“Am crezut ca esti o raza de soare si m-am ars foarte tare!”
“Stii?
Nu imi pare rau pentru ce a fost.
Nu regret ce ai fost si ce am fost.. ce esti.
Nu ma arunc in bratele altcuiva si nu ma inchid in sufletul celuilalt.
Nu regret momentele ce acum sunt trecute... de ceva timp.
Nu imi pare rau ca am crezut in tine.”
Zambetul cald se reflecta in ochii tristi, atintiti la ploaia ce bate in geam si ce atat o deprima. Strange din dinti si isi musca buzele, lasand lacrimile in standby, soptindu-le ca nu e momentul sa isi faca aparitia. Stapana pe situatie, reuseste sa le controleze.
Fara a-si intoarce privirea…
“Regret ce nu mai suntem.
Regret momentele ce ar trebui sa fie prezente si nu sunt.
Imi pare rau ca am crezut intr-o vara in doi.
Imi pare rau ca nu te-am ascultat cand mi-ai zis sa fiu mai rationala, sa revin cu picioarele pe pamant si sa visez mai putin. Stiai tu de ce o spuneai.
Imi pare rau de viata ce le-ai luat-o visurilor mele.
Imi pare rau ca stai pe loc si ma privesti fara sa faci nimic, desi poti face atat de multe.
Imi pare rau ca taci, sau vorbesti doar ca sa pui intrebari, fara a fi capabil de a lua o simpla decizie.
Regret ca nu stii ce vrei.
Regret ca ma vrei, dar nu faci nimic in sensul asta.“
Fara a fi surprinsa, il priveste cu parere de rau, vazand cat e de naiv.
“Cum sa te urasc daca esti sufletul ce atat de mult il iubesc?
Nu te uita cu ochii astia mari. Ai uitat ca te pot citi?
Dar totusi.. mi-as dori sa te doara piciorul cu care mi-ai strivit visurile fara niciun pic de mila; sa-ti patrunda trupul, vantul cu care le-ai lasat sa plece, sa il simti pana in maduva oaselor.. sa te doara; sa iti fie frig in raceala cu care m-ai tratat, constient sau inconstient.
Imi doresc sa te ajunga gandurile mele.
Vreau sa regreti ca ma lasi sa plec.
Nu ma doare. Chiar de ma doare, nu ma doare pentru ca nu vreau. Intelegi?
Nu ai cum sa ma ranesti. Cineva a facut-o inaintea ta.”
El inca pune intrebari.
Ea rade nervos si ii raspunde la fel de nervos.
“Tot tu, de multe ori.
El? Da.. de multe ori.”
Se aseaza la geam, unde atat de mult ii place sa stea.. privirea ii tradeaza cateva lacrimi. Trage aer in piept si se intoarce catre el, mai puternica parca, dar cu aceeasi speranta arzand in ea. I-ar sari de gat si l-ar saruta pana s-ar pierde in bratele ei, fiind incapabil de a mai spune “nu” iubirii ei.
Il vede in acelasi loc.. nemiscat. Fara a fi intrebata, raspunde.
“Nu sunt ranita. Chiar de ma indepartez de tine cu aripile frante.. acum ele nu ma mai dor. Nu mai sunt grele de atatea sperante, visuri si dorinte. “
“Buna intrebare! Dezamagita… da!
Mi-ai spus ca ma iubesti cum n-o sa mai intalnesc! Iubirea ta imi apartine!”
“Iti zambesc pentru ca mereu mi-a placut sa fac asta. Imi adori zambetul. Imi place sa te mangai cu privirea calda, ce emana iubirea pe care nu o mai vrei. Iti place si vezi in mine ce ai cautat multa vreme. Pe cat de greu ai gasit, pe atat de usor ii dai drumul.”
“Da, asa e! Sunt libera!
Plec! Si iau cu mine sufletul tau, gandurile tale, sentimentele tale ce vorbesc despre mine, vorbele-ti ce simt despre mine.
Te vei chinui pana le vei recupera.
De fapt, nu le vei recupera. In schimb te vei stinge, aflat mereu in cautarea lor, ajungandu-le din urma, neputand sa le atingi.”
“Nu! Nu fac asta pentru ca te urasc!
Nu vreau sa fii ranit, vreau sa fii bine; nu vreau sa suferi pentru ca stiu cat e de urat. Uita-te la mine!”
Rade fortat.
El o priveste cum se indeparteaza, lasand durere in urma ei.
“Le iau cu mine, pentru ca stiu ca sunt in siguranta.
Eu nu le voi rani; le voi proteja… ca pe un ghiocel proaspat rasarit.”
Si pleaca..
No comments:
Post a Comment