Cerul.

Pana mai devreme, i-a plans durerea, a plans pentru ceea ce simte si nu arata. A varsat lacrimi pentru tot ce tine in ea, pentru cat se ascunde, pentru cat il iubeste si nu ii (poate) arata. A plans pentru ca a plecat. Plangea mai devreme pentru ca e judecata.
Dar ei nu ii pasa. A ras si i-a zis usor:
“Uita-te ce negru esti!
Negru sunt, da! Dar de suparare! Si tu razi!
Pai cum sa nu rad? Tu crezi ca merita sa plangi?
E vorba de tine...
Vorba de mine? Ma vezi ca imi pasa, ca ma consum, ca ma afecteaza? Ma vezi ca sufar pentru ei trei?
Nu..
Si atunci? Zambeste!
Dar..
Dar ce?
Esti ganditoare, melancolica..
Da, dar stii de ce sunt asa, un motiv, de altfel, cu adevarat important. Iar faptul ca tu plangi si esti suparat nu ma va ajuta.”

Ea primeste satisfactii pentru lucrurile care nu conteaza si carora nu le ofera importanta.
E bucuroasa si fericita pentru tot ce a trait si traieste, pentru ceea ce simte: unic, fara pata. Iubeste si nu (mai) are prejudecati. Nu ii pasa. Important e ce simt ei. Atat!
Acum, atunci, cand au fost impreuna, cand sunt impreuna.. cand vor fi impreuna.

Au avut parte de clipe frumoase alaturi de toti. Au trait momente de neuitat. In doi.
Si acum viseaza, spera, gandesc in doi.
Viseaza si merg mai departe pe un drum curat si fara pata.

“Haide, nu mai plange!”
Priveste prin stropii limpezi si vede iubirea. Acum intelege caldura si sinceritarea ce o simte la atingerea lor.
Si ii sterge usor lacrimile calde, cristaline.
Zambeste fad, dar in acelasi timp il deseneaza plin de speranta si cu visuri o mie. Intelege ca fiecare zi pana atunci va fi la fel, unele poate mai dificile decat altele, altele poate mai obositoare si pline de stres, unele mai calde si amuzante, altele mai reci. Iar altele, pline de emotie.
Dar cu fiecare zi, operatia de scadere se va accentua. Iar speranta va creste. Increderea va spori.

El de o parte si ea de cealalta.
Nu ii desparte nimic.
Iubirea ii uneste, speranta ii apropie. Cerul marcheaza drumul ce leaga un mal de celalalt. Drum presarat cu vise.
Visul dureros al unei nopti din iarna trecuta s-a intalnit cu realitatea noptilor fericite din vara aproape trecuta. Timp infinit si iubire fara margini. Priviri ce spun totul si jocuri intr-o seara tarzie. Fericirea intr-un pat de o persoana. Un “te iubesc” si o imbratisare puternica si sufocanta dupa o cearta aprinsa. Rasete zgomotoase la miezul noptii, la filmul ce l-au vazut impreuna. Un somn linistit in bratele lui si un sarut in dimineata aia tardiva.
Vocea noduroasa ce i-a spus te iubesc inainte sa ii faca cu mana. Bratele ce o cuprindeau si nu ii mai dadeau drumul. Privirea si sufletul ce o rugau sa ramana, dar glasul ce o incuraja sa plece: “Va fi bine!”
Strada pe care l-a vazut pentru ultima oara.
Ultimele mesaje trimise in locul ala.
El a mers la stanga. Ea a continuat pe drumul drept, din fata.

“Te duci sa fumezi?
Da, de ce? S-au prins?
:)) Ei nu, eu da. Esti suparat?
Nu, sunt trist.”

Trista era si ea. A plecat fara trandafirul ce marcheaza sarutul ce i-a reunit, imbratisarea in care s-au refugiat, lacrimile ce au curatat tot ce patasera. Nu il are si nu il poate atinge, dar a marcat un nou inceput pentru ei doi. Asta e tot ce mai conteaza in mintea si sufletul ei: o poza a lor si trandafiruI sub atingerea plapanda a amandurora.. sa nu il raneasca. In tot acest timp, ceva a ramas neatins: sentimentele sincere si iubirea. I-au tinut nedespartiti sufleteste, pe un drum ce i-a vrut departe fizic, unul de celalalt.

“Hai te rog, zambeste!
Stii ca nu ma poti privi daca zambesc!”
Rade sincer si il roaga pentru ultima oara sa fie fericit si linistit. Pentru ca ea este.
Coboara scarile din lemn si il priveste pentru prima oara, mai mult decat oricand.
“Ce frumos esti acum!”
Si o cuprinde intr-o imbratisare calda ce marcheaza inceputul unei noi prietenii si promisiunea drumului ce ii va uni pe ei doi, pentru ca in final sa reprezinte nu doar drumul de legatura ci drumul lor, pe care vor pasi amandoi.
Nu unul spre celalalt.
Nu unul in urma celuilalt.
Nu unul static si unul in fata.

Aceeasi directie si acelasi sens.
Visul lor ce se apropie de rascrucea cu realitatea.

Ucigasa de suflete isi iubeste victima.

La ce folos iubirea, daca nu a dorit-o? La ce folos noi doi, daca a pus punct?

La ce folos ceea ce am simtit daca am gresit in nenumarate randuri, desi nu mi-am dorit?

