Nu ma poti lasa asa, nu poti pleca si apoi sa te intorci de fiecare data cand ai tu chef.
Nu sunt o statie d(in) care trenul pleaca si se intoarce, de obicei la ore fixe, dar deseori cu intarzieri.
Dragostea, respectul, increderea..toate sunt ca niste mingii. Tu le-ai avut, au fost mingiile tale, dar sa stii ca atunci cand te joci prea mult cu ele, se uzeaza, pana se strica de tot. Ai aruncat cu ele la perete si mereu s-au intors. Pentru ca asta este menirea lor: sa se intoarca atunci cand dai cu ele de pamant si sar, sau cand arunci cu ele la perete; sau cand pur si simplu dai cu piciorul in ele si le arunci cat colo speriate, lovite...si totusi o sa se opreasca la un moment dat, asteptand sa vii sa le ridici de jos si sa le stergi de praf. Si vii, le iei, le duci in casa si le lasi asa un timp, timp in care ele cred ca s-a terminat si totul este bine acum. Pana cand.. le iei iarasi afara si iarasi arunci cu ele la perete, sau dai cu ele de pamant si ele sar de durere, sau le lovesti cu piciorul.
Si tu ai avut o minge mare, frumoasa, de neinlocuit spuneai: unbreakable.
Dar acum s-a spart.
Mingiile sparte, aruncate la perete.. nu se mai intorc. Cu mingiile sparte nu te mai poti juca.
Nu mai pleaca nicaieri atunci cand le lovesti, dar nici nu te mai asteapta sa le ridici. Iar daca totusi le ridici si iti pare rau, va fi prea tarziu. Nu ai avut grija de ele, iar ele nu vor mai fi la fel.

Si apoi o arunci la gunoi: ca vorba 'ceea, ce o sa faci cu o minge sparta? In cel mai bun caz, o puteai recicla. Dar tu nici macar atata lucru nu alegi.
Si iti vei aduce aminte de ea, pentru ca a fost mingea ta preferata si asa va ramane. A fost prima minge, si desi ai mai primit si altele, tot cu ea te-ai jucat, alegand-o sa fie cu tine in orice moment, sa o arati tuturor si sa te mandresti cu ea.
In schimb, sunt slabe sanse sa te mai stie, sau sa se gandeasca la tine.
Sufletul ei, pe care l-a numit ea Aer, a plecat atunci cand ai ales sa o spargi.

Si acum te intreb: sufletul se recicleaza?
Dar dragostea?