Orfani.

Se pierdura intr-un pahar de alcool si raman inconjurati de..nimeni. Continua dansul pasional in care s-au inscris inca de la inceputul serii, fara a fi mai apropiat decat de obicei.
Inhaleaza aburii de alcool, intr-o sete de nestapanit, peretele e al lor, iar ea, inchisa, fara libertate de miscare, danseaza si senzual il atrage din ce in ce mai aproape. Se lasa sedusa de mirosul de care ii era dor, nesimtindu-l niciodata si sub observatia unei singure priviri frustrate, continua sa danseze, rasetele fiindu-le acoperite de melodia pusa pe repeat, pana cand, rand pe rand, au iesit toti din incapere.
Isi face loc, murmurand ceva, il privesc, zambesc si din nou peretele le ofera punct de sprijin si totodata piedica de a inainta. Sunt sufocant de imbratisati, respiratiile calde neajutandu-i intr-un asemenea loc si situatie pe masura de fierbinte, atragandu-i ca doi magneti.
Isi zambesc strengareste si fiecare intoarce capul in serns opus, continuandu-si miscarile lascive si dracos de sexy, rautacios de provocatoare.
Obraz pe obraz..si privirile se reintalnesc. Incep sa rada si melodia pare interminabila.
Se intorc unde galagia era mai mare, intr-o inapere goala; o trage langa el, masandu-i coapsele, dorinta arzand din in ce mai tare. Ochii se reintalnesc, de data aceasta ramanand fixati pe cei din fata lor. Zambesc si cu sclipirea specifica, indeamna buzele, care s-au evitat deja prea mult, sa se apropie. Pasiunea a pus in sfarsit stapanire pe cei doi, neexistand cale intoarcere si nemaitinand cont de nimeni si de nimic.
Ii place sa ii provoace si vede in el o noua victima: mai mult sau mai putin. Nu vrea sa il raneasca, doar sa se distreze. Asta face; adora provocarile lui, iar lumea din jur a insamantat in ea o rautate aparenta, superficiala: de nedescris! A invatat sa isi ascunda sensibilitatea, ce atat de vulnerabila o facea sa para!
Parsiv, il priveste pe cel care, intamplator, ii zareste din nou - si cu o frustrare mai accentuata - bolboroseste ceva pe limba lui.
Raspunsul nu intarzie sa apara, desi nu a existat vreo intrebare, ci doar o insiruire de cuvinte pe care ei doi nu dau doi bani: ce nu iti convine? Bag in pat tot...!! Tot ce misca!
Depunand un efort fantastic pentru a nu bufni in ras, continua: Tu urmezi!!!
Nervos, tranteste usa, iar rasetele zglobii ale celor doi orfani de iubire, doboara linistea cartieruli adormit in ploaia fumului de tigara.

Pa.

