Urmeaza tacerea dupa o discutie sufocata de nodurile ce le stau in gat amandurora si incheiata de cuvintele scaldate in lacrimi.
-Imi vine sa plang, necrezand unde am ajuns. Si nu mai cred in viata aia linistita de care aveam parte acum ...nu de mult timp. Si chiar daca timpul trece, nu il lasa sa te schimbe.. decat intr-un om mai bun si mai puternic. Nu te lasa prada frustrarilor si racelii ce pe mine ma cuprind zilnic. Continua sa te bucuri de o zi senina si de soarele care iti bate in geam si te face sa zambesti. Nu lasa diminetile sa te prinda trist asa cum ma prind pe mine. Alunga-le cat de repede poti. Nu uita sa iti joci rolul de copil intr-un act serios... invata-ma si pe mine sa fac asta! Din nou!
-Dar stii sa o faci! Esti un copil ca si mine, un copil bun.. matur.
Sunt, asa este... sunt un copil..! - raspunde cu o voce pierduta, mai mult pentru sine.
-Vrea acasa! Desi.. nu am nimic acolo, nu cunosc pe nimeni..
-Acasa... acasa.. ce e acasa? Nu ai pe nimeni acolo? Atunci nu e acasa. Nu ii oferi o conotatie negativa. Acasa e locul unde te regasesti, locul in care, copil fiind, sufletul tau s-a bucurat in imaturitatea ratiunii tale. Acasa e locul unde tu, copilule, o sa alergi de fiecare data, uitandu-ti varsta, grijile, ideea de viitor, asteptarile si idealurile pe care le urmaresti pentru a le atinge departe de casa. Daca nu te simti asa cand mergi in locul ala, daca nu te asteapta nimeni acolo, daca nu te regasesti in nicio imagine a locului, daca nu simti mirosul unei dimineti de iarna in care, in loc sa mergi la scoala, iti prelungeai somnul in patul incalzit in miezul unei nopti reci, daca nu stii ce inseamna o prietenie pierduta in locul ala, daca nu iti aduci aminte de macar o lacrima pe care ai aruncat-o cat colo din te miri ce motiv, daca nu ti-e dor sa adormi prea tarziu in camera mica pentru ca pierdeai timpul cu prietenii tai, daca nu iti e dor de o seara in parcul fara nicio lumina la vremea aia, dar astazi mai frumos ca oricand, daca tu ai senzatia ca locul ala e mai urat ca niciodata, desi este vizibil imbunatatit fata de cum l-ai lasat, daca nu vrei sa ii cunosti imprejurimile pe care nu ai apucat sa le vezi inainte sa il parasesti, pentru ca, intre noi fie vorba, l-ai parasit... atunci inseamna ca acolo nu e acasa. Intelegi?
Ramane mut in fata copilului cu un suflet mai fragil decat ar fi crezut.
-Acum m-ai citit destul. Trebuie sa plec!
-Stai..
-Nu sunt o companie buna, intelegi? Ma simt singura si drept urmare vreau sa fiu singura..
-Dar esti...
Citindu-i cuvantul care nu a prins totusi viata pe buzele lui:
-Inainte sa spui asta, recapituleaza notiunea de acasa..
Inainte sa ii mai spuna ceva, era deja la usa.
-Ma lasi singur?
-..nu te las singur, presupun ca esti singur; daca ai fi acasa nu te-ai simti asa!
Se simte ranit si analizeaza cuvintele care ii rasuna ca o goarna, asurzindu-l ..'daca ai fi acasa nu te-ai simti asa, daca ai fi acasa nu te-ai simti asa' si realizeaza ca, la randul lor, cuvintele lui au ranit-o pe ea.
'ce naiba e acasa?' - isi intreaba gandul si apoi sufletul.
Desi nerostita, intrebarea primeste un raspuns.
-Ai uitat deja ce ti-am zis mai devreme.
Trezit parca la realitate, se uita nedumerit, ea citindu-i intrebarea pe chipul sensibil, dar ascuns.
-Faptul ca te incrunti denota frustrare.
-Unde te duci?
Cu lacrimi in ochi, cu privirea plecata de rusine, ii raspunde pierduta:
-.. acasa..
Cu gandul..
'nu te lasa prada frustrarii si racelii' - la randul lui se pierde in ceata deasa si in gandurile ei, marind pasul pentru a ajunge..acasa.
Din urma perechea de ochi caprui il urmareste cu teama..
'Eh copile, si asta e doar inceputul unui drum tare denivelat. Drumul pana acasa... iti va fi lung, tare lung.'