Cu ce m-au ajutat lacrimile? M-am imbolnavit. Nu fizic, nu asta conteaza; mi-am imbolnavit sufletul, l-am inchis, nu l-am lasat liber. A uitat ce inseamna sa zboare, sa viseze, sa zambeasca la/ pentru/ din cauza oricarui maruntis, doar pentru ca era ticsit de fericire; avea sa ofere si altora.

Ce folos aveau culorile din jurul meu, daca eu eram pictata in alb si negru? Alba, transparenta, fara niciun sentiment; in acelasi timp neagra, fara puritate sau inocenta, fara niciun sentiment curat. Cu ce m-a ajutat ca soarele era galben, cerul albastru, iarba verde, copacii infloriti, albi sau roz, daca eu m-am regasit doar in griul ploii, sau negrul noptii?
.. sufletul meu mizerabil ca mocirla dupa ploaie; murdar, patat ca blugii aruncati la spalat pentru ca am sarit in balti.
.. niste lacrimi de crocodil care intareau ceea ce ma caracterizeaza ca fiind o prefacuta.
.. complacerea in niste lucruri mizere. Mi-am vandut sufletul; l-am oferit in schimbul placerii, in schimbul unui sarut dupa care plangeam (ca o prefacuta).
Am primit un zambet cald, o privire blanda, un "te iubesc". Nimic nu a fost pe gratis. Mi-am vandut sufletul. Mi-era bine. Mi-am vandut sufletul cui nu avea nevoie de el.
L-am vrut inapoi. L-am luat: patat, incomplet, murdar, rece, negru. Mi-am negociat sufletul. Mi s-au oferit lacrimi, promisiuni, zambete, "te iubesc": toate pentru a-l vinde din nou. Egoista, lacoma, indiferenta, nepasatoare, pretul care mi s-a oferit nu m-a multumit. Am primit indiferenta sarutul, l-am gustat, mi-a placut; am oferit sperante desarte si am primit cu un zambet de satisfactie, zambetele puse toate la dispozitia mea. Am primit mandra "te iubesc"-ul spus din tot sufletul. Nu fericita. Mandra: castigasem! Am primit promisiunile si am oferit altele la randul meu. Ce ma costa?
Am primit cu raceala lacrimile oferite in schimbul sufletului, in schimbul meu. Deja imi negociam propria persoana. Dar am pus punct! Era prea mult.
Am primit ce am vrut: lacrimi. Negocierile au luat sfarsit. Am plecat si am luat cu mine, nu doar sufletul meu, ci si pe al lui. Am plecat cu zambetul pe buze si satisfacuta gustam neincetat din aroma razbunarii.
Castigasem!
Ce folos ca de fapt, sufletul meu l-am vandut si doar pe el l-am luat cu mine, continuandu-l sa il hranesc cu sperante si vise?
Cu ce ma ajuta sa stiu ca nu vreau sa fac rau, daca ei asa ma vad? Ca pe o castigatoare perfida si perversa, ce nu tine cont decat de ceea ce o face pe ea fericita, de la placerea provocata de privirea aia blanda, la bucuria unui zambet; de la mandria ca l-am facut sa tremure cu un simplu sarut la placerile trupesti.
Dar m-am plictisit de el. Vreau o noua victima.
Cu aceeasi mana criminala sa continui sa ucid un alt suflet.
Ce rost mai au cuvintele si sentimentele mele fata de victima, daca in ochii lor o sa fiu aceeasi castigatoare?
Ce rost mai are sa lupt pentru ce simt daca oricum il voi ucide, pentru ca asa spun ei?
De ce au ei dreptate?
De ce am nu am fost eu victima si cel deja omorat, ucigasul de suflete?
De ce sa existe alta victima de a mea, daca eu sunt sincera, iubesc, si din contra, nu sunt prima; amandoi suntem primii. Joc cinstit, dar nu pierd; nu joc murdar, dar castigam amandoi.
De ce sa fie altul victima, iar eu criminala? De ce sa nu fiu eu cea care isi vinde acum sufletul, cuiva, sper eu mai bun?
De ce sa il iubesc pe urmatorul, daca oricum rezultatul il stim deja cu totii? Chiar si cei ce nu-si clatesc ochii cu jocul meu murdar, stiu deja ce se va intampla. Sunt ai dracu'; citesc in stele.
De ce sa il iubesc daca ei stiu ca il voi rani? Au prezis asta.
Stim ca ei au dreptate. Doar le stiu pe toate.
Dar nimic nu are sens pentru mine. Sunt prea proasta si nu ma potrivesc in lumea lor desteapta.
Imi da cu rest. Undeva, cineva greseste.
Din calculele mele rezulta ca o sa ies castigatoare alaturi de un alt el. Amandoi o castigam. Pentru ca o sa ne iubim.
Meh, sunt o proasta. Trebuie sa refac calculele pentru ca din ale lor rezulta ca o sa ies castigatoare doar eu, continuand sa ucid, sa imi murdaresc trupul, mintea, sufletul, mainile.. cu lacrimile si sentimentele lui sincere.
Dupa calcule lungi, grele, ce au necesitat timp, chiar si pentru niste oameni destepti ce le stiu pe toate, chiar inainte de a le afla, s-a ajuns la un rezultat.
Sufletul meu - criminal in serie.
Eu - castigatoare.
El - o noua victima si cel din urma.
Asa spun ei.