Prinsa in abisul amintirilor care m-au creat ca si om, ca ceea ce vreau sa devin, sunt modelata dupa sufletul unui copil. Sunt blocata intr-o lume..
Lume? Asta numim noi lume?
Locul unde trebuie sa desenezi fericire pe chipul lor si sa le stergi lacrimile cu guma.. asta e lume?
Atunci sunteti dusi de-a dreptul.
Continui sa visez intr-o noapte pe care ceata mi-a furat-o. Ma abat din drumul visurilor mele, pentru a ma gandi din cand in cand la voi.
Regretati ceva?
Ma apasa o urma de melancolie. Nu imi pare rau ca nu ne mai cunoastem, imi pare ca am ajuns sa ne cunoastem vreodata. Teoretic vorbind; practic, nu v-am putut citi decat prea tarziu, cand, cu ironia specifica situatiei, mi-am pierdut total interesul.
E putin ciudat cum totusi atata fericire ma inunda. Nu vreau sa intorc pagina! Dar as vrea sa sterg acele cateva randuri pe care le-am scris despre voi in albumul dedicat voua... de fapt, mi-as dori sa le pot retusa, nu neaparat sterge.
Lumea? Din nou?
Lumea imi distruge visurile si sperantele. Nu stiu sa ma apar. Propria-mi indiferenta mi-a deschis ranile atat de vulnerabile la frig.
Ma trezesc visand la cai verzi pe pereti; niste ganduri aleatorii, cu privirea blocata pe cei care asteapta tramvaiul. Zambesc prosteste, ador privelistea si iubesc locul in care ma aflu.
Ma scutur de zapada, fiecare fulg pe care il reneg, ducandu-ma si mai departe de zilele in care nu intram in casa, decat pentru a ma schimba. Vechiul: "NINGEEE!!!!!" e acum inlocuit de .. "Ahhh, iarasi ninge?".
Naivitatea s-a imbracat in rautate, inocenta in minciuna, pasiunea e rece, zambetul e fals, lacrimile reale. Dar imi alung gandurile de moment, astept sa simt frigul pana in maduva oaselor si intru inapoi intr-un cadru cald si placut, de care nu m-am bucurat pana azi. Sunt in apele mele, naturala, fericita, zambitoare, bucuroasa pentru ca ii cunosc.
M-ati lasat sa plec. M-am trezit dimineata si eram singura, fara a avea macar un cuvant de spus. Usa inchisa mi-a fost un nou inceput si sincer, daca as da timpul inapoi, as fi inchis usa inainte sa o inchideti voi. Poate n-as fi deschis-o vreodata.
E randul meu sa nu va mai ascult.

Primavara mea (nu) a inceput cu tine.

Nu pot sa iau inapoi cuvinte pe care nu le-am zis sau sa indrept lucruri pe care nu le-am gresit. Nu pot sa recuperez prieteni care nu mi-au fost vreodata prieteni.
Am ales eu sa fiu singura? Nu, nu mi-a placut singuratatea niciodata si cu toate astea, acum ii simt gustul al dracu' de amarui. Ma deranjeaza, dar nu prea..pentru ca intruchipezi totul intr-o singura persoana, intr-un singur tu..
Dar e greu atunci cand te vad plecand si cu ochii umezi iti spun sa te duci pentru ca am nevoie sa fiu tare. Plec la randul meu, fara sa astept a-ti mai zari o data chipul in multimea de oameni care asteapta acelasi lucru ca si tine: sa plece!
Situatia, banii, timpul, tehnologia fac totul mai usor, dar e atat de greu!
Imbratisez ceea ce numesc prezenta ta, constienta de dezamagirea diminetii in care nu ma vei saruta.
Il caut cu privirea pe cel pe care iti placea sa il asculti cantand la chitara. Vreau sa il ascult pentru tine, sa il asculti prin mine. Dar parca s-a dus si el odata cu tine.
Incerc sa zambesc la auzul numelui statiei de metrou care atat de tare te amuza. Nu prea reusesc.
Si uite-ma in fata celui care sper sa imi dea transfer catre tine, dar nu.. mi-a spus ca nu exista asa ceva. Ce stie el?!
Uite-ma in fata usilor ce ni s-au deschis de zeci de ori, dar azi nu mai iesim impreuna.
Si iata-ma ajunsa in locul pe care am ajuns sa il indragesc, dar care era parca mai frumos in preajma ta.
Priveste-mi dezamagirea de a te sti in alta parte decat langa mine.
Ma sufoca aerul rautacios, ma dor zilele senine si reci. Soarele nu stie decat sa tachineze, lasand in urma lui ploile murdare.
Asculta-ma strigandu-ti numele in disperarea noptilor singure. Sterge-mi lacrimile dulci care atat de usor ma imbata intr-un somn, de fiecare data mai prost si obositor.
Ieri, primavara mea nu a inceput cu tine.
Si uite-ma iarasi luand numaratoarea de la zero. Azi, 2 Martie...am ajuns la 4.
Si continui sa ma multumesc cu auzul vocii tale, gustandu-ti rasul si sorbindu-ti ochii blocati in 2, 3 megapixeli.