii zic altfel, ca asa sunt eu dragutza) asta nu a auzit de limite, pentru ca lui cand ii place ceva nu sta pe ganduri; ceva de genul: "go for it". Zau? Da ce, scrie pe mine: "Ofer la schimb saliva, guma, numar de telefon, adresa, e-mail, apartament, casa, masa, pat, haine, viata. Urgent. Detalii in persoana."?
Freak!!
Morala? Get a life!!
Trist. Zau.
Fratilor, nu suport sa stau in casa. Innebunesc pur si simplu. Cad in depresie daca stau mai mult de o zi in casa.
Daca totusi nu am ce face, adica nu tu party, nu tu iesit in oras cu prietenii, nu tu iesit la film, biliard, bowling, suc, cafea, samd, trebuie sa fac ceva sa ies. Prefer sa ies sa ma plimb, sa ma duc, sa vad, sa cumpar (sau nu), sa pierd vremea. E adevarat ca pot sa o pierd si daca stau in casa, dar imi place sa o pierd "pe drumuri". Dar nu asa oricum; trebuie sa am castile in urechi si muzica data drumu' (evident). Nu, nu e fitza, ci pur si simplu, cu muzica mergi oriunde. Numai sa te tina bateria la telefon, mp3 (4, 5, 6, 7, ..., n), ipod, iphone; acu', nah, fiecare cu scula lui (mai mult sau mai putin buna, performanta, "aratoasa", scumpa, "jmekera", "cula" si asa mai departe).
De exemplu, imi place sa merg la sala. Nu conteaza ca timpul petrecut pe drum (dus-intors) este de 3 ori mai mare decat timpul petrecut la sala; mie imi place sa merg si punct. Ma duc, work out, ma intretin, alea, alea. Pentru ca trebuie sa am si eu muschi, cur ridicat si sani fermi, sa intoarca toti cocalarii capu' dupa mine, sa moara toate de ciuda ca io sunt mai buna ca ele. Ha!!
Si uite asa fac si ceva productiv: sanatos pentru mine si placut celor care privesc, din fata pectoralii si din spate, curu', ca sa vorbim pe romaneste: cele doua elemente (de fapt 3 daca stau sa ma gandesc mai bine), de altfel singurele elemente la care se uita aceste specimene care se inmultesc mai ceva "ca chinezii". Si uite asa, a mai trecut o zi, zambesc, sunt fericita si mandra de mine. Am mai agatat un ratat la metrou. Trist. Sau doi, 3, 4.. acum depinde; ca toata lumea am si eu zile bune si mai putin bune.
Agatand DOAR un reprezentant al acestei specii mai sus mentionate, pot spune ca a fost una din zilele proaste, dar avand in vedere caracterul si calitatile sale extraordinare si plenipotentiale, mirifice si mirobolante, pot spune ca a fost o zi perfecta.
O sa trec la punctul culminant: era tare grabit baiatul. Nuuu, nu se grabea sa ajunga acasa, la scoala, facultate, serviciu, la dracu' sa il pieptene; se grabea sa facem schimb de lichidul secretat de glandele salivare. Eu nu te bag in seama, te evit, iti arat ca ma cam scarbesti, sperii (cat mai subtil, ca nu stii peste cine dai), adica mai pe romaneste te dau dracu, dar tu te grabesti sa ne rasfatam (reciproc) limbile prin miscari fine, armonioase, romantice, pasionale, rapide, bruste, incete si cum mai vrei tu.
De-a dreptul dezgustator.
Zau.
Si imi dai si mie numarul tau de telefon? Dar adresa de mail? Si.. pe unde ziceai ca stai? Vrei sa iesim la o cafea zilele astea?
De cata lipsa de ...... creier trebuie sa ai parte, ca sa faci toate astea?
Poti aborda un om, dar eu cred ca toate au o limita. Baiatul (nu ii zic altfel, ca asa sunt eu dragutza) asta nu a auzit de limite, pentru ca lui cand ii place ceva nu sta pe ganduri; ceva de genul: "go for it". Zau? Da ce, scrie pe mine: "Ofer la schimb saliva, guma, numar de telefon, adresa, e-mail, apartament, casa, masa, pat, haine, viata. Urgent. Detalii in persoana."?
Freak!!
Morala? Get a life!!
Trist. Zau.
Subscribe to:
Posts (Atom)